Mircea M. Ionescu

Cum finala actualei ediții a Europei League, din primăvara viitoare, de pe desfășura pe superba Național Arena, din București, era firesc ca toate cele cinci trupe românești care au plecat, joi, pe frontul continental, să viseze că are bastonul de mareșal în raniță. Au fost 5 dueluri europene, trei în deplasare, două acasă. Trei victorii, două sub Pietricica (FC Vaslui) și Dealul Feleacului (Steaua), una între leșii de la Wraclaw (Rapid). Și două înfrângeri, una așteptată, la Viena (Gaz Metan), alta la Poltava (Dinamo). La o primă vedere, nu-i rău. Ba, aș zice, de mult n-a mai avut fotbalul nostru o asemenea noapte frumosaă. Sigur, mai este și returul de peste o săptămână, și minuni pe lumea asta a fotbalului se văd mereu.

…Din această quintă română, Regina este, după opinia mea, Rapid. Căci, după ce au încasat rapid un gol, elevii Lucescului-junior s-au detașat prin joc complet, câștigând cu un 3-1 (scor mic!), egal cu o sigură calificare în grupele Europei League. Poate, așa, să-i facă noaptea agitată lui Gigi Becali, care declara că nu vrea să se mai califice vreo altă trupă românească!?! Filozofie dâmbovițeană…

…Absolut meritorie, obținută fie și cu puțină șansă, victoria lui FC Vaslui care, fără artiștii Wesley și Adailton, a găsit drumul de aur pe „ulița cehă”, un 2-0 de senzație cu titrata Sparta Praga. Ceea ce înseamnă un pas sigur făcut spre grupe. Mai rămâne, firește, și al doilea pas…

…Cea mai chinuită victorie dintre cele trei mi s-a părut, paradoxal, cea a Stelei superdimensionate de don Jiji, chiar dacă a învins cu 2-0 (scor nemeritat!) rivala ȚSKA, steluța bulgarilor. Imaginara Barcelonă a lui Gigi Becali a terminat partida în corzi, cu marile așa-zise valori galactice leșinate, ca un uriaș cu picioare de lut. A salvat-o șansa lui Galamaz la întâiul șut pe poartă și unica sclipire a unui mic circar de pe plajele braziliene, numit Tatu, dar, mai ales, ratările lui Delev, Bandalovschi, Nelson și Zicu (s-a văzut doar câteva secunde, pe final, când l-a blocat, realmente miraculos, bulgarul Iliev, ăl mai bun de la români!!). Trebuie să fim lucizi și să admitem că Steaua a avut noroc cu duiumul, fapt pentru care latifundiarul europarlamentar ar trebui să ridice o mănăstire lângă Cluj, unde noaptea a fost înnobilată de un public absolut formidabil. Nu era publicul lui Becali, cum s-a lăudat bancherul, este publicul care știe să respecte de decenii Legenda Steaua, Legendele fotbalului românesc. Așa, ca o palmă pe obrazul celui care și-a bătut joc de Legendă(e) ani buni, iar în finalul meciului de pe Someș (victorie echivalentă 75% cu o calificare!) dansa și gesticula arogant.

…Înfrângerea acestei joi, nu a fost acel 1-3 de la Viena al debutanților (în Europa) medieșeni, cei care au făcut istorie eliminând pe Mainz. Ci eșecul lui Dinamo, în Ucraina, un 1-2, în blestematul minut 90, când „câinii roșii” erau de vreo jumătate de oră în inferioritate. Deși s-a jucat cu ocaziile, Dinamo n-a putut obține măcar un egal, nici vorbă de un succes care să-i amintească lui Cornel Dinu de „victoria de la Poltava”, cu răsunet în istorie, cea a lui Petru cel Mare, din 1709, când a învins surprinzător armata vikingilor…

…9 (nouă) puncte este un procentaj bun pentru primul tur de scrutin al celor cinci candidați români la un loc european de elită, în grupe, și la câteva milioane de euro de la UEFA. După ce-am urmărit, butonând de pe un canal pe altul în maratonul televizat, tripticul victorilor ar avea următoarea ordine: 1. Rapid; 2. FC Vaslui; 3. Steaua.

…Peste o săptămână, pe 25 august, returul. Practic, suntem calificați cu 3 echipe. Dinamo rămâne să învingă cu 1-0, acasă, Gaz Metan să forțeze încă o minune, repetând, la Cluj, cu vienezii, jocul și rezultatul (2-0) din ultima etapă, în fața lui… C.F.R Cluj! E posibil?!

