Mircea M. Ionescu

…Cu greu ajung, duminică dimineață, la mare, pentru cinci zile, deși planificasem o vacanță plină pe final de Mondial. Tot la Neptun, la Casa Scriitorilor. Aici, mi-e bine. Grădina umbroasă suspendată deasupra mării, cu plaja la picioare. Și colegii de breaslă, parcă tot mai puțini… Vara trecută, aici, la Neptun, am zămislit două dintre ultimele mele piese de teatru: “Colecționarul de elefanți” și “Dresorul lui Casanova”. Anul acesta, nu mai e timp de scris. De cum vin de pe plajă, de la 9 dimineața (când începe codul roșu al iradiațiilor, ce ține până la ora 18!), îmi toc timpul de așa-zis concediu cu telefoane și faxuri: la Ministerul Culturii, la Arhivele Statului, la Primăria Capitalei, la Arhivele Județene Giurgiu, la colegi din Teatrul Valah. Caut o ultimă portiță, acul în carul cu fân: un rând într-un act oficial din care să rezulte că Teatrul Ion Vasilescu, mutat (prin dispoziție de la Consiliul Culturii!), în noiembrie 1981, la Giurgiu, și devenit ulterior Valah, nu a fost înființat de Consiliul Județean de la Dunăre, actualul ordonator principal de credite. Rândul acesta ascuns (sau inexistent în Arhive răvășite, dacă nu pierdute!) ar salva patru oameni de la tehnic-administrativ și 11 actori de disponibilizarea cruntă impusă de lamentabila Ordonanță 63…

…Litoralul nostru pare dezolant. Chiar dacă apa e curată și foarte caldă. Pare un muzeu sentimental părăsit. Numai în week-end e agitație, forfotă. Departe, însă, de ce a fost cândva… Pe vremuri, venirea la mare îți dădea o bucurie rară, o stare de vis. Câteva zile la mare efectiv îți încărcau bateriile sufletești. Acum, fețele puținilor oameni sunt inexpresive, turiști aflați sub vremuri grele, grele. Mulți, parcă, au fost obligați să vină la mare. Olimpul, cândva loc de elită, pare o epavă…

…Stațiunea Neptun, ca și părăsită. Marți, după ora 20, dacă număr 150 de oameni de la un capăt la altul al localității. Pe vremuri, n-aveai loc să te plimbi, era o minunată beție de culori și sunet… Acum, rar mai auzi câte o muzică. Restaurantele-s goale. Două-trei mese ocupate, ici, colo. Unele, efectiv pustii… Prețurile ridicate, ce nu țin cont de criză, reprezintă, firește, cauza-cauzelor. Nu întâmplător, mulții dintre puținii turiști preferă masa la pachet…

…În timpul săptămânii, plaja e golașă. În schimb, multe mașini de fițoși, Jeep-uri, Merțane, alte volane de lux parcate pe nisipul plajei, la (sau și la!) Neptun, sub Casa Scriitorilor! Nici țipenie de polițist, să-i amendeze pe cei care se cred buricul lumii, încălcând normele elementare de civilizație. Ca mâine ne vom pomeni cu mașinile de lux parcate cu roțile din față în apa mării… Somnul rațiunii bântuie România anului 2010…

…Marți seara, merg la Venus, la invitația amicului Marius Carniciu. M-am împrietenit cu Marius, acum aproape un sfert de veac, la New York. Marius are și el o viață de roman. La început, punea benzină, la o stație din Sunnyside. Apoi, a urcat pe taxi, ca și mine. Cu o ambiție rară, a fugit în California să-și perfecționeze studiile universitate din țară. A ajuns un expert în medicina veterinară. Doctorul curtat de americani s-a întors, însă, în România, visând (ca și mine, ca atâția alți sufletiști naivi!) să facem America în țara noastră natală…

