Arhivă

Arhivă pentru ‘Happy History’ Categoria

Jurnalul unui om norocos (1). Plec la Vârșeț! Să mă întâlnesc cu „Adolescentul din dubă”, fratele… „Pușlamalei de la etajul 13”!

decembrie 2, 2018 Comments off

…Frumos sfârșit de 2018 pentru mine!… Miercuri, 28 Noiembrie, în prag de Centrenar, a apărut pe lume, Cavalerul Leonardo, primul nepoțel, după cele două minunate domnișoare, Celine și Genevieve, nepoțelele din Los Angeles!
…Marți (mereu trei ceasuri bune pentru mine!) 4 Decembrie, la Vârșeț, de cum intri în Serbia, venind de la Timișoara sau Reșița, va fi o premieră mondială, cum scrie pe afiș. A piesei mele „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”, în regia de excepție a lui Iulian Ursulescu și scenografia modernă semnată Sofija Lucici, într-o distribuție ce-i cuprinde pe Monica Baldovină Bugle, Ionel Cugia, Marina Valeria Jurca și Maricel Popa. Pe primii doi i-am aplaudat cu sufletul plin, acum 3 ani, mai exact în 13 iunie 2015, pe scena Naționalului din Vârșeț, cu ocazia premierei piesei „Animalul, acest om ciudat” (în regia tulburătoare a lui Iulian Ursulescu), și la Pitești, unde, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Studio, acea extraordinară reprezentație – în care și actorii și spectatorii plângeau- a primit, la 21 noiembrie 2015, Premiul Cel mai bun Spectacol din Balcani!
…Ca, nici bine venit de la Vârșeț, să plec la Tg.Mureș, unde, sâmbătă 8 Decembrie, voi asista la Premiera în România a coproducției, realizată în numele Centenarului, de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și Teatrul Național Tg.Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, cu piesa mea „Bal mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”, pe afișul spectacolului, regizat de valorosul Kincses Elemer și în scenografia de ținută semnată Maria Miu, fiind „Miss Liberty, ultimul madrigal la New York”! În Basarabia, premiera s-a dat pe scena Naționalului „Mihai Eminescu” de peste Prut, în 22 noiembrie!…
…Revin la premiera de marți, de la Vârșeț. Cred că nu o pot prezenta mai bine decât citând prezentarea făcută piesei, ce a stat la baza spectacolului, de remarcabilul om de teatru Zeno Fodor în Prefața din volumul „Bărbatul cu trei picioare”, în care a apărut textul dramatic:

”ADOLESCENTUL DIN DUBA CU SENTIMENTE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ este, într-un fel, urmarea firească a piesei „Pușlamaua de la etajul 13”, una dintre cele mai de succes lucrări teatrale ale lui Mircea M.Ionescu. Scrisă cu multă căldură, într-un cu totul alt registru decât celelalte piese ale volumului. Emoționează profund drama prin care trece un tânăr plin de calități, pentru a-și dovedi dreptatea în lupta cu niște ticăloși care obțin tot ce vor prin bani, poziție socială și relații, precum și victoria lui finală cu sprijinul acelei, cândva, „Pușlama de la etajul 13”, care s-a salvat prin tenis, ajungând performeră în SUA, dar s-a întors acasă, unde a devenit o excelentă ziaristă!… Final ce reprezintă și încrederea lui MMI în Luptă și existența (încă!) a unor oameni cinstiți, iar viitorul va fi al acestora, cu toate piedicile care li se pun în cale. Îmi place acest optimism!”

…Piesa aceasta am scris-o în Decembrie 2016, iar în martie 2017 am terminat a…opta șlefuire! Ea a fost agreată, în aprilie 2017, de un teatru din București, unde ajunsesem, împreună cu un regizor basarabean, chiar în fața semnării unui precontract. Dar, s-a schimbat conducerea teatrului respectiv, alte prietenii, invidii, antipatii, și peste “Adolescent” s-a așternut tăcere… La Chișinău, Sandu Grecu, regizorul “Pușlamalei de la etajul 13”, avea un proiect absolut inedit. Să monteze „Adolescentul”, dar acest spectacol să se joace într-un “coupe” de două zile, împreună cu “Pușlamaua”! Valurile vieții au înecat și această frumoasă Idee…

…Remarcabilul regizor Iulian Ursulescu, student de valoare al Legendarei Cătălina Buzoianu, a citit textul, în iunie, anul trecut, iar în august m-a sunat și mi-a spus că-l montează la Vârșeț, în decembrie! A dat piesa la tradus în limba sârbă, pentru subtitrare, unei prețuite scriitoare, totodată frenetic mesager al limbii române în Serbia, Niculina Ursulescu, și-a luat concediu, unde lucrează, la Novi Sad, iar…marți 4 decembrie 2018 sunt invitat la Premieră! Mai rar am întâlnit oameni atât de serioși și de sufletiști ca profesionistul Iulian Ursulescu!…Dacă “Adolescentul” nu este, în fond, decât un frate al “Pușlamalei de la etajul 13”, atunci, negreșit, trebuie reținut că Iulian Ursulescu, regizorul de preț, cunoaște foarte bine ambele Personaje: și Pușlamaua, și Adolescentul!…În 29 mai 2014, la Radio Novi Sad, în Serbia, se transmitea, în premieră, spectacolul de teatru-radiofonic “Pușlamaua de la etajul 13” în regia lui…Iulian Ursulescu! Una dintre cele 13 montări în 5 țări ale “Pușlamalei”!… Sper ca “Adolescentul” să fie și el norocos și să-i calce pe urme!

…Într-o briză de emoții tonice, mă pregătesc să plec, mâine dimineață, pe drumul bătut de cinci-șase ori, când o luam spre Belgrad ca să ajung în Italia, la o clinică de lângă Florența, iar ultima dată, în iulie 1986, în Lagărul din Latina!…
…MULȚUMESC, VÂRȘEȚ!
…MULȚUMESC, IULIAN URSULESCU!
…MULȚUMESC,TEATRUL NAȚIONAL “STERIJA” ȘI MINUNAȚI CREATORI AI SCENEI PROFESIONISTE ROMÂNE DIN VÂRȘEȚ!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

PIAȚA CHIBRIT, UNDE AM COPILĂRIT, FERMECAT DE LEGENDE!

noiembrie 24, 2018 Comments off
…O fotografie rară, de Arhivă Sentimentală! Piața Chibrit, locul unde Bulevardul 1 Mai se termina în Calea Griviței, la doi pași de Podul Constanța, pe care trecea trenul spre mare, descoperită de mine târziu, prin anul III de facultate… Piața Chibrit, Ținut de neuitat al Copilăriei mele, pe strada Dornei, în stânga blocului Turn ce se vede în acest crâmpei de istorie, din 1964… Una dintre străzile amintind geagrafia României: Arad, Bucegi, Carpați, Dej, Mircești etc. Aici, în cartierul ceferiștilor, am venit pe la cinci-șase ani și am plecat la 31 de toamne bogate. Tărâmul unde și copacii fredonau „Rapid, Rapid, cadână zvăpăiată”, iar de Sărbători, când veneau colindătorii, minunatul meu Tătic le spunea că-i primește „cu Steaua”, numai dacă vor cânta „Rapidul sus răsare!”, ceea ce devenise obicei, și se buluceau copilandrii cartierului, căci tata era om de viață și foarte generos din fire…

