Mircea M. Ionescu

Continuăm publicarea online a piesei sus citate. Astăzi, Scena 3, deschisă de câteva cuvinte scrise de remarcabila personalitatea a teatrului românesc, Bogdan Ulmu, în prefața volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, în 2008:

MMI (cum îl alintă pe Mircea M. Ionescu mulții lui prieteni) reușește rara performanță de-a fi un fanatic iubitor al sportului, teatrului, presei și filosofiei. De-obicei, fanaticii sunt specializați: rar am văzut iubitori ramificați, pe domenii vag-complementare. Autorul despre care vorbesc are această abilitate: interesează, în egală măsură, microbiștii, gânditorii, gazetarii, regizorii și actorii. Rara avis!

Cele trei piese strânse între coperțile volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, am putea spune că sunt autobiografice – în proporții diferite. “Eu voi primi Premiul Nobel!”, într-o mică măsură; “Goooooooooooooool” – prin ricoșeu; iar “Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți” (titlu care aduce aminte lungile sintagme din afișele pieselor lui D.R.Popescu, ori trouvaiurile mai recentului Vișniec)– este trăită cam în proporție de 90%. De altfel, acest ultim text mi se pare cel mai interesant.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, sau index.

O veste mult aşteptată. Astăzi publicăm prima scenă din piesa de teatru despre care întreabă atâta lume-Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi noi-născuţi! Despre acest text, remarcabilul teatrolog, prof. universitar, regizor, scenograf şi scriitor Bogdan Ulmu scria, în 2008, în prefaţa la volumul (epuizat la lansare!) în care a apărut piesa (Premiul Nobel pentru Fotbal)…

…Trecînd la textul cu titlul cel mai lung – Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți-, trebuie să observ că este vorba chiar despre o istorie afectivă a fotbalului românesc. De la meciurile deceniului trei al secolului trecut, până la campionatul din 2008, fotbalul românesc este rememorat din cuțite & pahară, din document & lacrimă, din amintire tristă & anecdotă politică. E un text de teatru-document. E o dramă care rezumă o viață, nu doar o viață de fotbalist, ci, mai mult, una de român care a avut ghinionul să trăiască sub Ceaușescu, și acum are ghinionul să trăiască sub…Nimeni! Între Scylla comunistă și Charibda nedecisă, bietul mioritic, zice autorul, n-are scăpare: fotbalistul fără șansă din piesă îl reprezintă…

Piesa începe și se termină între marginile aceluiași conflict, oarecum corneillean – datorie/ pasiune. Dar, în dialogul ramificat Tată-Fiu, repetat, în tonuri joase, de Călugăr și Mamă, este prins aproape un secol de mingicăreală, cu eroi și învinși, cu politruci și onești, cu anecdote și tragedii. Textul, repet, este documentar, pe alocuri, și deci amintește multe nume reale de fotbaliști, dar și de gazetari sportivi: personal, m-am bucurat că alături de celebrii jucători ai Naționalei, din ultima jumătate de secol, am regăsit în Istorie… și numele lui Ioan Chirilă, Aurel Neagu, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu, Cristian Țopescu. Și, ca vag amuzament (ori sigură crispare?) am găsit și oribile scene cu Ceaușescu și Ceaușeasca, teroriști ai sportului și ai demnității umane.

Nu închei fără a aminti că inteligentul dramaturg MMI și-a plasat acțiunea acestei drame sportive (și nu numai)…într-o biserică! Motivat demers!

Pentru a citi prima scena din piesă, accesați Scena 1 sau index.

…Una dintre bucuriile acestul început de 2010 o reprezintă primirea unei cărți rare: “Jurnal teatral-4″, apărută în Editura “Opera Magna”. Autor este nu doar un vechi și prețuit prieten, Bogdan Ulmu, ci, în primul rând, un remarcabil om de teatru-total: cronicar dramatic, scriitor, scenograf, regizor, profesor universitar. Volumul acesta care, cu siguranță, este doar al 4-lea dintr-o Integrală, trebuie citit de fiecare iubitor al Thaliei, de la Măria Sa Actorul, directorii de teatru, secretari literari la așa-zișii cronicari de astăzi, regizori și chiar la dramaturgi sau spectatori.

…Cartea reprezintă o încântătoare istorie a teatrului, nu doar românesc, de ieri și de astăzi, o analiză profundă a fenomenului, o critică din vârful peniței a degradării unui univers nobil, o bucurie a spectacolului adevărat. Bogdan Ulmu mi-a fascinat (pentru a 4-a oară!) o noapte de lectură, cu valoroasa lui colecție de idei rare, de vorbe de spirit, cu analiza când foarte exactă, când neștiută a atâtor personalități, permițându-mi reîntâlniri cu Idoli și “Monștri sacri” ai scenei.

…Cel care a montat peste 140 de piese (dintre care circa treisferturi purtând semnătura dramaturgilor români!), cel care a semnat șapte dramatizări după Ion Creangă, neuitându-i nici pe cei mici (altă dragoste a lui!), criticul erudit și fără compromis, iubește cu luciditate mirifica lume a teatrului, pe care o înnobilează de fiecare dată. În multipla lui ipostază, de teoretician cultivat, dar și de practician complex, în largul lui în comedie, în dramă sau în teatrul de păpuși, întotdeauna triumfă idea de Frumos și de Adevăr.

…Un “Jurnal” pentru mintea și sufletul oamenilor de teatru, o mică enciclopedie a genului. Întâlniri rare ale autorului, în nuanțe neștiute, cu personalități marcante ale teatrului universal, de la Shakespeare, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Cehov (pe care i-a montat cu farmec personal), Camil Petrescu, Bulgakov, Gogol la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Lev Dodin, Giorgio Strehler, Silviu Purcărete, de la Emil Botta, Toma Caragiu, Lazăr Vrabie, Gheorghe Dinică, Dumitru Furdui, Colea Răutu, Radu Beligan, Florin Piersic, Teo Vâlcu, Dorel Vișan la Valentin Silvestru, George Banu, tineri și nedocumentați cronicari de astăzi, de la spectacole minunate la căderi. Iar dincolo de toate, de la marea dragoste față nu doar de teatru, ci de cultura română la sinceritatea și curajul unei atitudini intransigente, atât de necesară mai ales acum. Fie că este vorba despre nedreptatea UNITER care vede într-un an 15 din cele 50 de spectacole bune din țară, despre primenirea repertoriilor și absența autorilor naționali la un Teatru Național (de fapt, mai multe din țară!) sau despre lipsa de cultură și de moralitate a unor creatori.

…Din fascinanta lectură a acestui “Jurnal teatral-4″ am rămas cu câteva meditații grave subliniate de autor: “Un creator autentic știe să suporte și înfrângerea”; “Trăim într-o lume în care statutul de intelectual te complexează”; “Uneori înclin să-i dau dreptate lui Balzac: “Dacă presa n-ar fi existat, n-ar fi trebuit inventată!”. Îți strică ziua!”…

…O asemenea carte-document, pentru mintea și sufletul oamenilor nu doar de teatru, nu poate fi povestită. Ea trebuie citită (și recitită!) cu creionul alături…