Arhivă

Post Tăguit cu ‘Lucian Bute’

Lucian Bute, final de Legendă?!

mai 27, 2012 1 comentariu

…Marele nostru campion Lucian Bute a pierdut întâia sa partidă la box profesionist și a cedat Centura IBF! Lucian Bute nu mai este campion mondial!… Din păcate, acest prim eșec a însemnat mai mult decât o înfrângere, a fost o umilință, un cataclism pentru pugilistul român. Sâmbătă noapte, la Nottingham, în landul lui Robin Hood, englezul Carl Froch l-a devastat pur și simplu pe Lucian Bute, lupta fiind oprită în rundul 5, când boxerul nostru era grogyy în corzi, plin de sânge și cu capul arzându-i, parcă, sub rafala de lovituri a britanicului. Sigur, după război, mulți viteji se arată…

…Sâmbătă seara, am fost naș de cununie, la Mihăilești, orășel giurgiuvean la vreo 30 de kilometri de Capitală. Cum în modernul complex hotelier, cu piscină, Country Club nu se prindea, la TV, Money Channel, pe la 1:30, cu amicul Teo, am evadat de la nuntă, căutând un bar, un restaurant unde să putem urmări partida. Până la urmă am găsit salvarea, la vreo 300 de metri, într-o cârciumioară la șoseaua spre București, “Gigi la baracă”, unde chelnerul habar n-avea că se transmite meciul de la Nottingham. Pa la 1:50, au apărut alți șapte nuntași. Toți convinși că Bute îl va spulbera pe arogantul Froch. “Feri Vaștag i-a prezis englezului că nu va rezista mai mult de 5 reprize!”, a zis unul dintre meseni… “Bute îl face KO în rundul 4!”, a completat altul. Personal, am mers pe victoria lui Lucian Bute după 12 reprize!… Ba, după primul round, mă gândeam că Froch e prea mic pentru băiatul nostru de aur din Pechea gălățeană… Din păcate, din repriza a III-a, a început calvarul. Loviturile englezului erau nemiloase, parcă le simțeam și noi, cei de la “Gigi la baracă”. Cred că la finele acestui rund devastator pentru Bute, el putea foarte ușor să fie numărat. Atunci, mi s-a părut, din loviturile primite, creierul i-a intrat în ceață, iar de pe margine antrenorul Larouche n-a făcut nimic să-l scoată pe Lucian din lupta de aproape, unde nu a avut nicio șansă în fața fiarei de Froch, un uragan de jaburi la figură. Iar acea ultimă imagine, dinainte ca arbitrul american de ring să se arunce în fața lui Bute, pentru a opri un măcel, concomitant cu prosopul aruncat de antrenorul canadian al pugilistului nostru, mă obsedează dureros. Îi văd fața desfigurată, capul falnicului până aseară Lucian Bute zburând într-o parte, gata, parcă, să se rupă de cervicală. Nu cred nici acum că sacul acela de box fixat în corzi și bombardat cu lovituri nimicitoare, fără vreo replică, a fost invincibilul Lucian Bute!…

…La plecare, a și început desființarea campionului de până sâmbătă noapte. “N-are valoare!”, “A avut dreptate Doroftei, când a zis că n-a întâlnit niciun boxer ca lumea!”, “Degeaba îi acordă revanșa, la Montreal, îl bate englezul de-l strică”, “Cariera lui Bute s-a încheiat în seara asta!”, tunau nuntașii, întorcându-ne abătuți la dansul și tortul miresei… Am ajuns pe la 6 dimineața, acasă, la București, și am înroșit Internetul… Mai toți îl desființau pe Lucian Bute, inclusiv boxeri sub cota ex-campionului lumii, uitând câte nopți magice ne-a oferit. Uitând că de cinci ani păstra Centura IBF, cucerită în octombrie 2007, prin acel KO de senzație în fața campionului mondial Alejandro Berrio. Ca ieri, mai toți aceștia nu mai găseau metafore și osanale. Azi, mai toți aceștia îi întorc spatele, ba îi și anulează toate meritele. Oare putea ajunge campion mondial oricine?!… „Noi suntem români”, sună ciudat o melodie…

