Arhivă

Post Tăguit cu ‘Iolanda Balaș’

J.O. Ziua 13. Ghinion, doar pentru mediocri. Pentru noi, „Adio, arme!”

august 9, 2012 Comments off

… 9 august, Londra 2012. Am ajuns la Ziua a 13-a de concurs, în Olimpiada XXX. Pentru unii, zi cu ghinion. Mie mi-a purtat noroc, mai mereu, cifra 13. Nu de aceea susțin că, astăzi, ghinionul a fost doar pentru cei mediocri. Căci, în această zi, atâtea medalii, recorduri olimpice, mondiale, fascinație… Nu și pentru sportivii români. Nu au avut ghinion, ci au fost lipsiți de valoare. Acesta este adevărul, n-are sens să ne mai ascundem după cifra 13!…

…Astăzi, ultimele noastre speranțe la o medalie, două. În cursele băieților, la 1000 metri, canoe dublu și kaiac 4. Ei, băieții, în umbra fetelor și la această Olimpiadă. Din totalul nostru de nouă medalii, numai trei au fost aduse de flăcăi: un aur la tir (Alin George Moldoveanu), un argint (echipa de sabie a lui Mihai Covaliu) și un bronz la haltere (Răzvan Martin). În această dimineață, specialiștii români și iluziile noastre ne făceau să visăm la cel puțin o medalie, mai ales că „dublul” de la canoe își dăltuise numele în aurul ultimului campionat mondial!… Speranța de medalie, astăzi, nu prea ținea cont, însă, de nefasta noastră tradiție olimpică pe acest „culoar”: de 12 ani canoiștii și kaiaciștii n-au mai adus o (una) medalie! Și n-au pescuit-o, în acest 9 august, nici Alexandru Dumitrescu în barcă alături de Victor Mihalachi…

…Au plecat de pe culoarul I, ceea ce, s-a spus, a fost primul handicap, niciun echipaj pornit de lângă mal necâștigând vreo medalie, la Londra! A mai venit și startul moale al echipajului nostru, poate handicapul cel mai mare. Ușoara revenire (cum au zis comentatorii cursei!?!) a însemnat… penultimul loc în cursă… La kaiac 4 a fost și mai rău! Ultimul loc!?!
… Astăzi, ultima noastră Arcă a Bunei Speranțe s-a înecat în mediocritate… Unde ești, Ivan Patzaichin cu „flotila ta de aur”?…

…Ultima noastră utopie din această Zi 13, săritoarea în înălțime Esthera Petre. Mitul Iolandei Balaș mi-a stârnit, o clipă, imaginația. Dar, totul s-a risipit atât de rapid… Esthera a dărâmat de trei ori ștacheta, fixată la 1.90 m., ratând până și prezența în finală… Seara, s-a dus și dorul unei minuni, altă atletă, Mirela Lavric, terminând penultima în una din cele trei semifinale la 800 m. Așa încât, Adio, medalii! Știu, mai nimerit ar fi să spun, ‚Adio, arme!”, amintind de celebrul roman al lui Hemingway. Numai că, dacă remarcabilul scriitor american a avut 47 de finaluri alternative la romanul său, noi nu mai avem nicio armă pentru podium…

