Mircea M. Ionescu

…Sâmbătă, am lipsit de la Mondial. A trebuit să merg la Cluj, onorat de invitaţia eminentului profesor dr. Mihai Lucan, omul care m-a salvat de două ori din vălul doamnei în negru. O tulburătoare “Ziua Recunoştinţei în Transplant”. Acolo, salvaţi de Profesor şi de minunata lui echipă, dar şi de sublimii donatori de organe, nu doar oficialităţi avide de imagine, ci şi mulţi oameni născuţi, miraculous, a doua oară. Printre ei Gheorghe Guşet, minunatul atlet, şi Victor Socaciu, cantautorul cu neuitata “Căruţă cu flori” şi rinichi noi, de la o fetiţă de 12 ani, plecată dureros de devreme între îngeri. Eu nu eram cu transplant de organe, Profesorul Mihai Lucan mi-a transplantat de două ori Viaţa şi Speranţa, furându-mă din coşmarul acela cumplit numit cancer, fie el şi la prostată… Trăiesc, domnule Profesor, şi mă mai bucur de un Mondial!

…Sâmbătă, în a 8-a zi a Mondialului African, la 7:13 fix, sunt pe peronul 5 al Gării de Nord din Capitală. Acceleratul de Cluj a garat. “Ia Vuvuzela!”, strigă un vânzător ambulant de ziare, fluturând publicaţiile de sport. Le-am cumpărat, pentru drmul lung până la Cluj. Urc în tren. Vagonul 2, locul 14. La fereastră, să mai văd a nu mai ştiu câta oară, Valea Prahovei. Vine încă un băiat cu ziare. Strigă şi el: “Regina mâncată de vulpile Deşertului!”. “Ce regină, dom’ne?!”, tresare un bătrânel avid de ştiri-bombă. “Anglia, nene, 0-0 cu Algeria!”… Lângă mine, pe locul 13, un bărbat trecut de 65, zic. Ars de soare, în pantaloni scurţi. Citeşte cu patimă un ziar generalist. “Serbia distruge Germania!”, încearcă alt puştan să-şi vândă ziarele. “Am şi Integrame, ieftine, doamnelor şi domnilior!”, mai zice. Mondialul este o mare Integramă, deocamdată…

…Am trecut de Câmpina şi acceleraul începe să meargă ca o drezină. Dacă nu ca o căruţă. Facem doi kilometri în vreo 20 de minute. Domnul de lângă mine mă roagă să-l ajut să dea un telefon, să-şi anunţe fratele că va întârzia. E din Australia, din Brisbane, îl cheamă Paul Neacşu, are 70 de ani şi chef de vorbă. Merge la Mediaş, după vreo 15 ani. În oraşul Gaz Metanului, îl va aştepta fratele său din Târnăveni. Îi dau mobilul să-şi sune fratele. “Sper să prind meciul!”, zice. “Meciul cu Ghana”, simte nevoia să se explice. Logic, vrea să vadă Australia. “Cu nemţii ne-am făcut de basme, azi, însă, nu vom pierde!”… Îl întreb dacă-i place acest Mondial. Îi place, poate l-a citit pe Răzvan Lucescu… Şi vuvuzelele alea asurzitoare?!, plusez. “Acum, ce vreţi, să ascultaţi valsul vienez la capătul Africii?!… Dacă au decis ca Bafana, Bafana să organizeze Mondialul, atunci, să-i lăsăm să-şi arate obiceiurile!… Ne vor lipsi curând vuvuzelele astea, o să vedeţi”…Văd că am ajuns la Braşov. Au trecut 4 (patru) ore de când am plecat din Gara de Nord! “166 de kilometrii în 4 ore?!”, întreabă uimit, cu subînţeles bărbatul acesta plin de viaţă care, înainte să emigreze legal, la Antipozi, în ’80, făcând greva foamei, a bătut România în lung şi-n lat ca şofer de camion… Ce să-i răspund, 4 (patru) ore cu trenul până la Braşov, în 2010, pare o poveste din secolul trecut… Îl întreb cum i se pare fotbalul românesc. “Regret că nu-i şi România la Mondialul ăsta!… Sunt echipe mult mai slabe decât România!… Ce minunat a jucat România în America”… Pe Hagi nu-l ştie decât de la televizor! “Eu am plecat din ţară cu imaginea lui Dobrin şi Dumitrache. Ambii, artişti, nu fotbalişti”, mai zice “cangurul”…

…Coboară la Mediaş, cu o oră întârziere. E bucuros că va prinde meciul Australiei… Eu risc să pierd începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” din Cluj. “Australia nu pierde azi! Şi Argentina va câştiga titlul!”, mai zice Paul Neacşu, australianul din Brisbane, partenerul meu de şase ore şi jumătate, de la Bucureşti la Mediaş!

