Arhivă

Post Tăguit cu ‘Duckadam’

Jurnal de vară (7). JUNELE M.M.I. ȘI POVESTEA COSTUMULUI PURTAT LA ZAGREB, SEVILLA ȘI BARI!

iulie 16, 2017 Fără comentarii

… Da, am fost și eu un june-prim! Unul îndrăgostit de Viață și de meseria de comentator sportiv, chiar dacă am terminat Facultatea de…filosofie. Nu știu când am descoperit bucuria de a fi îmbrăcat elegant, musai cu sacou, cămașă albă și cravată. Așa am fost și în prima mea zi de…Taximetrist de noapte la New York, ținută ce i-a impresionat pe americanii-pasagerii mei care m-au întrebat din ce țară vin, iar când le-am spus din România, au vrut să știe dacă, acolo, toți taximetriștii sunt așa eleganți, iar eu le-am zis, fudul, că nu doar taximetriștii, ci mai toți oamenii sunt îmbrăcați civilizat la mine acasă, iar eu sunt…ziarist, nu taximetrist, am urcat în „office-ul galben” doar să fac o mână de bani, să-mi aștept familia, în America, în condiții civilizate și să scot un ziar în limba română, ceea ce s-a și întâmplat, la șase luni de la aterizarea pe J.F.Kennedy și la patru luni după ce m-am autocondamnat, pentru cinci ani și jumătate, la „carcera galbenă”…
…Costumul din fotografia aceasta, realmente de Arhivă sentimentală (mulțumesc mult lui Cristian Otopeanu, care a postat-o!), are o frumoasă, nostimă istorie…

…L-am îmbrăcat în premieră, nou-nouț, în deplasarea de trei zile de la Zagreb (6-8 mai 1977), unde Naționala noastră de fotbal, antrenată de legendarul Ștefan Kovaci, avea să întâlnească, în preliminariiile C.M., „Cea mai puternică Națională din ultimii 20 de ani a plavilor”, cum scria presa iugoslavă. La Zagreb, unde „tricolorii” noștrii, culmea ghiniorului, la îmbarcarea în charter, nu-i aveau pe Răducanu, Dinu, Dumitru, Lucescu, accidentați în ajun. Eu trebuia să transmit, pe 8 mai, meciul pentru TVR și, înainte de plecare, mi s-a transmis ferm, de două persoane „grele”, să fiu foarte atent la ce vorbesc, din moment ce 8 mai este ziua pcr!…Eram cocoșat de emoții, nu prea am mâncat, n-am putut dormi în cele două nopți, în camera cu nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ba, cu vreo 18 ore înainte de meci, în toiul nopții, am preferat să ies în vestibulul din fața camerei și să simulez exerciții de…comentariu, cu gândul la partidă. Făcusem trei variante de final, ăsta era cel mai greu, transmiteam, doar, în… ziua partidului: 1. Ne bat sârbii de ne sună fotbalul în cap, și nu știam cum pot încheia comentariul unui asemenea meci?! 2. Ne bat greu, ceea ce ar fi onorabil… 3. Și, așa, ca o Iuzie, facem un norocos 0-0!
…La masa de prânz, din restaurantul hotelului, unde era Naționala, nea Piști a invitat toți ziariștii veniți pentru meci, La masa gazetariulor, Ștefan Kovaci a umplut paharele și a toastat pentru…victoria noastră!?! Eu,care înaintea transmiterea la TV a unui meci, darămite al Naționalei, nu mâncam și nu beam strop de alcool, am refuzat politicos să duc paharul la gură… Nea Piști s-a cam supărat, „Bine, nu vrei să-i batem pe sârbi?!”, mi-a dat o replică de KO, așa că am sorbit din licoare, ciocnind pentru Victoria noastră! Și a fost, incredibil, dar strict autentic, 2-0 pentru Naționala României, golurile fiind marcate de Dudu Georgescu și Iordănescu, în prima repriză!…

……Am avut șansa să fiu ales ca „secundul” lui Ioan Chirilă, profesorul meu în gazetărie, trimiși la meciul-meciurilor pentru fotbalul românesc, Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, în…7 mai 1986! Steaua contra colosului Barcelona!… Acum, se știe istoria partidei de Legendă pentru noi: Duckadam, Eroul, cu patru penalty-uri apărate, Balint și Lăcătuș, unicii transformeri, și… 2-0 pentru Steaua, devenită Regina Europei!… Seara, la vreo trei ore după meci, am făcut o fotografie (pe care am publicat-o de mai multe ori!), lângă Trofeul Cupei Campionilor Europeni, postat la intrarea în restaurantul de la Hotel Macarena. Eram în același costul pe care-l purtasem la Zagreb!…Costumul de 2-0!

…Vara lui ’90! Italia. Coppa del Mondo,. România calificată după 20 de ani la un Mondial. Sunt acreditat pentru ziarul meu de la New York, „Lumea Sporturilor”. Primul meci, la Bari, contra URSS, debutul în Grupa din care mai făceau parte Camerun și…Maradona! Începând să cred în fetișuri, am luat cu mine peste Ocean același „Costum de 2-0”, cum l-am numit cu drag!… Așa, ca un Destin, în 4 iulie 1986, când am părăsit Bucureștiul, luând drumul cumplit de greu al vizei pentru America (vezi Lagărul de refugiați de la Latina) între puținele haine din micul meu bagaj s-a aflat și…Costumul de 2-0! Era Trofeul meu sentimental…
…Înaintea jiocului cu sovieticii de la Bari, la Centrul de presă, reîntâlnire după patru ani cu mulți dintre confrații de la „Sportul” și din presa de sport din țară, cărora le adusesem și câte un mic souvenir american. Unii, aveam să aflu, după partidă, au cârcotit, că, vezi Doamne, am ajuns de rău de tot în America, de n-am avut bani să-mi cumpăr un costum nou, tot cu ăla din țară am venit!.!?!.. Dincolo de răutăți, rezultatul: România-URSS 2-0, ambele goluri marcate de Lăcătuș!

…Aceasta a fost frumoasa Istorie a unui costum și a unui june îndrăgostit de Viață și  Sport, acum, de Teatru. Fără a uita vreodată Minunata mea istorie de Comentator sportiv!

