Mircea M. Ionescu

…Prima săptămână din ultima lună a agitatului 2011 mi-a oferit zile de neuitat. Patru zile într-o Vienă plină de culorile și cântecele Sărbătorilor înseamnă pentru oricine un dar divin. N-am fost, însă, în Țara Valsului, pentru turism, ci pentru teatru, invitat la Festivalul organizat de Geirun Țino, directorul de la Pygmalion. O mini-copie la Festivalul Teatrelor Dunărene, ținut la Giurgiu, între 14-17 noiembrie, cu trupe din Galați, Brăila, Silistra (Bulgaria), Viena și, firește, Giurgiu. Acum, în buricul capitalei Austriei, la Teatrul particular Pygmalion, Festivalul Teatrelor Dunărene Românești, între 2-9 decembrie. Două teatre din aval, pe Dunăre, “Fani Tardini”-Galați, cu “Woyzeck”-ul celebrului G. Buchner, și “Tudor Vianu”-Giurgiu, cu “Pușlamaua de la etajul 13″ a semnatarului acestor rânduri. Ca excelenta Adriana Trandafir să deschidă balul cu recitalul “Pasărea măiastră-Maria Tănase”. Cum directorul teatrului gazdă este un cunoscut regizor româno-austriac, logic să existe și două piese în limba germană, oferite de organizatori, “Puff” (“Bordelul”), de Barylli, pusă în scenă de Geo Țino (și prezentată și în Festivalul de la Giurgiu) și “Ein one-night-stand”, de Daniel Felsner, o recentă premieră (neașezată încă), montată de regizorul româno-austriac Dan Stoica. Lumea-ntreagă e o scenă, indiferent de dimensiuni și vârste…

***

…”Pușlamaua mea de la etajul 13″ s-a jucat în două seri. Și a însemnat, fără exagerare, un triumf, care se datorează, în principal, formidabilei actrițe care este Anca Sigartău. Noul spațiu de joc, decorul schimbat din motive obiective, publicul diferit au reprezentat o provocare al cărui efect au fost aplauze și ovații de aproape nouă minute!!! Iar dacă sala plină a fost una mică, una mignon, ca la orice Studio, prezența a însumat nume mari ale scenei internaționale: valoroasa mezzosoprana Ruxandra Donose, fermecătoarea Ecaterina Coresi (noua Contesa Mariza a Vienei), ilustrul bas și profesor de canto în lumea-ntreagă, Theodore Coresi… Seara a doua a reprezentat un uluitor triumf al inteligenței actorului, în spectacolul interactiv, asupra a doi pseudo-spectatori aroganți sau nod-în-papură. Anca Sigartău a demonstrat nu doar că este o actriță de mare sensibilitate, dar și de-o inteligență rară. Cred că, joi seara, la Viena, în postura creată de cei doi români care, ajunși pe lângă Prater, au încercat să privească de sus o super-actriță, opt interprete din zece s-au fi pierdut cu firea. Forța argumentului rațiunii Ancăi Sigartău a triumfat în fața argumentului forței verbale de gang…

***

…După marele succes al “Pușlamalei de la 13″ în capitala Austriei, un om de-al casei mi-a aruncat un compliment învăluit într-o deplasată superioritate vieneză: “Nu visai tu să ai un asemenea succes ca dramaturg în afara României!”… I-am replicat calm, în câteva cuvinte: “Bătrâne, mi s-au mai jucat piese și la Chișinău, New York, Bridgeport și Stockholm!”. Atât i-am spus… Să mă laud că, la New York, am avut o sală cu 450 de oameni în extaz la “Beethoven cântă din pistol”, piesa mea prezentată de Teatrul Satiricus din Chișinău, în regia excelentului Sandu Grecu?! Sau că la “Turnătorul și Actrița”, jucată nebun de teatrul giurgiuvean, a trebuit să plătesc amendă pentru că se depășise cu mult capacitatea (410 locuri) sălii?! Sau că, la premiera absolută a piesei “Beethoven cântă din pistol”, la Chișinău, în aprilie ’95, s-au adunat în fața teatrului peste 600 de oameni (dublul capacității sălii!), ceea ce a făcut să se programeze pe loc un al doilea spectacol peste 24 de ore?! Fiecare din cele trei spectacole jucate la New York, Chișinău și Viena a însemnat un mare succes pentru mine. Copiii nu se compară. Ei înseamnă acea combustie rară pentru suflet…

