Arhivă

Post Tăguit cu ‘Eftimie Ionescu’

Jurnal de vară (7). JUNELE M.M.I. ȘI POVESTEA COSTUMULUI PURTAT LA ZAGREB, SEVILLA ȘI BARI!

iulie 16, 2017 Fără comentarii

… Da, am fost și eu un june-prim! Unul îndrăgostit de Viață și de meseria de comentator sportiv, chiar dacă am terminat Facultatea de…filosofie. Nu știu când am descoperit bucuria de a fi îmbrăcat elegant, musai cu sacou, cămașă albă și cravată. Așa am fost și în prima mea zi de…Taximetrist de noapte la New York, ținută ce i-a impresionat pe americanii-pasagerii mei care m-au întrebat din ce țară vin, iar când le-am spus din România, au vrut să știe dacă, acolo, toți taximetriștii sunt așa eleganți, iar eu le-am zis, fudul, că nu doar taximetriștii, ci mai toți oamenii sunt îmbrăcați civilizat la mine acasă, iar eu sunt…ziarist, nu taximetrist, am urcat în „office-ul galben” doar să fac o mână de bani, să-mi aștept familia, în America, în condiții civilizate și să scot un ziar în limba română, ceea ce s-a și întâmplat, la șase luni de la aterizarea pe J.F.Kennedy și la patru luni după ce m-am autocondamnat, pentru cinci ani și jumătate, la „carcera galbenă”…
…Costumul din fotografia aceasta, realmente de Arhivă sentimentală (mulțumesc mult lui Cristian Otopeanu, care a postat-o!), are o frumoasă, nostimă istorie…

…L-am îmbrăcat în premieră, nou-nouț, în deplasarea de trei zile de la Zagreb (6-8 mai 1977), unde Naționala noastră de fotbal, antrenată de legendarul Ștefan Kovaci, avea să întâlnească, în preliminariiile C.M., „Cea mai puternică Națională din ultimii 20 de ani a plavilor”, cum scria presa iugoslavă. La Zagreb, unde „tricolorii” noștrii, culmea ghiniorului, la îmbarcarea în charter, nu-i aveau pe Răducanu, Dinu, Dumitru, Lucescu, accidentați în ajun. Eu trebuia să transmit, pe 8 mai, meciul pentru TVR și, înainte de plecare, mi s-a transmis ferm, de două persoane „grele”, să fiu foarte atent la ce vorbesc, din moment ce 8 mai este ziua pcr!…Eram cocoșat de emoții, nu prea am mâncat, n-am putut dormi în cele două nopți, în camera cu nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ba, cu vreo 18 ore înainte de meci, în toiul nopții, am preferat să ies în vestibulul din fața camerei și să simulez exerciții de…comentariu, cu gândul la partidă. Făcusem trei variante de final, ăsta era cel mai greu, transmiteam, doar, în… ziua partidului: 1. Ne bat sârbii de ne sună fotbalul în cap, și nu știam cum pot încheia comentariul unui asemenea meci?! 2. Ne bat greu, ceea ce ar fi onorabil… 3. Și, așa, ca o Iuzie, facem un norocos 0-0!
…La masa de prânz, din restaurantul hotelului, unde era Naționala, nea Piști a invitat toți ziariștii veniți pentru meci, La masa gazetariulor, Ștefan Kovaci a umplut paharele și a toastat pentru…victoria noastră!?! Eu,care înaintea transmiterea la TV a unui meci, darămite al Naționalei, nu mâncam și nu beam strop de alcool, am refuzat politicos să duc paharul la gură… Nea Piști s-a cam supărat, „Bine, nu vrei să-i batem pe sârbi?!”, mi-a dat o replică de KO, așa că am sorbit din licoare, ciocnind pentru Victoria noastră! Și a fost, incredibil, dar strict autentic, 2-0 pentru Naționala României, golurile fiind marcate de Dudu Georgescu și Iordănescu, în prima repriză!…