…Teoretic se pot întâmpla multe, nu-i așa?!… Să uităm istoria, când, ca și calificați, am capotat în cupele europene în fața unor anonimi islandezi, albanezi, letoni! Sper să nu se repete istoria neagră, ci numai cea frumoasă. Căci a fost joia speranței noastre, nu a vrajbei, cum zicea un scriitor celebru și își dorea latifundiarul din Pipera…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

…Buratino e o păpușă haioasă din lemn, cu nasul mare, copia rusească a lui Tolstoi după celebrul Pinocchio italian. Nu la poveste vreau să mă refer, ci la realitatea fotbalistică românească, unde unii ar trebui să aibe nasurile uriașe, la cât mint…

…San Marino este cea mai slabă echipă de fotbal din Europa. Reprezentativa unui așa-zis stătuleț cu nici 30.000 de locuitori, care abia ar ocupa jumătate din Național Arena. Ce legătură există între Buratino și San Marino?…

…Câteva luni bune s-a făcut mare tam-tam că vom inaugura luxosul stadion Național Arena cu un meci de 5 stele, adversar fiindu-ne celebra Argentina, vândându-se pentru această partidă de elită aproape 40.000 de bilete. Numai că federalii din Buenos Aires ne-au lăsat, în ajun, deloc cavaleresc (au și ei Buratinii lor!), cu ochii-n soare și cu picioarele pe nisipurile mișcătoare, unde a ajuns de câțiva ani naționala noastră. Bun, nu-l mai vedem pe Messi, la București, deși starul s-a dovedit un mare gentleman, cerându-le diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte cuvântul și să susțină partida amanetată. Și dacă nu-i Argentina, or găsi domnii de la FRF un adversar, măcar din grupa a 2-a valorică, pentru reprezentativa română de urna a 4-a! Așa era logic… Numai că oastea Nașului nu mai știe ce e logica, ea și-a pierdut timpul și ordinea cu distrugerea Craiovei și Timișoarei, ce o interesa, doar, imaginea României!… Și s-a ajuns la uzbeci, dar au întors și ei spatele unor zevzeci. Și, dacă tot a sunat Pițurcă goarna, adunându-și un ciudat lot reprezentativ, trebuia să i se găsească un partener de probă, pe măsura Franței, adversarul din prelininariile europene, din septembrie, pe Național Arena. Și, după lungi eforturi ale lui Mircea Sandu și trupei lui de Buratini, cu greu s-a obținut acceptul unei super-puteri. Una din turism! San Marino, echipă cu hotelieri, barmani și orice, mai puțin cu fotbaliști. Ultima bășcălie din fotbalul românesc, încă o cacealma a Nașului!…

…Acum am priceput mai bine de ce Pițurcă a selecționat jucători din B, de la Alba Iulia și Iași, doi de la „forța” Pandurii și tot așa, dar niciunul de la campioana Oțelul! Voia să-i deruteze pe anonimii sanmarinezi! Mai greu va fi cu profesioniștii francezi. Că nu va juca, doar, împotriva cocoșului galic cu Avramia, Năstăsie etc…

***

…Dincolo de bășcălia federală, generată de Buratinii prezentului, merită laude minunea Mediașului care, printr-un portar nu prea băgat în seamă, Pleșca, și un antrenor de top (ignorat și el de barosani!), matematicianul Pustai, a eliminat a 5-a echipă din Bundeliga, Mainz!…Cât despre calificarea lui Dinamo, învingătoare, tot joi seara, cu 2-1, în Croația, cu modesta Varadzin, mi se pare normală, ștergând rușinea din meciul tur, 2-2, la București, după ce câinii au condus cu 2-0 și au ratat un penalty! Victoria de aseară a fost cadoul echipei pentru Cornel Dinu, care, marți, a împlinit 63 de veri, din păcate într-o rezervă a Spitalului de Urgență, unde așteaptă o operație pe inimă. Sănătate, Cornele!

…Pe plan local, Gigi Becali tinde să facă din Steaua o selecționată națională, transferând tot ce se putea, de la Craiova și Timișoara, scoase la mezat de Buratinii fotbalului nostru. Iar, mai nou, politicul își vâră coada din nou în fotbalul românesc, ministrul Apărării rugându-se de Jiji să revină în Ghencea, după ce Steluța a mers cu cortul pe la Constanța, în week-end va juca la Ploiești, cu „U” Cluj. Ba a dat ordin de revenire în Ghencea și matelotul de la conducerea țării, ceea ce-i face pe mulți să privească afacerea lui Jiji ca un Buratino de tot râsul-plânsul… Și tot prietenul Generalului, ministrul Oprea, mai încearcă o lovitură de imagine pentru actuala Putere în cădere, căutând variante pentru a reânființa Universitatea Craiova. Nu m-ar mira ca, tipic românesc, mai bine zis dâmbovițean, călăul Craiovei, Mircea Sandu să fie maestrul de ceremonii al renașterii Craiovei sub bagheta politicienilor! Trăim, doar, în România anilor 2011!