***

…Viena, orașul unde, cândva, se spunea că românii mănâncă lebede, m-a făcut, în acest decembrie 2011, să fiu mândru că sunt român. Nu doar pentru că publicul de la Pygmalion a însemnat unul de elită. Ci și pentru că vienezii m-au tratat cu zâmbet cald aflând că sunt din România… Și pentru că în metrou sau în tramvai n-am mai întâlnit cerșetori sau șuți din Țara lui Dracula… Dimpotrivă, mulți tineri români, stilați, veniți în Țara Valsului să devină cineva… Am întâlnit un singur cerșetor, culmea, în campusul universitar de lângă superba Primărie. Alți doi de-ai mei, de-acasă, încercau să câștige cinstit un bănuț. Unul vindea reviste, altul cânta la vioară, nu departe de Catedrala Verit. “Trăiască fotbalul!”, a tresărit scripcarul bătrân, recunoscându-mă din lumea fotbalului… “Hai, Rapidul!”, i-am răspuns eu la salut, dar el a replicat sec: “Copos e un fâs!”… Și și-a vărsat oful în acordurile viorii, într-o “Rapsodie Română” interpretată cu fervoare și chin. L-am salutat cu drag și i-am strecurat un euro în șepcuța lui de rapidist necăjit…

…Am fost și la un restaurant românesc din Viena. la “Delta Dunării”. Interior plăcut, personal, însă, jenant. Țipete peste capetele mesenilor, vorbe necontrolate, nepoliticoase, mâncare parcă neterminată… Când am cerut o carafă cu vinul casei, gândindu-mă la minunatele podgorii ale Dobrogei, mi s-a recomandat ceva de la o cramă… austriacă!?! Norocul nostru e că n-am zărit picior de austriac, pe acolo… Nu voi umbri, însă, imaginea cu ospătarul-gură-mare și cei doi spectatori-români-care-îi-privesc-de-sus-pe-cei-de-acasă. Pe ei, i-am și uitat…

***

…Triumful (și) în Austria al Ruxandrei Donose, al soților Ecaterina și Theodore Coresi, mini-festivalul de teatru românesc de la Pygmalion, zămislit de Geo Țino, născut la Brăila, fantastica transfigurare a Ancăi Sigartău, dialogurile la un punch (băutura la modă, de Sărbători, de 3,90 euro, un fel de vin fiert cu tot felul de mirodenii) și la “Mozart”-ul (tot de 3,90 euro!) de la Cafeneaua celebrei Opere, mi-au spus că Viena ne privește, astăzi, altfel pe noi, românii. Patru zile, la Viena, am fost sincer mândru că sunt român…

***

…Am revenit la București, fericit și trist, cu mijlocul în cârpe. Aproape 20 de ore nu m-am dat jos din pat. Cutezasem să urc din nou, după decenii, cele 343 de trepte de piatră și să le mai și cobor, în Stephansdom (Catedrala Sfântul Ștefan), ca să văd Viena de la înălțimea de 67 de metri. Este ea tinerețea o stare de spirit, dar trupul nu mai ține cont de metafora aceasta dragă mie. Și totuși, sâmbătă seară, mi-am cărat trupul la Sala Palatului, să-mi regăsesc adolescența. În sublimul concert susținut de Adamo, belgianul de origine italiană care a fascinat generații, nu doar pe cea a anilor ’60. Sala arhiplină a întinerit brusc sub vocea minunată a lui Salvatore Adamo, sub acordurile șansonetelor, tangourilor, ale hiturilor care nu vor să apună. Cum să nu simți viața renăscând în tine reascultând “Dolce Paola”, “Vous permettez Monsieur”, “La Nuit”, “Les filles du bord de mer” și câte alte bijuterii muzicale. La un moment dat, văzând că se fac două ore de când a început super-recitalul (care a ținut două ore și un sfert), un spectator a strigat din primele rânduri ale sălii: “Tombe la Neige!”, titlul celebrului hit. La care veșnic-tânărul Adamo a zâmbit și a replicat: “Credeați că Adamo putea veni la București fără să aducă zăpada?!”. Peste câteva clipe o mare de oameni era în extazul Căderii de Zăpadă. În momentul acela am început să plâng. Fericit de adolescența mea vrăjită de Adamo, de anii aceia când zăpada era roz și avea zbor fierbinte de pescăruși, ușor apăsat de anii de acum, când zăpada parcă vine neagră, rece și grea… Tombe la Neige, Doamne, ce cântec de viață!…

