Arhivă

Post Tăguit cu ‘Cristian Țopescu’

Sportul românesc a rămas cu gura căscată!

decembrie 20, 2012 Comments off

…Exact ca la dentist! Căci noul ministru al sportului este un… stomatolog!?! Un neica-nimeni în lumea sportului. Îl cheamă Nicolae Bănicioiu, are 33 de ani, membru PSD, iar marele lui „atu” îl reprezintă faptul că… este prieten cu Victor Ponta! Pe lista I a premierului, pentru Ministerul Sportului figura un adevărat om de sport, Alin Petrache, fost rugbist de Națională, școlit în lumea bună a performanței mondiale. Probabil că era prea bun, prea competent pentru un domeniu de imagine a țării, care a luat-o demult la vale. Sportul, ca și țara!… Măria Sa Sportul a făcut României, decenii bune, o imagine extraordinară. Acum, sportul românesc nu poate fi decât imaginea fidelă a societății pe care a reprezintă. Știți unde ne aflăm, desigur…

…Prea pregătită să preia frâiele Sportului era, probabil, și Carmedn Tocală, persoană profundă, inteligentă, dinamică și cu pasiune, doamna care a reabilitat la noi, reumplând sălile, un sport de spectacol, cum este baschetul. Ba a mai demonstrat că are valoare și în scurtul timp petrecut la timona ANST (Agenției Naționale pentru Sport și Tineret). Și, ca doamna Carmen Tocală, ca Alin Petrache, adevărați oameni de sport, de performanță, mai există-n țara asta multe personalități în măsură să pună umărul, renumele și gândul bun la renașterea sportului românesc. Mă gândesc la Nicolae Mărășescu, Doina Melinte, Gabi Szabo, Octavian Bellu, Elisabeta Lipă, Mihai Leu, Ivan Pațaichin, Cristian Gațu, Ana Pascu, Laura Badea, Cornel Dinu, Gică Popescu, Cristian Țopescu și câte alte nobile nume de Legendă…

…Când am auzit că noul guvern va merge pe criteriul valoric, speranța a renăscut din nou. Când am și citit că la Justiție a fost ales un independent, Mona Pivniceru, am început să visez. Sportul avea (de fapt, are!) nevoie de competență și obiectivitate. Știam că Victor Ponta este apropiat de sport și credeam că va da credit profesionalismului adevărat. Nu algoritmului politic și, mai nou, celui  prietenesc. Alegerea anonimului stomatolog reprezintă o bilă neagră care, mă tem, va trage și mai mult în abis sportul românesc. Singurul domeniu care ne-a adus atâtea bucurii, care a fericit generații întregi, inclusiv a premierului și a prietenului său, coleg de fotbal în echipa de novici (în fotbal!) a politicienilor.

J.O. Ziua 13. Ghinion, doar pentru mediocri. Pentru noi, „Adio, arme!”

august 9, 2012 Comments off

… 9 august, Londra 2012. Am ajuns la Ziua a 13-a de concurs, în Olimpiada XXX. Pentru unii, zi cu ghinion. Mie mi-a purtat noroc, mai mereu, cifra 13. Nu de aceea susțin că, astăzi, ghinionul a fost doar pentru cei mediocri. Căci, în această zi, atâtea medalii, recorduri olimpice, mondiale, fascinație… Nu și pentru sportivii români. Nu au avut ghinion, ci au fost lipsiți de valoare. Acesta este adevărul, n-are sens să ne mai ascundem după cifra 13!…

…Astăzi, ultimele noastre speranțe la o medalie, două. În cursele băieților, la 1000 metri, canoe dublu și kaiac 4. Ei, băieții, în umbra fetelor și la această Olimpiadă. Din totalul nostru de nouă medalii, numai trei au fost aduse de flăcăi: un aur la tir (Alin George Moldoveanu), un argint (echipa de sabie a lui Mihai Covaliu) și un bronz la haltere (Răzvan Martin). În această dimineață, specialiștii români și iluziile noastre ne făceau să visăm la cel puțin o medalie, mai ales că „dublul” de la canoe își dăltuise numele în aurul ultimului campionat mondial!… Speranța de medalie, astăzi, nu prea ținea cont, însă, de nefasta noastră tradiție olimpică pe acest „culoar”: de 12 ani canoiștii și kaiaciștii n-au mai adus o (una) medalie! Și n-au pescuit-o, în acest 9 august, nici Alexandru Dumitrescu în barcă alături de Victor Mihalachi…

