Mircea M. Ionescu

…În ultima săptămână, microbiștii din România n-au vorbit decât despre Argentina și Brazilia. Deși și-a pus antrenor de patru zile, echipa lui Messi nu mai vine pentru inaugurarea frumoasei „Național Arena”, ce fusese programată la 10 august. Chiar dacă Messi a dovedit că este nu doar un fotbalist de geniu, ci și un adevărat gentleman. Deși are un program ultraîncărcat, deși Barcelona trage de el să nu mai răspundă solicitărilor naționalei sale (!), Messi a cerut diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte blazonul, cuvântul, dacă au promis românilor amicalul din 10 august! O palmă dată de Lionel Messi nu doar federalilor săi, ci și lui Mircea Sandu și Mutu. Căci, vă reamintiți, la începutul lui iunie 2011, Naționala României a efectuat un turneu de două amicale peste Ocean, întâlnind Brazilia (0-1) și Paraguay (0-2). Se știe că, atunci, Mircea Sandu a acceptat nazurile lui Mutu, Săpunaru, Raț și ale chefliului Tamaș, care au cerut să plece în vacanță, pe ei (anunțați ca titulari!) deranjându-i un meci cu Brazilia, pe care și-l dorește orice fotbalist adevărat din lume!?! Ba, selecționata noastră peticită a plecat și fără antrenor, Nașul acceptând iresponsabil demisia lui Răzvan Lucescu (el propusese turneul și avea un contract cu FRF!), înainte de decolarea spre America de Sud. Uitând atât de repede de lipsa sa de fair-play, mai-marele nostru federal stigmatizează, acum, Federația din Argentina (total dezamăgitoare!), căreia, în fond, îi arătase cum se poate fenta un genleman-agrement. Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face, Nașule!

***

…Sâmbătă noapte (la București), am mers cu visul în Brazilia. Gata, acum, ne știm adversarii care ne stau în cale pentru Mondialul brazilian din 2014! Sau ei ne știu pe noi?!… Rotofeiul Ronaldo și copilul-teribil Grosan ne-au hărăzit o grupă nici prea-prea, nici foarte-foarte… Pițurcă a visat toate nopțile dinaintea tragerii la sorți „adversari foarte ușori”. Probabil că își închipuia o Grupă G (Grecia, Slovenia, Bosnia, Lituania, Letonia, Liechtenstein) sau chiar una E (Norvegia, Slovenia, Elveția, Albania, Cipru, Islanda). Norocul ăsta (dacă n-o fi ghinion!) l-au avut lituanienii și albanezii, ajunși acolo din urna a 4-a, unde am coborât și noi răsunător! Acum, cuvintele nu mai au sens, regretele nu mai fac doi bani, iluziile-s terminate… Figurăm în Grupa D, cu Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia și Andorra!

…Selecționerul Pițurcă susține că nu-i o grupă deloc ușoară, dar avem șanse să ne batem pentru locul 2, cu turcii și ungurii, lungi prilejuri de vorbe și de ipoteze de-a lungul istoriei noastre… Mircea Sandu susține și el ideea, îmbrăcând-o în alte cuvinte: „E o grupă echilibrată. Olanda e favorită, iar noi ne batem cu Turcia și Olanda pentru locul 2″. Deci, acesta ne este visul: locul 2! Barajul! Nu ne-a ajuns drama cu barajul sloven, din 2001, mai vrem unul… Nu putem cuteza, dacă tot visăm, să mai batem o dată Olanda, ca în preliminariile pentru Euro 2008, acel 1-0, de la Constanța (cu golul lui Goe, nu mai contează că a fost cum a fost, a rămas în istorie ca o Victorie!)?! Ne mulțumim tot cu acest loc 2, ca un perfect alibi pentru cei șovăielnici, ne-am furat singuri căciula și în turnirul eliminatoriu pentru Mondialul sud-african?! Acum, se vede, refuzăm permanent să visăm cu ochii deschiși mai mult decât un loc 2, un riscant baraj! Ceea ce ne garantează că vom izbuti din nou puțin. De unde și concluzia mea: nu mi-e teamă de Olanda și Turcia (ultima în vizibil progres!), nici de aroganții unguri care ne și privesc de sus, vai de ei, după tragerea la sorți. Firește nici de Andorra (superb prilej de turism pentru suporteri!). Nu, nici Estonia nu poate fi buturuga mică. Adversarul nostru cel mai dificil este…România! Cu filozofia ei păguboasă, la mica ciupeală, în viață și în fotbal. Nu ne propunem locul 1, de parcă n-ar fi vorba despre fotbal și n-am avea exemple. Am amintit de grupa pentru Euro 2008, câștigată de selecționata tricoloră (pregătită și atunci de Pițurcă) în dauna „lalelelor”. Mai este și răsunătoarea calificare de la Euro ’84, când Naționala română (pregătită de Mircea Lucescu!) a câștigat o grupă cu Italia (proaspăt campioană mondială, pe atunci! 0-0, la Florența, în 4 decembrie ’82, 1-0, la București, în 16 aprilie ’83), Cehoslovacia și Suedia!