…Ultima mea piesă de teatru scrisă, “Pușlamaua de la etajul 13″, aureolată cu Premiul I la Concursul Națion al de Dramaturgie, Galați 2011, a văzut lumina rampei, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu. Cu o Anca Sigartău minunată și cu regizorul Dan Tudor îmbrăcat în neașteptată metaforă. În 12 zile, trei reprezentații, ultimele două cu casa închisă, poate și pentru că se joacă la Sala Studio. Pe 17 noiembrie “Pușlamaua” va apare în Festivalul Teatrelor Dunărene, la Giurgiu, iar în 20 noiembrie va vizita Bucureștiul, mai exact Sala Studio de la Nottara. Bucurii sincere pentru dramaturgul care, deși cam moare de foame, azi, în România, este bogat sentimental…

…Am așteptat cu bucurie Festivalul Național de Teatru (FNT) unde, prin bunăvoința UNITER-ului, am avut invitații la multe spectacole rare. Cel mai mult mi-au priit, însă, ca microb de teatru, colocviile de la Teatrul Act, numite “Divane”, unde am traversat perioade, stiluri și idei din teatrul românesc cu un evantai de regizori minunați, ca Ducu Darie, Victor Ioan Frunză, Laszlo Bocsardi, Alexander Hausvater și tânărul Radu Alexandru Nica. N-am vibrat, în schimb, cum mă așteptam, la “Cehoviziunile” reputatului Andrei Șerban, cu trei spectacole Cehov în gală. Cele “Trei surori” montate la Budapesta, în spectacolul ce a deschis Festivalul (!), au lunecat în eclectism ideatic, iar în “Ivanov”-ul de la Bulandra s-a răcnit cam două ceasuri din cele trei ore și jumătate cât a durat reprezentația. Aș numi acest “Ivanov”, ca o alternativă la superbul “Țipete și șoapte” montat excelent de marele regizor la Cluj, drept “Răcnete, palme și pumni”. Altceva decât Cehov… Problema este alta. În pauza “surorilor budapestane”, când destui spectatori plecau acasă, doi cronicari cunoscuți vorbeau în șoaptă: “Dacă ar fi fost un regizor tânăr, praf îl făceam!”. Aceasta-i drama: dacă Andrei Șerban este un mit, de ce nu-i considerat om, cu firești perioade de eclipsă, și i se acceptă orice?! De ce nimeni nu-i șoptește discret despre ghiveciul de idei, țipete și lungimi nepermise?! Unde este inegalabilul critic dramatic Valentin Silvestru?…

…Las una dintre patimile mele fără de sfârșit, teatrul (fericit, totuși, de acest FNT!) și trec la cealaltă pasiune, fotbalul. Barbarie în direct, acum o săptămână, la Ploiești, unde un descreierat numit greșit suporter petrolist a intrat în teren, neoprit de nimeni (!?!), și l-a lovit criminal pe Galamaz, de la Steaua. Până să fie huliganul mobilizat și trimis la arest, unde îi este locul, portarul Stanca și, mai ales, fundașul sârb Martinovici l-au lovit bestial cu picioarele. Culmea este că s-au găsit chiar doi-trei ziariști care să elogieze barbaria lui Martinovici, decretându-l erou!?! Jenante judecăți de valoare, penibilă confuzie de moralitate…

…Caruselul antrenorilor trădează graba-strică-treaba din fotbalul românesc, cu cătușe zornăind la ușile Federației și Ligii. În ultima săptămână, Astra l-a pus pe liber pe Șumudică, la primul eșec din campionat, după o serie nesperată, și l-a readus, după aproape trei luni, pe Selymeș. Care fusese dat afară de la FCM Tg. Mureș. Iar Șumudică a ajuns la Brașov, ca la Tg. Mureș să fie uns (pentru cât timp, oare?!) italianul Trombeta, cel dat afară, anul trecut, de CFR Cluj, unde obținuse destule rezultate notabile!… Aceștia-s conducătorii din fotbalul nostru șchiop…

