…Nu trebuie să se joace nici Pițurcă, alt „gropar” al echipei care l-a lansat! Să vii, când lumea cinstită a fotbalului e sub șoc la vestea desfiițării Craiovei fotbalistice, și să declari „Numai așa puteam scăpa de Mititelu!”, devine absolut ordinar! Descalificant!… Ca să scapi de un șef de galerie ajuns patronul unei Legende nu trebuia, juvete Pițurcă, să distrugi Legenda! Dacă aveai forță, te băteai cu el. Aveai motive logice, legale, dacă nu s-ar fi trișat ca la barbut, ca la poker! Din păcate, prin comportarea din acest caz al asasinării unei Legende, selecționerul, ca și atâția mulți alții, și-au dovedit crasa lipsă de caracter… Degeaba țipă, acum, atâția, că Mititelu nu putea duce Craiova decât la deznodământul de azi, ei trebuiau să oprească un asemenea dezastru, dacă măcar ar fi respectat Campioana unei mari iubiri!

***

…Sigur, moartea unei mari iubiri, Craiova, Eterna Terra Nova din fotbalul românesc, este efectul unei lungi serii de anomalii, care numai în societatea românească actuală se pot petrece. Legenda, brandul Olteniei a fost, mai întâi, după așa-zisa democratizare, cumpărată de un milițian, Dinel-di-di-murgule-di!?! Care a dus-o pe marginea prăpastiei… A venit, apoi, șeful de galerie, bișnițar de top, Mititelu, cu suflet și bani, dar în afara fenomenului sau, dacă vreți, în rând cu toți cei care și-au făcut imagine prin fotbal. Vreți exemple? Luați toate marile echipe bucureștene, mai adăugați și Timișoara, Piatra Neamț și aveți un prim tablou al decăderiilor în lanț. Iar dacă urcați puțin la nivelul FRF și LPF, cu depășitele, anacronicele comisii, regulamente și veșnice compromisuri, piruete etc., aveți în toată splendoarea lui superbul hoit al fotbalului românesc. Problema este de ce nu a fost oprit Mititelu când trebuia, ca să nu se sacrifice un nume de aur din cartea fotbalului nostru, prima semifinalistă europeană, izvorul atâtor jucători de Națională și de antologie? La ora aceasta, se întorc în morminte, Nelu Oblemenco, Petrică Deselnicu, Zoli Crișan, Lucică Strâmbeanu, Sebastian Domozină și câți alți olteni de Legendă. Mircea Sandu și Victor Pițurcă, și toți „groparii” de meserie, în setea voastră de răzbunare și îmbogățire, voi chiar ați uitat de nestematele Craiovei-Maxima!

***

…Timișoara a fost retrogradată în urma războiului Sandu-Iancu, via TAS!… Craiova a fost dezafiliată tot în urma unui conflict de orgolii Sandu-Mititelu… Un centru de tradiție al fotbalului românesc, Oradea, n-a fost lăsat să joace pe prima scenă, deși promovase, din rațiunea unor regulamente cameleonice… Rapid nu va mai juca în Giulești… Steaua a părăsit Ghencea… Dinamo pleacă din „Groapă”, doar Copos, Gigi Becali și Borcea nu puteau să nu plătească tribut șmecheriilor, aroganței, ingineriilor financiare. Numai că au plătit Legendele, nu ei, imagini deformate ale fotbalului autohton…

…Nu ajungea că nu mai vedem în prima ligă Aradul lui Petschovschi, Coco Dumitrescu, al celebrei echipe care a eliminat pe Feyenoord, Argeșul lui Dobrin, Constanța lui Hagi, Progresul lui Viorel Mateianu și Nae Oaidă, Iașul, Bacăul, Baia Mare, Satu Mare, Reșița, nume în istoria sportului-rege de la noi! Au dispărut Craiova, și Timișoara… Samsarii, misiții, acoliții, bișnițarii și groparii de Legende jubilează dezgustător! Fotbalul românesc miroase a putregai…

***

…O rază de speranță părea să fie găzduirea Campionatului European de fotbal, la tineret Under 19 ani. Opt echipe (fără Franța, campioana en titre!), dar cu Spania favorită, cu noi printre visători. Numai că diriguitorii fotbalului nostru înțeleg prin… European o competiție de cartier. Altfel, n-ar fi stabilit pentru meciurile din cele două grupe stadioane de la margine de București, adică Berceni, Buftea, Chiajna și Mogoșoaia. Oricât de cochetă ar fi baza de la Chiajna, rămâne Chiajna. Oare, ce s-or întreba străinii despre noi, că nu avem decât stadioane de cartier, cu numai vreo 500, 2.500, 4.000 de locuri în tribune?! Oare, nu se putea juca în „Giulești”, în Parcul cu Platani, pe „Dinamo”, la Cluj, Piatra Neamț, de ce nu și la Galați, oraș aflat pe cel mai mare val din istoria sa fotbalistică?!..

…Acum 51 de ani, când România a mai găzduit o asemenea competiție până-n 19 ani, Turneul UEFA (câștigat de o superbă națională română, fie și cu vârste măsluite!) s-a disputat pe marile stadioane din orașele țării. Iar finala s-a desfășurat la București, pe cel mai mare stadion (defuncul „23 August”, locul unde se va inaugura, la 10 august, moderna Național Arena!), în fața a… 80.000 de spectatori, în delir, după victoria cu 4-1 a băieților noștri în fața Iugoslaviei! Acum, în 2011, ultimul bal va avea loc la…Chiajna, nume istoric, unde vor fi în cocheta arenă, cel mult 5.000 de spectatori. Acesta-i fotbalul românesc de astăzi.

