Mircea M. Ionescu

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal “Grenada” i-am dat ca titlu de afiș “Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei “Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu “Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. “Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi “silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru “căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

…Rog “prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește “Dresoarea de fantome”. Asta cu “Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor “Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și “o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul “Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: “Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului “Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe “trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele “Tanța și Costel” și “Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință (“În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; “Chițimia”, “Dresoarea de fantome”, “Fantomiada”), romanul “Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: “Colecționarul de elefanți”, “Dresorul lui Casanova” și “Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice “ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia “ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.

…La Giurgiu, se pregătește un eveniment demn de “Cartea recordurilor” din teatrul românesc. Joi 16 decembrie, va vedea luminile rampei piesa “Tranka-Fleanka”, a debutantului Ion Bogdan Martin, care a primit Premiul I la Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah. Ceea ce înseamnă că textul câștigător va avea premiera la 28 de zile după ce laureatul a fost anunțat oficial!!! Așa ceva nu s-a mai văzut prin lumea teatrului autohton, unde se bifează concursuri după concursuri, dar premianții nu sunt onorați de directorii de teatru și de regizori, cum ar fi logic! În România de astăzi, însă, nu tot ce este logic este și realitate! Dimpotrivă, ilogicul este cartea de vizită a multora, inclusiv în lumea teatrală…

…Chiar dacă va avea premiera într-un timp record- absolut, “Tranka-Fleanka” nu va fi o fușereală! Cei care pregătesc acest spectacol vor să ofere o premieră de zile mari. Fapt pentru care, cu pasiune și profesionalism, fac câte două repetiții pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, regizorul Vili Perveli Nikolov, scenograful Doru Zanfir, împreună cu actorii Violeta Teașcă și Vasile Toma meritând de pe acum prețuire și aplauze…

***

…Despre prima ediție a Concursului “Dramaturgie în doi” încă se discută, dincolo de premiera care bate la ușă. Mai mulți cititori ai acestui blog au solicitat notele tuturor concurenților. O voi face, precizând încă o dată că punctajul l-a dat Juriul format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul cu numele meu! Deci, 37 de piese jurizate și următorul clasament final…

• Locul I: “Tranka-Fleanka” de Ion Bogdan Martin, din București, cu 26,5 puncte (două note de 9 și un 8,5).
• Locul II: “Eu sunt din România” de Carmen Dominte, din Capitală, 24 de puncte (6,5, 8,5, 9).
• Locul III, cu punctajul 22 de puncte: “Visul mereu tânăr” de Mirel Buzdugan (Comănești), care a primit de două ori nota 7, și o dată 8; “Karstandt Blues” de Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), cu notele 6, 7, 9; “A 3-a bilă” Doru Moțoc (Rm. Vâlcea), cu două note de 6,5 și un 9!
• Pe poziția a IV-a, cu un total de 21,5 puncte: “Repetiție cu dublură” de Petru Ionescu (București), punctat cu 6,5, 7 și 8; “Ediție specială” de Valeriu Butulescu (Petroșani), notat cu 6, 7, 8,5; “Frații fără nume” de Bogdan Mihai Asaftei, din Capitală, care a primit notele 6, 7, 8,5. Consider că fiecare dintre acești trei autori putea fi pe podium, ei fiind marii învinși ai Concursului, la 0,5 puncte de medalii!

***

…Celelalte 29 de piese jurizate vor fi prezentate doar prin titlul lor, orașul din care au fost trimise și punctajul detaliat, întrucât n-am cerut autorilor consimțământul de a le publica numele. Deci…

