Arhivă

Post Tăguit cu ‘Genevieve’

Jurnal de vară (8). OCHII, OCHIȘORII MEI, DAȚI DE BUNUL DUMNEZEU, DE CE N-AM AVUT GRIJĂ DE VOI?!

iulie 28, 2017 Fără comentarii

…Bine se spune, în popor, că în tot răul există și un dram de bine, așa, dialectic, ca axiomă de Viață!… Am venit cu două zile mai devreme de la „Ariel Râmnic Fest” (amicii știu sau intuiesc de ce!) și, ieri, am discutat cu un prieten, printre alte lucruri serioase, despre vederea mea tot mai în ceață, de aproape două luni, la ochiul stâng! Nu port ochelari la citit, dar stângul obosește repede, chiar doare și lăcrimează, iar când pun ochelarii de distanță și urmăresc televizorul, pe stânga (eu, dreptaci sau mereu cu „dreapta”!), am aceeași problemă!… Dacă nu veneam, ieri, cu două zile mai devreme în Bucureștiul meu iubiit pe Viață (ca și New York-ul!), nu mă întâlneam cu Omul care m-a decis să plec, azi, în zori, cu noaptea încă dormitând în mine, la o cunoscută clinică de Oftalmologie!…

…Ochii, ochișorii mei, dar rar de la Bunul Dumnezeu, câte frumuseți, splendori, comori din lumea-ntreagă mi-ați dat în deceniile mele de Viață, fericindu-mă, alimentând mereu Visul meu de Poet, cel cu „Tinerețea e o stare de spirit”!… Sigur, mi-ați arătat și atâtea urâțenii, hidoșenii, răutăți din viața asta pământeană și trecătoare, dar eu, utopicul, mă credeam un fără de capăt Tânăr sufletește, uitând că, dincolo de spirit, fizicul este tare efemer, refuzând să cred că vine o Zi, când…
…A venit!… Azi!… Control oftalmologic foarte serios, astăzi, vineri 28 iulie. Primul verdict: cataractă, accentuată la ochiul stâng!… Picături în ambii ochi, dans în scurt timp într-o ceață nevăzută vreodată cu ochelarii de distanță… Alte teste… Ochiul stâng-nu mai vede 80%!… Ochiul drept-uzat 60%!… Mai am puține procente și nu mai văd?! Piei, drace!… Fundul de ochi, tensiunea etc, etc… Cifre, măsurători, parametrii fără sens pentru mine… Ce-i de făcut?!, e singura mea interogație, Imperativul categoric de vinovat față de scumpii mei ochi, nu cei ai minții, cei ai Realității în tonuri tot mai gri, mai rar frumos colorată ca până azi… O doamnă doctoră susține că operația bate la ușă… Un medic, bossul, îmi dă o gură de oxigen, „Cataracta nu-i chiar atât de avansată! S-ar putea să o corectăm din schimbarea dioptriilor!”… Marți, prima zi din August, voi veni la un nou control, cel al Adevărului, să aduc neapărat și petecul de hârtie plin de arabescuri nescrise de mine, dar făcut de dânșii pentru mine, totul pare ca o primă scenă din Lungul meu drum al Nopții către Zi, căci am și eu un asemenea Drum, nu numai genialul O’Neill, cu nermuritoarea lui piesă „Lungul drum al zilei către noapte”…

…Dragii mei Ochi, Ochișori, jur să am grijă de voi, măcar acum, Acum, când, după toate testele de până la miezul zilei, sunt ca un somnambul, plutesc într-o ceață ciudată, înțepându-mă și dreptul cel afectat numai 60%!… Nu vă las în noapte, solii Luminii pentru Sufletul meu de poet, dramaturg, îndrăgostit nebun de Viață!…
…Acest iulie 2017 se va încheia pentru mine, luni 31, în jurul prânzului, la…oncolog! Vizita de la trei luni… Și injecția pentru stoparea hormonilor ce alimentează celula canceroasă și mă face două-trei săptămâni o legumă gânditoare, bolnavă de teatru și de fotbal…

…Luni 31, lupta cu blestemul negru… Marți 1, noua mea problemă, soroc de negru și de viață, Ochii!… Orice sfârșit e un început, uneori și invers!… Eu sunt bucuros că încă pot Lupta! Câți n-ar dori să se mai poată bate cu Viața! Bunule Dumnezeu, dă-mi, și acum, aceeași forță sufletească, în singurătatea mea, uneorii ca o lespede de cavou, să țin Lupta trează-n mine! Ochii minții îmi arată, doar, 100%, cu atâta claritate, ce am de făcut, în final de Noiembrie sunt hotărât să-mi văd inegalabilele Prințese Genevieve și Celine, nepoțelele de aur din briza Pacificului…
…Trăiesc, scriu, visez, tot trec matur peste umbre mici, trădări mari, Nimic nu mă poate opri să mă tot bucur de Viața asta minunată!..