…Au plecat de pe culoarul I, ceea ce, s-a spus, a fost primul handicap, niciun echipaj pornit de lângă mal necâștigând vreo medalie, la Londra! A mai venit și startul moale al echipajului nostru, poate handicapul cel mai mare. Ușoara revenire (cum au zis comentatorii cursei!?!) a însemnat… penultimul loc în cursă… La kaiac 4 a fost și mai rău! Ultimul loc!?!
… Astăzi, ultima noastră Arcă a Bunei Speranțe s-a înecat în mediocritate… Unde ești, Ivan Patzaichin cu „flotila ta de aur”?…

…Ultima noastră utopie din această Zi 13, săritoarea în înălțime Esthera Petre. Mitul Iolandei Balaș mi-a stârnit, o clipă, imaginația. Dar, totul s-a risipit atât de rapid… Esthera a dărâmat de trei ori ștacheta, fixată la 1.90 m., ratând până și prezența în finală… Seara, s-a dus și dorul unei minuni, altă atletă, Mirela Lavric, terminând penultima în una din cele trei semifinale la 800 m. Așa încât, Adio, medalii! Știu, mai nimerit ar fi să spun, ‚Adio, arme!”, amintind de celebrul roman al lui Hemingway. Numai că, dacă remarcabilul scriitor american a avut 47 de finaluri alternative la romanul său, noi nu mai avem nicio armă pentru podium…

…Olimpiada aceasta a însemnat pentru mine și un regal al presei sportive române, chemată la un veritabil masterat în materie. Remarcabile reportajele și interviurile transmise, de la fața locului, de Cătălin Tolontan și echipa sa de la Gazeta Sportutilor. Excelente momentele de la Radio România Actualități, de atâtea ori pe zi, realizate în studioul de la București, dar și la fața locului de Mugur Corpaci, Adrian Soare, Cătălin Cârnu, Bogdan Predescu, Mihai Junea etc. Lăudabil efortul colegilor de la TVR, în duplexul București (Ionel Stoica, Tudor Furdui, Marius Mitran)-Londra (Dragoș Bocănaciu, Sorin Hobana, Emil Hossu Longhin)… Pe fază, documentat, divers, echipajul Eurosport, aflat la Londra (Nicolae Mărășescu, Cosmin Cernat) și la București (Carmen Bunaciu, Marian Drăgulescu, polivalentului Vlad Bucurescu). Din păcate, unii și-au permis prea multe banalități, au abuzat de miștouri, alții n-au fost prea atenți, câțiva certați cu fair-play-ul, logica elementară, adevărul și gramatica (nu gimnastica!) limbii române, trei-patru depășiți de eveniment (în frunte cu A.Alexoi-TVR). Chiar astăzi, la Eurosport, în timpul săriturii cu prăjina, de la decatlon, un „dublu Alexandru” ne-a obosit, chiar agasat, cu o inutilă lecție de istorie, geografie, filozofie de doi bani etc., abandonând concursul! Bine că s-a dat legătura la un alt sport, că ajungeam la „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel sau la „Tratatul de descompunere” al lui Cioran… Ne aflăm, totuși, la Olimpiada de vară, cu filozofia și sublimul ei…

…Dacă la Olimpiadă a fost o zi tristă pentru noi, la fotbal, în schimb, Steaua (după un jenant 0-1 la București!) a călcat în picioare (3-0; scorul este mic!) echipa slovacă Spartak, chiar pe terenul ei, la Trnava, acolo unde militarii cedau, incredibil, cu 0-4, în toamna lui ’68!!! Regret că Steaua n-a învins cu 4-0, pentru o revanșă perfectă peste decenii… Oricum, delirul lui Gigi Becali a început! Ceea ce nu e bine…
…Văzând stadionul din Trnava, mi-am amintit de meciul urmărit la fața locului, în toamna lui ’71, când am fost invitat, la microfonul TVR, de inegalabilul Cristian Țopescu, la începuturile gazetăriei mele sportive. Acel duel care se uită greu, Spartak-Dinamo, când, după 0-0, la București, „câinii roșii”, cu Nunweiller III, căpitan de plai, Andrei-uluitor în poartă și „dubla” lui Doru Popescu, s-au calificat spectaculos…

