Arhivă

Post Tăguit cu ‘Ladislau Bölöni’

Jurnal de iarnă (24). VIGO, ORAȘUL ÎN CARE L-AM „DRIBLAT” PE… MARADONA!

februarie 22, 2017 Comments off

…Frumoasă surpriză, azi, 22 februarie 2017, când am deschis „Gazeta Sporturilor”, unicul cotidian pe care îl mai cumpăr. La un material cu Mircea Lucescu, văd fotografia apărută, în octombrie 1983, în prestigiosul ziar iberic „Marca”, a doua zi după amicalul (2-2; 7-6 pentru gazde, la penalty-urile stabilite ad-hoc!) de la Vigo, între Selecționata de fotbal a României și Selecționata stranierilor din Campionatul Spaniei, cu liderul Maradona în capul listei.

…Deplasarea mea de ziarist la „Sportul”, în acel an, a venit peste noapte, amicalul aranjându-se pe nepusă masa. Am plecat într-o zi de luni, pe la 11, cu un IL 18. La aterizarea de la Vigo, probleme cu debarcarea noastră. Spaniolii nu aveau pe aeroport o scară pentru un tip învechit de avion cum era IL-ul sovietic. Până la urmă s-a găsit o scăriță de vreo doi metri, s-a fixat în dreptul ușii deschise a aeronavei, dinspre piloți, dar treptele ei se opreau cam la un metru deasupra solului! Jucătorii, antrenorii și unicul ziarist au sărit de la acea înălțime. Problema haioasă a fost cu șeful delegației, generalul (de Securitate) Nicolae Stan, vice la CNEFS, în fotbal, cam șapte ochi între cărți, vorba lui Nea Tinel Stănescu. Micuț și durduliu, generalul a fost cu chiu cu vai pus pe sol de mai multe mâini vânjoase…

…Meciul, pe stadionul Celtei Vigo, amical frumos, unul de real spectacol. Am avut privilegiul să stau pe banca Naționalei! Pe atunci, gazetarii sportivi nu aveau restricțiile de astăzi. Câte meciuri internaționale (inclusiv acel 2-1 cu Anglia, la București, în 15 octombrie 1980, pe stadionul „23 August”!) n-am urmărit din spatele porților, pentru reportaje de culoare!… De câte ori nu am intrat în vestiarele unor Naționale celebre, îl văd și acum pe celebrul Dino Zoff prăbușit pe banca din vestiarul campionilor mondiali, sprijinit de perete și mângâiat, în semn de consolare, de marele Bearzot, în acel istoric 16 aprilie 1983, când tricolorii noștri au învins, la București, cu 1-0 (1-0), prin golul-fulger al lui Loți Boloni (min.24), Italia, marea învingătoare de la Espania ’82… Piese rare, de colecție, în Arhiva sentimentală a oricărui ziarist…

…La un moment dat, cu 9-10 minute înainte de finalul amicalului de la Vigo, îl văd pe Diego Maradona cerând schimbare. O ia pe pista stadionului spre vestiare. Trece prin fața mea. Țâșnesc instinctiv de pe bancă, nu le spun o vorbă lui Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, nu mai am secunde, simt că e un moment rar pentru ziaristul din mine, visez imediat să fac un mini-interviu cu Starul Maradona, interviul vieții mele, sunt în spatele lui, pare că visez, se vede portița din sârmă din gardul ce înconjoară stadionul, mai sunt 50-60 de metri, dacă nu atac acum, Adio, Iluzii!… Prind curaj, îi suflu în ceafă lui Diego Maradona, îi spun în italiană cu sunt ziarist român și l-aș ruga dacă are amabilitatea să-mi acorde două-trei minute… Întoarce capul nervos, mă privește aspru și îmi aruncă, sec, că el nu dă intervizuri fără bani, și pe pista stadionului, să vorbesc cu impresarul lui, el stabilește prețul, data și ora interviului… Simt că mi s-a prăbușit castelul de vise, miros cea mai grea înfrângere a carierei de ziarist, când mă trezesc întrebându-l, cu nebănuit cinism: „Dar, dacă în locul meu era Nicolae Rainea, tot așa i-ați fi răspuns?!”… Atât mi-a trebuit, Diego a luat foc, a început să înjure, Nicu Rainea îi arătase „galbenul”, cu un an în urmă, la Mondialul spaniol, în acel Italia-Argentina 2-1… Maradona n-a uitat meciul, ba spune că Rainea l-a enervat, atunci, de nu și-a mai revenit… Îi replic că, orice ar spune, Rainea este un arbitru foarte bun, culmea, îmi dă dreptate, ba susține că ar vrea să bea o cafea cu el, a și uitat episodul… Nu pot să scap deconectarea incredibilă a lui Don Diego și îl întreb unde se joacă cel mai frumos fotbal, în Italia sau Spania, și el replică fericit, ca un copil sau mare actor: „La Napoli!”… I se deschide poarta cu sârmă pe alocuri ruginită, se vede intrarea în vestiare, trebuie un ultim „atac”, îl întreb cum i se pare Naționala României. Nu dă verdicte, dar mă face fericit: „Câți n-ar vrea să aibă un Lucescu pe bancăCâți n-ar vrea să aibă un Lucescu pe bancă?! A bătut, doar, Italia, campioana mondială!”… Îi mulțumesc mult, îmi întinde mâna și-mi urează succes, intră la vestiar, zbor, sunt în vis, un vis, nu-mi revin, am vorbit cu marele Diego Mardona, da, e realitate, am martori, o iau spre locul de pe banca mea, s-a terminat meciul, e 2-2, cei doi Mircea, Lucescu și Rădulescu, sunt la marginea terenului, discută cu brigada de arbitri și oficialii spanioli, care vor, așa, sfidând protocolul semnat, lovituri de departajare! Câștigă, la ruleta penalty-urilor, stranierii spaniolilor, fără Maradona, aflat la recuperare, în vestiar, Maradona, omul meu de la Vigo!