…Se spune că norocul îi ajută pe cei cutezători. Nu pe trișori, pe cei care umblă cu jumătăți de măsură. Dacă vrem să mergem, după 16 ani, la un Mondial, trebuie să ne schimbăm în primul rând mentalitatea la nivel național! De la conducerea Federației, a Ligii, a cluburilor, a selecționerului, a jucătorilor, a presei, a opiniei publice. Ceea ce pare infinit mai greu decât a bate, din nou, Olanda, Turcia și Ungaria, nu mai vorbesc de Estonia și trupa de decor andorrez.

…Putem, oare, măcar acum, uita de păgubosul loc 2, o Fata Morgana pentru fotbalul românesc (și nu numai el)?! Cum nici calificarea la Euro 2012 nu și-a jucat ultimul zar, poate facem acum primul pas. Privind mai sus de păgubosul loc 2!

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

…A plecat acasă și mult-lăudata Argentina! Cu coada între picioare, în genunchi, în umilință dureroasă, când tocmai râdea superior de drama brazilienilor. Ca o simplă adunătură de vedete, staruri obosite, nababi încrezuți, dându-se mari cu cei mici, ba ajutați și de arbitri (vezi primul gol cu Mexic!), figuranți lamentabili de cum au dat de primul adversar serios.

…Ieri, am rămas fără Samba, astăzi fără Tango. Panzerele lui Low au călcat, rapid și nemilos, sub șenilele lor și corabia fără cârmaci a lui Maradona (care rămâne doar un fost jucător de Legendă!). Pumele au dispărut prematur, mai exact după numai trei minute, când a marcat Thomas Muller, cel pe care zurbagiul de la conducerea sud-americanilor l-a făcut, ieri, la conferința de presă, un “copil de mingi”, refuzând să stea lângă el, la discuții, conform protocolului, una dintre revelațiile acestui Mondial!?! Că organizatorii s-au făcut de toată rușinea, scoțându-l din sala conferinței de presă pe junele Thomas Muller, așa cum ceruse Maradiona (!!!), este o altă discuție. Cred, însă, că, ieri, la conferința de presă, în noua lui repriză de grandomanie golănească, Maradona a primit “palma lui Dumnezeu”, una grea ca o moarte, căci 0-4 înseamnă un Dezastru! După care cel mai demn este să-ți prezinți demisia… Cel de Sus l-a tot ajutat, cu hențul acela de la Mundialul mexican ‘86, cu readucerea la viață din ceața letală a drogurilor, cu numirea la cârma naționalei argentiniene. Maradona n-a învățat nimic din lecția vieții, bătându-și joc în continuare, și la acest Mondial, de ziariști și adversari, ieri atingând o culme a mârlăniei. Care a fost taxată de Viață așa cum se cuvenea!