…Aici este Cartierul în care, iarna, la intersecția străzii Dornei cu Ceremuș, în glasul roților de trenuri ce treceau la nici o sută de metri, jucam hochei, fără patine, cu două bețe legate și bătute în cuie să aducă a crosă, înghețam până-n noapte, de veneau părinții să ne cheme acasă, ne mai și certau, însă eram fericiți visând-ne hocheiști, sub becurile de pe stâlpii înghețați… Am jucat și mini-rugby, în curtea casei părintești, unde pusesem un but și am pustiit repede tot ce erau flori, rond de zarzavaturi, încingând miuțe de veneau nu doar copii, ci și părinții de pe două-trei străzi, ba intra în grămezile dezordonate și surioara mea Monica, la nici șase anișori… Într-o zi, printre spectatori, și băiatul unui mecanic de locomotivă de la câteva case de noi, un vlăjgan care căra câte trei-patru așa-ziși adversari, când l-am ademenit să între în terenul fericirii noastre. Juca fotbal la juniorii Rapidului. L-am întrebat dacă nu vrea să facă și rugby, că mi se pare foc de dotat pentru acest sport. N-a zis nu, nici da, dar în zece zile eram cu Emil în “Parcul Copilului”, citadela mulți-campioanei “Grivița roșie”, prezentându-l vestitului antrenor “Ahoe, un salut din vechea Troie”, poetul Tudor George! Minunea de om care m-a învățat să nu fumez  (n-am “ars” o țigară în viața mea!), să cred în mine și să mă țin de carte… Nu peste mult timp, Emil, băiatul mecanicului de locomotivă de pe strada Dornei din Piața Chibrit, Enciu Stoica pe numele din acte, a devenit titular în Naționala de rugby a României, care avea să învingă, în Giulești, puternicul “XV” al Franței!… După un deceniu de glorie, ecoul unei lovituri primite în acel meci dur avea să îl macine parșiv, ascuns, din păcate, irecuperabil…

…Fotbalul l-am început peste șinele ce duceau la Constanța, pe o tarla denivelată dinspre trenurile ce o luau spre Valea Prahovei, de câte ori nu visam că merg la Bușteni, unde părinții m-au lăsat la o gazdă, câte o lună în două veri, să mă fortifice aerul Bucegilor… Acolo am cunoscut farmecul maidanului, acolo am și învățat să înjur, la „Tremurici”, în triunghiul dintre liniile ferate, lângă un mic tunel părăsit, din război, ne hârjoneam în jurul unei mingi leșinate, ne băteam, nu glumă, cu „șmecherii” din Calea Giulești, și, tot acolo, am făcut întâia oară pe arbitrul de fotbal, la vreo 16-17 ani, când nimeni nu voia să mai arbitreze, că îl huiduiau toți… Iarna, acolo, lângă tunelul părăsit, era o nebunie, de dimineața până-n noapte ne dădeam cu săniile și cu foi din plastic de pe dealul de trei-patru metri înălțime…

…Piața Chibrit, de unde, pe când trecusem de opt ani, la două duminici, părinții mei mă duceau pe Calea Griviței, spre Gara de Nord, cu tramvaiul nr. 6 sau nr. 10, două stații, coboram la poalele Podului Grant, îl treceam la pas, intram fascinat la Teatrul Giulești, la matineu, îmi plăceau spectacolele de teatru, asta și voiau să știe ai mei, după două ore și ceva luam prânzul peste drum, la o terasă, nu erau blocuri, pe atunci, prin ’53-’54, era un lăutar ce-i cânta lui tata la ureche, după ce terminam masa, neapărat cu două clătite cu dulceață de cireșe amare, mama pleca singură peste șine, pe Podul Grant, spre casă, eu cu tata urcam în tribuna a II-a a Stadionului Giulești, descoperisem și fotbalul, îmi plăcea și el, îmi place și acum, ca și teatrul, patimile mele fără de sfârșit pe care minunații mei părinți, Dumnezeu să-i odihnească-n pace, le-au sădit în sufletul meu atât de curat, la acea vârstă…

…Piața Chibrit, unde l-am avut vecin pe Nea Tinel Stănescu, „Zimbrul” fără de egal în poante, stătea în blocul din colțul străzii Dornei, de cum treceam linia de tramvai… Și pe Bebiță Năsturescu, el locuia în blocul ca suspendat deasupra Podului Constanța, pe sub care treceau tramvaiele nr. 6 și nr.10, al doilea cotind la stânga, pe Șoseaua Chitiliei, de unde se făcea o stradă, tot pe stânga, acolo, un an, am fost elev la “Costeasca”, Liceul nr.6, ce s-a mutat, apoi, în Pajura… La o stație de tramvai, lângă Liceul “Aurel Vlaicu”, locuia Dan Coe, și Dinu cel mic, Costică, îl invidiau toți pentru prietena lui, o blondă trăznet, pentru cei doi fotbaliști-fotbaliști chiuleam de la școală să-i vedem în echipa Rapidului… Colegă de cartier, ba un an și de liceu, la „Costeasca”, și Margareta Pâslaru, o voleibalistă de îngropa mingea când apărea la fileu… Iar la doi pași, a copilărit o altă Regină a muzicii ușoare românești, Angela Similea, pe care, întâia oară, am aplaudat-o în Sala de festivități de la uzina „Laromet”, unde făceam, la capătul tramvaiului nr. 6, practica de licean…
…Doamne, și câte atâtea alte amintiri de vis n-am în Piața Chibrit, acolo, în fotografia asta ce m-a răscolit până la Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s-a născut  UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

august 26, 2018 Comments off

Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,

Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.

Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!

Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!

Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!

Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…

La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”

Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!

