Arhivă

Post Tăguit cu ‘Hagi’

Euro 2016 văzut de-Acasă (9). EU, ADIO, GREVA VORBEI!… NAȚIONALA, GREVA SUCCESULUI CONTINUĂ!

iunie 16, 2016 Comments off

…O săptămână, n-am vorbit! Condamnat la tăcere, la necuvinte… Așa, dintr-odată,Mut! Nu de fericire… O operație la mandibula dreaptă m-a trimis în greva vorbei. Este cumplit să nu poți vorbi, să nu răspunzi la telefon! M-am chinuit, am suferit, nu știam cât de bogat eram înainte de operație… Și sunt, acum, după ce, astăzi, mi s-au scos firele. Sunt un alt Om… Am visat că mi-am pus cuvintele la păstrare, în sipetul bunicii… Constat, fericit, că mi s-au păstrat intacte… Vreau să zbor, cum niciodată n-am visat, cu o poftă nebună de vorbă, de șuetă, de șoapte bolnave de frumos și nemurire… Sunt din nou eu însumi!
…Acum, pot și vorbi, nu doar scrie despre Euro 2016. Și, în special, despre Naționala noastră, întrată, parcă, în greva succesului… Tata Puiu (care a renunțat la valorosul medic Pompiliu Popescu, iar Naționala a devenit o legumă, după o oră!), Chipciu (care nu l-a supravegheat la corner pe elvețianul dat în urmărire) și Chiricheș (care s-a ferit ca nu cumva să respingă mingea!) la faza golului egalizator al elvețianului cu nume musulman, Mehmedi, în min.57, mi-au luat din buzunar 1.820 de lei!… Jucasem, ieri, la prânz, lângă Piața Norilor, 4 lei, pe un bilet cu următoarele scoruri exacte: Rusia-Cehia 1-2; România-Elveția 1-0; Franța-Albania 2-0!… Mi-a alungat bănuții tocmai Naționala mea. Măcar de-ar fi câștigat ea meciul!… Se vede, însă, că tricolorii noștrii au uitat să mai câștige într-un meci din turnee finale. Parcă se află în greva neputinței! Și nu mă încumet, încă, să văd o Victrorie=calificare, duminică, în fața Albaniei… Actuala echipă este alcătuită din doi-trei jucători talentați, din câteva reușite pe meci, pe un fond de zbucium surd, intermitențe, fără pregătirea fizică necesară,, cu „găuri” în fiecare compartiment!…
…Fără supărare, dar mi se pare cea mai slabă națională a noastră la un turneu final Euro! Care nu a putut fi relansată de un public absolut minunat. Când valoare nu e, nimic nu e…
…Arătați-mi un Costică Ștefănescu, Gino Iorguleu, Țicleanu, Boloni, Cămătaru, Gabor, Hagi (câțiva din Echipa de la Euro 1984)… Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Lupescu, D.Munteanu, Sabău, Lăcătuș, Hagi, Răducioiu, Ad.Ilie, Viorel Moldovan (Euro 1996, Euro 2000, în fond, în general, Generația de aur de la inegalabilul Mondial american 1994)… Cristian Chivu, Lobonț, Contra, Tamaș, Ștefan Radu, Mutu, Marica, Marius Niculae, Nicoliță și alții-(Euro 2000)…
…Aveam și Valori și Lideri de Echipă!… Astăzi, zbucium surd, cu rare sclipiri, nicio minte limpede, niciun boss în teren…
…Cu meciul de ieri, Anghel Iordănescu a atins borna 100 de prezențe pe banca Naționalei!… Ar trebui un sincer Onor la General. Din păcate, este mai mult un omor la General. El este paratrsnnetul care primește toate nemulțumirile. Are și el, categoric, partea lui de vină. Dar, principalul vinovat este Sistemul fotbalului românesc!
…Unul fără o conducere competentă a Federației, cum au mai toate țările prezente numai la acest Euro 2016. Noi, cu atâția jucători de ecou mondial (am amintit câțiva mai sus!) avem o conducere federală numită pe criterii politice, în ton cu legea nescrisă a acestor vremuri, când, la noi, criteriul valoric este înlocuit cu cel de partid, de relații politice și financiare. Fotbalul româneac nu are încă o Piramidă a performanțe, cu o serioasă bază la copii și juniori!… Are, în schimb, atâția samsari, conducători și impresari, care nu fac decât rău acestui atât de iubit sport, cu o istorie, totuși, notabilă și la noi (vezi Sevilla-mai ’86, World Cup ’94. Toate acestea nu Generalul trebuia să le fi rezolvat. Ci aceia care s-au și nărăvit la plăcinte, votându-și în comitetul executiv, cu nerușinare, câte 100.000 de euro pentru succesele de la Euro 2016! Ce merite are, mă rog, Burleanu și ceilalți neica-nimeni ca el, care vor acest cadou?!… Și, atunci, începi să mă gândesc la o opinie auzită în rândul oamenilor de rând, înghesuiți în aceste zile pe toate terasele din țară, să vadă și să susțină Naționala:”Pentru ce să se bată fotbaliștii noștrii?! Pentru suta de mii daibogeala lui Burleanu?!”… N-aș gândi așa, dar nu trebuie respinsă nici o asemenea idee… Cum, necum, e timpul ca Naționala României să iasă din greva nevictoriei. A tăcut destul și este cumplit pentru minunații ei fani care au uimit Parisul!… N-a mai învins la un turneu final de la Euro 2000, de la acel spectaculos 3-2 cu Anglia!
… Prezidentul federal, ncunoscutul Burleanu, declara, mai zilele trecute, că „a trecut vremea Fotbalului făcut după ureche”. Cinism, fariseism?! Nu, realitatea exactă a fotbalului românesc etalată și la acest Euro 2016!

Euro 2016 văzut de-Acasă (7). CÂTE POVEȘTI ÎN DISPUTA DE 83 DE ANI CU ELVEȚIA!

iunie 15, 2016 Comments off

…Această Zi de 15 iunie 2016 ar putea însemna miercurea renașterii Fotbalului Românesc. Disputa, din această seară, cu Elveția, poate fi o bornă în istoria Naționalei române. N-am jucat deloc rău cu Franța, în “uvertura” lui Euro 2016, dar am pierdut, în penultimul minut, este drept, printr-un gol de magician, al lui Payet, ceea ce nu ne încălzește cu nimic. Astăzi, Naționala noastră trebuie să câștige! Voi pune un bilet, la Agenția de pariuri, cu scorul 1-0 perntru “tricolorii” noștri. Exact acel 1-0 (1-0), gol Ad.Ilie-min.45, de acum opt ani, tot în Franța, la Lyon, la Coupe du Monde,  în…15 iunie 1998, în dauna Columbiei.

BILANȚUL ÎNTÂLNIRILOR DIRECTE: 12 dispute, 5 victorii fiecare, 2 egaluri. Golaveraj 19-13 în favoarea elvețienilor!

…Duelul acesta cu naționala din Țara Cantoanelor are o istorie veche, de-alungul a 83 de ani, cu 11 episoade la activ (câte 4 victorii de fiecare parte, și 3 remize, golaverajul fiind favorabil “ceasornicarilor”: 19-14),cu atâtea povești vesele și triste.
…Cu gândul la Victoria de diseară, 1-0, pe Parc des Princes, răsfoiesc cu nostalgii, bucurii și tristeți, această istorie, trăită live în câteva dintre serialele sale.

*Primul meci dintre fotbaliștii României și Elveției, în 29 octombrie 1933, la Berna, în premilinariile C.M. Pe teren, 2-2 (0-1), ai noștrii, antrenați de Costel Rădulescu, marcând prin Sepi II-min.18 și Dobay-min.67. La “masa verde”, însă, UEFA a dictat 2-0 pentru elvețieni, pentru că Baratky nu avea drept de joc, neexpirându-I, la ora meciului, perioada legală decând jucase în naționala ungară!

