Arhivă

Post Tăguit cu ‘Cupa României’

Teatru și fotbal românesc la Chișinău

mai 28, 2011 Comments off

…Finala Cupei României la fotbal, din acest an, acel 2-1 pentru Steaua, contra lui Dinamo, de miercuri 25 mai, la Brașov, m-a prins în… Chișinău. Abia sosit, după un drum de 9 ore cu un microbuz, exact ca acela de navetist sentimental (de teatru) la Giurgiu. Plecat, într-o miercuri la 8 dimineața, de la autogara Filaret din București, am intrat, la 6 seara, în Festivalul internațional de teatru de la „Satiricus Ion Luca Caragiale”. Onorat nu numai să fac parte din Juriul Galei teatrale basarabene, ba chiar să fiu președintele celor cinci chemați să aleagă cea mai bună piesă a dramaturgilor de peste Prut…. „Uvertura” Festivalului Internațional de teatru de la Chișinău a însemnat un tulburător spectacol-manifest, protest („Țara asta a uitat de noi”, titlu care se potrivește de minune și României, nu-i așa?!), piesă montată cu un curaj nebun și măiestrie artistică de regizorul Alexandru Grecu, directorul gazdelor de la „Satiricus” și președintele UNITEM (UNITER-ul moldav). Până în ultima zi a lui Florar, când Gala va fi încheiată de Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, cu „Tangoul de Adio”, piesa basarabeanului Val Butnaru, să mă tot bucur de grațiile Thaliei… Nu pot uita, însă, de fotbal, cealaltă patimă fără sfârșit a vieții mele aflată, pare-se, pe „Sfârșit de partidă”, cum zice Beckett…

…Așa că, în prima mea seară la Chișinău, cea a finalului de sezon fotbalistic românesc de la Brașov, am ieșit din Teatrul Satiricus și am cotit doar doi metri la „Bier Platz”, să văd finala Cupei României la fotbal. Într-o berărie cu o excelentă „brună germană nefiltrată”, unde ospătari și ospătărițe (nu tocmai blonde și frumoase!) vorbesc mai mult rusa și înțeleg mai greu româna!… La ora meciului de la Brașov, la „Bruderschaft”-ul moldovean, în fața unei plasme nu prea mari, s-au adunat 15 basarabeni tineri, prietenoși și civilizați, 9 fani-Steaua, numai 5-Dinamo și un neutru. Toți, la curent cu tot ce mișcă prin fotbalul românesc… Până să înceapă finala, din mers s-a făcut un schimb de impresii, ca să nu zic „schimb de experiență”. Ei, toți mândri că Dacia Chișinău, prin victoria, cu 2-0, de duminică, în deplasare, cu Kombat Găgăuzia, își menține avansul de 9 puncte față de Sheriff Tiraspol, din Transnistria, și e clar noua campioana a Moldovei. Am reținut amănuntul acesta, însă pe mine mă interesa să aflu cum se vede fotbalul românesc de la Chișinău…

…11 dintre companionii mei basarabeni de la „Bier Platz” erau convinși că Naționala României se va califica la Euro 2012, cu sau fără Răzvan Lucescu. Doar doi l-ar menține pe Junior pe banca tricolorilor noștri. 5 dintre ei l-ar numi pe Hagi selecționer, 6 pe Mircea Lucescu, unul pe Olăroiu, altul pe… Gabi Balint! Niciunul nu s-a arătat interesat de scandalurile de peste Prut. „Nu fac bine!”, a concluzionat unul dintre fanii basarabeni… „Poate scandalurile astea au frânat fotbalul românesc, care are valori pentru primele opt țări din Europa”, a aruncat altul, care nu părea că o spune tocmai protocolar cu mime…

…Când Steaua a deschis scorul, toți cei 15 fani basarabeni au explodat! I-am întrebat, uimit, dacă toți țin cu trupa care a rulat șase antrenori în ultimul sezon, iar răspunsul unuia dintre cei cinci dinamoviști m-a crucit: „Golul lui Dică a fost prea frumos, încât să nu-l aplauzi. Da’, lasă, că va egala Dinamo”!?! Până să egaleze Dinamo, am ajuns și la „capitolul Chivu”. Absolut toți regretau retragerea căpitanului nostru. „Voi trebuie să-i mulțumiți pentru ce-a făcut dânsul pentru națională și pentru fala voastră, nu să-l suduiți”, a cugetat cu voce tare unul dintre steliști. „Știe el mai bine decât noi de ce se retrage! E om serios!”, a afirmat cel neutru. Mutu nu se bucură, în schimb, de aceleași aprecieri la Chișinău. „Brânză bună în burduf de câine”, a concluzionat unul dintre cei 15 fani basarabeni…