…Câmpia Turzii. 16:55. Trebuia să fiu de 14 minute la Cluj. Urcă un grup gălăgios de trei tineri, cu sticle de bere înjumătăţite. “Lăsaţi-mă, bă cu Olanda voastră! N-are sclipici!… Dacă nu era Sneijder, îi încurcau samuraii!”… De la ei aflu scorul. 1-0 pentru tulipani, 6 puncte, şi calificarea asigurată! “Nu ia titlul, domnule!”, mă asigură unul dintre nou-veniţii care merg la Baia Mare!.. Cine ia titlul?… “Brazilia”, spune el. “Italia!, îl contrazice un tovarăş de drum. Italia a pornit mereu greoi, când a bătut Argentina pe traseu n-a mai făcut nimic!”… “Alianţa Barcelona-Real Madrid, bă! Argentina va câştiga! Nu-l înghit pe circarul de Maradona, dar Messi şi Higuain n-au egali!”… Şi România?!, îi zgândăr… “Ce să facem noi, acolo, domnule?! Cred că, la ora asta, ne bate şi Noua Zeelandă. Cu Slovenia, nu mai discutăm! Vă zice Hagi cum e cu slovenii”… “Nu merităm să jucăm la un Mondial!, replică tăcutul de până acum. Aşa ţară, aşa fotbal! Vai de mama noastră! Mai bine emigrez în Slovenia…”…

…Ajung la Cluj cu o ora şi opt minute întârziere. Iau taxiul. Cluj e gol. Prind începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional. Este o tulburătoare seară în care se rescrie profilul spiritual contemporan al Românului. Uite că avem şi suflet! Avem şi Oameni printre noi. Oameni care, în durerea pierderii unor fiinţe dragi, acceptă să se nască a doua oară semeni necunoscuţi, cu un rinichi sau doi, un ficat, o inimă. În seara aceasta, profesorul Lucan şi trupa lui minunată îmi apar ca trimişii ai lui Dumnezeu, printre oameni cu credinţă în Cel de Sus. Nu-l înţeleg pe prof. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, care îl omagianză şi el pe profesorul Mihai Lucan, dar se scuză, pueril, că nu l-a primit încă în Academie pe marele chirurg aclamat în picioare de întreaga sală a Naţionalului clujean, pentru că… “am fost prea puţine locuri” !?!… Geniile nu aşteaptă la rând, locurile, domnule preşedinte!

…La 20:30, mă pregătesc să fug, îapoi spre gara din Cluj. Amicul Viorel Cacoveanu, dramaturg şi comentator sportiv de elită, îmi strecurase un bileţel în timpul Thanksgiving-ului de la Teatrul Naţional. Îl citesc: “Gripe, crize, lefuri, sărăcie, Cutremure, taifunuri şi vulcani, Şi-n fotbal, triplă tragedie, Vuvuzele, Blatter şi Jabulani”… Mondialul nu ne lasă nicăieri… Iau un taxi. Şoferul mă recunoaşte. Ţine cu “U” şi este fericit de promovare. Eu îl întreb, însă, de scorul din meciul Ghana-Australia. “1-1!… Am tras pe dreapta, că tot nu merge treaba, să văd meciul. Cangurii au deschis scorul repede, dar au jucat cu un om în minus mai mult de o oră, fiind eliminat Kewell, nu oricine! De, parcă, nu ajungea penalty-ul din care au egalat africanii!”. Nu-i place Mondialul ăsta. “Dacă nu surzim de la trompetele alea nenorocite, va fi bine!… Altfel, cam săracie….Ce se joacă în afara Europei n-are clasă! Să vedem ce va fi în Brazilia, peste 4 ani!… Cred că va fi o finală Brazilia-Argentina. În care eu ţin cu…Italia sau Spania!”… La Târnăveni, Paul Neacşu, din Brisbane, trebuie să fie fericit…

