Arhivă

Post Tăguit cu ‘Cluj’

Jurnal de primăvară (2). UN DECENIU DE SPERANȚĂ… 9 MARTIE-10 ANI FĂRĂ CANCER!

martie 9, 2017 Comments off

…Acum zece ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață.

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Mihai Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în prilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă(5). (f.r.) FOTBAL PE GHEAȚĂ, „MOROMEȚII” LUI CONU JIJI, EURO-FINAL DE VIITOR PE SEMICERC!

decembrie 16, 2016 Comments off

..Fotbal pe plajă, fotbal de sală, fotbal-tenis, fotbal depomană și, mai nou, fotbal pe gheață! Îl brevetează Federația în materie, de vreo zece zile, de când unele dintre meciurile de Cupă (organizate de FRF) s-au jucat pe gheață periculoasă, vânt și ger. La Cluj, unde o parte a terenului a fost încălzită, alta nu (!?!), de arăta a patinoar, un jucător al Iașului, Piccione, a ajunecat, dând cu partea superioară, capul, de gheața bocnă, de-a rămas câteva clipe lat!… La Oradea, doi jucători ai Astrei, portarul Lung și artizanul Teixeira, au părăsit terenul în întregime patinoar, înainte de finalul meciului, accidentați!… Din fericire, numărul victimelor este mai mic decât se putea întâmpla în asemenea condiții criminale! Cui prodest?!

…Cui folosește programarea jocurilor de Cupă în acest final aglomerat de sezon, în condiții total improprii care distrug, automat, și bruma de fotbal ce se mai joacă pe la noi, ba mai pun în mare pericol și sănătatea fotbaliștilor?! Oare, acolo, la Federație a înghețat gândirea?! Cum să mai atragi spectatori la stadioane, pe gerul cumplit în care s-a jucat?!…

…Noroc că terenul n-a devenit patinoar la Mioveni, unde a explodat una dintre „bombele” sezonului: trupa lui Conu Jiji, FCSB sau cum îi zice, a fost eliminată de echipa din liga secundă, meritoasa trupă a seriosului antrenor Pelici! Sigur, Conu Jiji a pozat, caraghios, într-un patron liniștit și după această Rușine, de parcă nu ajungeau atâtea (eliminarea din drumul spre primăvara europeană, locul 3, deocamdată, în campionat, eșecuri dureroase cu Dinamo, Gaz Metan, Chiajna și Astra). Și turuie că nu-l interesează Cupa, cum, după ce-l umilise și Șumi (căruia îi despuiase echipa!), ne-a anunțat că nu-l interesează nici titlul!… Gândul îi e numai la țechinii Europei!… Dar, oare, va ajunge la ei, când își bate joc de formația-fantomă a lui Reghe, alde Nilă, Bubu și Boboc?! Nilă, personaj din „Moromeții”, unde era portar la un bloc, acum „lăcătuș” la poarta becaliștilor pe care i-a făcut șah-mat, salutându-i din mers, unii dintre ei fiind, parcă, rude cu alde Cocoșilă sau Bălosu, din uluitorul roman al lui Marin Preda!

…Cu nici 8 ore înaintea rușinii de la Mioveni, Bancherul din Pipera demonstra cât de „bun” este el, ce suflet „nemaipomenit” are, declarând încruntat că va face tot ce va putea ca Lăcătuș să nu promoveze în niciun eșalon cu Steaua lui! Dumnezeu n-a dormit nici de data asta, Coane!

…Culmea e că, în timp ce Conu Jiji declara, fals senin, TV-urilor, că nu-l interesează nici Cupa, puținii fani deplasați la Mioveni strigau, înghețați, și umiliți: „Rușine, rușine să vă fie!’. Noroc că aerianul Reghe declara simpatic că aștepta de la jucători „mai multă mișcare”. Poate mișcarea de înviorare, căci FCSB-ul cam doarme pe ea de mai bine de-o lună, echipa părând o bicicletă ce încearcă să ruleze pe o șosea cu roțile deformate, ca într-un celebru tablou al lui Dali!…
…Cum, însă, Conu Jiji a înlăturat orice zvon-salvare despre debarcarea antrenorului depășit de situație (se spune că Reghe are o clauză de 700.000 de euro, de va fi demis!), logic să nu ne așteptăm la revenirea în normalitate!… Conu Jiji va mai aduce un batalion de noi jucători, va mai arunca, după ureche, milioane, negândindu-se că ar ieși în câștig, dacă-i va plăti clauza unui antrenor în vrie vizibilă și va aduce un coach nou, în stare să-i facă o echipă pentru acea Fata Morgana numită milioanele Europei!… Sau, și mai important, dacă-și va ctitori, la banii care-i are, o modernă Academie de Fotbal, ce va produce sigur în timp! Va face, astfel, și un bine fotbalului românesc, fără de care ar fi rămas un neica-nimeni!… Mă rog, după ce l-au executat și „moromeții”, e treaba nababului din Pipera ce face cu țechinii lui. Nu însă și cu sufletul, cu mândria a milioane de steliști!