…Am ajuns joi, pe la 7 seara, în redacția „Sportul”, la București, încă beat de mini-intericul meu cu Maradona, nu mai conta că n-am avut un dolar să-i aduc ceva lui Ducu, am strâns, la micul dejun, câteva cutiuțe frumos colorate cu gem, asta i-am adus comoarei mele de șapte anișori, și nea Aurică C. Neagu, redactorul șef care a crezut în mine, a scos un tricou din fișierul din biroul lui, dându-mi-l pentru Ducu, tezaurul meu… Am propus mini-interviul cu Maradona chiar pentru ziarul de a doua zi, îl scrisesem și rescrisesem în minte, în timpul zborului spre București, dar un sindicalist sadea, miștocar de profesie, responsabilul de număr, a respins ideea, ar fi vrut ceva mai mult, nu doar o discuție-pistol, mi-a călcat fericirea-n picioare, de mi-a venit să-i zic că habar n-are de presă… Seara, acasă, am scris, însă, Momentul meu cu Maradona, așa, pentru mine… Până la urmă l-am publicat în… Caietele Teatrului „Bacovia”, unde mi se juca, realmente cu mare succes, piesa „Aventura unei femei cuminți”. Aveam și eu Aventura mea,cu Maradona, cea de la Vigo!

*EXPLICAȚIE FOTO. De la dreapta la stânga: Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu, M.M.I., regratatul Mișa Klein, Fane Iovan, Gabi Balint, Nicolae Andreescu, medicul Naționalei!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

„Curat, murdar” (2). MINI-REVISTA PRESEI, VREMURI ÎN DIAGONALĂ…

iulie 9, 2016 Comments off

…N-am fumat în viața mea o țigară! Un pahar de vin roșu, nu refuz. O bere, rece, mai rar, dar să fie nefiltrată… În schimb, chiar dacă îmi încep ziua cu un „Rond de dimineață” pe Internet, nu pot să nu citesc și două ziare, mirosind a tuș de tipografie, print cum se spune:”Gazeta sporturilor” și „Minciuna”, cum a ajuns chișcăreasa mea să-mi ofere nu doar „Adevărul” (bun ca publicație!), ci orice cotidian pe care-l cer, în care adevărul e compromis ca simbol în România post…

…Azi, în așteptarea Finalei latine, a patra la număr, de la Euro, mâine noapte, bienseur, mi-am colorat prânzul cu lectura „Gazetei”. M-a încântat (și de data asta), prin echilibru și adevăr franc, fără echivocuri, editorialul fostului coleg de redacție de la „Sportul”, remarcabilul Ovidiu Ioanițoaia, „Abureli federale”, ce se încheie corect: „Haideți să-l vedem pe Daum la lucru, să strângem pumnii pentru echipa pe care o va alcătui și vom mai vorbi!”…

…Drama este că, auzind de staful federal în care se află un fost consilier al lui Băsescu și un altul al lui Talpeș, ex-șeful SIE, un amic din SUA, suflet mare de român, care a fost, pe banii lui, după Steaua la Sevilla, și Barcelona, iar după Națională la Cardiff ’93, la Wolrd Cup ’94, la Coupe du Monde ’98, și, acum, în Franța, la cele trei meciuri ale „tricolorilor”, îmi apunea, acum două zile|:”Nu mai merg, frate, după nicio Națională! Ea nu mai e a românilor, e a politicienilor! Să și-o păstreze, sănătoși, i-au săpat deja groapa!”… Trist, deși, poate, cam exagerat…

…M-a impresionat, realmente, un tânăr confrate, Remus Răureanu, cu un excelent material intitulat „Federația Română Anti-Fotbal”, în care, subtitlul spune TOTUL: „FRF și-a consumat în doar doi ani credibilitatea și legitimitatea. Nu mai reprezintă sportul pe care ar trebui să-l organizeze, luptă împotriva lui”. Felicitări, tinere, cu care mă mândresc că sunt coleg de breaslă!

…Cum nu există alb fără negru și nici lumina fără umbre (Lucian Blaga spunea, chiar, că ele, umbrele, sunt fiicele lumini!), citesc și o opinie opusă, că așa e democratic, nu?! Se intitulează „Selecționer sau egumen?”, iar semnatarul, un neica-nimeni pentru mine, ca nume (scuzați-mi ignoranța!), îi cam ia în tărbacă pe toți cei care n-au aplaudat numirea federală! Să fim clari, domnule, eu, unul, cel puțin, n-am nimic cu antrenorul Daum, vine dintr-un fotbal mare, ci cu omul-consumator-de-cocaină și fariseismul federal, de Pinocchio, care ne tot vorbea sus și tare despre „integritate”!?!… Numai că respectivul, domnul cu pixul, care pare dintr-o „echipa de zgomote” dezacordată, după ce ne trage de urechi și ne atenționează „de parcă am fi fost toți niște sfinți și am băgat în casă pe necurat’!”, își bate joc (e cel mai simplu lucru, când ai condeiul în mână și nu știi ce înseamnă cu adevărat libertatea presei!) de eventulitatea numirii unui antrenor român la cârma Naționalei (idee care a circulat în ajun!): „Ar fi fost bun „unul de-ai noștri”, eventual unul dintre ăia care s-au făcut că antrenează turbane prin Golf…”! Ei bine, tinere, bătrâne, pe scurt cineva, printre „ăia”, antrenorii români, există, la cote internaționale înalte, și Mircea Lucescu! Și Loți Boloni. Și Dan Petrescu, și Cosmin Olăroiu, la care faci aluzie indirectă, și alții. Niciunul dintre ei n-a făcut altceva decât a antrenat (chiar și Șumudică, suspendat pentru pariuri!), cu rezultate, adică, n-au „prizat” prafuri albe, cum n-am făcut-o nici eu și nici cei care nu pot ocoli moralitatea dalmațiană a antrenorului german, altfel un tehnician apreciat!… Așa sunt unii care, cum e un subiect la modă, cum se reped să scrie, să chinuie pixul, microfonul, iar, ca să le iasă ideea, folosesc sofisme banale și jigniri penibile… Curat, murdar, nene Iancule! Trăim vremuri în diagonală…
9 iulie 2016, București

