Arhivă

Post Tăguit cu ‘după un an sunt Om cu doi ochi’

Jurnal de vară (12). GATA, TEMUTA OPERAȚIE DE CATARACTĂ S-A DUS!

septembrie 2, 2017 Fără comentarii

…A fost o operație ușoară, ușoară, ca o ploaie scurtă de Primavară!… Nici treisferturi de oră de când mi s-au pus primele picături pentru dilatarea ochiului terminat 80% de cataractă și până am ieșit -după anestezie (două înțepături de albinuță, în trei minute fruntea îmi era ca din plastic!) și schimbarea, în câteva minute, a cristalinului (Doamne, unde a ajuns știința!)-, cu o față de ciclop sau de pirat, cu ochiul stâng, operat, ascuns sub un mare pansament-bandaj… Noaptea a fost puțin mai greu, nefiind obișnuit să dorm pe spate sau pe o singură parte. A trecut, însă, și ea liniștit, cu prea puține temeri că pot lovi locul sensibil, lucru INTERZIS cu desăvârșire… Operația?!…

…Am ajuns la Clinica particulară, de lângă Parcul Libertății, miercuri, 23 august, la ora 10:10. Eram programat la 10:30. În sala de așteptare, pe scaune, 13 oameni măcinați de emoții, poate și de un mugure de frică firească. 13, cifra mea norocoasă… Un televizor rula imagini și știri. Nimeni nu le urmărea, fiecare cu gândurile, spaimele lui. Amabila doamnă de la desk întreabă dacă vrem alt program. O vecină de scaun, la peste 70 de ani, cere imediat „Un meci de tenis, se joacă la ora asta!”… Apare un prim domn, spre 70 de ani, cu un bandaj mare în dreptul ochiului drept. „A fost foarte ușor!”, ne îmbărbătează… El a scăpat de operație… La 11:30 fix, sunt dus să mi se pună un prim set de picături, pentru dilatarea ochiului bolnav. Urmează altul, mi se spune, peste o jumătate de oră…Trece o oră, nu mă cheamă nimeni,întreb dacă m-au uitat, nu, numai că erau alții înaintea mea… Cei operați ies entuziaști… În sfârșit, la 13:05, sunt dus la anestezie. Într-o cameră cu trei paturi. Două sunt ocupate. Două doamne întinse. Îmi scot sacoul, nu și cravata, mă întind și eu pe pat. Alt set de picături. După nici cinci minute, o doamnă doctor vine la capul meu, mă întreabă câte-n lună și în stele, fără Caramitru, doar cu Mălăele… Îmi palpează ochiul stâng, îmi ridică pleoapa și simt un ac de albină. „Nu vă fie frică!”… „Nu mi-e frică, doamnă, eu am avut un pistol la tâmpla stângă, nu mă tem de o injecție!”, mă dau vioi, să alung emoția, nu termin bine monologul meu fără un ochi, că simt o înțepătură fină până în creier, icnesc. „Gata, asta a fost!”… M-ați și operat?, întreb glumeț… „Mai e puțin!”… Doamna anestezist, psiholog rasat, ia loc pe scaunul de lângă patul meu și caută să-ți țină moralul ridicat. Îmi vine, deodată, un nebun chef de vorbă, spun, mucalit, că abia aștept să-mi schimb…parbrizul la ochiul stâng, doamna doctor râde, binedispusă, o întreb cât rezistă anestezia, deja partea stângă a feței nu o mai simt bine, parcă și capul a început să înțepenească, îmi mângâi fruntea și pare e o piatră fină șlefuită sau ceva din plastic… Întreb dacă e adevărată povestea auzită, cea cu anestezia prin picături?… „Da, e adevărată, dar nu are randamentul anesteziei prin injectare. S-ar putea să simțiți puțin operația!”… Să simți cum ți se umblă cu bisturiul pe ochi?!…Mă cutremură gândul ăsta!…Ochiul stâng parcă are pleoapele sudate….”Nu vă faceți griji, vor fi deschise cu un mic aparat special, înainte de operația propriu-zisă”, mă liniștește doctorul anestezist…

