Mircea M. Ionescu

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din “Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, “Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

• Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
• Ca extremă de expolzie și viteză, “Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
• A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
• A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
• Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 “coroane” în Olanda!
• Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
• În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
• Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
• A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
• 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru “ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în “uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și “dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. “Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
• Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
• A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
• Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
• În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca “secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
• A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: “N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, “Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

• Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
• Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu “Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
• …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
• 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. “Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, “vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul “11″ oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe “Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în “11″-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa “7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

• La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
• A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
• Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
• Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
• A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

• Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
• Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
• La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
• A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în “optimi”, cea mai bună performanță al “tricolorilor” de până atunci…
• În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
• Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
• A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

…În lume, este “ora atletismului”. La Doha, în Qatar, a 14-a ediție a Mondialelor în sală. Toată floarea cea vestită a “sportului-sporturilor” este gata de un nou onor, fie și indoor. Multe recorduri sunt gata să cadă. Alte legende încep să se țeasă…

…Privești scurta istorie a Mondialelor atletice de sală și constați că numai 9 țări au avut șansa să găzduiască acest inegalabil Festival.

• Spania a organizat 3 Mondiale de sală: Sevilla-’91, Barcelona-’95 și Valencia-2008.
• Câte 2 ediții au găzduit Franța (Paris-’85 și ’97) și Ungaria (Budapesta-’89 și 2004).
• Au cunoscut onorul organizării unei ediții, în Europa: Portugalia-Lisabona ’91; Marea Britanie-Birmingham 2003 și Rusia-Moscova 2006.
• Două ediții în America de Nord: în SUA, la Indianapolis, în ’87, și în Canada, la Toronto, în ’93.
• Singurul Mondial indoor din Asia, în Japonia, la Maebashi, în ’99.
• După evenimentul de la Doha, următorul Mondial atletic de sală, în premieră sub Semilina, la Istanbul, în martie 2012.

…Mondialul indoor își are eroii lui, unii, adevărate legende, printre care și fata noastră de aur, Gabriela Szabo.

• Reginele aurului, cu 7 medalii din cel mai prețios metal, sunt Maria de Lurdes Mutola, din Mozambic, care s-a pregătit, însă, în SUA, imbatabilă între 1993-2006, la 800 m; și rusoaica Natalia Nazarova, cu 7 titluri la 400 m. și ștafeta 4 X 400 m.
• Câte 5 medalii de aur: bulgăroaica Stefka Kostadinova, la săritura în înălțime, și cubanezul Ivan Pedroso, la lungime.
• 4 medalii în dreptul legendarilor Gabriela Szabo, la 1.500 m. și 3.000 m, Javier Sotomayor (Cuba), la înălțime, și Serghei Bubka, la prăjină cu 3 titluri pentru URSS, unul pentru Ucraina.
• De 4 ori campion al lumii în sală și ethiopianul Haile Gebrselassie, 3 titluri la 3.000 m și unul la 1.500 m.

…Dincolo de medalii, există și Recordurile. Cele care rezistă de cei mai mulți ani, la băieți…

• Acea aruncare a greutății de 22 metri și 24 de centimetri, reușită în… ’87 de Ulf Timmermann, care reprezenta, pe atunci, la Indianapolis, RDG-ul!
• Săritura cubanezului Javier Sotomayor, 2,43 m, în ’89, la Budapesta…
• Zborul lui Serghei Bubka, cu prăjina, la 6 metri, în ’91, în Andaluzia, mai exact Sevilla atât de sonoră pentru noi…

…Două recorduri mondiale de durată, în sală, și la fete. Performanțe ce rezistă de 23 de ani, de la Indianapolis ’87

• Atunci, Stefka Kostadinova, vecina noastră de la sud de Dunăre, trecea peste ștacheta înălțată la 2,05 metri, iar galactica Heike Drechsler, din RDG, pe atunci, zbura în lungime la 7,10 metri!

…Care vor fi recordurile și eroii de la Doha?

…Acum 57 de primăveri, în a 69-a zi a anului, în briza Mureșului, venea pe lume un viitor doctor. Un pici care, peste ani, avea să fie absolvent de stomatologie, dar și doctor în… fotbal. Ceea ce în fotbalul românesc nu ar fi fost o premieră: la Cluj, Mircea Luca și Constantin Rădulescu jucau și fotbal de performanță, practicau și medicina…

…Acum este vorba despre Ladislau Boloni, fotbalistul-medic căsătorit cu o actriță, de la “Naționalul” din Tg. Mureș. Loți pentru cei mai mulți, etalon de seriozitate și sacrificiu, de luciditate în teren și forță morală, dar și mijlocașul cu un “stâng” de dinamită. A fost primul jucător român care a sărit de 100 de prezențe în Națională. Unicul fotbalist care și-a condiționat transferul de la ASA Tg.Mureș la Steaua, în ’84, de amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului, unde să-și exercite și profesia de medic! În acel cabinet de la stadionul “Ghencea”, stomatologul Boloni și-a tratat destui colegi din echipa de aur a Stelei, care avea să triumfe strălucitor, la Sevilla ‘86 și Monte Carlo ‘87…

…Loți Boloni s-a născut la 11 martie ’53, la Tg.Mureș, dar copilăria și-a petrecut-o la Târnăveni. În orașul-reședință al județului avea să se întoarcă pentru fotbalul de prima divizie și Facultatea de stomatologie.