…În stațiunea Venus, Marius și-a creat un colț de rai. Un restaurant pe malul mării, cu o grădină de vis, aranjată după sufletul lui de machedon generos și tenace. “Caru’ cu scoici” nu-i doar un restaurant elegant în aer liber, ci și un minunat muzeu, ctitorit cu idei și armonie. Lemnul și luminile modelate ca o poezie, florile, statuile și pietrele aduse din albul Eladei, dinamica muzică grecească te fac câteva clipe să te simți în paradis. Din păcate, și la “Caru’ cu scoici”, criza se simte. Doar șase-șapte mese ocupate. Marius zice, optimist incurabil, că e bine. “După un week-end așa și așa, ieri, luni, a fost jale. La prânz, văzând că nu intră nimeni, am dat muzica tare, să atrag lume. Muzică grecească, să te ridice pe mese să dansezi. Nimeni!… Atunci, purtat de muzica de suflet, am început să dansez eu, dezlănțuit. Aveam cele două fetițe în fața mea, Ioana și Maria, cu mama lor, și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat comorile astea”, l-am ascultat pe Marius Carniciu povestind, la un platou de stavrizi și un pelin fin. Și, imediat, mi-a venit în minte scena din “Zorba Grecul”, cu Anthony Quinn dansând demențial de uman, în timp ce funicularul cu bușteni se prăbușea, iar călugării fugeau ca la război. Era fantastica bucurie de a trăi. O bogăție rară, pe care bunul meu prieten, doctorul Marius Carniciu, mi-a redat-o. Fie și pentru o noapte…

…Am părăsit “Caru’ cu scoici” cu sufletul plin. Marius mai făcea un Rond de noapte prin Edenul lui, ca un artist îndrăgostit de propria operă. Stațiunea Venus era goală, dar eu nu vedeam asta. Eu pluteam fericit prin trecut, când am venit întâia oară la mare, pe la 22 de ani, ca reporter frenetic, iar Venus se afla la “roșu”, în faza finisărilor. Venus, locul unde, acum 35 de ani, Dumnezeu a hărăzit să-mi procreez întâiul fecior, pe Ducu. Eram la Hotel Sanda, unde, pe atunci, nu găseai loc să arunci un ac, numai Măria Sa Fotbalul făcându-mi rost de o cameră în extra-sezon. Ce vremuri…

…Litoralul românesc 2010 este trist. Noaptea trece tăcută pe lîngă mine, trădată, parcă, de aceste vremuri cumplite. Îl revăd, însă, pe Zorba dansând divin, când buștenii se prăbușeau, și sufletu-mi renaște o clipă, îi am pe Mircea-Robert, Maria și Ducu, și pe Carmen, scriu, mă lupt cu viața, fac naveta la Giurgiu de trei săptămîni, în robia sfântă a teatrului, analizele sunt bune, trăiesc, “Pământule, dă-mi aripi, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, să nu se simtă Dumnezeu în mine, un rob în temniță încătușat”, parcă-l recitesc pe Lucian Blaga, aici, la Casa Scriitorilor, la Neptun, deasupra mării, în final de iulie 2010…

…Te duci și tu, 2009! Mai ai câteva ore. Ca ieri te întâmpinam cu șampanie, focuri de artificii și Mari Speranțe. Asta este soarta voastră, a anilor, să vă năruiți, când vă e universal mai drag, ca oamenii de zăpadă, ca frumoasele castele de nisip, ca noi, muritori mereu visători…

…Ai fost tu, oare, 2009, mai bun decât antecedentul, cum ne-am urat cu toții când te-am întâmpinat? Cum îl vom primi, mâine, la miezul nopții, și pe 2010, semn că ai avut și multe zile negre?… Sau, într-un puseu de anticipație lucidă, ar fi mai indicat să ne urăm pentru Noul An “să nu fie mai rău ca acesta de care ne despărțim!”?… În fond, cu ce te prezinți tu, 2009, acum, la ora despărțirii, a trecerii în istorie?