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (5). 4-TH OF JULY, ACUM 31 DE ANI ȘI ASTĂZI!… INSULIȚA SCLAVILOR FERICIȚI

iulie 8, 2017 Comments off

…Acum 31 de ani, în 4 IULIE, joc al Destinului, la ora 8 dimineața, am plecat, cu o Dacia 1300 burdușită, din fața blocului în care locuiam, în zona Polivalentă, să descopăr America!… Nu știa nimeni despre nebunia mea, nici Cornelia, nici minunatul meu tătic, Dumnezeu să-l odihnească în pace, nici surioara Mona, nici socrii, cumnata, nimeni! Doar Eu și Alter-Ego-ul meu… Riscam totul (carieră în gazetărie-presa scrisă, radio TV, dramaturgie) pentru Libertatea piciului meu scump, Ducu, de zece ani pe atunci… A fost nevoie de un surghiun de cinci luni și zece zile (ducă-se-n uitare!) în Lagărul de refugiați din Italia (Latina și Roma)! Am de ce sărbători, astăzi, 4 IULIE 2017!

…AZI, la București, am refăcut traseul ACELUI 4 IULIE 1986, lăcrimând de câteva ori.. După care, la prânz, am sărbătorit cu mezinul Mircea Robert, in Bucuresti, 4-th of July, cu un Seafood Combo Platter (Crispy Calamari, Popcorn Shrimps, cu Sweet Chili Mayo), udat cu un vin roșu sec (eu, cu oarecare umor) si o limonadă japoneză (Flăcăul meu cel mic), ambii cu gândul peste Ocean, toastând pentru minunatele Celine și Genevieve, Ducu, Cornelia și Karina!…

… Acum 31 de ani, la ora prânzului festiv de azi, din centrul Capitalei, plecasem cu Dacia 1300, spre… America! La ora când chefuim, acum 31 de ani, stăteam o oră și jumătate la coadă, într-o benzinărie din Slatina, să-mi umplu rezervorul ca să ajung la Timișoara, prima escală în lungul drum al nopții către…Libertate! Chestia aia cu benzina era ultima „bucurie”-vitamină din „societatea socialistă multilateral…îngropată”! (Lasă, că suport, astăzi, atâtea „lepșe” amare din
așa-zisa democrație română neocomunistă!)…

… În dimineața asta..de 4 Iulie 2017, mai exact pe la două în noapte, am terminat de rescris o piesă veche de…20 de aniI Sunt bucuros de ce-a ieșit în ultimele patru zile, când n-am ieșit din casă, cred că este unul.dintre cele mai bune texte dramatice ale mele, cu un final în care, efectiv, mi-a ieșit o formidabilă…lovitură de teatru!
… Piesei îi spunea „Pierdut în New York”, acum 20 de ani, când am scris-o și s-a bucurat de un excelent spectacol, în regia lui Florin Antoniu, la „Valahul” (pe atunci!) giurgiuvean, mult aplaudat, în… deplasare și pe scena de la Nottara!… Azi, după două decenii și mai multă experiență, are două titluri: „Azilul de noapte de la capătul Podului” sau „Insulița sclavilor fericiți”… Cel care m-a stârnit cu acest text, eminentul regizor Sandu Grecu, are de ales… Să mă pregătesc de Premieră?! Nu de alta, dar feciorul meu cel mare Ducu mi-a reamintit și azi-noapte, când, înconjurat, în Las Vegas, de minunile lui Celine, Genevieve și Karina (vâzându-nevăzut și discutând pe WhatsApp!), pe cât Noiembrie m-am decis să zbor spre Los Angeles, ca să-mi cumpere bilet de avion!
…Happy Birthday, America!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (11). DAAAAAAAAA: O SOLE MIO!… O SOLE MIO!… IL DIO MIO!..

aprilie 11, 2017 Comments off

…Plutesc pe valuri de Viață!

