Arhivă

Post Tăguit cu ‘Los Angeles’

Jurnal transoceanic (1) Clipe de Groază, cu un minut înainte de decolare!

martie 24, 2016 Comments off

…23 martie. Miercuri dimineața. Ziua debarcării spre California. Zborul este programat la 7:05. dar sunt la aeroport la 4:40. Lume multă. Șoapte speriate despre Tragedia de la Bruxelles. Verific panoul mare cu plecările și ghișeele cu check-in-ul perntru fiecare zbor. Pentru cursa Air-France de Paris se tot întârzie afișarea. Încep primele semne de neliniște. „Poate nu mai plecăm, Parisul nu-i departe de Bruxelles!”, zice un domn agitat. Cumpăr presa. Toate ziarele deschid ediția cu Apocalipsa de la Bruxelles. „Europa din nou sub teroare”, ‚Atentat după patru luni de alertă”, „Uragan asupra Europei”, „Jihad în inima Europei”… Până și „Gazeta Sporturilor” titrează pe prima pagină „Ne temen pentru EURO!”… Citisem într-un alt ziar: „ISIS amenință să arunce în aer turneul final din vară. Adio, Euro 2016?”. Fotografiile de pe primele pagini ale ziarelor apărute la București te înfioară. Morți, sânge, ruine, oameni disperați, soldați înarmați, cam degeaba până acum… Nu-ți mai vine să urci în niciun avion…

…Urc în Airbus-ul A318 de Paris. E 6:25. Rândul 17, pe stânga, la geam. Afară e ceață deasă, nu vezi la 50-60 de metri. O ploaie măruntă plânge pe hublou. La 7:05, cu precizie elvețiană, nava se mișcă de la burduf. Dă cu spatele să o ia spre pista de decolare. Nu facem o sută și ceva de metri și avionul se oprește brusc. Să fie de vină ceața lăptoasă?!… Un steward aleargă agitat spre spatele navei. Sub avion mișună doi oameni… Nimeni nu spune nimic. În avion simți cum tensiunea crește, oamenii se foiesc, căutând răspunsuri afară, prin hublouri. În spatele meu, un puști haios îi spune mamei lui: „Așa repede am ajuns la Paris?!”… După 10 minute, aud în franceză și engleză la microfonul avionului: „Sorry, dar mergem înapoi de unde am plecat. Ne obligă o defecțiune de la ușa din spate a avionului”. Ușa de la 15 rânduri în spatele meu…

…Urcă un tip cu o trusă mecanică de parcă aa fost chemat să citească vreun ampemetru. Vine și un al doilea, fără nicio sculă. Se duc în spatele avionului, meșetresc acolo ceva… Începe „telefonul fără fir” al pasagerilor. „Cum să fie o defecțiune la ușa din spate, când avionul e verificat înainte de a trage la Gate?!”, întreabă un francez. Un pasager român, care merge în Scoția, tălmăcește întrebarea și replică pentru el: „La nici două zile după carnagiul de la Bruxelles, nu mai intra nici pasărea cu vreo armă. Au schimbat tactica, scot un șurub-două la ușa din spate, la vreo aripă, la trenul de aterizare. Deveneam toți îngerași”…

…Îi trimit un SMS lui Ducu, la Los Angeles, cu mica mea odisee de la București… În pun în temă… De sub avion, zgomote ciudate, de parcă ar umbla Bau-bau-ul din copilărie. Nu durează mult… Mă bate gândul să renunț la zbor, să merg la echipaj și să-i cer să mă lase să cobor. Și așa am fost întâia oară în viață târșelos înaintea unui zbor. După 53 de ani navigând prin cer… Și minunata Celine, cea care a alungat moartea la cinci zile din viața ei?! Să nu o cunosc, mi-e atât de dor de ea?!… Ce-o fi, o fi! Dacă era blastem, plecam cu ușa defectă și ne trezeam plutind prin aer, absorbiți cu scaune cu tot. Îmi impun să renunț, pentru câteva clipe, la imaginile de scriitor…”Bine că au descoperit asta cu ușa înainte să decolăm!”, aud în engleză. Așa este, cei din echipajul cursei Air France București-Paris de miercuri 23 martie merită un Premiu special. Ei sunt salvatorii a peste o sută de oameni…

