Arhivă

Post Tăguit cu ‘Hemingway’

UN SHERIFF român la Cuncun!

ianuarie 8, 2015 Comments off

…Era 4 ianuarie. Ultima oră, din cele 12 zile petrecute, în… doi ani, în Mexic. Pe Aeroportul din Cancun. Eram o fantomă, după necazul provocat, probabil, de sucul de mango pregătit de un inconștient, pe 2 ianuarie, la restaurantul “Grota Pescarului”, din Akumal, nu cu apă minerală, ci cu otrăvitoarea apă de la canal, pentru doi-trei pesos murdari! Leșin, un val de transpirație rece, o furtună în stomac ce m-a ținut umbră la pat două zile și m-a slăbit 3 kilograme în 32 de ore!… Încă mă lupt cu acel nenorocit de „mango”, și astăzi, 8 ianuarie, la Miami…

…Am învățat, prin ani, să nu întorc capul la primul glas de sirenă și să nu șterg atâtea bucurii cu ultima impresie, una la marginea vieții, cum a fost cea de lângă un Tulum prăfuit. A fost mult prea frumos, tonic, la Ciudad de Mexico, la Teotihuacan, Playa del Carmen, Chichen Itza, Xcaret, încât să mă împiedic de ultima impresie…

…Ultima impresie din Mexic s-a fixat, de fapt, pe Aeroportul din Cancun. Care, pe afară, nu-i cine știe ce, n-am mai mers pe jos, de la avion până la vamă, din 1983, de la Vigo, unde ajunsesem cu Naționala de fotbal, pentru un amical (2-2 cu Selecționata strănilor din campionatul spaniol, cu Maradona în teren; ne-au bătut la penalty-uri), iar pentru Tupolev-ul nostru demodat spaniolii nu aveau nici “burduf”, nici măcar scară. S-a improvizat ceva, până la un metru deasupra solului, de unde am sărit, jucători, antrenori (Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu), conducători (generalul Stan, șeful delegației, care, durduliu, a avut probleme cu… ultimul metru!), unicul ziarist…

…În interior, însă, Aeroportul din Cancun este o nebunie. Cât eram eu de fantomă, abia ținându-se pe picioare, am rămas încântat de atmosferă. Magazine, ca-n filme, avalanșă de restaurante, de altfel, la intrarea spre Gate-uri, două frumoase blonde te ademeneau, free, cu câte un păhărel de whisky cu lămâie! Să fii încălzit la intrarea în pădurea de restaurante. Unul se numea “Bubba Gump”, amintind de acel film celebru “Forest Gump”… Altul “Aici, mereu este Vineri”, încât eu m-am trezit fredonându-i feciorului meu cel mare, Ducu, o frântură din acel frumos cântec de petrecere din Banat: “C-așa beau oamenii tineri, de sâmbătă până vineri”… Unde sunteți, prietenii mei Neluțu Igna și Nelu Bungău?!… La Cancun, eu, „Sherifful”, după pălăria de efect, am rămas pe uscat, “mango” la Akumal mi-a trebuit…

…Pălăria de sheriff, din ierburi groase, rare, am cumpărat-o pe insula Cozumel, cea mai mare dintre cele populate ale Mexicului. Pe Aeroportul din Cancun, un gardian, cu simțul umorului, m-a salutat ca pe un superior. L-am salutat și eu, în convenția jocului propus de el, am râs ambii, și am înțeles că pălăria mea… cozumelă are valoare de Sheriff cancunez. Când o să mai merg la Oradea, o s-o iau cu mine, să intru în sala minunatului Teatru “Regina Maria”, când se va mai juca spumoasa comedie “Cancun”… Voi merge în culise și le voi spune prietenilor mei actori: „Prieteni, Șherifful vă anunță că, iarna asta, la Cancun nu s-a aprobat nudismul! De aceea am să mai vin la spectacolul vostru excelent!”…

…Îmi plac mereu decolările. Pot să descopăr orașul, locurile, de sus, așa cum nu le știu. Când am plecat din Ciudad de Mexic spre Cancun, pe 28 decembrie 2014, la nici zece minute de zbor, am văzut perfect lanțul de munți ce înconjoară uriașa metropolă, construită de azteci, pe fundul unui lac cu șapte insulițe, spun poveștile pentru oameni mari … Și am mai văzut și de doi vulcani de peste 4.000 de metri, dintre care unul mai fumegă impasibil și acum… Puteam să intrăm în nori…