…Fantastică ultima cursă a zilei, în plină noapte, 200 m. bărbați! Usain Bolt a triumfat din nou, zâmbind, sacrificând un nou record olimpic pentru a-l tachina pe colegul său de echipă Blake, aflat foarte puțin în spate!…După care, a luat un aparat foto și a început să facă poze colegilor, fotoreporterilor!…Pe scurt, extraterestul Usain Bolt, singurul atlet care și-a apărat ambele titluri (100 și 200 m.) la două Olimpiade consecutive! El este Regele Olimpiadei, împreună cu înotătorul american Michael Phelps, care, la Londra, a dus recordul absolut al medaliilor câștigate (22!) la cote astrale!… Culmea este că podiumul de la această probă de 200 m. a fost unul… jamaican (bronzul revenindu-i lui Weir)! Ceea ce a aruncat România, în clasamentul general, un loc mai jos…

…Rămânem cu nouă medalii, numai două de aur, cinci de argint și două de bronz. Deocamdată, suntem pe locul 23 în clasamentul general pe medalii, unde lider a revenit SUA. Mă tem că nu vom rezista pe această poziție 23, ce sună ca o cotă în Delta Dunării, cândva izvor de kaiaciști și canoiști…

…Olimpiada s-a terminat (din păcate!) pentru sportivii noștri! S-a terminat, totuși, frumos… Semn că ar trebui să pun punct acestui „Jurnal sentimental olimpic”, pe care l-am scris, zilnic, de la fascinanta Deschidere, cu sufletul plin de ambasadorii noștri la Londra și cu bucuria spectacolului sportiv.
….Cortina va cădea peste superba Olimpiadă XXX, duminică noapte, pe Tamisa. Acum, oarecum detașat, voi urmări, sunt sigur, un fabulos Acord final! Se și vede Rio de Janeiro 2016…

J.O. Ziua 10. Alt duș rece…

august 6, 2012 Comments off

…Luni 6 august a început pentru noi sub semnul Speranței renăscute de marea izbândă a Sandrei Raluca Izbașa, aur la sărituri! Visam cel puțin încă o medalie și astăzi, tot la gimnastică, tot la sărituri, dar la băieți. Iluziile noastre se legau de Flavius Koczi, campionul european en titre la sărituri, gimnast de la care mulți au așteptat “marea lovitură”. Și reșițeanul a însemnat aurul nostru iluzoriu numai după ce a deschis balul, cu o medie de 15,633, și a mai sărit un britanic. După care a tot coborât în clasamentul celor opt concurenți, ca să termine Olimpiada modest: poziția a 7-a! Cum și la sol, unde ne înecase speranțele în neputință, ca și în concursul pe echipe, unde băieții noștri nu s-au calificat în finală. Un prim duș rece în această zi de 6 august, când visam să plouă cu rezultate de ecou…

…Al doilea duș rece, necalificarea echipei de polo, surclasată în ultima iluzie, 4-12 cu Serbia, cea mai jenantă înfrângere în grupa premininară, unde, excluzând primul meci, victorie cu Marea Britanie, restul a fost tăcere. Eșecuri cu reprezentativele SUA, Ungaria, Muntenegru… Degeaba s-au calificat poloiștii după aproape două decenii la Olimpiadă, dacă solii noștri au părăsit bazinul de parcă n-ar fi avut apă în piscină…

…Visam să se redreseze barca românească, numai că Iosif Chirilă a ratat și el calificarea în finală, de data aceasta la canoe simplu 1.000 m. Și, automat, în această Zi 10, înțelegem că unii au venit la Londra numai să plece cu mâna goală! Atleții, boxerii (eliminată, din prima, și Mihaela Lăcătușu), canotoarele, scrimerele, poloiștii, gimnaștii, și… Amară concluzie într-o zi când titlul olimpic la 400 m. garduri a revenit lui Felix Sanchez, atlet din… Republica Dominicană!?!