…În noaptea asta, în apartamentul meu va răsuna până-n zori Vocea celor TREI DIVINI, Pavarotti, Domingo și Carreras, cu sublimul „O SOLE MIO”! Da, am din nou Soarele meu…

…De aproape două ore, de când am ieșit din Clinica Pro Vita, fredonez într-o sfântă nebunie, într-o evadare din bocet interior și zbucium înăbușit, numai „O Sole Mio”!… Pe stradă, în taxi, în magazine cântam „O sole mio!”, plâgând de fericire, de când nu m-am mai simțit Om, ca astăzi, încolțindu-mi în lacrimi Pofta de Viață, după ce timpul părea, în ultimele două luni, lespede grea .. Lumea din jur poate credea că-s nebun, unii mă și cunoșteau, Da, Da, Da, sunt nebun de Viață!… Analiza-ghilotină, „RMN perete toracic stânga”, recomandată din senin, acum nici două luni, a ieșit BINE, BINE, adio gânduri nesenine, perspective sumbre în ajun de Paște!… De două luni am trăit numai sub nori, mi-am pierdut Soarele, Speranța, cât am fost eu de călit de pistolul la tâmplă și cuțitul în ceafă, scene trăite în taxiul din New York, cât de optimist am devenit după cei zece ani de luptă victorioasă cu parșivul Cancer… De când a apărut, însă, la o coastă, o scamă de umbră blestemată, nu fiica luminii, cum zicea Blaga, ci a Morții, n-am prea mai fost eu. Nu mai puteam scrie, vorbi, gândi senin, logic, degeaba priveam spectacole la teatru,unele meciuri, prostii pe la TV, eram plecat în altă lume, subconștientul desena perspective neorealiste,nu mai eram eu, și nu puteam face analiza asta imediat, să scap de ielele nopții dănțuind în blestem, n-am găsit locuri la vreo cinci clinici și spitale, nici cu bani (1.100 lei), cu plata CAS-ului, nici vorbă, mereu „nu-s fonduri!” (Să vă fie rușine!), pe 12 aprilie, adică mâine, eram programat la Oncolog, în sfârșit, am avut noroc, am așteptat doar două săptămâni să dau banii ca să scap de atâtia lilieci negri alergând prin mine…

…De când am aflat că m-a lovit blestemul negru, în final de ianuarie 2007, n-am avut sufletul atât de greu, ca în acest început de martie… Atunci, zbuciumul a durat doar trei zile, am renăscut rapid, acum, aproape o lună, am mai obosit și eu în lupta cu așteptările, cu analizele și Zoladexul în pântece, din trei în trei luni, de zece ani încoace… Acum, azi 11 aprilie, m-am liniștit, am redevenit Eu, stoic și optimist bine temperat, voi repeta un CT de rutină peste aproape două luni, dar sigur n-am ajuns în curtea Doamnei în negru, mama ei, se îndrăgostise de-o coastă de-a mea, cam așa am tradus eu mesajul cu umbra… A mai obosit și organismul, știu,de atîta tratament, sunt conștient că și singurătatea mea a făcut cuib de spaime-n mine, să mai crezi în oameni, oricât de bisericoși pozează ei (!?!), de ieri la amiază (ora 13;05), când am urcat 60 de minute pe eșafodul pentru RMN, cu branula la brațul stâng pompând la un moment dat substanța de contrast, de mă lua cu trecătoare călduri și parcă ardeam, de stăteam cu căști la urechi într-un concert de picamere și toată gama de zgomote ciudate, și până azi, la 17:55, când o doamnă doctor ca un înger mi-a întins răspunsul la analiză, zâmbind sugestiv „E bine!”, am fost o Fantomă care mergea fără mine, nu mai gândeam, nu mai înfloreau vise-n mine, important este că, în seara asta, m-am regăsit și încă pot să refuz capitularea!
… MULȚUMESC BUNULE DUMNEZEU că mă ții în Luptă!