Jurnal de Primăvară (13). AZI, 31 DE ANI, LA SEVILLA, FERICIT, CU REGINA EUROPEI, STEAUA! AZI, 7 MAI 2017, ACASĂ, TRIST, SCÂRBIT…

mai 7, 2017 Comments off

…Era 7 mai 1986. Azi, 31 de ani. Am trăit un Miracol, Fericirea de a vedea cum Steaua a fost altchimistă în Andalusia și a născut o Legendă pentru România!… A fost Magnifică, aruncând în aer toate calculele specialiștilor și speranțele spaniolilor, învingând marea Barcelona, chiar pe tărâm iberic, sub privirile pierdute ale Regelui Juan Carlos care bâiguia (îl văd și aud, parcă, și acum, acolo, la 10 metri în spatele meu!), ca un copil: „N-am văzut așa ceva în viața mea!”… Cum să vadă, nu văzusem nici noi, nu văzuse nimeni în Lume. Duckadam a apărat PATRU (unul, doi, trei, patru!) penalty-uri, Balint și Lăcătuș au transformat siguri pe ei, și STEAUA, condusă cu măestrie de Emecic Ienei, a învins cu 2-0, scor ce-a înconjurat imediat lumea, în acea Noaptea a Miracolelor, Noaptea Generalilor. când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni și ne urca în Legendă, într-un Destin ce părea că ne e potrivnic!

…Azi, 31 de ani, am petrecut până în zori, cu maestrul meu Ioan Chirilă. la restaurantul din hotelul Macarena, până când Eroii de la Sevilla au urcat în camere să se odihnească, dacă vor putea…
…Am o imagine din acea Seară Magică, de Vis, făcută de un fan al Stelei, Costică Mijaica, venit la Sevilla de peste Ocean, de la New York, unde aveam să devenim, peste câteva luni, buni prieteni și să pornim (la 13 iunie 1987) întâiul Ziar de sport în limba română din afara țării: „Lumea Sporturilor”! Sunt la masă cu Regii Europei, un grup de jucători steliști, unii cu soțiile, în frunte cu Legendarul Duckadam, omul cu cele patru penalty-uri care au rescris Istoria Cupei Campionilor Europeni…

…Despre Legenda de la Sevilla ar trebuit să discutăm, cu sufletul plin, în fiecare an, pe 7 mai, de 31 de ani încoace! Și să toastăm, în fiecare seară de 7 mai, un pahar cu șampanie sau vin sănătos pentru Regina Europei ’86, inegalabila Steaua!

…Din păcate, azi, 7 mai 2017, cei mai mulți discută, cu „off”, despre cine va câștiga bătălia finală a unui campionat intern șchiop. Căci asta a ajuns, în ultimii doi-trei ani, Divizia A, mă rog, Liga 1, și primul vinovat este nababul din Pipera, J.B., patronul guraliv și arogant care a făcut din Regina Europei o neștiută FCSB!?!… Știu, unii vor spune, iarăși, că Don Jiji cel bogat a băgat bani, nu glumă, în Steaua! De acord, dar să nu uităm câți bani a scos latifundiarul din imaginea Legendei, făcându-și nume, relații și afaceri de neimaginat numai și numai datorită STELEI! Așa că, vă rog, mai încet cu pianul pe scări!…
…În loc să respecte Legenda și pe ai ei Meșteri, de mulți și-a bătut joc, în loc să facă o Academie cu acest nume sonor în Europa fotbalistică, J.B. nu s-a gândit decât la buzunarele lui, la cum să-i slăbească pe ceilalți care pot câștiga campionatul (Astra, anul trecut!), opunându-se ca el să facă alți și alți țechini cu milioanele din Liga Campionilor!

…Azi, 7 mai 2017, REGINA EUROPEI, STEAUA, are o sosie, numită în acte FCSB, iar în realitate o Selecționată Divizionară! Asta a făcut Conul Jiji Becali, a luat cei mai buni jucători din Liga 1, de la Astra, Viitorul, Dinamo, Pandurii, Craiova, Timișoara, Cluj, Voluntari etc. Și anunță cu o aroganță realmente nesimțită că va mai cumpăra alți 8-10 jucători! Că, dacă e patronul nabab, el e și antrenorul și strategul și Dumnezeul echipei!… Ceea ce nu a învățat, însă, nici în plimbările pe la Muntele Athos, nici măcar la…bulău, se vede, nababul din Pipera, este că Mintea și Omenia nu se cumpără, iar Dumnezeu nu doarme!…

…Nu știu dacă Selecționata Divizionară a lui Jiji Becali va câștiga or ba titlul. Nici nu mă interesează. Știu, doar, că și-a bătut joc de campionat, de toate echipele și suporterii lor, de etică (pardon?!), dacă nu și de lege, din moment ce ultima lui strategie, 100.000 de euro, primă de instalare pentru încă un jucător de la Astra, Morais, înaintea meciului direct, posibil decisiv, miroase a MITĂ, vinovați în fața legii (Ce m-a apucat, Doamne, cu legea?!) fiind cel care dă, dar și cel care primește!…Ba, el, chipurile mare bisericos, a trădat și toate învățăturile Scripturii! Și, atunci, cum să nu-l lovească Bunul Dumnezeu?!
…Cum să nu fiu trist, scârbit, în acest 7 mai 2017, zi în care, acum 31 de ani, STEAUA devenea REGINA EUROPEI, nu jucăria unui oier ajuns milionar?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de California (16). BYE, BYE, CALIFORNIA, NOUA MEA IUBIRE!

aprilie 12, 2016 Comments off

…Mai sunt câteva ore și se împlinesc trei săptămâni de când am ajuns în California. Parcă am venit ieri… Inutil să spun că plecarea aceasta –ezit să zic despărțire!- este cea mai grea din câte am cunoscut peste Ocean. De ieri, sufletul se zbate-n ploi de lacrimi. Am mai fost de două ori în California… O zi și o noapte, în ’88, venind din Australia, spre Terminus New York… Acum 22 de ani, pentru vreo trei săptămâni, pe vremea Mondialului de fotbal, cea mai frumoasă pagină din istoria Naționalei noastre…