• Poziția a V-a, cu 21 de puncte: „Picnic nocturn pe o gramatică veche”, text prmit din Bacău (note 6, 7, 8); „În căutarea domnului Alistar”, din Galați (de trei ori nota 7!); „Week-end cu tata”, din Giurgiu (de trei ori 7!).
• Poziția a VI-a, cu 20,5 puncte: „Nu răstigniți iubirea”, din Slobozia (note: 6, 7, 7,5); „Vina domnului Blum”, din comuna ieșeană Lețcani (de două ori 6,5, o dată 7,5).
• Poziția a VII-a, cu 20 de puncte: „Fereastra din tavan”, din Bistrița (Note: 5, 7, 8); „Ca un crin răsari din Infern”, din Tulcea (de două ori 6, un 8); „Mai privește o dată stelele”, însoțită numai de nume și numărul de telefon (6 și două note de 7); „Miraculoasa transformare a unei babe rurale”, din Capitală (de două ori 6, o dată 8).
• Poziția a VIII-a, cu 19,5 puncte: „112. Vintage family”, din București (6, 6,5, 7).
• Poziția a IX-a, cu 19 puncte: „Civilizația umană va fi distrusă de la Paris”, din Tulcea (5, 6, 8); „Cealaltă față a bărbatului haios”, din Galați (5, 6, 8); „Noi doi pe o tarabă”, din Fontainbleau, Franța (un 5 și de două ori nota 7); „Pivnița”, din Geneva, Elveția (o dată 5, de două ori 7); „Radical din a 5-a poruncă”, din Brașov (două note de 6, un 7).
• Poziția a X-a, cu 18,5 puncte: „Visul”, din București (5, 6,5, 7); „O noapte pe acoperiș”, dun Bacău (două note de 6, una 6,5); „Ruleta lui T”, din Cluj-Napoca (5, 6, 7,5); „Nasul”, din Găești (de două ori 6, o dată 6,5).
• Poziția a XI-a, cu 18 puncte: „Înțelepciunea lui Oedip”, din Tulcea (5,6,7).
• Poziția a XII-a, cu 17 puncte: „Toate femeile sunt deștepte”, din Tulcea (5, 6, 6); „Oglinda”, din Capitală (5, 6, 6); „Testament”, din București (4, 6, 7); „Dragoste în contrasens”, din Capitală (5, 6, 6).
• Poziția a XIII-a, cu 16,5 puncte: „Liber să iubesc în gura mare”, text depus direct la teatru, doar cu numărul de telefon al autorului (note: 5, 5, 6,5).
• Poziția a XIV-a, cu 16 puncte: „Control”, trimis la Teatrul Valah doar cu numărul de telefon (4, 5, 7).
• Poziția a XV-a, cu 15 puncte: „O întâmplare”, din Medgidia (4, 5, 6) și „Tenebre”, din Târgoviște (de trei ori 5).
• Ultima poziție, cu… 1 (un) punct: cuvinte șchioape, adunate la întâmplare, pe șase pagini, fără titlu!?!

***

…Acesta este clasamentul final, pe care l-au solicitat, justificat, mai mulți cititori ai blogului, unii, cu siguranță, participanți la Concursul “Dramaturgie în doi”. Dincolo de relativismul oricărei jurizări, un lucru este fără tăgadă: a fost un Concurs corect 100%!

…Dincolo de puncte, acest top final invită la multe meditații, de la aria geografică, la titlurile celor 37 de piese. Un semn cert, aș spune, că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg. Suntem, doar, urmașii lui Caragiale și Eugen Ionescu… Rămâne ca dintre piesele amintite, câteva să se joace! Chiar merită!… Să fie montate cât mai curând, nu cum s-a întâmplat, toamna aceasta, la Naționalul bucureștean, cu o piesă a regretatului Iosif Naghiu, care câștigase Premiul UNITER în…1993!

***

…”Recordul” de la Giurgiu (piesa câștigătoare montată în 28 de zile!) nu înseamnă doar o mănușă aruncată directorilor de teatru și regizorilor din România, cam indiferenți cu dramaturgia autohtonă. Mi se pare un gest de normalitate pentru cei care respectă Cultura română!

…La o săptămână după ce s-a terminat Festivalul Național de Teatru (FNT), toate drumurile Thaliei duc, acum, spre malul Dunării. Mai întâi, Festivalul de la Giurgiu (15-19 noiembrie), o Gală a teatrelor din orașe dunărene. După care, imediat, un Festival și la Brăila.

…Zăbovesc, evident interesat, la întâlnirea de la 60 de kilometri de Capitală. Giurgiu se află din nou în sărbătoare, în Festival, ceea ce reprezintă un triumf al teatrului asupra guvernanților găunoși și a crizei demente care au aruncat voal negru peste cultura română în ultimul an. Cum Gala de la Giurgiu a ajuns la Ediția a XIII-a, avem încă un semn tonic, ca un solid punct de sprijin în bătălia culturii cu impostorii și cei sărmani cu duhul.