…Iau trenul de Bucureşti, la 20 de minute de la începerea meciului Camerun-Danemarca. Urc în cuşetă. Pe la Apahida, îÎl sun pe actorul Doru Nica, din Arad, care mănâncă fotbal pe pâine prăjită la micul dejun, lunch şi cină. “Au deschis camerunezii scorul, prin Eto’o. Dar meciul nu-i jucat! Dacă nu te culci, sună-mă pe la 11 şi jumătate, să-ţi spun scorul final…”. Nu-l mai sun, sunt rupt de oboseală, încerc să aţipesc. La Blaj, însă, urcă doi-trei gălăgioşi cred că sunt singuri în tren. “Cu un punct, şi Danemarca şi Camerul pot pleca acasă”, aud, un glas. Înţeleg că a fost egal, nu m-au trezit degeaba…. Furtuna acoperă tărăboiul petrecăreţilor. Trenul de Cluj aleargă spre a 9-a zi a turneului de sub Curcubeul Africii. Aţipesc. Nu visez nimic despre Mondialul African…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe sportvox.ro

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă “fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de “spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de “canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea “galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg “bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! “Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de “valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la “El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele “Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: “Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe “San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

…Astăzi se încheie întâiul tur de scrutin din grupe. Cam mult zgomot pentru nimic, până acum. Până și marea Brazilia n-a mai făcut spectacol în meciul disproporționat doar teroretic cu “repediștii” din Nordul asiatic, adică RPD Coreeană. Numai 2-1 (0-0) și două-trei faze demne de stăpânii balonului rotund. Samba se amână….

…Astăzi intră în arenă și o altă mare echipă de la care lumea-ntreagă așteaptă salvarea din banalitate: Spania. Campioana Europei este văzută de mulți, foarte mulți (inclusiv Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu) drept viitoarea campioana a lumii! Armada spaniolă are navigatori de soi (Torres, Villa, Xabi Alonso, Xabi Hernandez, Capdevilla, Pique, Puyol, Sergio Ramos, Fabregas etc.), cărora, vorba lui Henry, după amicalul de la Paris (2-0 pentru iberici!): “Nu poți să le iei mingea!”… Problema este că totdeauna Spania a venit cu o Armadă să cucerească Lumea, precum italianul Cristofor Columb, îmbarcat sub girul Reginei spaniole. Numai că, incredibil la o prima vedere, Spania n-a ajuns vreodată pe podiumul Mondial! Mai mult de locul 4 n-a putut urca, și aceasta o singură dată, în 1950! Iar distanța enormă dintre jucători de valoare, iluzii și clasări mediocre poate fi o povară. Cum a fost și la ultimul Mondial, cel german, din 2006, când ibericii au pornit ca din pușcă (4-0 cu Ucraina, 3-1 cu Tunisia), ca să o lase mai moale în ultimul meci din grupa H (tot H, ca și acum!), 1-0, cu Arabia Saudită, după care, în “optimi”, să piardă fără replică (1-3) în fața Franței! Sigur, în debutul de astăzi, cu Elveția, Spania are de partea sa două argumente: n-a pierdut niciodată în fața celor din Țara Cantoanelor (18 dispute: 15 victorii, 3 egaluri!), iar în ultimele 48 de amicale (sub comanda lui Aragones, cu care a cucerit titlul european, și, acum, cu Del Bosque) n-a cunoscut decât o singură dată amarul înfrângerii, în fața yankeilor, anul trecut, la Cupa Confederațiilor, din… Africa de Sud!

…”Uvertura” Zilei 6 este asigurată de Honduras și Chile, considerat un meci “second hand”. Cei din Honduras au terminat preliminariile din CONCACAF pe locul 3 (depășind la golaveraj Costa Rica), au antrenor columbian (Reinaldo Rueda) și 16 “stranieri” în lot, dintre care se desprind Palacios (Tottenham), Bernardez (Anderlecht), Suazo (Genoa). Chilienii vin cu o calificare de pe locul 2 al puternicului turneu sud-american, în care au învins Argentina (1-0), Paraguay (2-0), au făcut egal în ambele dispute cu Uruguay (2-2 și 0-0), semn că au trupă, nu glumă. Cu 16 “stranieri”, dintre care Fiero la Flamengo, în Brazilia, Fernandez la Sporting Lisabona, Isla și Sanchez, în Italia, la Udinese, plus antrenorul, argentinianul Marcelo Bielsa. N-ar fi exclus ca tocmai de la acest acest meci de mâna a doua să vină spectacolul care a ocolit, până astăzi, turneul de la capătul Africii!