……Am avut șansa să fiu ales ca „secundul” lui Ioan Chirilă, profesorul meu în gazetărie, trimiși la meciul-meciurilor pentru fotbalul românesc, Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, în…7 mai 1986! Steaua contra colosului Barcelona!… Acum, se știe istoria partidei de Legendă pentru noi: Duckadam, Eroul, cu patru penalty-uri apărate, Balint și Lăcătuș, unicii transformeri, și… 2-0 pentru Steaua, devenită Regina Europei!… Seara, la vreo trei ore după meci, am făcut o fotografie (pe care am publicat-o de mai multe ori!), lângă Trofeul Cupei Campionilor Europeni, postat la intrarea în restaurantul de la Hotel Macarena. Eram în același costul pe care-l purtasem la Zagreb!…Costumul de 2-0!

…Vara lui ’90! Italia. Coppa del Mondo,. România calificată după 20 de ani la un Mondial. Sunt acreditat pentru ziarul meu de la New York, „Lumea Sporturilor”. Primul meci, la Bari, contra URSS, debutul în Grupa din care mai făceau parte Camerun și…Maradona! Începând să cred în fetișuri, am luat cu mine peste Ocean același „Costum de 2-0”, cum l-am numit cu drag!… Așa, ca un Destin, în 4 iulie 1986, când am părăsit Bucureștiul, luând drumul cumplit de greu al vizei pentru America (vezi Lagărul de refugiați de la Latina) între puținele haine din micul meu bagaj s-a aflat și…Costumul de 2-0! Era Trofeul meu sentimental…
…Înaintea jiocului cu sovieticii de la Bari, la Centrul de presă, reîntâlnire după patru ani cu mulți dintre confrații de la „Sportul” și din presa de sport din țară, cărora le adusesem și câte un mic souvenir american. Unii, aveam să aflu, după partidă, au cârcotit, că, vezi Doamne, am ajuns de rău de tot în America, de n-am avut bani să-mi cumpăr un costum nou, tot cu ăla din țară am venit!.!?!.. Dincolo de răutăți, rezultatul: România-URSS 2-0, ambele goluri marcate de Lăcătuș!

…Aceasta a fost frumoasa Istorie a unui costum și a unui june îndrăgostit de Viață și  Sport, acum, de Teatru. Fără a uita vreodată Minunata mea istorie de Comentator sportiv!

Jurnal de primăvară (10). FĂNUȘ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEȚII MELE…

aprilie 7, 2017 Comments off

 

…Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustață pana corbului, plete-n vânt și eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretații Constantin Firănescu și Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroși colegi de generație, Victor Niță și Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!…Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiții Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu și alții

…Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Știință și Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare prețuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuș Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alții, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude și prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu și alții. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră:

…Fănuș Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieții mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuș Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretuluui”, la început, fascinantele „Cronici pestrițe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-șase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă .La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosașu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei și alții. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber!

…Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultății de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colț, în toiul petrecerii, și mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înțelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în fața altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeți dumneavoastră, domnule academician, într-un meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viață. În 90 de minute ești la pământ și deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Știți ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce știe despre viață datorează Fotbalul! La fel susțin și eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i așa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunțat la filozofie pentru fotbal!”…

…Acum, în primăvara lui 2017, câns scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viață, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiați politici de la Latina, în vara lui ’86, și nu mă apărau microbiștii, noii prieteni din Lagăr, „cârtițele Securității” mă schilodeau sau mă lichidau!