Euro 2016 văzut de-Acasă (9). EU, ADIO, GREVA VORBEI!… NAȚIONALA, GREVA SUCCESULUI CONTINUĂ!

iunie 16, 2016 Comments off

…O săptămână, n-am vorbit! Condamnat la tăcere, la necuvinte… Așa, dintr-odată,Mut! Nu de fericire… O operație la mandibula dreaptă m-a trimis în greva vorbei. Este cumplit să nu poți vorbi, să nu răspunzi la telefon! M-am chinuit, am suferit, nu știam cât de bogat eram înainte de operație… Și sunt, acum, după ce, astăzi, mi s-au scos firele. Sunt un alt Om… Am visat că mi-am pus cuvintele la păstrare, în sipetul bunicii… Constat, fericit, că mi s-au păstrat intacte… Vreau să zbor, cum niciodată n-am visat, cu o poftă nebună de vorbă, de șuetă, de șoapte bolnave de frumos și nemurire… Sunt din nou eu însumi!
…Acum, pot și vorbi, nu doar scrie despre Euro 2016. Și, în special, despre Naționala noastră, întrată, parcă, în greva succesului… Tata Puiu (care a renunțat la valorosul medic Pompiliu Popescu, iar Naționala a devenit o legumă, după o oră!), Chipciu (care nu l-a supravegheat la corner pe elvețianul dat în urmărire) și Chiricheș (care s-a ferit ca nu cumva să respingă mingea!) la faza golului egalizator al elvețianului cu nume musulman, Mehmedi, în min.57, mi-au luat din buzunar 1.820 de lei!… Jucasem, ieri, la prânz, lângă Piața Norilor, 4 lei, pe un bilet cu următoarele scoruri exacte: Rusia-Cehia 1-2; România-Elveția 1-0; Franța-Albania 2-0!… Mi-a alungat bănuții tocmai Naționala mea. Măcar de-ar fi câștigat ea meciul!… Se vede, însă, că tricolorii noștrii au uitat să mai câștige într-un meci din turnee finale. Parcă se află în greva neputinței! Și nu mă încumet, încă, să văd o Victrorie=calificare, duminică, în fața Albaniei… Actuala echipă este alcătuită din doi-trei jucători talentați, din câteva reușite pe meci, pe un fond de zbucium surd, intermitențe, fără pregătirea fizică necesară,, cu „găuri” în fiecare compartiment!…
…Fără supărare, dar mi se pare cea mai slabă națională a noastră la un turneu final Euro! Care nu a putut fi relansată de un public absolut minunat. Când valoare nu e, nimic nu e…
…Arătați-mi un Costică Ștefănescu, Gino Iorguleu, Țicleanu, Boloni, Cămătaru, Gabor, Hagi (câțiva din Echipa de la Euro 1984)… Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Lupescu, D.Munteanu, Sabău, Lăcătuș, Hagi, Răducioiu, Ad.Ilie, Viorel Moldovan (Euro 1996, Euro 2000, în fond, în general, Generația de aur de la inegalabilul Mondial american 1994)… Cristian Chivu, Lobonț, Contra, Tamaș, Ștefan Radu, Mutu, Marica, Marius Niculae, Nicoliță și alții-(Euro 2000)…
…Aveam și Valori și Lideri de Echipă!… Astăzi, zbucium surd, cu rare sclipiri, nicio minte limpede, niciun boss în teren…
…Cu meciul de ieri, Anghel Iordănescu a atins borna 100 de prezențe pe banca Naționalei!… Ar trebui un sincer Onor la General. Din păcate, este mai mult un omor la General. El este paratrsnnetul care primește toate nemulțumirile. Are și el, categoric, partea lui de vină. Dar, principalul vinovat este Sistemul fotbalului românesc!
…Unul fără o conducere competentă a Federației, cum au mai toate țările prezente numai la acest Euro 2016. Noi, cu atâția jucători de ecou mondial (am amintit câțiva mai sus!) avem o conducere federală numită pe criterii politice, în ton cu legea nescrisă a acestor vremuri, când, la noi, criteriul valoric este înlocuit cu cel de partid, de relații politice și financiare. Fotbalul româneac nu are încă o Piramidă a performanțe, cu o serioasă bază la copii și juniori!… Are, în schimb, atâția samsari, conducători și impresari, care nu fac decât rău acestui atât de iubit sport, cu o istorie, totuși, notabilă și la noi (vezi Sevilla-mai ’86, World Cup ’94. Toate acestea nu Generalul trebuia să le fi rezolvat. Ci aceia care s-au și nărăvit la plăcinte, votându-și în comitetul executiv, cu nerușinare, câte 100.000 de euro pentru succesele de la Euro 2016! Ce merite are, mă rog, Burleanu și ceilalți neica-nimeni ca el, care vor acest cadou?!… Și, atunci, începi să mă gândesc la o opinie auzită în rândul oamenilor de rând, înghesuiți în aceste zile pe toate terasele din țară, să vadă și să susțină Naționala:”Pentru ce să se bată fotbaliștii noștrii?! Pentru suta de mii daibogeala lui Burleanu?!”… N-aș gândi așa, dar nu trebuie respinsă nici o asemenea idee… Cum, necum, e timpul ca Naționala României să iasă din greva nevictoriei. A tăcut destul și este cumplit pentru minunații ei fani care au uimit Parisul!… N-a mai învins la un turneu final de la Euro 2000, de la acel spectaculos 3-2 cu Anglia!
… Prezidentul federal, ncunoscutul Burleanu, declara, mai zilele trecute, că „a trecut vremea Fotbalului făcut după ureche”. Cinism, fariseism?! Nu, realitatea exactă a fotbalului românesc etalată și la acest Euro 2016!