…Din păcate, timpul trece impersonal la Mondialul African. Prea puține momente de bucurie, până acum. Suntem noi prea hârșâiți de viață, de criză, ne doare absența “tricolorilor” de la Gală sau turneul încă se caută? Și una și alta. Cu precizarea că, în opinia mea, cauza-cauzelor o reprezintă oboseala echipelor. După lungi bătălii pentru titluri naționale și onoruri europene, pentru basculante cu bani, n-aveau cum să fie gata de spectacol, acum!

Și, totuși, să nu ne pierdem iluziile…

…Uraaaa! Naționala de fotbal a României, fără Chivu și Mutu, a învins Hondurasul, team calificat la Mondialul African! Cu 3-0 (2-0), domnilor! Și ce dacă a fost un amical, în Austria, în fața a vreo 700 de privitori (85% români de prin împrejurimi)?! Răzvan Lucescu este, din nou, mare antrenor. Îl laudă toată lumea de la Federație. Ba, și unii ziariști. Cum rămâne, însă, cu cele trei înfrângeri consecutive și jocul mediocru din acest 2010?! Care eșecuri?! 0-2, cu Israel, la Timișoara; 2-3, cu Ucraina, la Lvov, 0-1, cu Macedonia, în Austria?!… “Tricolorii” mai au un amical, cu Turcia, pe 11 august, în România, iar, pe 3 septembrie, debutul cu Albania, la noi acasă, în prelminariile Europeanului 2012. Unde vom juca sigur! Ne asigură, doar, de la tragerea la sorți, Răzvănel. Acum, după acest strălucitor, încântător, uluitor 3-0 cu anonimii din Honduras, nu m-ar mira să aud că vom și câștiga Europeanul de peste doi ani!…

Deocamdată, rămânem telespectatori, pantru a treia oară consecutiv, la un Mondial! Cel din Africa de Sud, care stă să debuteze vineri 11 iunie…

…Până la Mondialul African, ne pregătim de căderea cortinei și în liga noastră secundă. După 18 ani, Tg.Mureș (cu Adrian Falub antrenor; a 3-a promovare pentru el, după cele cu “U” Cluj și Unirea Alba Iulia!) revine pe prima scenă. Cu o echipă înființată acum doi ani! Să fie într-un ceas bun!… Ce fotbal se juca la Tg. Mureș pe vremea lui Loți Boloni!… Pe atunci, A.S.Armata Tg. Mureș (cum spunea la radio minunatul crainic Dan Voicilă!) a ajuns până în Cupa UEFA…

…S-a întors pe prima scenă, după patru ani, și “gașca nebună din Regie”. Sportul Studențesc, cu Tibor Selymeș la timonă, a promovat în această duminică, la prânz, după 2-1 cu Gloria Buzău (prin “dubla” lui Curelea), semn că Bucureștiul va avea, din stagiunea de toamnă, patru echipe în liga lui Mitică. Asta, dacă Șiman, patronul “găștii nebune”, nu va mai vinde un lot, după Costin Lazăr, Mazilu, Negru, Varga, Bălan și câți alții…

…Tot pe prima scenă va juca, din stagiunea viitoare, și întâia comună din România: Brăneștiul, aflat la 12 kilometri de București! Un mare triumf pentru “Victoria” lui Ilie Stan, ajutat din retur de directorul sportiv Alin Buzărin, fostul gazetar de top de la Gazeta Sporturilor. Care câștigătoare a Seriei I, însă, va susține meciurile din Liga I la…Buzău!

Ultima necunoscută din eșalonul cu nr. 2: Dacia Mioveni-66 de puncte (dar cu meciurile terminate!) sau “U” Cluj-64 de puncte? Studenții mai au o partidă, sâmbătă viitoare, la Lupeni, și, în mod deosebit, multe speranțe, miercuri, pentru un 3-0, la “masa verde”, după analiza memoriului depus pentru invadarea terenului de către spectatorii piteșteni, la acel 1-1, de acum două etape!