…Olimpiada aceasta a însemnat pentru mine și un regal al presei sportive române, chemată la un veritabil masterat în materie. Remarcabile reportajele și interviurile transmise, de la fața locului, de Cătălin Tolontan și echipa sa de la Gazeta Sportutilor. Excelente momentele de la Radio România Actualități, de atâtea ori pe zi, realizate în studioul de la București, dar și la fața locului de Mugur Corpaci, Adrian Soare, Cătălin Cârnu, Bogdan Predescu, Mihai Junea etc. Lăudabil efortul colegilor de la TVR, în duplexul București (Ionel Stoica, Tudor Furdui, Marius Mitran)-Londra (Dragoș Bocănaciu, Sorin Hobana, Emil Hossu Longhin)… Pe fază, documentat, divers, echipajul Eurosport, aflat la Londra (Nicolae Mărășescu, Cosmin Cernat) și la București (Carmen Bunaciu, Marian Drăgulescu, polivalentului Vlad Bucurescu). Din păcate, unii și-au permis prea multe banalități, au abuzat de miștouri, alții n-au fost prea atenți, câțiva certați cu fair-play-ul, logica elementară, adevărul și gramatica (nu gimnastica!) limbii române, trei-patru depășiți de eveniment (în frunte cu A.Alexoi-TVR). Chiar astăzi, la Eurosport, în timpul săriturii cu prăjina, de la decatlon, un „dublu Alexandru” ne-a obosit, chiar agasat, cu o inutilă lecție de istorie, geografie, filozofie de doi bani etc., abandonând concursul! Bine că s-a dat legătura la un alt sport, că ajungeam la „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel sau la „Tratatul de descompunere” al lui Cioran… Ne aflăm, totuși, la Olimpiada de vară, cu filozofia și sublimul ei…

…Dacă la Olimpiadă a fost o zi tristă pentru noi, la fotbal, în schimb, Steaua (după un jenant 0-1 la București!) a călcat în picioare (3-0; scorul este mic!) echipa slovacă Spartak, chiar pe terenul ei, la Trnava, acolo unde militarii cedau, incredibil, cu 0-4, în toamna lui ’68!!! Regret că Steaua n-a învins cu 4-0, pentru o revanșă perfectă peste decenii… Oricum, delirul lui Gigi Becali a început! Ceea ce nu e bine…
…Văzând stadionul din Trnava, mi-am amintit de meciul urmărit la fața locului, în toamna lui ’71, când am fost invitat, la microfonul TVR, de inegalabilul Cristian Țopescu, la începuturile gazetăriei mele sportive. Acel duel care se uită greu, Spartak-Dinamo, când, după 0-0, la București, „câinii roșii”, cu Nunweiller III, căpitan de plai, Andrei-uluitor în poartă și „dubla” lui Doru Popescu, s-au calificat spectaculos…

…Fantastică ultima cursă a zilei, în plină noapte, 200 m. bărbați! Usain Bolt a triumfat din nou, zâmbind, sacrificând un nou record olimpic pentru a-l tachina pe colegul său de echipă Blake, aflat foarte puțin în spate!…După care, a luat un aparat foto și a început să facă poze colegilor, fotoreporterilor!…Pe scurt, extraterestul Usain Bolt, singurul atlet care și-a apărat ambele titluri (100 și 200 m.) la două Olimpiade consecutive! El este Regele Olimpiadei, împreună cu înotătorul american Michael Phelps, care, la Londra, a dus recordul absolut al medaliilor câștigate (22!) la cote astrale!… Culmea este că podiumul de la această probă de 200 m. a fost unul… jamaican (bronzul revenindu-i lui Weir)! Ceea ce a aruncat România, în clasamentul general, un loc mai jos…

…Rămânem cu nouă medalii, numai două de aur, cinci de argint și două de bronz. Deocamdată, suntem pe locul 23 în clasamentul general pe medalii, unde lider a revenit SUA. Mă tem că nu vom rezista pe această poziție 23, ce sună ca o cotă în Delta Dunării, cândva izvor de kaiaciști și canoiști…

…Olimpiada s-a terminat (din păcate!) pentru sportivii noștri! S-a terminat, totuși, frumos… Semn că ar trebui să pun punct acestui „Jurnal sentimental olimpic”, pe care l-am scris, zilnic, de la fascinanta Deschidere, cu sufletul plin de ambasadorii noștri la Londra și cu bucuria spectacolului sportiv.
….Cortina va cădea peste superba Olimpiadă XXX, duminică noapte, pe Tamisa. Acum, oarecum detașat, voi urmări, sunt sigur, un fabulos Acord final! Se și vede Rio de Janeiro 2016…