Acum, însă, a fost altceva!… Știu, cele două sublime nepoțele, Celine și Genevieve, au dat timpului și spațiului dimensiuni inedite în sufletul meu. De aceea mi se pare imposibil să plec… Și totuși, voi decola…

…Copiii mei din California, feciorul Ducu și nora Karina, n-au știut pe unde să mă mai ducă, ce să-mi mai arate, deși au un program absolut titanic, încât ziua lor ar trebui să numere vreo 72 de ore… Și ei au făcut să mi se pară California mai frumoasă ca niciodată. Mai umană, mai apropiată decât Florida…

…Nu, nu trădez, Florida! Mi-a fost superbă iubită în ultimele șase ierni, trăite sub soare de poveste, într-un Ocean care m-a renăscut. În acel Paradis numit South Beach, sub magia din uluitorul Muzeu Salvador Dali, din St.Petersburg, în croaziera până-n splendoarea botezată Bahamas, și decolarea spre frumoasele Ținuturi Aztece, cu Revelionul în piscina din fața vilei… Și, totuși, Florida m-a obligat să nu accept viața fără aerul-condiționat. Ceea ce noaptea nu-mi prea surâdea, ba chiar petreceam ore albe și, uneori, mai și tușeam… Nu, minunată Florida, nu te trădez! Doar trăiesc viața la alți parametrii…

…Astăzi, în ultimele zeci de ore dinaintea plecării, Ducu mi-a spus că vrea să-mi mai ofere o surpriză. Și, după ce am lăsat-o pe Genevieve la grădinița-model Montessori, a luat drumul Pacific Coast Freeway… Am poposit încă o clipă-două, la frumosul Santa Monica Pier, exact în locul unde s-a filmat „Cacealmaua”, în ’73, cu Paul Newman și Red Redford, revenindu-mi din zestrea memoriei scene din acel eveniment al tinereții mele, cu trei ani înainte ca Ducu să apară pe lume… De pe lungul ponton, sub soare generaos, peisajul semăna a Paradis, cu Malibu, în dreapta, cu Venice și Palos Verdes (altă zonă opulentă!) în stânga… Câteva suveniruri pentru amici, dar și pentru arhiva mea sentimentală și…la drum, spre nord, pe autostrada ce duce până la San Francisco și în Canada.

…Pacificul se răsfață sub soare, surferi temerari au și răsărit lângă valurile mai mari ca niciodată în cele trei săptămâni trăite de mine, în acest univers rar. Văd și un tip cu un băț care împinge prin Ocean acel papuc de i se spune surf. Ducu m-a lămurit imediat, este un fel de surfer nu prea curajos, care se ajută de…paddleboard, la modă prin Florida, unde Atlanticul nu prea are valuri…

…Ne apropiam, trecând pe lângă pereți din canyoane, de evantaiul de spendori al vestitului Malibu, unde, în ’94, am fost cu remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu și ne-a căzut capul la ambii în mașină, după… o bere fără alcool!… Numai că, astăzi, n-am ajuns decât la margine de Malibu, unde, pe dreapta  a apărut o inscripție: „Villa Getty”. Primul muzeu al miliardarului Jean Paul Getty (1892-1976), magnat al petrolului, înnebunit de artă și, în special, de comorile antichității grecești, etrusce și romane. „Villa Getty”, suspendată între grădini fermecate în fața Pacificului, a copiat „Villa Papiri” din Italia și multe alte elemente ale culturii vechi romane, de la Amfiteatru la aleile cu statui în jurul unei piscine lungi… 44.000 de piese de muzeu, veritabile comori, din cele trei culturi l-au fermecat pe Jean Paul Getty, personaj cu viață de erou de roman sau de film. Întâiul miliardar al Americii a alocat nu mai puțin de 2,7 miliarde de dolari (ați citit bine!) pentru ctitorirea uneul Muzeu rar, firește Muzeul Getty, mai spre sud, o veritabilă Fortăreață a Artei, în munte, de unde albul marmorei sale se vede din centrul Los Angeles-ului. Am rămas mut de ce am văzut, acum o săptămână în Muzeul Getty și, astăzi, în Villa miliardarului generos cu Frumosul. și, sigur, voi scrie un capitol, două, în viitorul volum de memorialistică „Jurnal American”. Doar mi-a zis Ducu, la plecare, bucuros că m-a făcut fericit: „Trebuia să am grijă de un scriitor!”… Mai umplusem pagini bune din blocnotess-ul meu…

…Am cunoscut în aceste trei săptămâni atâtea și atâtea. Am trăit o nouă viață, pe care, dacă  nu o prind în rânduri de carte, se supără Bunul Dumnezeu. Am tolba plină de istorii rare, de la alergarea pe Walk of Fame după Zorba, pasagerul meu de aur din taxiul de New York, la Oscarul din… 2071 și viața omului de rând… De la splendoarea munților din zare, aerul rece de dimineață și pe înserat, venind dinspre Ocean și Deșert la rafinamentul plajelor și grădinilor din fața fiecărei case… De la Venice, Santa Monica, Hollywood, Pacific Palisades, Malibu, Mar Vista, Culver City, Pasadena Visului meu de cronicar-microbist, Lakeview Terrace, Down-Town-ul din Los Angeles-ului cu superbul complex Walt Disney Concert Hall, din Mileniul IV, parcă, la fascinatul Muzeu Getty, restaurantele șu cafenelele, din lumea-ntreagă, frecventate. De la spitale, cu Silva, asistenta bulgară din Ruse, care a avut grijă de Celine, timp de trei săptămâni, la parcări, parcuri și plajele unde s-au produs filme de istorie, la terenurile pentru soccer, rugby, baseball, volei pe plajă, surferi, roleri și pistele de ciclism care împânzesc uriașa Grădină numită California!… Am atâta de scris, Bunule Dumnezeu!

…Inutil să spun că în suflet simt și ecouri de-Acasă. Teatrul-obsesia mea, prietenii, Mircea-Robert, Maria, Mona, Sorana, Alin și Florin, fotbalul bun… Limba română, în primul rând…

…Astăzi, la o cafea de preț, în Santa Monica, Ducu m-a întrebat, firesc, înaintea plecării: „Ce ai să faci de acum, acolo, în România?!”… Întrebarea m-a șocat, dar am replicat imediat, cu sinceră convingere…

…Merg, săptămâna viitoare, la o premieră la Chișinău, a zecea montare a piesei ‚Pușlamaua de la etajul 13’… Aștept altă premieră la București…  Posibil ca, în toamnă, să înceapă, la Teatrul Dramatic și de Păpuși Silistra, repetițiile la comedia „Leopardul mistreț”, tradusă de regretatul Vili Perveli Nikolov, remarcabilul regizor!

