Arhivă

Post Tăguit cu ‘Luca Romano’

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

februarie 6, 2017 Comments off

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.