…Sărbătoarea teatrală din această toamnă giurgiuveană înseamnă, practic, o mică gală a dramaturgiei române. De ieri și de astăzi. Semn că teatrul românesc are substanță și nu poate fi ;ters din istorie. Chiar dacă este un Festival în regim de criză financiară, bogăția lui morală este evidentă. Trei teatre românești (Brăila, Galați și Giurgiu) prezintă șase piese autohtone, pentru copii, tineri și maturi: de două ori nemuritorul Caragiale, una dintre comediile spumoase ale lui Mușatescu, inegalabilul Eugen Ionesco și un dramaturg actual (Doru Moțoc), montat în premieră absolută la Valahul giurgiuvean (care, din rigiditatea a doi-trei, își amână trecerea la numele nobil Tudor Vianu!). Inițial, trebuia să existe o a treia piesă a lui Nenea Iancu, “Năpasta”, montată, în primăvară, în bulgară, la Silistra, însă teatrul din vechiul Dorostol, peste drum de Călărași, s-a…desființat! Dovadă că nemiloasa criză a făcut ravagii nu doar prin România. Singurul teatru străin prezent la această ediție giurgiuveană, “Pygmalion” din Viena, va prezenta celebra piesă a suedezului Strindberg (“Domnișoara Iulia”), dar are și el un element românesc: directorul este eruditul regizor Geirun Țino, năacut la Brăila și lansat temeinic pe scenele românești, unde am avut bucuria, acum peste un sfert de veac, să-mi monteze “Aventura unei femei cuminți”, la teatrul din Bacău, piesă de mare succes de public. care, insă, ne-a adus ambilor destule necazuri cu oficialitățile vremurilor trecute!

…Două debuturi notabile la această Gală dunăreană. La Giurgiu, Festivalul se va deschide în Cafeneaua Artiștilor, primul Stand-up Cafe din Cetate; și tot în briza Dunării se va prezenta podiumul întâiului Concurs “Dramaturgie în doi”. Suficiente motive ca drumurile multor oameni de teatru din țară și dintre vecini să ducă, săptămâna viitoare, la Giurgiu!

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI

Luni 15 noiembrie:
Ora 17,30 Inaugurarea Cafenelei Artiştilor
RECITAL extraaordinar MIRCEA ALBULESCU
Ora 19 “D’ale Carnavalului” de I.L.Caragiale, în regia lui  Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.

Marţi 16 noiembrie:
Ora 13 Colocviu. Starea dramaturgiei românești actuale.
Ora 18 “Feeling” de Doru Moţoc, cu Marius Bodochi în rolul principal. Regia: Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah.
Ora 19 “Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Bisericanu. Spectacol prezentat de Teatrul “Maria Filotti” Brăila.

Miercuri 17 noiembrie:
Ora 11 “Domnul Goe”. Dramatizare după I.L. Caragiale. Regia: Florin Antoniu. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia lui Geirun Ţino.Spectacol prezentat de Teatrul “Fani Tardini” Galaţi.

Joi 18 noiembrie:
Ora 11 “Ivan Turbincă”, dramatizare după Ion Creangă. Un spectacol semnat de Bogdan Ulmu şi prezentat de Teatrul Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Domnişoara Iulia” de August Strindberg. Regia; Philipp Kaplan. Spectacol prezentat de Teatrul Pygmalion Viena. Cu subtitrare în limba română.

Vineri 19 noiembrie:
Ora 17,30 Prezentarea laureaţilor Concursului “Dramaturgie în doi”, la Cafeneaua Artiştilor. Spectacol-lectură cu prima scenă din piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Bogdan Martin, câştigătorul ediţiei de debut a Concursului.
Ora 18,30 RECITAL extraordinar DOREL VIŞAN.

…Categoric, Giurgiu se află în frumoasă Sărbătoare!

…Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah din Giurgiu, și-a desemnat, azi, laureații. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 orașe ale României, dar și din Germania, Franța și Elveția, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puțin din 5 concurenți!

…Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din București. Poziția secundă a revenit textului “Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală. Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat același număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comănești!), pentru piesa “Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul “A 3-a bilă”, și cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa “Karstadt Blues”. Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei “Repetiție cu dublură”), Valeriu Butulescu (“Ediție specială”) și Bogdan Mihai Asaftei (“Frații fără nume”).

…Câștigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-și vedea scriitura pusă în scenă, repetițiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internațional al teatrelor din orașe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentați fericiții laureați!

…Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediție de debut a Concursului “Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită și altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigență. Piese care, sincer, merită foarte multă atenție!

…N-am mai scris de ceva vreme pe acest blog. Și probleme erau din belșug. Greve, alte inepții guvernamentale, fotbal de trei parale, câte și mai câte…N-am avut, însă, timp nici să respir. 3 (trei) premiere în 8 (opt) zile în deschiderea Stagiunii la Giurgiu m-au istovit mai mult decât o lună pe taxi la New York!… Nu exagerez și nu mă vait…