…Un an de criză. Financiară, că despre cea morală era cazul să vorbim mai demult. Unii (mai nihiliști sau mai analitici?) au precizat: a fost începutul de criză!…

Un an cu nivelul de trai scăzut brusc, tocmai când începusem să credem în promisiunile ălora de sus…

Un an care a dus numărul șomerilor la 680.000! (Cifră bună, din moment ce viitorul care bate la ușă anunță atingerea cotei 900.000!?!)…

Un an cu o campanie electorală care a bătut toate recordurile de nesimțire, mârlănie și abjecție. Mizeră campanie electorală care nu a schimbat nimic: avem același președinte, același premier, aceeași aroganță a celor corupților cocoțați la bucatele țării…

Un an în care printre Europarlamentarii români am întâlnit și numele lui Gigi Becali și EBA (Elena Băsescu, fiica președintelui!), ceea ce definește suficient bășcălia de pe scena politică românească…

Un an în care corupția a atins cote de avarie, cum au zis Forurile internaționale. Numai liderii noștrii se fac că muncesc. O mână spală pe alta, doar…

Un an în care sportul românesc nu și-a oprit căderea liberă. Naționala de fotbal a mai ratat un turneu final (al 4-lea consecutiv, din 2000 încoace!), oferindu-ne la despărțirea de preliminarii o lingură de mătrăgună: 0-5 cu Serbia, la Belgrad! Ca și locul 8 pe care a căzut, din iluziile noastre de medalii, Naționala feminină de handbal, la Mondialul de lângă Marele Zid!…

Un an în care ambasadorul nr. 1 al României, sportul, a ajuns iarăși minge de ping-pong politic. I-au fost impuși să-l conducă ageamii dubioși, de gen feminin, o madame Ridzi ajunsă cu dosar penal, după ce a băgat mâna până la cot în bugetul și așa mic, schimbată, la nici trei luni, cu doamna Plăcintă de la Focșani, care îmbrăcase la patru ace protipendada politică, însă habar n-avea de fenomen. Asta, în timp ce o somitate ca Octavian Belu își dădeau demisia, nemaisuportând impostura, iar marele Ilie Năstase nu-și poate încă deschide Academia de tenis, la care ar duce toate drumurile Europei…

Un an în care sportul nostru a mai demonstrat o dată că ascunde în el semințe de miracol: Marian Drăgulescu, dublu campion mondial, la gimnastică, Remeș Dumitrescu, aur, la Mondialele de scrimă, Lucian Bute, campion mondial la box profesionist! Nu poți trăi, însă, numai sperând la infinit în minuni!…

Un an în care cultura românească a plătit și ea tribut crizei financiare. Cel puțin Festivalul Național de Teatru a avut un buget înjumătățit, încât n-a mai putut fi adusă decât o trupă din străinătate (din Paris, cu piesa lui Eugen Ionescu, “Cântăreața cheală”!), iar actorii români care au jucat pe scenele Festivalului n-au primit un bănuț! Oricum, teatrul românesc nu moare, chiar dacă directorii de teatre s-au văzut obligați să trimită actorii în șomaj pentru 7 (șapte) zile!?!…

Un an (încă unul!) în care dramaturgia autohtonă contemporană a fost ignorată de către directorii de teatre, cu excepțiile de rigioare. Uniunea Scriitorilor n-a acordat Premiul pentru dramaturgie, deși existau câteva cărți de luat în seamă, care Uniune patronează un apreciat Club al dramaturgilor români, cu spectacole-lectură în premieră, în fiecare lună (Premiul pentru piesa anului citită la acest club a revenit lui Horia Gârbea)! Într-un scurt dialog (purtat înaintea începerii Festivalului Național de Teatru) cu remarcabilul om de cultură Ion Caramitru, directorul Naționalului bucureștean și al UNITER-ului, i-am replicat, la afirmația că “nu prea sunt texte bune”, susținând cu argumente că “texte există, însă nu sunt citite de către directorii de teatru și regizori, ba nici de către toți membrii diferitelor jurii”. Se citește tot mai puțin astăzi!…

***

…Aceste ultime zile din 2009 mă fac să cred că îl vom regreta. Nu de alta, însă cei care în campania electorală promiteau marea cu sarea, odată reinstalați în jilțurile lor pline de carii au suferit o mizerabilă amnezie și anunță națiunea: din 1 ianuarie 2010 multe se vor scumpi. Fără ca salariile să crească cu vreun leuț prăpădit! Vor exploda prețurile la alimente, carburanți, “vicii” (țigări, băuturi, noroc că nu au fost legalizate bordelurile!) etc. Spre exemplu…

Pâinea noastră cea de toate zilele, tot mai neagră, se va scumpi de poimâine cu 5-10%. Carnea de vită, cu 50%!!! Cea de porc, cu 25-30%. Cea de pui, 20-25 %. Benzina-cu 20%! Țigările-cu 30%. Curentul-cu 4%.

