Arhivă

Post Tăguit cu ‘chimioterapie’

Jurnal de primăvară (12). LOVITURĂ DE TEATRU! N-AM CÂNTAT DECÂT O NOAPTE…

aprilie 13, 2017 Comments off

…Lovitură de teatru  dată de Viață, cum nici dramaturgii nu reușesc!… Eram în culmea fericirii, zburam peste lume, cântând cu tot sufletul înălțătorul „O Sole Mio”, în seara de marți 11 aprilie aflasem că RMN-ul la peretele toracic stâng a ieșit bine, dispăruse groaza evadării Cancerului în oase, o singură recomandare, Tomografia Computerizată (CT) de control, părea o nimica toată…

…Și nimicul acela m-a aruncat din Rai în Iad, brusc, „O Sole Mio” a devenit „Perche, perche?”, de ce trebuia să mi se întâmple una ca asta, când visam cu tot sufletul?!…
…Ieri, miercuri 12 aprilie 2017, la controlul de la medicul oncolog din București, care mă supraveghează de opt ani!… Urmărind rezultatului de la RMN-ul, scris cu mare profesionalism de doamna doctor de la „ProVita”, medicul oncolog a zis, la un moment dat: „Punctele acestea mici, mici, s-ar putea să fie rămășițe de la chimioterapie!”… Am crezut că nu aud bine, dar am replicat imediat: „Eu n-am făcut niciodată chimioterapie! Am fost operat de două ori la prostată prin… criogenie!”… Două noțiuni ce pot suna profanului asemănător, dar total diferite. „Dacă nu ați făcut chimioterapie e o șansă în plus, dacă nu reușim cu tratamentul actual!”, a încercat medicul oncolog să mă liniștească… Numai că eu, când aud cuvântul chimioterapie, după atâtea povești adevărate ascultate, prin clinici și spitale, văd ușa spre cimitir!…

…Înțeleg că atenția a fost îndreptată spre starea oaselor mele, curate, neatinse de blestemul negru (ceea ce este excelent!), după toate CT-urile, scintigramele și ultimul RMN. Acum (acum?!), urmează ca subiectul principal să devină…prostata. Cea unde s-a cuibărit nemernicul de cancer, cea la care am fost operat de două ori! Prin CRIOGENIE, care nu are nicio legătură cu înfricoșătoarea (pentru mine!) CHIMIOTERAPIE!
…Doamne, m-am bucurat prea mult, am pierdut măsura din toate, echilibrul, după ultimul RMN, am uitat să mai fiu cartezian („Dubito ergo sum”!), ca înainte să trec Oceanul, și acum m-ai pedepsit?!…
…Miercuri 12 aprilie, pe înserat, am primit o veritabilă lovitură de măciucă! De la Policlinică la stația de metrou am mers ca un om beat, clătinându-mă, un timp n-am mai gândit, parcă nu mai aveam aer, nu mai aveam sens, nici nu știu dacă respiram, cumplit este să te trezești după o singură noapte de la extaz la agonie… N-a fost întâia dată în viață, dar când este vorva despre lupta cu Moartea, toatul capătă alte sensuri, nu doar grave, cutremurătoare, S-a deschis ușa spre Cimitirul vesel?!

…N-am ajuns acasă, am mers la un pub de calitate, cu atmosferă tinerească,să uit de noțiunile încurcate și sensurile pierdute, să nu-mi mai pun întrebări tâmpite, să văd, cu un pahar de Cadarcă și creveți fini alături, meciurile Borussia Dormund-Monaco (2-3) și Bayern Munchen-Real Madrid (1-2)! Și am plecat respirând normal, gânditor, spre casă, spre miez de noapte rece, duspăruse Soarele meu din noaptea trecută, eu însă i, pe o punte a suspinelor sub lună… Doamne, ce urmează? Sigur, alte analize de sânge, pe 20 aprilie (căci, de trei luni PSA-ul crește păuțin câte puțin, dar constant!), injecția, un Diphereline, ce-a schimbat Zoladexul din ultimii opt ani, altă doză anti-hormoni, pe 27 aprilie, alt RMN, la bazin, pe 18 mai, șir de așteptări istivitoare, nu-s agitat, doar întreb, cum va arăta viitorul imediat (Deocamdată!), nu, Bunule Dumnezeu, nu sunt în genunchi, m-am ridicat, e drept, încă mă clatin puțin, dar îmi revin, mă și gândesc la apariția volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, să vedeți și acolo Lovitură de teatru!… În fond, un dramaturg pentru asta se zbate, pentru loviturile de teatru, nu?! Nu, însă, pentru una ca asta care m-a făcut câteva ore KO, de parcă m-a fulgerat Tyson cu un upercut când eu mă zbenguiam în Paradis…

…M-am trezit, în acest 13 aprilie, ca dintr-un timp pierdut, mă simt trist, dar nu dărâmat, simt că mijește un chef de scris, de plimbat, conștient că nu e timp de lacrimi de durere, că singura mea șansă este Lupta! Cu mine, în primul rând!…
…Noroc că vin Sfintele Sărbători de Paște, să-mi (re)înflorească Sufletul și pofta de Viață!
…HRISTOS A ÎNVIAT, OAMENI BUNI!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.