…Apropos de CFR Cluj. Putea câștiga, sâmbătă seara, derby-ul cu Dinamo, după ce a întors rezultatul, de la 0-1. Cum “legiunea străină” de sub Feleac n-a fructificat sfertul de oră de foc de după pauză, se freacă și acum la ochi și se întreabă dacă-i adevărat? Da, Dinamo a câștigat, cu 3-2, prin “dubla” lui Marius Nicolae, din final, prin penalty-ul (regulamentar!) transformat și golul de mare atacant din ultimele 60 de secunde ale prelungirilor. Nu zic că Dinamo a fost mai bună, știu, doar, că echipa bucureșteană a învins după aproape patru decenii pe terenul CFR-ului clujean. Și mai susțin că penalty-ul prin care “câinii” au egalat a fost corect, așa încât patronul echipei cu doar doi jucători români titulari, Paszkany, se poate apuca de crescut capre, din moment ce a zis că va face așa ceva, dacă penalty-ul acordat de arbitrul Tudor pentru dinamoviști (că a dictat unul și pentru clujeni!) fost corect. A fost 100% corect, domnule Paszkany! Exista un oier în campionat, iată și un crescător de capre…

…Festival de teatru (și) la Galați. Cel național de comedie. Între 2 și 9 octombrie, cu 10 teatre și 11 spectacole. “Odeon”, “Nottara”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, din București, Naționalul ieșean, “Tudor Vianu” din Giurgiu, “George Ciprian” din Buzău, basarabenii din Cahul, “George Bacovia” din Bacău și, firește, “Fani Tardini” din Galați. Din păcate, Teatrul “Jean Bart” din Tulcea și-a anunțat abandonul la jumătarea Festivalului! Între cele 11 spectacole, numai 4 (patru) cu texte românești: giurgiuvenii, cu “D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor; gazdele, cu “Fiarele”, piesa lui Virgil Tănase, montată de autor, și “Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale; “Odeonul” cu “Natură moartă cu nepot obez”, piesa ieșeanului Ion Sabdaru, montată de Eugen Făt.

…Bucuria mea cea mare, la acest Festival, a venit miercuri 5 octombrie, când s-au decernat Premiile Concursului național de dramaturgie-comedie. Din cele 20 de texte primite la Concurs, piesa mea “Pușlamaua de la etajul 13″ a obținut laurii supremi. Al doilea Premiu I din cariera mea de dramaturg, după cel câștigat anul trecut, la festCo, cu “Leopardul mistreț”, piesă nemontată încă. De data aceasta, Premiul I și fără bani, răsplătit cu o diplomă, un buchet de flori, o carte (“Filmul American”!) și promisiunea că piesa va fi pusă în scenă de teatrul gazdă. Al doilea meu Premiu platonic (deocamdată) din acest an, după “Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, care a obținut medalia de argint la concursul “Goana după fluturi”, la Rm. Vâlcea. Nu sunt sigur dacă “Pușlamaua de la etajul 13″ se va monta anul acesta (la anul?) la Galați, însă sper că el va fi lansat la public, până la finele lui octombrie, în briza Dunării, la…Giurgiu. Cu excelenta actriță Anca Sigartău într-un one woman show de zile mari și cu Dan Tudor la pupitrul de regie. Și nu uit că regizorul Geirun Țino m-a anunțat, acum vreo lună, că i-a plăcut foarte mult scriitura, vrea să o traducă în germană și să o monteze la teatrul său Pygmalion, din Viena. Cum am mai primit semnale, înainte ca piesa să fie aureolată de Marele Premiu de la Galați, și de la alți regizori din Arad, București, Chișinău, Iași și Vidin, interesați să pună piesa în scenă. O piesă actuală, pentru copii, părinți și profesori, despre singurătatea unei fete mutilată de certurile și orgoliile mamei și tatălui, despre dezinteresul celor din jur față de o elevă ajunsă în pragul sinuciderii, uitată de colegi și profesori, întrebări dure ale unei generații puse familiei, școlii și oficialităților. O piesă despre refuzul unei tinere de 15 ani de a-i acuza pe alții pentru a se scuza, despre forța morală a celei considerată superficial “pușlama” și colacul de salvare ce poate fi sportul (tenisul în piesă). O piesă veselă și tristă despre zilele noastre.