Marcel Răducanu și Boloni pe… „Naţional Arena”!

aprilie 20, 2011 Comments off

…De Florii, bucureştenii au avut un cadou rar de la Primărie, „duminica porților deschise”. Li s-a permis să viziteze, de la 10 dimineața la 6 spre seară, noul stadion, „Naţional Arena”, aflat în finisări. Curios, am ajuns şi eu la moderna Arenă, pe la amiază, la intrarea dinspre Bulevardul Muncii de ieri („Basarabiei” de astăzi), unde cerul sub soare, cu cârduri de nori, se sprijinea pe o arhitectură modernă, de înălţimea a şase etaje. „Stilul românesc”, inconfundabil, ne-a întâmpint sub miros de şantier: nu se intră pe aici, ci prin… „Vatra Luminoasă”! Nimeni nu a precizat asta şi sute, dacă nu mii de oameni, au făcut ocol pe jos, prin praf şi ceva noroaie, spre unica intrare din partea cealaltă. După 20 de minute, trecând prin amintiri, am ajuns pe partea opusă a Arenei circulare. Stoluri de oameni de toate vârstele s-au strâns într-un puhoi de microbişti, dar şi simpli curioşi ce-au aşteaptat, în trei reprize, să iasă cei care au ajuns mai devreme în interiorul Arenei. S-a înaintat, la patru-cinci minute, cu câte opt-zece metri, ca la rugby. O mână de tineri au oferit fluturaşi verzi cu „Stadionul tău Naţional”; trei imagini pe o parte, istoria noului stadion din iunie 2008-august 2010-martie 2011. Pe reversul foii, două machete ale modernei arene, aşa cum va arăta ea, în august, la inaugurarea cu amicalul în compania galonatei Argentina. S-au oferit şi câteva date: 55.000 de locuri; datorită acoperişului retractabil stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an; stadionul poate fi ocupat integral în numai 20 de minute, prin 94 de căi de acces; nu-i omisă nici finala UEFA Europa League, ce se va desfăşura pe această arenă în mai 2012. Şi multe altele, sub care era scris: „Ai motive să fii mândru de Stadionul tău Naţional!”. Nu s-a scris nimic despre cele 200 de locuri de parcare subterană, cele 40 de loje şi, mai ales, despre costurile aproape duble ale construcţiei, faţă de bugetul iniţial: 119 milioane de euro la demararea proiectului, 213 milioane (tot euro, of course!) cheltuite deocamdată… Optimist din fire, m-am simţit mândru, când am urcat urc scările noii arene. Avem şi noi un stadion modern…

…Toată lumea a intrat şi ieşit, cu rândul, pe un singur „gate”, semn că a fost duminica porții aglomerate, nu a porților. Cam prin dreptul unde era tabela de marcaj a defunctului stadion „23 august” („Lia Manoliu”, după ’90), ctitorit în 1953, arenă pe care s-au scris atâtea Legende. Primul contact cu noua arenă fascinează, chiar dacă încă se lucrează la ea. Traseul stabilit: cam 50 de metri în dreapta (apoi, înapoi), fără vreun ghid, la etajul din mijlocul construcţiei, pe unde era loja oficială a vechiului stadion. O clipă, parcă, am revăzut „masa presei” de altădată. Uite-i pe nea Vanea Chirilă, pe nea Aurică Neagu, tatăl moral al atâtor cronicari sportivi ajunşi vestiţi, sunt la sărbătoarea de duminică, nea Mache Ionescu, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Guţă Băieşu, Fănuş Neagu, Gheghe Nicolaescu, Marius Popescu, Stelică Trandafirescu, Gică Nertea, Vasile Căbulea, Cristi Mantu, Mircea Tudoran, Jack Berariu, cu nelipsitul lui binoclu, Ion Ghiţulescu, Nicu Soare, Dan Voicilă, Bebe Firănescu (Doamne, câţi or mai fi rămas să vadă „Naţional Arena”?!). Şi noi cei tineri, flămânzi de meserie: Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Vladi Moraru, Horia Alexandrescu, Geo Raețchi, Radu Timofte, Aurică Brebeanu, Dadi Graur, Emi Fântâneanu şi alţii… „Masa presei”- veritabilă academie de gazetărie sportivă, pe vremuri…

…Noua arenă nu-i gata. S-au montat scaune de diferite culori. Acoperişul retractabil mai aşteaptă. Câmpul de joc e încă pământ șI praf, gazonul e încă departe. Unii şi-au amintit de terenul de joc prăfuit din meciul cu Danemarca, acel 2-5 „pe plaja de la Bariera Vergului”… Mulţi se întrebau dacă spaţiul de joc nu-i prea mic? Nu, nimeni nu poate ignora dimensiunile clasice ale suprafeței de joc! De sus, terenul din pământ cu macara pe el pare pierdut în grandoarea arenei… Pentru unii, stadionul este totuşi mic: „Puteau să-l facă de 60-75.000 de locuri, dacă tot s-a cheltuit o grămadă de bani. La vestitele cuplaje inter-bucureştene se adunau şi 80.000 de oameni”, opinează câţiva. Alţii regretă că noul stadion nu are şi pistă de atletism. „Avem istorie în atletism, doamna Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viscopoleanu, Doina Melinte, Gabi Szabo… Merita şi atletismul nostru un stadion de secolul XXI. Am fi avut multe competiţii atletice de anvergură la Bucureşti”, a monologat supărată o doamnă… Reflecţia zilei am auzit-o de la un bătrânel care cred că a văzut multe la viaţa lui: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”!…