…Mă doare Înfrângerea lui Lucian Bute. Cred că ea a fost, în primul rând, efectul lipsei unei strategii adecvate. O spun direct: Bute nu are un antrenor pe măsura lui! Canadianul Larouche trebuia să pregătească meciul eliminând total lupta de aproape. Cu avantajul alonjei și, susțin, mai inteligent, Lucian Bute putea evita loviturile de măciucă ale lui Froch. Îmi amintesc că, pe vremuri, exista un boxer filiform, fără lovitură prea tare, dar inteligent și cu un joc de picioare înnebunitor, Iosif Mihalic -venit de la Cluj-, care avea la categoria lui un adversar din Constanța, Dinu, cu pumn ca din secția de cazangerie, de dărâma și zidul. Numai că din zece întâlniri între cei doi, care au monopilzat câțiva lupta pentru supremație la categoria respectivă, Iosif Mihalic a câștigat vreo șase-șapte. Ca un triumf al inteligenței asupra forței brute! Este drept, beneficiind, la Dinamo, și de sfaturile din colț ale unui maestru-antrenor, Constantin Nour. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Lucian Bute…

…M-a surprins plăcut replica imediată a lui Doroftei, pe un post de televiziune: „Am avut dreptate! Bute nu a avut meciuri grele de care avea nevoie. Nu-mi vine să cred că a fost umilit în halul ăsta. Sper totuși să se întoarcă roata în revanșa din Canada!”. De aici trebuie să înceapă viitorul lui Lucian Bute. De la acceptarea axiomei că în sport există și înfrângeri. Dar că nu trebuie să demolăm totul după un singur eșec. Personal, refuz să cred că Legenda lui Lucian Bute s-a terminat!

Victoria lui Bute nu salvează România!

iulie 10, 2011 Comments off

…Lucian Bute și-a apărat pentru a opta oară Centura cu diamante, la box profesionism, versiunea IBF. Întâia oară la București. „Mister KO” nu putea decât să-l lase la podea, cu un croșeu de stânga, la începutul rundului IV, pe francezul Mandy, semnând a 29-a victorie a sa la profesioniști din tot atâtea meciuri! Și a fericit o Românie întreagă. Cu lacrimi în ochi, sâmbătă noapte, marele campion -unul dintre cei mai serioși sportivi pe care i-am cunoscut în aproape cinci decenii de gazetărie- a mulțumit publicului (cam 10.000 de oameni, la Pavilionul Expo!), mărturisindu-și mândria că e român. Cu ani în urmă, la Polivalenta bucureșteană, Doroftei își păstra și el Centura de campion mondial și declara același lucru. Că e fericit că-i român și că a fericit milioane de români…

…Fericirea pe care a adus-o Lucian Bute poporului lui drag este o excepție în ultima vreme. Căci România traversează vremuri grele, sub neguri financiare și morale. Și organizarea Galei de la RomExpo, una de ținută, reprezintă o excepție. Semn că suntem în stare. Numai că aici a fost o miză în special politică. Guvernul acesta atât de hulit a căutat (și a obținut) ceva imagine din Gala „Campion pentru România”. Fapt pentru care, prin șefa Ministerului Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a obținut vreo două milioane de euro pentru organizarea evenimentului. Din păcate, Dona Blonda a sărit rău calul cu „Frunza” ei brand de țară, afișând-o până la banalizare și iritare prin toate ungherele. Deloc întâmplător, deci, ca atât de controversata doamnă ministru să fie huiduită în sală, imediat după frumoasa victorie a lui Lucian Bute. Huiduieli care au venit în urma gafei făcută de Rudel Obreja, în momentul când l-a rugat pe Campion să-i mulțumească, din colțul ringului, lui Madam Blondel!?! Cea care, printre altele, a oferit invitații la Gală doar din partea partidului de guvernământ!?!

…Noaptea fericirii, prelungită și la Piața Universității (cu doar câteva sute, nu un public numeros cât credeam!), a însemnat drogul moral pe care spaortul românesc l-a oferit de atâtea ori unui popor sub vremuri grele. Fotbalul de pe vremea Generației lui Hagi (prezent la gala de sâmbătă noapte!) și, acum, boxul au reușit acest panaceu de o zi-două-trei în ultimele două decenii. La ora aceasta, însă, sportul românesc este în ton cu societatea care-l găzduiește…