…Am așteptat spectacolul de la Argentina și ni l-a oferit, impecabil, Germania! După acel 4-1 de senzație, cu Anglia, acum 4-0 (patru la zero!?!) cu Argentina!!! Scor-cutremur, fără vreo umbră de arbitraj, cum s-a întâmplat cu britanicii. Nemții au arătat a super-echipă de fotbal modern, total, uneori jucând de parcă ei erau sud-americanii (vezi numai faza ultimelor doua goluri!). Pumele, ca o trupă prea plină de ea la intrarea în arenă, devenită prea nervoasă după ce a fost pusă iute la pamânt și când a înțeles că adversarul este prea tare. Argentina, astăzi, ca și Brazilia ieri, exemplul dezechilibrului psihic, al celor care nu vor să înțeleagă că Echipa nu-i egală nicicum și niciodată cu simpla sumă a unor superstaruri.

…Nu-l plâng pe Maradona. L-am prețuit ca jucător, nu i-am suportat, însă, comportamentul de gang. Nu-mi plac circarii, cabotinii, drogații (logic, nu-mi place nici Mutu!). Eu, cu Pele, Cruyff, Beckenbauer…

…M-am amăgit, ediția trecută, cu Ronaldinho. L-am așteptat, acum, ca pe un magician, ca un Artist inegalabil, pe Messi. Din păcate, și el înseamnă una dintre decepțiile Galei africane. Nu ca Ronaldo (Cristiano), Rooney, Cannavaro, dar tot un fâs până la urmă. Ei sunt victimele datoriei sau (dacă este să căutăm circumstanțe atenuante) ale programului inuman la care-s supuși fotbaliștii de prim-plan. Asta, pentru că tot vorbește Blatter (alt circar!) despre caracterul uman al fotbalului, când mulți cer probele video care să pună capăt jafurilor comandate ale unor arbitri!…

…America de Sud s-a prezentat cu patru echipe la startul “sferturilor”. Europa, doar cu trei. Sud-americanii și-au pierdut artileria grea, Brazilia și Argentina, rămânând, până la ultimul meci al zilei, doar cu Uruguay (după nebunia de meci de azi-noapte!). Europa a trecut cu două echipe în semifinale, Olanda, învingătoarea brazilienilor, și Germania. Așteptăm și Spania în careul de ași. Este doar campioana Europei!… Campioana lumii va fi o echipă europeană!

…Sâmbătă, am lipsit de la Mondial. A trebuit să merg la Cluj, onorat de invitaţia eminentului profesor dr. Mihai Lucan, omul care m-a salvat de două ori din vălul doamnei în negru. O tulburătoare “Ziua Recunoştinţei în Transplant”. Acolo, salvaţi de Profesor şi de minunata lui echipă, dar şi de sublimii donatori de organe, nu doar oficialităţi avide de imagine, ci şi mulţi oameni născuţi, miraculous, a doua oară. Printre ei Gheorghe Guşet, minunatul atlet, şi Victor Socaciu, cantautorul cu neuitata “Căruţă cu flori” şi rinichi noi, de la o fetiţă de 12 ani, plecată dureros de devreme între îngeri. Eu nu eram cu transplant de organe, Profesorul Mihai Lucan mi-a transplantat de două ori Viaţa şi Speranţa, furându-mă din coşmarul acela cumplit numit cancer, fie el şi la prostată… Trăiesc, domnule Profesor, şi mă mai bucur de un Mondial!

…Sâmbătă, în a 8-a zi a Mondialului African, la 7:13 fix, sunt pe peronul 5 al Gării de Nord din Capitală. Acceleratul de Cluj a garat. “Ia Vuvuzela!”, strigă un vânzător ambulant de ziare, fluturând publicaţiile de sport. Le-am cumpărat, pentru drmul lung până la Cluj. Urc în tren. Vagonul 2, locul 14. La fereastră, să mai văd a nu mai ştiu câta oară, Valea Prahovei. Vine încă un băiat cu ziare. Strigă şi el: “Regina mâncată de vulpile Deşertului!”. “Ce regină, dom’ne?!”, tresare un bătrânel avid de ştiri-bombă. “Anglia, nene, 0-0 cu Algeria!”… Lângă mine, pe locul 13, un bărbat trecut de 65, zic. Ars de soare, în pantaloni scurţi. Citeşte cu patimă un ziar generalist. “Serbia distruge Germania!”, încearcă alt puştan să-şi vândă ziarele. “Am şi Integrame, ieftine, doamnelor şi domnilior!”, mai zice. Mondialul este o mare Integramă, deocamdată…

