Arhivă

Post Tăguit cu ‘Ahoe’

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

februarie 6, 2017 Comments off

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Curat, murdar (4). ADIO, EURO 2016!… MĂ RETRAG ÎN POEZIE, LA CURTEA DE ARGEȘ!

iulie 14, 2016 Comments off

…O lună, am avut un minunat refugiu: Euro 2016! Multe lumini, bucurii, sigur, și câteva umbre, logic, prima fiind Naționala noastră. Am uitat de toate… Acum, însă, ce fac?!… La ce mă uit?!.. La incedierea unor pușcării, scânteie declanșată de o ministreasă dusă cu pluta, una din lotul Moș Teacă?!… La „pseudo-opiniile” la cravată date de un fost pușcăriaș numit Miron Cosma?!… La „burtierele” majorității posturlor TV cu „exploziv”, „senzație”, „cutremur pe scena politică'”, la bălmăjelile acelorași și acelorași „specialiști” în toate?!… La mutilarea limbii române și a logicii elementare?!…

…La ora când scriu, se discută de revolta provocată de mulți întemnițați, uitându-se (?!) că unii dintre ei sunt criminali, borfași, „țepari” de calibru, fără să se întrebe cineva cum se poate ca, mai peste tot, în închisori cu ceva siguranță, nu?; deținuții să ajungă pe acoperiș?! E ca și cu zecile de mii de emigranți care au trecut fără vreun act prin vămile ce nu pot fi depășite, normal, fără un pașaport sau buletin?!… Îi aud pe atâția șapte-ochi-între-cărți debitând câte-n lună și în stele, fără Caramitru-Mălăele, și mi se face lehamite, m-am săturat și de policierul Condrea, ca o gumă de mestecat în fiecare seară, de aceleași și aceleași palavre și închid televizorul…

…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mi-ai mai oferit un refugiu, acum, la bătrânețe, tinerețe-starea mea de spirit!… Poezia!… Regina scrisului…
… Astăzi, miercuri 13, la ora 17, la Centrul Cultural Calderon, din București, m-am bucurat de încă o frumoasă nebunie, lansarea unui nou cenaclu literar, „Pegasus”, sub bagheta remarcabilului scriitor Emil Lungeanu și a freneticului ctitor de carte Nicolae Roșu!

…Mâine dimineață, voi lua, fericit, drumul Curții de Argeș, să mă întâlnesc acolo, cu legendarii Manole și Ana-cea zidită, unde se adună poeți din 36 de țări, în Festivalul de nobilă ținută dus prin decenii, cu sacrificii și izbânzi, de minunații poeți Dumitru M.Ion și Carolina Ilica! Am avut șansa să fiu invitat, după debutul în poezie, cu volumul de versuri „Condamnat la Libertate”, nebunia mea de la 70 de ani!… Mulțumesc sincer, organizatorilor!…
…Plec la Curtea de Argeș și cu manuscrisul viitorului meu volum, al 29-lea, domnule (al doilea de versuri!), ce se va intitula „De 30 de ani, Apără Duckadam!”… Nu-i un volum eminamente cu poeme sportive, dar, ca o premieră națională, am urcat în versuri de suflet Simboluri ale istoriei noastre: Nadia, Ilie, Dobrin și Hagi, Duckadam și Steaua-Sevilla ’86, World Cup ’94, „Semicercul” de aur, Ahoe, un salut din vechea Troe-Tudor George și buturile de rugby, boxul… Nu am putut rata nici iubirile trădate, nici prezentul bolnav, volumul încheindu-se cu poezia „A-Zexit”…

…Într-o lume nebună, nebună, ba și bolnavă moral, ce face valuri în haos. între intrigi de Palat(e) și de pușcării, în nesfârșite scenarii de la porțile Orientului, între partide leșinate și partidulețe, pentru schimbarea încă unui Guvern, între atâția Moș Teacă parașutați să-și dea cu stângul în dreptul, ucigând și ultima speranță (nici vorbă de bucurie!) de a trăi, între scene de grotă, cu oameni în lanțuri, de luni bune, în 2016 (!?!), descoperite revoltător atât de târziu, la Berevoiești, în Argeș, eu mă bucur, oarecum cinic că plec, mâine, la un Festival Internațional de Poezie!…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că nu mă lași să înnebunesc în fața televizorului, după ce s-a terminat Euro 2016!