DUELUL 2: București, 2 noiembrie 1966, stadionul Republicii, preliminarii C.E. Fericit, printre cei 15.000 de spectatorii adunați în Dealul Spirii, pentru o primă repriză halucinantă, încheiată cu un incredibil 4-0 pentru elevii lui Ilie Oană. Mircea Dridea a deschis scorul, în min.8, ca apoi să se dezlăntuie debutantul Titi Frățilă, cu o “triplă” de poveste-min.11, 25, 38. Elvețienii își vor reveni puțin după pauză, Kunzș-54’ și Odermatt-70’ fixând un 4-2 de ecou pentru naționala din Carpați. Meciul în care a debutat și regretatul meu prieten doctorul Simion Surdan, mijlocașul fără plămâni al Timișoarei! În fotbal, azi poți fi Prinț, mâine Cerșetor…Așa și cu Naționala noastră… Peste o jumătate de an, tot în preliminariile europene…

DUELUL 3. Zurich, 24 mai 1971. 7-1 (3-0), ați citit bine. La 0-7, în min.70, a marcat golul nostru de consolare, Nicolae Dobrin. S-a vorbit, la vremea aceea ceva despre “cafelele otrăvite” ale doctorului Nicolae Stănescu. Aveam să-i întreb, în emisiunea “Idoli și Legende”, de la Telesport, pe portarul naționalei noastre la acel dezastru, ploieșteanbul Mihai Ionescu, și pe Gicu Dobrin ce cred ei, după peste patru decenii, că s-a întâmplat, atunci, la Zurich? „Ce-mi amintesc e că eram cam amețit!”, și-a reamintit goalkeeperul; “Tot ce pot spune este că am fost singurul care nu am băut cafeaua în pauză!” a punctat cu subînțeles Prințul din Trivale. Peste câteva zile, Ilie Oană avea să fie debarcat de la timona Naționalei. Naționala română merge mai departe…

DUELUL 4. București, 23 noiembrie 1968, pe Stadionul “23 August”, și eu, chiulit de la facultate, printre cei 40.000 de spectatori.. Sub comanda noului coach Angelo Niculescu, “tricolorii” câștigă, în Preliminariile pentru Mundialul mexican, cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Florea Dumitrache (min.59) și Flavius Domide (min.74). Fanii încep să vorbească despre Mexicul. Tot mai clar și mai mult, după returul de la Lausanne…

DUELUL 5. 14 mai 1969. Incredibil, dar selecționabilii lui nea Angelo înving într-o noapte friguroasă, în Elveția, cu 1-0 (1-0), prin autogolul lui Michaud, după o șarjă de toată frumusețea reușită de constănțeanul Tufan, sprint nebun și centrare perfectă în fașa porții, unde căpitanul tricolorilor, Mircea Lucescu, a țâșnit presându-l peundașul helvet care și-a înscris în propria poartă… Acel 1-7 de la Zurich dispăruse din memoria iubitorului român de fotbal. După 20 de ani se întrezărea primul Mondial pentru întâia “Generație de aur” din fotbalul nostru! În Țara Cantoanelor am ștampilat o calificare istorică. Numai că viața are nu doar munți, ci și văi și depresiuni…

DUELUL 6. 10 octombrie 1981, București, Stadionul “23 August”, 70.000 de spectatori. Meci preliminar pentru Mundialul spaniol din 1982. Eu, gazetar la „Sportul”, în spatele porții lui Cristian, pentru un reportaj nevăzut, pe atunci putându-se, ca ziarist, să mergi și în vestiarul Naționalei și să stai civilizat în spatele porții. Din nefericire, echipa antrenată de Valentin Stănescu a pierdut cu 1-2 (0-0), chiar dacă Ilie Balaci a deschis scorul, în min.56 și ne-a și trimis în Paradis. Visul ne-a luat mințile și castelele spaniole s-au risipit în 19 minute după ce Minunea blondă a Craiovei a declanșat delirul, căci Zappa-în min.68 și Luhti-min 75. ne-au cocoșat sub iluzii premature. Peste câeva zile este debarcat și Nea Tinel!.. Naționala merge, însă, ca și viața, mai departe…

DUELUL 7. Berna, 11 noiembrie 1981. Cu un antrenor debutant la timona Naționalei, Mircea Lucescu, tricolorii reușesc un promițător 0-0, în returul pentru Espana. Un evantai de jucători debutanți în Națională (Gino Iorgulescu, Rednic, Andone, Gabor, Klein-ultimii 4, hunedorenii lui Mircea Lucescu) anunță o nouă generație pentru marea performanță, ea ajungând la Euro 1984!… Din jale se-ntrupează uneori Performanța!

DUELUL 8. 3 martie 1990. Un amical la Lucerna. Echipa antrenată, acum, de Emeric Ienei pierde cu 1-2 (1-1), chiar dacă Hagi a deschis scorul în min.25. Test util, totuși, pentru Coppa del Mondo, din iunie.

DUELUL 9. Neuchatel. 3 aprilie 1991. Cele două reprezentative încep drumul spre Euro 1992. Cu Mircea Rădulescu pe bancă, tricolorii noștri scot un promițător 0-0. Speranțele cresc peste opt luni…

DUELUL 10. București, 13 noiembrie 1991, 35.000 de spectatori pe Stadionul “23 August” Tot cu Mircea Rădulescu pe bancă, reușim o frumoasă victorie, cu 1-0 (0-0), prin golul lui Mateuț-71’! Peste aproape trei ani, un alt dezastru duelând cu “ceasornicarii”…

DUELUL 11. Detroit, 22 iunie 1994, meci din Grupa A la World Cup ‘94. Naționala antrenată de Anghel Iordănescu vine în Silverdome-ul din Detroit cu un moral excelent, după un spectaculos 3-1, la debut, cu marea favorită Columbia. În cazanul unde cu greu respiram, eu, gazetar, darămite jucătorii, scor-rușine. Elveția a câștigat cu 4-1 (1-1). Sutter a deschis scorul (min.16), Hagi a egalat (min.35), dar, după pauză, a urmat dezastrul, marcând Chapuisat (min.52) și Knup (min. 65, 72). Cu un minut înaintea ultimului gol, Vlădoiu, abia apărut în sauna de la Detroit, a intrat neglijent la un adversar, a fost eliminat și…a plecat la București!

DUELUL 12. 30 mai 2012, Lucerna. Un amical. Tricolorii conduși de Victor Pițurcă reușesc o victorie, cu 1-0 (0-0), prin golul lui Grozav (56’).

…Acel 1-0, la care visez (și) eu, acum, la finele acestei zile, ultima din prima etapă a grupelor, colorată de primele mari surprize ale acestei ediții: Ungaria-Austria 2-0 (0-0) și, mai ales, Islanda (frumoasa Islandă dintre gheizere și ghețari!)-Portugalia (cu un jenant Ronaldo!) 1-1 (1-0)!!!