…Când am decolat din Cancun spre Miami, pentru o oră și un sfert de zbor, știam că orașul mexican, ajuns azi spre 450.000 de locuitori, s-a ridicat modern, dintr-un sat de pescari, prin 1970, cele mai multe investiții fiind ale americanilor. Nu întâmplător, de la Cancun pe toată Riviera Maya, se plătește în dolari americani și în pesos (care, culmea, au pe prețuri pus semnul monedei yankeilor!). Când avionul a luat înălțime, am văzut zona hotelieră a Cancun-ului. Un Paradis, ce semăna cu nebuniile arhitectonice din Dubai, ridicate în plin Ocean. Aici, în splendoarea Caraibelor, sub muzică de viață… Și ceva mai încolo, Insula Femeilor, unde n-am ajuns, misoginul de mine, la vârsta de bunic…

…Am trecut la un pas de Cuba, pe înserat. Nu s-a văzut nimic. Poate la anul să pun piciorul și în Havana, un alt vis al reporterului din mine. Finalul de 2014 a adus o veste excelentă: relațiile dintre americani și cubanezi au intrat pe făgașul normal!… Se văd, în schimb, primele lumini din Key West. Acolo unde am vizitat, acum cinci ani, Casa lui Hemingway. Cel pe care l-am… reîntâlnit în primele ore ale poposirii în Playa del Carmen, când am luat lunch-ul la primul restaurant cubanez din Mexic:”La Bodeguita del Medio”. Cu tacâmurle vine și un dreptunghi din hârtie, printre două-trei reclame, cu chipul lui Hemingway, prezentat drept “vestit scriitor și romancier”, și cu autograful lui sub o declarație ce i-ar aparține: “Aici îmi beau eu mojito-ul meu zilnic”. Certă este celebra băutură cu rom cubanez. Restul ține foarte mult și de poveste. Ca în orice zonă cu mulți turiști din lumea-ntreagă. Cum este și Cancun. Unde am fost, pentru un ceas, un Sheriff român salutat de un gardian mexican!

J.O. Ziua 13. Ghinion, doar pentru mediocri. Pentru noi, „Adio, arme!”

august 9, 2012 Comments off

… 9 august, Londra 2012. Am ajuns la Ziua a 13-a de concurs, în Olimpiada XXX. Pentru unii, zi cu ghinion. Mie mi-a purtat noroc, mai mereu, cifra 13. Nu de aceea susțin că, astăzi, ghinionul a fost doar pentru cei mediocri. Căci, în această zi, atâtea medalii, recorduri olimpice, mondiale, fascinație… Nu și pentru sportivii români. Nu au avut ghinion, ci au fost lipsiți de valoare. Acesta este adevărul, n-are sens să ne mai ascundem după cifra 13!…

…Astăzi, ultimele noastre speranțe la o medalie, două. În cursele băieților, la 1000 metri, canoe dublu și kaiac 4. Ei, băieții, în umbra fetelor și la această Olimpiadă. Din totalul nostru de nouă medalii, numai trei au fost aduse de flăcăi: un aur la tir (Alin George Moldoveanu), un argint (echipa de sabie a lui Mihai Covaliu) și un bronz la haltere (Răzvan Martin). În această dimineață, specialiștii români și iluziile noastre ne făceau să visăm la cel puțin o medalie, mai ales că „dublul” de la canoe își dăltuise numele în aurul ultimului campionat mondial!… Speranța de medalie, astăzi, nu prea ținea cont, însă, de nefasta noastră tradiție olimpică pe acest „culoar”: de 12 ani canoiștii și kaiaciștii n-au mai adus o (una) medalie! Și n-au pescuit-o, în acest 9 august, nici Alexandru Dumitrescu în barcă alături de Victor Mihalachi…

…Au plecat de pe culoarul I, ceea ce, s-a spus, a fost primul handicap, niciun echipaj pornit de lângă mal necâștigând vreo medalie, la Londra! A mai venit și startul moale al echipajului nostru, poate handicapul cel mai mare. Ușoara revenire (cum au zis comentatorii cursei!?!) a însemnat… penultimul loc în cursă… La kaiac 4 a fost și mai rău! Ultimul loc!?!
… Astăzi, ultima noastră Arcă a Bunei Speranțe s-a înecat în mediocritate… Unde ești, Ivan Patzaichin cu „flotila ta de aur”?…

…Ultima noastră utopie din această Zi 13, săritoarea în înălțime Esthera Petre. Mitul Iolandei Balaș mi-a stârnit, o clipă, imaginația. Dar, totul s-a risipit atât de rapid… Esthera a dărâmat de trei ori ștacheta, fixată la 1.90 m., ratând până și prezența în finală… Seara, s-a dus și dorul unei minuni, altă atletă, Mirela Lavric, terminând penultima în una din cele trei semifinale la 800 m. Așa încât, Adio, medalii! Știu, mai nimerit ar fi să spun, ‚Adio, arme!”, amintind de celebrul roman al lui Hemingway. Numai că, dacă remarcabilul scriitor american a avut 47 de finaluri alternative la romanul său, noi nu mai avem nicio armă pentru podium…