***

…Fotbalul românesc –ca să argumentez- a devenit o mizeră tarabă, unde-n văzul lumii, se vinde şi se cumpără pe rupte, se strigă, se înjură şi se loveşte pe sub centură, se minte penal cu zâmbetul pe buze, se anulează criteriul valorii, preţul muncii oneste, circulă-n voie vagoane (nu valize!) de bani negri, licenţe măsluite, răzbunări, cioace de mahala. Cuvintele şpagă, mită, furt, ca şi injuriile, au devenit un tic verbal pe micul ecran şi pe marea tarabă a fotbalului românesc, aflat în cădere liberă de ceva vreme (la ultima strigare, parcă, locul 57 în lume!?!). O tarabă de iarmaroc la margine de lume, născută de orgoliile, goana de îmbogăţire fără măsură și setea de răzbunare ale conducătorilor de toate genurile (cluburi, FRF, LPF), dar şi a câtorva ziariști decişi, în numele ratingului-bumerang, să răscolească zilnic mocirle urât mirositoare. Mai contribuie la patronarea acestui „bâlci al deşertăciunilor” atât imobilismul ciudat, cât și somnolenţa organelor de drept. Semn că samsarii, bişniţarii, buticarii, panglicarii nu se mai tem demult, căci prinşi, nu o dată, cu mâţa de milioane-n sac, se jură că nu fură serioşi, că glumiră (G.Becali, M. Sandu, Dragomir etc.), ei sunt, cum nu ştiţi?!, in corpore, profesori de etică, iar dacă fiecare strigă „Hoţii!” (aşa, în loc de bună-ziua!) despre ceilalţi, este doar „o chestie necesară ca fotbalul să se vândă mai bine”, cum declară cu cinism (şi infantilism?), zilele trecute, Don Corleone, bossul de la Ligă, aflat în corzi.

La FRF și LPF, azi se spune una, mâine alta, joi se trage la sorți programul campionatului, vineri Mircea Sandu cere altă programare, sâmbătă se revine la cea inițială, duminică, oare, ce va mai fi?! Haosul este total, ranchiuna fără perdea, prăpastia fără salvare…

…Experiența BAC-ului de săptămâna trecută, cu rezultatele catastrofale, cele mai slabe din ultimele două decenii, reprezintă cel mai bine starea de fapt a României de astăzi. Pe care, din nefericire, nu o poate salva excepția Lucian Bute, care ne-a oferit această noapte a visului cu ochii deschiși, ca să uităm pentru câteva ore de mizeria din jur. Politică, materială, morală…

P.S. La sonora Gala Bute, ProTv, care a avut șansa să transmită evenimentul, putea să găsească un nume din boxul românesc pentru comentarea meciului. Iar dacă ne-a aiurit cu ora 20:30 (care, „main event” a inceput la 23:15!), cel puțin putea să ne scutească de prezența diletantului Lipovan (în suferință cu accentul și logica limbii române!) într-o „uvertură” extrem de lungă și plictisitoare.

Oțelul, TAS, atlas european

mai 19, 2011 Comments off

…Oțelul este noua campioană a României! O neașteptată premieră absolută pentru Galați, ca și pentru Moldova. Cine ar fi crezut?! După Lucian Bute, lumea sportului află acum și de Oțelul Galați. Pe atlasul Ligii Campionilor a a apărut un punct nou. Un necunoscut port la Dunăre. Acolo unde, duminică noapte, s-a scris un capitol de istorie în fotbalul românesc. Pe 15 mai, Dunărea și-a trăit întâia ei noapte albă de fericire. Miercuri 18 mai, Galațiul a primit parafa europeană a titlului de campioană națională, căci Tribunalul Sportiv, pe scurt TAS, a anunțat că totul rămâne așa cum au stabilit forurile care conduc fotbalul românesc: meciul Pandurii Tg. Jiu-Oțelul nu se mai joacă, rămâne acel 3-0, la „masa verde”, pentru dunăreni! Este un triumf al logicii, căci neamestecul în treburile interne rămâne literă de lege (chiar dacă nu-i mereu respectată!) la FIFA și UEFA. Prin anunțul corect făcut, TAS i-a lăsat fără contrabas pe toți cârcotașii din iarmarocul Ligii I, pe toți intriganții și zvonacii (a nu se confunda cu aurolacii!) care s-au dat de ceasul morții să stigmatizeze paiul din curtea Galațiului, nevăzând bârna neputinței lor care le-a întunecat mintea și le-a barat drumul spre glorie (și 7,1 miliarde euro!). Nu știu ce sofisme vor mai arunca, acum, pe toate canalele TV, Marian Iancu și toți în ton cu dânsul, dar sigur i-a apucat plânsul, când au văzut că TAS le-a dat peste nas, recunoscând Galațiul în al Ligii Campionilor atlas! Nu ziceau, doar, dânșii, atotinformații, duminică în plină petrecere dunăreană, că sigur Oțelul se bucură degeaba, din moment ce mai are de jucat două partide?!