…O SOLE MIO!… Viața e frumoasă, sunt încă logodit cu Viața, am redescoperit Soarele meu, pot să-mi mai țes speranțe, iluzii, să-mi văd scumpele nepoțele Celine și Genevieve, și copiii (Ducu și Karina) din California, să public noul volum de teatru (6 piese noi), la care Zeno Fodor șlefuiește Prefața, să aștept, la București, în 13 mai (de ziua dragei mele surioare Mona,13 mai- Ziua debutului meu în dramaturgie, la Arad, în 1979, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, auzi titlu!), să revăd minunea de „Pușlama” de la Chișinău, să mă pregătesc pentru o nouă premieră, poate „Taximetrist de noapte la New York”, să sărbătoresc majoratul lui Mircea-Robert, în 9 septembrie, să recitesc manuscrisul volumului de versuri „Nescrise”, să mă bucur de fiecare zi ca de un dar de la Bunul Dumnezeu…
…O SOLE MIO, ce sublim este să mă mai bat pentru VIAȚĂ! Cinci ani, trei, doi, unul, o lună, o zi, Viața e un dar pentru care trebuie să Lupt! Sub nemuritorule acorduri de suflet „O Sole Mio!”…
…IL DIO MIO!

 

 

 

Jurnal de primăvară (2). UN DECENIU DE SPERANȚĂ… 9 MARTIE-10 ANI FĂRĂ CANCER!

martie 9, 2017 Comments off

…Acum zece ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață.

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Mihai Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în prilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

ianuarie 13, 2017 Comments off

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
 

Jurnal de iarnă (10). CRĂCIUNUL ȘI REVELIONUL 2014, PRINTRE TEMPLE ȘI PIRAMIDE (AZTECE ȘI MAYAȘE)…

decembrie 30, 2016 Comments off

…Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine toată viața!… Memoria Facebook-ului mi-a confirmat, o dată în plus, în această dimineață! Fotografia de mai jos, la picioarele Piramidei Soarelui, o atestă…

…Acum doi ani, spre exemplu, am petrecut Crăciunul la Ciudad de Mexico, dublat de excursia magică de o zi la Piramida aztecă de la Teotihuacan (care în limba nahuatl înseamnă „Orașul Zeilor” sau „Locul unde oamenii devin zei”), la 50 de kilometri de Capitala mexicană. „Echipajul” condus de bossul nostru… Genevieve (care avea un an, o lună și trei săptămâni!), mai cuprindea nora mea Karina, sora ei Liz, Ducu, firește fiul meu cel mare, și socrii lui, Conchita și Carlos. A fost un veritabil Crăciun-Excursie, cu vizite la câteva dintre punctele importante ale fascinanului Ciudad de Mexico și împrejurimile lui, inclusiv Piramidele Aztece în vârful unuia, cea mai mare, Piramida Soarelui, de la Teotihuacan, ajungând și eu, la 63 de metri, gâfâind și cu patru-cinci pauze, după cele 240 de trepte escaladate mai mult cu sufletul!… De acolo, (unde mă simțeam „Împăratul norilor”, cum sună un titlul din fantastica operă a lui D.R.Popescu), se vedea clar, spre Nord, și Piramida Lunii, cu vestitul drum dintre Lună și Soare, un Drum al Morții și al Vieții, cu inedite povești uluitoare…

…După patru zile în Ciudad de Mexico, am luat avionul și ne-am oprit în Cancun, stațiune de lux, construită de americani, la începutul anilor ’70. Am schimbat anii în Playa del Carmen și ne-am plimbat din nou printr-o istorie spectaculoasă, neștiută, doar intuită, la Chichen Itza, monument UNESCO. Undeva, în jungla statului Yucatan, la 180 km. de Cancun, unde s-au unit civilizațiile mayașă (ghidul nostru, de 34 de ani, era mayaș!) și toltecă. Aici am pus în Arhiva mea sentimentală vestitul Templu Kukulkan (24 de metri înălțime, plus 6 metri platforma), Zeul-șarpe cu pene. Sunt 91 de trepte pe fiecare din cele patru laturi ale Templului, ultimul pas din vârful Kuklkanului fiind al…365-lea, echivalentul din zilele Anului Haab!