…Fiecare Mondial de fotbal a avut şi faţa lui nevăzută, neştiută. Acum, însă, când mass-media este peste tot, când armatele de paparazzi scormonesc, ba şi inventează subiecte, predicate şi epitete gem publicaţiile, televiziunile de „teme fierbinţi”. Nu m-a interesat niciodată viaţa privată a Actorilor, din Arena sportului sau din Templul teatrului (este dreptul lor la Viaţă!), chiar dacă aşa ceva a devenit o modă ce-a prins de la precupeţe la politicieni. Mă interesează enorm, în schimb, comportarea Idolilor în curtea miracolelor, cum este pentru mine stadionul de fotbal şi sala de teatru. Aici, da, avem ce discuta. Din nefericire, Mondialul African, cu vuvuzele în tribune, însă şi pe teren, nu duce nici el lipsă de umbre grele…

…Un subiect la zi, naţionala „cocoşului galic”. Care, nici mai mult, nici mai puţin, a pus de-o grevă, nu japoneză, ci…franceză! „Cocoşii” jumuliţi de mexicani n-au vrut să se mai antreneze. Asta, în semn de solidaritate cu Anelka, figurant de prim-plan la acest turneu, care s-a comportat ca un într-un gang cu antrenorul Domenech. Că vuvuzeaua Raymond, ultimul clown între tehnicienii Hexagonului, trebuia trimis în şomaj tehnic de cel puţin un an-doi, este o altă treabă, e problema Federaţiei Franceze. Dar ca un jucător penibil în ultima vreme, Moş Goriot, ca să nu-l jignesc (e drept, nu ştiu dacă a auzit de marele romancier Balzac!), un figurant putred de bani să-şi insulte birjăreşte antrenorul, înseamnă o descalificare a vedetei. Merg mai departe şi susţin că „tricolorii” francezi, cu atâtea nume grele printre ei, s-au descalificat in corpore, cu această caraghioasa grevă. Cum au jucat, în preliminarii, la barajul măsluit cu Irlanda (calificându-se cu un gol marcat cu mâna de Henry!), în cele două partide de la acest turneu african, ar fi trebuit ca răzmeriţa lor să se intituleze „greva neputincioşilor”, în care să-şi fi cerut scuze milioanelor de fani, pentru trădarea nu doar a speranţelor, cât a Fotbalului! Şi să se autopropună la amenzi drastice. Dacă nu chiar unii să-şi ceară demisia din naţională…

…Lipsă de caracter şi în gestul lui Kaka, excelent până în acel moment de rătăcire din meciul cu ivorienii. De neînţeles cotul de eliminare aplicat „pe şest”, hoţeşte, şmechereşte, în pelxul unui adversar ivorian!?!… Cristiano Ronaldo, altă stea a acestui Mondial, mai mult s-a certat cu arbitrii în primele două partide ale lusitanilor. Ba, a mai aplicat şi el o palmă discretă unui biet nord-coreean… Nici Rooney (doar britanic, nu şi leu!), venit pe cai mari, dar, deocamdată, nici la înălţimea unui ponei, nu şi-a cruţat rivalii, vrând, probabil, să audă cum sună tibiile africane… Super-starul brazilian Luis Fabiano, autor a două goluri frumoase în poarta Coastei de Fildeş, şi-a umbrit dansul de mare spectacol cu insintenţa prin care vrea să legalizeze cele două henţuri de la al doilea său gol! Jenant! Nimeni nu i-ar fi cerut să alerge după arbitru şi să-i ceară să nu valideze golul, că a comis henţ înainte să marcheze (cum a făcut Cornel Dinu, pe vremuri, într-o finală de Cupa României, cu Steaua!). Dar, aflat în culpă ca o axiomă, să încerci să faci filozofia sensului şi semnificaţiei henţului, punându-l în legătură cu „Mâna Sfântă involuntară a lui Dumnezeu” devine lamentabil… Nici Lucio, Cannavaro şi alţii, nume mari sau în devenire, nu s-au prezentat ca adevăraţi gentlemeni, cum îi aşteptau milioanele de privitori ca la Fotbal.

…Ca un tonic (nu moralizator!) contrast, camerele de televiziune ne-au oferit din tribune o pleiadă de Nume adevărate ale sportului-rege. Eusebio, Cruyff, Platini. Jucători de vis, caractere de preţuit. Sigur, în tribunele acestui turneu l-am văzut şi pe Zidane. Fotbalist fabulos. Care, însă, rămâne în Istoria fotbalului prin capul aplicat în figura lui Materazzi în finala Mondialului german, de acum patru ani… Rătăcirea lui de-o clipă a trecut în eternitatea fotbalului!