…Acum, bună, rea, asta ne e câștigătoarea unui campionat sărac, și valoric (fotbalul românesc a ajuns pe locul 42 în clasamentul FIFA!!!) și, în special, moral, iar la triumful echipei care-i are la timonă Marius Stan și Dorinel Munteanu au contribuit și cei toți care și-au văzut nu de ei, de antrenamente și argumente, ci de zvonuri, de balast pus în tasul adevărul. TAS, însă, i-a lăsat fără glas și le-a râs în nas, neadmițând gâlceava dâmbovițeană, îmbrăcată și în haină pseudo-bănățeană.

…Acum, campioana Oțelul își așteaptă adversarii adevărați din Liga Campionilor. Campioana României pleacă, evident, cu ultima șansă în oricare ar fi turnirul, ceea ce Marius Stan admite nu pesimist, ci realist. Dorinel Munteanu, ca antrenor, nu putea fi oficial decât un visător, trimițându-ne cu gândul la isprăvile anonimelor CFR Cluj și Unirea Urziceni, care au surprins nu doar România, ci o Europă întreagă. Marea șansă a Oțelului este că efectiv nu are ce pierde. De aceea, voi respinge judecata bravului căpitan de trupă campioană, Gabriel Paraschiv, care mărturisea că ar prefera să joace partidele din Liga Campionilor pe terenul denivelat de la Piatra Neamț (stadionul din Galați nu-i omologat pentru Liga Campionilor!), și aceasta pentru a îngreuna sarcina adversarului. E o filozofie de trei parale, paguboasă la un asemenea nivel!… Oțelul trebuie să-și repete până la obsesie că, împotriva tuturor calculelor, CFR Cluj a câștigat la Roma, iar necunoscuta din Bărăgan a făcut spectacol la Glasgow. Sincer, aș prefera un spectacol gălățean pe „Național Arena” din București, unde susținătorii trupei de la Dunăre vor fi categoric mai mulți decât cei de sub Pietricica. Mai ales că mulți vor prinde glas, acum, după anunțul corect de la TAS…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Generația pierde tot!

