Arhivă

Post Tăguit cu ‘Karina’

Jurnal de vară (5). 4-TH OF JULY, ACUM 31 DE ANI ȘI ASTĂZI!… INSULIȚA SCLAVILOR FERICIȚI

iulie 8, 2017 Comments off

…Acum 31 de ani, în 4 IULIE, joc al Destinului, la ora 8 dimineața, am plecat, cu o Dacia 1300 burdușită, din fața blocului în care locuiam, în zona Polivalentă, să descopăr America!… Nu știa nimeni despre nebunia mea, nici Cornelia, nici minunatul meu tătic, Dumnezeu să-l odihnească în pace, nici surioara Mona, nici socrii, cumnata, nimeni! Doar Eu și Alter-Ego-ul meu… Riscam totul (carieră în gazetărie-presa scrisă, radio TV, dramaturgie) pentru Libertatea piciului meu scump, Ducu, de zece ani pe atunci… A fost nevoie de un surghiun de cinci luni și zece zile (ducă-se-n uitare!) în Lagărul de refugiați din Italia (Latina și Roma)! Am de ce sărbători, astăzi, 4 IULIE 2017!

…AZI, la București, am refăcut traseul ACELUI 4 IULIE 1986, lăcrimând de câteva ori.. După care, la prânz, am sărbătorit cu mezinul Mircea Robert, in Bucuresti, 4-th of July, cu un Seafood Combo Platter (Crispy Calamari, Popcorn Shrimps, cu Sweet Chili Mayo), udat cu un vin roșu sec (eu, cu oarecare umor) si o limonadă japoneză (Flăcăul meu cel mic), ambii cu gândul peste Ocean, toastând pentru minunatele Celine și Genevieve, Ducu, Cornelia și Karina!…

… Acum 31 de ani, la ora prânzului festiv de azi, din centrul Capitalei, plecasem cu Dacia 1300, spre… America! La ora când chefuim, acum 31 de ani, stăteam o oră și jumătate la coadă, într-o benzinărie din Slatina, să-mi umplu rezervorul ca să ajung la Timișoara, prima escală în lungul drum al nopții către…Libertate! Chestia aia cu benzina era ultima „bucurie”-vitamină din „societatea socialistă multilateral…îngropată”! (Lasă, că suport, astăzi, atâtea „lepșe” amare din
așa-zisa democrație română neocomunistă!)…

… În dimineața asta..de 4 Iulie 2017, mai exact pe la două în noapte, am terminat de rescris o piesă veche de…20 de aniI Sunt bucuros de ce-a ieșit în ultimele patru zile, când n-am ieșit din casă, cred că este unul.dintre cele mai bune texte dramatice ale mele, cu un final în care, efectiv, mi-a ieșit o formidabilă…lovitură de teatru!
… Piesei îi spunea „Pierdut în New York”, acum 20 de ani, când am scris-o și s-a bucurat de un excelent spectacol, în regia lui Florin Antoniu, la „Valahul” (pe atunci!) giurgiuvean, mult aplaudat, în… deplasare și pe scena de la Nottara!… Azi, după două decenii și mai multă experiență, are două titluri: „Azilul de noapte de la capătul Podului” sau „Insulița sclavilor fericiți”… Cel care m-a stârnit cu acest text, eminentul regizor Sandu Grecu, are de ales… Să mă pregătesc de Premieră?! Nu de alta, dar feciorul meu cel mare Ducu mi-a reamintit și azi-noapte, când, înconjurat, în Las Vegas, de minunile lui Celine, Genevieve și Karina (vâzându-nevăzut și discutând pe WhatsApp!), pe cât Noiembrie m-am decis să zbor spre Los Angeles, ca să-mi cumpere bilet de avion!
…Happy Birthday, America!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (11). DAAAAAAAAA: O SOLE MIO!… O SOLE MIO!… IL DIO MIO!..

aprilie 11, 2017 Comments off

…Plutesc pe valuri de Viață!