…Și în cazul lui FCM Tg. Mureș și al Brăneștiului unii vorbesc despre “modelul CFR Cluj sau Vaslui”. Adică, unde-s bani și “cap” se nasc și minunile. Mai ales în fotbalul românesc. Eu spun că exemplul cel mai nimerit pentru o paralelă cu noile promovate îl reprezintă Unirea Urziceni, dintr-un oraș cu o populație… comună de 17.000 de locuitori. În inima Bărăganului, nu s-a folosit “rețeta CFR sau Vaslui” cu invazia străinilor, mai mulți sau mai puțini de duzină…

…Bine că nu ne-am pomenit în Liga lui Mitică și cu echipele din Stejaru, Snagov (care au avut șanse la un moment dat în Seria I!), Covaci sau Șimleul Silvaniei! Asta, în timp ce Jiul Petroșani, fără bani, nu s-a mai prezentat la meciurile returului, ca “recordul” să-l ofere Drobeta Tr. Severin, oraș care și-a inaugurat un stadion ultramodern, în momentul în care echipa Fotbal Club n-a mai găsit fonduri să joace și returul din Liga a II-a! Aceleași motive din care au abandonat cursa CFR Timișoara (în tur) și Cetate Suceava (în retur)…

…M-a bucurat mult promovarea în “lumea a doua” a fotbalului românesc a Viitorului Constanța, echipa de copilandri a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” de pe malul mării. Sâmbătă, “pescărușii” Regelui au învins, acasă, cu 1-0, pe C.S. Tunari, și au primit viza pentru liga secundă cu o etapă înaintea finalului. Viitorul Constanța, un “Xerox” peste un sfert de veac al Luceafărului, echipă pe care am arbitrat-o în Divizia B, pe când avea în componență un diamant numit Gheorghe Hagi! Atunci, era Centru Național al Federației. Acum, Federația n-a mai găsit fonduri pentru salvarea Fotbalului românesc! Noroc cu Academia lui Gică Hagi, cu Școala de Fotbal a lui Gică Popescu (în tratative cu FCM Târgoviște, care e și ea cu un pas în “B”)!

…Și, dacă tot am ajuns prin “lumea a treia” (nu-i vorba despre performanțele Naționalei, ci de Liga a III-a!), o precizare: cu o rundă înaintea finișului din Divizia C, și-au mai obținut biletele pentru eșalonul secund C.F. Brăila, Pandurii II Tg. Jiu și Voința Sibiu. Ca și promovate, Juventus București și FCM Târgoviște. Dintre ele, câte vor rezista valoric și, în special, financiar?

…În box, se fură în continuare ca în codru. Sâmbătă, spre miezul nopții, la București, am urmărit live, pe Digi Sport, meciul de la Istanbul pentru titlul mondial interimar WBC, la semimijlocie, al lui Ionuț Dan (JoJo Dan, cum e cunoscut giurgiuveanul în Canada, unde boxează la clubul profesionist Interbox Montreal). Adversar, un turc (Selcuk Aydin) fără ștaif. Dar cu mafioții din culisele boxului profesionist de partea sa. Bătut pentru două meciuri, ba fără să mai poată trimite vreun pumn ca lumea în ultimele trei round-uri (!!!), ienicerul s-a trezit învingător, grație arbitrilor pungași!?! Ei, care trebuiau să-l descalifice pe bietul Aydin pentru loviturile nepermise (cu cotul, capul, după oprirea luptei)! Cum “judecătorul” din ring a fost un englez, am înțeles că și la Londra e criză mare. Materială, dar, mai ales, morală…

…În așteptarea Carnavalului fotbalistic de la capătul de sud al Africii, multe partide amicale. Cu câteva rezultate ciudate. Campioana lumii, spre exemplu, Italia, n-a cunoscut victoria în seria de trei amicale dinaintea startului cu Paraguay (14 iunie): 0-0 cu Camerun, 1-2 cu Mexic, 1-1, cu Elveția. Numai că italienii au pornit mereu greoi. Emblematic, în acest sens, îl reprezintă Mondialul spaniol, din ’82, când trupa lui Enzo Bearzot a fost pusă la zid după grupe, unde n-a câștigat (nici n-a pierdut) vreun meci. Dar, în final, a cucerit titlul!…

…Lamentabil se prezintă Franța. Am urmărit “cocoșul galic” jumulit bine de lipsa de idei a lui Domenech și tare mă rog să o țină tot așa, până în 11 octombrie, când Naționala noastră îl va înfrunta la Paris. Deocamdată, o echipă penibilă. Și nu doar că a făcut egal (1-1) cu Tunisia și a cedat incredibil (0-1!!!) în fața Chinei…