…Am trecut de Câmpina şi acceleraul începe să meargă ca o drezină. Dacă nu ca o căruţă. Facem doi kilometri în vreo 20 de minute. Domnul de lângă mine mă roagă să-l ajut să dea un telefon, să-şi anunţe fratele că va întârzia. E din Australia, din Brisbane, îl cheamă Paul Neacşu, are 70 de ani şi chef de vorbă. Merge la Mediaş, după vreo 15 ani. În oraşul Gaz Metanului, îl va aştepta fratele său din Târnăveni. Îi dau mobilul să-şi sune fratele. “Sper să prind meciul!”, zice. “Meciul cu Ghana”, simte nevoia să se explice. Logic, vrea să vadă Australia. “Cu nemţii ne-am făcut de basme, azi, însă, nu vom pierde!”… Îl întreb dacă-i place acest Mondial. Îi place, poate l-a citit pe Răzvan Lucescu… Şi vuvuzelele alea asurzitoare?!, plusez. “Acum, ce vreţi, să ascultaţi valsul vienez la capătul Africii?!… Dacă au decis ca Bafana, Bafana să organizeze Mondialul, atunci, să-i lăsăm să-şi arate obiceiurile!… Ne vor lipsi curând vuvuzelele astea, o să vedeţi”…Văd că am ajuns la Braşov. Au trecut 4 (patru) ore de când am plecat din Gara de Nord! “166 de kilometrii în 4 ore?!”, întreabă uimit, cu subînţeles bărbatul acesta plin de viaţă care, înainte să emigreze legal, la Antipozi, în ’80, făcând greva foamei, a bătut România în lung şi-n lat ca şofer de camion… Ce să-i răspund, 4 (patru) ore cu trenul până la Braşov, în 2010, pare o poveste din secolul trecut… Îl întreb cum i se pare fotbalul românesc. “Regret că nu-i şi România la Mondialul ăsta!… Sunt echipe mult mai slabe decât România!… Ce minunat a jucat România în America”… Pe Hagi nu-l ştie decât de la televizor! “Eu am plecat din ţară cu imaginea lui Dobrin şi Dumitrache. Ambii, artişti, nu fotbalişti”, mai zice “cangurul”…

…Coboară la Mediaş, cu o oră întârziere. E bucuros că va prinde meciul Australiei… Eu risc să pierd începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” din Cluj. “Australia nu pierde azi! Şi Argentina va câştiga titlul!”, mai zice Paul Neacşu, australianul din Brisbane, partenerul meu de şase ore şi jumătate, de la Bucureşti la Mediaş!

…Câmpia Turzii. 16:55. Trebuia să fiu de 14 minute la Cluj. Urcă un grup gălăgios de trei tineri, cu sticle de bere înjumătăţite. “Lăsaţi-mă, bă cu Olanda voastră! N-are sclipici!… Dacă nu era Sneijder, îi încurcau samuraii!”… De la ei aflu scorul. 1-0 pentru tulipani, 6 puncte, şi calificarea asigurată! “Nu ia titlul, domnule!”, mă asigură unul dintre nou-veniţii care merg la Baia Mare!.. Cine ia titlul?… “Brazilia”, spune el. “Italia!, îl contrazice un tovarăş de drum. Italia a pornit mereu greoi, când a bătut Argentina pe traseu n-a mai făcut nimic!”… “Alianţa Barcelona-Real Madrid, bă! Argentina va câştiga! Nu-l înghit pe circarul de Maradona, dar Messi şi Higuain n-au egali!”… Şi România?!, îi zgândăr… “Ce să facem noi, acolo, domnule?! Cred că, la ora asta, ne bate şi Noua Zeelandă. Cu Slovenia, nu mai discutăm! Vă zice Hagi cum e cu slovenii”… “Nu merităm să jucăm la un Mondial!, replică tăcutul de până acum. Aşa ţară, aşa fotbal! Vai de mama noastră! Mai bine emigrez în Slovenia…”…