…A egalat Dinamo și bucuria celor 15 la golul lui Torje nu m-a mai surprins. „Frumos și golul ăsta! E corect 1-1 și la frumusețe”, a zis un dinamovist… Când Bărboianu a marcat în propria poartă, s-au bucurat numai steliștii. .„Ăsta-i blestemul lui Mititel!”, a murmurat unul dintre cei cinci dinamoviști abătuți… Pe final de partidă, când „câinii roșii” s-au aruncat peste reduta stelistă, să-l muște pe Tătărușanu, toată sala voia egalarea!?! „Să se intre în prelungiri! Să mai vedem fotbal! Să trăim tensiunea penalty-urilor”, mi-au demontat uimirea doi steliști. Iar când centralul Avram n-a dat penalty pentru dinamoviști, pe final de meci, l-am auzit pe unul dintre companioni: „Într-o țară în care se fură, fotbalul nu poate fi străin de asemenea lucruri”… Altceva, nu mai era de discutat, parcă, într-o seară în care am privit un meci de fotbal altfel decât la București!…

…Puteam să mă întorc liniștit la Teatru!

*O primă formă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Cupa României, roman de aventuri

mai 27, 2010 Comments off

…Acum, când nu ne rămâne decât să așteptăm Mondialul de la televizor, dacă tot ne-am despărțit de fotbalul autohton cu un meci de Cupă, vă propun să răsfoim puțin frumoasa carte de aventuri a Cupei României. Sunt multe lucruri de redescoperit…

  • Au fost 72 de ediții, cu 71 de finale. Dar istoria Cupei României a început acum 77 de ani! Pentru că nu s-a disputat Cupa, patru ani, în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. O finală mai puțin, pentru că aceea din ’88, oferită în birourile federale Stelei (cu 2-1), care, la semnul lui Valentin Ceaușescu, s-a retras din teren, la finele meciului cu Dinamo, nemulțumită de arbitraj (nu i s-a validat un gol!), a fost anulată!
  • Prima finală din Cupă României: 10 iulie 1934: Ripensia Timișoara-„U” Cluj 3-2 (3-1).
    • Finala s-a rejucat, însă, la București, clujenii contestând că bătălia s-a dat pe terenul Ripensiei!
    • La București, pe 1 octombrie ‘34, 5-0 (3-0) pentru bănățeni! În fața a 6.450 spectatori.
  • Clasamentul All-time al câștigătoarelor:
    • Steaua-20 de trofee: primul, în ’49, pe când era Clubul Sportiv Casa Armatei, 2-1, cu CSU Cluj; ultimul trofeu, în ’99, 4-2, la penalty-uri, cu Rapid.
    • Rapid-13 trofee: întâiul, în ’35, pe când era CFR, 6-5, în prelungiri, cu Ripensia; ultima Cupă adjudecată, în 2007 (2-0 cu Poli, chiar la Timișoara). Giuleștenii dețin recordul unei „serii” de 6 finale câștigate consecutiv (’37-’42)
    • Dinamo-12 Cupe, prima, în ’59 (4-0, cu CSM Baia Mare) ultima în 2005, 1-0, cu Farul (și cu ajutorul unui arbitru francez!), în Capitală.
    • Craiova-5 trofee, primul, în ’77 (2-1, cu Steaua, la București), ultimul în ’93, 2-0, cu Dacia Unirea Brăila, când, în min.87, s-a accidentat grav Săndoi (fractură de tibie și peroneu, sub ochii impresarilor de la Lyon care veniseră să-l ia!)
    • Timișoara-4 Cupe, prima, la debutul competiției, în ’34, prin Ripensia (cu două trofee în palmares), una prin Știința, iar ultima, în ’80, prin Poli: 2-1, după prelungiri, cu Steaua, la Bucuresti, unde militarii au deschis scorul, în 25, prin Tudorel Stoica, dar Marcel Răducanu a văzut „roșu” de la Nicu Rainea, în 28’ (lovirea fără minge a lui A.Manea). Viorel Vișan a egalat înainte de pauză, ca în prelungiri, regretatul Dan Păltinișan să catapulteze cu capul balonul în poarta lui Vasile Iordache!
    • Clujul-4 trofee (Știința-1965, 2-1, cu Dinamo Pitești; CFR, ultimele 3 ediții, 2-1 cu Urziceni, 3-0, cu Timișoara, 5-4, azi-noapte, cu FC Vaslui).
    • UT Arad și Petrolul Ploiești, câte 2 Cupe ale României în vitrină.
    • Cu câte o finală câștigătă: CFR Turnu-Severin, în ’43 (4-0 cu Sportul Studențesc București), Metalul Reșița-‘54, Progresul Oradea-’56 (2-0, cu Energia Câmpia Turzii), Progresul București-‘60 (2-0, cu Dinamo Obor), Arieșul Turda-‘61, Chimia Rm. Vâlcea-’73, Jiul Petroșani-’74 (4-2, cu Poli Timișoara), Gloria Bistrița-’94 (1-0, cu Universitatea Craiova).