…Lacrima unei mari iubiri…

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul “11″ oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe “Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în “11″-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

…Cum spuneam și în emisiunea de la Telesport, la “History sport”, voi privi acest triptic sentimental, nu în ordinea vârstei, respectând data din luna martie și nu anul venirii pe lume al celor ce aveau să devină frumoși trubaduri la curtea regelui fotbal.

…Primul care a deschis luna Mărțișor este un olten, Emil Săndoi, născut pe 1 martie 1965, în Cetatea Banilor, acolo unde a bătut monezi de aur în “sportul-rege”. A jucat 350 de meciuri pe prima scenă, marcând 49 de goluri. Și-a petrecut 14 sezoane minunate la Universitatea Craiova, sub tricoul căreia s-a bucurat de un titlu de campion al țării și de două Cupe ale României. Două sezoane în Trivale și unul la Angers, în liga secundă din Franța. A adunat 16 partide în cupele europene, toate cu trupa olteană, a adunat și 30 de “tricouri”, la Națională, unde s-a retras prematur, din cauza unui accident nefericit ce l-a prins tocmai când era pe creasta valului!

…A luat un nou start ca antrenor. Același tip cerebral, serios, și ca technician, la Craiova, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui și, de doi ani, la Naționala de tineret, unde a ratat la mustață o calificare în primele echipe ale Europei, vis încă nespulberat… Oricum, “mânjii” tricolori i-au oferit ca un mic cadou la cei 45 de ani împliniți luni, egalul (1-1), din amicalul cu Israel, de ieri, în deplasare…

…Aurică Beldeanu, puștanul care a văzut elixirul Vieții pe 5 martie ’51, la Dobroești, o comună lângă București, “giuvaierul” crescut la “fabrica” din Parcul cu Platani, înseamnă un reper pentru inteligența din joc, travaliu, dar și tehnicitate, pentru loviturile libere de maestru în cele 353 de evoluții, cu 44 de goluri marcate. Astăzi, se consideră oltean, căci Craiova l-a adoptat repede pe cel ce părea un fiu risipitor, după ce se jucase, parcă, cu talentul lui rar, și la “bancari” și între “furnalele” Reșiței, unde-l dusese pentru spectacol Ilie Pătruică.

…Stălucirea i-a venit deplin la Craiova-Maxima, sub tricoul oltenilor cucerind două titluri și trei Cupe ale României, dar, mai ales, susținând 28 de jocuri europene, unde a înscris de 5 ori, capodopera fiind acel gol de Legendă de la Leeds, din noiembrie ’79, asemănat de englezi, fascinați de execuție, cu al celebrului Lorimer.

…A dansat superb de 19 ori și în Națională, primind aplauze și pe Wembley (unde a fost 0-0), după ce, cu 6 luni, în urmă, figura în “11″-le care, la București, învingea în premieră, oficial, cu istoricul 2-1, naționala Angliei!

…Enciclopedie de fotbal, Aurică Beldeanu n-a ezitat să înceapă antrenoratul la copii și juniori, ajungând consilier și la echipa mare a Craiovei. Și totuși, opinez că merita mai multă încredere din partea diriguitorilor ultimilor ani din fotbalul românesc…

…În fotbalul nostru, când spui “Armeanul”, automat zici Florin Vaschin Halagian, omul care a dus întâiul (dar nu singurul) titlu în Trivale. S-a născut la 7 martie ’39 în București, și nu Pitești, cum cred mulți! El este antrenorul care a trăit orice meci ca un “vulcan”, descoperind rețete miraculoase pentru 3 titluri de campion, dar și pentru salvări ca și imposibile de la retrogradare.

…Puțini și-l amintesc ca jucător, cu 58 de meciuri în Divizia A. Ca mijlocaș de intuiție și travaliu a jucat la Dinamo (București și Pitești),  Progresul CPCS, Petrolul Ploiești, Minerul Baia Mare, la Știința București, în “B”, agățând ghetele în cui la Vagonul Arad.

…Pe când avea nici 33 de ani, devenea, la Pitești, cel mai tânăr coach din prima ligă, unde a antrenat 12 echipe, pe care le-a condus în aproape 900 de meciuri. Recordmanul tehnicienilor români, veșnic tânărul “Hala” a cutezat toamna trecută, la 70 de ani trecuți, să ia loc pe banca Gloriei Bistrița!

…Campionatul de debut, ’72-73, avea să-l încheie apoteotec, cu Argeșul inegalabilului Dobrin îmbrăcat în hainele de gală ale Campioanei, ispravă pe care o va repetata și în ’79, tot în Trivale, dar și în ’92, aflat la cârma lui Dinamo.

…Maestrul de la catedra fotbalului-practică a antrenat și Naționala olimpică, a fost antrenor federal, observator și consilier al președintelui FRF. Veșnic tânărul, inegalabilul, legendarul Florin Halagian.

…Un Armean, un Muntean ș un Oltean… Celor trei minunați vestitori ai primăverii, “La Mulți Ani”, Sănătate-Maximă și bucuriile pe care le merită din plin!