…Este tare greu, însă, în același timp să fac (nu doar naveta zilnică), dar și pe secretarul literar (Teatrul Valah nu are așa ceva!), și pe impresarul, secretarul cu zeci de telefoane pe zi, și pe șoferul (nu există în schemă, mă rog organigramă, nici asemenea “lux”!), să fiu omul de protocol (fără un leu de la teatru!), să redactez și două caiete-program, să citesc fiecare cuvânt de pe afișe, acte, la avizierul teatrului, ca să nu scape “șopârle” bolnave (adică, gafe de proporții, prinse în ultima secundă!), să duc și să lansez invitații, să procur și abonamente de la București (câtă birocrație și la Imprimerie!), să chem și presa la conferințele dinaintea fiecărei premiere și să aranjez o mașină-două pentru ziariștii de la București (tur-retur; mașina Valahului stă bușită, de vreo trei săptămâni, într-un service oarecare!), să tratez și reciprocități cu alte teatre, cu autori, regizori și actori pentru viitoarele premiere…

…Premierele care au deschis balul m-au făcut, însă, să uit de Golgota mea de la Giurgiu. În primul rând a fost un mare succes de public! Acesta este cel mai important lucru. Trei premiere (“D’ale Carnavalului”, “Domnul Goe”, “Feeling”), cu săli pline, cu teatru adevărat, cum n-a mai fost demult la Giurgiu, după cum au zis și scris mulți. Bucuria sutelor de oameni și cascadele de aplauze, ba chiar mulțumirile unora, merită tot zbuciumul meu…

…”Debut de stagiune „en fanfare” la Teatrul Valah”, a titrat Jurnalul giurgiuvean; „Deschidere de excepție a stagiunii 2010-2011 la Teatrul Valah”, și-a intitulat cronica „Giurgiu Express”… Cel mai mare cronicar dramatic român al momentului, Mircea Ghițulescu, remarcă, printr-o cronică de maestru, debutul nostru de stagiune în „Luceafărul de dimineață”, valoroasa revistă literară. Adina Ștefan ne gratulează cu rânduri alese în „Adevărul de seară-Giurgiu”. La Radio România Actualități, tot cuvinte de laudă…

…Actori bucureșteni de preț au jucat pe scena giurgiuveană, fiind aplaudați minute bune: Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Marius Bodochi, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, Eduard Adam, Nicolae Botezatu (furat de Capitală de la Valah), plus regizorul Dan Tudor. Lor li s-a alăturat talentata trupă giurgiuveană și regizorul Florin Antoniu.

…Prezențe de marcă la cele trei premiere. Împreună cu oficialitățile giurgiuvene, Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean-finanțatorul Valahului (se tot amână răspunsul la demersurile mele pentru titulatura „Teatrul Tudor Vianu”!) și Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, toată crema culturală a orașului, toată presa locală…

…Oaspeți rari din București și din alte orașe. Actrițele Iarina Demian și Aura Călărașu, actorul și interpretul Tudor Chirilă, Gheorghe Dănilă, regizorii Silviu Jicman (TVR), Mihai Lungeanu și Vili Perveli (Teatrul din Silistra, Bulgaria), scriitorii George Arion, George Stanca, Dan Mucenic, Ioan Drăgoi și Doru Moțoc (autorul piesei „Feeling”), cronicarii dramatici Mircea Ghițulescu, Constantin Paraschivescu, Ion Parhon, Cristiana Gavrilă, noul director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, Mircea Bodolan și mulți alții. Mai toți ne-am întâlnit în fugare colocvii teatrale, imediat după cele trei premiere, în frumoasa atmosferă de la „Casa cu flori” creată de doi patroni sufletiști, doi dintre prietenii Teatrului Valah…

…Premierele au trecut. Nu fără ecou. Dincolo de ce a apărut (și va mai apare!) în presă. Bunăoară, „D’ale Carnavalului” a fost invitat la Festivalul de la Brăila, de la finele lui noiembrie, după Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene, oarganizat de „Valah”, la Giurgiu, între 15-19 noiembrie… „Feeling” a și primit o invitație pentru Festivalul „Universul Teatrului” din Elbasan, Albania, între 20-27 octombrie! (Trebuie să facem rost de-un microbuz, Teatrul Valah nu mai are autobuz!)… Același spectacol are mari șanse (am înțeles acest lucru din discuții purtate cu persoane în cauză!) pentru a participa la Festivalul internațional al teatrelor de studio de la Pitești, tot în această toamnă. Cum, la primăvară, „Feeling”-ul ar putea onora Gala Star din Bacău, la recitaluri.

…Cristina Moise a scris în „Jurnalul giurgiuvean” că se simte un suflu nou în Teatrul giurgiuvean. Alții doar au afirmat așa ceva. Fără falsă modestie, cred că le dau dreptate cele trei premiere din opt zile și tot ce s-a petrecut în jurul lor…

…Giurgiul teatral (aș spune chiar cultural!) este fericit, însă nu va sări cu pianul în Dunăre. Așa cum s-a întâmplat, săptămâna trecută, la București, când nemaiștiind cum să-și facă reclamă bolnavă, o iresponsabilă firmă a organizat un concurs de sărituri cu… pianul în Dâmbovița, iar o concurentă a ajuns în comă, având coloana fracturată!?! Singura șansă de succes pentru un asemenea concurs de cretini, ar fi fost să pună guvernul să se arunce cu pianul în Dâmbovița tare învolburată în ultimele zile!