Tot în 2010, numărul profesorilor se va reduce cu…15.000! Vai de poporul care nu-și educă tineretul!…

Și tot așa, într-o inconștientă veselie guvernamentală, care nou-vechi guvern a mai tras un chef, la Sinaia, la ziua protejatei nr. 1 a lui Băsescu, cine alta decât madame Udrea, căzută tot în echipa învinșilor de realitate de la Palatul Victoria…

În 2010, sportul nu va mai avea minister, împreună cu tineretul, el fiind aruncat la grămadă cu alte compartimente. Prin ceață deasă se vede Olimpiada londoneză din 2012. Rușine, domnilor guvernanți, care n-ați căutat decât capital de imagine de pe urma sportului pe care îl asasinați cu bună știință!…

…Drama este că unii din “echipa de zgomote” a guvernului (nou-vechi) încearcă să ne convingă că “nu se măresc prețurile, ci se indexează”!?! Ce pretenții să avem de trăpași de “second hand”, când noul-vechiul premier a fost făcut de râsul lumii, aseară, de televiziuni, care i-au prezentat “speech”-ul din 30 octombrie, în care declara textual, cu o decizie guvernamentală fluturată electoral în fața camerelor: “Curentul și gazele nu se vor scumpi în anul viitor!”. Băiat isteț, Milu, mână dreaptă a Cotroceniului, și-a luat, atunci, în final de octombrie, măsuri de securitate: “Dacă am fost mințit cu datele care le am, vă mint și eu!”. Ne-ați mințit, domnule Boc, bloc 4, devenit, ca într-o piesă de teatru, în România, Minciunică!

…Ați mințit, mințiți și veți minți, deloc respectați alergători după ciolan care vă autointitulați politicieni! Mințiți dureros, încât cu greu vor mai petrece, la cumpăna dintre ani, de mâine noapte, cei mulți care, de poimâine se vor întreba cum vor mai supraviețui?!

***

…Personal, am avut un an cu lumini și umbre. Important este că am supraviețuit. Cu sănătatea, în primul rând. Profesional, marile bucurii mi le-a adus dramaturgia. Mențiune la “Concursul de comedie românească festCo ‘2009″, în mai, pentru piesa “Filozofia bășcăliei”, care, șlefuită de mai multe ori, a ajuns în volumul cu același titlu, apărut în noiembrie. (Încântat de titlu, Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, a afirmat în public că vrea să deschidă noua sală din Militari cu o piesă de Olga Delia Mateescu și alta de…Mircea M. Ionescu. S-a lungit lista mea cu promisiunile directorilor de teatru!).

Tot în final de an, am fost prezent în echipajul Teatrului Alexandru Davila din Pitești, care, la Festivalul internațional al teatrului de studio, a primit pentru spectacolul “Jucătorul de baseball” (piesa mea, regia-experimentatul Matei Varodi) “Premiul pentru valorificarea și promovarea dramaturgiei contemporane românești”.

Am pus punct final la a 30-a piesă a mea, sprintez spre “Căderea cortinei” la comedioara “Vând tribunal particular”! Dramaturgia, drogul meu moral, pe care unii încearcă (fără succes!) să mi-l interzică…

…Bye, Bye 2009! Vai, vai 2010?…

…Uraaaa! România a trecut de febra alegerilor! A renumărat voturi moarte, a mai suportat, câteva zile, circul electoral. Acum, însă, gata! Țara are președinte validat. Este vechiul locatar de la Cotroceni. Ales de peste 5 milioane de români. Și ținut încă cinci ani la conducerea țării de… Exil, fără de voturile căruia probabil că se reîntorcea în rada portului Constanța, să urce pe un vapor.