…În noaptea asta, în apartamentul meu va răsuna până-n zori Vocea celor TREI DIVINI, Pavarotti, Domingo și Carreras, cu sublimul „O SOLE MIO”! Da, am din nou Soarele meu…

…De aproape două ore, de când am ieșit din Clinica Pro Vita, fredonez într-o sfântă nebunie, într-o evadare din bocet interior și zbucium înăbușit, numai „O Sole Mio”!… Pe stradă, în taxi, în magazine cântam „O sole mio!”, plâgând de fericire, de când nu m-am mai simțit Om, ca astăzi, încolțindu-mi în lacrimi Pofta de Viață, după ce timpul părea, în ultimele două luni, lespede grea .. Lumea din jur poate credea că-s nebun, unii mă și cunoșteau, Da, Da, Da, sunt nebun de Viață!… Analiza-ghilotină, „RMN perete toracic stânga”, recomandată din senin, acum nici două luni, a ieșit BINE, BINE, adio gânduri nesenine, perspective sumbre în ajun de Paște!… De două luni am trăit numai sub nori, mi-am pierdut Soarele, Speranța, cât am fost eu de călit de pistolul la tâmplă și cuțitul în ceafă, scene trăite în taxiul din New York, cât de optimist am devenit după cei zece ani de luptă victorioasă cu parșivul Cancer… De când a apărut, însă, la o coastă, o scamă de umbră blestemată, nu fiica luminii, cum zicea Blaga, ci a Morții, n-am prea mai fost eu. Nu mai puteam scrie, vorbi, gândi senin, logic, degeaba priveam spectacole la teatru,unele meciuri, prostii pe la TV, eram plecat în altă lume, subconștientul desena perspective neorealiste,nu mai eram eu, și nu puteam face analiza asta imediat, să scap de ielele nopții dănțuind în blestem, n-am găsit locuri la vreo cinci clinici și spitale, nici cu bani (1.100 lei), cu plata CAS-ului, nici vorbă, mereu „nu-s fonduri!” (Să vă fie rușine!), pe 12 aprilie, adică mâine, eram programat la Oncolog, în sfârșit, am avut noroc, am așteptat doar două săptămâni să dau banii ca să scap de atâtia lilieci negri alergând prin mine…

…De când am aflat că m-a lovit blestemul negru, în final de ianuarie 2007, n-am avut sufletul atât de greu, ca în acest început de martie… Atunci, zbuciumul a durat doar trei zile, am renăscut rapid, acum, aproape o lună, am mai obosit și eu în lupta cu așteptările, cu analizele și Zoladexul în pântece, din trei în trei luni, de zece ani încoace… Acum, azi 11 aprilie, m-am liniștit, am redevenit Eu, stoic și optimist bine temperat, voi repeta un CT de rutină peste aproape două luni, dar sigur n-am ajuns în curtea Doamnei în negru, mama ei, se îndrăgostise de-o coastă de-a mea, cam așa am tradus eu mesajul cu umbra… A mai obosit și organismul, știu,de atîta tratament, sunt conștient că și singurătatea mea a făcut cuib de spaime-n mine, să mai crezi în oameni, oricât de bisericoși pozează ei (!?!), de ieri la amiază (ora 13;05), când am urcat 60 de minute pe eșafodul pentru RMN, cu branula la brațul stâng pompând la un moment dat substanța de contrast, de mă lua cu trecătoare călduri și parcă ardeam, de stăteam cu căști la urechi într-un concert de picamere și toată gama de zgomote ciudate, și până azi, la 17:55, când o doamnă doctor ca un înger mi-a întins răspunsul la analiză, zâmbind sugestiv „E bine!”, am fost o Fantomă care mergea fără mine, nu mai gândeam, nu mai înfloreau vise-n mine, important este că, în seara asta, m-am regăsit și încă pot să refuz capitularea!
… MULȚUMESC BUNULE DUMNEZEU că mă ții în Luptă!

