Arhivă

Post Tăguit cu ‘Gaz Metan Mediaș’

Cine-i Buratino cu San Marino?!

august 5, 2011 Comments off

…Buratino e o păpușă haioasă din lemn, cu nasul mare, copia rusească a lui Tolstoi după celebrul Pinocchio italian. Nu la poveste vreau să mă refer, ci la realitatea fotbalistică românească, unde unii ar trebui să aibe nasurile uriașe, la cât mint…

…San Marino este cea mai slabă echipă de fotbal din Europa. Reprezentativa unui așa-zis stătuleț cu nici 30.000 de locuitori, care abia ar ocupa jumătate din Național Arena. Ce legătură există între Buratino și San Marino?…

…Câteva luni bune s-a făcut mare tam-tam că vom inaugura luxosul stadion Național Arena cu un meci de 5 stele, adversar fiindu-ne celebra Argentina, vândându-se pentru această partidă de elită aproape 40.000 de bilete. Numai că federalii din Buenos Aires ne-au lăsat, în ajun, deloc cavaleresc (au și ei Buratinii lor!), cu ochii-n soare și cu picioarele pe nisipurile mișcătoare, unde a ajuns de câțiva ani naționala noastră. Bun, nu-l mai vedem pe Messi, la București, deși starul s-a dovedit un mare gentleman, cerându-le diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte cuvântul și să susțină partida amanetată. Și dacă nu-i Argentina, or găsi domnii de la FRF un adversar, măcar din grupa a 2-a valorică, pentru reprezentativa română de urna a 4-a! Așa era logic… Numai că oastea Nașului nu mai știe ce e logica, ea și-a pierdut timpul și ordinea cu distrugerea Craiovei și Timișoarei, ce o interesa, doar, imaginea României!… Și s-a ajuns la uzbeci, dar au întors și ei spatele unor zevzeci. Și, dacă tot a sunat Pițurcă goarna, adunându-și un ciudat lot reprezentativ, trebuia să i se găsească un partener de probă, pe măsura Franței, adversarul din prelininariile europene, din septembrie, pe Național Arena. Și, după lungi eforturi ale lui Mircea Sandu și trupei lui de Buratini, cu greu s-a obținut acceptul unei super-puteri. Una din turism! San Marino, echipă cu hotelieri, barmani și orice, mai puțin cu fotbaliști. Ultima bășcălie din fotbalul românesc, încă o cacealma a Nașului!…

…Acum am priceput mai bine de ce Pițurcă a selecționat jucători din B, de la Alba Iulia și Iași, doi de la „forța” Pandurii și tot așa, dar niciunul de la campioana Oțelul! Voia să-i deruteze pe anonimii sanmarinezi! Mai greu va fi cu profesioniștii francezi. Că nu va juca, doar, împotriva cocoșului galic cu Avramia, Năstăsie etc…

***

…Dincolo de bășcălia federală, generată de Buratinii prezentului, merită laude minunea Mediașului care, printr-un portar nu prea băgat în seamă, Pleșca, și un antrenor de top (ignorat și el de barosani!), matematicianul Pustai, a eliminat a 5-a echipă din Bundeliga, Mainz!…Cât despre calificarea lui Dinamo, învingătoare, tot joi seara, cu 2-1, în Croația, cu modesta Varadzin, mi se pare normală, ștergând rușinea din meciul tur, 2-2, la București, după ce câinii au condus cu 2-0 și au ratat un penalty! Victoria de aseară a fost cadoul echipei pentru Cornel Dinu, care, marți, a împlinit 63 de veri, din păcate într-o rezervă a Spitalului de Urgență, unde așteaptă o operație pe inimă. Sănătate, Cornele!

…Pe plan local, Gigi Becali tinde să facă din Steaua o selecționată națională, transferând tot ce se putea, de la Craiova și Timișoara, scoase la mezat de Buratinii fotbalului nostru. Iar, mai nou, politicul își vâră coada din nou în fotbalul românesc, ministrul Apărării rugându-se de Jiji să revină în Ghencea, după ce Steluța a mers cu cortul pe la Constanța, în week-end va juca la Ploiești, cu „U” Cluj. Ba a dat ordin de revenire în Ghencea și matelotul de la conducerea țării, ceea ce-i face pe mulți să privească afacerea lui Jiji ca un Buratino de tot râsul-plânsul… Și tot prietenul Generalului, ministrul Oprea, mai încearcă o lovitură de imagine pentru actuala Putere în cădere, căutând variante pentru a reânființa Universitatea Craiova. Nu m-ar mira ca, tipic românesc, mai bine zis dâmbovițean, călăul Craiovei, Mircea Sandu să fie maestrul de ceremonii al renașterii Craiovei sub bagheta politicienilor! Trăim, doar, în România anilor 2011!

Liga 0. Vai de campioana noastră!

mai 13, 2010 1 comentariu

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă „penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla „diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre „granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la „matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu „lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat „istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la „masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de „mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…