…N-am apucat să scriu decât cinci episoade din „Jurnalul meu mexican”, va trebui, anul care vine, să fac un efort și să termin acest capitol (cu opt seriale) dintr-un volum ce mai cuprinde un Jurnal american, unul italian, un Letopiseț (românesc, of course!), toate prinse în „Jurnalul unui trăznit” (cum va suna și titlul cărții, din care cam 85-90% din ce mi-am propus este gata!).
…Anul acesta, „Echipajul” de la Piramide și Temple nu a mai fost împreună de Sărbători. Sper să ne reunim la anul, pe vremea asta, când vom mai avea un nou companion, marcant, minunata mezină Celine, care abia a sărit de zece luni!
…Un Crăciun fără vârste și un An Nou cu 2017 povești adevărate, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 1.312 persoane

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

decembrie 26, 2016 Comments off
 ..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

decembrie 24, 2016 Comments off

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

Jurnal de toamnă (1). COMENTATORUL SPORTIV ASALTAT LA…FESTIVALUL DE TEATRU CLASIC!

noiembrie 14, 2016 Comments off

…Arad, Noiembrie 2016. A XXII-a ediție a excelentului Festival de Teatru Clasic, organizat de Teatrul „Ioan Slavici” (director-actorul Bogdan Costea). Sunt invitat la Evenimentul de pe Mureș (12-20 noiembrie) și sunt fericit. Am ajuns la Arad, vineri. la ora 11:20, cu o oră întîrziere (boală cronică la CFR!). Mulți m-au salutat pe stradă, în magazine, în taxiuri, în hotelul unde-s cazat, în teatru și m-au întreabat nu numai despre dezastrul Naționalei 03 cu Polonia, dar și dacă am venit pentru derby-ul de fotbal de…Divizia B dintre UTA Bătrâna Doamnă și Poli Timișoara, două echipe salvate de marea dragoste a suporterilor?…

…În orașul în care am trăit „A opta minune a lumii”, eliminarea Feyenoord-ului, deținătoarea Cupei Intercontinentale, în 30 septembrie 1970, fanii Sportului Rege mă consideră în continuare Comentatorul de fotbal. Nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, eu datorez enorm Fotbalului. De la debutul în teatru (13 mai 1979, la Teatrul din Arad, cu o comedioară „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”), care nu s-ar fi petrecut dacă directorul teatrului arădean n-ar fi fost, atunci, inconfundabilul crainic sportiv radio, regretatul regizor Victor Tudor Popa!… Fotbalului îi datorez chiar și Viața, căci, de n-aș fi fost un cunoscut comentator sportiv radio-TV și de presă scrisă, nu m-ar fi apărat fanii mei, în Lagărul de la Latina, de cârtițele Securității trimise, în vara lui ’86 să mă mutileze!…

…Eu am venit, acum la Arad, alături de nume grele ale teatrului românesc, cu sufletul sub amintiri nobile, la remarcabilul Festival de Teatru Clasic. Pentru că eu sunt și dramaturg (cu 32 de premiere, în 5 țări, dintre care 3 la…teatrul arădean!) și cronicarul dramatic al săptămânalului „Taifasuri”…

…Vineri seara, ca o uvertură a Festivalului, am asistat la ultima Premieră a teatrului arădean, „Iubirea la oameni”, tulburător text semnat de Dmitri Bogoslavski, autor din fascinanta dramaturgie rusă contemporană, în traducerea impecabilă a unui distins om de teatru-Raluca Rădulescu. Text de viață dură contemporană, cu oferte generoase pentru actori, onorate cu o remarcabilă poftă de joc a întregii trupei arădene, în frunte cu Alex Mărgineanu și Andrei Elek. Sincer, așteptam mai mult de la valorosul regizor Vlad Massaci, directorul de scenă care mă încântase cu tensiunea creată în superbele spectacole „Eling” (Teatrul de Comedie) și, mai recent, „Lut” (la Naționalul bucureștean).