…Emoţionat, am privit „Naţional Arena”, plutind prin arhiva mea sentimentală. Am revăzut, prin memoria afectivă, poarta unde, la 10 octombrie 1980, Marcel Răducanu a deschis drumul spre întâia victorie (2-1) în faţa falnicului team al Angliei. În cartea mea „Întâlniri care se uită greu”, apărută în ’82, golul acela n-a avut autor (!?!), „de la 16 m se trage prin surprindere, spre colţul din dreapta lui Clemence, lângă bară! Am înscris în poarta Angliei!”, aşa a apărut textul în volum, editura şi partidul nu puteau accepta numele lui Marcelino rămas la Dormund!… Am retrăit o clipă, ca o floare de suflet, noaptea magică de 16 aprilie ‘83, când eram în spatele porţii lui Dino Zoff, să fac reportajul de culise. Pe atunci, ziariştii sportivi luau pulsul careului, al vestiarelor, alte vremuri, altă viteză socială. Atunci, în 16 aprilie, exact acum 28 de ani, învingeam, cu 1-0, campioana lumii de la Espania ‘82, Italia, în preliminariile europene… Am retrăit faza, ca „În căutarea dorului pierdut”, cum sună sublim cântecul lui Tudor Gheorghe (care a fascinat, luni 18 aprilie, publicul din Giurgiu, cu un regal de cultură „Al 5-lea anotimp”.)… Lovitură liberă, la vreo 25 de metri de poarta italiană, Ilie Balaci a mişcat scurt mingea la Loţi Boloni, a urmat un fulger nebun, care l-a orbit pe bătrânul Zoff, de n-a mai văzut mingea (cum avea să-mi mărturisească, în vestiarul sau, cătrănit, după meci!), balonul magic a muşcat pământul şi a făcut din plasa porţii azzure năvod de aur pentru visele noastre… Doamne, câte momente de istorie n-am trăit aici, unde se află arhiva mea şi a atâtor fotbalişti şi ziarişti de legendă, îngropată sub ultramodernul edificiu „Naţional Arena”!…

…Se vor scrie, sunt sigur, alte poveşti pe acest tărâm modern clădit pe Legende. Şi, totuşi, nu-mi ies din minte vorbele acelui bătrânel: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”! Când vom mai avea, oare, și o echipă de fotbal pe măsură?…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

„Viitorul” lui Hagi, Brănești, Tg.Mureș, furt la Istanbul, Mondialul African

iunie 7, 2010 3 comentarii

…Uraaaa! Naționala de fotbal a României, fără Chivu și Mutu, a învins Hondurasul, team calificat la Mondialul African! Cu 3-0 (2-0), domnilor! Și ce dacă a fost un amical, în Austria, în fața a vreo 700 de privitori (85% români de prin împrejurimi)?! Răzvan Lucescu este, din nou, mare antrenor. Îl laudă toată lumea de la Federație. Ba, și unii ziariști. Cum rămâne, însă, cu cele trei înfrângeri consecutive și jocul mediocru din acest 2010?! Care eșecuri?! 0-2, cu Israel, la Timișoara; 2-3, cu Ucraina, la Lvov, 0-1, cu Macedonia, în Austria?!… „Tricolorii” mai au un amical, cu Turcia, pe 11 august, în România, iar, pe 3 septembrie, debutul cu Albania, la noi acasă, în prelminariile Europeanului 2012. Unde vom juca sigur! Ne asigură, doar, de la tragerea la sorți, Răzvănel. Acum, după acest strălucitor, încântător, uluitor 3-0 cu anonimii din Honduras, nu m-ar mira să aud că vom și câștiga Europeanul de peste doi ani!…

Deocamdată, rămânem telespectatori, pantru a treia oară consecutiv, la un Mondial! Cel din Africa de Sud, care stă să debuteze vineri 11 iunie…

…Până la Mondialul African, ne pregătim de căderea cortinei și în liga noastră secundă. După 18 ani, Tg.Mureș (cu Adrian Falub antrenor; a 3-a promovare pentru el, după cele cu „U” Cluj și Unirea Alba Iulia!) revine pe prima scenă. Cu o echipă înființată acum doi ani! Să fie într-un ceas bun!… Ce fotbal se juca la Tg. Mureș pe vremea lui Loți Boloni!… Pe atunci, A.S.Armata Tg. Mureș (cum spunea la radio minunatul crainic Dan Voicilă!) a ajuns până în Cupa UEFA…

…S-a întors pe prima scenă, după patru ani, și „gașca nebună din Regie”. Sportul Studențesc, cu Tibor Selymeș la timonă, a promovat în această duminică, la prânz, după 2-1 cu Gloria Buzău (prin „dubla” lui Curelea), semn că Bucureștiul va avea, din stagiunea de toamnă, patru echipe în liga lui Mitică. Asta, dacă Șiman, patronul „găștii nebune”, nu va mai vinde un lot, după Costin Lazăr, Mazilu, Negru, Varga, Bălan și câți alții…

…Tot pe prima scenă va juca, din stagiunea viitoare, și întâia comună din România: Brăneștiul, aflat la 12 kilometri de București! Un mare triumf pentru „Victoria” lui Ilie Stan, ajutat din retur de directorul sportiv Alin Buzărin, fostul gazetar de top de la Gazeta Sporturilor. Care câștigătoare a Seriei I, însă, va susține meciurile din Liga I la…Buzău!