…Dinamo s-a revanșat, în Cupă, 3-1 cu Gaz Metan, la zece zile de la acea Rușine din campionat (0-4), la Mediaș! Probabil că, nici în acest caz, Cel de Sus n-a dormit! Nu de alta, dar ca, în ajunul meciului, să-l auzi pe patronul „câinilor roșii”, un anume Negoiță, cum îi transmite antrenorului Andone că…Mutu își face treaba ca lumea, iar el, Ando, trebuie în conferințele de presă să vorbească numai despre fotbal, e ca și cum ai vrea răul Antrenorului, practic al propriei echipe! Există o psihologie a sportului de care patronul Negoiță se vede că este cam străin…

…Personal, cred că, dacă nu se califica în Cupă, la Mediaș, Ando era înlocuit imediat la TV! De când a venit Mutu, au început urzerile, loviturile sub centură. Un om din anturajul dinamovist l-ar fi atenționat pe Negoiță că, prin aducerea lui Mutu, și-a băgat diavolul în casă, dar boss-ul n-a crezut!..
…Numai în pielea lui Andone să nu fii!
…Întâmplător sau Nu, în această dimineață, după ce Andone n-a fost..debarcat, tratativele cu…INDIENII lui Mutu au eșuat! „Parole, Parole”, ce melodie frumoasă, cândva…

…Final de Euro pentru noi pe semicerc! Azi, Bătălia doar pentru locul 5, cu GermaniaI FiNAL ULUITOR, cu golul victoriei -23-22 (11-11)- reușit în ULTIMA SECUNDĂ de Cristina Zamfir!… FINAL Vesel și trist! Căci minunata Cristina n-a mai putut evita coliziunea violentă cu stâlpul porții și cu portărița germană Klara Woltering, ambele jucătoare rămânând întinse pe podeaua sălii, ca doi pescăruși răniți, în zbor frânt! Sala și-a oprit respirația câteva clipe de viață, aveam să aflăm că minunata noastră Cristina și-a înghițit limba o Clipă, de moarte și de Viață, timp în care n-a mai fost printre noi!… În sală și în fața micilor ecrane se plângea și se trimeteau rugi către Bunul Dumnezeu să le țină în Viață pe minunatele handbaliste, izvor de Victorie. Și iarăși FRUMOS! Cele două Flori de Viață s-au ridicat, Viața a triumfat!…Aceasta a fost MAREA VICTORIE de vineri seara, la Europeanul din Suedia!
…A fost un Euro cu o ULUITOARE TRIPLĂ pentru Naționala feminină de handbal a României, victoriile-capodoperă cu Rusia, Croația și Ungaria. Și două eșecuri, cu Norvegia și, aseară, cu Danemarca, spulberată, azi, de Olanda, în prima semifinală!
…Acum, la despărțirea de semicercul Europeanului, SUSȚIN că avem tinere de aur, chiar dînacă n-au obținut, la despărțire, decât locul V!
…MULȚUMIM, MINUNATE HANDBALISTE ROMÂNE!

“Curat, murdar” (15). DA UMbre am fost, Herr Daum!

septembrie 5, 2016 Comments off

…Vremea beției de cuvinte s-a risipit rapid, după prima repriză a meciului de debut al Naționalei noastre de fotbal: 1-1 (0-0), acasă, la Cluj, cu modesta reprezentativă Muntenegru (aș zice mai slabă decât Armenia după ce am vizionat partida de la Copenhaga!). Sigur, a fost și penalty-ul ratat al lui Stanciu, în ultimele secunde ale celui de al 5-lea minut de prelungiri, cu un șut anapoda peste poartă! Ratare care ar putea face din Ghinion cauza-cauzelor, ceea ce ar fi total greșit. Pentru că JOCUL nostru a fost lamentabil, în special, în prima repriză?! Unde a fost acea echipă ofensivă promisă?! Parole, parole, ale antrenorului neamț Daum, înaintea debutului său pe banca unei Naționale. Și destule parole federale!