• A debutat în fotbal la Chimica Târnăveni, în 1967, în “B”.
• Pe prima scenă a susținut 484 de întâlniri, marcând 86 de goluri.
• Timp de 14 ani, fotbalist la A.S.Armata Tg.Mureș (1970-1984), echipă cu care a terminat pe locul 2 în campionat și a jucat în Cupa UEFA!
• A evoluat, cu succes răsunător, 3 sezoane la Steaua (’84-’87).
• În prețiosul CV de jucător, 16 meciuri și în Belgia, la Racing Bruxelles.
• Câte un an la Creteil și Orleans, în liga secundă franceză.
• Frumoasa carieră de jucător este înnobilată cu 4 titluri și două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în mai ’86, și Supercupa Europei, la Monte Carlo, în februarie ’87, toate cu Steaua.
• De 2 ori, a fost desemnat “Cel mai bun fotbalist român”: în 1977 și în 1983. Pe când era “motorul” echipei din Tg. Mureș, frumosul lui oraș natal!
• Primul jucător român care a depășit suta de selecții s-a oprit la cota 108 prezențe în Naționala României, marcând 25 de goluri. De legendă a rămas golul victoriei din poarta lui Zoff, în 16 aprilie ’83, când Italia purta coroana lumii. Era într-un meci din preliminariile pentru Euro ‘84, unde Naționala noastră a ajuns, sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar Loți Boloni a fost titular de preț  în “11″-le tricolor.

…Acesta este pe scurt jucătorul Ladislau Boloni, de 23 de ori căpitanul Naționalei!

…Cariera de antrenor l-a prezentat repede ca un tehnician de rasă, inteligent și serios. Drumul Golgotei de coach l-a început în Franța, la Nancy, echipă pe care a promovat-o de două ori, retrogradând, însă, de fiecare dată.

• Selecționer, în numai 13 partide, la timona Naționalei (12 august 2000-6 iunie 2001). Bilanțul: 8 victorii, 2 egaluri, 3 eșecuri.
• Cel mai prețios succes, ca selecționer, 2-0 (1-0), cu Ungaria, pe 2 iunie 2001, la București, ambele goluri fiind marcate de Marius Niculae. Era o partidă în preliminarile Mondialului asiatic.
• După meciul câștigat în fața Lituaniei, 2-1 (1-0), la Kaunas, în 6 iunie 2001, tot în preliminariile CM, a lăsat Naționala României pentru Sporting Lisabona. N-a fost vorba doar de căruța de bani oferită de lusitani, cum au zis mulți, ci și de lehamitea produsă de “unele” persoane din anturajul intim al fotbalului de acasă, atât de putred.
• Cu Sporting a câștigat, în primul sezon, campionatul, Cupa și Supercupa Portugaliei!… Se mai poate mândri și cu promovarea unor telente ajunse, astăzi, stele mondiale: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana și Ricardo Quaresma.
• A antrenat, apoi, în Franța (pe Rennes și Monaco), în Emiratele Arabe Unite (pe Al-Jazeera) și Standard Liege.
• Cu Standard a câștigat (surprinzător pentru mulți) campionatul Belgiei, și a ajuns cu echipa în actuala primăvară europeană, însă “lucrat” în culise, nu l-a prins “zăpada mieilor” pe malul Meusei. Luna trecută, frumoasa aventură belgiană a lui Loți s-a încheiat brusc, cu gust amar…

…Astăzi, însă, un buchet de gânduri însorite. La Mulți Ani, Loți Boloni!

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria “Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), “cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5,  la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

• Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
• Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
• Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
• Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
• Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
• Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
• Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
• Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
• Cei mai mulți “ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
• Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!

…”Mărțișor”, luna femeilor, a debutat cu o săptămână ce pare să fie a fotbaliștilor. Nu mai puțini de trei oameni de fotbal își serbează ziua de naștere în primele zile din martie. Trei nume sonore, fiecare galonat cu titluri și meciuri în Națională, un triptic de rafinament, intuiție și tenacitate, trei creatori de spectacol. Ca jucători și ca antrenori, de la baza piramidei până, acolo, spre piscuri.

…Cum spuneam și în emisiunea de la Telesport, la “History sport”, voi privi acest triptic sentimental, nu în ordinea vârstei, respectând data din luna martie și nu anul venirii pe lume al celor ce aveau să devină frumoși trubaduri la curtea regelui fotbal.