…La 7:50, primul anunț. S-a reparat ușa! Vom pleca în câteva minute… După 58 de minute de spaimă, chiar groază, avionul se mișcă pe pistă. Prin ceață tot mai deasă. Pasărea de metal zdruncină, din când în când, ca o hardughie pe roți… Corpul navei troznește, știu că orice zgomot e deformat, acum, de starea mea psihică. După vreo cinci minute face la stânga. Aud motoarele Airbus-ului ambalându-se. Zăresc luminile de la pista de decolare! Și aterizarea?!, mă macină un gând. E 8:01, alergăm pe pista udă. La 8:02, suntem în aer, spargem un nor greu, parcă nu se mai termină. Un prim gol de aer, unul mic, nu mă sperie…

…La 8:05, lumina soarelui se întrezărește… Gata, suntem deasupra norilor… Zbor lin. Ajungem la Paris, cu 46 de minute întârziere… Am 49 de minute să prind cursa de Los Angeles. O iau, prin Terminalul 2, spre Gate M 44. Veritabilă ursă cu obstacole, urcăm, coborâm pe scări rulante, ajungem la metroul care ne duce spre Gate-urile L și M. În metou, supriză minunată. Mă întâlnesc cu Horațiu Nicolau, omul pe care nu voi putea să-l uit vreodată, el a acceptat, pe când era patronul Telesportului, emisiunea mea de referință „Idoli și Legende”. Horațiu merge la New York!… New York, New York, parcă îl aud pe Frank Sinatra… Ne despărțim după nici două minute. Fiecare spre alt Gate…

…La Gate M 44, puhoi de lume, o coadă de 60-70 de metri. Mai sunt 20 de minute până la plecarea mastodontului Airbus A380, cel mai mare avion transoceanic, cum m-a anunțat Ducă… Ce pot face, decât să iau loc în rând și să aștept. Am un „Le Monde” și prima pagină mă înfioară. Fotografiile de la Bruxelles mă mai cutremură o dată, ca și cele două desene de pe pagina 1, doi copii care plâng, sub două date: 13 noiembrie-22 martie. Altfel spus, cumplitele atacuri de la Paris și Bruxelles…. La un televizor se anunță că, la Bruxelles, a fost prins, în această dimineață, încă un terorist cu bombă asupra lui. La aeroport. La Aeroportul Charles de Gaulle, rândul transoceanicilor avansează greu… E 11 fix, ora Paisului, zborul AF 0066 trebuia să fi plecat de zece minute. Dar nimeni nu a intrat în aeronavă!… Un officer ne verifică pașapoartele, cărțile de îmbarcare. Îl întreb ce se întâmplă de nu plecăm?!… „Se face o verificare foarte, foarte amănunțită”, aproape că-mi șoptește! Ce bine!…

…La intrarea în Uriașul Cerului iau presa franceză. Cine m-a pus?! Toate ziarele sunt în doliu. „Bruxelles. 22 martie 2016”, atâta scrie „Liberation” pe prima pagină, neagră, cu o imagine de groază din metroul bruxellez, însângerat și el. „Europa lovită în inimă” titrează „Le Figaro” prima pagină. „E războiul tuturor”, sună editorialul , cu o întrebare-ghilotină: „Cine urmează pe listă?”… „”Statul Islamic a revendicat atacurile soldate cu cel puțin 34 de morți, la patru zile după arestarea la Molenbeek a lui Salah Abdeslam” (n.r. Capul atentatelor de la Paris, de acum patru luni), scrie ziarul francez, „Europa atacată”, opinează și „Les Echos”… „Euro 2016. Alertă Maximă”, așa îți deschide ediția „Equipe”… Mai toți ziariștii francezi opinează că, dacă islamiștii sunt bine organizați, conducătorii țărilor europene sunt numai buni de gură. Toți califică incredibilă atitudinea serviciilor secrete din Franța și Belgia, dar și din întreaga Uniune Europeană. Un ziar subliniază că, în ultimul val de migranți, au pătruns și 90 de kamikaze, gata să arunce moarte în alte orașe din Europa!… Numele lui Merkel e pus la zid, din nou. Care pseudo-lider german vorbește iarăși, cu atâta cinism, despre „îmbunătățirea cooperării și efortul nelimitat de a învinge terorismul”!?! Parole, parole, se vede că s-a născut în comunism…