…Miercuri 15 iunie 2016, pe înserat, la Paris, în al 13-lea duel România-Elveția aștept (ăm) o nouă Poveste adevărată a fotbalului românesc! Nu vă este dor de ea?!…

                                                                                                                                                                  15 iunie 2016

Jurnal de California (3). LA VENICE, M-AM LIPIT DE BBC…

martie 28, 2016 Comments off

…Știu, privind imaginea de mai jos, prietenii o să mi se împuțineze, clevetitorii vor ajunge la scenarii SF, iar dușmanii (care nu mă interesează demult!) vor face o criză de ficat sau de bilă…

…BBC Pop Up este o echipă britanică, of course, care a străbătut Canada și Statele Unite pentru a surprinde, prin jocul dragostei și al întâmplării, Evenimente aparte. Face reporaje pe șosele, în orașe, în baruri, pe plaje, în munți, în cartiere sărace și între nababi, forțând tot ce este…Surprise! Și nebunia asta a lor a prins…

…Eu am întâlnit team-ul BBC Pop Up, sâmbăta ce-a trecut, la Venice, în California, dacă mai era nevoie de precizare. Am realizat că, o vreme, am fost colegi. Pe vremea Mondialului american de soccer, World Cup ’94. Când eu eram corespondentul special a BBC-ului la marea Gală a fotbalului mondial! Cu reportofonul după mine alergam prin stadioane, hoteluri, restaurante, parcări, oriunde se afla Naționala noastră de fotbal (firește ROMÂNIA!), cu jucători, antrenori, conducători, ziariști și suporteri. A fost cea mai frumoasă pagină din Istoria Naționalei de fotbal a României! Dacă ar fi existat pe atunci BBC Pop Up, cu siguranță că m-ar fi însoțit, cel puțin după acea Victorie istorică, 3-2 cu Argentina!…

…Contaminat de stilul BBC Pop Up caut și eu surprize, lucruri neștiute, neașteptate, însoțindu-mi minunile de nepoțele, Celine și Genevieve, pentru care am trecut din nou Oceanul, după un drum de 25 de ore, cu tot „arsenalul” aferent. Iar feciorul meu cel mare, Ducu, îmi alimentează din plin această foame de nou.
…Umblu cu un carnețel după mine, oriunde aș merge. Ca și BBC Pop UP, cu două-trei camere de filmare pornite…

…N-am petrecut decât patru zile pline, aici, și, după 22 de ani, California mi se pare atât de necunoscută. Este drept, atunci, în luna Mondialului, petrecută cu prietenul de cinci stele, valorosul regizor de teatru Florin Fătulescu, timpul avea cinci viteze, nu-mi era gândul decât la fotbal, la transmisiile pentru BBC și „tolba” pentru cartea despre Mondial („Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”). Acum, e altă Viață, mult mai calmă, de Vacanță…

…Acum trei luni eram în Florida. Nu credeam că voi reveni atât de repede în State… Sublima Celine este de „vină”…

…Logic, fac comparații, reflex de ziarist, nu zic scriitor, să nu fiu acuzat că mă dau prea important…
…Clima, diferită. La Miami era prea cald în decembrie și ianuarie. Trebuia să suport și noaptea aerul condiționat, care nu prea mă lăsa să dorm, ba m-a și îmbolnăvit… Aici, în California, diminețile (mai ales) și serile sunt răcoroase, pentru mine, uneori, chiar friguroase… Să dormi ca un prunc!

…Dar, Adio, plajă! Chiar dacă am venit cu două slipuri. Noroc că, înaintea plecării din Bucureștiul iubit, Ducu mi-a spus să-mi iau și un pulovăr-două…
…Circulația pare mai civilizată, există atenție pentru colegii de trafic…

…Prețurile sunt mai scumpe în California, logic, din moment ce aici există o taxă în plus, cea de stat…

…Benzina e și ea ceva mai scumpă, nu cu mult, 2.50-2.90 $ galonul. Există și o explicație. În California, atenția pentru poluare este cea mai mare din SUA. Ca atare, și procesul de tratare al benzinei este îmbunătățit, iar mașinile sunt diferite față de cele din alte state. Mai mult, mașinile, mici și mari, pentru California sunt speciale față de cele fabricate pentru celelalte 49 de state!

…În dimineața asta, nora mea Karina mi-a spus că pe CBSN s-a anunțat că…”fotbalul românesc are probleme cu matematica”!?! Nu știam despre ce e vorba. Am aflat repede. Gafa de Gâgă a Federației Române de Fotbal, în a cărei matematică aberantă, Andone a marcat 9,5 goluri, iar Stancu 18,5 (!?!). Sau invers, nu mai contează… O vreme ar fi bine să nu spun pe aici că am fost comentator român de fotbal…

…Mă bucur de nepoțele, de copiii de aici, de California-cu multe alte frumoase nebunii care mă așteaptă să le descopăr!

REAPARE… „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK” !

iunie 29, 2015 2 comentarii

…O veste neașteptată pentru cititorii mei! Una bună, că de rele, scapă-mă Doamne!… Va reapare Cartea vieții mele, cea de memorialistică, „Taximetrist de noapte la New York”, editată, în 2000, în două ediții și ambele dispărute în nici cinci zile (ba, s-au mai tras multe, multe exemplare și s-au vândut pe sub mână!), volumul lansat în săli arhi-arhipline, la București (de două ori), Bacău și New York, comentat (la finele ediției a II-a) de nume celebre precum regretații Laurențiu Ulici și Mircea Ghițulescu, de veșnic tinerii M.N.Rusu, Gabriel Pleșa și Octavian Vintilă, Grigore L.Culian, George Pietraru și Revista Flacăra, ea, Cartea scrisă cu Lacrimă, în viteza nebună a New York-ului, cu un singur punct, la sfârșitul capitolului de 5-6 pagini, dedicată „Minunaților mei prieteni, taximetriștii din New York, colegi de preț în cea mai importantă Universitatea, cea a Vieții”…

…În cei 15 ani de la ultima apariție, sute de oameni, cei mai mulți necunoscuți, m-au întrebat dacă nu mai am, cumva, un exemplar (mai am, acum, efectiv unul singur, cu mine, la București, și trei în Biblioteca lui Ducu, din Miami, unul pentru anii când minunata Genevieve va încerca să citească, poate, de câte a făcut la viața lui Bunicul Mircea!). Mulți mi-au recomandat să mai trag o ediție, numai că banii nu mă dau afară din casă, iar condițiile unei edituri m-au dezamăgit. Așa încât, de vineri seară, când s-au abătut peste mine alte nedreptăți, trădări și tristeți, m-am refugiat în „office-ul galben”, alergând prin Babilonul fascinant, plângând și chiuind de bucurie, simțind pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, discutând despre Eugen Ionescu și Kafka, schimbând replici uluitoare despre filozofia vieții la americani și în comunism, despre Nadia, Ilie Năstase, Hagi, dar și despre…Brâncuși. În taxiul acela care m-a făcut împăratul Norocului, avându-i pasageri pe Zorba Grecul, Greta Garbo, Alina Fernandez-fata lui Fidel Castro… Doamne, și câte am mai retrăit, și am plâns de fericire și de tristețe, vineri noapte…

…Atunci, vinerea ce abia a trecut, am decis! Rescriu cartea aceasta uluitoare pentru mine și pentru atâția! Numai că… o dramatizez! O fac piesă de teatru, nu am voie să o trădez pe Amanta mea Thalia, Aventura aceasta inegalabilă (pe care, acum vreo opt ani, valorosul regizor Ioan Cărmăzan a vrut să o facă film!) va fi cea mai tensionată piesă de teatru din scrierile mele ce se va putea juca, gata, am dat examenul pentru carnetul de șofer american, am luat… punctajul maxim (!!!), am trecut „la mustață” și examenul de engleză, m-am jucat la cel de geografie, unde i-am încântat pe profesori, n-am nici două luni de America și la noapte, mai bine zis în zori, urmează să urc pe bidiviul galben, Doamne, nu pot să dorm în noaptea asta de 13 spre 14 februarie 1987…