…Încântător, atacul Mexicului! A făcut spectacol cu Anglia și Olanda (chiar dacă a pierdut cu 1-3, respectiv 1-2), a încântat cu Italia, pe care a învins-o cu 2-1. Cu un argeninian naturalizat (Franco, titular la West Ham Londra), cu Vela, de la Arsenal Londra, Giovani dos Santos (Galatasaray), cu noua speranță Javier Chicarito Hernandez (pe care l-a și luat Sir Alex Ferguson la Manchester United!), cu Rafael Marquez, de la Barcelona, Osorio (Stuttgart), Moreno (Alkmaar), Rodriguez și Salcido (PSV Eindhoven), aztecii se anunță printre frumoasele surprize, în grupa A, cu Africa de Sud, Uruguay și Franța. Oricum, Mexicul se află la a 14 prezență din cele 18 ediții ale Mondialului, dintre care ultimele 5 (cinci) consecutive!

…În timp ce Naționala României se află la a treia absență consecutivă la un Mondial! Noroc cu Viitorul lui Hagi!…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din “Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, “Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

• Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
• Ca extremă de expolzie și viteză, “Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
• A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
• A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
• Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 “coroane” în Olanda!
• Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
• În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
• Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
• A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
• 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru “ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în “uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și “dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. “Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
• Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
• A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
• Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
• În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca “secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
• A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: “Execuție”, “Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, “Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. “Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo “la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa “câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu “circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: “Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: “Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este “moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora “lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ‘86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul “Supercupa Europei”, pentru emisiunea “History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că “galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și “astrii” britanici Chelsea (numai în ‘98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ‘91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea “Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei “România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat “Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător “S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen “tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat “cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! “Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea “idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!

…Îmi fac lecțiile pentru Telesport. Răsfoiesc “istoriile” din ultima săptămână a lui Februarie. La Vancouver, lumea sprintează pe schiuri, sănii și patine spre finalul Olimpiadei Albe… La Copenhaga, orașul cu cele mai multe biciclete (aproape 2 milioane la o populație de 5,5 milioane de locuitori!), lumea se pregătește să alerge pe două roți la Mondialul de ciclism pe pistă… La Urziceni, aseară, s-a încheiat întâia etapă din returul Ligii lui Mitică la fotbal românesc, cu victoria  (1-0) meritată a liderului CFR Cluj, singurul team echilibrat…

…Fotbal de doi bani. “Granzii” au pornit cu stângul, exceptând trupa multinațională a CFR-ului Cluj, învingătoare în Bărăgan, unde “Unirea” fără Dan Petrescu (plecat la ruși, în “B”, se știe!) arată ca o mașină fără bujii. Steaua a cedat acasă, Rapidul a deraiat în Dealul Copoului… Trei victorii în deplasare, dintre care cea mai “tare” este cea a “lanternei”, Ceahlăul Piatra Neamț, cu un neverosimil 3-1 (1-1) pe terenul Stelei. “Astra” a învins întâia oară în acest campionat în afara Ploieștiului și i-a pus, la Tg. Jiu, pe “Panduri” la Masa Tăcerii. Au fost și două remize albe prin noroaiele patriei: Timișoara, la Bistrița, și Vasluiul (alt pretendent la “coroană”!), la Mediaș. Goluri puține, 17 (gazdele-8, oaspeții-9), nervi foarte mulți. Scandalul arbitrilor continuă. Pe bună dreptate…

…Craiova, furată ca-n codru în “Groapă”! La 1-0 pentru Dinamo, fluierașul vâlcean Augustus Constantin n-a acordat juveților un penalty ce se vedea și din satelit! După o asemenea gafă, zisul arbitru ar trebui să-și dea demisia. Mai ales că nu e la primul jaf din carieră!… Degeaba a fost suspendat 8 etape, după care va putea fluiera a pagubă prin “B” și “C”. Culmea e că Dinamo, care se vaită că a fost văduvită în tur de arbitrii de vreo 10 (zece) puncte, a început și returul campionatului trecut tot cu un scandal: fluierașul Tiberiu Lajos a jucat în echipa “câinilor roșii”, pe care nu i-a lăsat la greu, pe terenul din Mediaș, unde a fost remiză! Cavalerul în negru a fost suspendat exemplar! Acum, nu mai fluieră. Fluieră alții aceeși melodie tristă în fotbalul românesc…