…Mi-am permis o mărturisire la decernarea Premiului de la Galați. Pentru mine Concursurile de dramaturgie înseamnă stimulente morale serioase, metoda de a-mi exploata la maximum puținul timp liber pentru a mai și scrie. Anul acesta, spre exemplu, am comis trei texte pentru Concursuri de dramaturgie (la cel de la Timișoara truda mea n-a obținut nicio recunoaștere!). Piese care, după trimiterea la data fixată spre jurizare, au fost rescrise și șlefuite de cel puțin trei ori. Dincolo de onorantele premii, vizate firește, știu că mi-am asigurat material primă pentru o nouă carte de teatru…

…Nu știu dacă remarcabilul om de cultură Tudor Vianu, nume de rezonanță europeană, a fost vreodată la Chișinău. Am văzut, însă, marțea trecută, în capitala Republicii Moldova, teatrul care, de vreo trei luni, îi poartă numele aclamat pur și simplu la finele spectacolului cu piesa “Tangoul de Adio”, de basarabeanul Val Butnaru, în regia valorosului Emil Gaju și interpretarea minunată a actorilor giurgiuveni Vasile Toma și Giulia Ionescu. Teatrul din orașul natal al lui Tudor Vianu, din briza Dunării albastre, a închis “cum laudae” Festivalul dramaturgiei basarabene, pe malul Bâcului, la Chișinău. Un veritabil eveniment teatral, cu 16 piese scrise de 11 autori basarabeni, cu 12 teatre prezente în concurs, 8 din Republica Moldova, 4 din România (Botoșani, Cluj, Giurgiu și Iași). Multe spectacole de mare ținută artistică, oferite de 12 regizori (un singur român, Alexandru Arion, din Cluj!), stiluri diferite, limbaj scenic divers, clasic și modern, interpretări notabile. Gazdele au dezvoltat fațetele teatrului-protest, politic, chiar expresionist, amintind de acel cutremurător tablou “Strigătul”, al lui Edward Munch. S-au impus câteva spectacole de mare curaj și profunzime politică (“Țara asta a uitat de noi…”, “Made in Moldova”, “Cu bunelul, ce facem?”, “Eu cu cine votez?”, toate în regia extraordinarului om de teatru Sandu Grecu, la “Satiricus Ion Luca Caragiale”). Dar și comedia de calitate s-a remarcat, în special prin remarcabilul spectacol “Ultimul Suțțo”, de Dumitru Crudu, în regia excelentului Alexandru Vasilachi, adus în Festival de Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani. Și stilul metaforic și-a trăit clipe de extaz, impresionând amintitul “Tangoul de Adio”, dar și “Fotografii cu clovni invizibili” (tot de Val Butnaru), prezentat de trupa clujeană, “Pomul vieții”, de Dumitru Matchovschi, în regia lui Alexandru Cozub, la Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Chișinău, ca și “În container”, de Constantin Cheianu (prezent cu patru piese în concurs, urmat de Val Butnaru, cu trei texte!), o montare modernă de ținută, prezentată de regizorul basarabean Radu Ghilaș, cu frumoasa echipă a Ateneului Tătărași din Iași. Fascinant spectacolul “Cobora un cățeluș din cer”, de Iulian Filip, în regia Gabrielei Lungu, prezentat de Teatrul de copii “Guguță”, mișcătoare și producția de la “Casa Actorului” Unitem, “Mitică-i omul nostru”, de Mihaela Perciun, autoarea unei piese dure despre rătăcirea tinerilor de astăzi (și) din Basarabia.

…Timp de șapte zile, Juriul a notat fiecare spectacol, pornind de la text, fără a putea omite aportul decisiv al regizorilor și actorilor. Pentru acordarea singurului Premiu, s-a folosit evaluarea secretă, cu note de la 1-l0 puse fiecărui spectacol de cei cinci “juriști”. Finalul avea să fie unul absolut spectaculos, ca întregul Festival, cu…doi câștigători! Căci “Ultimul Suțțo” (prezentat de Teatrul “Mihai Eminescu” Botoșani) și “Tangoul de Adio” (oferit de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu) au totalizat același număr de puncte: 48,5! Pe locul secund-”Made in Moldova” (42 de puncte), pe treapta de bronz-”În container”-41 de puncte (ambele texte semnate de Constantin Cheianu, marele învins). Imediat sub podium, “Fotografii cu clovni invizibili” (40,5 puncte) și “Mitică-i omul nostru” (38 de puncte).