…O SOLE MIO!… Viața e frumoasă, sunt încă logodit cu Viața, am redescoperit Soarele meu, pot să-mi mai țes speranțe, iluzii, să-mi văd scumpele nepoțele Celine și Genevieve, și copiii (Ducu și Karina) din California, să public noul volum de teatru (6 piese noi), la care Zeno Fodor șlefuiește Prefața, să aștept, la București, în 13 mai (de ziua dragei mele surioare Mona,13 mai- Ziua debutului meu în dramaturgie, la Arad, în 1979, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, auzi titlu!), să revăd minunea de „Pușlama” de la Chișinău, să mă pregătesc pentru o nouă premieră, poate „Taximetrist de noapte la New York”, să sărbătoresc majoratul lui Mircea-Robert, în 9 septembrie, să recitesc manuscrisul volumului de versuri „Nescrise”, să mă bucur de fiecare zi ca de un dar de la Bunul Dumnezeu…
…O SOLE MIO, ce sublim este să mă mai bat pentru VIAȚĂ! Cinci ani, trei, doi, unul, o lună, o zi, Viața e un dar pentru care trebuie să Lupt! Sub nemuritorule acorduri de suflet „O Sole Mio!”…
…IL DIO MIO!

 

 

 

Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

ianuarie 16, 2017 Comments off

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută… Răcorindu-te, firesc, din când în când, cu o bere-două Kalik, „Made in Bahamas”…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

decembrie 26, 2016 Comments off
 ..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

decembrie 24, 2016 Comments off

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!

noiembrie 2, 2016 Comments off

…Nu cred că am primit vreodată atâta atenție, de Ziua mea de naștere, ca în acest final de octombrie 2016! Peste 8.000 (opt mii!) de vizualizări pe Facebook, la mica mea însemnare. Câteva sute (”!?!) de urări din lumea-ntreagă! De la copiii mei scumpi, de la rude, de la prieteni, colegi, parteneri de bine și de rău, în Viață, în presă, în Lagăr, pe Taxi, atâția oameni mereu dragi sufletului meu, din cele două Universuri ale mele-Patimi fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, descoperite, simultan, la șapte ani, la Teatrul și Stadionul Giulești, unde nemuritorii mei Părinți mă duceau la două săptămâni!… M-au tulburat mai toate mesajele. Și m-au întinerit, Privind înapoi cu mândrie!..

…Spre anii Liceului, unde am fost coleg pentru un an, cu minunata, generoasa Margareta Pâslaru, Regină a muzicii ușoare, dar și actriță de noblețe în „Opera de trei parale”, montată de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, colegă de zbor peste Ocean, unde Viața ne-a dus pe ambii și ne-a reîntors Acasă pentru sublimul limbii române…

…Spre anii de tinerețe nebună, când, spre a demonstra că există și arbitrii corecți, am riscat, ca ziarist cunoscut, să pun fluierul în gură și să iau fanionul ce năștea furtuni. Am fost coleg de generație (și de teste!) cu Adrian Porumboiu, pe care regretatul colos al arbitrajului românesc, Nicolae Rainea, mi l-a recomandat, într-o noapte, în trenul de Cluj, drept „unul dintre viitorii mari arbitri români”, pe când Adrian nici nu începuse Cursul nostru de cavaleri al fluierului de la FRF!… Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu au devenit prietenii mei, idolii mei, pentru Verticalitatea lor atât de incomodă, imposibilă într-o lume strâmbă (ca și acum!). Mi-au trimis, ambii, mesaje-urări,atât de frumoase, încât mi-au dat lacrimile!
…Ca și rândurile unor colegi de breaslă, și urările din seara Zilei de 31, la Clubul Dramaturgilor, ca și petala de suflet aruncată curcubeu pentru Ziua mea din Australia și Canada, din New York-ul sufletului meu, Florida și, firește, Los Angeles, din Italia, țara mea-cântec de Viață, unde am trudit pentru Viza spre Libertate, din Austria, Norvegia, Suedia, Germania, Elveția, Spania și Franța, din Bulgaria, Serbia și Basarabia, din toată România iubită cu lacrimă până voi pleca, Acolo, Departe…

…Am plâns de fericire, spre miez de noapte bucureșteană, când, din Los Angeles, la telefon, răsunau acordurile de neuitat „Mulți Ani Trăiască”, intonate în nemuritoarea limbă română de micuța mea mare tezaur- nepoțica Genevieve, de minunata noră Karina și de flăcăul meu cel mare Ducu, suflet de aur (ca și tatăul lui, nu?!)…

…Că unii, de care ani buni m-a legat Speranța, au uitat de Ziua mea, n-a mai contat, la câte Onoruri am primit!… La cât Soare am primit în acest 31 octombrie 2016, n-am mai văzut nicio umbră, nici ca…”Fiică a Luminii” (Lucian Blaga).