martie 23, 2011 Comments off

…A trecut atât de repede, de superficial Victoria lui Bute, falnicul nostrum campion mondial la profesioniști, căci, vorba cuiva, nici nu merităm asemenea bucurii. Țara-ntreagă arde acum de…meciul de fotbal cu Bosnia, în preliminariile lui Euro 2012, din Polonia și Ucraina (despre care Platini regretă că i-a acordat organizarea turneului final!). Acum, la drept vorbind, dacă ne-au bătut, mai zilele trecute, pe semicerc, lituanienii, care se jucau cu cercul pe vremea când handbaliștii noștri adunau 4 (patru) titluri mondiale, e firesc să ne temem de micuța reprezentativă bosniacă. Dar, dacă am ajuns să ne tremure nădragii în (sau și în?) fotbal pentru un meci cu Bosnia, nu mai este comic, e tragic, tragic până la umilință. Ne temem de o echipă ambițioasă foc însă, vai, oarecare ca valoare! Cu gândul la meciul oarecare (altădată!) de sâmbătă seara, de la Sarajevo, diriguitorii fotbalului nostru chipurile nu mai au liniște, prezentând adversarul la superlativ, asta, calculate, pentru că, dacă, Doamne ferește, iese rău, să nu fie vina noastră fără scuze, ci meritul băieților lui Susici. Ceea ce uită „echipa de zgomote” false de la FRF, LPF etc., este că extrema nebună de ne-a dat trei goluri în acel 4-6 de infarct de pe Ghencea, cu falnicii plavi pe care i-am supus în meciul tur, din mai ‘77, cu 2-0, la Zagreb, Safet Susici cel iute de picior, ziceam, nu mai joacă! E doar antrenor, ceea ce înseamnă cu totul altceva, avem exemple câte vrem, Hagi fiind chiar ultimul dintre ele… Alții, preocupați nevoie mare de destinul fotbalului românesc, uită că tot în preliminarii europene, acum nouă ani, trupa generalului Iordănescu (trupă, nu bieți pifani!) făcea instrucție cu harnicii, însă naivii bosniaci, oprindu-se, după numai douăzeci de minute de joc, la 3-0 (3-0), Chivu, Dorinel Munteanu și Ionel Ganea dansând dezinvolt sub ploaia de septembrie, chiar pe terenul de sub cuibul de cruci albe (vreo 20.000!) din Sarajevo… Ca, în retur, la Craiova, în vară olteană, să fie ceva mai greu, doar 2-0 (0-0), cu golurile lui Mutu și Ganea… Acum, însă, meciul a devenit crucial, cardinal, epocal etc. Și nu pentru că adversarul ar rupe nori, ci pentru că naționala noastră e vai și amar de ea. A iernat în coada grupei de șase echipe, cu numai două puncte din trei dueluri, singura fără victorie, ca și „lanterna” Luxemburg! Jalnic present pentru fotbalul nostru (ca șI pentru handbal, rugby etc.), efect logic al haosului din întreaga noastră societate în care se zbate și „sportul-rege”. Cu doar două remize în contul actualelor preliminarii (1-1, cu Albania, la Piatra Neamț; 0-0 cu Belarus, în deplasare, și un 0-2, la Paris, acestea pentru reîmprospătarea memoriei!), discutabila trupă a mult discutatului Lucescu-junior a ajuns să se sperie de umbre, de zborul pufului de păpădie devenit balaur în imaginația unora. Culmea este că anonimul Ropotan, adus și el de prin mediocritatea campionatulelor estice, a dat măsura actualei stări de spirit, a tuturor inepțiilor auzite în ultimele zile, decretând la una dintre conferințele de presă: „Dubla cu Bosnia și Luxemburg reprezintă meciurile unei generații”!?! Dacă generația aceasta are ca reper să învingă și ea pe cineva, pe bosniaci și luxemburghezi (rimă și pentru feroezi, andorrezi!) e tragicomic! E încă o generație ratată! Culmea e că, de mai bine de un deceniu, tot ni se spune dinspree FRF, LPF etc., că a apărut o generație nemaipomenită, nemaivăzută, care dispare, însă, imediat pe tabela de marcaj. Dovadă clară că de la „generația de aur” -sintagmă care i-a nevrozat pe Mutu, Chivu și alte nume așa-zise grele- fotbalul românesc este un castel de nisip, cu gâze care se cred vulturi pe piscuri cu zăpezile de altădată…

…Personal, cred că, în pofida tuturor inepțiilor în cascadă din ultima vreme, Naționala aceasta discutabilă (cârpită cu Mutu!) va învinge din nou la Sarajevo. Culmea ironiei ar fi ca, la 1 aprilie, să aflăm (ca un adevăr, nu o păcăleală!) că am învins degeaba, din cauza excluderii „nemaipomenitei” echipe a Braziliei, pardon Bosniei, din toate competițiile. Eii, da, dar ne rămâne Luxemburgul de client. E vorba, doar, de meciul încă unei generații-pierde-tot…

*O formă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Leonard Doroftei. Centura cu 40 de primăveri

aprilie 10, 2010 1 comentariu

…Urcăm câteva momente în „careul magic”. În ringul profesionist, unde boxul românesc are un triptic de aur mondial care, în ordinea istorică a cuceririi Centurii cu diamante, sună așa: Mihai Leu-Leonard Doroftei-Lucian Bute.

…Astăzi îl celebrăm pe „Moșul” de Legendă care arată, celor care-l iubesc și respectă, Centura cu 40 de diamante rare, pe care le adună din 10 aprilie ’70, când i se dădea flacăra Vieții lângă sondele Ploieștilor. Leonard Doroftei, un Mit în lumea „nobilei arte”, temerarul care s-a luptat cu viața să producă aur mondial, la amatori și la profesioniști, folosind o alchimie aparte, în care a ars tone de sudoare și sânge, sacrificii și iluzii, disperare și vis.