…Noroc că m-am (ne-am) refugiat in teatru, uitând de toamna asta atât de ticăloasă din România…

…S-a schimbat mult viața mea. Nu mă mai scol la ora 9, ca boierii, să plec agale spre redacție. Acum, car zorile pe umeri, la 5 (ora cinci, Dumnezeule!) aș vrea să ascult cocoșii cântând, dar nu aud decât câinii (nu din Giurgiu, ci din Capitală!)… La 6, dușat, mic-dejunat pe fugă, iau primele ziare de la chioșcarul meu, fac trei stații cu tramvaiul sau autobuzul 323. “Mergeți zilnic la Giurgiu?”, m-a întreabat chioșcarul, a doua zi după ce Ovidiu Ioanițoaia m-a onorat cu acel minunat “MMI” din “Gazeta sporturilor”, unde am început fantastica aventură a gazetăriei… Cu geanta mea plină de legi-paralegi, dosare, contracte (fară antracte!), cărți și texte, Coduri și moduri, ba și cu laptop-ul personal (cel al teatrului s-a stricat exact în ziua când am preluat eu Valahul!?!), cu așa bagaj par un veritabil hamal…

…În microbuz, suntem trei navetiști care împărțim săptămâna în acest spațiu. “Doamna doctor”, cum îi zice șoferul, rezervându-i locul din spatele lui, un arab, ce ia drumul Călugărenilor de vreo șase-șapte zile, și eu… Eu citesc zilnic o piesă românească la dus, alta la întors. Dimineața, în timp ce mai tot microbuzul fură câteva minute de somn, eu lecturez teatru, ba mai fac și notițe pe texte. Ceea ce tovarășilor mei de drum li se pare ceva ciudat rău de tot, acolo, printre șacoșe, copii ținuți pe genunchi și locuri date ilegal în picioare, prin miros de mici bucăți de pâine sub o umbră de dulceață, așa, ca de mic dejun, printre câteva sforăituri…

…În ultima săptămână, am schimbat microbuzul. Cel de 7:30 era insuportabil, ceva din epoca de piatră, să-ți sară pietrele la rinichi și plombele, nu alta. Autocarul de ora 8 e OK, numai că ajunge pe mal de Dunăre agitată prea târziu pentru mine, director de teatru care are atâtea de rezolvat la început de mandat, și cu Ordonanța 63 pe cap … Așa am ajuns navetist convins la microbuzul de 7 trecute fix, cu sosirea la 8 fără cinci minute… Iau ziarul local, “Giurgiuveanul”, să știu tot ce se întâmplă în noul meu oraș de suflet, doamna de la chioșc mă întreabă când începe stagiunea, că n-a mai fost de mult timp la teatru… Cumpăr o banană, ce-o manânc pe drum, fac înviorarea de dimineață, aproape un jogging, cu geanta mea gata să crape, tăind colbul de pe Strada Gării… Pe traseul acesta, ca de maimuța lui Pavlov, nu-i dimineață să nu mă acosteze doi-trei “microbi” de fotbal. Le răspund la cele mai diverse întrebări, sunt încântați, după care îi invit la teatru, pe 15 și 16 septembrie, când se deschide Stagiunea. Culmea e că un pici de vreo 6-7 ani mă întreabă nonșalant: “Cu ce se reia teatrul?”. Când i-am replicat, mângâindu-l pe cap, “Cu D’ale Carnavalului și Domnul Goe!”, băiețelul și-a tras tatăl de mână, încântat: “Tati, mă duci la Domnul Goe?”. Sper să fi câștigat un nou spectator al Teatrului din Giurgiu…

…”Șantierul” s-a pornit la Teatrul Valah pe 16 august. Am reușit, în sfârșit, să dau jos acel banner, ca un fault grosolan la adresa limbii române: “Vin la teatru pentru că mă iubesc pe mine” (Sic!)… Am pornit cu patru piese în turație maximă. Toată lumea are de lucru. Urmăresc, printre reprizele mele de Codul Muncii în regim de urgență, câteva repetiții la “Domnul Goe”. E o frenezie în jocul fetelor, care-mi amintește de “Gaițele” lui Kirițescu și aplaud sincer. Mi-e dor de teatru…