…După “aurul” Sandrei Izbașa la sărituri, remarcabila antrenoare Mariana Bitang avea să declare: “ Sper că aurul acesta a spart ghinionul!”…. Sper și eu. Poate mâine, la bârnă șI sol fete, unde avem câte două fete pe aparat: Cătălina Ponor și Larisa Iordache, pe “puntea suspinelor”, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, pe covorul baletului sportiv. Ar fi cam ultimele noastre cartușe de speranță!… Care să îmbogățească recolta de metale prețioase, deocamdată de două medalii de aur, patru de argint și două de bronz. Adusă de patru sporturi: gimnastică fete, haltere, judo, scrimă băieți și tir! Și ceilalți?

…Două cifre: aventura Sandrei Izbașa către aur a fost urmărită la TVR de 1.667.000 de oameni!!! În timp ce Fulgerul din noaptea de duminică, Usain Bolt, în super-cursa de 100 m. a adunat în fața micilor ecrane…două miliarde de telespectatori! O duminică fabuloasă pentru omenire…

…Absolut imposibilă Alina Alexoi la microfonul TVR, pe care l-a confundat permanent cu o jenantă șușanea la peluză, între prieteni și rude, fie că era vorba de scrimă sau gimnastică. “Țața de la microfon”, cum a numit-o scriitorul George Stanca, ne-a oripilat cu fraza ei de maidan, cu onomatopee non-stop și denaturări de sensuri. Problema este cine i-a dat undă verde să umbrească microfonul lui Cristian Țopescu, comentatorul de aur care a înnobilat atâtea Olimpiade cu personalitatea sa inconfundabilă?!

Sevilla, Steaua, acum un sfert de veac…

mai 6, 2011 Comments off

…De un sfert de veac, aștept ziua de 7 mai ca pe un ritual din scripturi rare. Cu câteva zile înainte pun o șampanie bună la rece. Îi sun pe Imi Ienei, Puiu Iordănescu, pe Helmuth Duckadam… Și deschid, emoționat, în lacrimă de neuitare, arhiva mea sentimentală. Retrăiesc, pas cu pas, fază cu fază, ceas cu ceas, acel miracol de la Sevilla, Steaua-regina Europei, una dintre Legendele pe care am trăit să o văd cum se întrupează…

…5 mai 1986. Mă consider un favorizat al sorții, când urc în avionul –un TU 118, parcă- Stelei. Marele Ioan Chirilă și eu, singurii ziariști care avem norocul să plecăm și să ne întoarcem în aceeași aeronavă cu Steaua!… Am plecat victime sigure pentru cei mai mulți (poate de aceea m-am și aflat eu lângă Nea Vanea!), ne-am întors cu Trofeul Cupei Campionilor Europeni, fapt incredibil, ireal pentru lumea-ntreagă, realitate de vis, de aproape trei decenii, pentru noi, românii…

…Zbor spre Sevilla, luni 5 mai ’86, cu o escală la Timișoara. În sala de protocol a aeroportului, mai toate gradele militare, oameni de fotbal, pișcoturi și șampanie. Surprinzător pentru mine, jucătorii Stelei, numai zâmbete. Parcă merg la un meci oarecare de campionat, nu să dea piept cu falnica Barcelona, în prima Finală europeană din istoria fotbalului nostru. În avion, la un moment dat, Ion Alexandrescu –poate cel mai mare conducător de club de la noi- îmi șoptește: „Domn MMI, hai să-ți zic una doar pentru dumneata. Va juca și Puiu!”. Puiu Iordănescu, antrenorul secund… Merg la Nea Vanea Chirilă și îi plasez discret „bomba”. Imi Ienei ne surprinde uimirea. Nea Vanea îl întreabă dacă nu-i o glumă. „Așa e, va juca Puiu. Dar spre final… E surpriza noastră pentru spanioli… Vă rog, însă, să nu dați la ziar”, se confesează Imi Ienei, vecinul meu de la „Polivalentă”… Apare și Valentin, fiul cel mare al Ceaușeștilor. Imi Ienei continuă discuția și „tovarășul Valentin” se poartă ca un gentleman: „Nu cred că ar fi bine să scrieți despre acest lucru!”… Câți trepăduși nu ne-ar pus pumnul în gură, ordonându-ne să nu scriem așa ceva!… Nu am scris un rând, n-am dat nimic de înțeles în corespondențele noastre de marți și de miercuri. Ar fi scăpat cineva, oare, o asemenea „bombă”, astăzi, când apar atâtea lucruri care nu s-au petrecut nici măcar în gând?!…