…Dincolo de toate, Festivalul internațional al dramaturgiei basarabene, organizat de Teatrul “Satiricus Ion Luca Caragiale” Chișinău, și ajuns la ediția a II-a, reprezintă o onorantă provocare pentru toate teatrele de pe ambele maluri ale Prutului! Și, în special, pentru cele românești, care ignoră din plin dramaturgia autohtonă!

…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul “Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință “Dualismul artei”, “Arta și Frumosul”, “Filosofia culturii”, monumentala “Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…

…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul “Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…

…Numindu-se “Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.

…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul “Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.

…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru “Tudor Vianu”!…

***

…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! “Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…

…Tsunami devastator pe “semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: “Să sperăm măcar într-un egal”?!?

***

…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de “tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… “Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe “semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul “Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa “Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, “Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu “Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o “uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de “repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui “Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: “Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în “Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat “Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: “O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal “Grenada” i-am dat ca titlu de afiș “Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei “Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu “Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. “Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi “silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru “căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

…Rog “prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește “Dresoarea de fantome”. Asta cu “Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor “Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și “o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul “Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: “Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului “Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe “trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele “Tanța și Costel” și “Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință (“În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; “Chițimia”, “Dresoarea de fantome”, “Fantomiada”), romanul “Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: “Colecționarul de elefanți”, “Dresorul lui Casanova” și “Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice “ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia “ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.

…La Giurgiu, se pregătește un eveniment demn de “Cartea recordurilor” din teatrul românesc. Joi 16 decembrie, va vedea luminile rampei piesa “Tranka-Fleanka”, a debutantului Ion Bogdan Martin, care a primit Premiul I la Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah. Ceea ce înseamnă că textul câștigător va avea premiera la 28 de zile după ce laureatul a fost anunțat oficial!!! Așa ceva nu s-a mai văzut prin lumea teatrului autohton, unde se bifează concursuri după concursuri, dar premianții nu sunt onorați de directorii de teatru și de regizori, cum ar fi logic! În România de astăzi, însă, nu tot ce este logic este și realitate! Dimpotrivă, ilogicul este cartea de vizită a multora, inclusiv în lumea teatrală…

…Chiar dacă va avea premiera într-un timp record- absolut, “Tranka-Fleanka” nu va fi o fușereală! Cei care pregătesc acest spectacol vor să ofere o premieră de zile mari. Fapt pentru care, cu pasiune și profesionalism, fac câte două repetiții pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, regizorul Vili Perveli Nikolov, scenograful Doru Zanfir, împreună cu actorii Violeta Teașcă și Vasile Toma meritând de pe acum prețuire și aplauze…

***

…Despre prima ediție a Concursului “Dramaturgie în doi” încă se discută, dincolo de premiera care bate la ușă. Mai mulți cititori ai acestui blog au solicitat notele tuturor concurenților. O voi face, precizând încă o dată că punctajul l-a dat Juriul format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul cu numele meu! Deci, 37 de piese jurizate și următorul clasament final…

• Locul I: “Tranka-Fleanka” de Ion Bogdan Martin, din București, cu 26,5 puncte (două note de 9 și un 8,5).
• Locul II: “Eu sunt din România” de Carmen Dominte, din Capitală, 24 de puncte (6,5, 8,5, 9).
• Locul III, cu punctajul 22 de puncte: “Visul mereu tânăr” de Mirel Buzdugan (Comănești), care a primit de două ori nota 7, și o dată 8; “Karstandt Blues” de Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), cu notele 6, 7, 9; “A 3-a bilă” Doru Moțoc (Rm. Vâlcea), cu două note de 6,5 și un 9!
• Pe poziția a IV-a, cu un total de 21,5 puncte: “Repetiție cu dublură” de Petru Ionescu (București), punctat cu 6,5, 7 și 8; “Ediție specială” de Valeriu Butulescu (Petroșani), notat cu 6, 7, 8,5; “Frații fără nume” de Bogdan Mihai Asaftei, din Capitală, care a primit notele 6, 7, 8,5. Consider că fiecare dintre acești trei autori putea fi pe podium, ei fiind marii învinși ai Concursului, la 0,5 puncte de medalii!