…Azi este 29 iunie 2015, am revenit de la Giurgiu, unde am plecat cu noaptea rece apăsându-mă pe tâmple, nimic nou, nu sunt primit în continuare la Concursul pentru postul de director-manager al Teatrului „Tudor Vianu”, poate că unii se tem să nu iau și acum, aici, la ca New York, pe 23 decembrie 1986, „punctaj maxim” (parol, am un Proiect de milioane!), mi se flutură aceeași parșivă și echivocă literă C dintr-o lege stupidă care scoate dramaturgia din teatru (!?!), autoritatea locală nu știe să citească sau nu vrea să ia seama și de litera E, care-i oferă soluții în caz de excepție, încă un interimat, practic până-n 17 iulie 2015, m-am săturat de bucăți de viață, mie-mi place Viața, am o poftă nebună de scris în mine, de refugiu în litere, în metaforele nobile din „patria mea limba română” (inegalabilul Nichita!), mulțumesc Bunule Dumnezeu că mi-ai dat drogul acesta ca un elixir, Scrisul, sunt în ritmul nebun dintre Zgârie Nori…

…Și încă o veste bună! Foarte curând, a 26-a carte semnată de mine va urca în bibliotecă! Tot o carte de teatru „America de-Acasă”, ultimele mele cinci piese în volumul pe care mă vă ajuta să-l aduc la citit prietenilor mei (n-am să-l dau celor mai mulți directori de teatre și regizori, ei nu citesc dramaturgie autohtonă și nici nu cred în ea!?!) remarcabilul om de sport și de carte editată, profesorul Liviu Roșca, antrenor de elită din Giurgiu! Mulțumesc mult, și de data aceasta, Domnule Profesor! Una dintre cele patru cărți pe care, practic, mi le-ați făcut cadou, „Animalul, acest om ciudat”, a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Dramaturgie) și a fost nominalizată la Premiile Academiei. Pot, oare, uita?!

Vai de Franța noastră, dom’ General!

martie 29, 2015 1 comentariu

…Uraaaaa! I-am învins pe amatorii din Insulele Feroe, chiar dacă ne-au chinuit, după pauză, încât puteam să facem icter, nu alta! Mai ales în ultimele minute, când numai Pantilimon, până atunci înghețat, ca un șomer fără șuturi pe poartă, „englezul” lungan dintre buturile noastre, ziceam, a scos miraculos o minge pe care scria Dezastru, adică 1-1, acasă, între sonde, cu pescarii feroezi, mulți cu obligația de a semna condica, mâine dimineața, la serviciu… Am luat cele trei puncte, suntem liderul grupei, se văd luminile Parisului, în sfârșit și Naționala română de fotbal la un turneu final, Europeanul din Franța, de la anul…

…Dar, vai de Franța noastră, dom’ General! După pauză, am fost penibili! Probabil că nu întâmplător. Sincer, n-am prea înțeles ce căuta Grigore lângă Chiricheș, în centrul defensivei, având în vedere scenele comice ale ex-dinamovistului prin campionatul francez!… Tot sincer, dragă Puiule (că suntem vechi prieteni și te prețuiesc, știi prea bine!), n-am înțeles „premierea” lui Tănase cu încă un joc în Națională (fie și o jumătate de oră de cumplită submediocritate!), după ce a scuipat golănește, mai acum o săptămână, spre publicul din Ghencea, ceea ce suporterii de la Ploiești, Republică, vorba lui nenea Iancu, au „taxat” imediat, ca abandonarea disciplinei de către un General, lucru înțeles cu întârziere de către comentatori. Spectatorii pentre asta l-au huiduit (și, implicit, și pe tine, că ai trecut cu vederea  un abominabil fapt de maidan!), cei 13.000 de ploieșteni n-au avut nimic cu Steaua, ei au aplaudat sincer Naționala. Tănase însă îi scuipase, indirect, și pe ei…

…Câțiva dintre „actorii” din arenă, mulți figuranți fără minge în actul II, au bătut monedă pe alte două-trei ratări. Mă mir că nu l-au acuzat și pe fluierașul lusitan, cel care a închis ochii la câteva intrări dincolo de regulament ale jucătorilor noștri, inclusiv a lui Chiricheș, în careu, cu vreo trei-patru minute înaintea finalului fără acorduri alese!…

…De ce ne-am chinuit și am învins un adversar, totuși, de decor, cu 1-0 (gol norocos Keșeru, ajutat de bară!), cu emoții (ceea ce Raț a declarat că n-a avut, că am făcut un meci bun, de parcă ar fi fost plecat în Grecia, în ultimele zece minute!)?, aceasta-i singura întrebare.

…Pentru că actuala Națională nu are Valoare! Pentru că mai nimeni dintre cei trimiși în arenă nu-i în formă!… Ceea ce s-a resimțit imediat în mentalitatea încă păguboasă a fotbalistului român, chiar dacă el joacă prin străinătățuri……

…Pentru că Sânmârtean și Keșeru, „salvatorii Patriei”, au demonstrat ce valoarea are campionatul dintre dunele cu miros de petrodolari, unde joacă ei, din moment ce, după pauză, au dispărut, ca să nu zic c-au devenit figuranți!…
…Pentru că am înțeles de ce Stuttgart-ul lui Maxim este „lanternă” în Bundesliga!
…Pentru că „blocul stelist” din Națională a confirmat eclipsa de formă a liderului obosit al campionatului nostru evidențiat mai mult prin insolvențe!
…Pentru că a devenit axiomă navigarea fără busolă, pe la echipe de mâna a doua, a unui talent ca Torje, acum la Konyaspor (trupă de locul 10 în Turcia!), el, cândva, un pretendent la statuia lui Hagi! Lăudabilă, totuși, obiectivitatea lui Torje, care nu a considerat starea terenului drept cauza jocului mediocru (susțin atâția, și deloc excelent cum a încurcat Keșeru realitățile!), mai ales din repriza secundă, alibi jenant căutat de unii…

…Eu am și uitat despre jena de fotbal oferită de aleșii Generalului pentru bătălia cu …Armada amatorilor (nu armatorilor!) feroezi, evident în progres față de acel 0-4, pe terenul lor, în ’93, echivalent cu debutul lui Iordănescu la timona Naționalei, în campania de calificare spre inegalabilul World Cup ’94!

..Mă gândesc la Euro 2016 din Franța, unde vom juca, pun pariu cu oricine, dar mă apucă durerile de cap!
…N-aveți un Nurofen extra-forte, dom’ General?

BRAZILIA NU S-A PREZENTAT să cumpere „Lalele”…

iulie 13, 2014 Comments off

…”Meciul răniților” sau “finala mică”  m-a prins la mare, cu frumoșii mei copii din România, Mircea-Robert și Maria (la Miami, minunata mea nepoțică Genevieve, fata lui Ducu, împlinește, astăzi, 9 luni!). Azi-noapte, am fost fericit, la Casa Scriitorilor, din Neptun, cu livada ei minunată suspendată deasupra mării. Chiar dacă au plecat de mult între ceruri, au fost cu mine, azi noapte, la penultimul bal-mascat al Mondialului brazilian, minunații Fănuș Neagu, Teodor Mazilu, Guță Băieșu (fiul lui, Radu, este cu familia, aici!), Laurențiu Ulici, Marius Tupan, și nea Vanea Chirilă, condeie de elită care au înnobilat prin decenii și fotbalul.  Am fost împreună, ca de atâtea ori, fermecați de metafore sfinte și de magia zeilor pământeni, în vacanțe, în acest lăcaș mirific..