…Unul realmente de excepție, cel trimis de excelenta Actriță Dorina Păunescu, care m-a felicitat, postând pe Facebook o fotografie cu unul dintre Idolii mei, Model de viață, Anthony Quinn!… I-am răspuns, imediat, tulburat: „Sărut mâna, Dorina, este una dintre cele mai frumoase urări primite, știindu-se Ținerețea uluitoare a celebrului meu pasager din taxiul de la New York!”… La care minutata Actriță a dat imediat replica:”Întâmplări extraordinare se întâmplă oamenilor extraordinari!… Căci ce altceva este taxiul tău cu amintiri?…La mulţi ani!”…

…NU AM CUVINTE să mulțumesc miilor de Oameni care mi-au zămislit CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!
…TUTUROR, buchetul meu mare, mare, cu gânduri mereu însorite!

AM SCĂPAT DE NAVETA LA GIURGIU, AM TIMP SĂ FAC ZILNIC CĂLĂTORII ÎN JURUL LUMII ȘI AL SUFLETULUI MEU!

octombrie 27, 2016 Comments off

O FOTOGRAFIE din Atelierul meu de cuvinte, ca să nu zic Literatură, în care, zilnic, când privesc în fața mea, mă trezesc, brusc…

…La Vârșeț, în Serbia, la Premiera „Celui mai bun spectacol din Balcani” (Premiu obținut la Festivalul Teatrelor de studio, Pitești, noiembrie 2015) și este vorba despre „Animalul acest om ciudat” (carte ce a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Filiala Dramaturgie, București, în 2013), de privesc afișul excelentului spectacol realizat de regizorul Iulian Ursulescu din Novi Sad, student de marcă al legendarei Cătălina Buzoianu…

…Ajung și prin Los Angeles, privind o fotografie cu minunata nepoțică Genevieve… Și mă plimb, rapid, prin New York, my Love, unde, acum două ierni, faceam o fotografie, la Noul Obelisc (WOW) ridicat peste cenușa „Gemenilor”…
…Alături, un ceas de colecție, lăsat de minunatul meu tătic, care ne-a crescut, pe mine și pe surioara Mona, cu lupa de ceasornicar la ochi. Lângă ceas, tur sentimental, o fotografie cu Genevieve, Ducu și Karina (Happy Birthday, pentru mâine, 26 octombrie!Un buchet de gânduri în floare de Primăvară și de la București, scumpă noră!)…

…În fața prețioasei fotografii din La Grande Famiglia, una dintre cele mai rare disctincții pe care le-am primit! Scrie, textual, cu litere care înnobilează marmora și pe mine:
„Premiu de Excelență
Din partea Familiei
Domnului Mircea M.Ionescu,
Jurnalistul, Cronicarul sportiv, Dramaturgul, Omul”…
Mi l-a înmânat minunata nepoată Sorana Alina, fata lui Mona și Alin, doctor în științe juridice, la 31 de ani, (primul din La Grande Famiglia!), anul trecut, pe când băteam pe muchia Vieții 70 de stagiuni! Sigur că lăcrimez, când văd ce Familie sublimă am!