***

…Celelalte 29 de piese jurizate vor fi prezentate doar prin titlul lor, orașul din care au fost trimise și punctajul detaliat, întrucât n-am cerut autorilor consimțământul de a le publica numele. Deci…

• Poziția a V-a, cu 21 de puncte: „Picnic nocturn pe o gramatică veche”, text prmit din Bacău (note 6, 7, 8); „În căutarea domnului Alistar”, din Galați (de trei ori nota 7!); „Week-end cu tata”, din Giurgiu (de trei ori 7!).
• Poziția a VI-a, cu 20,5 puncte: „Nu răstigniți iubirea”, din Slobozia (note: 6, 7, 7,5); „Vina domnului Blum”, din comuna ieșeană Lețcani (de două ori 6,5, o dată 7,5).
• Poziția a VII-a, cu 20 de puncte: „Fereastra din tavan”, din Bistrița (Note: 5, 7, 8); „Ca un crin răsari din Infern”, din Tulcea (de două ori 6, un 8); „Mai privește o dată stelele”, însoțită numai de nume și numărul de telefon (6 și două note de 7); „Miraculoasa transformare a unei babe rurale”, din Capitală (de două ori 6, o dată 8).
• Poziția a VIII-a, cu 19,5 puncte: „112. Vintage family”, din București (6, 6,5, 7).
• Poziția a IX-a, cu 19 puncte: „Civilizația umană va fi distrusă de la Paris”, din Tulcea (5, 6, 8); „Cealaltă față a bărbatului haios”, din Galați (5, 6, 8); „Noi doi pe o tarabă”, din Fontainbleau, Franța (un 5 și de două ori nota 7); „Pivnița”, din Geneva, Elveția (o dată 5, de două ori 7); „Radical din a 5-a poruncă”, din Brașov (două note de 6, un 7).
• Poziția a X-a, cu 18,5 puncte: „Visul”, din București (5, 6,5, 7); „O noapte pe acoperiș”, dun Bacău (două note de 6, una 6,5); „Ruleta lui T”, din Cluj-Napoca (5, 6, 7,5); „Nasul”, din Găești (de două ori 6, o dată 6,5).
• Poziția a XI-a, cu 18 puncte: „Înțelepciunea lui Oedip”, din Tulcea (5,6,7).
• Poziția a XII-a, cu 17 puncte: „Toate femeile sunt deștepte”, din Tulcea (5, 6, 6); „Oglinda”, din Capitală (5, 6, 6); „Testament”, din București (4, 6, 7); „Dragoste în contrasens”, din Capitală (5, 6, 6).
• Poziția a XIII-a, cu 16,5 puncte: „Liber să iubesc în gura mare”, text depus direct la teatru, doar cu numărul de telefon al autorului (note: 5, 5, 6,5).
• Poziția a XIV-a, cu 16 puncte: „Control”, trimis la Teatrul Valah doar cu numărul de telefon (4, 5, 7).
• Poziția a XV-a, cu 15 puncte: „O întâmplare”, din Medgidia (4, 5, 6) și „Tenebre”, din Târgoviște (de trei ori 5).
• Ultima poziție, cu… 1 (un) punct: cuvinte șchioape, adunate la întâmplare, pe șase pagini, fără titlu!?!

***

…Acesta este clasamentul final, pe care l-au solicitat, justificat, mai mulți cititori ai blogului, unii, cu siguranță, participanți la Concursul “Dramaturgie în doi”. Dincolo de relativismul oricărei jurizări, un lucru este fără tăgadă: a fost un Concurs corect 100%!

…Dincolo de puncte, acest top final invită la multe meditații, de la aria geografică, la titlurile celor 37 de piese. Un semn cert, aș spune, că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg. Suntem, doar, urmașii lui Caragiale și Eugen Ionescu… Rămâne ca dintre piesele amintite, câteva să se joace! Chiar merită!… Să fie montate cât mai curând, nu cum s-a întâmplat, toamna aceasta, la Naționalul bucureștean, cu o piesă a regretatului Iosif Naghiu, care câștigase Premiul UNITER în…1993!

***

…”Recordul” de la Giurgiu (piesa câștigătoare montată în 28 de zile!) nu înseamnă doar o mănușă aruncată directorilor de teatru și regizorilor din România, cam indiferenți cu dramaturgia autohtonă. Mi se pare un gest de normalitate pentru cei care respectă Cultura română!

…La o săptămână după ce s-a terminat Festivalul Național de Teatru (FNT), toate drumurile Thaliei duc, acum, spre malul Dunării. Mai întâi, Festivalul de la Giurgiu (15-19 noiembrie), o Gală a teatrelor din orașe dunărene. După care, imediat, un Festival și la Brăila.