…”Meciul răniților” sau “finala mică”, m-a prins la mare, cu frumoșii mei copii din România, Mircea-Robert și Maria. În noapte, la Casa Scriitorilor, din Neptun, cu livada ei minunată suspendată deasupra mării. Chiar dacă au plecat de mult între cerururi, au fost cu mine, azi noapte, la penultimul bal-mascat al Mondialului brazilian, minunații Fănuș Neagu, Teodor Mazilu, Guță Băieșu (fiul lui, Radu, este cu familia aici!), Laurențiu Ulici, Marius Tupan, și nea Vanea Chirilă, condeie de elită care au înnobilat prin decenii fotbalul. Cum ne-am întâlnit de atâtea ori, în vacanțe, în acest lăcaș minunat…

…Doream supremația Europei, adică o victorie a Olandei, însă mă temeam de orgoliul rănit al Braziliei, Pentacampeon, de 5 ori regina lumii, răzvrătirea ei după inimaginabilul, zdrobitorului 1-7 în fața nemților, mai ales că tragicomicul antrenor, bădăranul Scolari, promisese Revanșa față de propriul public și, de ce nu, față de guvernul mafiot ajuns pe pragul prăpastiei. Aiureli!… Mini-Selecao nu s-a prezentat la acest meci al spălării păcatelor, deși a fost în teren, cu terminatorul Thiago Silva cu tot, cu modificări degeaba, într-un lot în care se pot numi fotbaliști de Mondial doar Oscar și David Luiz (pentru faza ofensivă, nu pentru “sweițerul” servit în apărare!). Așa încât, acest nou 0-3, sau 3-0 pentru “allele”, este efectul logic al acelui 1-7. Bine că se termină Mondo-Samba pentru gazed, brazilienii cei trufași și gălăgioși nedansând nici măcar tangolul de altădată..,.

…Olanda cea întinerită, cu perspectivă, s-a distrat, Robben a zburdat, fără plămâni, faultat cât pentru cinci meciuri (a și scos penalty-ul care a mișcat tabela întâia oară, în min. 2, a mai avut unul, neacordat de un algerian care a uitat cu fluierul acasă!), cu alte zece faze în care echipa de maidan, submediocrii sub-sub-mediocrului Scolari au fost făcuți șah-mat (asta înesamnă “Regele moare”, în limba inventatorilor șahului, mi-a zis feciorul meu cel mic, Mircea-Robert!). Din nefericire pentru “lalelele” reînflorite ale lui Van Gaal (care a demonstrat că nu poate fi…Haal, după zbârca dată în semifinala cu Argentina!), numai două au fixat scorul final, de neprezentare, de dispariție pentru regina de altădată a fotbalului mondial, Brazilia! Păcat, mediocritatea și tupeul gazdelor trebuiau pedepsite cu același 1-7!…

…Oricum, și așa, Selecao a primit 10 (zece) goluri în ultimele două meciuri, cele de Adio ale unei reprezentative care a trișat fotbalul. Și marea Brazilia a stabilit recordul celei mai slabe defensive din acest campionat: 19 (nouăsprezece) goluri încasate pe bandă rulantă! Ceea ce n-a mai izbuitit (!) nicio altă țară organizatoare a Mondialului!

…Am urmărit, la mare, finala mică, la Casa Scriitorilor, cu doi internaționali români (nu le dau numele, erau într-o mică vacanță de două zile, iar generația mea de gazetari respectă viața intimă a fotbaliștilor!), unul ajuns, mai nou, la Chiajna, altul la Brașov. Unul dintre ei a avut o idee excelentă: “Acum, dacă vrea să-și refacă fotbalul, Brazilia trebuie să legitimize jucători și antrenori din Europa!”… Completare la idea mea (afirmată, pe acest blog, la începutul Mondialului) că, oricine ar câștiga al 20-lea turneu final, tot Europa va triumfa. Pentru că absolut toate reprezentativele din mult lăudata America de Sud (și de Nord, și Centrală!) și-au pregătit talentele în campionatele puternice ale Europei. Brazilia, cu nu mai puțin de 18 (optsprezece) jucători “europeni” în lotul de 23 prezentat la acest Mondo-Samba, iar Argentina nu mai puțin de 19 (nouăsprezece)…

…După această penibilă demonstrație de neputință, de non-valoare, cu două înfrângeri umilitoare ce pun în umbră o Istorie de aur a fotbalului brazilian, măscăriciul de Scolari, “Șapte ochi între cărți”, cum ar fi spus, inegalabil, mucalitul Valentin Stănescu) vine și susține, azi-noapte, după 0-3 (0-2) cu Olanda, consecuție la 1-7 (0-5) cu Germania: “Sunt mulțumit de rezultate”!?! Omul acesta ori a fost mușcat de musca țețe, ori e cinstit până la obsesie și recunoaște că, față de mizerabila reprezentativă selecționată de el, ajungerea în semifinale și “finala mică” reprezintă un mare Succes! Este dramatic, însă, ce ne-au oferit la acest Mondial recordmenii turneului final, cu 5 titluri în cont. Mai mai mult decît o rușine, un cataclism. Amin, Selecao!…

…Unul dintre cei doi internaționali, colegi al Mondialului nostru de-acasă, din fața micului ecran, azi-noapte la Casa Scriitorilor din Neptun,  care nu mai fac parte dintre “tricolorii” de astăzi ai fotbalului nostru, a făcut o remarcă interesantă: “Cum a jucat Brazilia la acest Mondial, cred că o bătea și selecționata lui Pițurcă!”… Și, uite așa, îmi amintesc că, dacă, acum 20 de ani, n-am fi avut ghinion sau nu ne-am fi pierdut mintea-limpede, dacă am fi schimbat și noi portarul înainte de seria penalty-urilor (cum a făcut Van Gaal la “sfertul” împotriva revelației Costa Rica!), am fi trecut de Suedia și am fi jucat în semifinale cu o Brazilia ce avea să cucerească al 5-lea titlu mondial. La Centrul de presă de la San Francisco, după acel meci pierdut dramatic de noi, Pele declara: “Numai România putea încurca Brazilia”!… Sunt convins, și astăzi ,că „Generația de aur” a lui Hagi ar fi învins Brazilia cea mare de la Wold Cup ‘94!

…În noaptea aceasta, ultimul bal, meci de Carnaval: Germania-Argentina! Visez întâia victorie a unei echipe europene la un Mondial disputat în America de Sud. Dar am ceva emoții, Messi, minunea de jucător-spectacol, dansează, doar, întâia dată, într-o finală mondială! Oricine ar câștiga însă (Hai Germania!), tot triumful Europei va fi!

LA MULȚI ANI, AMERICA! Plâng pentru tine, America, plâng de tine, România…

iulie 4, 2014 Comments off

…Este 4 Iulie! Ziua Americii! Happy Birthday, America! La Mulți Ani, scumpa mea America!…
…La București, când scriu cu litere crescute-n suflet, zorile se chinuie în întuneric, sub rafalele de ploaie ce bat geamurile. Timpul se apropie de ora 3, în noapte udă… Acum 28 de ani, pe 4 Iulie 1986, exact la ora asta, m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Era tot într-o vineri, eram tot o Emoție. Peste câteva ceasuri urma să plec, ca turist, de unul singur, la un control medical, în Italia, lângă Florența. Porneam în marea aventură a Vieții, cu Dacia mea (nr. 4-B-167), și hotel și restaurant, și nu m-am mai oprit decât în…New York!