…Mă revăd și în Cetatea Banilor, nu alături de Fenomenul Craiova Maxima, ci, afișul o susține, la spectacolul-lectură de la Naționalul craiovean, din 10 decembrie 2014, când Mircea Cornișteanu a realizat o seară superbă cu textul meu ” America de-Acasă”, avându-l în distribuție, printre alții, pe uluitorul Ilie Gheorghe…

…Revăd World Cup ’94, prin volumul scris la cald, atunci, în fascinanta vară californiană, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, îmi salut și „Ambasadorii mei din Olimp” care și-au petrecut întâia noapte în casa mea, înconjurați de alte 28 de volume publicate (în 3 limbi) și afișe de la 32 de premiere, în 5 țări…

… Revăd Premiul pentru Cea mai bună Piesă scurtă („Bazuka lui Cehov”) de la minunatul Festival de Teatru Scurt Oradea-2016 și aștept să o văd pe scenă…
…Urc din nou in yellow cab, privind volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York” și mă bucur că, la Naționalul din Chișinău, se reiau repetițiile piesei cu același nume, după ce experimentatul regizor Petru Hadârcă a dat o fugă prin Babilon să simtă piesa la fata locului (dacă-mi spunea din timp, mergeam să-i fiu eu taxi-driver, și așa m-a prins un dor nebun de New York!)…

… Sub Statuia Libertății și cea a lui Don Quijote (de câte ori nu am fost asemănat cu ilustrul personaj al lui Cervantes!?), caietul-program de la ultima mea „Pușlama” (a 10-a!), cea de la Chișinău-Teatrul National „Satiricus-I.L.Caragiale”…

…Va dați seama ce trafic de amintiri, imagini, destinații și sentimente este Zilnic în viața mea, nu doar în căminul în care nu mă pot simți singur, chiar dacă Femeia (Femeia, femeia, cu ea să nu te pui, căci, chiar dacă-i bisericoasă, e data…Freud-ului!) a crezut că mă poate intrista prin trădarea cu un… Animal, acest om ciudat!…
… Sunt atât de fericit și bogat în micul meu Paradis!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Jurnal de California (17). ULTIMA NEBUNIE LA LOS ANGELES: CARNE DE ȘARPE ȘI IEPURE, O BERE SCUMPĂ ȘI O…POEZIE!

aprilie 13, 2016 Comments off

…Cu un picior deja pe scara avionului de Paris, escala spre București, am avut o ultimă zi absolut încântătoare în California. În primul rând, controlul lui Celine a ieșit excelent, nepoțica mea cea mică merge superb înainte, după impasul din primele cinci zile de viață cu două operații vitale! Viață lungă, minunea bunicului!

…Apoi, surprizele lui Ducu s-au ținut lanț! Încă o vizită în superba Venice, ce se spăla de zori, cu Oceanul mai plin de valuri ca niciodată în cele trei săptămâni ale mele în zonă… Un popas inedit și la superba Marina del Rey, cu zone special amenajate între diguri trase prin Pacific, ca ambarcațiunile -bărci și iahturi- să intre liniștite în rada porturilor, 19 la număr, capacitatea zonei fiind de 6.500… Și atâtea biciclete pe unul dintre diguri, culoar ideal pentru stolurile de cicliștii ce duce până în Down Town-ul Orașului Îngerilor, vreo 15 mile! Drum pe care Ducu, microb de ciclism, l-a făcut de mai multe ori…

…Cum nu ajungeau atâtea povești văzute și trăite, lunch-ul a însemnat ultima nebunie. În Venice, pe Lincoln Boulevard, nr.623, într-un restaurant special, și cu o mică terasă între flori alese și umbră de palmieri, Ducu și Karina m-au invitat să aleg o specialitate dintr-o ofertă rară. Mi-a făcut cu ochiul o porție de…șarpe și iepure! Parcă anticipam că va urma o zi fulger pentru stomacul meu, că am luat dimineață, acasă, un Omeprazol, să n-am probleme.

…Șarpe, mai mâncasem, la Cochin, în India, prin ’83, când fusesem ca ziarist cu Naționala de fotbal tineret. Nu știu ce gust a avut, atunci, șarpele, scalpat sub ochii mei, gata să leșin, pentru că bucătarii indieni au presărat atâta carry pe el, încât nici două mașini de pompieri nu păreau să stingă focul din gura și pântecele mele… Noroc cu o bere de-a locului, poșircă, dar rece!