…Leonard Dorin Doroftei are o carieră demnă de roman, film sau, de ce nu, de piesă de teatru. Până să le realizeze cineva, rețin o pagină dintr-o superbă Arhivă, deloc sentimentală…

  • A apărut pe lume, să devină Campion, la 10 aprilie 1970, în Ploiești.
  • Acasă a început „nobila artă”, pe când avea 14 ani, la Prahova Ploiești, unde primul antrenor i-a fost Titi Tudor, cel cunoscut ca vestitul Titi „Prosop”.
  • A boxat și dincolo de sonde, pentru Steaua și Libertatea Constanța.
  • Talentul aparte și câinoșenia spartană l-au făcut repede dublu campion național de juniori (’86 și ’88).
  • A adăugat rapid și 5 titluri naționale în ringul seniorilor (’92, ’93, ’94, ’96 și ’97).
  • Era prea puțin pentru marile lui speranțe. Așa că, la Berlin, în ’95, și-a pus la brâu și Centura de campion mondial la amatori.
  • A visat să boxeze la o Olimpiadă și a adus două medalii de bronz, de la Barcelona-92 și Atlanta-96.
  • Cu asemenea performanțe, nu putea ocoli aurul Bătrânului Continent. A devenit și dublu campion European, în ’96 și ’97.
  • Prima linie de Palmares, cel de boxer amator: 239 de victorii, 15 înfrângeri.

…Cu bronzul olimpic obținut în America, a trecut la profesionism, în ’97, semnând cu Interbox Montreal, unde antrenor i-a fost pe Stephane Larouche.

  • După 4 ani, a devenit campion al lumii, la profesioniști (versiunea WBA), categoria semi-ușoară. Era 5 ianuarie 2002, când, la San Antonio, în SUA, l-a învins pe argentinianul Raul Balbi.
  • Și-a apărat cu succes Centura cu diamante, la București, în 31 mai 2002, când, la „Polivalentă”, l-a învins din nou la puncte pe Balbi. Imediat după decizia arbitrilor, în ring s-a înfășurat în Tricolor, fericind o Românie întreagă. Pentru că Leonard Doroftei n-a boxat niciodată numai pentru dolari, ci și pentru românii lui de pretutindeni atât de dragi! Unii, din păcate, l-au uitat mult prea repede…
  • A vrut mai mult: reunificarea titlurilor WBA și IBF. Pentru care, la 17 mai 2003, tot în State, la Pittsburg, s-a bătut, cu americanul Paul Spadafora. Arbitrii, însă, l-au furat ca-n junglă și au decis, incredibil, meci nul, rămânându-i doar centura WBA!
  • Avea să piardă Centura cu diamante în octombrie 2003, din cauza…cântarului, care, pentru un surplus de 1,9 kilograme, l-a oprit să boxeze, la București, cu panamezul Miguel Calist.
  • A revenit, după o scurtă retragere, încercând să recucerească titlul suprem, în iulie 2004, dar italo-canadianul Arturo Gatti l-a oprit. Nefericitul Gatti, cel care, la 11 iulie, anul trecut, avea să fie găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Brazilia…
  • Palmaresul de profesionist al „Moșului”, pe care canadienii l-au numit „Leul”: 22 de victorii (8 prin KO), 1 egal, 1 eșec (în ring).
  • La începutul lui 2005, a debutat ca antrenor la lotul național de box al României coordonat de bunul prieten Francisc Vaștag, alt nume de legendă al boxului românesc. Din păcate, apele tulburi din ringul nostru l-au mâhnit și l-a îndepărtat!

Leonard Doroftei…În prezent, este un om fericit, lângă minunata familie, soția și cei trei copii-o fetiță și doi băieți, reprezentând cele mai valoroase diamante ale vieții sale. Își consumă o parte din timp în „Doroftei’s Pub”, super-localul lui din inima Ploieștiului, unde se află expuse Trofeele sale rare. Nu putea rămâne, însă, departe de „nobila artă”. Așa încât a deschis, în orașul natal, Școala de box Leonard Doroftei, unde, împreună cu primul lui antrenor, Titi Tudor, caută diamante printre copilandrii de 14-16 ani. La început au venit mulți, dar „regimul spartan” al boxului i-a filtrat până la opt, câți urcă Golgota primăvara aceasta. Cu ei, Moșul privește departe, departe…

…Mai nou, Leonard Doroftei a cucerit și ringul televiziunilor. Cu nonșalanța și istețimea minții din „careul magic”, mereu plin de umor bun, veșnic optimist, dătător de Speranță.

…Ani mulți și fericiți, Leonard Dorin Doroftei, și acum, când porți Centura cu 40 de primăveri prețioase!