…Pregătesc două volume, încă unul de poezii („Apără, Duckadam!”) și ‚Jurnalul american”!

…Voi pleca câteva zile la Roma, mă așteaptă Cătălina și Priscilla, dar și cu datoria de a trece pe la Latina, unde am luat viza ca tu să fii azi în America!

…S-ar putea să devin PR la un teatru sau două!

…Voi avea grijă mai mult de sănătatea mea, cam abandonată pe timpul „experimentului Giurgiu”, etapă aparte în cariera mea. Sincer să fiu, dacă mi s-ar pune la picioare 10.000 de dolari pe lună, n-aș mai repeta experiența giurgiuveană, de 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cu scularea la 6 în zori, cu numai 25-30 de minute să fac dușul, să mă bărbieresc, să mănânc un castron cu cereale și lapte de migdale, să-mi iau medicamentele, să dau de mâncare peștelui și broaștei țestoase, să ud florile și să prind la 6:35 tramvaiul sau autobuzul până la „Eroii Revoluției” de unde să iau microbuzul spre Dunăre! Nu, așa ceva n-aș mai putea duce, cum nici taximetrist de noapte la New York n-aș mai putea fi!

…În privința revenirii mele la viața normală, după  Golgota de la Dunăre, ar trebui să le mulțumesc lui Caramitru și Mustățea (preș,C.J.Giurgiu) pentru că s-au zbătut cu disperare să nu mai pot da Concursul pentru continuarea proiectului de director-manager la teatrul din briza celebrului fluviu!… Numai că ei s-au zbătut, lamentabil în viziunea mea, pentru meschine interese personale!… Iartă-i, Doamne!

…Da, dragul tatii Ducu, plec Acasă, cu sufletul plângând, dar plin de Nou, să scriu o carte despre descoperirea adevărată a Californiei, casa nepoțelelor Celine și Genevieve, ultima mea dragoste mistuitoare…

COMENTATORUL DE FOTBAL a descoperit trei noi sporturi!

ianuarie 16, 2015 2 comentarii

…Prima descoperire am făcut-o în umbra Templului Maya de la Chichen Itza, la 170 de kilometri de celebra stațiune Cancun. Un joc din anul 600 al erei noastre, practicat de mayași: poc ta poc! Se joacă cu o minge de două echipe de șase oameni fiecare, plus câte un căpitan. Numai că mingiuța nu poate fi lovită decât cu…coapsa!… La final, căpitanul echipei învingătoare va beneficia de marea onoare de a fi sacrificat pentru Zeii Maya. Va comite decapitarea căpitanul echipei învinse, ca o umilință!… (Fac o paranteză și încep să înțeleg de ce nicio echipă românească de fotbal nu a ajuns în primăvara europeană 2015!)…

…Am avut șansa să văd un asemenea joc, pe uriașa scenă a Teatrului cu 8.000 de locuri din Parcul de distracții și istorie de la Xcaret, în spectacolul unic „Mexico spectacular”!. Numai așa am înțeles cum se poate lovi mica minge cu coapsa și când e jos, jucătorul aruncându-se cu o dexteritate rară!…

…Tot pe Arena magică de la Xcaret (60 km. de Cancun, 9 km. de minunata stațiune Playa del Carmen), cu o șampanie în față, în tribune, și un cocktail de creveți (ce făceau parte din prețul intrării-aproape 100 de dolari!) un alt sport mayaș: „Mingea în flăcări”. În întuneric, pe scena mai mare decât un stadion de handbal, înconjurată cu o plasă protectroare, în mega-show-ul „Mexic spectacular”, jucătorii a două echipe loveau, cu un fel de crose, o minge care ardea tot timpul, tăind întunericul. Pase, fente (un jucător uluitor, amintindu-mi de magia lui Dobrin, în ovațiile publicului!), aruncarea balonului arzând spre o cupă cu un diametru de peste un metru!…

…În dimineața când am mers la Xcaret, am fost în splendoarea de resort „Reef’, din Playa del Carmen. Hotel magic, cu circuit închis, cu vile în crâmpeie de junglă urcând spre balcoane și cu susur de izvor unduind sub ferestre. Și cu două nivele de terase, fiecare cu câte o piscină și iatacuri cu vedere spre Caraibe. La piscina apropiată de mare, lungă de vreo 30 de metri, la fiecare capăt, deasupra apei, câte un panou de baschet! N-am avut șansa unui meci, el urma, am înțeles, să se dispute după-amiaza între două echipe alcătuite din turiști. Oricum, am prins o jumătate de oră de antrenamente-divertisment ale unor tineri italieni, care fascinau asistența prin aruncările cu mingea la panoul de pe margine, din apă, de la 8-10 metri! Baschet pe apă, așa se cheamă noua distracție, noul sport de vacanță la Cancun și pe Riviera de Maya!… Polo pe apă, acum, baschet pe apă! Ce urmează?

…Ducu m-a surpins (Mulțumesc, dragul meu flăcău!), în acea zi de 1 ianuarie 2015, cu pălăria mea de sheriff de vacanță, încântat, pe marginea unei piscine devenită teren de baschet pe apă! Frumos, interesant, dar eu rămân la fotbalul căruia îi datorez Viața. Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal în România, aș fi fost omorât, de „îmbârligații Securității”, în Lagărul de la Latina, în iulie 1986, când am găsit nebunia, nu curajul, să evadez din „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. M-au salvat de la moarte, la Latina, fanii mei, trubadurii sportului-rege! Mulțumesc, împărate Fotbal!…

…La ruinele de la Tulum, pe 2 ianuarie, ghidul ne-a spus că Cetatea înconjurată cu zid de pe malul Caraibelor, cu „ecluze” de recife în față, a fost asemănată de conchistadorii spanioli, când au cuicerit-0, cu… Sevilla! „Și eu am fost la Sevilla!”, am strigat fericit în gând, amintindu-mi de magica noapte din 7 mai 1986, când Steaua a devenit Regina Europei la Fotbal, cucerind Cupa Campionilor,  după un 2-0, la penalty-uri, cu marea Barcelona! Atunci, la Sevilla, a fost un Zeu în poarta română. Nu era vreun zeu mayaș, ci Duckadam al nostru! Sevilla, Sevilla…

Acum 28 de ani, am debarcat în America!

decembrie 19, 2014 Comments off

…19 decembrie 1986. într-o vineri. La ora când, azi, 19 decembrie 2014, tot într-o vineri, aștern, la Miami, un gând aniversar, acum 28 de ani, mă aflam în cursa AlItalia Roma-New York. Părăsisem Cetatea eternă, zburând spre Pământul Făgăduinței, cocoșat de iluzii.