…Tragem linie și constatăm că Provincia a câștigat 24 de Cupe din 72 de ediții. Prima și…ultimele trei. Trofeul n-a poposit niciodată în vitrina unei echipe din Moldova.

  • 67 de finale s-au disputat în Capitală. Practic, istoria Cupei a început în ’34, la Timișoara, dar acea finală s-a rejucat la București.
    • Întâiul oraș din afara Capitalei care a găzduit o finală, Brașovul, la 29 iunie 1989: Steaua-Dinamo 1-0, gol Hagi ’67.
    • A urmat Timișoara, Piatra Neamț, Tg. Jiu, iar azi-noapte Iași. Deci, ultimele 4 finale ale Cupei României în Provincie. Provincia este, doar, Capitala fotbalului românesc în ultimii trei ani!
  • Cele mai mari surprize ale Cupei României:
    • 5 decembrie 1954: Metalul Reșița (Divizia B)-Dinamo București (lansată spre primul titlu, cu Ozon, Călinoiu, frații Băcuț, Ene I, Suru în echipă) 2-0, prin golurile lui Szeles-30’, 40’ și paradele ireale ale portarului Zarici! Minunea s-a produs pe stadionul Republicii (pe locul său tronează, astăzi, Casa Poporului!) din București, în fața a 30.000 de spectatori.
    • Pe același stadion, la 12 decembrie 1961: Arieșul Turda (tot din lumea a II-a)-Rapid București 2-1 (0-1), după ce, în 24’, Nae Georgescu a deschis scorul pentru feroviari (cu marele Titus Ozon în formație!), iar anonimul din poarta sticlarilor, Vasile Suciu, a fost ireal. Ca, la 6 minute după pauză, în loc de un scor fluviu pentru giuleșteni, Vasile Băluțiu să egaleze din penalty, iar peste 60 de secunde să mai înscrie o dată, incredibil!
    • A fost și o dubla finală între două echipe din ligile inferioare, în iulie ’73: Chimia Rm. Vâlcea (Divizia B)-Constructorul Galați (eșalonul 3), 1-1, în prima finală, cu prelungiri; 3-0, peste două zile, când golul lui Iordache și „dubla” lui Gojgaru au dus Trofeul pe malul Oltului, unde delegatul Chimiei era…Dumitru Dragomir.
    • Gălățenii rămân cu „bomba” din acele semifinale, când au eliminat, la Ploiești (2-2), Steaua antrenată, atunci, de Titi Teașcă!
  • A existat o finală care a durat…194 de zile…
    • …în 1940: Rapid-Venus București. A început la 30 aprilie, ca învingătorul să fie declarat la… 9 noiembrie, după 4 dueluri. 2-2, după ce rapidiștii au condus cu 2-0, în fața a 15.000 de spectatori; 4-4, pe ANEF, după ce Venus, campioana, a condus cu 4-2; 2-2 în Giulești și, în sfârșit, 2-1 pentru feroviari, tot pe ANEF, când Baratky a deschis scorul în 57’, Gavrilescu l-a majorat în 73’, ca Eisenbaisser să reușească golul consolării în 85’! 10-9, după 4 meciuri, pentru Rapid!
  • Prima finală pe Marele Stadion, fostul „23 August”, la 28 noiembrie ’53: UTA-CCA, 1-0, golul victoriei Bătrânei Doamne marcându-l, în 110’, Gheorghe Vaczi, de două ori golgeter al țării! 60.000 de spectatori în tribune! Venea lumea pe vremuri la fotbal! Și nu se plictisea (dimpotrivă!), cum insinua, mai zilele trecute, un scrib răutăcios sau avid numai de scandal, într-o foaie bucureșteană…
  • Există și o Finală a fair-play-ului desăvârșit: la 26 iulie 1970, în fața a 50.000 de spectatori, pe „23 August”: Steaua-Dinamo 2-1!
    • Florică Voinea a deschis scorul pentru militari, în 8’, „câinii roșii” au egalat la 5 minute după pauză, prin Cornel Dinu. Arbitru Gh. Limona a arătat centrul terenului, validând golul, numai că Dinu s-a dus la cavalerul fluierului și i-a spus că a marcat cu mâna (ceea ce nu a făcut Maradona în acel celebru meci cu Anglia, la Mondialul Mexican din ‘86)! Golul s-a anulat, Voinea a mai marcat o dată, în 56’, și Steaua a câștigat Trofeul, chiar dacă Dumitrache relansase lupta în 79’!