                                                                                                                    13 iulie 2016. București

Jurnal de California (4). MI-AM GĂSIT JOB ÎN SANTA MONICA!

martie 29, 2016 Comments off

…Drumul spre Ocean, pe cocoașe, pare, o clipă, un tablou din San Francisco, nu sunt, însă, în vestitul „Streetcar” (Ce piesă „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams!) ce aleargă spre apele Pacificului, deasupra Alcatrazului, mă aflu în mașina lui Ducu și mergem veseli, sub soare, toți cinci–Celine și Geneviene, în scaune speciale, în spatele mașinii, Karina lângă ele, eu, în dreapta feciorului meu cel mare. Ținta e clară, Santa Monica Beach, o plajă de 3,5 mile (5,6 kilometri), foarte lată, lângă Pacific Coast Higway. Locul unde circulăm ca pietoni bine dispuși, se numește Santa Monica Pier, ctitorit, în 1909, la poalele unor bulevarde celebre, Colorado, Ocean, și ale unui lanț de hoteluri și vile de lux. Plaja aceasta este un Spectacol, o Istorie, o Fascinație…

…Știam că aici s-a filmat „Baywatch”, nu-s eu cu filmele, iar piese de teatru nu s-au montat pe plaja asta bătătorită de actori celebri, Nu însă în spectacole, ci printre sutele de mii de americani care au fost absorbiți de voleiul pe plajă, început, aici, la Santa Monica, unde primul joc oficial s-a consemnat în 1930. Zeci de terenuri de volei pe plajă pentru amatori, baza de selecție în căutarea viitorilor campioni. Poți uita de salba de titluri mondiale și olimpice ale yankeilor, în acest sport pe care l-au creat și pentru care s-au zbătut să devină sport de Olimpiadă, cum s-a și întâmplat, debutând la Atlanta, în 1996, unde 11.000 de spectatori au fost la finală?!… Se spune că pionierii acestul joc spectaculos sunt Jean Bruncardi și Johnett Latrelle, cu vreo sută de Open-uri câștigate, dar istoria scrisă îl prezintă ca rege al Fileului din briza Oceanului pe Karch Kiraly, care a triumfat în 142 de Open-uri!…
…Privesc pădurea de terenuri de volei pe plajă și mi-i imaginez în aceste locuri pe Marlyn Monroe, Paul Newman, Tom Selleck, Robert Redford, înălțându-se la fileu, între două filmări, scene consemnate de istoricii locului. Mare amator al acestui joc a fost și legendarul baschetbalist Wilt Chamberlain, și câți alții pe care poveștile locale și cele scrise nu-i cuprind. Eu n-am venit, însă, să fac o istorie a voleiului pe plajă, se joacă și pe la noi, la ales la Constanța și Costinești, ci să mă bucur de splendori rare, într-o țară mamut, în care oamenii nu uită, dimpotrivă, să facă și mișcare!…

…Chiar dacă este Paștele Catolic, duminică 27 martie, când vizitez vestita plajă, destulă lume. Mulți, de toate vârstele, cu biciclete de toate tipurile, inclusiv tandemuri, unii, atleți de ocazie, ba, pe Digul distracțiilor, și o ședință de yoga, amintindu-mi imediat de „Spirala lui Bivolaru”, la Costinești, în Golful francez, unde am văzut în premieră așa ceva, în ’95, când eram într-o scurtă vacanță în…România, și am rămas șocat. Aici, pe Santa Monica Beach, e altceva, o geometrie a mișcării și a respirației… Nu zăresc nici un rugbyst, ciudat pentru mine, junior din trupa lui „Ahoe, un salut din vechea Troe!”, la juniorii Griviței roșii, cu neuitatul poet-antrenor Tudor George… Santa Monica a fost o vreme, în anii acestul Mileniu, capitala acestui „sport de derbedei practicat de gentlemeni” (Jean Giraudoux), câștigând și două titluri naționale (2005, 2006)… Cum să uit de rugby, sportul adolescenței mele, din moment ce yankeei au fost campionii olimpici în 1924, la Paris, când au învins și Naționala noastră (37-0!) și pe a gazdelor, „cocoșul galic” administrându-ne un sec 59-3, dar „tricolorii” noștrii au cucerit „bronzul” turneului olimpic la care au participat, atunci, doar…trei reprezentative?!