…Festivalul a început sâmbătă seară, cu o sală arhiplină, la un spectacol ce mă încântase la premiera lui, „Îmblânzirea scorpiei”, un veritabil musical după Shakespeare, la Teatrul de Comedie, în regia lui Gelu Colceag, cu fermecătorii Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, secondați „cum laudae” de mulți alții, avându-l pe Lucian Ionescu în capul listei. Aseară, însă, am fost departe de Premiera de acum vreun an!… Poate și dimensiunea mai mare a scenei teatrului arădean a dus la un start greoi de spectacol și un act II mai lungit. Ceea ce nu înseamnă că publicul nu s-a considerat răsplătit cu un cadou și a aplaudat fericit…
.
…Duminică, la ora 14, trebuia să fiu dincolo de pod, în Aradul Nou, pe stadionul „Motorul”, la derby-ul de liga secundă (!?!) UTA Bătrâna Doamnă-ACS Politehnica Timișoara. De vineri seară, la Arad a plouat nebun, un val de frig s-a abătut peste Mureș. Bunul meu prieten Gyuri Vaczi, fost vârf de soi la „U” Cluj și UTA, fiul celebrului golgheter Gheorghe Vaczi, m-a sunat sâmbătă seară și mi-a propus să nu merg la stadion, pentru că e în câmp deschis, unde șuieră vântul și nu există …masa presei. Gyuri aflase, de la prietenul nostru comun, minunatul actor Doru Nica (Doamne, ce spectacol a reușit, acum trei ani, cu piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”!), că am suferit două luni cu o viroză și nu voia să mă dea boala peste cap.
…Ca atare, cu greu, am decis să văd meciul la televizor, în Arad, ceea ce mi se părea straniu!

…Tensiunea derby-ului a însemnat venirea galeriei timișorene în frumoasa Gară Arad și ciocnirile cu galeria UTA-ei care au suprins (și la Arad?!) forțele de ordine, un fan al „Bătrânei Doamne”, venit de la… Brașov, fiind dus la spital, în stare gravă, din cauza, spun ziariștii localnici, unui baston aplicat în cap de un…gardian?!

…Am sperat să vizionez meciul la televizor în modernul hotel „Leon” unde sunt cazat, cam la 3 kilometri și jumătate de centru, dar aici nu se prinde DIGi-ul!… Am crezut că voi avea șansă la Restaurantul Ratio, unde servim prânzul și cina. Iluzii… Cineva mi-a dat soluția: la agenția de pariuri Mozzart, la doi pași de restaurant. Acolo am văzut așa-zisul derby, fără ca Marius Șumudică să fie prin preajmă…

…Meciul în sine, n-a prea fost meci, ci o încrâncenare pe o tarla parcă abia însămânțată. Fotbal pe noroaie, nu pe gazon. Aici au ajuns să joace două Legende ale Fotbalului Românesc, două orașe care, acum peste un secol, aduceau în țară Sportul Rege!?!… S-a încheiat 1-1 (0-0), după ce oaspeții au deschis scorul, iar gazdele au egalat dintr-un penalty care n-a prea fost, dar pe care un fluiereș (Feștnic, parcă, nu m-a interesat numele anonimului parșiv!) nu l-a validat, dispunând (ca o autocritică?!) repetarea executării loviturii de la 11 m., deși doi jucătotori arădeni au pătruns în careu după ce coechipierul lor șutase în mingea ce avea să se odihnească în năvodul speranței. Reluarea execuției a însemnat ratare!… Până la urmă „Bătrâna Doamnă” a egalat din acțiune, dar derbyul a fost un fel de „Mult zgomot pentru nimic”…

…Ca duminica în care nepoțica mea Genevieve a împlinit trei ani și o lună, iar fiica mea Maria-20 de ani, să se încheie în sala de teatru, cu un spectacol („Cafeneaua” după Goldoni), recomandat de un maestru al regiei-Silviu Purcărete și un producător de elită-Naționalul ieșean. Dar… Primul act, neașteptat de plictisitor, semn că oricâți actori de top ai avea, dacă nu-s și de comedie-comedie nu-i clasicul Goldoni. Noroc cu actul II, mult mai dinamic, cu un Călin Chirilă, excelent (și) în rolul unui Don Marzio frumos gândit, care a adus o furtună de aplauze în final!

…Finele duminicii 13 noiembrie 2016 s-a petrecut în clinchet de pahare cu vin roșu, de Recaș, închinate pentru nepoțica mea Genevieve și fiica Maria. Și cum s-a trecut de miezul nopții, spre luni 14 noiembrie, un pahar, hai două, și pentru ziua de naștere a reputatului cronicar dramatic, poet. fost dinamic director de teatru, apreciat director de Editură (Palimpsest) Ion Cocora! Ani mulți, prietene, sub același Arc de Triumf al vieții tale bogate.
…Cu Ion Cocora și aplaudatul actor (de teatru și de film) și regizor la Naționalul ieșean, Radu Ghilaș, alt prieten al meu de cinci stele, am făcut o fotografie în foaierul Teatrului arădean, în fața programului Festivalului. Ca o frumoasă filă din bogata mea Arhivă Sentimentală. De comentator sportiv, dramaturg și cronicar de teatru…

CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!

noiembrie 2, 2016 Comments off

…Nu cred că am primit vreodată atâta atenție, de Ziua mea de naștere, ca în acest final de octombrie 2016! Peste 8.000 (opt mii!) de vizualizări pe Facebook, la mica mea însemnare. Câteva sute (”!?!) de urări din lumea-ntreagă! De la copiii mei scumpi, de la rude, de la prieteni, colegi, parteneri de bine și de rău, în Viață, în presă, în Lagăr, pe Taxi, atâția oameni mereu dragi sufletului meu, din cele două Universuri ale mele-Patimi fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, descoperite, simultan, la șapte ani, la Teatrul și Stadionul Giulești, unde nemuritorii mei Părinți mă duceau la două săptămâni!… M-au tulburat mai toate mesajele. Și m-au întinerit, Privind înapoi cu mândrie!..

…Spre anii Liceului, unde am fost coleg pentru un an, cu minunata, generoasa Margareta Pâslaru, Regină a muzicii ușoare, dar și actriță de noblețe în „Opera de trei parale”, montată de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, colegă de zbor peste Ocean, unde Viața ne-a dus pe ambii și ne-a reîntors Acasă pentru sublimul limbii române…

…Spre anii de tinerețe nebună, când, spre a demonstra că există și arbitrii corecți, am riscat, ca ziarist cunoscut, să pun fluierul în gură și să iau fanionul ce năștea furtuni. Am fost coleg de generație (și de teste!) cu Adrian Porumboiu, pe care regretatul colos al arbitrajului românesc, Nicolae Rainea, mi l-a recomandat, într-o noapte, în trenul de Cluj, drept „unul dintre viitorii mari arbitri români”, pe când Adrian nici nu începuse Cursul nostru de cavaleri al fluierului de la FRF!… Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu au devenit prietenii mei, idolii mei, pentru Verticalitatea lor atât de incomodă, imposibilă într-o lume strâmbă (ca și acum!). Mi-au trimis, ambii, mesaje-urări,atât de frumoase, încât mi-au dat lacrimile!
…Ca și rândurile unor colegi de breaslă, și urările din seara Zilei de 31, la Clubul Dramaturgilor, ca și petala de suflet aruncată curcubeu pentru Ziua mea din Australia și Canada, din New York-ul sufletului meu, Florida și, firește, Los Angeles, din Italia, țara mea-cântec de Viață, unde am trudit pentru Viza spre Libertate, din Austria, Norvegia, Suedia, Germania, Elveția, Spania și Franța, din Bulgaria, Serbia și Basarabia, din toată România iubită cu lacrimă până voi pleca, Acolo, Departe…

…Am plâns de fericire, spre miez de noapte bucureșteană, când, din Los Angeles, la telefon, răsunau acordurile de neuitat „Mulți Ani Trăiască”, intonate în nemuritoarea limbă română de micuța mea mare tezaur- nepoțica Genevieve, de minunata noră Karina și de flăcăul meu cel mare Ducu, suflet de aur (ca și tatăul lui, nu?!)…

…Că unii, de care ani buni m-a legat Speranța, au uitat de Ziua mea, n-a mai contat, la câte Onoruri am primit!… La cât Soare am primit în acest 31 octombrie 2016, n-am mai văzut nicio umbră, nici ca…”Fiică a Luminii” (Lucian Blaga).

…Unul realmente de excepție, cel trimis de excelenta Actriță Dorina Păunescu, care m-a felicitat, postând pe Facebook o fotografie cu unul dintre Idolii mei, Model de viață, Anthony Quinn!… I-am răspuns, imediat, tulburat: „Sărut mâna, Dorina, este una dintre cele mai frumoase urări primite, știindu-se Ținerețea uluitoare a celebrului meu pasager din taxiul de la New York!”… La care minutata Actriță a dat imediat replica:”Întâmplări extraordinare se întâmplă oamenilor extraordinari!… Căci ce altceva este taxiul tău cu amintiri?…La mulţi ani!”…

…NU AM CUVINTE să mulțumesc miilor de Oameni care mi-au zămislit CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!
…TUTUROR, buchetul meu mare, mare, cu gânduri mereu însorite!