…Astăzi, în California, șarpele a avut frăgezime, iepurele a contribuit, sunt sigur, la gustul mai uman al mâncării pe care o puteai stropi cu vreo cinci feluri de sosuri picante. La o asemenea nebunie gastronomică, nu putea lipsi și o bere adevărată, alegerea fiind a lui Ducu, expert în materie, poate și sub încântarea mea după seara cu câte o sticlă de Chimay, de sâmbăta trecută…

…Ce-i mai trebuia unui individ care aleargă prin California cu buzunarele pline de blocnotess-uri și hârtii scrise în grabă?! O poezie, la botul…șarpelui și iepurelui. La prima „mână”, poezioara („Boala mea secretă”) sună așa…

Alerg pe glob
Atât de mult
Încât pe doctori
Nu-i mai ascult!
Ei susțin de-un amar de veac
Că duc un ulcer neoperat
Și un cancer blestemat!
Habar n-au
Că m-a lovit o maladie banală
Pe când eram în școală
Unde copiam și chiuleam.
Din boala mea n-am făcut un secret
Sunt doar poet
Bolnav incurabil de Viață!

                                                                                12 aprilie 2016, California

Jurnal de California (16). BYE, BYE, CALIFORNIA, NOUA MEA IUBIRE!

aprilie 12, 2016 Comments off

…Mai sunt câteva ore și se împlinesc trei săptămâni de când am ajuns în California. Parcă am venit ieri… Inutil să spun că plecarea aceasta –ezit să zic despărțire!- este cea mai grea din câte am cunoscut peste Ocean. De ieri, sufletul se zbate-n ploi de lacrimi. Am mai fost de două ori în California… O zi și o noapte, în ’88, venind din Australia, spre Terminus New York… Acum 22 de ani, pentru vreo trei săptămâni, pe vremea Mondialului de fotbal, cea mai frumoasă pagină din istoria Naționalei noastre…

Acum, însă, a fost altceva!… Știu, cele două sublime nepoțele, Celine și Genevieve, au dat timpului și spațiului dimensiuni inedite în sufletul meu. De aceea mi se pare imposibil să plec… Și totuși, voi decola…

…Copiii mei din California, feciorul Ducu și nora Karina, n-au știut pe unde să mă mai ducă, ce să-mi mai arate, deși au un program absolut titanic, încât ziua lor ar trebui să numere vreo 72 de ore… Și ei au făcut să mi se pară California mai frumoasă ca niciodată. Mai umană, mai apropiată decât Florida…

…Nu, nu trădez, Florida! Mi-a fost superbă iubită în ultimele șase ierni, trăite sub soare de poveste, într-un Ocean care m-a renăscut. În acel Paradis numit South Beach, sub magia din uluitorul Muzeu Salvador Dali, din St.Petersburg, în croaziera până-n splendoarea botezată Bahamas, și decolarea spre frumoasele Ținuturi Aztece, cu Revelionul în piscina din fața vilei… Și, totuși, Florida m-a obligat să nu accept viața fără aerul-condiționat. Ceea ce noaptea nu-mi prea surâdea, ba chiar petreceam ore albe și, uneori, mai și tușeam… Nu, minunată Florida, nu te trădez! Doar trăiesc viața la alți parametrii…

…Astăzi, în ultimele zeci de ore dinaintea plecării, Ducu mi-a spus că vrea să-mi mai ofere o surpriză. Și, după ce am lăsat-o pe Genevieve la grădinița-model Montessori, a luat drumul Pacific Coast Freeway… Am poposit încă o clipă-două, la frumosul Santa Monica Pier, exact în locul unde s-a filmat „Cacealmaua”, în ’73, cu Paul Newman și Red Redford, revenindu-mi din zestrea memoriei scene din acel eveniment al tinereții mele, cu trei ani înainte ca Ducu să apară pe lume… De pe lungul ponton, sub soare generaos, peisajul semăna a Paradis, cu Malibu, în dreapta, cu Venice și Palos Verdes (altă zonă opulentă!) în stânga… Câteva suveniruri pentru amici, dar și pentru arhiva mea sentimentală și…la drum, spre nord, pe autostrada ce duce până la San Francisco și în Canada.