…”Le Parisien” are un material foarte interesant: |”Trei milioane de francezi au plecat să lucreze în alte țări”. Pe primele locuri Elveția și SUA… Urmează, la mică distanță, Marea Britanie, Belgia (!), Olanda și Germania! De meditat la asta?!

…Un italian de lângă mine, microb de baschet din Alessandria, care și-a luat un concediu de șase zile în California, numai să vadă două partide (!?!), trăgând cu ochiul la sumara revistă a presei franceze pe care o fac înainte de decolare, simte nevoia să comenteze: „Avionul acesta al nostru atât de mare e sigur prima țintă pentru teroristi!”… Îl liniștesc spunându-i că a fost controlat la sânge, de aceea plecăm cu întârziere… Zbor plăcut, deservire incredibilă, chiar și șampanie pentru toată lumea, în „deschidere”, ca o celebrare a încrederii noastre în înfrângerea teroriștilor criminali odioși, a Vieții care merge înainte!…

…Zborul, lung de aproape 12 ore, de la Paris la Los Angeles. Parcă nu se mai termina. Controalele, verificarea documentelor mi-au luat ca niciodată peste o oră. Telefonul de la Digi e mort, deși am fost asigurat că totul e OK și în SUA!… Orange-ul nu are acoperire în incinta Aeroportului!… Când mă pregăteam să dau cuiva cinci dolari să-mi permită să-mi anunț feciorul de întârziere, îl văd pe dragul tatii Ducu… M-a așteptat cu stoicism și dor nebun după două luni și unsprezece zile de la despărțirea pe aeroportul din Miami…

…Părăsim fericiți aeroportul și, o clipă, revăd vara lui ’94, când venisem la Los Angeles pentru World Cup, pagina de aur din istoria fotbalului românesc! Au trecut 22 de ani de atunci! Oricum, voi da, în zilele următoare, o raită pe la stadionul Rose Bowl, din Pasadena, acolo unde tricolorii noștri au scris irepetrabilă Istorie…

…Ajungem acasă la 25 de ore de la plecarea mea din apartamentul din București. La Los Angeles e soare, dar numai 24 de grade. Dimineața și seara e chiasr fring, mă pune în temă Ducu… Am luat-o pe Genevieve de la grădiniță, am vorbit cu ea și…românește, a învațat să-mi spună „Bunicul de la București”… O cunosc, acasă, în sfârșit, pe sublima Celine, păpușă divină, căreia i-am scris o poezie în cursa Paris-Los Angeles: „Cum să nu vin, Celine?”… Sunt un om bogat, cu două nepoțele de aur, cu ai mei copii din California, Duci și Karina!

…Am căzut buștean, într-un somn lung de 10 ore! Azi, Celine a împlinit o lună și două săptămâni! Puteam să nu vin la Los Angeles, în frumosul cartier Mar Vista, lângă Santa Monica, unde am Patru Comori?!
24 martie 2016, L.A.

Mondialele de patinaj, un secol de Artă

martie 24, 2010 2 comentarii

…Săptămâna aceasta, Sportul s-a logodit din nou cu Arta. La Torino, pentru șapte zile, Dansul, Muzica, Forța și Grația poartă Omul spre sublim, înnobilându-l, și oferind Lumii atât de necesar Frumos, parcă înecat în vremuri tulburi.