…Plecasem după un Purgatoriu pentru Libertate lung de cinci luni și două săptămâni, în Lagărul din Italia, Latina și Roma, unde am dormit cu ciocanul la cap și moartea la fereastră, am curățat pizzerii și bucătării, am măturat alei și am cărat mobilă la doamna Keller, lângă Fiumicino, am făcut o seră și am cărat pământ la Don Renato, profesorul de matematică din Vitignia, la 20 de kilometrii de Capitală. În barăcile de profughi din Latina și în Pensiunea Claudia din Roma, am tras și atâtea spaime… Salvat, însă, chiar de la moarte sau mutilare, de notorietatea comentatorului de fotbal, abia întors în România de la Sevilla, unde, la 7 mai ’86, Steaua devenise Regina Europei, învingând-o, la penalty-uri, cu 2-0, pe marea Barcelona, în primul rând datorită unui Duckadam ireal, care a apărat patru lovituri de departajare, ceea ce mai nimeni nu mai văzuse până atunci, nici Regele Juan Carlos al Spaniei, cum mărturisea, la cinci metri deasupra locului unde mă aflam cu Dan Voicilă… Eu le spuneam povești adevărate din lumea fotbalului, ei mă apărau, fanii mei din toată România, cu doi colegi de cameră de toată lauda, Gigel Dumitrescu și Romeo Calescu, dar și cu doi borfași, Nelu și Iani, un polist timișorean și un utist, care mi-au furat Dacia 1400, însă, când au aflat cine e prorprietarul, mi-au devenit pătimașe gărzi de corp. Ei se mândreau că-mi sunt prieteni și mă informau și apărau de trimișii Securității, de lichelele din Lagăr…

…Azi, se împlinesc 28 de ani de când am pus piciorul în New York, unde n-a ajuns niciodată Cristofor Columb, dar unde eu am urmat studiile de noapte la Academia Vieții care m-a făcut alt om. Mai puternic moral, mai curajos, mai tenace, chiar dacă aceste calități le-am dobândit printre atâtea lacrimi de sânge, cu pistolul la tâmplă și cu lama șișiului în față. Fără de ele, aș fi rămas trestia gânditoare, gata să se îndoaie, dacă nu să se rupă la prima adiere de Viață adevărată. Călit, maturizat cum n-am bănuit 41 de ani, în Babilonul fermecat numit New York, nu m-au doborât nici cancerul, nici divorțul, nici frustații, nedreptățile în lanț, găinarii, bișnițarii de sentimente și de cuvinte, trădătorii și trădătoarele, nici Ordonanța măscăriciului, plagiatorului, securistului Ponta, cea cu stupida limită de vârstă în atelierul creatorilor de Frumos, nici pensia de gunoier pentru 35 de ani munciți în presa din România, țara natală pe care o voi iubi până la moarte… Mulțumesc, New York! Respect pe viață, America!

…Aseară, aici, în însorita Florida, vorbind realist, cu flacăul meu minunat Ducu, despre logicul „Final de partidă” (Beckett) care pentru mine nu e prea departe, el mi-a pus un filmuleț cu americani care au atins 100 de ani. Și ce bărbați! Unul sărind cu parașuta… Altul practicând, ca în floarea vârstei, meseria de medic ginecolog, om care a asistat aproape 18.000 de nașteri… Unul, originar din Ungaria, coborând uluitor într-un slalom special invidiat de marii schiori… Al patrulea urcând pe o motocicletă!… Cu două zile în urmă citisem pe un site că media de vârstă a crescut cu opt ani în America!… Știu, Ducu mi-a dat subtil o temă de meditație: ce fac, mă întorc în chinurile, fizice și morale, în sărăcia, frigul și promiscuitatea morală de acasă, unde media de vârstă coboară, sau rămân în sublima mea Familie din Florida, cu minunata Prințesă Genevive dar divin, unde el îmi va oferi totul doar să stau liniștit, ca să scriu și să trăiesc mai mult?!…

…Da, dar și acasă, la București, Giurgiu și Ruse, Oradea, Arad și Baia Mare, Timișoara, Craiova și Tg.Mureș, Cluj, Brașov, la Constanța și Galați, Bacău, Iași și Chișinău, mai sunt Oameni de caracter, am prieteni, puțini, însă din scripturi alese, oameni de teatru și de sport, oameni de oameni, mai am de dus la capăt și câteva planuri, proiecte, două piese-s gata să urce pe scenă, mai sunt și Mircea Robert și Maria, scumpa mea surioară Mona, și Sorana, Alin, o carte gata de predat, peștișorul și broscuța țestoasă care mă așteaptă în acvarii…

…Grea dilemă, după 28 de ani de la debarcarea mea în America!