…Pacificul se răsfață sub soare, surferi temerari au și răsărit lângă valurile mai mari ca niciodată în cele trei săptămâni trăite de mine, în acest univers rar. Văd și un tip cu un băț care împinge prin Ocean acel papuc de i se spune surf. Ducu m-a lămurit imediat, este un fel de surfer nu prea curajos, care se ajută de…paddleboard, la modă prin Florida, unde Atlanticul nu prea are valuri…

…Ne apropiam, trecând pe lângă pereți din canyoane, de evantaiul de spendori al vestitului Malibu, unde, în ’94, am fost cu remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu și ne-a căzut capul la ambii în mașină, după… o bere fără alcool!… Numai că, astăzi, n-am ajuns decât la margine de Malibu, unde, pe dreapta  a apărut o inscripție: „Villa Getty”. Primul muzeu al miliardarului Jean Paul Getty (1892-1976), magnat al petrolului, înnebunit de artă și, în special, de comorile antichității grecești, etrusce și romane. „Villa Getty”, suspendată între grădini fermecate în fața Pacificului, a copiat „Villa Papiri” din Italia și multe alte elemente ale culturii vechi romane, de la Amfiteatru la aleile cu statui în jurul unei piscine lungi… 44.000 de piese de muzeu, veritabile comori, din cele trei culturi l-au fermecat pe Jean Paul Getty, personaj cu viață de erou de roman sau de film. Întâiul miliardar al Americii a alocat nu mai puțin de 2,7 miliarde de dolari (ați citit bine!) pentru ctitorirea uneul Muzeu rar, firește Muzeul Getty, mai spre sud, o veritabilă Fortăreață a Artei, în munte, de unde albul marmorei sale se vede din centrul Los Angeles-ului. Am rămas mut de ce am văzut, acum o săptămână în Muzeul Getty și, astăzi, în Villa miliardarului generos cu Frumosul. și, sigur, voi scrie un capitol, două, în viitorul volum de memorialistică „Jurnal American”. Doar mi-a zis Ducu, la plecare, bucuros că m-a făcut fericit: „Trebuia să am grijă de un scriitor!”… Mai umplusem pagini bune din blocnotess-ul meu…

…Am cunoscut în aceste trei săptămâni atâtea și atâtea. Am trăit o nouă viață, pe care, dacă  nu o prind în rânduri de carte, se supără Bunul Dumnezeu. Am tolba plină de istorii rare, de la alergarea pe Walk of Fame după Zorba, pasagerul meu de aur din taxiul de New York, la Oscarul din… 2071 și viața omului de rând… De la splendoarea munților din zare, aerul rece de dimineață și pe înserat, venind dinspre Ocean și Deșert la rafinamentul plajelor și grădinilor din fața fiecărei case… De la Venice, Santa Monica, Hollywood, Pacific Palisades, Malibu, Mar Vista, Culver City, Pasadena Visului meu de cronicar-microbist, Lakeview Terrace, Down-Town-ul din Los Angeles-ului cu superbul complex Walt Disney Concert Hall, din Mileniul IV, parcă, la fascinatul Muzeu Getty, restaurantele șu cafenelele, din lumea-ntreagă, frecventate. De la spitale, cu Silva, asistenta bulgară din Ruse, care a avut grijă de Celine, timp de trei săptămâni, la parcări, parcuri și plajele unde s-au produs filme de istorie, la terenurile pentru soccer, rugby, baseball, volei pe plajă, surferi, roleri și pistele de ciclism care împânzesc uriașa Grădină numită California!… Am atâta de scris, Bunule Dumnezeu!

…Inutil să spun că în suflet simt și ecouri de-Acasă. Teatrul-obsesia mea, prietenii, Mircea-Robert, Maria, Mona, Sorana, Alin și Florin, fotbalul bun… Limba română, în primul rând…

…Astăzi, la o cafea de preț, în Santa Monica, Ducu m-a întrebat, firesc, înaintea plecării: „Ce ai să faci de acum, acolo, în România?!”… Întrebarea m-a șocat, dar am replicat imediat, cu sinceră convingere…

…Merg, săptămâna viitoare, la o premieră la Chișinău, a zecea montare a piesei ‚Pușlamaua de la etajul 13’… Aștept altă premieră la București…  Posibil ca, în toamnă, să înceapă, la Teatrul Dramatic și de Păpuși Silistra, repetițiile la comedia „Leopardul mistreț”, tradusă de regretatul Vili Perveli Nikolov, remarcabilul regizor!