…Zilele acestea serbăm un Secol de Artă pe gheață! Ediția 100 a Mondialelor de patinaj artistic și, automat, răsfoim istoria acestui sport-spectacol. Startul s-a dat în… 1896, incredibil, la Sankt Petersburg, în Rusia, unde s-a disputat doar gala bărbaților. Prima medalie de aur, la gâtul germanului Gilbert Fuchs. Fetele au fost acceptate la Mondiale în 1902, la Londra. Ultimul Carnaval mondial pe gheață, anul trecut, în California, la Los Angeles.

  • Țara care a organizat de cele mai multe ori Campionatele Mondiale este Germania, cu 13 ediții găzduite. Prima, în 1904, la Berlin, ultima, în 2004, la Dormund.
  • Elveția, Statele Unite ale Americii și Suedia au organizat de câte 11 ori gala mondială. Canada-de 9 ori, Austria-de 8 ori, Franța de 7 ori, Anglia de 6 ori.
  • Cu câte 3 Campionate Mondiale-Rusia (1896, 1903 și…2005!), cu câte două- Italia, în 1951 și 1963, Finlanda (1914 și… 1999) și… Ungaria (1935, 1988), Praga de aur mândrindu-se și ea cu două ediții (în 1962 și 1993).
  • Prima ediție a Mondialelor de patinaj artistic care s-a disputat în afara Europei, abia în 1930, la New York! Din cele 11 ediții organizate de yankei, 5 s-au ținut la Colorado Springs!
  • Întâia oară când Festivalul gheții a luat „drumul mătăsii”, ajungând în Asia, în 1977, în Țara Soarelui Răsare. De atunci, Japonia avea să fie deja de 6 ori gazda campionatelor lumii, dintre care trei ediții la Tokyo, unde vor avea loc și Mondialele de anul viitor.
  • Arhiva stelelor de aur ale gheții numără nume sonore, veritabili creatori de sublim. Olandeza Sonja Heine, americancele Peggy Fleming și Nancy Kerrigan, nemțoaica Katarina Witt, franțuzoaica Surya Bonaly, japoneza Yamaguchi…
  • Nemuritorul „Bolero” al lui Ravel a devenit Simfonie pe gheață prin arta britanicilor Jayne Torvill și Christopher Dean, în timp ce rușii Belousova și Protopopov au înnobilat luciul gheții cu baletul lor classic…
  • La cota sublimului și americanii Tim Wood, Brian Boitano și Scott Hamilton-ultimul cu 4 titluri mondiale, cehul Ondrej Nepela, triplu campion al lumii, canadienii Kurt Browning și Elvis Stojko, rușii Alexei Iagudin și Evgheni Plușenko, francezul Brian Joubert și câți alții.
  • „Noul val” a adus schimbarea raportului de forțe, asiaticii, prin japonezi (Miki Ando și Mao Asada, spre exemplu), sud-coreeni și chinezi asaltând podiumul ultimelor ediții. …La Los Angeles, anul trecut, la simplu, sud-coreeanca Yu-Na Kim și americanul Evan Lysacek au obținut aurul, la dans au găsit pașii de aur rușii Oksana Domnina și Maxim Șabalin, în timp ce la perechi, s-au impus germanii Aliona Savcenko (născută la Kiev) și Robin Szolkovy, ei reușind și premiera ultimului deceniu-două titluri mondiale consecutive! Vor triumfa și acum, ca o revanșă pentru titlul olimpic pierdut, la Vancouver, în dauna chinezilor?
  • În istoria Mondialelor de patinaj artistic, reprezentanții noștri au fost mai mult elemente de decor. Bibi Moiș, Beatrice Huștiu, Roxana Luca, Gheorghe Chiper (locul 14 la Calgary-2006), Cornel Gheorghe, iar acum Zoltan Kelemen și Sabina Paquier.
  • Dincolo de bătălia pentru metalele prețioase, secolul de patinaj înseamnă Artă!

„Gemenii” Octavian Bellu și Michael Jordan

februarie 17, 2010 4 comentarii

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru „pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi „gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de „Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină „Stăpânul Inelelor”, „Air Jordan” sau „His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului „Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe „Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca „Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului „Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două „triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în „regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu „Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al „Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub „inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film („Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: „Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi „Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…