…O actriță nemulțumită că n-au luat-o în distribuțiile lor nici Olga Delia Mateescu și nici Dan Tudor, mă jignește, mai mult sau mai puțin conștient: “Distribuțiile se fac în biroul directorului!” . O asigur că nu mă voi băga niciodată în munca regizorilor, mai puțin când va fi vorba despre piesele mele. Deocamdată, am decis ca stagiunea aceasta să nu accept să mi se monteze vreo piesă la Giurgiu…

…Am luat legătura cu două minunate profesoare de la cele mai bune clase de artă. Le surâde ideea să angrenăm tinerii artiști plastici ai Giurgiului în schimbarea feței Teatrului Valah. Vreau să ne coloreze coloanele de la intrare, să întinerească fațada Templului Thaliei folosind numai trei culori, alb-negru-roșu. Vom pune numele tinerilor artiști la baza stâlpilor, ceea ce va însemna, practic, expoziția cu cei mai mulți vizitatori din cariera lor. Și vom oferi fiecăruia câte un abonament pentru întreaga stagiune. Creatorii de Frumos trebuie respectați…

…”Tehnicul” de la teatru a început cu entuziasm zugrăvirea holului de sus, fie și în regim de criză. Sunt formidabili acești oamenii devotați și sufăr că legea nu-mi permite să onorez truda lor cu o sumă simbolică. Prin contrast, lipsa de entuziasm a altora, dacă nu cumva chiar mici răutăți, întârzie transformarea cabinelor artișilor, relicve ale secolului trecut. Oricum, Festivalul din noiembrie ne va prinde în haine noi. Cabinele, Foaierul, Stand-up Café… Sper să iasă și aprobarea pentru Teatrul “Tudor Vianu”. Cu întârziere, am primit prima “undă verde”…

…În aceste timpuri bolnave, repet cu voce tare, de mai multe ori, un gând: dacă într-o sticlă goală văd un deget de apă, eu zic că acolo-i Oceanul și merită să visăm că vom ajunge departe.

Altfel, fără Teatru, chiar că nu vom mai avea unde să cădem…

…Nu mă refer la învinșii de la Palatul Victoria (care victorie?!), care au declanșat un veritabil seism printre nevinovații bugetari care nu s-au nărăvit la comisioane, șmecherii și bișniță cum numai în România poate exista. În cazul acesta este Jale mare, cum nu s-a văzut, parcă, nici pe vremea aia de care nu putem uita…

…Nu mă joc cu vorbele nici în privința Tragediei de la Maternitatea Giulești, căci Lacrimile brăzdează încă suflete, după ce un Popor află cum îi ardeau pruncii, în timp ce așa-zisele cadre medicale chefuiau pentru Mării și Mărioare, atunci, în ziua sfântă de 15 august, devenită dată de coșmar. Jalea și mai mare este că adevărații vinovați caută scăpare, bizuindu-se că în România numai cei cinstiți și fraieri plătesc!…

…Nu-mi ascund Lacrima ce mi-a încolțit în suflet, ieri, când, oferindu-i marelui Actor Dorel Vișan o colaborare la Teatrul din Giurgiu, m-a împietrit cu răspunsul: “Eu am hotărât să nu mai joc teatru!”!?! La câte nedreptăți i s-a făcut (și) acestui uriaș comediant, de câte obtuzități și meschini s-a lovit și Dorel Vișan în ultimii ani, Durerea din lumea Culturii române este uriașă. Medicii, arhitecții și inginerii ne pleacă în lumea largă, artiștii își abandonează scârbiți crezul și harul divin, profesorii (și așa puțini!) se văd decimați de tot felul de Ordonanțe! Încotro, dulce Românie?!…

…Probabil că unii s-au așteptat să mă refer și la ultimii campionii ai fotbalului nostru de trei parale, mercenarii străini de la CFR Cluj care, sâmbătă, în Regia studenților bucureșteni, s-au dovedit veritabili campioni ai plânsului. Nu doar că au pierdut la un scor de forfait, dar au stabilit și un record de violențe, cu doi eliminați (trebuia trimis și portarul Nuno Craro în concediu în Portugalia natală!). Nu deranjează atât de mult acest 0-3, cât mai ales declinul evident al unei trupe scăldate în țechini care, curând, va reprezenta România într-o grupă a Ligii Campionilor. După ultimul 1-4, al Urziceniului, la Split (unde Dinamo se oprise la 0-3!), în Europa League, ne pregătim de un nou coșmar?! Neliniște motivată, chiar dacă echipa de sub Feleac, CFR Cluj, nu se va desființa, cum se anunță viitorul Unirii Urziceni, campioana de acum doi ani, rămasă fără manager, fără antrenor (demisionat după Split!) și gata să-și scoată nestematele la mezat.