(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Încă un Mondial văzut de-acasă! (19) CROAȚIA A REZISTAT LA „RULETA RUSEASCĂ”!… PUTIN NU MERGE MAI DEPARTE!

iulie 8, 2018 Comments off

…Noapte nebună, la Soci, în briza Mării Negre, în ultimul duel din „sferturi”, Rusia-Croația!… Într-un meci dominat enorm de miza lui, ultimul loc în semifinale, cu vedere spre Podium!… Că Sbornaia nu e decât o echipă de luptă, de heirupism, nu mai era nevoie de vreo demonstrație. Numai că în noaptea asta și-a schimbat brusc fața, de parcă a suferit o operație estetică: nu a mai pus “autobaza” în poartă, cum s-a întâmplat cu Spania castelelor de nisip, ci a atacat din plecare pe toate fronturile! Șoc pentru mai toată lumea, încât nu mai înțelegeam prea bine ce se întâmplă cu Echipa care a învins cu 3-0 Argentina, Croația, team-ul favorit! Nu-i prea recunoșteam, sub presiune, pe mulți, inclusiv pe valorosul portar al lui Monaco, Danijel Subasici, în special la primul gol al rușilor, din min.31, când Cerîșev, jucătorul lui Villareal, a șutat ca un maestru, de la vreo 22 de metri, însă goalkeeperul croat era plecat prin careul mic, de parcă aștepta să joace la Casinoul din Monte Carlo!… Noroc că egalarea a venit repede, în min.39, când Mandzukici, a luat-o pe stânga, a centrat perfect în careu de unde Kramarici (de la Hoffenheim) a găsit o imparabilă lovitură de cap. Egal, 1-1, după 90 de minute, cu ratări de ambele părți, inclusiv o bară a lui Perisici, în min. 60!… Și cu un mare suspans in preajma finalului celor 90 de minute clasice, prefigurându-se o catastrofă pentru croați: in min. 85, salvând in ultima clipă un corner, portarul Subasici s-a zvârcolit pe gazon, acuzând dureri cumplite la piciorul drept! Croația a înghețat, antrenorul Dalici făcuse cele trei înlocuiri și risca să joace fără excelentul portar minutele de până la prelungiri, cinci, șase, când ar putea beneficia de noua lege introdusă la acest Mondial: se poate opera și a patra înlocuire, in cele 30 de minute de prelungiri! Bravul Subasici, însă, a strâns din dinți și a trecut la treabă in poarta sa! Și ce muncă de galeră îl aștepta între buturile “Cravatei”…

…Egal și după cele 30 de minute de prelungiri, în care, pe final, in plin asediu rus, portarul croaților a făcut minuni in două clipe de Viață și de Moarte! După un meci-calvar, la finele a două ore de luptă totală, până la epuizare, Bătălia de la Soci s-a încheiat la 2-2! A marcat primul croatul Vida, la cornerul executat de inepuizabilul Modrici, în min.101, 2-1! Nu s-a scăpat, însă, de “Ruleta rusească”, în care unul va muri, căci, într-un final de infarct, în min.115, brazilianul naturalizat în Rusia, Mario Fernandes, a egalat, cu „cap” din 6 metri, după o lovitură liberă de la 16 m. dreapta, pe atacul gazdelor: 2-2!
…De acum înainte, la Bal sau la Spital, cu jucători abia ținându-se pe picioare obligați să joace la Loteria penalty-urilor de departajare, mai bine zis „Ruleta rusească”, în ton cu Mondialul-Kazaciok, când nimeni nu știe care-i glonțul ucigător ascuns printre cele oarbe!… Încep rușii, ratează Smolov, sau găsește o mână în plus reînviatul Subasici!… Transformă primul croat, Brozovici, de la Inter Milano… E 1-0 pentru băieții din Zagreb, dar „ruleta” abia a început… Seria a doua, transformă Dzagoev, pentru gazde, ratează…Kovacici de la Real Madrid! S-a făcut egal și la penalty-uri: 1-1. De acum, rușii vor rata prin brazilianul Mario Fernandes (șut pe lângă poartă!), cel care dusese meciul la penalty-uri, în timp ce dintre elevii desemnați de Zlatko Dalici să execute, nu va mai rata niciunul! Transformă Modrici (adevăratul căpitan de echipă, care a făcut un meci excepțional), Vida și Rakitici-tot el ultimul executant cu sânge rece, precis ca un computer, în momentul acela când stadionul e un vulcan, iar gazonul și secundele ard, ultimul, salvator, ca și la meciul cu danezii: 4-3 pentru croați, după acel 2-2 în 120 de minute de joc! (Pentru statistică, Ignașevici și Kuziaev au transformat pentru gazde, dar inutil!) 6-5, scorul final al unei bătălii care parcă nu se mai termina… UN MECI PENTRU ISTORIE!…

…O calificare superbă a Croației, prin care giuvaierii Modrici și Rakitici, de la Real Madrid și Barcelona, răzbună și Spania, trimisă acasă de…ruși, la penalty-uri!… Croația care, la Coupe du Monde, Franța 1998, a cucerit medalia de bronz, după un halucinant 3-0 cu Germania, după ce, mai înainte, trimisese acasă Naționala României, cu un 1-0 semnat de Suker, dintr-un penalty care, sincer, nici astăzi,după 20 de ani nu bag mâna-n foc că…a fost! Asta este Istoria..:
…Rusia și-a depășit cu mult condiția, în primul rând, printr-o pregătire fizică incredibilă, eliminând, la penalty-uri (!), Spania, dar nu a putut merge mai departe, pentru a-și depăși și unica performanță la un Mondial, cel englez, din… 1966, World Cup la care URSS a terminat pe locul IV!…
…Putin nu merge mai departe, stă la Kremlin, dar nici nu părăsește Mondialul rus pe ușa din dos! Probabil că, anticipând finalul in doliu de la Soci, nici n-a venit la meci, trimițându-și servantul, premierul Medvedev!
…Acum, pentru locul IV și, mai ales, Podium se vor duela, în semifinale: Franța-Belgia (marți 10 iulie, la Sankt Petersburg) și Anglia-Croația (miercuri 11 iulie, la Moscova).

…S-a calificat, astăzi, și Anglia, care își reface visul de mărire după…52 de ani, din 1966, când a câștigat Mondialul la ea acasă, cu sprijinul jenant al arbitrului sovietic Teofil Bahramov la o tușă în finala cu Germania (4-2)?!.. Acest 2-0 al întineritei reprezentative britanice, astăzi, cu Suedia, a venit și ca o răzbunare a noastră, suflet de microbiști care nu putem uita că, acum 24 de ani, în 10 iulie 1994, la Palo Alto, lângă San Francisco, tricolorii noștri erau eliminați, la penalty-uri, de Suedia!… Atunci, vikingii nu cred, nici astăzi, că au fost mai buni decât noi, doar au avut mai mult noroc!… Astăzi, Suedia a jucat ca una dintre echipele slabe și plictisitoare de la Mondialul rus, tresăririle din final fiind stopate de excelentul portar britanic Pickford, de la Everton!… Noi, din nefericire, în fața Televizoarelor… Răzbunate și Italia , Olanda, barate la calificare de vikingi!
…Acum, în miez de noapte nebună, putem spune:
…Do Svidania Rusia!…
…Drum bun spre prima ta finală, Croația, minunată țară cu numai 3,5 milioane de locuitori demni!
…Din păcate, astăzi, total neașteptat, a spus „La revedere” și Simona Halep!… Bye, Bye, Wimbledon 2018, Mondialul nostru…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

iulie 4, 2018 Comments off
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…4 Iulie 1986. Plecam din București, cu o Dacia 1300, spre…AMERICA! Aveam 41 de ani, eram realizat, sentimental, profesional și financiar, dar lăsam gazetărie, dramaturgie (6 premiere la activ!), scumpii părinți, sora Mona, soția Cornelia, colegi și prieteni, pentru Libertatea piciului meu Ducu, pe atunci de 10 ani!… Viza pentru America am luat-o, după cinci luni și zece zile de dureroasă așteptare, in Lagărul de refugiați politici din Italia (Latina și Roma), unde am dormit cu spaime și un ciocan sub pernă, unde am cărat mobilă la etajul 6, am spălat pizzerii și closete, am săpat șanțuri la Vitinia, am cosit iarbă și încărcat la betoniere la Ostia!… Și unde, popularitatea de comentator sportiv m-a salvat de la mutilare, fanii mei, Microbiștii, cărora, seara, în fața Grajdurilor de la Latina (80 km. Sud de Roma), le povesteam despre Dobrin, Dumitrache, Rică Răducanu, Balaci, Marcel Răducanu, despre Sevilla 7 mai 1986, unde am fost trimis al ziarului “Sportul”, împreună cu profesorul meu marele Ioan Chirilă și m-am întors la București… Iar ei mă apărau de “cârtițele” Securității, unul urma să îmi taie tendonul de la un picior, altul să umble cu o șurubelniță in capul meu!…

…Ca intr-un film sau piesă tare, potențialii mei agresori, Nelu și Iani, “îmbârligați” (termenul lor preferat!) de Pedro, care-și făcuse o facultate la Timișoara și ajunsese recepționist la pensiunea de profugi “Claudia” din Roma, racolat de “băieții cu ochi albaștrii”, erau unul fan UTA, altul Poli Timișoara, mă știau de la TV, și au devenit păzitorii mei! Ba, intr-o seară, m-au dus in fața unei biserici și l-au implorat pe Dumnezeu să-i ierte pentru ce urmau să îmi facă, fără să știe că eu trebuia să fiu mutilat cu sânge rece… După care m-au invitat la un restaurant, am mâncat ca niciodată in cele două luni de Lagăr, m-au întrebat câte-n lună și in stele despre UTA, Poli Timișoara, Craiova și Rapid, despre Duckadam la Sevilla, erau Fericiți. Am înțeles rapid că “prietenii ziaristului și dramaturgului, care va scrie o carte despre ei”, cum se făleau, făceau tot felul de nebunii, furau rulote cu oameni in ele, mașini, îmi săltaseră și Dăciuța mea, mi-au adus-o a doua zi și m-au ajutat să o vând la un preț bun, erau unși cu toate alifiile, știau toate relele, șuteau din tot felul de magazine, intr-o zi, când am căzut la pat cu febră mare, au intrat ca o vijelie in camera mea, și a colegilor de suferință și speranță Gigel și Romeo, și-au scos hainele și au deșertat vreo trei kilograme de alimente scumpe și cutii de medicamente, categoric furate, și au început să țipe că, dacă mi se întâmplă ceva rău, vor răspunde cu toții in fața lor! Au ieșit deciși să meargă la Recepție, să-l “aranjeze” pe Pedro, cu șurubelnița ce mi-era destinată, i-am implorat să se potolească, altfel, mutilarea “cârtiței” va aduce Poliția și pot fi probleme pentru toți, iar eu mă chinui in Lagăr, ca să-mi văd feciorul și soția în America…
…Și dramaturgia, Amanta mea Thalia, părăsită brusc și dureros, avea să mă ajute, piesa mea, comedia politică de mare curaj “Aventura unei femei cuminți”, cu premiera in 1981, la Teatrul Bacovia, jucată de 286 de ori în toată țara, dar interzisă în turneu la Naționalul bucureștean (două spectacole Sold out, în 10 mai 1984), pentru că am fost un ticălos dând de înțeles că “To’arășa nu e femeie cuminte?!”, fiind numit năpârcă capitalistă, piesa aceea, spuneam, m-a ajutat să obțin Viza pentru USA! …
…Spre care am zburat de la Roma, in 19 Decembrie 1986… Alt surghiun și între Zgârie Nori, cinci ani și jumătate condamnat la “carcera galbenă”, taximetria, Academia Vieții, pe timp de noapte, cu pistol la tâmplă și cuțit in ceafă, dar și pasageri de Legendă, Zorba Grecul, Greta Garbo, Imelda Marcos, Fata lui Fidel Castro… Pe timp de zi zămisleam, primele trei luni în subsolul vilei regretatei mele verișoare Tory, apoi în apartamentul meu de două camere, din Roosevelt Island, întâiul ziar de sport in limba română în afara Țării, “Lumea Sporturilor”, devenit din vara lui ‘89 și “Lumea Noastră”… Sigur că, azi, dacă mi s-ar oferi un milion de dolari n-aș mai putea repeta fantastica experiență de viață în care numai Bunul Dumnezeu m-a ținut viu…
…Zbuciumul meu, veritabilă “Condamnare la Libertate” n-a fost in zadar! Ducu este realizat, fericit, acolo, departe, în California, cu Tezaurul lui-Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur!
…Da, a meritat să risc totul, acum 32 de ani, în fond nu mi-am făcut decât datoria de părinte, chiar dacă nu cred că voi mai lua vreodată avionul spre Los Angeles!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!

MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL…

iunie 23, 2018 Comments off

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL!…AM MAI VENIT, ȘI AZI, LA TINE! ȘI, NU MAI ȘTIU A CÂTA OARĂ, AM DANSAT CU SIRENELE…

 

…Astăzi, in ziua Solstiuțiului de vară, 21 iunie 2018, te-am găsit Marea mea mai frumoasă decât Oceanul, în zona plajei “Modern” din Constanța, unde am poposit, timp fugar, pentru Festivalul de Teatru, boală veche … Arăți, și astăzi, minunat, ești caldă, îmbietoare, m-ai văzut, m-ai simțit în dansul meu de nici jumătate de oră cu Sirenele ascunse-n cântecul tău de valuri albe. Fascinat mereu de tine, Mare, căci de fiecare dată când ne atingem simt o nebună “Poftă de Viață”, sentiment sublim pe care n-am știut să-l traduc in engleză legendarului Zorba Grecul, când a urcat, ca un miracol, in office-ul meu galben, taxiul, la New York, in primăvara lui ‘95!…


…Te rog, te implor, iubita mea în taina vieții, nu-mi pune întrebări pământene, nu știu dacă te voi mai vizita, vreodată, sunt obosit, Pescăruș invășmântat in valuri și alge, vreau să zbor ca niciodată, dar, parcă port aripile lui Icar… Și nu știu să traduc în versuri pentru tine, nu pentru Zorba, Zborul meu nalt, fără aripi, doar cu sufletul, mereu plin de tine, Marea mea Multicoloră sentimental mai frumoasă decât Oceanul, Atlantic, și Pacific, și Indian, în care Destinul m-a scăldat, dar numai tu m-ai înecat, o Clipă, Clipa de-o Viață, în Nemurire!

E BINEEEEEEE!… DOAMNE, CÂTĂ GRIJĂ AI DE MINE…

aprilie 14, 2018 Comments off

… Azi dimineață, mai bine zis cu zorile pe umeri, mi-a fost foarte rău. Am crezut că mă va înghiți un Hău! N-am cunoscut vreodată acest fior de neviață, să fie ultima mea Clipă, Clipă, clipa de Viață, Viața de-o clipă, nu mai eram eu, mă golisem de mine, nu mai era nimic in mine, in jur, nu știu cum de nu m-am prăbușit în baie, în Pustiul din apartamentul meu, cu privirea spre Parc, nu spre Moarte, cum scria Cioran!… Știam, doar, că trebuie să plec la analize, mi s-a cerut să le repet după două săptămâni! Cu greu am făcut dușul, tot voiam să mă întind pe jos, în baie, pe hol, oriunde, nu eram, însă, năuc, raționam, dar nu era corpul meu, nu mai aveam picioarele mele… La 8:30, am plecat târâș spre Gara de Nord, nu, nu luam trenul de Sinaia, pe lângă care am trecut joi, venind de la Tg.Mureș, și mi-am promis să urc la Cota 1400, n-am mai fost de mult, acolo… Lângă Gara de Nord, pe “Dinicu Golescu”, am găsit, după… 9(nouă!) luni, Laboratorul unde să îmi fac Analizele fără să plătesc, prin Casa de Sănătate, la care am cotizat toți ani in care am lucrat la statul român, dar de 9 luni, același răspuns:”N-avem fonduri!”… Unde sunteți, mama voastră de fonduri?!…

…Azi am fost băftos, au fost fonduri, dar in țara mea natală, dacă vrei să te rătăcești, întreabă doi-trei oameni de o adresă prin preajmă și, sigur, ajungi la balamuc! Eu am întrebat unde e Centrul de recoltarea sângelui-sector 1 și am ajuns să orbecăiesc pe aleile Spitalului Militar, unde intrasem prin Bulevardul Dinicu Golescu și am ajuns in… Calea Plevnei, după atâtea “indicații prețioase”… Pe la 10:15, după marea hoinăreală in gol, nemâncat, am ajuns sfârșit la Centrul de recoltare. Mi-au scos sânge pentru…15 analize, adică 5 eprubete, întâia dată in viață mi-a luat sânge un tinerel cu ochi inteligenți care și centra și sărea la cap, adică și la desk, si la telefon și in camera de recoltat. Dar, profesionist băiatul, mână de pictor, nu am simțit decât o albinuță care mi-a descoperit vena de la mâna stângă, cam cicatrizată de cei 11 ani in care mi se tot forează sânge din trei in trei luni (la dreapta, vena parcă a dispărut, speriată!)… Fericit că nu am leșinat, după plecarea buimacă de acasă, cu greu am făcut primii o sută de metrii, să-mi cumpăr o sticlă cu apă plată și să o arunc cascadă în gâtul meu… Cum am ajuns la serviciu, nu mai știu, parcă tot eram gata să cad, să fi căzut?!, mă tot târam prin Viață… Bossul meu m-a rugat să plec acasă, cu limuzina lui, probabil s-a temut să nu dau colțul în biroul nostru cu povești frumoase din teatru și din viață, cum să-i spun că nu vreau să mă duc  în „cavoul de la etajul 8” în care m-a aruncat de viu o așa-zisă bisericoasă și să fiu găsit, acolo, ca un ultim boschetar, după zeci de ore, dacă nu de zile, sau, dacă vreți, ca „superbul hoit se desfăta la soare”, nebunia lui Baudelaire ce a născut „estetica urâtului”?!… Îngrozit de o asemenea imagine macabră, am tras scaunul lângă dozatorul de apă, din două-n trei minute am băut un câte un pahar, mai bine de o oră m-am umplut cu apă, mi s-a refăcut, cred, sângele dat în cinci eprubete, și, incredibil, mi-am revenit… A trecut greu dimineața asta a neștirii, a uitării de-o Clipă, m-a susținut gândul analizelor, știu, pot fi considerat cinic, însă e bine că încă mai pot face analizele, nu?!… Cum vor fi?!…
…Răspunsul înseamnă perioada cea mai grea a analizelor, până aflu timpul ia foc, arde spre seară, când tot amân să deschid computerul, să scriu CNP-ul, numărul buletinului de analize, și să aștept decizia Destinului!, clipe tare grele, de simt cum îmbătrânesc, voi face o cruce scurtă, și o să parcurg încet, încet, rândurile, o să închid ochii, o să trag aer in piept și… Sunt conștient că va veni și clipa aceea blestemată, când PSA-ul o va lua razna, peste bagatela de acum trei luni, după întoarcerea din America, timpul acela când voi auzi ultima oară:”Coane, nu mai avem ce face!”… De clipa aceea fug, fug din singurătatea de acasă, să nu mă găsească singur cuc iremediabilul “The end”… Azi dimineață, am simțit o adiere dinpre acea clipă, am vrut să scap de ea citind ceva din Jurnalul lui Kafka, dar nu s-a deschis cartea, am vrut să mă refugiez in “Jurnalul unui trăsnit”, să mai șlefuiesc la el, însă mi-au înghețat gândurile, degetele nu mai puteau cânta pe tastele computerului… In cei 11 ani de la operația de cancer la prostată, de când fac analize din trei in trei luni, astăzi, 11 Aprilie 2018, a fost cea mai grea zi furată de la umbra Vieții…

…Mai ales când a venit noaptea, după ora 22, și a început calvarul, coșmarul și Speranța, am deschis computerul, am făcut clasica cruce scurtă, am tras adânc aer in piept, uitasem, cred, să mai citesc, și m-am auzit șoptindu-mi:”Hai, odată, ce o fi, o fi!”… Am închis ochii, parcă vrând sa fug cât mai lung intr-un vis, mâinile au accesat mecanic datele, am privit spre icoana din bibliotecă, spre fotografia nepoțelei Genevieve, am savurat petecul de ziar cu poza in care eram, in ‘83, la Vigo, pe banca Naționalei, cu Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, am mai sărutat cu privirea câteva din cărțile mele publicate, două afișe de spectacole , “Omul, acest animal ciudat” și “Pușlamaua de la etajul 13”, cu minunata Claudia Motea, s-au pierdut in aplauze, parcă ar fi fost un Requiem, dar, brusc, a renăscut iluzia de viață și am privit curajos cifrele de pe ecran le-am comparat in goană febrilă cu acelea din ultimul buletin de analiză, le știam pe dinafară, împietriseră în memoria mea, și am înțeles imediat că am scăpat și de data asta!
…E BINEEEE, DOAMNE! Atâta am strigat din toată disperarea strânsă-n mine, am sărit ca un arc, tăind aerul cu pumnul, și am chiuit lung, lung, când la Madrid era pauză și Juventus conducea cu 1-0 pe Real!… Analizele sunt ca ultima dată, cu două săptămâni in urmă!… Pe 25 Aprilie, pot să fac injecția aceea, care, de 11 ani, a devenit parte din mine, fără ea, adio, încă un set de Vise… E BINEEEEEE! Trei luni visez din nou, scriu!…
…TRĂIESC!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de Toamnă fermecată. LA UN ȘPRIȚ CU FĂNUȘ NEAGU ȘI PANAIT ISTRATI…

noiembrie 14, 2017 Comments off

…Am revenit la Brăila, după trei ani. Cu aceeași emoție și bucurie. Când eram student, cu buzunarele cam goale, în anul II, m-am îndrăgostit de o brăileancă, Vali o chema, și în prima lună, ba și în a doua, am luat, cu noaptea pe umeri, cu trenul de 5:50, drumul Brăilei, o dată pe week-end… Mă odihneam, dimineața, un ceas-două, în triaj, în vagoane garate, n-avem țechini de hotel… Noroc că idila n-a ținut mult…

…Aici, în briza Dunării, istoria te copleșește, literatura te înalță spre sublim. Și de data aceasta, în 11-XI-2017, am venit cu teatrul. Cu încă o „Pușlama”, jucată acum cu patos și nerv de Claudia Motea, ovaționată în final. Acum șase ani mă bucura în superbul Teatru „Maria Filotti”, în plin Festival, altă „Pușlama”, prima, ca istorie, din…dinastia de 11! Era fascinanta Anca Sigartău, întâia interpretă al acestui text al meu („Pușlamaua de la etajul 13”), scris în iarna lui 2010, între Crăciun și Noul An…

…Acum, interiorul Citadelei Thaliei brăilene este absolut fascinant, Lucian Sabados, directorul aflat la al doilea mandat, după primul de real succes, îmi face turul Teatrului,cu totul altul, după doi ani și jumătate de renovare. Este absulut fermecător, sunt într-un Muzeu al Frumosului, nu într-un teatru oarecare, în „Sala Panait Istrati” am senzația, o clipă, că mă aflu în splendoarea Galeriilor Uffizi din Florența. În Sala Maură, parcă-s într-un Muzeu din Toledo, superb este și Foaierul „Mihail Sebastian”, autorul nemuritoarei piese „Steaua fără nume” și al unui „Jurnal” ce nu poate scăpa niciunui literat… Am ajuns și la ultima sală intrată în circuitul teatral, „Avangarde”, este fascinantă această zi de toamnă în frumoasa Baladă care este Brăila, nu doar „Orașul cu salcâmi”, dar, poate și Cetatea cu cei mai mulți scriitori de elită, dintre care Panait Istrati este cel mai cunoscut Europei, cum se mândresc mulți brăileni…

…Claudia Motea și Alex Rădulescu rămân la teatru, în Sala Studio, să monteze decorul, să facă sunetul și luminile pentru reprezentația de la ora 19, precedată de o dublă lansare de carte, Poeziile de iubire, cu acel vers uluitor („De ce oamenii nu dăruie îngeri?!”), ale Claudiei Motea și ultimul meu volum, tot teatru, firește, „Bal Mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”). Îl rog pe Lucian Sabados să mergem undeva, să mă bucur de o saramură cu inegalabilul crap de Dunăre… Ajungem la o terasă dragă lui Lucian, cu nume din istoria tumultoasă, cu atâtea subiecte picarești, a Brăilei: „TereNTe”… Pe un drum de scândură, de parcă ar fi o pasarelă ce duce spre un ponton neștiut, nevăzut, călcăm pe dansul arămiu al frunzelor de toamnă. În interior, cum intrăm, mă simt în romanele uluitorului Panait Istrati, în „Kyra Kyralina”, în „Codin”, „Neranțula” și câte altele, adie, parcă, istoria din filmul „Ciulinii Bărăganului”. Scriitorul de respirație europeană, prieten cu Kazantzakis, părintele lui „Zorba Grecul”, și Romain Roland, s-a născut, aici, în portul Brăilei, în 1884, zice-se din mamă spălătoreasă și un tată contrabandist grec… Nu reușesc să iau loc pe un scaun de lemn, la masa de povești, alături de Lucian Sabados, că privirile îmi sunt furate de peretele din față și cel din lateral dreapta, cum stau eu. Este ceva absolut fermecător. O veritabilă Istorie literară a Brăilei desenată cu atâta har de, aflu, Viorel Baciu, pentru unii un caricaturist de succes, pentru mine super-artist plastic. Mă privește, de la nici un metru, peste umăr, din dreapta, alt brăilean de Legendă, Regele metaforei, inegalabilul Nea Fane, Fănuș Neagu, cu fermecătoarele lui scriituri de geniu „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Insomnii de mătase”, „Vara buimacă”, dar și piesele (da, textele dramatice!) rare „Scoica de lemn”, văzută la „Nottara” și „Echipa de zgomote” montată la „Odeon”… Taifasul meu cu actualul director al teatrului brăilean despre „chestii teatrale” -unele rezolvate, altele ba-, e supravegheat și de Panait Istrati, Mihail Sebastian, de ofițeri, poeți, profesori și negustori din istoria romanțată a Brăilei, aflați sub un vesel imperativ categoric aflat pe un perete: „Protejați apa, beți vin”, lângă desenul unui taraf de pe malurile fascinante ale Portului…

…Plec beat de frumos, din terasa ce poarta numele celebrului „Rege al baltilor”, banditul de poveste, saramura a fost excelentă, ca și vinul roze de Ostrov, am și închinat al doilea pahar (și ultimul!) de șpriț cu desenul lui Nea Fane, într-un fel, omul care m-a îndemnat să mă țin de gazetăria sportivă, și m-am lăsat pradă visului și am văzut în flăcăul care ne-a adus carafele cu vin pe ucenicul de cârciumar care a fost, în tinerețe, Patriarhul literar al acestor locuri, Panait Istrati, dispărut rematur, la 51 de ani, în Orașul lui Bucur… Nu pot uita, însă, că Marele, inegalabilul Nea Fane, Regele Metaforei, m-a lăudat, la „Masa Presei”, în gura mare, după niciun an de gazetărie la „Sportul”?! Ca, după întâia mea transmisie a unui meci de fotbal (S.C.Bacău-Petrolul 1-0, în 1 aprilie 1972!) la Televiziunea Română, tot la „Masa Presei”, de față cu Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Vadim, Dan Claudiu Tănăsescu, Ioan Chirilă, Nea Mache (Eftimie) Ionescu, Gheghe Nicolaescu și alții, Astrul Fănuș Neagu avea să se ridice și să-mi zică copleșitor: „Te-am urmărit la TV!”… Atunci, s-a-nvârtit Marele Stadion cu mine. Credeam că mă va desființa Nea Fane, știam cât de critic este în tiradele sale… Numai că Regele Metaforei, care a înnobilat și gazetăria sportivă, a continuat: “Bravoo, puștiule! Ai un limbaj frumos, cultivat! Nu ca mai toți cu limbă de lemn care se cred comentatori!”… Cum să uit vreodată, asemenea întâmplări?! Fără Nea Fane, atunci, în ’72, nu știu dacă aș fi ajuns la o jumătate de veac de gazetărie sportivă! Mulțumesc și acum, nemuritor Rege al Metaforei!

…Mulțumesc, Lucian Sabados, că m-ai dus la „TereNTe”. M-ai făcut atât de bogat, mai mult decât dacă mi-ai fi montat o piesă în Palatul de Frumos care este Teatrul „Maria Filotti” din cartea cu Legende sfinte numită Brăila!

…Ziua mea fascinantă la Brăila s-a încheiat, în ovații, și lacrimi, după „Pușlamaua de la etajul 13”, jucată tulburător de actrița româno-canadiană Claudia Motea. De față și cu a doua (în ordine istorică) interpretă a „Pușlamalei”, minunata Actriță Petronela Buta, venită special, de la Galați la Brăila, pentru ultima „Pușlama”, cum să uit că, tot pe Dunăre, în amonte, la Teatrul „Fani Tardini”, în 10 martie 2012, sala aplauda în cascadă „Pușlamaua de la etajul 13” montată cu atâta har de regizorul româno-bulgar, regretatul Vili Perveni Nikolov…

…Această inedită Sâmbăta de 11-XI-2017 a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai scumpe călătorii printr-o Istorie fermecată… Îmi voi alimenta din ea Sufletul, multe zile și nopți, în deșertul gri al zilelor noastre de nesfârșită tranziție și pierdere de identitate…î

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (12). GATA, TEMUTA OPERAȚIE DE CATARACTĂ S-A DUS!

septembrie 2, 2017 Comments off

…A fost o operație ușoară, ușoară, ca o ploaie scurtă de Primavară!… Nici treisferturi de oră de când mi s-au pus primele picături pentru dilatarea ochiului terminat 80% de cataractă și până am ieșit -după anestezie (două înțepături de albinuță, în trei minute fruntea îmi era ca din plastic!) și schimbarea, în câteva minute, a cristalinului (Doamne, unde a ajuns știința!)-, cu o față de ciclop sau de pirat, cu ochiul stâng, operat, ascuns sub un mare pansament-bandaj… Noaptea a fost puțin mai greu, nefiind obișnuit să dorm pe spate sau pe o singură parte. A trecut, însă, și ea liniștit, cu prea puține temeri că pot lovi locul sensibil, lucru INTERZIS cu desăvârșire… Operația?!…

…Am ajuns la Clinica particulară, de lângă Parcul Libertății, miercuri, 23 august, la ora 10:10. Eram programat la 10:30. În sala de așteptare, pe scaune, 13 oameni măcinați de emoții, poate și de un mugure de frică firească. 13, cifra mea norocoasă… Un televizor rula imagini și știri. Nimeni nu le urmărea, fiecare cu gândurile, spaimele lui. Amabila doamnă de la desk întreabă dacă vrem alt program. O vecină de scaun, la peste 70 de ani, cere imediat „Un meci de tenis, se joacă la ora asta!”… Apare un prim domn, spre 70 de ani, cu un bandaj mare în dreptul ochiului drept. „A fost foarte ușor!”, ne îmbărbătează… El a scăpat de operație… La 11:30 fix, sunt dus să mi se pună un prim set de picături, pentru dilatarea ochiului bolnav. Urmează altul, mi se spune, peste o jumătate de oră…Trece o oră, nu mă cheamă nimeni,întreb dacă m-au uitat, nu, numai că erau alții înaintea mea… Cei operați ies entuziaști… În sfârșit, la 13:05, sunt dus la anestezie. Într-o cameră cu trei paturi. Două sunt ocupate. Două doamne întinse. Îmi scot sacoul, nu și cravata, mă întind și eu pe pat. Alt set de picături. După nici cinci minute, o doamnă doctor vine la capul meu, mă întreabă câte-n lună și în stele, fără Caramitru, doar cu Mălăele… Îmi palpează ochiul stâng, îmi ridică pleoapa și simt un ac de albină. „Nu vă fie frică!”… „Nu mi-e frică, doamnă, eu am avut un pistol la tâmpla stângă, nu mă tem de o injecție!”, mă dau vioi, să alung emoția, nu termin bine monologul meu fără un ochi, că simt o înțepătură fină până în creier, icnesc. „Gata, asta a fost!”… M-ați și operat?, întreb glumeț… „Mai e puțin!”… Doamna anestezist, psiholog rasat, ia loc pe scaunul de lângă patul meu și caută să-ți țină moralul ridicat. Îmi vine, deodată, un nebun chef de vorbă, spun, mucalit, că abia aștept să-mi schimb…parbrizul la ochiul stâng, doamna doctor râde, binedispusă, o întreb cât rezistă anestezia, deja partea stângă a feței nu o mai simt bine, parcă și capul a început să înțepenească, îmi mângâi fruntea și pare e o piatră fină șlefuită sau ceva din plastic… Întreb dacă e adevărată povestea auzită, cea cu anestezia prin picături?… „Da, e adevărată, dar nu are randamentul anesteziei prin injectare. S-ar putea să simțiți puțin operația!”… Să simți cum ți se umblă cu bisturiul pe ochi?!…Mă cutremură gândul ăsta!…Ochiul stâng parcă are pleoapele sudate….”Nu vă faceți griji, vor fi deschise cu un mic aparat special, înainte de operația propriu-zisă”, mă liniștește doctorul anestezist…