…Fanii de surfing sunt cam dezamăgiți, chiar dacă aici e un paradis al lor. Oceanul nu are valuri, adio plimbări pe creste cât blocul cu patru etaje… Zăresc un anunț, Școala de surfing, merg spre ea, caută și instructori, gata, om sunt, visez o clipă, dar eu nici nu știu să înot, iar în Pacific nu se scaldă nimeni, deocamdată, afară sunt doar 20 de grade Celsius… Ducu îmi face o fotografie, cea pe care o vedeți atașată la acest material cu primul meu job ratat în Santa Monica…

…Nu văd Pier Aquarium, din Heal Bay, și nici prea multă activitate pe teritoriul Plajei Internaționale de Șah, în schimb, spectacol rar, pe Plaja Mușchilor. Sute de oameni, la aparate pentru toate gusturile și talentele, inele, bară, paralele egale și inegale, balansoare. La inele, gală, nu alta, sunt zece inele ridicate la vreo doi metri de nisip, câte două în cinci acolade metalice. Un bătrânel valsează din inel în inel, cu o desteritate uluitoare, unii îl fotografiază uimiți, îl urmează și o puștoaică, valoare, domnule, sigur, sunt și pleziriști, dar e o încântare să vezi concertul de la inele, care l-ar fascina până și pe celebrul nostru campion Dan Grecu… La o bară fixă, o veritabilă Sirenă, mângâiată de zile de soare și briza Pacificului, devine când statuie sub munții de ceață din zare, când un dirijor în forță, schimbând amețitor registrul mișcărilor, coordonate, parcă, de un computer magic…

…Cu familia mea din Califiornia am venit, la cravată și sacou de primăvară (cum altfel, fără cravată nu eram eu, vorba lui Ducu?!), să mă bucur de sublimul naturii, aici, la Santa Monica. Dar am descoperit și splendoarea umană…

…Seara, plin de atâta frumos, după ce am ținut-o în brațe pe minunea de Celine, încercând să-i alin prin vorbă caldă, semnalul de foame, am văzut un serial de dată recentă „Mozart în junglă”. Un film (americanii știu să facă și filme excelente!) despre viața frumoșilor nebuni care au mai rămas în acest Mileniu, creatorii de Artă, în filmul acesta membrii Orchestrei simfonice New York. Junga nu putea fi decât cea care m-a maturizat și pe mine, în cei cinci ani și ceva de taximetrie, inegalabilul New York…

…Descopăr cu bucurie că Ducu nu se uită la talk-show-uri, tot felul de kitsch-uri, rar deschide televizorul, pentru seriale bune, expediții, concerte de muzică de toate genurile, emisiuni din care poți învăța multe. Exact cum fac eu la București, unde am renunțat de vreun an la pălăvrăgeala, minciunile și noroiul de la televizor… Un documentar pe „National Geographic”, altul pe „History”, pe „Animal Planet”, un film pe HBO și câte două-trei meciuri bune, nu partide de trei parale din campionatul românesc…
…Când trăiești într-un Tărâm al Minunilor, cum este California, cum să-ți mai ardă de cancanuri?! Chiar dacă și aici, din păcate, au fanii lor!

…Am ratat eu, la Santa Monica, jobul la Școala de surfing, dar, simt, l-am primit pe cel de scriitor! Gata, am pus-o de-o nouă carte. Un Jurnal sentimental… Editori, vă aștept ofertele!