Marcel Răducanu și Boloni pe… „Naţional Arena”!

aprilie 20, 2011 Comments off

…De Florii, bucureştenii au avut un cadou rar de la Primărie, „duminica porților deschise”. Li s-a permis să viziteze, de la 10 dimineața la 6 spre seară, noul stadion, „Naţional Arena”, aflat în finisări. Curios, am ajuns şi eu la moderna Arenă, pe la amiază, la intrarea dinspre Bulevardul Muncii de ieri („Basarabiei” de astăzi), unde cerul sub soare, cu cârduri de nori, se sprijinea pe o arhitectură modernă, de înălţimea a şase etaje. „Stilul românesc”, inconfundabil, ne-a întâmpint sub miros de şantier: nu se intră pe aici, ci prin… „Vatra Luminoasă”! Nimeni nu a precizat asta şi sute, dacă nu mii de oameni, au făcut ocol pe jos, prin praf şi ceva noroaie, spre unica intrare din partea cealaltă. După 20 de minute, trecând prin amintiri, am ajuns pe partea opusă a Arenei circulare. Stoluri de oameni de toate vârstele s-au strâns într-un puhoi de microbişti, dar şi simpli curioşi ce-au aşteaptat, în trei reprize, să iasă cei care au ajuns mai devreme în interiorul Arenei. S-a înaintat, la patru-cinci minute, cu câte opt-zece metri, ca la rugby. O mână de tineri au oferit fluturaşi verzi cu „Stadionul tău Naţional”; trei imagini pe o parte, istoria noului stadion din iunie 2008-august 2010-martie 2011. Pe reversul foii, două machete ale modernei arene, aşa cum va arăta ea, în august, la inaugurarea cu amicalul în compania galonatei Argentina. S-au oferit şi câteva date: 55.000 de locuri; datorită acoperişului retractabil stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an; stadionul poate fi ocupat integral în numai 20 de minute, prin 94 de căi de acces; nu-i omisă nici finala UEFA Europa League, ce se va desfăşura pe această arenă în mai 2012. Şi multe altele, sub care era scris: „Ai motive să fii mândru de Stadionul tău Naţional!”. Nu s-a scris nimic despre cele 200 de locuri de parcare subterană, cele 40 de loje şi, mai ales, despre costurile aproape duble ale construcţiei, faţă de bugetul iniţial: 119 milioane de euro la demararea proiectului, 213 milioane (tot euro, of course!) cheltuite deocamdată… Optimist din fire, m-am simţit mândru, când am urcat urc scările noii arene. Avem şi noi un stadion modern…

…Toată lumea a intrat şi ieşit, cu rândul, pe un singur „gate”, semn că a fost duminica porții aglomerate, nu a porților. Cam prin dreptul unde era tabela de marcaj a defunctului stadion „23 august” („Lia Manoliu”, după ’90), ctitorit în 1953, arenă pe care s-au scris atâtea Legende. Primul contact cu noua arenă fascinează, chiar dacă încă se lucrează la ea. Traseul stabilit: cam 50 de metri în dreapta (apoi, înapoi), fără vreun ghid, la etajul din mijlocul construcţiei, pe unde era loja oficială a vechiului stadion. O clipă, parcă, am revăzut „masa presei” de altădată. Uite-i pe nea Vanea Chirilă, pe nea Aurică Neagu, tatăl moral al atâtor cronicari sportivi ajunşi vestiţi, sunt la sărbătoarea de duminică, nea Mache Ionescu, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Guţă Băieşu, Fănuş Neagu, Gheghe Nicolaescu, Marius Popescu, Stelică Trandafirescu, Gică Nertea, Vasile Căbulea, Cristi Mantu, Mircea Tudoran, Jack Berariu, cu nelipsitul lui binoclu, Ion Ghiţulescu, Nicu Soare, Dan Voicilă, Bebe Firănescu (Doamne, câţi or mai fi rămas să vadă „Naţional Arena”?!). Şi noi cei tineri, flămânzi de meserie: Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Vladi Moraru, Horia Alexandrescu, Geo Raețchi, Radu Timofte, Aurică Brebeanu, Dadi Graur, Emi Fântâneanu şi alţii… „Masa presei”- veritabilă academie de gazetărie sportivă, pe vremuri…