…Mulțumesc Zeule Fotbal, Mulțumesc Rege al Metaforei, Fănuș Neagu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

CRONICA DRAMATICĂ ȘI COMENTATORUL SPORTIV!

noiembrie 7, 2016 Comments off

…Am găsit pe Facebook-ul personal postat un material apărut pe LiterNet.ro. Îl reproduc, completând puțin, acum, transcrisul cuvântului meu într-un reușit Colocviu în materie susținut în Fest(in)pe Bulevard, Festivalul de la Teatrul Nottara …

…La cronicarii sportivi de elită (regretații Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Gheorghe Nicolaescu, Victor Bănciulescu, Radu Urziceanu, Aurel C.Neagu, Ion Cupen, câțiva dintre profesorii mei!), când Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Gicu Dobrin, Marcel Răducanu, Liță Dumitru, Loți Boloni, Mircea Sandu, Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Gică Popescu, Hagi și atâtea alte Valori făceau, omenește, și o partidă ceva mai modestă, nota lor nu sărea de 6-7. Vedete care primiseră, în ajun, în alte meciuri (spectacole, dacă vreți!) 8, 9, 10!… Există, oare, această exigență (ca să nu zic obiectivitate!) și la cronicarii dramatici, respectând diferența specifică?!… Spre exemplu, n-am prea citit un rând critic, în ultimii 3-4 ani, despre spectacole nu rele, însă mai puțin reușite ale unor regizori de excepție, nume sonore ca Alexandru Dabija, Radu Afrim, Petrică Ionescu sau ale doi dintre „copiii teribili” ai regiei românești- Vlad Cristache și Alexandru Mâzgăreanu!?! Și exemple mai există, pariez cu oricine… Nu ne iartă Măria Sa Spectatorul dacă, în loc să spunem că un spectacol n-are nerv, nici idee clară, trenează pe alocuri, vorbim despre decor și costume!…
***
LiterNet.ro cu Oltita Cintec şi alţi 6.

„Criza nu este neapărat dată de publicurile captive şi care există şi în continuare. S-au întinerit publicurile captive, pentru că s-au întinerit cu publicurile corporatiste, care vin la teatru ca să-şi bea cafeluţa, să-şi scoată prietenii la o chestie de fiţe şi pe urmă să se ducă într-un club bun. Ceea ce teoretic ar trebui să ne dea sentimentul că atâta vreme cât publicurile întineresc, nu e nicio nenorocire. Ele întineresc la Bucureşti, dar nu întineresc şi la Petroşani, nu întineresc în oraşele de provincie, dimpotrivă. Zic că a venit într-un moment de sănătoasă criză, căci, criza-i alta: criza e între mersul mai degrabă liniar al instituţilor publice de stat şi extraordinara dinamică a instituţiilor de teatru independent, care în ultimii zece ani a ţâşnit peste tot în ţara asta: şi-n oraşele mai mititele, dar mai ales în oraşele mari, unde, cel puţin în zona Transilvaniei, există cel puţin patru-cinci instituţii independente care lucrează în paralel, uneori şi împreună, ceea ce nu fac instituţiile de stat.” (Miruna Runcan)