Ultima necunoscută din eșalonul cu nr. 2: Dacia Mioveni-66 de puncte (dar cu meciurile terminate!) sau „U” Cluj-64 de puncte? Studenții mai au o partidă, sâmbătă viitoare, la Lupeni, și, în mod deosebit, multe speranțe, miercuri, pentru un 3-0, la „masa verde”, după analiza memoriului depus pentru invadarea terenului de către spectatorii piteșteni, la acel 1-1, de acum două etape!

…Și în cazul lui FCM Tg. Mureș și al Brăneștiului unii vorbesc despre „modelul CFR Cluj sau Vaslui”. Adică, unde-s bani și „cap” se nasc și minunile. Mai ales în fotbalul românesc. Eu spun că exemplul cel mai nimerit pentru o paralelă cu noile promovate îl reprezintă Unirea Urziceni, dintr-un oraș cu o populație… comună de 17.000 de locuitori. În inima Bărăganului, nu s-a folosit „rețeta CFR sau Vaslui” cu invazia străinilor, mai mulți sau mai puțini de duzină…

…Bine că nu ne-am pomenit în Liga lui Mitică și cu echipele din Stejaru, Snagov (care au avut șanse la un moment dat în Seria I!), Covaci sau Șimleul Silvaniei! Asta, în timp ce Jiul Petroșani, fără bani, nu s-a mai prezentat la meciurile returului, ca „recordul” să-l ofere Drobeta Tr. Severin, oraș care și-a inaugurat un stadion ultramodern, în momentul în care echipa Fotbal Club n-a mai găsit fonduri să joace și returul din Liga a II-a! Aceleași motive din care au abandonat cursa CFR Timișoara (în tur) și Cetate Suceava (în retur)…

…M-a bucurat mult promovarea în „lumea a doua” a fotbalului românesc a Viitorului Constanța, echipa de copilandri a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de pe malul mării. Sâmbătă, „pescărușii” Regelui au învins, acasă, cu 1-0, pe C.S. Tunari, și au primit viza pentru liga secundă cu o etapă înaintea finalului. Viitorul Constanța, un „Xerox” peste un sfert de veac al Luceafărului, echipă pe care am arbitrat-o în Divizia B, pe când avea în componență un diamant numit Gheorghe Hagi! Atunci, era Centru Național al Federației. Acum, Federația n-a mai găsit fonduri pentru salvarea Fotbalului românesc! Noroc cu Academia lui Gică Hagi, cu Școala de Fotbal a lui Gică Popescu (în tratative cu FCM Târgoviște, care e și ea cu un pas în „B”)!

…Și, dacă tot am ajuns prin „lumea a treia” (nu-i vorba despre performanțele Naționalei, ci de Liga a III-a!), o precizare: cu o rundă înaintea finișului din Divizia C, și-au mai obținut biletele pentru eșalonul secund C.F. Brăila, Pandurii II Tg. Jiu și Voința Sibiu. Ca și promovate, Juventus București și FCM Târgoviște. Dintre ele, câte vor rezista valoric și, în special, financiar?

…În box, se fură în continuare ca în codru. Sâmbătă, spre miezul nopții, la București, am urmărit live, pe Digi Sport, meciul de la Istanbul pentru titlul mondial interimar WBC, la semimijlocie, al lui Ionuț Dan (JoJo Dan, cum e cunoscut giurgiuveanul în Canada, unde boxează la clubul profesionist Interbox Montreal). Adversar, un turc (Selcuk Aydin) fără ștaif. Dar cu mafioții din culisele boxului profesionist de partea sa. Bătut pentru două meciuri, ba fără să mai poată trimite vreun pumn ca lumea în ultimele trei round-uri (!!!), ienicerul s-a trezit învingător, grație arbitrilor pungași!?! Ei, care trebuiau să-l descalifice pe bietul Aydin pentru loviturile nepermise (cu cotul, capul, după oprirea luptei)! Cum „judecătorul” din ring a fost un englez, am înțeles că și la Londra e criză mare. Materială, dar, mai ales, morală…

…În așteptarea Carnavalului fotbalistic de la capătul de sud al Africii, multe partide amicale. Cu câteva rezultate ciudate. Campioana lumii, spre exemplu, Italia, n-a cunoscut victoria în seria de trei amicale dinaintea startului cu Paraguay (14 iunie): 0-0 cu Camerun, 1-2 cu Mexic, 1-1, cu Elveția. Numai că italienii au pornit mereu greoi. Emblematic, în acest sens, îl reprezintă Mondialul spaniol, din ’82, când trupa lui Enzo Bearzot a fost pusă la zid după grupe, unde n-a câștigat (nici n-a pierdut) vreun meci. Dar, în final, a cucerit titlul!…

…Lamentabil se prezintă Franța. Am urmărit „cocoșul galic” jumulit bine de lipsa de idei a lui Domenech și tare mă rog să o țină tot așa, până în 11 octombrie, când Naționala noastră îl va înfrunta la Paris. Deocamdată, o echipă penibilă. Și nu doar că a făcut egal (1-1) cu Tunisia și a cedat incredibil (0-1!!!) în fața Chinei…

…Încântător, atacul Mexicului! A făcut spectacol cu Anglia și Olanda (chiar dacă a pierdut cu 1-3, respectiv 1-2), a încântat cu Italia, pe care a învins-o cu 2-1. Cu un argeninian naturalizat (Franco, titular la West Ham Londra), cu Vela, de la Arsenal Londra, Giovani dos Santos (Galatasaray), cu noua speranță Javier Chicarito Hernandez (pe care l-a și luat Sir Alex Ferguson la Manchester United!), cu Rafael Marquez, de la Barcelona, Osorio (Stuttgart), Moreno (Alkmaar), Rodriguez și Salcido (PSV Eindhoven), aztecii se anunță printre frumoasele surprize, în grupa A, cu Africa de Sud, Uruguay și Franța. Oricum, Mexicul se află la a 14 prezență din cele 18 ediții ale Mondialului, dintre care ultimele 5 (cinci) consecutive!