Bye, Bye, 2009! Vai, vai 2010?

decembrie 30, 2009 5 comentarii

…Te duci și tu, 2009! Mai ai câteva ore. Ca ieri te întâmpinam cu șampanie, focuri de artificii și Mari Speranțe. Asta este soarta voastră, a anilor, să vă năruiți, când vă e universal mai drag, ca oamenii de zăpadă, ca frumoasele castele de nisip, ca noi, muritori mereu visători…

…Ai fost tu, oare, 2009, mai bun decât antecedentul, cum ne-am urat cu toții când te-am întâmpinat? Cum îl vom primi, mâine, la miezul nopții, și pe 2010, semn că ai avut și multe zile negre?… Sau, într-un puseu de anticipație lucidă, ar fi mai indicat să ne urăm pentru Noul An „să nu fie mai rău ca acesta de care ne despărțim!”?… În fond, cu ce te prezinți tu, 2009, acum, la ora despărțirii, a trecerii în istorie?

…Un an de criză. Financiară, că despre cea morală era cazul să vorbim mai demult. Unii (mai nihiliști sau mai analitici?) au precizat: a fost începutul de criză!…

Un an cu nivelul de trai scăzut brusc, tocmai când începusem să credem în promisiunile ălora de sus…

Un an care a dus numărul șomerilor la 680.000! (Cifră bună, din moment ce viitorul care bate la ușă anunță atingerea cotei 900.000!?!)…

Un an cu o campanie electorală care a bătut toate recordurile de nesimțire, mârlănie și abjecție. Mizeră campanie electorală care nu a schimbat nimic: avem același președinte, același premier, aceeași aroganță a celor corupților cocoțați la bucatele țării…

Un an în care printre Europarlamentarii români am întâlnit și numele lui Gigi Becali și EBA (Elena Băsescu, fiica președintelui!), ceea ce definește suficient bășcălia de pe scena politică românească…

Un an în care corupția a atins cote de avarie, cum au zis Forurile internaționale. Numai liderii noștrii se fac că muncesc. O mână spală pe alta, doar…

Un an în care sportul românesc nu și-a oprit căderea liberă. Naționala de fotbal a mai ratat un turneu final (al 4-lea consecutiv, din 2000 încoace!), oferindu-ne la despărțirea de preliminarii o lingură de mătrăgună: 0-5 cu Serbia, la Belgrad! Ca și locul 8 pe care a căzut, din iluziile noastre de medalii, Naționala feminină de handbal, la Mondialul de lângă Marele Zid!…

Un an în care ambasadorul nr. 1 al României, sportul, a ajuns iarăși minge de ping-pong politic. I-au fost impuși să-l conducă ageamii dubioși, de gen feminin, o madame Ridzi ajunsă cu dosar penal, după ce a băgat mâna până la cot în bugetul și așa mic, schimbată, la nici trei luni, cu doamna Plăcintă de la Focșani, care îmbrăcase la patru ace protipendada politică, însă habar n-avea de fenomen. Asta, în timp ce o somitate ca Octavian Belu își dădeau demisia, nemaisuportând impostura, iar marele Ilie Năstase nu-și poate încă deschide Academia de tenis, la care ar duce toate drumurile Europei…

Un an în care sportul nostru a mai demonstrat o dată că ascunde în el semințe de miracol: Marian Drăgulescu, dublu campion mondial, la gimnastică, Remeș Dumitrescu, aur, la Mondialele de scrimă, Lucian Bute, campion mondial la box profesionist! Nu poți trăi, însă, numai sperând la infinit în minuni!…

Un an în care cultura românească a plătit și ea tribut crizei financiare. Cel puțin Festivalul Național de Teatru a avut un buget înjumătățit, încât n-a mai putut fi adusă decât o trupă din străinătate (din Paris, cu piesa lui Eugen Ionescu, „Cântăreața cheală”!), iar actorii români care au jucat pe scenele Festivalului n-au primit un bănuț! Oricum, teatrul românesc nu moare, chiar dacă directorii de teatre s-au văzut obligați să trimită actorii în șomaj pentru 7 (șapte) zile!?!…

Un an (încă unul!) în care dramaturgia autohtonă contemporană a fost ignorată de către directorii de teatre, cu excepțiile de rigioare. Uniunea Scriitorilor n-a acordat Premiul pentru dramaturgie, deși existau câteva cărți de luat în seamă, care Uniune patronează un apreciat Club al dramaturgilor români, cu spectacole-lectură în premieră, în fiecare lună (Premiul pentru piesa anului citită la acest club a revenit lui Horia Gârbea)! Într-un scurt dialog (purtat înaintea începerii Festivalului Național de Teatru) cu remarcabilul om de cultură Ion Caramitru, directorul Naționalului bucureștean și al UNITER-ului, i-am replicat, la afirmația că „nu prea sunt texte bune”, susținând cu argumente că „texte există, însă nu sunt citite de către directorii de teatru și regizori, ba nici de către toți membrii diferitelor jurii”. Se citește tot mai puțin astăzi!…