Mircea M. Ionescu: „Discuţia noastră trebuie pornită cred de la o premisă absolut dramatică. Mulţi dintre ordonatorii principali de credite n-au trecut pe la teatru în viaţa lor. De aici pleacă probabil şi un fel de răcire a relaţiei între public şi teatru. Nu vorbim despre Bucureşti, despre Cluj, Timişoara, marile oraşe, dar sunt atâtea teatre şi în oraşe mai mici… Există o a doua latură a acestei premise: cronica dramatică a cam dispărut, spaţiul pentru critica dramatică în presă şi la radio. În televiziune, din fericire, încă mai există. Ce putem face pentru a atrage atenţia, să sune un clopoţel pentru aceşti zei trecători, ca publicul să revină în sălile de teatru? Repet, Bucureştiul -şi eu am fost crescut ca spectator de teatru în Bucureşti de la 8 ani- a fost întotdeauna un exemplu fericit. În anul III de Facultate, la Estetică, profesorul meu, vestitul Ion Ianoși a făcut o remarcă ce m-a pus pe gânduri: „Să mergeți la teatru, dar să nu citiţi cronica dramatică!”. Înainte sau după?… Nu am mai dezvoltat subiectul… Acum opt ani, un redactor-şef, iubitor de teatru de la o revistă care era recunoscută pentru reţete culinare, naturiste, medicină populară, interviuri cu stele de muzică populară şi uşoară mai ales, mi-a propus să scriu în rubrica de cronică dramatică. Pentru că publicul nu-l atragi prin cum este spectacolul, trebuie să-i dai şi altceva în plus. Sigur, aici intervenea dibăcia unui ziarist, cum să atragi într-o revistă naturistă şi de reţete culinare? Am căutat pentru revista Taifasuri un titlu de rubrică puţin adaptat zilelor noastre: „Amanta mea, Thalia”! Și a prins. Redactorul-şef a mers pe notorietatea comentatorului sportiv, povara mea pe care am purtat-o toată vremea şi nu regret, şi a avut efect: această revistă cu 60.000 de cititori pe săptămână, la ora actuală cred că are între 600 şi 800 de cititori de cronică teatrală. E bine, e rău, e mult, e puţin?… Discuţia de fond este cronica teatrală astăzi şi raportul ei cu publicul. Cum îl formăm, cum îl atragem? Aud tot mai des unde ne sunt cronicarii dramatici de altă data? Și aşa este… Oare unde ne sunt cronicari ca Valentin Silvestru, Mircea Ghiţulescu, Dumitru Chirilă, Dinu Kivu, Bogdan Ulmu şi mulţi, mulţi alţii… Eu vin şi spun că avem şi astăzi câțiva cronicari dramatici foarte buni…
…Cronicarul sportiv din mine – ştiu că îmi voi atrage câteva antipatii sau strâmbări din nas – vine şi spune: cronica dramatică românească din 2016 are un mare defect: nu este imparţială, nu respectă valoarea. Dacă un regizor de top are un spectacol, o montare ceva mai modestă, el tot „mare” apare în cronica dramatică, dacă un actor nu prinde o seară de graţie, el tot mare apare! Or, această joacă cu judecăţile de valoare dăunează criticii dramatice contemporane din România şi aşa obligate să înoate pe un spaţiu tot mai mic şi tot mai rar. Publicul să nu credeţi că nu sesizează tratamentul preferenţial al „zeilor”, dar publicul vine la teatru să afle adevărul. Dacă el vine la teatru şi citeşte alta, îl alungăm!”.

„M-a provocat povestea doamnei Rusiecki, pentru că am scris întotdeauna cu mare plăcere despre spectacolele pentru copii şi cred că aici este o problemă mult mai profundă, e o problemă de educaţie, de cultură şi de civilizaţie. Pentru că vin dintr-o zonă multiculturală, pot să fac deosebirea între cum merg anumiţi copii la spectacolele de teatru şi cât de educaţi sunt de acasă în a urmări un spectacol de teatru şi cum sunt alţii. Cred că aici este o problemă în care ar trebui să se pună de acord Ministerul Culturii cu Ministerul Educaţiei şi să se introducă şi în programa şcolară la noi obligatoriu facerea de spectacole în şcoală, pentru că la noi, cel puţin în Ardeal este o veche, veche tradiţie în şcoala ardeleană, când asta era un punct în programele şcolare.” (Roxana Croitoru)
În cadrul celei de-a II-a ediţii a Întâlnirilor Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – România (AICT.RO), critici de teatru din întreaga ţară (Bucureşti, Cluj Napoca, Tg Mureş, Bacău, Iaşi etc.) au dezbătut subiectul Critica de teatru şi construcţia publicurilor (17 octombrie 2016). Moderatorii discuţiilor au fost Oltiţa Cîntec, Mihaela Michailov şi Cristina Rusiecki..