…Avem și premier! Tot cel vechi! Cel demis la 13 octombrie, când, premieră în cele două decenii de așa-zisă democrație, în Parlament a trecut o moțiune de cenzură!!! Azi, 17 decembrie (când, acum 20 de ani, la Timișoara și apoi în toată țara…), în 17 decembrie 2009, spuneam, la ora 10:30,  înainte să plece lângă Mica Sirenă din Copenhaga, noul-vechiul pereședinte a anunțat desemnarea noului-vechiului premier. Tandemul Băsescu-Boc (dacă vreți “B.B.”!) merge mai departe! “B.B (re)intră în acțiune”, ca să jonglez cu titlul acelei gustate comedioare de pe marele ecran cu regretatul Dem Rădulescu…

…Nimic nu s-a schimbat. Și, atunci, de ce atâta zarvă, atâta înverșunare, atâția bani aruncați pe Dâmbovița?!

La o primă vedere, totul pare o ciorbă reîncălzită. La o primă vedere, președintele nou-vechi nu pare să fi învățat ceva din greșelile trecutului, refuzând reconcilierea de care este nevoie mai ales în acest moment de Criză. Rămâne să infirme această idee.

…Avem președinte validat. Avem și premier desemnat. Până la Sărbători ni s-a promis că vom avea și un guvern. Nou sau tot ăl vechi, ușor cosmetizat?

…În presa dâmbovițeană de ieri, ambasadorul SUA la București, Mark Gilenstein, cerea politicienilor români, prin 5 puncte foarte clar exprimate, să termine cearta și să treacă la treabă. Să fi citit politicienii români, de la președinte la premier și șefi de partide “învățăturile americanilor către prostănacii noștri”, cum titra un ziar de ieri?! Să fie în stare clasa noastră politică și de lucruri serioase, dincolo de “bâlciul deșertăciunilor” din ultimele luni?!

…Acum, se știe! Există date, cifrele care nu mai pot fi negate, măsluite. Urnele din țară l-au plasat pe Geoană în frunte, cu 14.738 de voturi în plus față de Băsescu! Uitând că mai există și Exilul, matur, bine informat despre “ce se întâmplă acasă, neduplicitar, acel Exil pe care, se vede, nu l-a cunoscut ca atare pe când era ambasador la Washington, Geoană a căzut prematur pradă extazului. Stârnit spre penibil de o camarilă pe cât de putredă, pe atât de diletantă! Și, duminică la 9 PM, Geoană s-a crezut președinte! Șef de stat iluzoriu de-o noapte! (Așa s-a și născut, ieri, pe Dâmbovița, bancul despre “culmea prezidențială” în România: te culci președinte și te scoli “prostănac”- cum l-a gratulat Iliescu!). La numărătoarea voturilor din Exil, însă, la București, luni dimineață, când în California oamenii mergeau la culcare, s-a constatat că Traian Băsescu are… 84.786 de voturi peste rivalul său! Într-un cuvânt, “piratul” a câștigat a doua lui cursă spre Cotroceni cu un plus de… 70.048 voturi!

…Dacă nu ar fi existat românii plecați în lumea-ntreagă, astăzi, la Cotroceni, ar fi tronat, după numai cinci ani, stafia comunismului. Au existat, însă, 115.831 de români lucizi plecați în exil, “trădătorii” de dinainte de ‘89, “căpșunarii” de după ‘90. Ei au întors, în “ceasul al 12-lea”, o balanță dereglată de păpușari, maeștri în diversiuni, moguli, trădători de partide (liberal, țărănesc!), bișnițari de cuvinte deveniți slugi în presa scrisă și vorbită. Fără ei, români cu adevărat liberi, astăzi aveam un președinte roșu! Schimbul de ștafetă al omului care, înainte de ‘89, juca “cerculețe” cu Ceaușeștii, după ce fusese școlit la Moscova. Omul care are mâinile pline de sângele din Decembrie ‘89 și de praful negru pus pe imaginea țării, în iunie ‘90, când același ultim stalinist chema minerii, la Kilometrul 0 (Zero), în Piața unde “golanii” protestau împotriva comunismului! Din păcate, și acum, după 20 de ani de Libertate, de așa-zisă democrație, tristul personaj al istoriei post-decembriste visa tot la orizonturi roșii în România!  Vina nu-i a lui, ci a celor care, orbiți de putere, de mirajul “ciolanului”, l-au mai ținut în barca lor. Fără de Iliescu, cu siguranță că Geoană și ciracii lui ar fi avut ceva mai multe șanse. Pentru că Exilul (cei 31.045 care au votat PSD-ul rafistolat nu cred că fac parte cu adevărat din Exil, înțeles, mai ales, ca o stare de spirit și nu ca salvare financiară!), pentru că “Diaspora” (cum sunt numiți românii dincolo de țară),spuneam,  dar și oamenii de acasă cu veritabilă coloană vertebrală nu vor accepta în vecii vecilor molima roșie, oricum ar fi ea ambalată!