***

…Aceste ultime zile din 2009 mă fac să cred că îl vom regreta. Nu de alta, însă cei care în campania electorală promiteau marea cu sarea, odată reinstalați în jilțurile lor pline de carii au suferit o mizerabilă amnezie și anunță națiunea: din 1 ianuarie 2010 multe se vor scumpi. Fără ca salariile să crească cu vreun leuț prăpădit! Vor exploda prețurile la alimente, carburanți, „vicii” (țigări, băuturi, noroc că nu au fost legalizate bordelurile!) etc. Spre exemplu…

Pâinea noastră cea de toate zilele, tot mai neagră, se va scumpi de poimâine cu 5-10%. Carnea de vită, cu 50%!!! Cea de porc, cu 25-30%. Cea de pui, 20-25 %. Benzina-cu 20%! Țigările-cu 30%. Curentul-cu 4%.

Tot în 2010, numărul profesorilor se va reduce cu…15.000! Vai de poporul care nu-și educă tineretul!…

Și tot așa, într-o inconștientă veselie guvernamentală, care nou-vechi guvern a mai tras un chef, la Sinaia, la ziua protejatei nr. 1 a lui Băsescu, cine alta decât madame Udrea, căzută tot în echipa învinșilor de realitate de la Palatul Victoria…

În 2010, sportul nu va mai avea minister, împreună cu tineretul, el fiind aruncat la grămadă cu alte compartimente. Prin ceață deasă se vede Olimpiada londoneză din 2012. Rușine, domnilor guvernanți, care n-ați căutat decât capital de imagine de pe urma sportului pe care îl asasinați cu bună știință!…

…Drama este că unii din „echipa de zgomote” a guvernului (nou-vechi) încearcă să ne convingă că „nu se măresc prețurile, ci se indexează”!?! Ce pretenții să avem de trăpași de „second hand”, când noul-vechiul premier a fost făcut de râsul lumii, aseară, de televiziuni, care i-au prezentat „speech”-ul din 30 octombrie, în care declara textual, cu o decizie guvernamentală fluturată electoral în fața camerelor: „Curentul și gazele nu se vor scumpi în anul viitor!”. Băiat isteț, Milu, mână dreaptă a Cotroceniului, și-a luat, atunci, în final de octombrie, măsuri de securitate: „Dacă am fost mințit cu datele care le am, vă mint și eu!”. Ne-ați mințit, domnule Boc, bloc 4, devenit, ca într-o piesă de teatru, în România, Minciunică!

…Ați mințit, mințiți și veți minți, deloc respectați alergători după ciolan care vă autointitulați politicieni! Mințiți dureros, încât cu greu vor mai petrece, la cumpăna dintre ani, de mâine noapte, cei mulți care, de poimâine se vor întreba cum vor mai supraviețui?!

***

…Personal, am avut un an cu lumini și umbre. Important este că am supraviețuit. Cu sănătatea, în primul rând. Profesional, marile bucurii mi le-a adus dramaturgia. Mențiune la „Concursul de comedie românească festCo ‘2009”, în mai, pentru piesa „Filozofia bășcăliei”, care, șlefuită de mai multe ori, a ajuns în volumul cu același titlu, apărut în noiembrie. (Încântat de titlu, Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, a afirmat în public că vrea să deschidă noua sală din Militari cu o piesă de Olga Delia Mateescu și alta de…Mircea M. Ionescu. S-a lungit lista mea cu promisiunile directorilor de teatru!).

Tot în final de an, am fost prezent în echipajul Teatrului Alexandru Davila din Pitești, care, la Festivalul internațional al teatrului de studio, a primit pentru spectacolul „Jucătorul de baseball” (piesa mea, regia-experimentatul Matei Varodi) „Premiul pentru valorificarea și promovarea dramaturgiei contemporane românești”.

Am pus punct final la a 30-a piesă a mea, sprintez spre „Căderea cortinei” la comedioara „Vând tribunal particular”! Dramaturgia, drogul meu moral, pe care unii încearcă (fără succes!) să mi-l interzică…

…Bye, Bye 2009! Vai, vai 2010?…