…Este chemată și a doua doamnă, cea din patul de alături, în sala de operație… Mă tem să nu treacă anestezia până la operație, mi se umblă pe ochi, nu pe gambă… „Anestezia ține trei-patru ore, nu vă face griji!”, îmi citește gândurile doamna anestezist de lângă mine… Vine o altă femeie în halat albastru și îmi dă cu o substanță galbenă, dezinfectantă, pe gene, în jurul ochiului stâng… Apare doamna care a fost pregătită pentru operație în primul pat, cel de lângă fereastră. Cu un bandaj mare pe dreapta feței. „N-am simțit nimic!”, zice dânsa voioasă, parcă să mă încurajeze… Sunt dus pe un hol în sala de operații. Arunc o privire spre ceas. ora 13:35…Mă ia în primire altă doamnă doctor. Eu știam că mă operează un domn, ditamai Profesorul… Doctorița mă invită pe un pat ca o masă, cu un mic lăcaș pentru cap, mă întind, cu fața în sus, sub o aparatură ciudată… Pa ambii ochi mi se pun plastice largi, groase. Nu mai văd nimic. Umbre, ciudate figuri geometrice dansează prin ochii închiși. Și o dungă galbenă. „Bună-ziua, distinse domn!”, aud vocea unui domn. „Bună-ziua, domnule Profesor!”… Simt că se desface ceva deasupra ochiului stâng. Profesorul și doctorițele din jur discută ceva despre avantajele Vitaminei D… Aud zgomot de metal, strâng cu mâinile de rama mesei de operație. Un fior a urcat brusc în mine. „Fiți relaxat! Totul merge bine!”, aud un glas, ca un pahar cu apă rece, dat să mă refacă. Umbre de tot felul se zbat prin fața ochilor mei izolați de lume. Aștept o atingere, o mică durere… Nu vine… După un timp nedefinit, așteptare grea, îl aud pe Profesor monologând fericit: „Să fiți sănătos! E gata!”… Mi se scoate „echipamentul”, mi se pune un pansament, un bandaj mare pe stânga, mă ridic, văd cu ochiul drept un domn cu mască pe față, n-are mai mult de 40 de ani… „Mulțumesc, domnule Profesor!”… „Să fiți sănătos!… Detalii suplimentare primiți de la doamna doctor!”… Mulțumesc, îmi iau sacoul, ies, tulburat, dar fericit! Cât de ușoară a fost operația pe care am tot amânat-o de un an!… Mă uit la ceas… E ora 13:50!… Doamna doctor mă conduce într-un cabinet alăturat, îmi întinde o fișă cu medicamentele pe care trebuie să le cumpăr și să încep cu un antibiotic chiar din seara asta. Îmi face verbal lista lucrurilor obligatorii, să nu ating cumva zona operată, să nu fac efort fizic, mișcări bruște, să nu dorm pe partea ochiului operat, să evit praful, curentul. Urmează să ne vedem a doua zi, dimineața, între 8:30-9:00…

…A doua zi, joi dimineață, la 8:35 fix, primul control (duminică dimineață mai urmează unul, profesionist adevărat, domnul Profesor!), prilej să mi să scotă bandajul de la ochiul stâng și să fiu asigurat că „Totul este OK!”. După care, fără gene, M-AM TREZIT ÎN…ALTĂ LUME, MAI VIE, ÎN CULORI-POFTĂ DE VIAȚĂ, cum nu mai văzusem, cu un ochi, de câteva luni bune!…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Voi reveni, curând, la viața obișnuită, nu, nu sunt infirm, dar nu forțez incredibila mea nouă vedere încă 9 zile, cât urmează tratamentul cu picături (de șase ori pe zi!), antibiotic și evitarea șocurilor fizice, mișcărilor bruște și a scăderilor subite de nivel! După care, la o lună fix de la operație, controlul general și obținerea noilor dioptrii pentru alți ochelari… Cum am putut, oare, să mă chinui cu un singur ochi perfect?! Am cheltuit atâta timp și bani cu tot felul de nimicuri, numai de vederea mea n-am avut timp!… Important este, însă, Prezentul!
…Azi, trăiesc și eu ca Omul normal, cu doi ochi! Mare Bucurie, pe care, cam un an, mi-am furat-o, inconștient…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.