…Exemplul Urziceniului este emblematic pentru România de astăzi. După ce a izbutit un miracol în Bărăgan, titlul național la fotbal într-un târgușor de 17.000 de suflete, patronul Bucșaru s-a trezit bântuit de faliment, chiar dacă de la UEFA a plouat cu milioane de euro! Dacă a uitat (oare a știut vreodată?) vorba veche din străbuni “Există o măsură în toate”…

…Privind lucid la toate fără necesara măsură, este evident că, în România tuturor posibilităților nefaste de astăzi, există prea mulți campioni ai plânsului. Este Jale mare, domnilor! Cred că suntem Poporul care plânge cel mai mult în ultima vreme…

…În visul meu numit “Giurgiu-Cetatea dramaturgiei românești”, dealtfel esența Proiectului prin care am câștigat concursul de director-manager al Teatrului din Giurgiu, am și o invitație concretă pentru noi texte autohtone. Un Concurs inedit în România intitulat “Dramaturgie în doi”, pentru piese cu două personaje, pe care îl lansez în premieră absolută, acum, pe acest blog, în pofida vremurilor cumplite pe care le traversează (și) teatrele românești. Acest Concurs va fi anunțat zilele următoare și de mass-media din România. Semn că toate drumurile dramaturgilor români duc în următoarele două luni spre Teatrul din Giurgiu, deocamdată tot “Valah”, dar sper “Tudor Vianu”, cât de curând.

…Sunt așteptate pentru Concurs texte inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul. Câte 3 (trei) exemplare din fiecare piesă cu două personaje vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului. Adresa este: Teatrul Valah, str. Mircea cel Bătrân nr. 1, Giurgiu…

…Data limită de primire a manuscriselor este 15 octombrie 2010. După care un Juriu alcătuit din profesioniști (un actor, un regizor, un critic și un dramaturg) vor selecta piesele sosite la Teatrul de la Dunăre, printre care sper să se găsească și unele ale dramaturgilor români de peste hotare, dar și ale unor autori giurgiuveni. Se vor acorda și premii: I–1.500 lei; II-1.000 lei; III-500 lei. Dincolo de sumele simbolice, într-o perioadă de criză profundă, laureații se vor bucura de a fi prezentați în cadrul “Festivalului Teatrelor din Orașele Dunărene” (15-19 noiembrie 2010), de la Giurgiu. Iar câștigătorul Concursului “Dramaturgie în doi” își va vedea montată piesa, în stagiunea următoare, pe scena Teatrului care lansează acest Concurs unic.

…Cu greu ajung, duminică dimineață, la mare, pentru cinci zile, deși planificasem o vacanță plină pe final de Mondial. Tot la Neptun, la Casa Scriitorilor. Aici, mi-e bine. Grădina umbroasă suspendată deasupra mării, cu plaja la picioare. Și colegii de breaslă, parcă tot mai puțini… Vara trecută, aici, la Neptun, am zămislit două dintre ultimele mele piese de teatru: “Colecționarul de elefanți” și “Dresorul lui Casanova”. Anul acesta, nu mai e timp de scris. De cum vin de pe plajă, de la 9 dimineața (când începe codul roșu al iradiațiilor, ce ține până la ora 18!), îmi toc timpul de așa-zis concediu cu telefoane și faxuri: la Ministerul Culturii, la Arhivele Statului, la Primăria Capitalei, la Arhivele Județene Giurgiu, la colegi din Teatrul Valah. Caut o ultimă portiță, acul în carul cu fân: un rând într-un act oficial din care să rezulte că Teatrul Ion Vasilescu, mutat (prin dispoziție de la Consiliul Culturii!), în noiembrie 1981, la Giurgiu, și devenit ulterior Valah, nu a fost înființat de Consiliul Județean de la Dunăre, actualul ordonator principal de credite. Rândul acesta ascuns (sau inexistent în Arhive răvășite, dacă nu pierdute!) ar salva patru oameni de la tehnic-administrativ și 11 actori de disponibilizarea cruntă impusă de lamentabila Ordonanță 63…

…Litoralul nostru pare dezolant. Chiar dacă apa e curată și foarte caldă. Pare un muzeu sentimental părăsit. Numai în week-end e agitație, forfotă. Departe, însă, de ce a fost cândva… Pe vremuri, venirea la mare îți dădea o bucurie rară, o stare de vis. Câteva zile la mare efectiv îți încărcau bateriile sufletești. Acum, fețele puținilor oameni sunt inexpresive, turiști aflați sub vremuri grele, grele. Mulți, parcă, au fost obligați să vină la mare. Olimpul, cândva loc de elită, pare o epavă…