…Zăbovesc, evident interesat, la întâlnirea de la 60 de kilometri de Capitală. Giurgiu se află din nou în sărbătoare, în Festival, ceea ce reprezintă un triumf al teatrului asupra guvernanților găunoși și a crizei demente care au aruncat voal negru peste cultura română în ultimul an. Cum Gala de la Giurgiu a ajuns la Ediția a XIII-a, avem încă un semn tonic, ca un solid punct de sprijin în bătălia culturii cu impostorii și cei sărmani cu duhul.

…Sărbătoarea teatrală din această toamnă giurgiuveană înseamnă, practic, o mică gală a dramaturgiei române. De ieri și de astăzi. Semn că teatrul românesc are substanță și nu poate fi ;ters din istorie. Chiar dacă este un Festival în regim de criză financiară, bogăția lui morală este evidentă. Trei teatre românești (Brăila, Galați și Giurgiu) prezintă șase piese autohtone, pentru copii, tineri și maturi: de două ori nemuritorul Caragiale, una dintre comediile spumoase ale lui Mușatescu, inegalabilul Eugen Ionesco și un dramaturg actual (Doru Moțoc), montat în premieră absolută la Valahul giurgiuvean (care, din rigiditatea a doi-trei, își amână trecerea la numele nobil Tudor Vianu!). Inițial, trebuia să existe o a treia piesă a lui Nenea Iancu, “Năpasta”, montată, în primăvară, în bulgară, la Silistra, însă teatrul din vechiul Dorostol, peste drum de Călărași, s-a…desființat! Dovadă că nemiloasa criză a făcut ravagii nu doar prin România. Singurul teatru străin prezent la această ediție giurgiuveană, “Pygmalion” din Viena, va prezenta celebra piesă a suedezului Strindberg (“Domnișoara Iulia”), dar are și el un element românesc: directorul este eruditul regizor Geirun Țino, năacut la Brăila și lansat temeinic pe scenele românești, unde am avut bucuria, acum peste un sfert de veac, să-mi monteze “Aventura unei femei cuminți”, la teatrul din Bacău, piesă de mare succes de public. care, insă, ne-a adus ambilor destule necazuri cu oficialitățile vremurilor trecute!

…Două debuturi notabile la această Gală dunăreană. La Giurgiu, Festivalul se va deschide în Cafeneaua Artiștilor, primul Stand-up Cafe din Cetate; și tot în briza Dunării se va prezenta podiumul întâiului Concurs “Dramaturgie în doi”. Suficiente motive ca drumurile multor oameni de teatru din țară și dintre vecini să ducă, săptămâna viitoare, la Giurgiu!

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI

Luni 15 noiembrie:
Ora 17,30 Inaugurarea Cafenelei Artiştilor
RECITAL extraaordinar MIRCEA ALBULESCU
Ora 19 “D’ale Carnavalului” de I.L.Caragiale, în regia lui  Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.

Marţi 16 noiembrie:
Ora 13 Colocviu. Starea dramaturgiei românești actuale.
Ora 18 “Feeling” de Doru Moţoc, cu Marius Bodochi în rolul principal. Regia: Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah.
Ora 19 “Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Bisericanu. Spectacol prezentat de Teatrul “Maria Filotti” Brăila.

Miercuri 17 noiembrie:
Ora 11 “Domnul Goe”. Dramatizare după I.L. Caragiale. Regia: Florin Antoniu. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia lui Geirun Ţino.Spectacol prezentat de Teatrul “Fani Tardini” Galaţi.

Joi 18 noiembrie:
Ora 11 “Ivan Turbincă”, dramatizare după Ion Creangă. Un spectacol semnat de Bogdan Ulmu şi prezentat de Teatrul Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Domnişoara Iulia” de August Strindberg. Regia; Philipp Kaplan. Spectacol prezentat de Teatrul Pygmalion Viena. Cu subtitrare în limba română.

Vineri 19 noiembrie:
Ora 17,30 Prezentarea laureaţilor Concursului “Dramaturgie în doi”, la Cafeneaua Artiştilor. Spectacol-lectură cu prima scenă din piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Bogdan Martin, câştigătorul ediţiei de debut a Concursului.
Ora 18,30 RECITAL extraordinar DOREL VIŞAN.

…Categoric, Giurgiu se află în frumoasă Sărbătoare!