…Fericit că particip la un asemenea Eveniment (cel mai mare din cariera mea de ziarist sportiv!), nu mă interesează că, la fel ca și corifeul presei noastre sportive, Ioan Chirilă, nu am decât o diurnă de doi dolari pe zi și 15 dolari pentru cazarea pe-o noapte, bani cu care nu putem dormi nici în gara Sevilliei. Pentru un asemenea Eveniment, merită să nu dorm trei nopți și să fac greva foamei… Norocul nostru este omenia conducătorilor Stelei, care ne dau, la luxosul Hotel Macarena, camera maseurului, mutat într-o încăpere cu doctorul. Plus că suntem acceptați la masa echipei… Mergem cu Steaua la antrenament, la o plimbare prin parc, în dimineața meciului. Orașul parcă s-a îmbrăcat într-un tricou uriaș al Barcelonei, sub asediul fanilor catalani. În iadul acesta, care irupe în fața Catedralei Giralda, simt teama cum urcă-n mine, ca seva-n trunchiuri. Lăcătuș, Balint, Ilie Bărbulescu, Iovan și Pistol se țin de glume. O clipă mă întreb dacă nu-s inconștienți… Marți, când Steaua fără nume se odihnește la „Macarena”, plec cu Nea Vanea și Costică Mijaica, venit de la New York, în… tricoul Stelei (!?!), la vreo 20 de kilometri în afara Sevillei, la conferința de presă a marilor favoriți. Trupa cea vestită a Barcelonei nu trădează nicio emoție. Ba, antrenorul Terry Venables devine arogant, când îl întreb dacă refuză acea butadă care spune că balonul este rotund: „Barcelona poate juca mâine cu orice balon, rotund, pătrat sau cub, cu orice echipă, cu nume, nu cu una necunoscută ca Steaua, care, și așa a ajuns prea departe”. Ioan Chirilă se ridică brusc de pe scaun, o ia spre ieșire și-mi aruncă a lehamite: „Hai, măi, Mirceo, n-avem de ce să mai pierdem timpul pe aici!… Se dau prea mari și asta îi poate costa!”…

…Miercuri 7 mai 1986. Ora 12:30. La Macarena, vine grupul ziariștilor români, care au aterizat de câteva minute cu vreo două sute de norocoși suporteri din țară. Mai toți sunt, paradoxal, optimiști. Gheghe Nicolaescu, Dan Voicilă, Ioan Bocioacă, Horia Alexandrescu, Octavian Vintilă. Cam tăcuți, nea Mache, alias Eftimie Ionescu, și Teoharie Coca Cosma (care va transmite partida la TVR, în locul marelui Cristian Țopescu, pedepsit de conducerea de partid pentru curajul de a fi spus multe adevăruri incomode!)…

…Cu aproape două ore înainte de meci, urc cu nea Vanea în autocarul Stelei, ne așezăm pe locurile din spate. E o liniște de catedrală. Se aud, parcă, inimile gata să spargă piepturile steliștilor. Par statui lipite de geam. Când să pornească autobuzul cu escortă spre stadion, în fața ușii deschise, Valentin Ceaușescu, foarte calm. „Îi batem cu 2-0!”, zice tovarășul Valentin. Ușa mașinii se închide și pornim parcă fără să respirăm spre stadion. „2-0?! E nebun!”, îmi șoptește-n urechea dreaptă Nea Vanea. Îi dau dreptate în gând și-mi fac o cruce… Aceeași cruce pe care o fac și la începutul meciului, în infernul catalan, la vreo șase-șapte metri sub loja Regelui Juan Carlos al Spaniei, sigur de victorie ca și Terry Venables…