…În timp ce Naționala României se află la a treia absență consecutivă la un Mondial! Noroc cu Viitorul lui Hagi!…

Sevilla, după 24 de ani…

mai 7, 2010 1 comentariu

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

martie 25, 2010 2 comentarii

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Doctorul Boloni

martie 11, 2010 2 comentarii

…Acum 57 de primăveri, în a 69-a zi a anului, în briza Mureșului, venea pe lume un viitor doctor. Un pici care, peste ani, avea să fie absolvent de stomatologie, dar și doctor în… fotbal. Ceea ce în fotbalul românesc nu ar fi fost o premieră: la Cluj, Mircea Luca și Constantin Rădulescu jucau și fotbal de performanță, practicau și medicina…

…Acum este vorba despre Ladislau Boloni, fotbalistul-medic căsătorit cu o actriță, de la „Naționalul” din Tg. Mureș. Loți pentru cei mai mulți, etalon de seriozitate și sacrificiu, de luciditate în teren și forță morală, dar și mijlocașul cu un „stâng” de dinamită. A fost primul jucător român care a sărit de 100 de prezențe în Națională. Unicul fotbalist care și-a condiționat transferul de la ASA Tg.Mureș la Steaua, în ’84, de amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului, unde să-și exercite și profesia de medic! În acel cabinet de la stadionul „Ghencea”, stomatologul Boloni și-a tratat destui colegi din echipa de aur a Stelei, care avea să triumfe strălucitor, la Sevilla ’86 și Monte Carlo ’87…

…Loți Boloni s-a născut la 11 martie ’53, la Tg.Mureș, dar copilăria și-a petrecut-o la Târnăveni. În orașul-reședință al județului avea să se întoarcă pentru fotbalul de prima divizie și Facultatea de stomatologie.

  • A debutat în fotbal la Chimica Târnăveni, în 1967, în „B”.
  • Pe prima scenă a susținut 484 de întâlniri, marcând 86 de goluri.
  • Timp de 14 ani, fotbalist la A.S.Armata Tg.Mureș (1970-1984), echipă cu care a terminat pe locul 2 în campionat și a jucat în Cupa UEFA!
  • A evoluat, cu succes răsunător, 3 sezoane la Steaua (’84-’87).
  • În prețiosul CV de jucător, 16 meciuri și în Belgia, la Racing Bruxelles.
  • Câte un an la Creteil și Orleans, în liga secundă franceză.
  • Frumoasa carieră de jucător este înnobilată cu 4 titluri și două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în mai ’86, și Supercupa Europei, la Monte Carlo, în februarie ’87, toate cu Steaua.
  • De 2 ori, a fost desemnat „Cel mai bun fotbalist român”: în 1977 și în 1983. Pe când era „motorul” echipei din Tg. Mureș, frumosul lui oraș natal!
  • Primul jucător român care a depășit suta de selecții s-a oprit la cota 108 prezențe în Naționala României, marcând 25 de goluri. De legendă a rămas golul victoriei din poarta lui Zoff, în 16 aprilie ’83, când Italia purta coroana lumii. Era într-un meci din preliminariile pentru Euro ’84, unde Naționala noastră a ajuns, sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar Loți Boloni a fost titular de preț  în „11”-le tricolor.

…Acesta este pe scurt jucătorul Ladislau Boloni, de 23 de ori căpitanul Naționalei!

…Cariera de antrenor l-a prezentat repede ca un tehnician de rasă, inteligent și serios. Drumul Golgotei de coach l-a început în Franța, la Nancy, echipă pe care a promovat-o de două ori, retrogradând, însă, de fiecare dată.

  • Selecționer, în numai 13 partide, la timona Naționalei (12 august 2000-6 iunie 2001). Bilanțul: 8 victorii, 2 egaluri, 3 eșecuri.
  • Cel mai prețios succes, ca selecționer, 2-0 (1-0), cu Ungaria, pe 2 iunie 2001, la București, ambele goluri fiind marcate de Marius Niculae. Era o partidă în preliminarile Mondialului asiatic.
  • După meciul câștigat în fața Lituaniei, 2-1 (1-0), la Kaunas, în 6 iunie 2001, tot în preliminariile CM, a lăsat Naționala României pentru Sporting Lisabona. N-a fost vorba doar de căruța de bani oferită de lusitani, cum au zis mulți, ci și de lehamitea produsă de „unele” persoane din anturajul intim al fotbalului de acasă, atât de putred.
  • Cu Sporting a câștigat, în primul sezon, campionatul, Cupa și Supercupa Portugaliei!… Se mai poate mândri și cu promovarea unor telente ajunse, astăzi, stele mondiale: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana și Ricardo Quaresma.
  • A antrenat, apoi, în Franța (pe Rennes și Monaco), în Emiratele Arabe Unite (pe Al-Jazeera) și Standard Liege.
  • Cu Standard a câștigat (surprinzător pentru mulți) campionatul Belgiei, și a ajuns cu echipa în actuala primăvară europeană, însă „lucrat” în culise, nu l-a prins „zăpada mieilor” pe malul Meusei. Luna trecută, frumoasa aventură belgiană a lui Loți s-a încheiat brusc, cu gust amar…

…Astăzi, însă, un buchet de gânduri însorite. La Mulți Ani, Loți Boloni!