…După cinci luni și jumătate de teroare și speranță pentrecute în Italia, două săptămâni în Lagărul de la Latina (20 de săptămâni în Pensiunea „Claudia” din Roma), unde mă culcam, cu ciocanul sub pernă, într-o baracă fără uși, cu geamurile înlocuite de foi din plastic. Ploaua și atunci, la Latina, între zgomot de sticle sparte și țipete de femei îngrozite de câțiva albanezi violenți care n-aveau mamă, n-aveau tată, când le cădea cu tronc o femeie, o brățară sau un ceas mai acătării purtate de „profughi”. Două săptămâni la Latina, timp în care mi s-au întins atâtea curse… Într-o zi, m-am trezit că am un cumnat în Italia, ceea ce nu putea fi adevărat, ce bine ar fi fost. Generos, invizibilul cumnat ar fi cerut conducerii Lagărului să fiu mutat din baraca tuturor cerșetorilor de libertate la unul dintre hotelurile de pe malul mării!?! Acolo, unde puteam fi făcut dispărut pe vecie în valurile mării…

…N-a ținut cursa cu inventatul cumnat, că, la două zile, m-am trezit în așa-zisa cameră a grajdului cu un trimis al Bucureștiului. El venea din Lugoj, era un oarecare, muncitor, chipurile,  tip scund, îl chema Adorjan, dar românii din Lagăr, unși cu toate poveștile vieții, l-au mirosit imediat și m-au chemat la ei. Eu le povesteam despre Gicu Dobrin, Rică Răducanu, Hagi și Steaua, cu care fusesem la Sevilla, în acel istoric 7 mai ’86 (și n-am rămas, atunci, cum au circulat legende!), ei mă apărau de toate relele. Eram idolul lor, se mândreau cu mine și mă fereau de atâtea chinuri. „Nea Mircea, ăsta e omul Securității! Ferește-te, câteva ore, de el, că după miezul nopții, îl lichidăm, cârtiță nenorocită ce e!”, m-au pus ei în temă… I-am rugat, aproape că am plâns cerându-le să nu facă o asemenea ticăloșie, că nu mal plecăm din Lagăr, nu-l mai văd eu pe Ducu al meu pentru viitorul căruia am renunțat la glorie, la cariera din gazetărie și teatru, în Infernul uitării de la Capua ni se vor îngropa anii și oasele… M-au trimis la culcare, promițându-mi că va fi o noapte liniștită… Pe la 10, în întuneric, am auzit, afară, vocea baritonală a lui Calu, băiatul din Satu Mare care se ducea, la o săptămână, ascuns în podul vagoanelor de tren, să se plimbe două zile prin Suedia și se întorcea: „Bă, vierme de balegă, tu vii de la Ambasadă, crezi că n-am aflat!”… Cred că i-au dat câteva scatoalce lui Adorjan, atât, bine că n-a fost o noapte însângerată…

…Băiatul din Lugoj a intrat agitat în spațiul cu patru paturi, fără geamuri la ferestre, cu tavanul din carton ce se ondulse ca valurile mării de atâta ploaie, cu un placaj ce scârția în locul ușii. M-am făcut că dorm. A venit în vârful picioarelor cu chipul lui hidos deasupra mea, m-a studiat și s-a întors spre un pat, să se întindă. „Vrei să-mi spui ceva?!”, l-am fulgerat din spate, în timp ce mâna-mi prinsese ciocanul de sub pernă… „Domnul Mircea, cum puteți rezista în jungla asta?! Eu nu pot trăi aici! Aici nu-i pentru oameni! Dumneavoastră sunteți cineva!… Haideți să plecăm de aici!”, a sunat monologul lui, tremurând în întuneric… Am tăcut câteva clipe, creierii îmi sfârâiau, inima alerga ca într-o cursă de sprint… „Nu mai pot da înapoi, Adorjane!”… Iarăși tăcere grea ca lespedea cimitirului… „Se poate, vă garantez eu! Și nu veți avea niciun necaz”, și-a argumentat el prezența în cămăruța mea cu vedere spre… Statuia Libertății!…”Eu am cerut azil politic, Adorjane!”, au fost ultimele mele cuvinte către el. A fugit în noapte. Nu știu unde… Gândesc și astăzi că, fără să fi fost un cunoscut comentator sportiv, mai mult ca sigur eram omorât în Lagărul din Latina…

…Acum 28 de ani, la ora asta, așteptam să cobor pe trotuarul din fața blocului din Bucureștiul natal, la Polivalentă, și să îndes ultimele bagaje în Dacia 1300. Printre care pliantul și textul piesei „Aventura unei femei cuminți”, care se jucase la Teatrul Bacovia, de 287 de ori, dar s-a interzis în turneul de la Naționalul bucureștean, în 10 mai 1983, și s-au anulat cele două spectacole pentru care s-au vândut toate biletele, iar eu și directorul teatrului moldav ne-am pomenit chemați la ordine! Făcuți cu ouă și oțet, imaturi politic, eu numit japiță, pui de năpârcă, înjurat, pentru că „Tovarășa a fost mereu o femeie cuminte, nenorocitule!”… Pliantul acela era argumentul meu pentru cererea de Libertate depusă în Lagărul din Latina. Nimeni, absolut nimeni, nici soția, nici tata, nici sora n-au știut că vreau să ajung cu Dacia mea până-n America!…

…Și am ajuns, în 19 decembrie 1986! După ce am vândut, plângând, hotelul-restaurant pe patru roți, la Roma, cu o mie de dolari, și am mai făcut o altă mie, spălând pizzerii, vase, curățând grădini, cărând mobilă, acoperind, cu geamuri, la trei metri înălțime, o seră… Am cumpărat de o mie de dolari două clasoare cu timbre, cărți cu mai toate orașele italiene, un Anuar Il Calcio, câteva atenții pentru rudele mele necunoscute, care urmau să mă aștepte… Am mai rămas cu o mie de dolari, ca să nu spună cineva că am trecut Atlanticul cu mâna goală. Am aterizat la New York, în noapte, cu inima plină, visând să-i văd cât mai repede lângă mine pe Ducu și Cornelia. Capul îmi bubuia de planuri, ajunsesem la Pământul Făgăduinței, gata să fac un ziar în limba română, un teatru, o echipă românească de fotbal! La Latina și la New York, am înțeles că sunt un „Condamnat la Libertate”, cum tot anunț de câțiva ani că se va numi cartea mea de amintiri pe care o amân și iar amân să o scriu, dar, care, în această noapte tăiată de 4 Iulie 2014, când aștern rânduri pentru blog, o simt fixată în minte și în suflet… La masa de scris, MMI-ului, trebuie să scoți cartea asta în 2014!…

…4 Iulie 2014! La Mulți Ani, scumpa mea America! M-ai făcut om, întărindu-mă nebănuit moral, învățându-mă să muncesc pe brânci, să-mi sară capacele, ziua cocoșat pe volanul taxiului, cu moartea în spate, de la 10 dimineața până la prânz trudind la o masă, în subsolul minunatei mele verișoare mele Tory (Dumnezeu să o odihnească în pace!), la scoaterea de unul singur a primului ziar românesc de sport din afara României, „Lumea Sporturilor”, devenit după mai 1989, „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, trecând, dincolo de sport, la cultură și politică, din moment ce adia a vânt de Libertate dincolo de Cortina de Fier! Am avut și pistolul la tâmplă, am fost și bătut de m-am trezit o grămadă de carne, oase rupte și sânge, taximetria mi-a ros trei vertrebe (nu le-am înlocuit nici astăzi, exista un risc, după operația cu implantarea unei tije, să pierd piciorul drept!), dar i-am avut pasageri pe Anthony Quinn, Greta Garbo și fata lui Fidel Castro, viața de driver am prins-o în cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York”…

…Mulțumesc mult, America, mi-ai pus flăcăul cel mare, Ducu, pe o pistă spre Fericire, iar mie mi-ai permis să-mi iau Diploma de onoare la cea mai mare Universitate a Vieții-inegalabilul Babilon New York! Mi-ai dat o fabuloasă experiență de viață și un moral fără de care, după cele două operații de cancer și atâtea trădări (inclusiv de la așa-ziși „bisericoși”, farisei, slugi la câțiva lei și plăceri trecătoare!), n-aș mai fi fost astăzi decât o amintire…

…Pe 4 Iulie 1986, la București, într-o noapte cu soare, visam să descopăr America. Pe 4 Iulie 2014, la București, mi-e sufletul greu de trădările trăite, în țara natală, de visele îngropate prematur de atâția bișnițari de cuvinte și sentimente… Am scris, acum 15 ani, o piesă de teatru, „New York-București, reîntoarcerea niciunde” (nu s-a jucat, deși regretatul om de teatru Mircea Ghițulescu a considerat-o „Cea mai bună piesă din dramaturegia exilului românesc din 1990 încoace!”), am una așternută, primăvara ce abia a trecut, pe coală de lacrimă, tradusă în bulgară, „America de-acasă”. M-am reîntors, naiv, gândind, irecuperabil, cu sufletul, pentru o miză mai mare decât scrisul, Viața!