…Acum, după întâiul mare (aș spune istoric!) triumf al Exilului, învinșii și echipa lor de zgomote false au început să mârâie, să vorbească despre “fraudare” (Sic!). I-a deranjat vizibil “asul” lansat în final de… “Diasporă”. Și consideră, imbecil (sau într-o logică bolnavă!) că “nu-i bine ca românii de afară să decidă președintele României”! Vai victis!… Românii aceștia “din Diasporă”, oameni care muncesc pe brânci, ca să trăiască civilizat, dar nu uită o clipă țara natală, pentru care suferă la greu, Exilul românesc nu doar că gândește liber, dincolo de alianțe dalmațiene, dar  mai pune și umărul la supraviețuirea economiei din România.

…Panseurile cretine ale fantomelor roșii  sunt pulverizate tot de cifre: în ultimul an, “românii ăia de afară” au trimis în țara natală peste…6 (șase) miliarde de euro! Cam un sfert din împrumutul extern al României! Păpușarii, servitorii minciunii, falsificatorii, trădătorii din ultima campanie electorală a României  și-au dovedit din plin gândirea neo-comunistă și prin acest nou atac la adresa Exilului!

…Acest Exil care a salvat România de ciuma roșie clonată post-comunist, în așa-zise nuanțe moderne.

…Omagiile mele, minunat Exil românesc!

…Cea mai mizerabilă campanie electorală la care am asistat în viața mea (și am văzut destule!), cea mai scârboasă, veninoasă, ticăloasă, cea care a depășit orice limită de normalitate și de bun simț nu putea avea decât un final de Gâgă! Duminică seara, la 9 PM fix, pe toate marile canale de televiziune(mai puțin B1), trăpașul mogulilor, al vechilor-noi comuniști, turistul sub acoperire de la Moscova (în vară!), cel care promitea miere pe ulițele (mai ales) țării, ăl mai tare din parcarea unei noi alianțe șchioape, se proclama în delir noul Președinte al României! S-a deschis șampania, a urmat fluviul de mulțumiri de la cățel la purcel până la partidele trădătoare care i s-au alăturat, din nou flașneta promisiunilor selenare și compătimirea învinsului. După care a început și Carnavalul posturile de televiziune care susținuseră candidatul fără măsura logicului și respectul față de toți telespectatorii. Cântau ca o echipă de zgomote fără partitură, jubilau iresponsabil, după un sondaj (comandat?!) făcut la… ora 7 PM, deci cu două ore înaintea închiderii urnelor. Diferența dată de ISOMAR (patronat de unul dintre prietenii de taină ai trăpașului!) nu era iremontabilă (51,6%-48,4%), mai ales că alte sondaje indicau o luptă mult mai strânsă (CSOP-ul dând chiar egalitate: 50%-50%!), dar, pentru a nu ignora realitatea (nu mă refeream la postul cu același nume!) se cerea puțină maturitate politică și oleacă răbdare, de încă două ore, până la închiderea urnelor. M-am culcat, dincolo de miezul nopții bucureștene, avându-l Președinte pe trăpașul mogulilor, al baronilor de mucava, al fostei clici comuniste întărită cu trădările peneliste, peremeriste, udemeriste etc.