…Primul care a deschis luna Mărțișor este un olten, Emil Săndoi, născut pe 1 martie 1965, în Cetatea Banilor, acolo unde a bătut monezi de aur în “sportul-rege”. A jucat 350 de meciuri pe prima scenă, marcând 49 de goluri. Și-a petrecut 14 sezoane minunate la Universitatea Craiova, sub tricoul căreia s-a bucurat de un titlu de campion al țării și de două Cupe ale României. Două sezoane în Trivale și unul la Angers, în liga secundă din Franța. A adunat 16 partide în cupele europene, toate cu trupa olteană, a adunat și 30 de “tricouri”, la Națională, unde s-a retras prematur, din cauza unui accident nefericit ce l-a prins tocmai când era pe creasta valului!

…A luat un nou start ca antrenor. Același tip cerebral, serios, și ca technician, la Craiova, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui și, de doi ani, la Naționala de tineret, unde a ratat la mustață o calificare în primele echipe ale Europei, vis încă nespulberat… Oricum, “mânjii” tricolori i-au oferit ca un mic cadou la cei 45 de ani împliniți luni, egalul (1-1), din amicalul cu Israel, de ieri, în deplasare…

…Aurică Beldeanu, puștanul care a văzut elixirul Vieții pe 5 martie ’51, la Dobroești, o comună lângă București, “giuvaierul” crescut la “fabrica” din Parcul cu Platani, înseamnă un reper pentru inteligența din joc, travaliu, dar și tehnicitate, pentru loviturile libere de maestru în cele 353 de evoluții, cu 44 de goluri marcate. Astăzi, se consideră oltean, căci Craiova l-a adoptat repede pe cel ce părea un fiu risipitor, după ce se jucase, parcă, cu talentul lui rar, și la “bancari” și între “furnalele” Reșiței, unde-l dusese pentru spectacol Ilie Pătruică.

…Stălucirea i-a venit deplin la Craiova-Maxima, sub tricoul oltenilor cucerind două titluri și trei Cupe ale României, dar, mai ales, susținând 28 de jocuri europene, unde a înscris de 5 ori, capodopera fiind acel gol de Legendă de la Leeds, din noiembrie ’79, asemănat de englezi, fascinați de execuție, cu al celebrului Lorimer.

…A dansat superb de 19 ori și în Națională, primind aplauze și pe Wembley (unde a fost 0-0), după ce, cu 6 luni, în urmă, figura în “11″-le care, la București, învingea în premieră, oficial, cu istoricul 2-1, naționala Angliei!

…Enciclopedie de fotbal, Aurică Beldeanu n-a ezitat să înceapă antrenoratul la copii și juniori, ajungând consilier și la echipa mare a Craiovei. Și totuși, opinez că merita mai multă încredere din partea diriguitorilor ultimilor ani din fotbalul românesc…

…În fotbalul nostru, când spui “Armeanul”, automat zici Florin Vaschin Halagian, omul care a dus întâiul (dar nu singurul) titlu în Trivale. S-a născut la 7 martie ’39 în București, și nu Pitești, cum cred mulți! El este antrenorul care a trăit orice meci ca un “vulcan”, descoperind rețete miraculoase pentru 3 titluri de campion, dar și pentru salvări ca și imposibile de la retrogradare.

…Puțini și-l amintesc ca jucător, cu 58 de meciuri în Divizia A. Ca mijlocaș de intuiție și travaliu a jucat la Dinamo (București și Pitești),  Progresul CPCS, Petrolul Ploiești, Minerul Baia Mare, la Știința București, în “B”, agățând ghetele în cui la Vagonul Arad.

…Pe când avea nici 33 de ani, devenea, la Pitești, cel mai tânăr coach din prima ligă, unde a antrenat 12 echipe, pe care le-a condus în aproape 900 de meciuri. Recordmanul tehnicienilor români, veșnic tânărul “Hala” a cutezat toamna trecută, la 70 de ani trecuți, să ia loc pe banca Gloriei Bistrița!

…Campionatul de debut, ’72-73, avea să-l încheie apoteotec, cu Argeșul inegalabilului Dobrin îmbrăcat în hainele de gală ale Campioanei, ispravă pe care o va repetata și în ’79, tot în Trivale, dar și în ’92, aflat la cârma lui Dinamo.

…Maestrul de la catedra fotbalului-practică a antrenat și Naționala olimpică, a fost antrenor federal, observator și consilier al președintelui FRF. Veșnic tânărul, inegalabilul, legendarul Florin Halagian.

…Un Armean, un Muntean ș un Oltean… Celor trei minunați vestitori ai primăverii, “La Mulți Ani”, Sănătate-Maximă și bucuriile pe care le merită din plin!

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru “pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi “gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de “Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină “Stăpânul Inelelor”, “Air Jordan” sau “His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului “Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe “Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca “Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului “Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două “triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în “regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu “Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al “Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub “inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film (“Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: “Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi “Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu “dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea “Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și “rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ‘90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile “Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…