…Prima repriză a fost cred cea mai slabă a Naționalei noastre din ultimul deceniu! Un haos general, o mișcare de babalâci, fără pressing și jocul pe aripi ce ne-a adus de multe ori succese. Umbre fără vlagă, fără determinarea promisă, fără acel joc ofensiv promis de Daum, din primul până în ultimul minut! Plus că Herr Daum a cam greșit și formația! Ce căutau Bicfalvi (pe dreapta?!) și Săpunaru la mijlocul terenului?!… După primul sfert de oră era clar ca nocturna clujeană că lipsește un “motor”, un jucător care să dinamizeze jocul, să trezească Naționala, cum a încercat, spre lauda lui, Benzar, la debutul lui în Națională. Un asemenea jucător se afla pe bancă, însă, Popa, Torje, Chipciu, Maxim, Keșeru!… Primii doi au fost trimiși destul de târziu în arenă, în ultimele 20 de minute, iar Popa a și deschis scorul, în min.85, cu un șut tare din 8 metri, lateral stânga. Bucurie prematură, căci, peste numai două minute, muntenegrenii au egalat prin Jovetici, cu o lovitură de cap, dintre Moți și Filip, la singura acțiune de poartă a ex-iugoslavilor din repriza secundă: 1-1. Numai că oaspețiii au avut o ocazie uriașă, la începutul duelului, rezolvată de intervenția uluitoare a lui Pantelimon.

…Victoria ne-a trecut prim fața ochilor, la finele celor cinci minute de prelungiri, numai că penalty-ul scos de Keșeru (trimis în teren în…minutele de prelungiri în )a fost stricat de cel mai mediatizat jucător român din ultima lună, N.Stanciu, poate obosit și de transferul la Anderlecht, el trimițând neglijent sus, sus, peste poartă!
…Sincer să fiu, Naționala României din această seară, cu ușoara trezire din ultima jumătate de oră, mi s-a părut sub cea de la Euro 2016!… Sigur, nu mă grăbesc să emit judecăți de valoare categorice, să trag concluzii. Dar nu pot fi de acord cu selecționerul Daum că “am făcut o repriză secundă foarte bună” (Sic!) și nici nu l-aș lăuda pe Săpunaru în postura lui de mijlocaș, uitându-se că a comis din neglijență faultul sancționat cu lovitura liberă din care muntenegrenii au egalat!…

…Despre Herr Daum spun, fără răutate, că a stat ca o stafie imobilă pe bancă, fără vreo reacție în măsură să schimbe ceva în jocul leșinat al echipei române. Neamțul ne-a vorbit frumos în ajun, unii s-ar grăbit să scrie că a început revoluționarea fotbalului românesc cu el, a promis marea cu Moscova 2018, însă nimic. Dacă ar fi jucat așa Naționala sub comanda lui Pițurcă sau Iordănescu, publicul le-ar fi cerut imediat demisia. Publicul clujean a fost mai tolerant, însă destul de necăjit!… Și se ridică o întrebare gravă: cum este posibil ca un…profesionist să debuteze oficial ca antrenor la o Națională fără să susțină măcar un amical, așa, să ne cunoaștem cu jucătorii în exercițiu, nu în cockteil de parole!

…A fost doar primul joc din preliminariile pentru Mondialul-Kazaciok 2018. Pe care, automat, l-am comparat cu partidele Danemarca-Armenia 1-0 (1-0) și Kazahtan-Polonia 2-2 (0-2), urmărite azi!… Danezii păreau că vor face scor, dar au ratat pe bandă rulandă, chiar și un penalty în ultimul sfert de oră… Polonezii dădeau impresia că, la pauză, când conduceau cu 2-0, s-au și instalat lider al Grupei E, mai ales că au avut și trei bare. Numai că starul polacilor, Levandowski, n-a mai strălucit în actul II, iar fără el, echipa poloneză este una oarecare. Care a încasat rapid, la începutul reprizei secunde, două goluri, de la incredibilii kazaci, nu doar luptători, ci și bine așezați în teren, cu scheme ofensive nebănuite. Va fi un adversar greu pentru tricolorii noștri, aș spune, cei mai slabi din triunghiul favoriților, cu danezii și polonezii!