…Cupa României este un frumos roman de aventuri, cu rezultate de senzație, dincolo de finalele amintite. Cine uită că Rapidul a fost eliminată de Foresta și de Gherla, că Universitatea Craiova s-a împiedicat la Aiud, Blaj sau Pașcani, că tot juveții aveau să câștige cu 5-0 la Certej, dar să se trezească eliminați la masa verde pentru că utilizaseră un jucător în stare de suspendare (Cioroianu). Și câte alte atâtea povești adevărate nu mai are Cupa României! Răsfoim Istoria, căci prezentul este unul trist…

Provincia, Capitala fotbalului românesc!

mai 27, 2010 Comments off

…Azi-noapte, a căzut cortina peste stagiunea fotbalului românesc. CFR Cluj a învins, la penalty-uri (5-4), pe F.C. Vaslui, a luat din nou totul, după doi ani, și în Gruia e mare nebunie. Lumea bună se pregătește, însă, de Mondial, iar jucătorii noștri, pentru a treia oară consecutiv, își fac program de… telespectatori! Ceea ce mi se pare absolut firesc, din moment ce moneda de schimb a fotbalului autohton o reprezintă scandalurile, bișnița cu bătaie scurtă, avantajele imediate, în numele cărora ne-am trezit invadați de atâția neica-nimeni din străinătățuri. În dauna tinerelor speranțe de-acasă, blocate de „comisioanele” impresarilor, uneori și a antrenorilor…

…CFR Cluj a câștigat, cu o etapă înaintea finișului, al doilea său titlu de campioană a României. Fie și cu numai trei jucători români titulari!…Trupa multinațională de sub Feleac, cu seriozitate și calcule exacte, a preluat cununa de lauri de la Unirea Bărăganului, Urzicenii clasați pe locul secund și fără Dan Petrescu, plecat să se îmbogățească la ruși… Provincia a dominat și această ediție a Ligii I…

…Ultimul act al stagiunii noastre fotbalistice, finala Cupei României, azi-noapte, în Dealul Copoului, unde buciumul sună a jale, din moment ce Politehnica Iași a retrogradat! A doua finală jucată în Moldova, în ultimii trei ani. Tot între două echipe din Provincie, cum se întâmplase și în ultimele două ediții (CFR Cluj-Unirea Urziceni, 2-1, la Piatra Neamț; CFR Cluj-Poli Timișoara, 3-0, la Tg. Jiu). A triumfat cu emoții, la penalty-uri, CFR Cluj, pentru a 3-a oară consecutiv. De data aceasta, însă, fără strălucire, fiind în corzi după primele 45 de minute, când ratările celor din Vaslui și miopia arbitrului Deaconu, la un fault în careu comis de Gabi Mureșan asupra lui Wesley, au împiedicat trupa lui Adrian Porumboiu să dobândească întâiul Trofeu. Neșansa moldavilor a fost și ca sârbul Miljsavlevici, excelent în ultimele 75 de minute, cât a jucat, să rateze prima lovitură de departajare, unica irosită din seria de 10! Acum, când echipa de mercenari a Clujului a reușit al doilea event (campionat-cupă) din istorie, în ultimii trei ani, cortina s-a lăsat peste un sezon plin de scandaluri, gafe uriașe de arbitri (unii ajunși în cătușe!) și puțin fotbal de valoare…

Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

aprilie 20, 2010 1 comentariu

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Duckadam, Eroul de la Sevilla

aprilie 1, 2010 1 comentariu

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

  • Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
  • Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
  • …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
  • 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

martie 25, 2010 2 comentarii

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Emeric Ienei – 73

martie 22, 2010 2 comentarii

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!