„Avatar” umilit, Lucescu-junior și „Zăpada mieilor”

martie 9, 2010 3 comentarii

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker”, sau „Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra „Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  „Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă „Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un „Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: „Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în „Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața „lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de „Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca „feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în „Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea „filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe „tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în „Ghencea”, se pare că a început „numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți „Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și „Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat „Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

Euro 2012. Ghinionul lui Răzvan Lucescu!

februarie 7, 2010 6 comentarii

…Toată lumea este de acord că antrenorul Naționalei noastre de fotbal, Răzvan Lucescu, a avut noroc cu carul, azi, la tragerea la sorți de la Varșovia. Căci, dacă vom privi sumar cele 9 grupe preliminare pentru Europenele din 2012 (din Polonia și Ucraina) imediat îi vom da dreptate lui Mitică Dragomir, care a afirmat imediat după verdictul sorților: „E cea mai ușoară grupa!”. Și este această serie D (D de la Destin?) în care fotbaliștii noștri vor întâlni…

Franța-care nu ne-a  bătut în ultimele trei confruntări directe (0-0, la Euro 2008; 2-2, la Constanța, remiză și la Paris, în preliminariile-pierdute de noi!-pentru Mondialul African)…

Bosnia, pe care am învins-o, avându-l pe generalul Iordănescu la timonă, cu 3-0, la Sarajevo, și cu 2-0, la Craiova, în preliminariile pentru Euro 2004 (ratate de noi)!…

Belarus, în fața căruia am câștigat, cu 3-1, și la Minsk și la București, acum trei ani, tot oficial, în preliminariile pentru Euro 2008 (unde am fost)…

Albania, în fața căreia am făcut scor (6-1), în ultimul meci susținut pe stadionul „23 August”, acum doi ani, când eram calificați la Euro 2008…

Luxemburg, echipă de decor, căreia în „dubla” din preliminariile CE 2008, i-am administrat un 7-0 sec, pe terenul lor, și un 3-0, la Piatra Neamț…

…Cu asemenea adversari, „convenabili”, vorba lui Mircea Sandu, chiar dacă nu treci de Franța, trebuie să speri la calificarea fară baraj, căci echipa de pe locul II cu cel mai bun punctaj din toate cele 9 serii ajunge automat la turneul final. Logic, ca mai toată lumea să ne vadă ca și calificați!

…Tocmai de aceea vin și zic: mare ghinion a avut Răzvan Lucescu! Într-o grupă ca asta nu ai decât de pierdut! Doamne ferește să nu treci de Bosnia, care a pierdut greu „barajul”, cu Portugalia, pentru Mondialul din Africa de Sud!… Sau să-ți pună o piedică bielorusul Hleb, amintind de pățania noastră cu Lituania, 0-3, la Cluj, în debutul preliminariilor mondiale!… De parcă Albania nu ar fi jurat răzbunare pentru acel tiranic 0-6 de pomină, fără sens, la Tirana, unde s-a lăsat cu ședință!…

…Știindu-l lucid pe Răzvan Lucescu, cred că i-a trecut repede zâmbetul pentru „cea mai ușoară grupă”, cum a decretat Corleone, „oracolul de Băcești”! Ar fi preferat, poate, grupa preliminară a tatălui său, Mircea Lucescu, pentru Euro ’84: cu Italia-proaspătă campioană mondială, Suedia, Cehoslovacia… Era cea mai grea grupă, din care nu aveai decât de câștigat. Și „Il Luce” a câștigat biletele pentru Europeanul francez, terminând pe locul 1 în serie, după răsunătoarele 0-0, la Florența, și 1-0, la București (gol Boloni, în poarta lui Zoff, pe 16 aprilie 1983!), cu Italia, regina lumii pe atunci, după spectaculosul 1-0, de pe „Rasunda” Stocholmului (ce gol a dat Cămătaru!), 1-1, la Bratislava, cu cehoslovacii (Geolgău, autorul golului ce deschidea scorul!)…

…Acum, în această grupă preliminară pentru al 14-lea turneu final european, nu avem decât de pierdut! Iar dacă nu vom accepta acest paradox al destinului, atunci chiar vom pierde. Refuz calculele care țin cont de amănunte întâmplătoare (ne-am calificat la ambele Europene organizate de două țări: Belgia și Olanda-2000, Austria și Elveția-2008). Acum, nu trebuie să ne gândim decât la căderea liberă în care se află fotbalul românesc și din care nu se va putea ieși doar vorbind. Fotbalul nu mai este demult parole, parole…

***

…Pentru a vă face o impresie de norocul-ghinionul lui Răzvan Lucescu, să dăm un ochi și pe celelalte grupe:

GRUPA A: Germania, Turcia, Austria, Belgia, Kazahstan, Azerbaidjan.
GRUPA B: Rusia, Slovacia, Irlanda, Macedonia, Armenia, Andorra.
GRUPA C: Italia, Serbia, Irlanda de Nord, Slovenia, Estonia, Insulele Feroe.
GRUPA E: Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria, Moldova, San Marino.
GRUPA F: Croația, Grecia, Israel, Letonia, Georgia, Malta.
GRUPA G: Anglia, Elveția, Bulgaria, Țara Galilor, Muntenegru.
GRUPA H: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Cipru, Islanda.
GRUPA I: Spania, Cehia, Scoția, Lituania, Liechtenstein.

…Puneți România pe locul 2 din fiecare grupă (exceptând din cea în care se află-„D!) și faceți calcule!…