Mai, luna mea sublimă!

mai 13, 2013 1 comentariu

…13 mai 1979. Debutul meu in dramaturgie: „Centrul inaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. La Teatrul de stat din Arad, propus de inegalabilul comentator sportiv al Radioului românesc, regretatul regizor Victor Tudor Popa. Premieră salvată in… prelungiri din ghearele cenzurii comuniste! Mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat in acest debut de neuitat… Acum, număr 21 de premiere… Și ridic, în noaptea asta UNITER, o cupă cu șampanie și pentru Dan Antoci și Doru Nica, prietenii mei de azi, interpreții de ieri, de la Arad…

La 13 mai, s-a născut și minunata mea sora Mona, astăzi, când mă simt tot mai singur, unicul punct de sprijin moral din România, unde am revenit cu sufletul plin de iluzii, iluzii…

…7 mai 1986. Sevilla. Fericit martor ocular, in mână cu pixul nobil de la cotidianul „Sportul”, împreună cu marele, regretatul meu profesor Ioan Chirilă, la finala CCE, una absolut de vis, Steaua-Barcelona 2-0!!! Duckadam, erou peste decenii, cu patru penalty-uri apărate!!! Regele Juan Carlos al Spaniei uluit, la doi metri în spatele meu și al lui Dan Voicilă: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”, cum declara Majestatea Sa, și a doua zi, pe prima pagină a ziarului „Andalusia”. Alături, ziariștii spanioli, profesioniști, nășteau un calambur de top tot pe prima pagină: „33 de români au cerut azil politic!”. Eu n-am cerșit, atunci, viza spre metafora Libertății, ci peste două luni, în Italia…

La Sevilla, a fost „Noaptea Generalilor”, inegalabilă pentru noi, românii… Mă tem, irepetabilă…  De atunci, în fiecare an, pe 7 mai, închin o cupă cu șampanie pentru Sevilla! Și îl sun pe Emeric Ienei, să-l întreb cu sufletul bogat de un magic imposibil: Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!

…11 mai 2013. Rm.Vâlcea. Festivalul Național de Dramaturgie „Goana după fluturi”. Moderez un interesant Colocviu, necesar și alarmant intitulat „SOS Dramaturgia românească”. La Casa memorială Bogdan Amaru, primesc Premiul II la Concursul de piese, din 25 de texte, pentru al meu „Don Juan, conquistadorul pustiului”. Chiar dacă Juriul a fost unul de elită (reputatul critic literar Alex Ștefănescu, criticii dramatici Ion Parhon și Claudiu Groza, regizorul Mihai Lungeanu, dramaturgul Doru Moțoc), pentru mine această medalie de argint a avut gust de înfrângere. Am intrat mereu in arenă să câștig. La anul, dacă mai trăiesc, mă bat pentru încă un Premiu I!…
…Ce frumoasă este luna Mai!

Steaua, după 26 de ani. De la Sevilla la… Chiajna!

mai 8, 2012 1 comentariu

…Acum 26 de ani, eram la Sevilla. În culmea fericirii, visând cu ochii deschiși, ca niciodată-n viață. Steaua cucerise Cupa Campionilor Europeni, după un 2-0 de Legendă, cu marea (și pe atunci!) Barcelona. O noapte magică, atunci, după seria uluitoare a lui Duckadam, care a apărat unul-doi-trei-patru penalty-uri! “N-am văzut în viața mea așa ceva!”, s-a exteriorizat Regele Juan Carlos al Spaniei, aflat la câțiva metri deasupra ziariștilor de la masa presei. Acea afirmație spontană a Regelui a fost pusă a doua zi pe pagina I a Ziarului de Andalusia, în stânga, ca în dreapta, tot cu litere de-o șchioapă, ziariștii iberici să găsească poanta: “49 de suporteri români au cerut azil politic”. Așa ceva nu va mai vedea Regele în viața lui…

…Acum 26 de ani, mă întorceam cu Regina Europei, Steaua, în același avion cu care plecasem, acceptat împreună cu Ioan Chirilă, în charterul trupei lui Imi Ienei. De atunci, timp de un sfert de veac, în fiecare an, pe 7 mai, am închinat un pahar cu șampanie pentru inegalabilă Victorie de la Sevilla. Pentru o Minune care, ca orice minune, nu se poate repeat decât, cine știe, la o jumătate de veac, la un secol…

…Acum, pe 7 mai 2012, Steaua a câștigat tot cu 2-0, dar nu la Sevilla, prin joc magnific în fața Barcelonei, umplându-se de glorie mondială, ci la… Chiajna. Unde, zice-se de trei săptămâni, a fost pace sub măslini, blat în termenii Ligii I. Când auzi un neica nimeni ca T.Bălan (născut talent și decretat speranță când va ieși la pensie!) întrebând descalificant “7 mai?! Nu mă interesează ce-a fost la 7 mai, eu vreau să fiu titular la Chiajna!”, inepție repetată, chipurile ironic, și de Gigi Becali, nu mai este nevoie de nicio explicație a căderii Stelei de la altitudinea Sevilliei la anonimatul Chiajnei…

…Concordia Chiajna a fost revelația primăverii, învingând actualul lider, CFR, cu 4-2, chiar la Cluj, ba și pe Rapid, prestații care i-au înzecit numărul de simpatizanți. După figurația penibilă din 7 mai 2012, în fața Stelei, Reghe nu mai e rege, e un biet cerșetor la porțile lui Gigi Becali, care i-a promis că-l va lua antrenor în Ghencea, din vară? Oare?!…

…La nici două etape după începerea returului, am spus că Dinamo și Rapid nu joacă nimic și n-au șanse la titlu. Mulți s-au uitat cruciș la mine. Dinamo m-a confirmat imediat, fiind echipă de retrogradare (noroc cu prestația din tur!), Rapid și-a mai dat un stângul în dreptul, acasă, fiind egalată în ultimele secunde de prelungiri în meciul cu FCM Tg.Mureș, echipă aflată pe loc retrogradabil. Și de data aceasta, ca și la eșecul cu Ceahlăul (1-2) și la golul egalizator al Stelei (1-1, tot în Giulești), marele gafeur a fost fundașul (zis brazilian!) Marcos Antonio, un oarecare pentru care unii s-au jucat infantil cu metaforele. Respectivul, catastrofal în meciul cu Steaua, a fost trimis, duminică, în teren, în ultimele 5 minute, ca să pună serios umărul la golul egalizator al oaspeților și să scoată Rapidul de pe linia spre titlu! Chiar întâmplător?!, sună întrebarea multor rapidiști renăscuți după acel 5-0 de senzație al vișiniilor în Gruia, pe terenul legiunii străine a CFR-ului care vor să ia titlul… Lucescu-junior chiar are de ce se lua cu mâinile de cap, căci el a făcut schimbarea, nu vreun Acar Păun din Gara Basarab…