Euro 2016 văzut de-Acasă (2). NU  EGALUL ÎL REGRET, CI VICTORIA PENTRU TOȚI FIII GENERALULUI!

iunie 11, 2016 Comments off

…Cât Noroc pe Franța, în această noapte! Să joci, cu toți milionarii tăi, ca Metalurgistul Cugir, vorba regretatului Eftimie Ionescu, când vedea un prinț-cerșetor, să scapi din două situații când ți se pusese ștreangul de gât (în min. 3, când Stancu l-a iertat pe Llioris din doi metri; și în min.47, când același vârf a ratat nepermis, singur în 9 metri) și să mai dai și gol, în min. 89 (!!!), este adevărat, unul fabulos, de geniu, prin tunarul lui West Ham, Dmitri Payet, un “fulger” de la 22 de metri oprit în vinclul din dreapta lui Tătărușanu (în timp ce Hoban căutaa flori de păpădie la doi pași de el!), se numește baftă chioară, dacă nu furt de victorie… Știu, francezii care n-au nici pe departe față de viitoare campioană europeană, pot reclama și ei bara lui Griezmann (min.14) și ocazia din min. 36 (la altă ezitare a lui Chiricheș!), ca și intervențiile excelente ale lui Tătărușanu (minutele 52 și 56), portarul care, în min. 57, a ieșit, însă, nesigur, ca Prunea la San Francisco, acum 22 de ani, la eșecul cu vikingii. N-am să mă aliez cu vocile care au acuzat fault la portar, în acea fază, cum nu accept nici varianta franceză ce consideră exagerat penalty-ul scos de Stanciu în duelul cu Evra, din care noi am egalat prin „copilul lui Dobrin”, Bogdan Stancu, executantul impecabil, din min.65, al loviturii de la 11 m., al 10-lea gol la Națională al piteșteanului, în cele 39 de prezențe sub tricolor!

…Naționala României a depășit așteptările, merită laude și încredere! A avut un excelent început de reprize, cu o nesperată furie ofensivă, cu presing, organizare lucidă și disciplină tactică prin care a ținut “cocoșul galic” în coteț, și fizic și tactic, meritul lui Anghel Iordănescu, atât de hulit de mulți în ajun, fiind evident… Din păcate, avem jucători talentați, dar n-avem un lider de echipă, o “minte limpede” care, văzând brambureala adversarului, nu-l iartă și forțează Victoria. Calitatea aceasta se naște în teren, nu pe banca antrenorului sau în ședințele de pregătire. Nu exagerez, “tricolorii” noștri meritau Victoria în această noapte, în “uvertura” lui Euro 2016. Dacă vreți, așa, ca o Victorie pentru toți Fiii Generalului: cei patru veniți la Paris (Maria, Andrei și Alexandru, care și-au amânat examenele, ca să fie alături de tatăl lor! Edi, antrenorul venit la specializare), cei 15.000 din tribune și milioanele de români fericiți, acum, din lumea-ntreagă, mândrii de Naționala care i-a reprezentat minunat în prima ei deschidere a unui turneu final!

…Veni, Vidi, acum ne gândim la Victorie în meciul de miercuri, cu Elveția, tot la Paris, pe stadionul Parc des Princes, acolo unde, acum 49 de ani, „tricolorii” noștri (antrenați, atunci, de regretatul Ilie Oană) au învins Franța, cu 2-1!… Nu ne mai gândim la egalul scăpat, în noaptea asta, ca săpunul printre degete, ci la Victorie. E posibilă! Cu o condiție: să fim lucizi și să nu ne împăunăm prematur! Și uitând de acel 1-4, în Sala-cazan de la Detroit,  la World Cup ’94, tot al doilea meci din grupă, după răsunătoarea victorie cu Valderama și ceilalți columbieni…

FRANȚA-ROMANIA 2-1 (0-0)
Marcatori: Giroud-57’, Payet-89’ / Stancu-65’ din penalty.
Stadion: Stade de France, Paris. Teren foarte bun: Timp: excelent. 21 grade Celsius.
Spectatori: 78.000 (dintre care circa 15.000 români). Capacitatea oficială a stadionului: 81.338.
ȘUTURI: 14-10 (pe spațiul porții: 5-2). Cornere: 5-4. Posesie: 59%-41%.