…Azi este 23 februarie. Găsesc un nume care își serbează ziua de naștere.. Poate vă spune ceva: Adrian Bumbescu! Face 50 de ani! Și, uite, așa…

…Vrem, nu vrem, astăzi, vom vorbi și despre “noaptea miracolelor” de la Sevilla, din 7 mai ’86, dar și despre seara super-europeană de la Monte Corlo, din 24 februarie 1987. Atunci, Steaua punea în vitrina fotbalului românesc două trofee rare, poate inegalabile pentru noi, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. În acele două meciuri memorabile, titular în defensiva stelistă, craioveanul Adrian Bumbescu, venit pe lume în Bănie, la 23 februarie! Născut pe 23, cu Supercupa Europei în brațe, pe 24 februarie. Ce Destin minunat!

…Blondul oltean s-a impus repede printre apărătorii de stâncă ai primului eșalon, câștigând 7 titluri cu 3 echipe: câte unul cu Universitatea Craiova și Dinamo și seria rară de 5 consecutive cu Steaua. Debutase pe prima scenă la 18 ani, în august ’78, sub tricoul Craiovei, părăsea Divizia de elită la 31 de ani, în ’91, super-galonat la Steaua. A mai cunoscut de 4 ori  și bucuria Cupei României, o dată la Dinamo, de 3 ori la Steaua… A făcut un meci memorabil, la Leeds, în ’79, ca stăpân al redulei oltene, atunci, la întâia victorie oficială românească în Anglia, acel 2-0, cu Leeds, în Cupa UEFA, meci după care i-am zis în glumă că se poate lăsa de fotbal, căci mai bine de atât nu poate juca! Fusese uluitor… Și totuși, avea să bea șampanie din Cupa Campionilor, din Supercupa Europei, a ajuns și în Națională.

…Acum, a pornit de câțiva ani pe drumul antrenoratului, unde vrea să fie același caracter dârz, crezând mereu în Victorie! E secund la Concordia Chiajna, în cuplu cu Liță Dumitru. La Mulți Ani și succese, Adrian Bumbescu!

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de “torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele “sportului-rege”, Platini decretând că “Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ‘94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept “Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ‘87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu “galacticii” Realului Madrid!

Peste “salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ‘83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a “tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul “baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei “cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de “circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al “Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori “Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ‘80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru (“La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: “Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din “Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Astăzi publicăm, în premieră, pe blog,  Scena 3 din comedia “Cum a devenit Marx comentator sportiv“, din volumul “Premiul Nobel pentru Fotbal”, apărut în 2008, în Editura Play. Într-un eseu dedicat volumului respectiv, remarcabilul poet și teatrolog Ion Cocora a scris:

Piesele cu tematică sportivă sunt frecvente în creația dramaturgică a lui Mircea M. Ionescu. Una de tinerețe l-a avut ca protagonist pe brazilianul Pele, decenii la rând un miracol pentru fidelii stadioanelor, alta mult mai recentă, tipărită în 2005, aduce “în lumina rampei” pe Hagi, alt miracol cu picioare de aur, dar și cu o identitate ce implică afectiv. Explicația interesului pentru asemenea subiecte și personaje într-o primă accepțiune pare simplă. Autorul e atras de un domeniu care îi este familiar și care îi oferă un plus de inedit. Se poate înțelege și un plus de atractivitate și chiar de pitoresc. Aspecte ușor de sesizat nu doar la nivel anecdotic, ci și în configurația personajelor, în însuși modul cum reacționează ca mentalitate și temperament într-o situație sau alta. E necesar să se rețină, pe de altă parte, că subiectul, ca semnificație, depășește detaliile anecdoticului. Ele rămân doar elemente de culoare, însemne ce marchează psihologic personajul, individualizîndu-l. În profunzime, în schimb, fabula se complică. I se conferă o problematică de ordin general, existențială și morală, structurată într-un univers dramaturgic în afara tiparelor  impuse de o tematică restrictivă. Nu numai conflictul în sine încorporează tensiune, ci și subtextul.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3 sau index.

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ‘86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma “de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ‘86. Calificarea Naționalei la Euro ‘84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul “tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ‘90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la “Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ‘99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în “buna” tradiție românească, “Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita “fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ‘84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta “cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde “Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…