…Intrat pe linia sprintului final, campionatul nostru de trei parale pare interesant, pentru unii, la vârf și la retrogradare. Pentru titlu se mai bat cu șanse practice CFR Cluj, Valsui și Steaua. Singura care joacă spectaculos este trupa lui Adrian Porumboiu, care, ajunsă la 3 puncte de liderul cenușiu CFR, își dă palme în fața oglinzii pentru acel 0-3 de la Sibiu și, mai ales, 0-1, cu Brașovul, pe drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Una din celelalte două echipe care visează ca pirații aur poate ajunge la cununa de lauri falși fie norocos, fie cu arbitrii sau prin “inginerii financiare” (a se citi valize nepenalizate, jocuri de culise nevăzute de FRF și LPF etc.). Ceea ce înseamnă o practică veche în fotbalul nostru aflat la 26 de ani de marea performanță…

…Pe 9 mai, la București, pe moderna Național Arena, finala Cupei Ligii Europei, între două echipe spaniole: Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Pentru noi și acest trofeu secund al Europei pare un…pod mult prea îndepărtat, la poate un sfert de veac sau jumătate de secol în viitor. Cum altfel, când campionatul nostru geme de nulități aduse de peste hotare, pe bani grei, când CFR Cluj a început destule meciuri fără vreun jucător român în formație (!?!), iar, aseară, FC Vaslui a avut numai trei autohtoni în echipa de start?!…

…Acum 26 de ani, eram fericiți. Acum, unii se bucură pentru blaturi de Chiajna. Istoria nu poate fi păcălită de nababii- guralivi de serviciu…

…Chiar dacă s-a schimbat guvernul (Succes!), pe 7 mai, Europa este departe, departe…

 

 

 

 

 

Sevilla, Steaua, acum un sfert de veac…

mai 6, 2011 Comments off

…De un sfert de veac, aștept ziua de 7 mai ca pe un ritual din scripturi rare. Cu câteva zile înainte pun o șampanie bună la rece. Îi sun pe Imi Ienei, Puiu Iordănescu, pe Helmuth Duckadam… Și deschid, emoționat, în lacrimă de neuitare, arhiva mea sentimentală. Retrăiesc, pas cu pas, fază cu fază, ceas cu ceas, acel miracol de la Sevilla, Steaua-regina Europei, una dintre Legendele pe care am trăit să o văd cum se întrupează…

…5 mai 1986. Mă consider un favorizat al sorții, când urc în avionul –un TU 118, parcă- Stelei. Marele Ioan Chirilă și eu, singurii ziariști care avem norocul să plecăm și să ne întoarcem în aceeași aeronavă cu Steaua!… Am plecat victime sigure pentru cei mai mulți (poate de aceea m-am și aflat eu lângă Nea Vanea!), ne-am întors cu Trofeul Cupei Campionilor Europeni, fapt incredibil, ireal pentru lumea-ntreagă, realitate de vis, de aproape trei decenii, pentru noi, românii…

…Zbor spre Sevilla, luni 5 mai ’86, cu o escală la Timișoara. În sala de protocol a aeroportului, mai toate gradele militare, oameni de fotbal, pișcoturi și șampanie. Surprinzător pentru mine, jucătorii Stelei, numai zâmbete. Parcă merg la un meci oarecare de campionat, nu să dea piept cu falnica Barcelona, în prima Finală europeană din istoria fotbalului nostru. În avion, la un moment dat, Ion Alexandrescu –poate cel mai mare conducător de club de la noi- îmi șoptește: „Domn MMI, hai să-ți zic una doar pentru dumneata. Va juca și Puiu!”. Puiu Iordănescu, antrenorul secund… Merg la Nea Vanea Chirilă și îi plasez discret „bomba”. Imi Ienei ne surprinde uimirea. Nea Vanea îl întreabă dacă nu-i o glumă. „Așa e, va juca Puiu. Dar spre final… E surpriza noastră pentru spanioli… Vă rog, însă, să nu dați la ziar”, se confesează Imi Ienei, vecinul meu de la „Polivalentă”… Apare și Valentin, fiul cel mare al Ceaușeștilor. Imi Ienei continuă discuția și „tovarășul Valentin” se poartă ca un gentleman: „Nu cred că ar fi bine să scrieți despre acest lucru!”… Câți trepăduși nu ne-ar pus pumnul în gură, ordonându-ne să nu scriem așa ceva!… Nu am scris un rând, n-am dat nimic de înțeles în corespondențele noastre de marți și de miercuri. Ar fi scăpat cineva, oare, o asemenea „bombă”, astăzi, când apar atâtea lucruri care nu s-au petrecut nici măcar în gând?!…

…Fericit că particip la un asemenea Eveniment (cel mai mare din cariera mea de ziarist sportiv!), nu mă interesează că, la fel ca și corifeul presei noastre sportive, Ioan Chirilă, nu am decât o diurnă de doi dolari pe zi și 15 dolari pentru cazarea pe-o noapte, bani cu care nu putem dormi nici în gara Sevilliei. Pentru un asemenea Eveniment, merită să nu dorm trei nopți și să fac greva foamei… Norocul nostru este omenia conducătorilor Stelei, care ne dau, la luxosul Hotel Macarena, camera maseurului, mutat într-o încăpere cu doctorul. Plus că suntem acceptați la masa echipei… Mergem cu Steaua la antrenament, la o plimbare prin parc, în dimineața meciului. Orașul parcă s-a îmbrăcat într-un tricou uriaș al Barcelonei, sub asediul fanilor catalani. În iadul acesta, care irupe în fața Catedralei Giralda, simt teama cum urcă-n mine, ca seva-n trunchiuri. Lăcătuș, Balint, Ilie Bărbulescu, Iovan și Pistol se țin de glume. O clipă mă întreb dacă nu-s inconștienți… Marți, când Steaua fără nume se odihnește la „Macarena”, plec cu Nea Vanea și Costică Mijaica, venit de la New York, în… tricoul Stelei (!?!), la vreo 20 de kilometri în afara Sevillei, la conferința de presă a marilor favoriți. Trupa cea vestită a Barcelonei nu trădează nicio emoție. Ba, antrenorul Terry Venables devine arogant, când îl întreb dacă refuză acea butadă care spune că balonul este rotund: „Barcelona poate juca mâine cu orice balon, rotund, pătrat sau cub, cu orice echipă, cu nume, nu cu una necunoscută ca Steaua, care, și așa a ajuns prea departe”. Ioan Chirilă se ridică brusc de pe scaun, o ia spre ieșire și-mi aruncă a lehamite: „Hai, măi, Mirceo, n-avem de ce să mai pierdem timpul pe aici!… Se dau prea mari și asta îi poate costa!”…