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

…Cum se apropie finalul de an, cum febra premiilor cuprinde România. Criză, necriză, toată lumea premiază, cluburi, sectoare, primării, ziare, fundații, veritabile inundații scaldă finalul de an în ditirambi. Dacă ar fi și un triumf al Valorii, totul ar fi OK. Numai că, la noi, “ca la nimenea” (vorba din ‘60, a lui Virgil Economu, important conducător în fotbalul românesc!), criteriul valoric a fost demult și în toate înlocuit cu cel al obligațiilor, relațiilor, prieteniilor, antipatiilor, al beneficiilor personale etc.

…Există și un Premiu de tradiție, al Gazetei Sporturilor, vechi de 43 de ani, când Galeria de viță nobilă se deschidea cu Nicolae Dobrin-ales Cel mai bun fotbalist român al anului 1966. Tot “Prințul din Trivale” avea să mai cucerească de două ori laurii (‘67 și ‘71). Două Trofee și pentru altă mare Legendă dispărută (Florea Dumitrache-’68, ‘69). În Top-ul acesta al fotbaliștilor de vis, câte două Trofee și pentru Liță Dumitru (‘73 și ‘ 75), Ilie Balaci (‘81, ‘82), Loți Boloni (‘77, ‘83). Trei trofee de cel mai bun fotbalist român pentru Cornel Dinu (‘70, ‘72, ‘74), 4 pentru Mutu (2003, 2005, 2007, 2008!?!), 6 pentru Gică Popescu (‘89, ‘90, ‘91, ‘92, ‘95, ‘96) și 7 (șapte) pentru “Regele” Gică Hagi (‘85, ‘87, ‘93, ‘94, ‘97, ‘99, 2000).

…Studiezi acest tablou de preț și găsești motivație pentru mai toți. Mai puțin pentru… Trofeul de anul trecut (un an mediocru) și cel de anul acesta (submediocru!). Anul trecut, Cel mai bun fotbalist român a fost desemnat Mutu! Pentru ce?! Ce mare performanță a realizat el cu Naționala?! Poate aceea de a nu fi fost în trupa care a pierdut lamentabil, al Cluj, (0-3), cu Lituania, în startul preliminariilor Campionatului Mondial!

Anul acesta, alesul presei, cititorilor, al antrenorilor, conducătorilor de club, căpitanilor celor 18 echipe din modesta Ligă I a fost… Cristi Chivu! Îl respect pe Cristian Chivu, jucător serios, însă mă întreb și eu, ca tot omul lucid, fără vreun interes, ce mare performanță a avut Chivu în acest 2009 cu Naționala? Poate aceea de a fi fost căpitanul “11″-ului surclasat la Belgrad (0-5, cu Serbia!!!)!… “11″ care avea să devină “10″, jucătorul cu banderolă (întâmplător Chivu?) fiind eliminat în min. 84, la 0-3, după unii cartonaș roșu căutat de fotbalistul lui Inter, ca să fie scutit de drumul obositor până la Piatra Neamț, pentru un meci oarecare, fără vreo miză (3-1 cu Insulele Feroe). Nu prea mă interesează și nici nu mă încălzește ce a făcut Chivu cu Inter Milano, când Naționala a ratat jenant, pentru a treia oară consecutiv, un Mondial! Așa încât, mi se pare un Trofeu acordat pentru contraperformanță! Paradox care, din păcate, în România (nu doar în sportul românesc!) a devenit un “modus vivendi”…

…Cum Academia sau Uniunea Scriitorilor din România consideră, uneori, că neexistând vreau candidat demn de Premiul anului respectiv, nu acordă Trofeul! De unde vin și zic: n-a fost un an în fotbalul românesc pentru care să deschidem șampania!

Mă bucur că  a gândit ca mine și confratele Cristian Geambașu, de la “Gazeta Sporturilor”, care nu a trecut vreun nume pe primele două locuri!

…De neînțeles plasarea lui Mircea Lucescu pe locul II în top-ul antrenorilor!?! Jos pălăria pentru ce minuni a reușit Dan Petrescu la timona Unirii din Bărăgan (titlul, locul 3 în grupa de Champions League, cu acces în primăvara de Liga Europei, pentru dubla cu Liverpool.) Numai că “Il Luce” a câștigat Cupa UEFA și a jucat finala Supercupei Europei (pierdută la mare l;uptă în fața Barcelonei!), la cârma Șahtiorului din Dombas. Care Cupă UEFA, vrem-nu vrem, înseamnă mai mult decât titlul în România și locul 3 într-o grupă (fie ea grea) din Liga Campionilor.

Poate, pe viitor, ar fi mai corect să alegem “antrenorul român” și jucătorul român” de acasă și cel de peste mări și țări! În numele Performanței, nu a unui an lamentabil al Naționalei și al celor 4 echipe (din 5!) pe plan extern!