9 MARTIE, 8 ANI DE CANCER…

martie 9, 2015 2 comentarii

…Acum opt ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață. M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele… PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…
…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.
…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în dreptul bărbiei au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și a fost foarte reușită!, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Și a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De patru ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, din inox securizat, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!
…Joia care vine fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, luna viitoare urma să merg la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se prea respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că, de un an și cinci luni, am primit și Certificatul de bunic, minunata Genevieve, acolo, în Florida mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…
…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum opt ani, sunt optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”… 4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate… 14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine.. 13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu… 13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!… 20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)… 7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…Astăzi este pentru mine 9 martie 2007! Sărbătoresc Opt ani de învingător, chiar dacă o răceală la modă mă ține în pat…

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de opt ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Moș Niculae mi-a adus un dar de Viață!

decembrie 5, 2014 5 comentarii

…Moșul a venit pentru mine, cu o noapte mai devreme, în halat albastru, la Spitalul Sanador, din Bucureștiul copilăriei și bătrâneților mele, unul de tip european. Aici, temuta coronografie mi-a prezentat, pe ecrane mari, Inima mea, atât de încercată de aproape doi ani, tot bună să găzduiască alte bucurii, dar și, logic-uman, necazuri. E 2:25 în noapte, singur în rezerva 101, când scriu primele impresii, mi-au trecut durerile cumplite de la „dreapta” cu artera tăiată, sub anestezie locală, să fie introdusă o tijă de 11 centimetri, iar prin tijă, o sondă ultramodernă, de 0,33 milimetrii (!?!), care a ajuns, cu raze de iod, până-n mijlocul inimii, alergând pe patru artere. Peste drum de Biserica unde am fost botezat, acum 69 de ani, în Buzești, pe strada Dr.Sergiu, care nu mai există, joi, 4 decembrie 2014, am văzut, pe un monitor mare, în stânga mesei pe care eram răstignit, peștera fierbinte a inimii mele, cu atâtea iubiri arse și cenușă de necazuri. Era ceva absolut halucinant!…

…Și minunat, din moment ce, după 25 de minute, mi s-a spus OK! Trei artere excelente, una cu 20-30% placă, adică grăsimi depuse, ceea ce, mi s-a explicat, are mai toată lumea, chiar și atât de profesionistul medic Cosmin Mihai, care nu părea trecut de 40 de ani!… Analiza aceasta, o veritabilă operație, a limpezit ape tulburi ce păreau să-mi amenințe Viața. Am mai scăpat de o obsesie, cu siguranță nu ultima… Abia aștept să ajung, azi, acasă! Să-mi fac alte planuri, să scriu mai multe și despre aceasță nouă experiență de Viață și să fug, spre seară, până la „Nottara”, la aniversarea unei Legende, Actorul Ion Haiduc, prieten cu inimă nobilă trecut și el prin chinurile și speranțele coronografiei!…

…Acum, pot zbura peste Ocean, la minunata Prințesă a familiei mele, Genevieve! Când m-a sunat din Miami, la două ceasuri după ce fugisem din incredibila călătorie în mijlocul inimii mele, liniștit că facem Crăciunul în Familie, sub palmierii de pe marginera piscinei, Ducu, chinuit și el de așteptarea verdictului, mi-a zis, fericit, aproape chiuind: „Mă duc să mă îmbăt de fericire”!… Feciorul meu cel mare n-a mai pus alcool în gură de opt ani…

…Mulțumesc, Moș Niculae!… Mulțumesc tuturor celor care au fost cu sufletul lângă mine să sar și peste acest obstacol din Viață! „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, chiar dacă spectacolul programat, aseară, la Giurgiu, s-a contramandat din cauza unei defectuoase organizări și a refuzului unora de a veni la teatru!?! Viața merge minunat înainte, am inimă sănătoasă!…

P.S. Destin! Acum șase ani, la ora asta, eminentul profesor Mihai Lucan mă pregătea să mă urce pe masa spitalului din Cluj, pentru a doua operație de cancer la prostată, prin criogenie!?! Frumoasă ești Viață!