FRANȚA: Lloris 7- Sagna, Rami 6, Koscielny 6 , Evra 4- Pogba 5 (77’ Martial), Kante 5, Matuidi 5- Griezmann 6 (68’ Kingslay), Giroud 7, Payet 9 (90’ Sisko). Antrenor: Didier Deschamps (47 de ani) 6,5.
ROMÂNIA: Tătărușanu 6- Săpunaru 7, Chiricheș 5,5, Grigore 6,5, Raț 6,5- Pintilii 7- Stancu 8, Stanciu 6 (70′ Chipciu), A.Popa 6 (80’ Torje) -Fl.Andone 6 (60’ Alibec 6,5),. Antrenor: Anghel Iordănescu (66 de ani) 8.

ARBITRI: Viktor Kassai-7; la linie: Gyory Rin 7,5 și Vencel Toth 7,5 (toți din Ungaria).
CARTONAȘE GALBENE: Chiricheș (32’), Raț (43’), Popa (79’)/ Giroud (67’).
CARTONAȘE ROȘII:-

                                                                                                                                                         10 iunie 2016, București

Prăfuita Brazilia, ajutată de bare, merge mai departe, Chile câștigă prețuirea Lumii-ntregi!

iunie 29, 2014 Comments off

… Uvertura „optimilor” a fost un meci de infarct! Unul care a decis trupa calificată numai la penalty-uri, după 120 de minute de tensiune maximă! A avut baftă cu carul Selecao, trupă modestă (cu o linie de mijloc a la Metalurgistul Cugir, cum ar fi zis regretatul Eftimie Ionescu!), plină de fițe (nu întâmplător spun specialiștii că brazilienii ne prezintă cea mai modestă generație din ultimul sfert de veac), care și-a dat adevărata măsură, de cum a dat de un arbitru corect, englezul Howard Webb. Care cavaler nu era nici japonez, uzbek sau paparudă cu fluier-sluga lui Blatter, ci britanic care se respectă, apărând dreptatea, ca în min. 55, când, la 1-1, Hulk a marcat, însă după ce a preluat balonul cu mâna! Și golul nu a fost validat, deși stadionul devenise un vulcan ce credea că-l va intimida pe valorosul Arbitru…

…Până atunci, mediocra Selecao, susținută de un puhoi de lume în tribunele de la Belo Horizonte, a deschis scorul, în min. 11, prin David Luiz (de la Chelsea), a mai ratat o ocazie prin starul Neymar, nu prea în apele (a se citi valoarea) lui, dar jucătorii văzuți de mai toți noii campioni ai lumii, reprezintă o garnitură dezarticulată, obosită, cu un experimentat antrenor (titlu mondial cu Selecao; vicetitlu euriopean cu Portugalia) intrat în eclipsă de idei! Carențe apărute clar, în min. 32, când haoticul Marcelo a executat neinspirat un banal „out”, masivul Hulk n-a putut struni mingea, și Alexis Sanchez (totuși, de la Barcelona) nu-i putea ierta: 1-1! Din acest moment, labilitatea psihică a brazilienilor (sesizabilă și în remiza albă, din grupe, cu Mexicul) le-a amplificat și mai mult haosul, presingul chilienilor făcându-i o echipă de duzină! Milionarii lui Scolari vor avea două ocazii bune, numai că Neymar (min.81) trimite mingea în portar, din 10 metri, iar „ghiuleaua” lui Hulk este scoasă miraculos de bravul Bravo. Ca în ultimele două minute din cele 90 tradiționale, ambițioșii și tehnicii chilieni să aibe ei două șanse uriașe de a detona o „bombă” similară cu acea din 1950, de pe Maracana, când uruguayenii marcau în finală, fâcând 2-1 pentru ei și aruncând Brazilia în dezastru național.

