Arhivă

Post Tăguit cu ‘Dem Rădulescu’

Jurnal de iarnă (11). BUN REVENIT ACASĂ, DOMNULE MINISTRU IONUȚ VULPESCU!

ianuarie 4, 2017 Comments off

…Mărturisesc că m-am bucurat enorm, când am aflat cum, pe ultima sută de metri, a triumfat Rațiunea în iarmarocul desemnării noului Cabinet, cel puțin în privința Ministrului Culturii și al Integrității Naționale! Care astăzi este, oficial, nu pe surse fanteziste, dacă nu otrăvite, Ionuț Vulpescu! Cel mai îndreptățit să revină acolo, unde, tot din cauza perfidului algoritm politic, a fost debarcat după numai 11 luni fix, timp cu realizări în Lumea Culturii Române. Pentru mine, Ionuț Vulpescu reprezintă singurul MINISTRU al Culturii pe care îl prețuiesc cu adevărat, dintre cei cunoscuți în ultimii 18 ani de când am revenit Acasă, în Limba și Cultura Română!

…Îl prețuiesc pe domnul Ministru Ionuț Vulpescu, de-o vârstă cu flăcăul meu cel mare, nu doar pentru că a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, are un masterat în „Doctrină și Cultură” și un doctorat în Filosofie (Facultate pe care am terminat-o și eu, la zi, în ’68!). Ba mai și scrie, una dintre cărți („Din țara în care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”) desemnând și un excelent eseist din lumea sportului, altă patimă de-a mea, alături de teatru.

…Îl prețuiesc pentru că l-am văzut, mai mult decât atâția miniștrii ai Culturii la un loc, la premiere de teatru (nu doar la Teatrele Naționale!) și film, chiar și la tot felul de Festivaluri de teatru, fie și cel independent (imaginea ce însoțește acest material a fost surprinsă, acum două toamne, la Festivalul „Undercloud”), și la spectacole-lectură, la lansări de carte, la Festivalul Național pentru Literatură, de acum doi ani, la Cluj, la Ateneu, la Festivalul George Enescu și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc că a salvat de la moarte Revistele literare!…
…Și pentru că biroul de la Minister a fost deschis mereu oricui, cu dialog sincer, plin de respect și bun simț, cu actori, dramaturgi, regizori, directori de teatre, scriitori, ziariști, editori, plasticieni, compozitori, încercând (de multe ocelri reușind!) să-i ajute pe cei care i-au solicitat sprijinul legal.

…Ionuț Vulpescu n-a fost Ministru al Culturii, în primul mandat, decât 11 luni fix! L-a schimbat blestematul de algoritm politic… El a revenit, acum, Acasă! Spun aceasta nu doar pentru că înțelege Cultura, dar și vibrează pentru ea, o iubește, respectând toți creatorii de Frumos. Ceea ce reprezintă o „rara avis”, prin comparație cu mulți navetiști politici parașutați la Cultură, căreia i-au făcut mai mult rău decât bine!
…Într-un prezent bolnav de can-can, câțiva vântură și acum nefericita greșeală cu Hamlet și Cervantes, accident generat, sunt convins, de oboseală și grabă, cum s-a mai întâmplat, în alte forme, atâtor intelectuali de marcă!

…Până la Bucuria din această zi de Miercuri, 4 ianuarie 2017, m-am cătrănit rău, luni noapte, când, în veritabilul joc de-a alba-neagra practicat de atâtea televiziuni, în trocul său politic domnul Tăriceanu a amenințat că, dacă nu i se dau Externele, cu Meleșcanu, ia Cultura și-l pune vătaf (n.a. termenul îmi aparține, sorry!), acolo, pe alde D.B. (nicio legătură cu filmele anilor ’60, „B.D la munte și la mare”‚”B.D. în acțiune”, cu nemuritorul Dem Rădulescu), tipul (D.B., nu Dem!) rămas celebru prin acea inepție lansată într-o emisiune televizată, potrivit căreia… activitatea parlamentarului și ministrului e mai grea, mai plină de risc decât a unui militar în Afganistan! (Sic!)… Nu a fost, din nefericire, unica dezamăgire din trocul miniștrilor trimiși la Cenușăreasa Cultură. Nu pot uita că, un timp, e drept nu prea lung, de Cultura Română a răspuns un intelectual român de origine maghiară, nu tocmai acomodat cu limba lui Caragiale și Eugen Ionesco… Sau că ultimul ocupant al postului de ministru la Cultură ne făcuse de râs pe noi, românii, cu acea Expoziție de pomină, cu tentă sexuală, mai anii trecuți, la New York!

…Acum, Cultura Română, atât de nedreptățită de mai-marii zilelor, pare să-și fi regăsit o rază de optimism. Pentru aceasta, însă, nu-i suficientă doar revenirea pe postul de Ministru al Culturii a unui intelectual, Ionuț Vulpescu, omul care, realmente, iubește și prețuiește Artele. Este nevoie de un Buget decent și de asigurarea unei continuități într-un Domeniu care, împreună cu Sportul, reprezintă cei mai apreciați Ambasadori ai României în Lume!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 216 persoane

Cioc, cioc, cioloBoc!

decembrie 18, 2009 2 comentarii

…Uraaaa! România a trecut de febra alegerilor! A renumărat voturi moarte, a mai suportat, câteva zile, circul electoral. Acum, însă, gata! Țara are președinte validat. Este vechiul locatar de la Cotroceni. Ales de peste 5 milioane de români. Și ținut încă cinci ani la conducerea țării de… Exil, fără de voturile căruia probabil că se reîntorcea în rada portului Constanța, să urce pe un vapor.

…Avem și premier! Tot cel vechi! Cel demis la 13 octombrie, când, premieră în cele două decenii de așa-zisă democrație, în Parlament a trecut o moțiune de cenzură!!! Azi, 17 decembrie (când, acum 20 de ani, la Timișoara și apoi în toată țara…), în 17 decembrie 2009, spuneam, la ora 10:30,  înainte să plece lângă Mica Sirenă din Copenhaga, noul-vechiul pereședinte a anunțat desemnarea noului-vechiului premier. Tandemul Băsescu-Boc (dacă vreți „B.B.”!) merge mai departe! „B.B (re)intră în acțiune”, ca să jonglez cu titlul acelei gustate comedioare de pe marele ecran cu regretatul Dem Rădulescu…

…Nimic nu s-a schimbat. Și, atunci, de ce atâta zarvă, atâta înverșunare, atâția bani aruncați pe Dâmbovița?!

La o primă vedere, totul pare o ciorbă reîncălzită. La o primă vedere, președintele nou-vechi nu pare să fi învățat ceva din greșelile trecutului, refuzând reconcilierea de care este nevoie mai ales în acest moment de Criză. Rămâne să infirme această idee.

…Avem președinte validat. Avem și premier desemnat. Până la Sărbători ni s-a promis că vom avea și un guvern. Nou sau tot ăl vechi, ușor cosmetizat?

…În presa dâmbovițeană de ieri, ambasadorul SUA la București, Mark Gilenstein, cerea politicienilor români, prin 5 puncte foarte clar exprimate, să termine cearta și să treacă la treabă. Să fi citit politicienii români, de la președinte la premier și șefi de partide „învățăturile americanilor către prostănacii noștri”, cum titra un ziar de ieri?! Să fie în stare clasa noastră politică și de lucruri serioase, dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” din ultimele luni?!