…Ajung la Cluj cu o ora şi opt minute întârziere. Iau taxiul. Cluj e gol. Prind începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional. Este o tulburătoare seară în care se rescrie profilul spiritual contemporan al Românului. Uite că avem şi suflet! Avem şi Oameni printre noi. Oameni care, în durerea pierderii unor fiinţe dragi, acceptă să se nască a doua oară semeni necunoscuţi, cu un rinichi sau doi, un ficat, o inimă. În seara aceasta, profesorul Lucan şi trupa lui minunată îmi apar ca trimişii ai lui Dumnezeu, printre oameni cu credinţă în Cel de Sus. Nu-l înţeleg pe prof. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, care îl omagianză şi el pe profesorul Mihai Lucan, dar se scuză, pueril, că nu l-a primit încă în Academie pe marele chirurg aclamat în picioare de întreaga sală a Naţionalului clujean, pentru că… “am fost prea puţine locuri” !?!… Geniile nu aşteaptă la rând, locurile, domnule preşedinte!

…La 20:30, mă pregătesc să fug, îapoi spre gara din Cluj. Amicul Viorel Cacoveanu, dramaturg şi comentator sportiv de elită, îmi strecurase un bileţel în timpul Thanksgiving-ului de la Teatrul Naţional. Îl citesc: “Gripe, crize, lefuri, sărăcie, Cutremure, taifunuri şi vulcani, Şi-n fotbal, triplă tragedie, Vuvuzele, Blatter şi Jabulani”… Mondialul nu ne lasă nicăieri… Iau un taxi. Şoferul mă recunoaşte. Ţine cu “U” şi este fericit de promovare. Eu îl întreb, însă, de scorul din meciul Ghana-Australia. “1-1!… Am tras pe dreapta, că tot nu merge treaba, să văd meciul. Cangurii au deschis scorul repede, dar au jucat cu un om în minus mai mult de o oră, fiind eliminat Kewell, nu oricine! De, parcă, nu ajungea penalty-ul din care au egalat africanii!”. Nu-i place Mondialul ăsta. “Dacă nu surzim de la trompetele alea nenorocite, va fi bine!… Altfel, cam săracie….Ce se joacă în afara Europei n-are clasă! Să vedem ce va fi în Brazilia, peste 4 ani!… Cred că va fi o finală Brazilia-Argentina. În care eu ţin cu…Italia sau Spania!”… La Târnăveni, Paul Neacşu, din Brisbane, trebuie să fie fericit…

…Iau trenul de Bucureşti, la 20 de minute de la începerea meciului Camerun-Danemarca. Urc în cuşetă. Pe la Apahida, îÎl sun pe actorul Doru Nica, din Arad, care mănâncă fotbal pe pâine prăjită la micul dejun, lunch şi cină. “Au deschis camerunezii scorul, prin Eto’o. Dar meciul nu-i jucat! Dacă nu te culci, sună-mă pe la 11 şi jumătate, să-ţi spun scorul final…”. Nu-l mai sun, sunt rupt de oboseală, încerc să aţipesc. La Blaj, însă, urcă doi-trei gălăgioşi cred că sunt singuri în tren. “Cu un punct, şi Danemarca şi Camerul pot pleca acasă”, aud, un glas. Înţeleg că a fost egal, nu m-au trezit degeaba…. Furtuna acoperă tărăboiul petrecăreţilor. Trenul de Cluj aleargă spre a 9-a zi a turneului de sub Curcubeul Africii. Aţipesc. Nu visez nimic despre Mondialul African…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe sportvox.ro