…Ne-am sculat, însă, în această dimineață, sub un alt Președinte! Adică, tot cel vechi. Căci, după închiderea urnelor, numărătoarea voturilor a schimbat balanța: 50,37%-49,62%! Cel care luptase “singur împotrivă tuturor” n-a mai dansat, ca acum 5 ani, n-a mai aruncat de fericire șapca lui Vosganian în mulțime, ci a sintetizat fericit, în limbajul fostului lup de mare: “Un fleac! I-am ciuruit!”… I-a ciuruit pentru că mulți români s-au detașat de avantajele personale imediate, săturați de promisiunile în limba de lemn comunistă, de dominația oligarhiilor, de trădările în lanț, de lipsa bunului simț și al respectului opiniei fiecăruia. Mulți români încă mai cred în democrație!…

…Traian Băsescu rămâne Președintele României. Sigur, el așteaptă contraofensiva învinșilor (au fost mai mulți, nu doar Geoană!), contestațiile, acuzațiile de rigoare, în același limbaj suburban în care au făcut-o și în campania electorală. Această răsturnare de Președinte peste noapte ridică o gravă temă de meditație: imaturitatea trăpașului cu mai mulți driveri! Cum el s-a repezit să se declare noul șef al statului la primul zvon venit, înainte de închiderea urnelor, mă întreb ce s-ar fi făcut, dacă staff-ul (depășit de evenimente, se vede!) i-ar fi comunicat, trăpașului-președinte,  fără probe, că pe teritoriul   țării a pătruns un inamic: ar fi pornit războiul?! Incredibilă imaturitate politică, cum fusese și vizita la un mogul, în miez de noapte, în ajunul confruntării televizate de joia trecută!

…Președintele nu s-a schimbat! Așteptăm, însă, măcar o adiere de schimbare. De fond, nu doar de alte efective refăcute prin eternele trădări românești!

…Alegerile au trecut, criza mușcă din plin din viața României!

…Nu cred să fi existat în lume (atenție, nu doar la noi!), o campanie electorală mai murdară, mai paranoică, buboasă, jegoasă, scârboasă, precum ultima desfășurată în România. Mai exact cea dintre primul și al doilea tur de scrutin. Bătălia finală pentru ciolan între alianța “vechilor” comuniști reeșapați+ultimii trădători de idealuri (cel puțin!), pe de-o parte, și învechitul (după numai cinci ani!) alt președinte care a dezamăgit atât, în celălalt colț al ringului, ce nu-i deloc roz.. N-am să dau numele rivalilor, pentru că, în fapt, nu sunt doar doi candidați, ci infinit mai mulți (moguli, analfabeți îmbogățiți în tranziția dâmbovițeană de două decenii, cameleoni, bancheri de mucava etc), de parcă am urmări “O mie și unul de dalmațieni”. Bătălia nu se dă doar pentru ciolan, pentru alte jafuri, ci și pentru oscioare, mici umbrele de ploaie, un loc călduț sub norii Puterii care nu se mai duc de pe cerul României. Nu mai este un Duel, ci o viermuială urât mirositoare, spurcată. Săbiile cavalerilor au fost înlocuite cu bâte preistorice, moralitatea cu ticăloșia, principiile politice cu trădările în lanț (vechi de 20 de ani, de când denaturăm noțiunile de Democrație și Libertatea de expresie). Nu se mai folosesc argumente, ci lovituri sub centură și împroșcări cu noroi. Nimic nu mai este normal, candidații și cei din spatele lor par scăpați de la Spitalul 9, nu-i deranjează deloc postura… Poporul, în numele căruia se bat toți cu pumnul în piepturile cavernoase, nici nu contează, ce democrație (“puterea poporului”)?!, totul e bășcălie. Sărmanul popor nu mai este mințit cu un televizor, ci cu televizoarele, cu câte o bancnotă de 10 lei (!?!), cu excursii, cuptoare cu microunde și tot felul de nemernicii pentru un vot favorabil! Nu se promite (ca peste tot în lume!) în campania electorală, se minte grosolan, se spun povești pentru handicapați, uitându-se nenorocirile, prăpastia (financiară și morală) în care au dus țara cohortele de așa-ziși politicieni de după ‘89.