…Stațiunea Neptun, ca și părăsită. Marți, după ora 20, dacă număr 150 de oameni de la un capăt la altul al localității. Pe vremuri, n-aveai loc să te plimbi, era o minunată beție de culori și sunet… Acum, rar mai auzi câte o muzică. Restaurantele-s goale. Două-trei mese ocupate, ici, colo. Unele, efectiv pustii… Prețurile ridicate, ce nu țin cont de criză, reprezintă, firește, cauza-cauzelor. Nu întâmplător, mulții dintre puținii turiști preferă masa la pachet…

…În timpul săptămânii, plaja e golașă. În schimb, multe mașini de fițoși, Jeep-uri, Merțane, alte volane de lux parcate pe nisipul plajei, la (sau și la!) Neptun, sub Casa Scriitorilor! Nici țipenie de polițist, să-i amendeze pe cei care se cred buricul lumii, încălcând normele elementare de civilizație. Ca mâine ne vom pomeni cu mașinile de lux parcate cu roțile din față în apa mării… Somnul rațiunii bântuie România anului 2010…

…Marți seara, merg la Venus, la invitația amicului Marius Carniciu. M-am împrietenit cu Marius, acum aproape un sfert de veac, la New York. Marius are și el o viață de roman. La început, punea benzină, la o stație din Sunnyside. Apoi, a urcat pe taxi, ca și mine. Cu o ambiție rară, a fugit în California să-și perfecționeze studiile universitate din țară. A ajuns un expert în medicina veterinară. Doctorul curtat de americani s-a întors, însă, în România, visând (ca și mine, ca atâția alți sufletiști naivi!) să facem America în țara noastră natală…

…În stațiunea Venus, Marius și-a creat un colț de rai. Un restaurant pe malul mării, cu o grădină de vis, aranjată după sufletul lui de machedon generos și tenace. “Caru’ cu scoici” nu-i doar un restaurant elegant în aer liber, ci și un minunat muzeu, ctitorit cu idei și armonie. Lemnul și luminile modelate ca o poezie, florile, statuile și pietrele aduse din albul Eladei, dinamica muzică grecească te fac câteva clipe să te simți în paradis. Din păcate, și la “Caru’ cu scoici”, criza se simte. Doar șase-șapte mese ocupate. Marius zice, optimist incurabil, că e bine. “După un week-end așa și așa, ieri, luni, a fost jale. La prânz, văzând că nu intră nimeni, am dat muzica tare, să atrag lume. Muzică grecească, să te ridice pe mese să dansezi. Nimeni!… Atunci, purtat de muzica de suflet, am început să dansez eu, dezlănțuit. Aveam cele două fetițe în fața mea, Ioana și Maria, cu mama lor, și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat comorile astea”, l-am ascultat pe Marius Carniciu povestind, la un platou de stavrizi și un pelin fin. Și, imediat, mi-a venit în minte scena din “Zorba Grecul”, cu Anthony Quinn dansând demențial de uman, în timp ce funicularul cu bușteni se prăbușea, iar călugării fugeau ca la război. Era fantastica bucurie de a trăi. O bogăție rară, pe care bunul meu prieten, doctorul Marius Carniciu, mi-a redat-o. Fie și pentru o noapte…

…Am părăsit “Caru’ cu scoici” cu sufletul plin. Marius mai făcea un Rond de noapte prin Edenul lui, ca un artist îndrăgostit de propria operă. Stațiunea Venus era goală, dar eu nu vedeam asta. Eu pluteam fericit prin trecut, când am venit întâia oară la mare, pe la 22 de ani, ca reporter frenetic, iar Venus se afla la “roșu”, în faza finisărilor. Venus, locul unde, acum 35 de ani, Dumnezeu a hărăzit să-mi procreez întâiul fecior, pe Ducu. Eram la Hotel Sanda, unde, pe atunci, nu găseai loc să arunci un ac, numai Măria Sa Fotbalul făcându-mi rost de o cameră în extra-sezon. Ce vremuri…

…Litoralul românesc 2010 este trist. Noaptea trece tăcută pe lîngă mine, trădată, parcă, de aceste vremuri cumplite. Îl revăd, însă, pe Zorba dansând divin, când buștenii se prăbușeau, și sufletu-mi renaște o clipă, îi am pe Mircea-Robert, Maria și Ducu, și pe Carmen, scriu, mă lupt cu viața, fac naveta la Giurgiu de trei săptămîni, în robia sfântă a teatrului, analizele sunt bune, trăiesc, “Pământule, dă-mi aripi, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, să nu se simtă Dumnezeu în mine, un rob în temniță încătușat”, parcă-l recitesc pe Lucian Blaga, aici, la Casa Scriitorilor, la Neptun, deasupra mării, în final de iulie 2010…