…După minunile lui Duckadam și cele două penalty-uri transformate de Lăcătuș și Balint, după uluitorul 2-0 pentru Steaua, Regele privește în gol. Noi, mâna de ziariști români, ne îmbrățișăm, chiuim, țopăim pe gradenele unde am urmărit jocul…

…La Macarena, poze cu Trofeul și o gură de șampanie din Cupa Campionilor Europeni. Apoi, la banchetul Regilor Europei. Stau la masa cu Duckadam, Lucică Bălan, Weissednbacher și Pistol. Primul interviu cu Eroul de la Sevilla, Duckadam, pentru Revista „Fotbal” de a doua zi. La doi pași, spre intrarea păzită a hotelului, roiesc impresarii. Toți îl vor pe Duckadam! Se vehiculează sume astronomice… „Două zile o să mă duc acasă, la Semlac”, e tot ce-și dorește Eroul, parcă nerealizând minunea… Tudorel Stoica e tare trist, acel stupid cartonaș galben, luat la centrul terenului, într-un 3-0 sec cu Anderlecht, i-a barat drumul spre finală… Imi Ienei mă întreabă, din când în când: „Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”. Trăim un vis… Pe la trei noaptea, mai toți jucătorii urcă în camere, fericiți, cu soțiile și prietenele sosite în ziua meciului. Eu și Ioan Chirilă nu mai avem unde pune capul. Zorile se spală de întuneric când ne întindem pe fotoliile din hol, la Macarena. Moțăim câteva minute, când, deodată, tărăboi la Recepție. Zvonaci aruncă ideea că au cerut azil politic câțiva jucători ai Stelei! Unul arată și un ziar local, abia ieșit din tipografie. Pe prima pagină, cu titlu mare, o declarație a Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Cred că alteța regală nu se putea referi decât la cele patru penalty-uri apărate de Duckadam. Numai că, alături de uimirea Regelui, un alt titlu: „36 de români au cerut azil politic!”… În tensiunea de dimineață, din hol, la Macarena, apare cu cămașa pusă-n grabă pe el, furios la culme, Imi Ienei. „Cine-și permite să ne ponegrească?! N-a rămas niciun jucător, toți dorm în hotel! Vă rog lăsați-ne să dormim! Respectați-ne!…”, tună antrenorul Campioanei Europei și pleacă să mai prindă un ceas de somn…

…Deși a plecat cu câteva ore bune întârziere din Sevilla, tot așteptându-se să se răzgândească unul dintre „cei 36 de români”, Steaua a ajuns la București cu toți jucătorii, miraculoși în ceea ce rămâne „Noaptea Generalilor” din fotbalul nostru: Duckadam-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei.…

***

…Meciul acesta, Steaua-Barcelona, 2-0, la Sevilla, în inegalabilul, inimibalilul, neuitatul 7 mai 1986, îl știe, astăzi, toată lumea adevărată a fotbalului. „Apără Duckadam!”, răsună peste un sfert de veac vocea lui Teoharie Coca Cosma…

…S-a răcit șampania în frapiere, mă pregătesc să ridic pocalul… N-am fost niciodată stelist, însă 7 mai este pentru mine ca o zi de naștere… Îl voi suna încă o dată pe Imi Ienei, să-l întreb dacă „e adevărat că am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”, pe Puiu Iordănescu, căruia i-am dat un telefon și miercuri 4 mai, de ziua lui, și pe Duckadam, „One Man Show” (ce emisiune am făcut cu el și Dan Puric, pe Telesport, la „Idoli și Legende”, în 7 mai 2006, când a curs șampania în studio!)… Sus paharul, pentru voi, minunați o singură dată Regi ai Europei!

…Din păcate, unii, cei săraci sufletește, n-aud cum Sevilla cântă încă românește, în neuitata Noapte a miracolelor zămislită-n Andaluzia…

…7 MAI este o Zi care nu se poate (încă!) uita! Legendele nu mor, nu le poate cumpăra niciun nabab al prezentului cenușiu…

*O variantă a acestui material a apărut inițial pe blogul sportvox.ro

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

martie 25, 2010 2 comentarii

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Emeric Ienei – 73

martie 22, 2010 2 comentarii

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!