…În acest Bâlci al deșărtăciunilor, în care vor câștiga Păpușarii (nu le dau numele, că e prea lungă lista și n-am spațiu pentru ea!) care mânuiesc cu sfori murdare Marionete așa-zis politice, nici nu mai urmăresc televizorul cu aceleași mincinoase “n” canale (nu unul, ca pe vremuri!). Nici nu mai citesc ziarele. Mai toate maschează aceeași axiomă mizerabilă: se minte, se spurcă vârtos, se denaturează adevărurile și normele morale elementare, de ambele părți! Drept pentru care nici n-am să votez!… Când mi-am mărturisit această libertate de atitudine, un coleg de serviciu m-a taxat: “E o tâmpenie să nu votezi!”. O fi!… Dar, mai tâmpenie mi se pare să votez… Nimic! Să mă mint din nou. M-am amăgit naiv, în noiembrie ‘96, că va veni Schimbarea, odată cu “Țapul” (intenționat nu dau nume!). Am plâns, atunci, de fericire, în Piața Universitații, și am decis să mă întorc în țara natală. În nici doi ani, am înțeles că am fost mințit amar. Mi-am notat dezamăgirea în piesa “New York-București, reîntoarcerea niciunde…”. Măcar am scris o piesă… Acum 5 ani, am mai visat o dată în “eterna, fascinanta Românie”. Povești, utopii din “Cetatea Soarelui”… M-a umplut de lehamite și “Piratul”, cu oamenii lui… Am scris la finele anului trecut piesa “Filozofia bășcăliei”… De ce să mai votez? Ca să mai scriu o piesă despre dezamăgire? Ca să mă mint încă și încă o dată?! Să fac pe orbul și să nu văd iarmarocul în care totul se negociază, la tarabă și se vinde pe doi bani, în care trădarea este noua monedă de schimb, într-o Românie (auto)uitată la marginea civilizației?!

…Țin pariu cu mulți, chiar și oameni de cultură, că puțini știu unde și când s-a înființat întâiul teatru din România. Minunea s-a întâmplat la 5 octombrie… 1817, la Oravița, în Banat, la nici 50 de kilometri de Reșița. Atunci și acolo, s-a jucat piesa “Gelozia umilită”, de Franiul von Weiawnturm. Teatrul se numește, astăzi, deloc întâmplător, “Mihai Eminescu”, pentru că Luceafărul poeziei românești a fost sufleur și consilier artistic al directorului instituției. La Oravița, se construia, între 1816-1817, primul teatru din piatră (o premieră în sud-estul Europei, iar, la inaugurare, s-a mai stabilit un record: era întâia clădire din Europa luminată cu lămpi cu acetilenă!

…La Oravița, un arhitect  macedo-român, Ion Niuny, înființa, în 1806, “Clubul diletanților de Teatru” (care a dat întâia reprezentație în 1815!), el fiind părintele moral  al primului teatru din România. Astăzi, clădirea este o bijuterie de muzeu, cu o sală renovată (în 1995-1997), păstrându-se intact stilul.  250 de locuri în superba sala cu două etaje, în care, din păcate, nu s-a ținut decât un spectacol, la (re)inaugurarea din ‘97, cu ministrul de atunci, Ion Caramitru, pe scenă.

…Am, vizitat Teatrul “Mihai Eminescu”, din Oravița, luna trecută. M-a fascinat, pășind cu sufletul prin istorie. Și, logic, am întrebat de ce această splendoare de teatru nu este inclus în circuitul cultural actual. Mi s-a răspuns că multe trupe celebre ar dori să evolueze pe scena întâiului teatru din România, în fața “cuștii sufleurului” Mihai Eminescu. Numai că oamenii care păstrează cu drag de cultură acest minunat Muzeu, se tem de comportarea necivilizată a publicului, în stare să degradeze mobilierul (cum au existat “semne”, în ziua redeschiderii, din ‘97!). Nu-i suficient să  ai teatru, mai trebuie și spectatori pe măsură! O temă gravă de meditație în România de azi…

…Și dacă tot scriu despre Oravița, să mai reținem două amănunte: aici s-a construit și prima gară feroviară din România; tot aici s-a inaugurat și calea ferată Oravița-Anina, întâia din țară, ca și Oravița-Buziaș, prima cale ferată montană de la noi. Toate acestea, la Oravița, astăzi un târgușor cu nici 8.000 de locuitori (de la 20.000 în 2002!). Multe se mai ruinează în frumoasa și bogata Românie, mâine, în straie de Sărbătoare Națională!…