…La Mulți Ani, USA! Today și totdeauna… Happy Birthday, America!… Respect America pe Viață, iubesc România până la moarte…

…Plâng, acum, când scriu, de dor de tine America, țara care m-a ajutat să descopăr fațetelor Libertății, ale Demnității, astăzi, casa lui Ducu, a Corneliei, Karinei  și a fermecătoarei Genevieve, nepoțica mea care, pe 13 iulie, în ziua finalei Mondialului XX, va împlini 9 luni…
…Plâng de tine, de chinurile și lipsa ta de perspectivă clară, de minciuna și hoția care te sugrumă, draga mea România, unde venisem să fac America de-acasă!

P.S. 4 Iulie 1994! La ora aceasta (ora New York-ului, 4:30 AM) mă aflu într-un avion ce merge de la Los Angeles spre Zgârie Nori. Cu 13 ore în urmă, în 3 iulie 1944, la Pasadena, Naționala de fotbal a Româniai scria în filigran cea mai frumoasă pagină din istoria ei: 3-2 (2-1), cu Argentina, prin golurile lui Ilie Dumitrescu (2) și Hagi! La vreo două ore de la finele meciului, am mers, la Arcadia, unde erau cazați „tricolorii”, cu marele regizor de teatru Florin Fătulescu, ambii beți de fericire, ca toți românii,de acasă și din USA, Canada și Europa, să pornim Fiesta noastră românească, să ne bucurăm chiuind de această victorie colosală,de cel mai frumos meci la World Cup ’94, să petrecem cum o făcusem și după acel răsunător 3-1 (2-1), în fața Columbiei. După vreo două ceasuri de extaz, Florin m-a repezit la aeroportul din L.A., să prind Ziua Americii în avion!
…4 Iulie, mon amour!

CINE NE-A LĂSAT PE NOI ACASĂ!

iunie 14, 2014 Comments off

…În așteptarea ‚șocului’’ din ziua a III-a a Mondialului-Samba, Anglia-Italia (de la 1 noaptea, în România), de la care, sincer, nu aștept mare lucru, mi-am făcut timp să văd și „uvertura” sâmbetei, Columbia-Grecia. Meci în măsură să mă plimbe printre amintiri, între Rai și Iad.

…Privind Columbia, cu 50.000 de suporteri veniți la Belo Horizonte (al 3-lea oraș al Braziliei), mi-am amintit că, acum 20 de ani, la Pasadena, în însorita California, la jocul de deschidere al lui Valderama & comp. contra necunoscutei -pentru ei-România, cei crescuți în umbra dureroasă a vestitului concern de droguri au avut în tribune peste 80.000 de fani! Veniți să câștige Cupa Mondială, atunci, animați de teribilismul lui Pele care vedea Columbia viitoarea regină a universului balonului rotund!!! Numai că, atunci, la World Cup ’94, Florin Răducioiu a reușit o „dublă” de aur, de l-au numit imediat americanii Golden Boy, iar Hagi a marcat cel mai frumos gol de la Mondialul american, stabilind un 3-1 de l-a întristat pe Pele și a cutremurat Centrul de presă de lângă Los Angeles…

…Columbienii, „clienții” noștri și peste 4 ani, la Lyon, în Coupe du Monde, când a fost numai 1-0 pentru ai noștrii, cu acel gol de colecție al lui Adrian Ilie!… Nu știu de ce, dar în acest 14 iunie, 2014, urmărind o trupă columbiană sub cota celor două, din ’94 și ’98, mi-am zis că, dacă jucam și noi la acest Mondial-Samba, i-am fi avut din nou la degetul mic pe sud-americanii antrenați de argentinianul José Pékerman…

…Numai că naționala actuală a României a fost lăsată în fața televizorului (unde tot stăm și iarăși stăm din ’98 încoace!) de… Grecia, ea oprindu-i pe Pițurcă și ai lui să treacă barajul spre Brazilia, după un egal la București (1-1) și o victorie (3-1), sub Acropole… Și, orgolios, ca orice român care a fost pe piscurile Mondialului cu „Generația de aur”, mi-am zis, în timpul acestui meci, cel mai modest joc din primele cinci partide, că Zeii au fost nedrepți cu noi, elenii fiind, astăzi, jenanți, penibili de slabi. Iar eșecul lor – 0-3 (0-1)- fiind onorabil, amintind de debutul mondial catastrofal al grecilor, în America ’94: trei meciuri, trei înfrângeri, zero goluri marcate și 10 (zece) primite, în Grupa cu Argentina (0-4), Bulgaria (0-4) și Nigeria (0-2)!…

…Drama este că, dacă ne-a lăsat acasă, fără dubii, o echipă modestă rău de tot, de o chinuia mingea, la un moment dat, logic, avem un fotbal de trei parale (Brecht) sau de ”trei ace la cinci bani”, cum ar fi zis Arghezi. Pițurcă și ai lui n-au altă cale de recurs decât duelul din 7 septembrie, la Atena, în preliminariile europene…

…Gata, am visat minunat, călătorind la World Cup ’94 și Coupe de Monde ’98, și mi-au sfârâit ficații, văzând cine ne-a lăsat acasă!… Cum cine?! Noi, cine să ne lase, că Grecia nu înseamnă nimic în fotbalul actual, acel miracol din 2004, titlul european din Portugalia, părând un S.F.!…
…Gata, urmează Uruguay- Costa Rica și, mai ales, thrilerul de după miezul nopții, Anglia-Italia, de n-ar fi un bluf…

A fost și a 17-a…

noiembrie 29, 2011 Comments off

…Altfel spus, ultima mea carte publicată. Încă una se află în manuscris. Nu i-a venit vremea, se vede… Mai șlefuiesc la ea, mai caut un sponsor generos pentru un pumn de lei… Ultimul meu volum este tot unul de teatru. Ca o sfidare a Uniunii Scriitorilor care în ultimii doi ani nu a acordat Premiul pentru cartea de teatru, deși ea există, nu doar cantitativ!?! Nu importă că am fost nominalizat în acești ultimi doi ani, pentru „Filozofia bășcăliei” și „Dresorul lui Casanova”. Contează titlul acestui volum, lansat în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene (14-17 noiembrie 2011, la Giurgiu, care a demonstrat excelent că înseamnă și Teatru): „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Pescărușii pot fi și puținii dramaturgi români care, deși marginalizați, ba chiar umiliți, tot scriu, scriu, ca într-un minunat zbor de viață… Porcii (mă rog, și mistreți) cine sunt, oare?!