…Noua arenă nu-i gata. S-au montat scaune de diferite culori. Acoperişul retractabil mai aşteaptă. Câmpul de joc e încă pământ șI praf, gazonul e încă departe. Unii şi-au amintit de terenul de joc prăfuit din meciul cu Danemarca, acel 2-5 „pe plaja de la Bariera Vergului”… Mulţi se întrebau dacă spaţiul de joc nu-i prea mic? Nu, nimeni nu poate ignora dimensiunile clasice ale suprafeței de joc! De sus, terenul din pământ cu macara pe el pare pierdut în grandoarea arenei… Pentru unii, stadionul este totuşi mic: „Puteau să-l facă de 60-75.000 de locuri, dacă tot s-a cheltuit o grămadă de bani. La vestitele cuplaje inter-bucureştene se adunau şi 80.000 de oameni”, opinează câţiva. Alţii regretă că noul stadion nu are şi pistă de atletism. „Avem istorie în atletism, doamna Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viscopoleanu, Doina Melinte, Gabi Szabo… Merita şi atletismul nostru un stadion de secolul XXI. Am fi avut multe competiţii atletice de anvergură la Bucureşti”, a monologat supărată o doamnă… Reflecţia zilei am auzit-o de la un bătrânel care cred că a văzut multe la viaţa lui: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”!…

…Emoţionat, am privit „Naţional Arena”, plutind prin arhiva mea sentimentală. Am revăzut, prin memoria afectivă, poarta unde, la 10 octombrie 1980, Marcel Răducanu a deschis drumul spre întâia victorie (2-1) în faţa falnicului team al Angliei. În cartea mea „Întâlniri care se uită greu”, apărută în ’82, golul acela n-a avut autor (!?!), „de la 16 m se trage prin surprindere, spre colţul din dreapta lui Clemence, lângă bară! Am înscris în poarta Angliei!”, aşa a apărut textul în volum, editura şi partidul nu puteau accepta numele lui Marcelino rămas la Dormund!… Am retrăit o clipă, ca o floare de suflet, noaptea magică de 16 aprilie ‘83, când eram în spatele porţii lui Dino Zoff, să fac reportajul de culise. Pe atunci, ziariştii sportivi luau pulsul careului, al vestiarelor, alte vremuri, altă viteză socială. Atunci, în 16 aprilie, exact acum 28 de ani, învingeam, cu 1-0, campioana lumii de la Espania ‘82, Italia, în preliminariile europene… Am retrăit faza, ca „În căutarea dorului pierdut”, cum sună sublim cântecul lui Tudor Gheorghe (care a fascinat, luni 18 aprilie, publicul din Giurgiu, cu un regal de cultură „Al 5-lea anotimp”.)… Lovitură liberă, la vreo 25 de metri de poarta italiană, Ilie Balaci a mişcat scurt mingea la Loţi Boloni, a urmat un fulger nebun, care l-a orbit pe bătrânul Zoff, de n-a mai văzut mingea (cum avea să-mi mărturisească, în vestiarul sau, cătrănit, după meci!), balonul magic a muşcat pământul şi a făcut din plasa porţii azzure năvod de aur pentru visele noastre… Doamne, câte momente de istorie n-am trăit aici, unde se află arhiva mea şi a atâtor fotbalişti şi ziarişti de legendă, îngropată sub ultramodernul edificiu „Naţional Arena”!…

…Se vor scrie, sunt sigur, alte poveşti pe acest tărâm modern clădit pe Legende. Şi, totuşi, nu-mi ies din minte vorbele acelui bătrânel: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”! Când vom mai avea, oare, și o echipă de fotbal pe măsură?…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro