Arhivă

Arhivă pentru ‘Happy History’ Categoria

Jurnal de vară (12). GATA, TEMUTA OPERAȚIE DE CATARACTĂ S-A DUS!

septembrie 2, 2017 Fără comentarii

…A fost o operație ușoară, ușoară, ca o ploaie scurtă de Primavară!… Nici treisferturi de oră de când mi s-au pus primele picături pentru dilatarea ochiului terminat 80% de cataractă și până am ieșit -după anestezie (două înțepături de albinuță, în trei minute fruntea îmi era ca din plastic!) și schimbarea, în câteva minute, a cristalinului (Doamne, unde a ajuns știința!)-, cu o față de ciclop sau de pirat, cu ochiul stâng, operat, ascuns sub un mare pansament-bandaj… Noaptea a fost puțin mai greu, nefiind obișnuit să dorm pe spate sau pe o singură parte. A trecut, însă, și ea liniștit, cu prea puține temeri că pot lovi locul sensibil, lucru INTERZIS cu desăvârșire… Operația?!…

…Am ajuns la Clinica particulară, de lângă Parcul Libertății, miercuri, 23 august, la ora 10:10. Eram programat la 10:30. În sala de așteptare, pe scaune, 13 oameni măcinați de emoții, poate și de un mugure de frică firească. 13, cifra mea norocoasă… Un televizor rula imagini și știri. Nimeni nu le urmărea, fiecare cu gândurile, spaimele lui. Amabila doamnă de la desk întreabă dacă vrem alt program. O vecină de scaun, la peste 70 de ani, cere imediat „Un meci de tenis, se joacă la ora asta!”… Apare un prim domn, spre 70 de ani, cu un bandaj mare în dreptul ochiului drept. „A fost foarte ușor!”, ne îmbărbătează… El a scăpat de operație… La 11:30 fix, sunt dus să mi se pună un prim set de picături, pentru dilatarea ochiului bolnav. Urmează altul, mi se spune, peste o jumătate de oră…Trece o oră, nu mă cheamă nimeni,întreb dacă m-au uitat, nu, numai că erau alții înaintea mea… Cei operați ies entuziaști… În sfârșit, la 13:05, sunt dus la anestezie. Într-o cameră cu trei paturi. Două sunt ocupate. Două doamne întinse. Îmi scot sacoul, nu și cravata, mă întind și eu pe pat. Alt set de picături. După nici cinci minute, o doamnă doctor vine la capul meu, mă întreabă câte-n lună și în stele, fără Caramitru, doar cu Mălăele… Îmi palpează ochiul stâng, îmi ridică pleoapa și simt un ac de albină. „Nu vă fie frică!”… „Nu mi-e frică, doamnă, eu am avut un pistol la tâmpla stângă, nu mă tem de o injecție!”, mă dau vioi, să alung emoția, nu termin bine monologul meu fără un ochi, că simt o înțepătură fină până în creier, icnesc. „Gata, asta a fost!”… M-ați și operat?, întreb glumeț… „Mai e puțin!”… Doamna anestezist, psiholog rasat, ia loc pe scaunul de lângă patul meu și caută să-ți țină moralul ridicat. Îmi vine, deodată, un nebun chef de vorbă, spun, mucalit, că abia aștept să-mi schimb…parbrizul la ochiul stâng, doamna doctor râde, binedispusă, o întreb cât rezistă anestezia, deja partea stângă a feței nu o mai simt bine, parcă și capul a început să înțepenească, îmi mângâi fruntea și pare e o piatră fină șlefuită sau ceva din plastic… Întreb dacă e adevărată povestea auzită, cea cu anestezia prin picături?… „Da, e adevărată, dar nu are randamentul anesteziei prin injectare. S-ar putea să simțiți puțin operația!”… Să simți cum ți se umblă cu bisturiul pe ochi?!…Mă cutremură gândul ăsta!…Ochiul stâng parcă are pleoapele sudate….”Nu vă faceți griji, vor fi deschise cu un mic aparat special, înainte de operația propriu-zisă”, mă liniștește doctorul anestezist…

…Este chemată și a doua doamnă, cea din patul de alături, în sala de operație… Mă tem să nu treacă anestezia până la operație, mi se umblă pe ochi, nu pe gambă… „Anestezia ține trei-patru ore, nu vă face griji!”, îmi citește gândurile doamna anestezist de lângă mine… Vine o altă femeie în halat albastru și îmi dă cu o substanță galbenă, dezinfectantă, pe gene, în jurul ochiului stâng… Apare doamna care a fost pregătită pentru operație în primul pat, cel de lângă fereastră. Cu un bandaj mare pe dreapta feței. „N-am simțit nimic!”, zice dânsa voioasă, parcă să mă încurajeze… Sunt dus pe un hol în sala de operații. Arunc o privire spre ceas. ora 13:35…Mă ia în primire altă doamnă doctor. Eu știam că mă operează un domn, ditamai Profesorul… Doctorița mă invită pe un pat ca o masă, cu un mic lăcaș pentru cap, mă întind, cu fața în sus, sub o aparatură ciudată… Pa ambii ochi mi se pun plastice largi, groase. Nu mai văd nimic. Umbre, ciudate figuri geometrice dansează prin ochii închiși. Și o dungă galbenă. „Bună-ziua, distinse domn!”, aud vocea unui domn. „Bună-ziua, domnule Profesor!”… Simt că se desface ceva deasupra ochiului stâng. Profesorul și doctorițele din jur discută ceva despre avantajele Vitaminei D… Aud zgomot de metal, strâng cu mâinile de rama mesei de operație. Un fior a urcat brusc în mine. „Fiți relaxat! Totul merge bine!”, aud un glas, ca un pahar cu apă rece, dat să mă refacă. Umbre de tot felul se zbat prin fața ochilor mei izolați de lume. Aștept o atingere, o mică durere… Nu vine… După un timp nedefinit, așteptare grea, îl aud pe Profesor monologând fericit: „Să fiți sănătos! E gata!”… Mi se scoate „echipamentul”, mi se pune un pansament, un bandaj mare pe stânga, mă ridic, văd cu ochiul drept un domn cu mască pe față, n-are mai mult de 40 de ani… „Mulțumesc, domnule Profesor!”… „Să fiți sănătos!… Detalii suplimentare primiți de la doamna doctor!”… Mulțumesc, îmi iau sacoul, ies, tulburat, dar fericit! Cât de ușoară a fost operația pe care am tot amânat-o de un an!… Mă uit la ceas… E ora 13:50!… Doamna doctor mă conduce într-un cabinet alăturat, îmi întinde o fișă cu medicamentele pe care trebuie să le cumpăr și să încep cu un antibiotic chiar din seara asta. Îmi face verbal lista lucrurilor obligatorii, să nu ating cumva zona operată, să nu fac efort fizic, mișcări bruște, să nu dorm pe partea ochiului operat, să evit praful, curentul. Urmează să ne vedem a doua zi, dimineața, între 8:30-9:00…

…A doua zi, joi dimineață, la 8:35 fix, primul control (duminică dimineață mai urmează unul, profesionist adevărat, domnul Profesor!), prilej să mi să scotă bandajul de la ochiul stâng și să fiu asigurat că „Totul este OK!”. După care, fără gene, M-AM TREZIT ÎN…ALTĂ LUME, MAI VIE, ÎN CULORI-POFTĂ DE VIAȚĂ, cum nu mai văzusem, cu un ochi, de câteva luni bune!…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Voi reveni, curând, la viața obișnuită, nu, nu sunt infirm, dar nu forțez incredibila mea nouă vedere încă 9 zile, cât urmează tratamentul cu picături (de șase ori pe zi!), antibiotic și evitarea șocurilor fizice, mișcărilor bruște și a scăderilor subite de nivel! După care, la o lună fix de la operație, controlul general și obținerea noilor dioptrii pentru alți ochelari… Cum am putut, oare, să mă chinui cu un singur ochi perfect?! Am cheltuit atâta timp și bani cu tot felul de nimicuri, numai de vederea mea n-am avut timp!… Important este, însă, Prezentul!
…Azi, trăiesc și eu ca Omul normal, cu doi ochi! Mare Bucurie, pe care, cam un an, mi-am furat-o, inconștient…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (11). MONOLOG CU UN SINGUR OCHI! SEMN CĂ UN TIMP NU NE MAI ÎNTÂLNIM…

august 26, 2017 Fără comentarii

…Mâine este 23 august! Când eram pionier… Ce e aia pionier, sigur se vor întreba unii mai tineri!?! Păi, pe scurt, un elev cu o cravată roșie la gât, care trebuia să-i iubească pe tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu, și câte altele… Când eram pionier, ba și liceean, chiar și în primul an de facultate trebuia, în fiecare zi de 23 august, să mergem la defilare, la Șosea, să trecem prin fața tribunei tovarășilor conducători ai țării, iubiți în grup, nu-i așa?!, să le scandăm numele, să-i ovaționăm și să ajungem, fericiți, în Parcul Herăstrău… Pentru chestia asta de câteva minute în fața tovarășilor plictisiți de la Mausoleul Puterii, care vorbeau obosiți între ei și arar ne răspundeau ca roboții din mâini, când noi ne dădeam bojogii strigând tot felul de lozinci, porneam de acasă, pe căldură sau pe ploaie, pe la 6 dimineața, ne încolonam, undeva, la Piața Victoriei sau în fața unei școli din preajma Pieții Romane… Bine că s-a dus Ziua aceea atât de dragă tovarășilor…

…Mâine, 23 august 2017, la ora 10 fix, eu nu merg la defilare, ci să mi se repare un ochi! Stângul!… De ceva vreme eu nu citesc decât cu un ochi, cu dreptul. Mi se va înlocui cristalinul, mi s-a spus că-i o operație ușoară, recuperarea e mai pretențioasă… În seara asta, pe când priveam dechiderea Festivalului Under Cloud, cu un spectacol („Ultima bandă a lui Krapp”) cu mult sub textul celebrului Samuel Beckett, părinte al teatrului absurdului, împreună cu Eugen Ionesco, mă întrebam, așa, ca dramaturgul, absurdul, nu clasicul, dacă, mâine, odată cu schimbarea cristalinului, mi se vor șterge zecile de mii de imagini, alb negru și color, amintiri, banalități și fapte de suflet, triumfuri și decepții, Lumini și Umbre ale Vieții, penalty-uri și ofsaiduri văzute clar, comentate prompt în transmisii TV, fără să o dau după copac?!… Când și cu ce le voi mai înlocui, după șapte decenii de colecționar de Viață?!

…Câteva zile, câte oare?!, nu voi mai avea voie la computer, nici la TV, nici să citesc, Doamne, am să înnebunesc, Adio, prieteni de pe Facebook, îmi va fi tare greu fără voi, fără Rondul de dimineață pe Internet, adio meciul FCSB-ului, de mâine noapte (victorioasă o văd cu Sporting Lisabona!), voi trăi cu un ochi, fără să am voie să plâng, de fericire sau de tristețe, fără să rescriu, la cald, finalul piesei „Dans cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge, în New York”, după discuția bogată în sensuri și semnificații, din această seară, abia ieșiți de la UnderCloud, cu remarcabilul regizor Sandu Grecu, decis să facă încă un spectacol mare cu un text de-al meu, după „Beethoven cântă din pistol”, în aprilie ’94 (spectacol ovaționat și la New York, Bridgeport, Stockholm), și „Pușlamaua de la etajul 13”, în aprilie în 2016 (onorat, în iunie, cu participarea la Marele Festival Internațional de Teatru Sibiu, și în 12 octombrie, în așteptatul „Fest(in) pe Bulevard”, bogatul Festival de la Nottara, urmând, se spune, ca în noiembrie „Pușlamaua” basarabeană să fie prezentă la un Festival Internațional din Sardinia!), ambele producții ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău. „Dans cu Miss Liberty” ar urma să se monteze la un teatru bucureștean (îi voi da numele, după ce se va semna contractul, nu mă mai „frig” a doua oară!)…
…Monologul meu cu un ochi sper să fie cât mai scurt, nu pot discuta doar cu Alter-Ego cuibărit cu doi ochi în mine, am nevoie de voi, Prieteni, de Lumină pentru Ambii ochi și pentru Suflet…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 3.019 persoane

Jurnal de vară (10.) NEMURITORUL ZORBA!

august 20, 2017 Fără comentarii

…Când Bunul Dumnezeu mi l-a făcut pasager într-un taxi din New York, în Central Park, în fața fermecătorului restaurant „Tavern On The Green”, în primăvara lui ’95, pe genialul Anthony Quinn, iar eu l-am intâmpinat tulburat, visând, „Bună seara, domnule Zorba”, nemuritorul Zorba m-a întrebat dacă sunt grec?! Spunându-i că sunt român, a replicat surprins:” Și, atunci, de ce mi-ai zis Zorba?!”… I-am mărturisit sincer: „Pentru că am văzut celebrul film de 17 ori!”…”De 17 ori?!…Ești nebun!…Și de ce ai văzut un film de 17 ori?!”…Cum să-i traduc eu în engleză, să mă înțeleagă cu adevărat: „Pentru inegalabila dvs Poftă de Viață!”…

..Acest inegalabil videoclip, descoperit în 18 august 2017, prezentând Legenda dansând cu divinul compozitor grec Mikis Theodorakis, mă scutește de orice altă explicație și mă face FERICIT, FERICIT pentru a nu mai știu câta oară!… Să dansam cu Zeii, „Boss”, cum m-ai gratulat în acea de neuitat Noapte de Vis!… Când la capătul scurtei, memorabilei mele curse de taximetrist de noapte la New York, mi-ai dat 50 de dolari, deși ea făcuse 3:75 $, ai început să dansezi „Zorba Grecul”, în fața la Plaza Hotel, chemându-mă și pe mine să dansăm nemuritorul, sublimul Sirtaki! Dansul cu Zeii, Boss!…

…N-am mai avut fiorul nebuniei să cobor din taxiul oprit în fața hotelului de lux și să dansez cu Zorba, cu Zeii!… Făcusem, fascinat, o Nebunie, am condus taxiul câteva sute de metri, cu astralul Zorba în spatele meu, în acea noapte de vineri, deși Central Park era închis până luni la 6 dimineața! Mă stârnise trimisul Zeilor, să ajungă mai repede la Plaza Hotel, înaintea prietenilor lui cu care petrecuse la „Tavern On The Green”, care luaseră limuzine de lux. Ele n-aveau, însă, șofer un nebun ca mine, în stare să vadă filmul „Zorba Grecul” de 17 ori și, mai ales, să încalce interdicția din Central Park (din orice vineri, de la ora 10 PM, până luni la ora 6 AM!), ca să ajungem primii la Plaza Hotel!

…Anthony Quinn și-a așteptat amicii coborâți din „frumoasele americane” albe, ca să le reamintească, sub fior de copil, promisiunea de a sosi primul la locul întâlnirii, neuitând să sublinieze: „Voi n-ați avut un driver cum am nimerit eu, un minunat român nebun, care a văzut „Zorba the Greek” de 17 ori și iubește Viața!”… M-a pupat pe frunte, prin fereastra deschisă a taxiului, și mi-a mulțumit că l-am adus primul, înaintea limuzinelor!… „Take care, my friend!”, au fost ultimele cuvinte ale Zeului pământean către mine, muritorul de rând, o mână fluturând și lacrimile scăldându-mi sufletul de atâta netrăită fericire!
…”Driverul lui Zorba Grecul” a plecat, atunci, în miez de noapte, plutind pe bulevardele dintre Zgârie Nori, a traversat Queesboro Bridge fredonând dumnezeiescul Sirtaki, a renunțat să mai conducă taxiul în noaptea aceea, a mers la Companie și a predat mașina galbenă, deși nu se făcuse nici 1 AM!?!… …Nu mai puteam conduce, eram totul o flacără, un răsărit de neștiută viață, dansam în flăcări de fascinație cu Zorba Grecul în Central Park și în față la Plaza Hotel…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru acea Noapte Magică!

 

 

 

Jurnal de vară (9). DIN NOU LA SACOU, CĂMAȘĂ ALBĂ ȘI CRAVATĂ…

august 12, 2017 Fără comentarii

…Gata, nu mai sunt boier, să mă scol la 9, 9:30, uneori la 10, dimineața! Sigur, nici ca pe vremea frumoasei mele navete la Giurgiu (5 ani, 7 luni, 22 de zile!), când trebuia să mă trezesc, de cele mai multe ori cu întunericul pe umeri, la 5:30 sau 6:00!… Acum, mai exact de nici o săptămână, adio boieria din ultimul an și jumătate!… La 7-7:30, dimineața, sunt sub duș, apoi, mic dejun luat, adăpat animăluțele (Ulysses, broasca țestoasă, și Rechinul, peștișorul din acvariu), medicamentele îngurgitat, gata de drumul spre noul meu loc de muncă. La sacou, cămașă albă și cravată, mirosind fin a parfumul meu preferat, „Boss”, așa cum am fost și în prima mea zi de „Taximetrist de noapte la New York”, într-un 14 februarie 1987, de credeau că-s vreun inspector cei de la desk-ul Companiei de unde ridicam taxiul închiriat!…


…Acum, la trei ace, nu merg decât aproape de casa mea, 15-20 de minute de mers pe jos, sănătate curată, nu mai regret pierderea „pedometrului” dat de Ducu să-mi măsoare pașii făcuți în 24 de ore… Ați, dedus, sunt din nou angajat!… Au și început să vină „Felicitări” și urări de succes, chiar dacă n-am făcut publică noua provocare a Destinului. Mă bucur, totuși, că mai circulă și veștile bune, că m-am săturat de dezamăgiri, spitale, divorțuri, accidente, drame și catastrofe…


…Nu vă spun unde am fost provocat din nou! Când voi avea primele realizări (inițial, am vrut să scriu „performanțe”!), nu va mai fi nimic doar… sugerat… Cert este că îmi place noul meu loc de muncă, rezonez sufletește și rațional cu el, suntem un mic grup de oameni „în materie”, plini de entuziasm, din fericire pentru noi, din păcate pentru alții care și-au pierdut calitatea de bază care a cam dispărut în orice provocare! Am Idei ce fug de banal, ce vor să repare nedreptăți, am (re)intrat în noua Arenă să reușim ceva aparte!…


…Nu-i vorba de niciun nou post de televiziune, cum m-a întrebat un amic, nici să fi devenit, Doamne ferește!, ofițer de presă la un mare club bucureștean de fotbal, cum a crezut altul!?!… Oriunde voi fi, rămân același MMI, bolnav de fotbal și de teatru, de scris și de beția cu Frumos (mai ales cel moral, cam o „rara avis”), de Libertate! Nu întâmplător, volumul meu de debut în poezie, apărut anul trecut, se numește „Condamnat la Libertate!”… Libertatea de a visa mereu la Zbor spre Piscuri…

Jurnal de vară (7). JUNELE M.M.I. ȘI POVESTEA COSTUMULUI PURTAT LA ZAGREB, SEVILLA ȘI BARI!

iulie 16, 2017 Fără comentarii

… Da, am fost și eu un june-prim! Unul îndrăgostit de Viață și de meseria de comentator sportiv, chiar dacă am terminat Facultatea de…filosofie. Nu știu când am descoperit bucuria de a fi îmbrăcat elegant, musai cu sacou, cămașă albă și cravată. Așa am fost și în prima mea zi de…Taximetrist de noapte la New York, ținută ce i-a impresionat pe americanii-pasagerii mei care m-au întrebat din ce țară vin, iar când le-am spus din România, au vrut să știe dacă, acolo, toți taximetriștii sunt așa eleganți, iar eu le-am zis, fudul, că nu doar taximetriștii, ci mai toți oamenii sunt îmbrăcați civilizat la mine acasă, iar eu sunt…ziarist, nu taximetrist, am urcat în „office-ul galben” doar să fac o mână de bani, să-mi aștept familia, în America, în condiții civilizate și să scot un ziar în limba română, ceea ce s-a și întâmplat, la șase luni de la aterizarea pe J.F.Kennedy și la patru luni după ce m-am autocondamnat, pentru cinci ani și jumătate, la „carcera galbenă”…
…Costumul din fotografia aceasta, realmente de Arhivă sentimentală (mulțumesc mult lui Cristian Otopeanu, care a postat-o!), are o frumoasă, nostimă istorie…

…L-am îmbrăcat în premieră, nou-nouț, în deplasarea de trei zile de la Zagreb (6-8 mai 1977), unde Naționala noastră de fotbal, antrenată de legendarul Ștefan Kovaci, avea să întâlnească, în preliminariiile C.M., „Cea mai puternică Națională din ultimii 20 de ani a plavilor”, cum scria presa iugoslavă. La Zagreb, unde „tricolorii” noștrii, culmea ghiniorului, la îmbarcarea în charter, nu-i aveau pe Răducanu, Dinu, Dumitru, Lucescu, accidentați în ajun. Eu trebuia să transmit, pe 8 mai, meciul pentru TVR și, înainte de plecare, mi s-a transmis ferm, de două persoane „grele”, să fiu foarte atent la ce vorbesc, din moment ce 8 mai este ziua pcr!…Eram cocoșat de emoții, nu prea am mâncat, n-am putut dormi în cele două nopți, în camera cu nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ba, cu vreo 18 ore înainte de meci, în toiul nopții, am preferat să ies în vestibulul din fața camerei și să simulez exerciții de…comentariu, cu gândul la partidă. Făcusem trei variante de final, ăsta era cel mai greu, transmiteam, doar, în… ziua partidului: 1. Ne bat sârbii de ne sună fotbalul în cap, și nu știam cum pot încheia comentariul unui asemenea meci?! 2. Ne bat greu, ceea ce ar fi onorabil… 3. Și, așa, ca o Iuzie, facem un norocos 0-0!
…La masa de prânz, din restaurantul hotelului, unde era Naționala, nea Piști a invitat toți ziariștii veniți pentru meci, La masa gazetariulor, Ștefan Kovaci a umplut paharele și a toastat pentru…victoria noastră!?! Eu,care înaintea transmiterea la TV a unui meci, darămite al Naționalei, nu mâncam și nu beam strop de alcool, am refuzat politicos să duc paharul la gură… Nea Piști s-a cam supărat, „Bine, nu vrei să-i batem pe sârbi?!”, mi-a dat o replică de KO, așa că am sorbit din licoare, ciocnind pentru Victoria noastră! Și a fost, incredibil, dar strict autentic, 2-0 pentru Naționala României, golurile fiind marcate de Dudu Georgescu și Iordănescu, în prima repriză!…

……Am avut șansa să fiu ales ca „secundul” lui Ioan Chirilă, profesorul meu în gazetărie, trimiși la meciul-meciurilor pentru fotbalul românesc, Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, în…7 mai 1986! Steaua contra colosului Barcelona!… Acum, se știe istoria partidei de Legendă pentru noi: Duckadam, Eroul, cu patru penalty-uri apărate, Balint și Lăcătuș, unicii transformeri, și… 2-0 pentru Steaua, devenită Regina Europei!… Seara, la vreo trei ore după meci, am făcut o fotografie (pe care am publicat-o de mai multe ori!), lângă Trofeul Cupei Campionilor Europeni, postat la intrarea în restaurantul de la Hotel Macarena. Eram în același costul pe care-l purtasem la Zagreb!…Costumul de 2-0!

…Vara lui ’90! Italia. Coppa del Mondo,. România calificată după 20 de ani la un Mondial. Sunt acreditat pentru ziarul meu de la New York, „Lumea Sporturilor”. Primul meci, la Bari, contra URSS, debutul în Grupa din care mai făceau parte Camerun și…Maradona! Începând să cred în fetișuri, am luat cu mine peste Ocean același „Costum de 2-0”, cum l-am numit cu drag!… Așa, ca un Destin, în 4 iulie 1986, când am părăsit Bucureștiul, luând drumul cumplit de greu al vizei pentru America (vezi Lagărul de refugiați de la Latina) între puținele haine din micul meu bagaj s-a aflat și…Costumul de 2-0! Era Trofeul meu sentimental…
…Înaintea jiocului cu sovieticii de la Bari, la Centrul de presă, reîntâlnire după patru ani cu mulți dintre confrații de la „Sportul” și din presa de sport din țară, cărora le adusesem și câte un mic souvenir american. Unii, aveam să aflu, după partidă, au cârcotit, că, vezi Doamne, am ajuns de rău de tot în America, de n-am avut bani să-mi cumpăr un costum nou, tot cu ăla din țară am venit!.!?!.. Dincolo de răutăți, rezultatul: România-URSS 2-0, ambele goluri marcate de Lăcătuș!

…Aceasta a fost frumoasa Istorie a unui costum și a unui june îndrăgostit de Viață și  Sport, acum, de Teatru. Fără a uita vreodată Minunata mea istorie de Comentator sportiv!

Jurnal de vară (5). 4-TH OF JULY, ACUM 31 DE ANI ȘI ASTĂZI!… INSULIȚA SCLAVILOR FERICIȚI

iulie 8, 2017 Fără comentarii

…Acum 31 de ani, în 4 IULIE, joc al Destinului, la ora 8 dimineața, am plecat, cu o Dacia 1300 burdușită, din fața blocului în care locuiam, în zona Polivalentă, să descopăr America!… Nu știa nimeni despre nebunia mea, nici Cornelia, nici minunatul meu tătic, Dumnezeu să-l odihnească în pace, nici surioara Mona, nici socrii, cumnata, nimeni! Doar Eu și Alter-Ego-ul meu… Riscam totul (carieră în gazetărie-presa scrisă, radio TV, dramaturgie) pentru Libertatea piciului meu scump, Ducu, de zece ani pe atunci… A fost nevoie de un surghiun de cinci luni și zece zile (ducă-se-n uitare!) în Lagărul de refugiați din Italia (Latina și Roma)! Am de ce sărbători, astăzi, 4 IULIE 2017!

…AZI, la București, am refăcut traseul ACELUI 4 IULIE 1986, lăcrimând de câteva ori.. După care, la prânz, am sărbătorit cu mezinul Mircea Robert, in Bucuresti, 4-th of July, cu un Seafood Combo Platter (Crispy Calamari, Popcorn Shrimps, cu Sweet Chili Mayo), udat cu un vin roșu sec (eu, cu oarecare umor) si o limonadă japoneză (Flăcăul meu cel mic), ambii cu gândul peste Ocean, toastând pentru minunatele Celine și Genevieve, Ducu, Cornelia și Karina!…

… Acum 31 de ani, la ora prânzului festiv de azi, din centrul Capitalei, plecasem cu Dacia 1300, spre… America! La ora când chefuim, acum 31 de ani, stăteam o oră și jumătate la coadă, într-o benzinărie din Slatina, să-mi umplu rezervorul ca să ajung la Timișoara, prima escală în lungul drum al nopții către…Libertate! Chestia aia cu benzina era ultima „bucurie”-vitamină din „societatea socialistă multilateral…îngropată”! (Lasă, că suport, astăzi, atâtea „lepșe” amare din
așa-zisa democrație română neocomunistă!)…

… În dimineața asta..de 4 Iulie 2017, mai exact pe la două în noapte, am terminat de rescris o piesă veche de…20 de aniI Sunt bucuros de ce-a ieșit în ultimele patru zile, când n-am ieșit din casă, cred că este unul.dintre cele mai bune texte dramatice ale mele, cu un final în care, efectiv, mi-a ieșit o formidabilă…lovitură de teatru!
… Piesei îi spunea „Pierdut în New York”, acum 20 de ani, când am scris-o și s-a bucurat de un excelent spectacol, în regia lui Florin Antoniu, la „Valahul” (pe atunci!) giurgiuvean, mult aplaudat, în… deplasare și pe scena de la Nottara!… Azi, după două decenii și mai multă experiență, are două titluri: „Azilul de noapte de la capătul Podului” sau „Insulița sclavilor fericiți”… Cel care m-a stârnit cu acest text, eminentul regizor Sandu Grecu, are de ales… Să mă pregătesc de Premieră?! Nu de alta, dar feciorul meu cel mare Ducu mi-a reamintit și azi-noapte, când, înconjurat, în Las Vegas, de minunile lui Celine, Genevieve și Karina (vâzându-nevăzut și discutând pe WhatsApp!), pe cât Noiembrie m-am decis să zbor spre Los Angeles, ca să-mi cumpere bilet de avion!
…Happy Birthday, America!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (4). AȘTEPTÂNDU-L PE ZORBA GRECUL!

iulie 7, 2017 Fără comentarii

…Pe celebrul Zorba Grecul, alias Anthony Quinn, l-am întâlnit în carne și oase, în primăvara lui ’95, în taxiul condus de mine prin Babilon. O cursă scurtă, de la „Tavern on the Green”, din Central Park, până în fața luxosului Plaza Hotel. O cursă care nu poate fi uitată vreodată, prinsă în volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”, apărut, în două ediții, în 2000, și în piesa de teatru cu același nume retrăită cu lacrimi (nu scrisă!) acum doi ani!

…AZI, 24 iunie 2017, l-am reîntâlnit pe Zorba, LA FESTIVALUL „MITURILE CETȚĂȚII” din Constanța, În două spectacole așteptate la această frumoasă Gală,  cel al bulgarilor de la Teatrul din Dobrici (din păcate, fără subtitrare in limba română!) și al Teatrului din Baia Mare. Două variante opuse ale lui „Zorba Grecul”, cu lumini și umbre, pe alocuri ceață. dar asta-i o altă discuție dintr-un viitor apropiat… Minunat a fost că, la spectacolul dinamic al bulgarilor din Dobrici (fost Tolbuxin), deși n-a existat subtitrare, publicul constănțean a stat în sală până la căderea cortinei!… La polul opus, spectacolul băimătenilor, o parodie-bășcălie a regizorului Marcel Țop,, Zorba încheindu-și frumoasa lui existență prin…Maramureș (Sic!)…. Chiar dacă s-a jucat pe scena în aer liber din Piața Ovidiu, unde intrarea a fost liberă, la pauză asistența s-a cam înjumătățit!?! Oamenii știau altă poveste-Legendă a lui Zorba Grecul, din filmul nepereche cu Anthony Queen!… O fi învățat ceva din această nefericită experiență regizorul?!

…ÎN TOAMNĂ, prin octombrie, urma să-l întâlnesc, pe o scenă bucureșteană, pe Zorba al meu, cel din piesa „Taximetrist de noapte la New York”!… Acum trei zile, însă, în briza mării, am decis, împreună cu un valoros regizor, că nu va mai apărea spectacolul pentru care am început de trei săptămâni tratativele! Când nu cred 100% într-o idee, renunț la ea! Iar când simt că regizorul (cât de Nume ar fi el!) se află pe alt palier, paralel cu textul meu, El-impresionist, eu-expresionist, renunț la colaborare! Cred că e mai bine așa! Sigur, e tare grei să știi să renunți la timp! Acum 30 de ani, probabil n-aș fi avut această tărie morală…

…ȘI, TOTUȘI, ZORBA, IDOLUL MEU, pentru care am vizionat filmul „Zorba Grecul”, de 17 ori, fapt pentru care Anthony Quinn m-a considerat nebun, atunci, în primăvara lui ’95, Zorba al meu, spuneam, va apărea, curând, într-un spectacol de teatru! La Teatrul Național Radiofonic, în piesa „Taximetrist de noapte la New York”, în regia competentului și sensibilului Gavriil Pinte. În rolul lui Zorba Grecul, minunatul actor Valentin Teodosiu! Mai multe amănunte, în preajma Premierei! Eu am început să-l aștept pe Zorba Grecul…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (2) COMENTATORUL DE FOTBAL versus DRAMATURGUL M.M.I.!

iunie 20, 2017 Fără comentarii

…Când mă aflu la Sibiu, la al 3-lea, ca dimensiune și valoare, Festival de Teatru din lume (după Avignon si Edinburgh!), cu aproape 4.000 de invitați, într-o seară magică, în …România (nu altundeva!), când Orașul de pe Cibin este o scena uriașă, când îți intersectezi pașii, pe câțiva zeci de metri, ba mai și faci poze cu unii dintre ei, amabili, cu Silviu Purcărete, Mikhail Bareșnikov, Marcel Iureș, George Banu, Miklos Bacs, Octavian Saiu, Vasile Șirli și câți alții, nu în ultim rând cu arhitectul acestui Festival de Vis, ajuns la a 24-a ediție, Constantin Chiriac, firește, te simți mândru că ești Român și numai la Frumos te poti gandi! Ca un respiro într-o Lume (n-am zis Țara!) nebună și din zi in zi mai rea! Mulțumesc, Sibiu!…
…Mulțumesc, „Pușlamua de la etajul 13”, minunat spectacol al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, regizat încântător de Sandu Grecu și cu o cuceritoare Alexandra Grecu în rol principal, voi m-ați adus, azi, pe malul Cibinului, după 33 de ani!

…Chiar dacă taximetristul (care m-a luat de la Gară, unde am ajuns cu un autobuz de la…Șercaia), când i-am spus să mă ducă la Hotel Silva, m-a întâmpinat sec:”Vă duc la stadion, domnule Mircea M. Ionescu, deși nu mai avem Fotbal!”… Comentatorul de fotbal a învins, vineri, la amiză, pentru o clipă, Dramaturgul jucat în Marele Festival de Teatru de la Sibiu!…
…Povestesc fericit (cum altfel?!) „momentul”, spre miez de noapte, la masa cu vin roșu și un pui bine umplut de ciuperci și cașcaval, cu Sandu Grecu, Irina Rusu, Mariana Ciolan și Bebe Parhon, în acordurile Fanfarfei cu fete zvăpăiate ce străbate Orașul și flăcările ce însoțesc carele alegorice. La Sibiu nu se doarme!…

…Și ne mutăm în curtea Teatrului Național „Radu Stanca”, devenită Arca lui Noe, unde toată lumea cântă, râde și dansează, „Tinerețe, ritm și armonie” se intitulează, doar, un spectacol polonez din Festival, se mai soarbe o bere la doi mici excelenți sau un vin alb, e Lumea-ntreagă a Teatrului adunată de pe toate fusele orare… Ard timpul, renăscut, la o masă cu Matei Vișniec Sandu Grecu, Petru Hadârcă, directorul Naționalului „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu Saviana Stănescu, merituos dramaturg venit de la New York, povestim fericiți, atâte istorii, de ieri și de azi, numai din lumea teatrului. Acum cinci zile nu credeam că mă voi ridica de la pat…
…A trecut un ceas și jumătate de miezul nopții,, în curtea Națonalului sibian „Magia poveștilor” e în toi, Matei se grăbește spre un pui de somn, dimineață pleacă în Franța, Petru se duce și el la hotel, azi, sâmbătă, e în Festival spectacolul lui „În largul mării”, cu piesa lui Mrozek, pe care am dus-o, acum doi ani, în Festivalul de la Giurgiu… Burează cu stropi de frumos peste Sibiul în noapte plină, o iau spre Hotelul Silva (pe vremuri Hotelul Partidului!), la câțiva zeci de metri de stadionul unde am trăit atâtea meciuri de fotbal… Îmi revine, acum, în minte un joc din Cupa României, disputat pe Cibin, Universitatea Craiova-Gloria Bistrița, 1-0 pe o ploaie nebună, cu un june fundaș central al bistrițenilor despre care am scris, a doua zi în Sportul: „De urmărit un adolescent de 17 ani și ceva, strălucitor în defensiva Bistriței!”. Adolescentul se chema Gavril Pele Balint!…

…Gata cu amintirile de suflet, trebuie să pregătesc… cronica dramatică pentru „Taifasuri”… La Chișinău, la ora asta trecută de miezul nopții, trupa minunatei „Pușlamale” se pregătește să plece cu noaptea pe umeri în lungul drum spre Sibiu…
…Duminica 18 iunie, la ora 16, va apare pe scena Marelui Festival „Pușlamaua de la etajul 13”, a 10-a montare, excelentă, a piesei mele la Nationalul „Satiricus I.L.Caragiale ” Chișinău, unde titlul a devenit „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate”! Va garantez că va fi seara Dramaturgului!… Nu a minunatului meu Alter-Ego, Comentatorul de Fotbal!…

P.S. În fotografia făcută, vineri 16 iunie, alături de uluitorul regizor Silviu Purcărete și minunata actriță Irina Rusu, de la Naționalul „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (3). EVANTAI DE FOTOGRAFII DE SUFLET DIN MARELE FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE TEATRU SIBIU 2017!

iunie 20, 2017 Fără comentarii

…M-am întors, de la Sibiu, am revenit de pe altă lume, mai ales după ce am urmărit, duminică seara, în 18 iunie 2017, la Fabrica de Cultură Sibiu, un antologic spectacol de teatru ce te lasă mut de uimire și fericirea că ești OM: „FAUST”, în regia extraterestră, parcă, a lui Silviu Purcărete!… Am revenit, Acasă, mai bogat sufletește și cu un sac de imagini reținute de suflet și minte, câteva, prea puține, de fapt, prezentându-le, în treacăt, mai jos, într-o mică și personală Arhivă Sentimentală…

1. DOI DRAMATURGI ROMÂNI JUCAȚI ÎN LUME, MATEI VIȘNIEC (în stânga imaginii) și MIRCEA M.IONESCU (dreapta), flancând un REGIZOR DE EXCEPȚIE, SANDU GRECU (care le-a montat „cum laudae” câte două piese celor doi autori deramatici!), TOȚI TREI PREZENȚI ȘI APLAUDAȚI LA FITS 24!

2. UN norocos DRAMATURG ROMÂN (Mircea M.Ionescu), REGIZORUL SANDU GRECU (totodată și prolific director al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău) și UN TITAN ACTUAL AL REGIEI MONDIALE, SILVIU PURCĂRETE, ultimul încheind în minute bune de ovații, duminică noapte, FITS-ul ediția 24, cu un „FAUST” ULUITOR (avându-i, la Fabrica de Cultură, pe Ofelia Popii, Miklos Bacs și Cristian C.Stanca în fruntea unei fantastice distribuții-mamut!)… Chiar dacă spectacolul a împlinit 10 (zece) ani de la Premieră, el arată proaspăt de parcă abia ar fi fost lansat la scenă!

3. LA SIBIU, pe ALEEA CELEBRITĂȚILOR, ultima stea bătută în piatră de nemurire, sâmbătă (17 iunie 2017), fiind a excepționalului actor MARCEL IUREȘ!

4. În fața Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, așteptând intrarea după fermecătorul Ziar Orizontal scris cu atâta sclipire, în alb-negru, pe un Perete, dincolo de care, seară de noapte, oameni de teatru din Lumea-ntreagă au înțeles cum este „Să fii răpus de frumos” (cum sună titlul unui aplaudat Eveniment din Featival), totul culminând cu un fantastic Spectacol al focurilor de artificii, în seara de Adio. Mulțumesc, Sibiu! Mulțumim, Constantin Chiriac, Arhitect magic al acestui Festival-unicat!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de Primăvară (15). FRUMOASA MEA ZI DE 13 MAI, din zori și până-n noapte… ZIUA când am refuzat să mă mai uit la Fotbal!?!

mai 14, 2017 Comments off

…13 mai. Ziua când am debutat pe scenă, ca dramaturg, la Arad. Acum fix 38 de ani. O adevărată aventură (nu…”Aventura unei femei cuminți”, recordul de reprezentații în toată țara a unei piese scrisă de mine, montată la Teatrul Bacovia, 283 la număr!) Cu acest gând m-am trezit, în zori, la 6:30, însetat să-mi revăd amintirile…