…Destule babe din piaţă s-au grăbit să jelească Fotbalul, prematur, pe stradă, ba şi în presă, mai peste tot în lume, de la Est la West, de la Nord la Sud şi invers. Că turneul geografic din continental negru n-are culoare, că nu mai arată nimic, Mondialul acesta fiind o ruşine, doar vuvuzele, jafuri şi reptile pe străzi sau în magazine. Esteţii de circumstanţă voiau totul, perfecţiunea de la început, uitând că primele meciuri din grupe n-au adus mai niciodată, la un Mondial, spectacolul. Nihiliştii acceptau ca-i nevoie, omeneşte, şi de puţină acomodare, poate şi tatonare. După care, artiştii adevăraţi ies la rampă, bucurându-ne că suntem oameni!

…Aşa s-a întâmplat şi acum, cu primele două partide ale turului II din grupe, care au aruncat Africa în lacrimi, după ce “diavolul” Diego Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, un 3-0 pentru o noapte de coşmar, şi s-a trezit fascinată, în curcubeu de fotbal, cu un încântător recital argentinian, în faţa ambiţioşilor sud-coreeni. Al 18-lea meci al Galei africane a fermecat, cu artiştii celeşti dezlănţuiţi în nevoia de Spectacol. N-a fost doar o victorie la scor, 4-1 (2-1), a Argentinei, a fost o fascinaţie a fotbalului, declanşată de Messi, creator la toate golurile, inclusiv la cel al nefericitului sud-coreean Ki Sung-Yong, care a deschis scorul marcând în poarta sa. Lio cel de aur a făcut magie la “tripla” lui Hiuguain, prima din acest turneu, la faza de manual de la ultimul participând şi Aguero, ginerele lui Maradona (care avea 21 de meciuri în naţională, nu-l adusese tata-socru!). A fost atâta spectacol, la Johannesburg, în această după-amiază, atâta Frumos, încât cuvintele devin inutile. Spui doar Messi, Higuain, urmaşii lui Maradona, şi te simţi înnobilat, fericit refugiat dintr-un prezent cenuşiu, dacă nu bolnav.

…Culmea ironiei: aseară, ca şi astăzi, Spectacolul l-au adus Diego Forlan, de la Atletico Madrid (unde-i coechipier cu Sergio Aguero!), Messi, luceafărul Barcelonei, şi Gonzalo Higuain, starul de la Real Madrid. Asta, în timp ce Spania e-n lacrimă, după ce “toreadorii” ei n-au trecut de “ceasornicarii” iscusitului Ottmar Hitzfeld! Este o temă de meditație, ca şi frumoasa Alianţă Barca-Real, la naţionala atgentiniană. Acum, însă, nu este timpul meditaţiilor, este ora extazului!

…A început, cu adevărat, Mondialul! Să nu ne autocenzurăm bucuria!