…Acest ultim volum a fost scos tot la Editura Play, tot cu o copertă semnată de marea artistă de origine română Lucia Trifan, stabilită în Antilele Olandeze. Un tom cu patru piese: cea care dă titlul cărții, „Sevilla, port la Dunăre”, „Pușlamaua de la etajul 13” și „Cănuță la Bacalaureat” (dramatizare după trei schițe ale inegalabilului I.L. Caragiale: „Cănuță, om sucit”, „Un pedagog de școală nouă”, „Bacalaureat”). Ultimele două se și joacă, „Pușlamaua de la etajul 13”, cu o formidabilă Anca Sigartău, face săli pline la Giurgiu, București (Teatrul „Nottara”) și se pregătește să cucerească Viena, în două repezentații, pe 7 și 8 decembrie 2011, alți patru directori de teatru anunțându-mă că vor să o monteze. Drama este că nu mai cred de mult în promisiuni…

…La lansarea volumului, am fost atipic. L-am arătat asistenței și atât. De ce să constat că nu mi-au dispărut lăudătorii de circumstanță, de ce să se vorbească, iarăși, despre… fabuloasa mea experiență de „Taximetrist la New York” (cartea vieții mele!), de ce să aud opinii despre volum de la oameni care nici măcar nu l-au răsfoit?! „E o carte excelentă, chiar dacă nu am citit-o”, îmi sună și acum în memorie, după șase ani, cuvintele unui cunoscut actor la lansarea cărții mele (tot de teatru!) „La răscruce de Hagi”. Lansările de carte au devenit banale formalități, obligații protocolare, unele jenante. Mi-a întărit această idee și ultimul Târg de carte Gaudeamus, de săptămâna trecută…

…În loc de comentariu despre acest al 17-lea volum al meu, am preferat cuvintele de pe ultima copertă, semnate de regizorul Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena:

„Pușlamua de la etajul 13” –una dintre piesele acestui volum aparte- este povestea tulburătoare a unei adolescente care face „greșeala” să năzuiască spre ceva, să-și plămădească vise existențiale într-o lume lipsită de coordonate umane, de înțelegere, de tandrețe, de apropiere sufletească sau întrajutorare. Și, astfel, asistăm la un autodafe. Căci micuța pușlama, coborâtă, parcă, din poezia unui Saint-Exupery, se biciuiește pe sine cu ironie, se pedepsește intransigent și cu sarcasm pentru îndrăzneala avută de a fi visat, de a fi crezut că în spectacolul lumii la care ia parte, ar chema-o „Alice”, iar țara ar fi „cea a minunilor”. Realitatea de zi cu zi întunecă cu cinism acest orizont. Răspunzători pentru eșecul unui vis suntem cu toții, chiar dacă el ar fi numai al ei. Pentru că noi țesem plasa în care visul ei s-a plămădit, pentru că noi acceptăm că în locul în care trăim s-ar putea aspira și tot noi suntem aceia care întoarcem capul și privim laș în altă parte atunci când ni se cere ajutorul. Povestea scrisă cu mână sigură, în tușe puternice, cu un conflict dinamitard, se așează hotărât, plumb greu și dureros, în conștiințe, cerându-ne reflecție și participare. Un text dramatic care ridică ștacheta mișcării teatrale românești periculos de sus.”

Numai Nașul și Piți puteau juca țurca pe Național Arena

septembrie 8, 2011 Comments off

…Sunt mândru, ca român, de ce splendoare de stadion are țara noastră! „Național Arena” a intrat în lumea fotbalului mondial, marți noapte, cu o arhitectonică de vis. Numai că, vai, noi, românii, nu se putea să ne bucurăm din plin, să ne frecăm câteva ore, zile, la ochi de fericire, că a venit tăpșanul pe care s-a jucat meciul cu francezii, și ne-am înecat entuziasmul și cântecul inimii în mușuroaiele, brazdele, maidanul de jucat țurcă oferit de Federație! Sunt plin de lehamite, chiar de revoltă, în special după ce l-am auzit pe mai-marele federal Mircea Sandu declarând cu o nonșalanță lamentabilă, ca să nu spun nesimțire: „Se mai întâmplă! Asta e! Stadionul a fost 99% OK”. I-auzi, Nașule!… Se mai întâmplă?!… Nu se întâmplă prea des, dom’ președinte?!… Că a fost și „plaja” din meciul acela de tristă amintire (2-5 cu Danemarca, în martie 2003!) și jalnică imagine. Iar acest mizerabil 1% (unu la sută) numai din viziunea dumitale, care ne-a făcut de râsul lumii, cere nici mai mult, nici mai puțin de vreo 200.000 de euro pentru refacerea gazonului! Sigur, pentru bogătașii noștri de mucava suma este mică. Că și așa costul final al Arenei Naționale aproape că s-a triplat. De la Federația noastră așteptam critici severe, ca un ecou al nemulțumirii celor 55.000 de spectatori, al jucătorilor ambelor echipe, al presei și milioanelor de telespectatori față de „specialiștii lu’ pește” (vorbă auzită la stadion!) care au montat gazonul. Care jnapani, deloc întâmplător, l-au avut ca staroste pe același Oprișan (om cu spate politic!) care ne-a nenorocit și meciul (și calificarea!) cu danezii de acum opt ani. Cum, însă, FRF nu a luat nicio atitudine critică (mai mult, alt federal până ieri, Ionuț Lupescu, a lăudat stadionul-maidan din moment ce el „ne-a fost benefic”!?!), logic ca mulți să se întrebe dacă la mijloc nu există oneroase legături, comisioane, interese de mini-grup, de haită… Organele în drept chiar se vor face că plouă, în ton cu nesimțirea federală?!

Dincolo de toate, cum rămâne cu palma dată imaginii României, domnule președinte al FRF, pentru tot mai mulți o federație de țurcă, după rușinea de marți noapte?

***

…De la federația de țurcă trec o clipă la… Pițurcă. E fericit că a reușit al treilea egal consecutiv cu Franța, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Numai că umbra Franței la București, de marți noapte, trebuia supusă, după 39 de ani, căci n-am văzut vreo echipă a „cocoșului galic” atât de slabă ca aceasta. Marele Benzema a frecat menta. Abidal și Rami au cam sărit coarda fără să aibe sfoară, Cabaye, Valbuena și Martin s-au prezentat ca bieți anonimi, iar temutul Ribery n-a reușit decât o fază, cu adevărat mare, când a trecut printre două stânci de apărători români ca vântul prin Cheile Bicazului. Altfel, și el a fost ținut la respect de doi copilandri, Luchin și Chiricheș (risc asumat nebun și câștigat cu brio de un mare gamble-ist ca Pițurcă!). Leșinătura de lider al grupei noastre putea fi învinsă lejer, cu elementara condiție ca adversarul să vrea, să forțeze Victoria. Ceea ce n-a prea fost vorba în cazul băieților lui Pițurcă, în stare să tragă de timp pe final de meci, în loc să încerce totul sau nimic!?! Și, atunci, i-a mirat pe unii că publicul a huiduit non-combatul din final al „tricolorilor” noștri, cu Tătărușanu în capul listei („tricolorii” francezi au cam refuzat lupta cam 75 de minute!), când Bosnia câștigase?

…Am reținut o frază a lui Pițurcă: „Calificarea nu am compromis-o eu!”. De acord. Numai că Pițurcă a parafat ratarea calificării. A învins, cumva, Franța, succes care i-ar fi asigurat măcar viza de baraj? Nu, a fost doar 0-0. Așa că ratarea altei calificări se leagă și de numele lui Victor Pițurcă. Ceea ce era limpede în momentul în care a acceptat să preia naționala din mers, pe un drum ca și înfundat. Una ca asta Hagi nu a mai acceptat și bine a făcut! Așa încât, corect este să spunem că Lucescu-junior și Pițurcă-senior (chiar așa, pe unde mai joacă băiatul lui?), cu neprecupețitul aport al FRF și LPF, le-au asigurat românilor încă un turneu final la fotbal în fața televizoarelor!

…Trebuie să ne bucurăm că avem stadioane de lux. Național Arena, Cluj Arena, Ilie Oană-Ploiești. Cu fotbalul, însă, mai așteptăm până să scăpăm de atâta tristețe de telespectatori…

*Material apărut, ușor modificat, și pe blogul Sportvox.ro