…13 mai, Ziua de naștere a minunatei mele surioare Mona…Ani mulți, însoriți, Viața ca un Arc de Triumf, sora mea cea dragă!…
…13 mai. 2017. Ora 18:35. Lansarea celui de al 30-lea volum, al 17-lea de teatru: „Bărbatul cu trei picioare” (6 piese), în Foaierul saturat de oameni de la Teatrul Evreiesc de Stat, plin de căldură sufletească… Prezentare făcută măgulitor de doi oameni „grei”. Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, admirabil susținător al cărții de teatru la Editura Tracus Arte pe care o conduce cu har și dragoste de slovă românească, cadru didactic universitar care predă Istoria teatrului la Facultatea de teatru… Sandu Grecu, regizor extraordinar, Artist al Poporului, ctitorul, acum 27 de ani, al Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, al cărui director este, Creatorul de spectacole rare care a oferit în Turneul din această săptămână la București, pe scena de la TES, în frumosul Proiect „Teatru peste Prut”, cinci spectacole rare, nebune, nebune, fie că a fost vorba de Cehov, Bulgakov, Matei Vișniec sau „Pușlamaua” mea, ajunsă, la 21 aprilie anul trecut, la a 10-a montare. Și ce montare!
…13 mai 2017. Ora 20:20. „Puștoaica” de la Chișinău se termină în ovații. Sala și Actorii mă duc pe scenă. Noapte fericită în acest 13 mai…
…Discuții fugare, în Foaier, după spectacol. Baie de felicitări. Claudia Motea, Dorina Păunescu, Mihai Ciucă, Dana Pocea, Ion Cocora, Marius Zarafescu, minunata doamnă doctor Rodica Tudor, oncologul care mă supraveghează de opt ani. la București, după operațiile salvatoare ale eminentului doctor profesor Mihai Lucan, în 2007, la București, și peste 18 luni la Cluj, sunt încântați de spectacol… „La ce profesor a terminat facultatea de teatru Alexandrina Grecu, fantastica inerpretă a rolului principal?” se repetă p întrebare…Uluitoarea Actriță va da în septembrie 2017 la Facultatea de teatru din București! Abia a împlinit 18 ani!…A preferat Bucureștiul în locul Moscovei!… Cei prezenți la discuție sunt uimiți. „Este un fenomen!”, afirmă valoroasa actriță Dorina Păunescu, ieri aplaudată la Naționalul din Tg.Mureș, azi la TES…
…Mă despart de cei doi copii ai mei din România, Mircea Robert și Maria, prezenți, în primul rând, la Spectacol. Îi simt mândri, fericiți. Gândul îmi zboară și peste Ocean, la Ducu.
Mi-e atâta dor de el, de nepoțelele Genevieve și Celine, mai ales că, înainte cu două minute de Lansare, un om de teatru, Vasile Istodor, mi-a oferit o carte („Moș Crăciun”), scrisă de dânsul, să i-o dau lui Genevieve, născută în aceeași zi cu el, pe 13 octombrie… Regret că nu mai am să le dau copiilor mei câte un volum „Bărbatul cu trei picioare”. Nu s-au scos decât 40 de exemplare, noaptea trecută, într-un veritabil tur de forță, ca să nu ratăm Evenimentul lansării…
…O umbră încearcă să-mi strice seara: niciun dramaturg român n-a răspuns Invitației! Nici la lansarea de carte, nici la spectacol!… Sigur, tot felul de scuze… Of course, nu mai sunt director de teatru… Nu-i nimic, confrați, eu tot cred în Dramaturgia Română!

…Caut pe Internet rezultatele așa-zisei bătălii pentru titlu național la fotbal. E pauză. Viitorul-CFR Cluj 0-0; Selecționata Divizionară (FCSB)-Craiova 1-0; Dinamo-Astra 1-1. Selecționata arogantului, intrigantului, trufașului, guralivului, incompetentului Don Jiji e campioană în acest moment!…Mai e o repriză, însă, și nu cred că Bunul Dumnezeu nu va pedepsi toate ticăloșiile pseudo-bisericosului!… Aud că pe Arena Națională, alt scandalagiu de profesie, Stoica Mihai, din staff-ul Selecționatei Divizionare, face un scandal monstru la cabinele arbitrilor pentru că a fost…eliminat! El nici n-ar trebui lăsat pe stadion, după câte a făcut la viața lui…
…Pot să văd repriza secundă la televizorul din restaurantul de alături, la o saramură de păstrăv. Refuz. Așa, în semn de protest față de „Bâlciul deșertăciunilor” care este la ora actuală fotbalul nostru. Merg cu actorii basarabeni și cu Sandu Grecu la restaurant, să bem liniștiți un whisky brazilian și un vin roșu de soi. La lansare n-am putut măcar degusta din licoarea de pe masă…
…Se termină turnirul la fotbal, la televizorul din sala alăturată! Fericit, chiui lung: „Bravoooo, Gică!”… Ospătarii se bucură și ei… „Viitorul” lui Hagi a învins CFR-ul și e campioană! Gol marcat de Iancu, dintr-un penalty (regulamentar!) făcut de Larie, jucătorul clujenilor îmbârligat de nabab cu 24 de ore înaintea meciului! Dumnezeu n-a dormit!… În câteva minute aud la TV vocea lui Mefisto! Amenință cu TAS-ul, se crede în continuare campion!?… Uită câte nemernicii a făcut în această primăvară. L-a luat (și) pe Alibec de la Astra, lăsând-o fără un plămât, l-a arvunit pe Morais, în ajunul disputei cu giurgiuvenii, și brazilianul nu a mai jucat, vineri, înaintea gongului final, l-a momit și pe Larie, transferându-l pe 100.000 de euro, constănțeanu-l de la CFR, după ce îl destabilizase, cu două luni în urmă, și pe Deac…Astea-s chestii imorale, dacă nu și penale, nu doar de TAS, ci poate și de DNA, căci Liga și Federația asistă într-o mizerabilă nepăsare la tot acest Iarmaroc. Mi se face lehamite…
…Actorii pleacă într-un scurt tur de noapte în Centrul Vechi. Refuz politicos să merg cu ei. Sunt fericit, dar mă simt obosit! Merg acasă să mă odihnesc. Și bucuriile obosesc, nu-i așa?! Chiar dacă eu n-am decât…38 de ani! De când am debutat în teatru!
…13 mai 2017 a fost o Zi de Arhivă sentimentală pentru mine!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.