…Este chemată și a doua doamnă, cea din patul de alături, în sala de operație… Mă tem să nu treacă anestezia până la operație, mi se umblă pe ochi, nu pe gambă… „Anestezia ține trei-patru ore, nu vă face griji!”, îmi citește gândurile doamna anestezist de lângă mine… Vine o altă femeie în halat albastru și îmi dă cu o substanță galbenă, dezinfectantă, pe gene, în jurul ochiului stâng… Apare doamna care a fost pregătită pentru operație în primul pat, cel de lângă fereastră. Cu un bandaj mare pe dreapta feței. „N-am simțit nimic!”, zice dânsa voioasă, parcă să mă încurajeze… Sunt dus pe un hol în sala de operații. Arunc o privire spre ceas. ora 13:35…Mă ia în primire altă doamnă doctor. Eu știam că mă operează un domn, ditamai Profesorul… Doctorița mă invită pe un pat ca o masă, cu un mic lăcaș pentru cap, mă întind, cu fața în sus, sub o aparatură ciudată… Pa ambii ochi mi se pun plastice largi, groase. Nu mai văd nimic. Umbre, ciudate figuri geometrice dansează prin ochii închiși. Și o dungă galbenă. „Bună-ziua, distinse domn!”, aud vocea unui domn. „Bună-ziua, domnule Profesor!”… Simt că se desface ceva deasupra ochiului stâng. Profesorul și doctorițele din jur discută ceva despre avantajele Vitaminei D… Aud zgomot de metal, strâng cu mâinile de rama mesei de operație. Un fior a urcat brusc în mine. „Fiți relaxat! Totul merge bine!”, aud un glas, ca un pahar cu apă rece, dat să mă refacă. Umbre de tot felul se zbat prin fața ochilor mei izolați de lume. Aștept o atingere, o mică durere… Nu vine… După un timp nedefinit, așteptare grea, îl aud pe Profesor monologând fericit: „Să fiți sănătos! E gata!”… Mi se scoate „echipamentul”, mi se pune un pansament, un bandaj mare pe stânga, mă ridic, văd cu ochiul drept un domn cu mască pe față, n-are mai mult de 40 de ani… „Mulțumesc, domnule Profesor!”… „Să fiți sănătos!… Detalii suplimentare primiți de la doamna doctor!”… Mulțumesc, îmi iau sacoul, ies, tulburat, dar fericit! Cât de ușoară a fost operația pe care am tot amânat-o de un an!… Mă uit la ceas… E ora 13:50!… Doamna doctor mă conduce într-un cabinet alăturat, îmi întinde o fișă cu medicamentele pe care trebuie să le cumpăr și să încep cu un antibiotic chiar din seara asta. Îmi face verbal lista lucrurilor obligatorii, să nu ating cumva zona operată, să nu fac efort fizic, mișcări bruște, să nu dorm pe partea ochiului operat, să evit praful, curentul. Urmează să ne vedem a doua zi, dimineața, între 8:30-9:00…

…A doua zi, joi dimineață, la 8:35 fix, primul control (duminică dimineață mai urmează unul, profesionist adevărat, domnul Profesor!), prilej să mi să scotă bandajul de la ochiul stâng și să fiu asigurat că „Totul este OK!”. După care, fără gene, M-AM TREZIT ÎN…ALTĂ LUME, MAI VIE, ÎN CULORI-POFTĂ DE VIAȚĂ, cum nu mai văzusem, cu un ochi, de câteva luni bune!…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Voi reveni, curând, la viața obișnuită, nu, nu sunt infirm, dar nu forțez incredibila mea nouă vedere încă 9 zile, cât urmează tratamentul cu picături (de șase ori pe zi!), antibiotic și evitarea șocurilor fizice, mișcărilor bruște și a scăderilor subite de nivel! După care, la o lună fix de la operație, controlul general și obținerea noilor dioptrii pentru alți ochelari… Cum am putut, oare, să mă chinui cu un singur ochi perfect?! Am cheltuit atâta timp și bani cu tot felul de nimicuri, numai de vederea mea n-am avut timp!… Important este, însă, Prezentul!
…Azi, trăiesc și eu ca Omul normal, cu doi ochi! Mare Bucurie, pe care, cam un an, mi-am furat-o, inconștient…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (11). MONOLOG CU UN SINGUR OCHI! SEMN CĂ UN TIMP NU NE MAI ÎNTÂLNIM…

august 26, 2017 Comments off

…Mâine este 23 august! Când eram pionier… Ce e aia pionier, sigur se vor întreba unii mai tineri!?! Păi, pe scurt, un elev cu o cravată roșie la gât, care trebuia să-i iubească pe tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu, și câte altele… Când eram pionier, ba și liceean, chiar și în primul an de facultate trebuia, în fiecare zi de 23 august, să mergem la defilare, la Șosea, să trecem prin fața tribunei tovarășilor conducători ai țării, iubiți în grup, nu-i așa?!, să le scandăm numele, să-i ovaționăm și să ajungem, fericiți, în Parcul Herăstrău… Pentru chestia asta de câteva minute în fața tovarășilor plictisiți de la Mausoleul Puterii, care vorbeau obosiți între ei și arar ne răspundeau ca roboții din mâini, când noi ne dădeam bojogii strigând tot felul de lozinci, porneam de acasă, pe căldură sau pe ploaie, pe la 6 dimineața, ne încolonam, undeva, la Piața Victoriei sau în fața unei școli din preajma Pieții Romane… Bine că s-a dus Ziua aceea atât de dragă tovarășilor…

…Mâine, 23 august 2017, la ora 10 fix, eu nu merg la defilare, ci să mi se repare un ochi! Stângul!… De ceva vreme eu nu citesc decât cu un ochi, cu dreptul. Mi se va înlocui cristalinul, mi s-a spus că-i o operație ușoară, recuperarea e mai pretențioasă… În seara asta, pe când priveam dechiderea Festivalului Under Cloud, cu un spectacol („Ultima bandă a lui Krapp”) cu mult sub textul celebrului Samuel Beckett, părinte al teatrului absurdului, împreună cu Eugen Ionesco, mă întrebam, așa, ca dramaturgul, absurdul, nu clasicul, dacă, mâine, odată cu schimbarea cristalinului, mi se vor șterge zecile de mii de imagini, alb negru și color, amintiri, banalități și fapte de suflet, triumfuri și decepții, Lumini și Umbre ale Vieții, penalty-uri și ofsaiduri văzute clar, comentate prompt în transmisii TV, fără să o dau după copac?!… Când și cu ce le voi mai înlocui, după șapte decenii de colecționar de Viață?!

…Câteva zile, câte oare?!, nu voi mai avea voie la computer, nici la TV, nici să citesc, Doamne, am să înnebunesc, Adio, prieteni de pe Facebook, îmi va fi tare greu fără voi, fără Rondul de dimineață pe Internet, adio meciul FCSB-ului, de mâine noapte (victorioasă o văd cu Sporting Lisabona!), voi trăi cu un ochi, fără să am voie să plâng, de fericire sau de tristețe, fără să rescriu, la cald, finalul piesei „Dans cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge, în New York”, după discuția bogată în sensuri și semnificații, din această seară, abia ieșiți de la UnderCloud, cu remarcabilul regizor Sandu Grecu, decis să facă încă un spectacol mare cu un text de-al meu, după „Beethoven cântă din pistol”, în aprilie ’94 (spectacol ovaționat și la New York, Bridgeport, Stockholm), și „Pușlamaua de la etajul 13”, în aprilie în 2016 (onorat, în iunie, cu participarea la Marele Festival Internațional de Teatru Sibiu, și în 12 octombrie, în așteptatul „Fest(in) pe Bulevard”, bogatul Festival de la Nottara, urmând, se spune, ca în noiembrie „Pușlamaua” basarabeană să fie prezentă la un Festival Internațional din Sardinia!), ambele producții ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău. „Dans cu Miss Liberty” ar urma să se monteze la un teatru bucureștean (îi voi da numele, după ce se va semna contractul, nu mă mai „frig” a doua oară!)…
…Monologul meu cu un ochi sper să fie cât mai scurt, nu pot discuta doar cu Alter-Ego cuibărit cu doi ochi în mine, am nevoie de voi, Prieteni, de Lumină pentru Ambii ochi și pentru Suflet…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 3.019 persoane