Va multumesc pentru randurile dumneavoastra alese, analitice, de om cu o cultura solida. In mare parte, aveti dreptate. De regula, insa, prima scena este si cea mai grea, de punere in tema, dar si de pregatirea unor surprize in desfasurarea piesei. Este legea nescrisa a ritmului crescendo, care trebuie respectata. Sigur, scena in discutie poate fi mai scurta cu un minut-doua. In economia piesei orice minut inutil se simte…
Textul este TEXT -binele sau nebinele scriitorului-, iar spectacolul tine de maestria si ritmul regizorului. Discutam, mai luna trecuta, cu remarcabilul regizor de teatru Cristian Ioan, care-mi spunea ca piesa “Nascuti sa emigram” din ultimul meu volum (Filozofia bascaliei) este putin cam stufoasa, iar pentru o montarea pe care o are in gand, trebuie sa ne punem la masa, face to face. Este solutia ideala pentru un spectacol, acest dialog dramaturg-regizor (tot mai rar astazi!). Pentru ca, i-am replicat eu cu o idee a lui Aristotel: piesa este blocul de marmora ales de regizor. Statuia este creatia directorului de scena, rodul iscusintei lui de a o gasi in marmora cuvintelor.
Voi astepta cu real interes opinia dumneavoastra de ansamblu, dupa lectura ultimului rand al piesei “Cum a devenit Marx comentator sportiv”, care, am promisiuni, va vedea lumina rampei, undeva, in Vestul Romaniei, prin primavara. De promisiuni, insa, in Romania actuala nu prea ducem lipsa…