…Acum, la 1-1, au urmat cele două reprize de prelungiri, în care gazdele au căutat mai mult, dar fără claritate poarta „roșilor”. Ca finalul prelungirilor să fiu absolut halucinant!!! După ce nevinovatul (în fotbal) Jo și-a înfipt crampoanele în pieptul portarului Bravo, ceea ce nu i-a intimidat pe minunații chilieni, care alergaseră cu 10 kilometrii mai mult decât echipa gazdă! Dimpotrivă, s-au năpustit năucitor spre careul gazdelor, făcute șah-mat, numai că „fulgerul” lui Pinilla (de la Cagliari) a zguduit transversala!?!… Era minutul 120, în loc de Marea Surpriză, bara (Sau Dumnezeu) a trimis duelul la seria de penalty-uri, ca totul să devină un thriller, în stare să ne țină cu sufletul tremurând, în așteptarea rezolvării dilemei: cine merge în „sferturi”!…

…Împotriva psihologiei elementare, valorosul antrenor al chilienilor, argentinianul Jorge Sampaoli, l-a desemnat pe… Pinilla (cel, logic, apăsat de „bara” din min 120!) să execute primul lovitura de departajare pentru echipa sa. Căci brazilienii au pornit ruleta, prin David Luiz, care a punctat elegant. Dar Pinilla a mai ratat o dată. L-a imitat și Sanchez, iar Selecao s-a desprins la 2-0 în loteria penalty-urilor. Însă a venit și rândul brazilienilor să ducă mâinile la piept, să nu le crape inima: au ratat Willian (Chelsea) și Hulk (Zenit St.Petersburg), chilienii au egalat situația: 2-2, la loviturile de departajare! Neymar a bătut ultimul penalty, 3-2.. Ca într-un final nebun, omul cu șapte inimi, Gonzalo Jara (ajuns prin Albion, la Nottingham Forest) să-l țintească pe excelentul Julio Cesar (care apărase două lovituri, „Ave Cesar!”, Bravo-numai una), dar și BARA! A doua bară blestem pentru neînfricata Chile, în ultima fază, la granița Destinului! Brazilia se califică, efectiv cu baftă chioară, în „sferturi” (cu 4-3, rezultat final), dezamăgind, însă, prin jocul ei prăfuit! În timp ce mica reprezentativă chiliană a câștigat prețuirea lumii-ntregi, prin curajul, devotamentul, tactica-scai nimerită unui asemenea meci, dar și prin fotbalul ei tehnic în stare să îmbrace în laude jucători ofensivi de cinci stele: Alexis Sanchez (Barcelona), Vidal (Juventus), Vargas (Valencia), Gutirrez (Twente) sau Pinilla (Cagliari).

…Eu unul, nu pot îmbrățișa ideea lansată, pe un post TV, că eliminarea Braziliei, în seara aceasta, ar fi anulat Carnavalul! Că Mondialul ar fi devenit o… nuntă fără mireasă! Și, dacă este vorba de o „mireasă cu gene false”, cum sună o piesă a Lui Dumitru Radu Popescu, mare (și competent) prieten al fotbalului adevărat, cum a fost Selecao în seara-thriller?!.. Refuzăm frumoasele Surprize, care au dat atâta farmec și în acest Mondo-Samba?!

Mondialul African. La FRF, Franceza fără profesor!

iunie 23, 2010 Comments off

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi „cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a „meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de „regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ’82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor „Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, „cocoşul galic” (mai bine zis „Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ’98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

„Cântăreaţa cheală”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această „Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. „Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la „FF”-ul jucătorilor, nume grele la „fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de „capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul „cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât „cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ’94, ba am oferit spectacol, în ’98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! „Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv „Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.