…Pregătesc două volume, încă unul de poezii („Apără, Duckadam!”) și ‚Jurnalul american”!

…Voi pleca câteva zile la Roma, mă așteaptă Cătălina și Priscilla, dar și cu datoria de a trece pe la Latina, unde am luat viza ca tu să fii azi în America!

…S-ar putea să devin PR la un teatru sau două!

…Voi avea grijă mai mult de sănătatea mea, cam abandonată pe timpul „experimentului Giurgiu”, etapă aparte în cariera mea. Sincer să fiu, dacă mi s-ar pune la picioare 10.000 de dolari pe lună, n-aș mai repeta experiența giurgiuveană, de 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cu scularea la 6 în zori, cu numai 25-30 de minute să fac dușul, să mă bărbieresc, să mănânc un castron cu cereale și lapte de migdale, să-mi iau medicamentele, să dau de mâncare peștelui și broaștei țestoase, să ud florile și să prind la 6:35 tramvaiul sau autobuzul până la „Eroii Revoluției” de unde să iau microbuzul spre Dunăre! Nu, așa ceva n-aș mai putea duce, cum nici taximetrist de noapte la New York n-aș mai putea fi!

…În privința revenirii mele la viața normală, după  Golgota de la Dunăre, ar trebui să le mulțumesc lui Caramitru și Mustățea (preș,C.J.Giurgiu) pentru că s-au zbătut cu disperare să nu mai pot da Concursul pentru continuarea proiectului de director-manager la teatrul din briza celebrului fluviu!… Numai că ei s-au zbătut, lamentabil în viziunea mea, pentru meschine interese personale!… Iartă-i, Doamne!

…Da, dragul tatii Ducu, plec Acasă, cu sufletul plângând, dar plin de Nou, să scriu o carte despre descoperirea adevărată a Californiei, casa nepoțelelor Celine și Genevieve, ultima mea dragoste mistuitoare…

Jurnal de California (7). E SĂRBĂTOARE!… CÉLINE-O.K. ȘI DUPĂ AL DOILEA CONTROL…

aprilie 1, 2016 Comments off

…Joi 31 martie. Ziua H. Dimineață ușor agitată… Emoții. Curcubeu de speranțe… Acum, spre ceas de seară… …Joi 31 martie este Ziua când nepoțica mea scumpă Céline a trecut cu brio și al doilea control medical. După cele două operații din atât de cumplitele ei prime 5 (cinci) zile de viață. La UCLA Medical Group, în Santa Monica, pe Wilshire Boulevard, colț cu 12 Street, ultimele emoții!… Medicul specialist în gastro-intestinale a controlat-o cu atenție, a accesat pe computer toate analizele, parametrii, jurnalul zilnic din luna de spitalizare ale micutei noastre Prințese și ne-a anunțat cu zâmbet plin: „Este OK!… Totul e normal! Și va fi!”… În momentul acela, astăzi, pe la 2:30 P.M. (ora Californiei), am simțit lacrimi scăldându-mi sufletul…

…Ești o Învingătoare, sublimă Céline! Surioara ta puțin mai mare, superba Genevieve, abia așteaptă să vă jucați!…

…Céline, minune nevinovată, Imn de Speranță și Viață, în seara asta aș vrea să mă îmbăt. Dar nu am reușit să o fac niciodată în cele șapte decenii de când exist. Oricum, e Sărbătoare în sufletul meu, sunt beat de fericire pentru tine și pentru minunații tăi părinți, Karina și Ducu, atât de încercați în ultima lună și jumătate!
…Ani mulți, sub un Arc de Triumf, sublimă nepoțică, ultimul Răsărit de soare în familia noastră americano-mexicano-română!