Arhivă

Post Tăguit cu ‘Gigel Dumitrescu’

Jurnal Italian. DUPĂ 30 DE ANI, LATINA- UNIVERSITATE ȘI BĂLĂRII PE LOCUL FOSTULUI LAGĂR DE REFUGIAȚI!

mai 11, 2016 Comments off

…Miercuri 27 aprilie 2016. Plec la prânz, spre Latina. Acum 30 de ani, făceam acest drum, în premieră, mergând cu Dacia mea să cer azil politic în orașul de la vreo 80 de kilometri la sud de Roma… N-am mai fost aici de 24 de ani, din 1992, când am mers cu fiul meu cel mare, Ducu, să-i arăt unde s-a născut America lui și a mea… Este soare plin, cum nu credeau meteorologii, care anunțau ploaie… Ca și acum 30 de ani, o emoție cumplită mă domină, îmi crește tensiunea cu fiecare kilometru ce mă aproprii de orașul fondat, practic, de Mussolini, în 1932, când a asanat și bălțile locului care decimau mii de oameni… Parcă și acum mă rog să nu ajung la Latina, parcă nu mai pot respira…

…Ajung și nu mai recunosc nimic, sunt derutat! Orășelul a devenit ditamai cetate cu Zgârie nori și cartiere întregi de blocuri și vile. Sunt năuc, nu-mi mai amintesc nimic, nu mai știu nici adresa Campului di Profughi, mă ajută Internetul Priscillei… Vialle 24 Maggio… Aici, recunosc zidurile Lagărului, sediul birourilor din centrul curții, mica încăpere a Informațiilor de pe dreapta, cum intri…Toate sunt ca și acum 30 de ani… Numai că la Intrarea în Lagărul de altădată, unde petreceam nopțile, între spaime și speranțe, scrie citeț: „Universita degli Studi di Roma La Sapienza. Sede di Latina”… Aici se află Facultatea de economie……Incredibil!… S-a schimbat numai culoarea clădirii, nu mai e albul murdar, totul e un cărămiziu închis, ca și blocurile apărute ca ciupercile și în jurul ex-Campului de pe Vialle 24 Maggio nr.7…

…În stânga, o placă din marmoră, pusă în 28 aprilie 1990, la câteva luni după ce s-a închis Lagărul, inaugurat în 1957, cu banii guvernelor Italiei și SUA. Placa este a unor emigranți unguri, amintind de trecerea lor prin acest Lagăr spre Libertate. Se spune că acel Campo dei Profughi s-a născut sub șenilele sovietice, care în 1956, au invadat Ungaria și au strivit dur, prin însângerarean Revoluției ungare, Libertatea Europei de Est… În 1993, când am văzut cu Ducu placa de pe zidul Lagărului din Latina, am scris în ziarul meu „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” despre ideea salutară a emigranților unguri, scriind în ziarul meu de la New York, trei numere la rând, că ar fi nimerit să punem și noi, românii trecuți prin Purgatoriul Latina o placă în amintirea acelor vremuri. Aveam nevoie de cel puțin 500 de semnături… N-a venit UNA!?!

…Intru în curtea fostului Lagăr, scăldat de lacrimi, caut barăcile, veritabile grajduri din lemn, cu celofan în loc de geam la ferestre, cu tavanul din carton, care se unduia când ploua și nu putea opri stropii să ne ude somnul… Cu uși care nu s-au închis, cred, niciodată… Nu mai e nicio magazie, numai bălării, pe stânga și pe dreapta, apărate de un gard de sârmă… Alături, studenți pe băncile de altădată, ocupate de disperați cerșetori de Libertate…. Înaintez până la copacul falnic cu care vorbeam nopțile, de la frântura de fereastră, el este acum reperul meu, în dreptul acesta era așa-zisa cameră, aici m-a vizitat un om al Securității, unul Adorjan, din Lugoj, să mă convingă să mă întorc acasă… Aud, parcă și țipetele femeilor și soților lor sub amenințarea grupului de albanezi care semănase teroare în Lagăr… Văd la capătul bălăriilor fosta clădire unde stăteam la rând să primesc o brumă de mâncare, eu trăit prin hoteluri de lux și la mama acasă… Plâng fără să mă pot stăpâni, răstignit pe gardul de sârmă în fața bălăriilor… Îmi fac o cruce, îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a ținut în Viață, și strig ca o descătușare: „Sunt un Învingător!”… Gândul îmi zboară și spre Gigel Dumitrescu, și Romea Calescu, „cangurii” mei scumpi, și Cornel Lucescu, și Zimbru, și atâția colegi de suferință și iluzie, pe unde or fi ajuns… Și nu uit că a trecut prin Purgatoriul de la Latina și celebrul regizor rus Andreij Tarkovskij, care a cerut azil politic în 1985 și a plecat destul de repede în Suedia, grație intervenției actriței Ingrid Bergman… Oricând, peste tot, relațiile au avut un cuvânt de spus… Din păcate, noi, românii, neavând forța și relațiile altora, am făcut ca un filozof de geniu, cum a fost regretatul Ioan Petru Culianu, să treacă și el prin duritatea Lagărului de la Latina…

…Plec spre Latina Lido, trec pe lângă stadion, Latina are echipă în Serie B, sper să nu retrogradeze, țin cu ea, orașul e o facinație, vile de oameni bogați cu palmieri la poartă și peluze gen american… Marea Tireniană se pregătește să-și deschidă sezonul estival, o mână de surferi călărește valurile, e o zi superbă, cânt fericit, sunt Liber, Doamne, încă supraviețuiesc!… Muntele Circeo mă privește falnic din zare, ca și acum 30 de ani, când el era America unde visam să ajung…

…Aici, pe malul Mării Tireniene, urma să mi se facă de petrecanie, altfel nu mă trezeam, așa, din senin, peste noapte, că un cumnat de-al meu din…Roma ar fi cerut Direcției Campului să fiu mutat la un hotel de pe Lungomare di Latina. N-am avut în viața mea vreun cumnat la Roma, știam ceva de unul de prin Los Angeles, dar n-am luat legătura cu el… Povestea asta venea la trei zile după ce prietenii, fanii mei m-au apărat de „cârtița” Securității, acel Adorjan din Lugoj, dacă așa l-o fi chemat vreodată, ajuns în baraca mea să mă convingă că aș face lucrul cel mai bun dacă m-aș întoarce acasă, unde nu mi s-ar întâmpla nimic!… Eu le povesteam noilor mei prieteni de suferință și speranță, despre Dobrin, Rică Răducanu, Balaci și Oblemenco, Domide și Broșovschi, despre Hagi și Duckadam, despre cum a fost la Sevilla, de unde mă întorsesem la București, înainte să evadez, ca turist, ei mă apărau de tentativele Securității. „Au gândit perfect, ticăloșii, nea Mirceo! Pe malul mării, îți dădeau la cap, îți legau două pietre de picioare și de aruncau în adâncuri! Nu te mai descoperea nici Dracu’, niciodată, te haleau peștii!”, mi-a dat mutarea-n plic Zimbru, băiatul mereu vesel din Reșița… Am mai scăpat o dată…

…Nu pot să scriu reportajul cu Latina, trebuie să-mi revin, ajung la Roma, sunt bolnav de trecut, sunt sănătos de Prezent… Voi scrie într-o zi, două, poate cel mai greu reportaj, capitol de Jurnal Italian!
…Mâine, Feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, bate 40 de ani pe muchie! Am ciocnit o cupă pentru sănătatea lui, la Latina…