…Multă monotonie în meciurile de început ale Mondialului, cu tot potopul sonor, de 90 de minute, al vuvuzelelor africane. Asta, însă, până la partida a 5-a, care avea, pentru cei mai mulți, cel mai sigur solist: Anglia îngâmfatului Capello, în fața modeștilor yankei. Acel rezultat de Legendă, 1-0 pentru americani, în iunie ’50, de la Belo Horizonte, la Mondialul din Brazilia, rămânea o minune care nu se poate întâmpla decât o dată la un secol, semn că urmașii lui Robin Hood priveau lumea de sus, declarând că au venit la capătul Africii să cucerească titlul mondial. N-a lipsit, însă, mult, aseară, la Rustenburg, în finalul Zilei a II-a, ca Minunea să se repete la… 60 de ani. Personal, cred că este un rezultat istoric și acest 1-1 dintre englezii care nu-și mai încăpeau în pene (cu un Capello cabotin jenant, după ce ai lui au deschis scorul, rapid, în min. 4, prin Gerrard!) și americanii sobrii, dispuși să trudească tăcuți, fără fițe, ba chiar să egaleze, în min. 40, prin Clint Dempsey (feblețea mea și a altor milioane de yankei!), “englezul” de la Fulham (!) care i-a amețit din “întoarceri” de mare fotbalist pe fiii Albionului, ca, apoi, să-l hipnotizeze pe bietul portar Rob Green, de-a dreptul fâstâcit, la șutul de la 25 de metri el scăpând mingea-n poartă! Adevărul este că același goalkeeper avea să se opună, în min. 64, cu sprijinul Barei, la Victoria yankeilor! Care n-ar fi fost conformă cu realitatea din teren, căci englezii au avut și ei ocazii, nu și noroc. Poate și pentru că Fortuna îi ajută doar pe cei cutezători, care, azi-noapte, au fost yankeii, treziți rapid după șocul din startul duelului. Dăruirea, dublajul, disciplina tactică, forța fizică, dar, mai ales, morală, presingul și contraatacurile băieților tăcutului Bob Bradley au pus un genunchi marea favorită, semnând prima surpriză a acestui Mondial African. Care favorită echipă engleză nu prea arată a team de top. Cu tot circul lui Capello și șomajul plătit al unor stele obosite precum Lampard, Terry, Gerrard, Rooney (în prima parte) etc.

…Acesta a fost meciul primelor două Zile, din care am mai rămas și cu momentele de magie ale lui Messi, în victoria cu 1-0 (gol Heinze, cu capul, de la 11 m., în min 6!), dar nu fără emoții în final, obținută de argentinieni în dauna unei Nigerii afectată mult de absența starului accidentat, Mikel John Obi, de la Chelsea. În rest, grecii, la al doilea lor Mondial, după cel american, din ’94, își dovedesc neputința, iar acest 0-2, de ieri, cu sud-coreenii, duce golaverajul lor, în cele patru partide de până acum, la o cotă de râsu’-plânsu’: 0-12! 10 goluri încasate în State, două în meciul lor de debut pe tărâm african.

…Cred că remiza de istorie a americanilor și cursul de estetică fotbalistică predat de steaua argentiniană de la Barcelona vor domina și Ziua a III-a, cea de astăzi, întâia duminică a maratonului fotbalistic de la capătul lumii. Și poate și zilele următoare…

…Astăzi, trei dispute. Pe scurt, pe rând…

Algeria (a 3-a prezență la un Mondial, după ‘82 și ’86)-Slovenia (fără punct la unicul mondial de până acum, cel din 2002, unde a ajuns întristându-ne pe noi la baraj; se vede că slovenii sunt specialiști în “baraje”, ei calificându-se după același scenariu și acum, când au lăsat acasă… Rusia!). Meci în Grupa C, cea a yankeilor și englezilor…

…Tot astăzi, primele două jocuri din Grupa D.

Serbia-Ghana, un derby sârbesc, din moment ce antrenorul africanilor este Milovan Rajevic, iar team-ul de la Belgrad este condus de Radomir Antici!

Germania-Australia. Nemții, la al 17-lea turneu final, cu 3 titluri în cont (’54, ’74, ’90); “cangurii”, la a patra participare la Serbările galante, ultima dată, acum 4 ani, în Germania, când au reușit calificarea în “optimi”, unde i-a barat un arbitru pungaș, spaniolul Cantalejo, care le-a refuzat un penalty clarissim, nu și italienilor, în min. 90+5!

…Numai dacă australienii vor încurca Germania s-ar putea ca lumea-ntreagă să nu mai discute câteva zile decât despre isprava yankeilor în dauna englezilor. Cea de acum 60 de ani, la Belo Horizonte, dar și acest 1-1, de azi-noapte, care pare să creioneze un… frumos orizont pentru fotbaliștii americani!

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept “Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

• A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
• Golgeter al României, în ’82.
• A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
• Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
• A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa “lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
• Cu Naționala a jucat în “sferturile” lui Euro ’72.
• Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( “Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

• Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
• Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

• Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în “optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
• A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
• A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, “Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.