…Miercuri 7 mai 1986. Ora 12:30. La Macarena, vine grupul ziariștilor români, care au aterizat de câteva minute cu vreo două sute de norocoși suporteri din țară. Mai toți sunt, paradoxal, optimiști. Gheghe Nicolaescu, Dan Voicilă, Ioan Bocioacă, Horia Alexandrescu, Octavian Vintilă. Cam tăcuți, nea Mache, alias Eftimie Ionescu, și Teoharie Coca Cosma (care va transmite partida la TVR, în locul marelui Cristian Țopescu, pedepsit de conducerea de partid pentru curajul de a fi spus multe adevăruri incomode!)…

…Cu aproape două ore înainte de meci, urc cu nea Vanea în autocarul Stelei, ne așezăm pe locurile din spate. E o liniște de catedrală. Se aud, parcă, inimile gata să spargă piepturile steliștilor. Par statui lipite de geam. Când să pornească autobuzul cu escortă spre stadion, în fața ușii deschise, Valentin Ceaușescu, foarte calm. „Îi batem cu 2-0!”, zice tovarășul Valentin. Ușa mașinii se închide și pornim parcă fără să respirăm spre stadion. „2-0?! E nebun!”, îmi șoptește-n urechea dreaptă Nea Vanea. Îi dau dreptate în gând și-mi fac o cruce… Aceeași cruce pe care o fac și la începutul meciului, în infernul catalan, la vreo șase-șapte metri sub loja Regelui Juan Carlos al Spaniei, sigur de victorie ca și Terry Venables…

…După minunile lui Duckadam și cele două penalty-uri transformate de Lăcătuș și Balint, după uluitorul 2-0 pentru Steaua, Regele privește în gol. Noi, mâna de ziariști români, ne îmbrățișăm, chiuim, țopăim pe gradenele unde am urmărit jocul…

…La Macarena, poze cu Trofeul și o gură de șampanie din Cupa Campionilor Europeni. Apoi, la banchetul Regilor Europei. Stau la masa cu Duckadam, Lucică Bălan, Weissednbacher și Pistol. Primul interviu cu Eroul de la Sevilla, Duckadam, pentru Revista „Fotbal” de a doua zi. La doi pași, spre intrarea păzită a hotelului, roiesc impresarii. Toți îl vor pe Duckadam! Se vehiculează sume astronomice… „Două zile o să mă duc acasă, la Semlac”, e tot ce-și dorește Eroul, parcă nerealizând minunea… Tudorel Stoica e tare trist, acel stupid cartonaș galben, luat la centrul terenului, într-un 3-0 sec cu Anderlecht, i-a barat drumul spre finală… Imi Ienei mă întreabă, din când în când: „Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”. Trăim un vis… Pe la trei noaptea, mai toți jucătorii urcă în camere, fericiți, cu soțiile și prietenele sosite în ziua meciului. Eu și Ioan Chirilă nu mai avem unde pune capul. Zorile se spală de întuneric când ne întindem pe fotoliile din hol, la Macarena. Moțăim câteva minute, când, deodată, tărăboi la Recepție. Zvonaci aruncă ideea că au cerut azil politic câțiva jucători ai Stelei! Unul arată și un ziar local, abia ieșit din tipografie. Pe prima pagină, cu titlu mare, o declarație a Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Cred că alteța regală nu se putea referi decât la cele patru penalty-uri apărate de Duckadam. Numai că, alături de uimirea Regelui, un alt titlu: „36 de români au cerut azil politic!”… În tensiunea de dimineață, din hol, la Macarena, apare cu cămașa pusă-n grabă pe el, furios la culme, Imi Ienei. „Cine-și permite să ne ponegrească?! N-a rămas niciun jucător, toți dorm în hotel! Vă rog lăsați-ne să dormim! Respectați-ne!…”, tună antrenorul Campioanei Europei și pleacă să mai prindă un ceas de somn…

…Deși a plecat cu câteva ore bune întârziere din Sevilla, tot așteptându-se să se răzgândească unul dintre „cei 36 de români”, Steaua a ajuns la București cu toți jucătorii, miraculoși în ceea ce rămâne „Noaptea Generalilor” din fotbalul nostru: Duckadam-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei.…

***

…Meciul acesta, Steaua-Barcelona, 2-0, la Sevilla, în inegalabilul, inimibalilul, neuitatul 7 mai 1986, îl știe, astăzi, toată lumea adevărată a fotbalului. „Apără Duckadam!”, răsună peste un sfert de veac vocea lui Teoharie Coca Cosma…

…S-a răcit șampania în frapiere, mă pregătesc să ridic pocalul… N-am fost niciodată stelist, însă 7 mai este pentru mine ca o zi de naștere… Îl voi suna încă o dată pe Imi Ienei, să-l întreb dacă „e adevărat că am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”, pe Puiu Iordănescu, căruia i-am dat un telefon și miercuri 4 mai, de ziua lui, și pe Duckadam, „One Man Show” (ce emisiune am făcut cu el și Dan Puric, pe Telesport, la „Idoli și Legende”, în 7 mai 2006, când a curs șampania în studio!)… Sus paharul, pentru voi, minunați o singură dată Regi ai Europei!

…Din păcate, unii, cei săraci sufletește, n-aud cum Sevilla cântă încă românește, în neuitata Noapte a miracolelor zămislită-n Andaluzia…

…7 MAI este o Zi care nu se poate (încă!) uita! Legendele nu mor, nu le poate cumpăra niciun nabab al prezentului cenușiu…

*O variantă a acestui material a apărut inițial pe blogul sportvox.ro

„Arta de a fi hoț”

februarie 21, 2011 1 comentariu

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal „Grenada” i-am dat ca titlu de afiș „Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei „Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu „Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. „Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi „silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru „căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

Sportul, ca şi societatea românească!

februarie 7, 2011 Comments off

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…