…Olimpiada aceasta a însemnat pentru mine și un regal al presei sportive române, chemată la un veritabil masterat în materie. Remarcabile reportajele și interviurile transmise, de la fața locului, de Cătălin Tolontan și echipa sa de la Gazeta Sportutilor. Excelente momentele de la Radio România Actualități, de atâtea ori pe zi, realizate în studioul de la București, dar și la fața locului de Mugur Corpaci, Adrian Soare, Cătălin Cârnu, Bogdan Predescu, Mihai Junea etc. Lăudabil efortul colegilor de la TVR, în duplexul București (Ionel Stoica, Tudor Furdui, Marius Mitran)-Londra (Dragoș Bocănaciu, Sorin Hobana, Emil Hossu Longhin)… Pe fază, documentat, divers, echipajul Eurosport, aflat la Londra (Nicolae Mărășescu, Cosmin Cernat) și la București (Carmen Bunaciu, Marian Drăgulescu, polivalentului Vlad Bucurescu). Din păcate, unii și-au permis prea multe banalități, au abuzat de miștouri, alții n-au fost prea atenți, câțiva certați cu fair-play-ul, logica elementară, adevărul și gramatica (nu gimnastica!) limbii române, trei-patru depășiți de eveniment (în frunte cu A.Alexoi-TVR). Chiar astăzi, la Eurosport, în timpul săriturii cu prăjina, de la decatlon, un „dublu Alexandru” ne-a obosit, chiar agasat, cu o inutilă lecție de istorie, geografie, filozofie de doi bani etc., abandonând concursul! Bine că s-a dat legătura la un alt sport, că ajungeam la „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel sau la „Tratatul de descompunere” al lui Cioran… Ne aflăm, totuși, la Olimpiada de vară, cu filozofia și sublimul ei…

…Dacă la Olimpiadă a fost o zi tristă pentru noi, la fotbal, în schimb, Steaua (după un jenant 0-1 la București!) a călcat în picioare (3-0; scorul este mic!) echipa slovacă Spartak, chiar pe terenul ei, la Trnava, acolo unde militarii cedau, incredibil, cu 0-4, în toamna lui ’68!!! Regret că Steaua n-a învins cu 4-0, pentru o revanșă perfectă peste decenii… Oricum, delirul lui Gigi Becali a început! Ceea ce nu e bine…
…Văzând stadionul din Trnava, mi-am amintit de meciul urmărit la fața locului, în toamna lui ’71, când am fost invitat, la microfonul TVR, de inegalabilul Cristian Țopescu, la începuturile gazetăriei mele sportive. Acel duel care se uită greu, Spartak-Dinamo, când, după 0-0, la București, „câinii roșii”, cu Nunweiller III, căpitan de plai, Andrei-uluitor în poartă și „dubla” lui Doru Popescu, s-au calificat spectaculos…

…Fantastică ultima cursă a zilei, în plină noapte, 200 m. bărbați! Usain Bolt a triumfat din nou, zâmbind, sacrificând un nou record olimpic pentru a-l tachina pe colegul său de echipă Blake, aflat foarte puțin în spate!…După care, a luat un aparat foto și a început să facă poze colegilor, fotoreporterilor!…Pe scurt, extraterestul Usain Bolt, singurul atlet care și-a apărat ambele titluri (100 și 200 m.) la două Olimpiade consecutive! El este Regele Olimpiadei, împreună cu înotătorul american Michael Phelps, care, la Londra, a dus recordul absolut al medaliilor câștigate (22!) la cote astrale!… Culmea este că podiumul de la această probă de 200 m. a fost unul… jamaican (bronzul revenindu-i lui Weir)! Ceea ce a aruncat România, în clasamentul general, un loc mai jos…

…Rămânem cu nouă medalii, numai două de aur, cinci de argint și două de bronz. Deocamdată, suntem pe locul 23 în clasamentul general pe medalii, unde lider a revenit SUA. Mă tem că nu vom rezista pe această poziție 23, ce sună ca o cotă în Delta Dunării, cândva izvor de kaiaciști și canoiști…

…Olimpiada s-a terminat (din păcate!) pentru sportivii noștri! S-a terminat, totuși, frumos… Semn că ar trebui să pun punct acestui „Jurnal sentimental olimpic”, pe care l-am scris, zilnic, de la fascinanta Deschidere, cu sufletul plin de ambasadorii noștri la Londra și cu bucuria spectacolului sportiv.
….Cortina va cădea peste superba Olimpiadă XXX, duminică noapte, pe Tamisa. Acum, oarecum detașat, voi urmări, sunt sigur, un fabulos Acord final! Se și vede Rio de Janeiro 2016…