Arhivă

Arhivă Autorului

Florida, Viscolul şi Spionul…

februarie 9, 2012 Comments off

…Două săptămâni în Florida… Două zile la New York… Două ore la Paris… Acesta a fost super-concediul meu de iarnă, între 20 ianuarie-4 februarie…

…Ploaie îngheţată… Zăpezile (nu de altădată, cum ar fi spus Francois Villon!) urmărite, iniţial, pe Internet, din Miami, într-o Românie bocnă… Viscol de coşmar, care m-a sechestrat, pentru trei nopţi, în Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu… Aceasta a fost reîntoarcerea mea acasă (sau „niciunde”?, cum spuneam în titlul unei piese de acum vreo 13 ani)…

…A căzut, în sfârşit, Guvernul Boc! O primă victorie a străzii, cum au spus cei mai mulţi despre frumoşii nebuni din Piaţa Universităţii. Peste 400 de mesaje găsite pe e-mail-ul meu spun că oamenii nu sunt mulţumiţi doar cu această cădere şi cer „Jos Băsescu!”… „Piratul de la Cotroceni” (nu din Caraibe!), în schimb, l-a trimis la Palatul Victoriei (deocamdată al Înfrângerii!) pe…şeful spionilor (SIE, of course!), Mihai Răzvan Ungureanu. Automat mă gândesc că, înainte de a deveni preşedintele SUA, Bush-senior a fost şeful CIA…

…Revin în Florida, după trei ani. Am mai vizitat-o de trei ori. Fireşte că m-a încântat de fiecare dată. De data aceasta, însă, m-am îndrăgostit de ea. Poate şi pentru că feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, şi-a luat concediu şi mi-a oferit cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea. M-a plimbat prin toată Florida…

…Cu airboat-ul printre aligatori, egrete şi pelicani, în celebrele mlaştini din Florida, Everglades, nu departe de…Napoli (Naples, în limba locurilor!)…

…La St.Petesburg, nu în Rusia, ci în frumosul orăşel, aflat la 262 de mile de Miami (o milă=1,6 kilometri), în vestul statului, lângă Golful Mexicului, acolo unde inegalabilul cadou al lui Ducu s-a numit Muzeul Dali, uluitorul pictor spaniol care mi-a fascinat tinereţea şi m-a făcut să iubesc teatrul absurdului. Muzeul este o adevărată nebunie, merita numai pentru el să zbor 13 ore de la Bucureşti la Miami, cu escală la Roma, unde, în 1986, am fost cerşetor de libertate…

…Orlando înseamnă pentru mai toată lumea „Disney World”! Am ajuns nu în Magic Kingdom Park, bucuria copiilor, ci la Epcot, tărâmul din altă lume, cea a minunilor ştiinţei şi tehnicii, fascinaţia maturilor cu suflet de copil. Am petrecut 12 ore de vis şi aventură, am crezut că zburăm în spaţiu, în universul imaginaţiei şi inovaţiilor, al energiei, am gonit ţipând, cu peste 120 la oră, în circuitul maşinilor moderne, a înflorit bucuria de copil revăzându-l pe Nemo, delfinul celebru, adus sub ochii noştri într-un petec de mare în acvariul uriaş, dar şi pe Michael Jackson, într-un 3D de prin anii 80, am traversat uluiţi flora planetei Terra, ne-am plimbat cu bărcile vikingilor (la Pavilionul norvegian) şi ne-au cântat vestiţii mexicani mariachis în templul aztec, ca în pavilionul yankeilor să fim uimiţi de „Aventura Americană”, un nemaiîntâlnit spectacol de teatru, cu Benjamin Franklin şi Mark Twain, despre care voi scrie mai mult în revista „Taifasuri”… Mă întreb, mut de bucurie, şi acum, după două săptămâni, dacă am trăit, oare, eu, asemenea momente dintr-un film pe care ar fi invidioşi şi cei de la Hollywood?!…

…Am dat o raită de două zile şi la New York, Babilonul meu minunat de 13 ani, timp să-mi revăd prieteni (ziariştii Grigore L.Culian şi Vasile Bădăluţă, scriitorul Gabriel Pleşea), rude, să urc în fugă, la etajul 86, în Empire State Building, devenit cea mai înaltă clădire dintre Zgârie Nori după distrugerea „Gemenilor”, deschisă turiştilor până la 2 noaptea… New York, mon amour, univers halucinant, aceeaşi beţie de culori, îmi eşti în sânge, chiar dacă, acum, sunt îndrăgostit de Florida… New York-ul cel atât de aglomerat şi agitat faţă de Florida cea liniştită, mereu sub soare, înseamnă un alt ritm de viaţă, mereu o filozofie a şocului, după trei ani descopăr uimit alte clădiri imposibile care sprijină cerul, pe celebra 42 Street, în Times Square, unde lăsasem veritabile magherniţe cu tot felul de sexy-shop-uri… După 35 de ore, părăsesc Big Apple, oraşul în care am fost „taximetrist de noapte”, în cea mai importantă Academie, cea a Vieţii, plec cu sufletul plin şi cu o lacrimă pentru chinurile trecutului, convins că voi reveni curând, cu piesa mea montată la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, spectacolul „Puşlamaua de la etajul 13”, cu o încântătoare Anca Sigartău…

…Ultimele două zile în Florida. Bat în toate direcţiile, cu Ducu şi prietena lui Karina, „Veneţia Americii”, Fort Lauderdale, şi apoi îmi pun Atlanticul pe umeri, având în faţă cea mai scumpă plajă, cea din South Beach Miami, paralelă cu Ocean Drive, unde şi-au cumpărat vile, ca din filme, Madonna şi De Niro, Versace şi Beckham, şi câţi alţii, nababii de ultimă generaţie şi-au tras un cartier de palate cubiste peste drum de Ocean Drive, unde ajung la casele lor cu vaporul (!?!), toţi visează un tunel pe sub Ocean, acum, când s-au şi început lucrările la unul…

…Vineri 3 februarie este ultima mea zi americană. La ora 1 PM, sunt în Oceanul Atlantic, cald şi senin, la ora 2:50 PM mă văd cu Ducu, să luăm ultimul lunch la un restaurant cubanez, nu departe de Muzeul erotismului mondial, unde e o expoziţie intitulată atractiv „Rembrand şi secretele lui erotice”, de ce n-am descoperit chestia asta înainte să iau drumul Europei?! La 3:45 PM, plecăm spre aeroport, traficul a început să devină coşmar, Ducu şofează, însă, de parcă ar fi Schumacher, ajung la timp la îmbarcarea în cursa Air France de Paris. Las Miami la plus 28 de grade Celsius. La Bucureşti, s-au anunţat minus 21 de grade. Celsius!… Nu o spun cu cinism, doar mă duc să mă întâlnesc cu Viscolul care a furat şosele, case, oameni…

…Zbor excelent peste Ocean, în noapte, dar nu pot fura niciun minut de somn. Refac vacanţa mea inegalabilă din Florida, mă tot gândesc la Ducu şi plâng de fericire, Doamne, ce flăcău minunat am!… A meritat tot chinul meu în Lagărul din Italia şi din office-ul galben, noaptea, la New York, unde am simţit pistolul la tâmplă şi am văzut lama cuţitului apropiidu-se de mărul lui Adam… Opt ore până în capitala Franţei trec, totuşi, uşor. Până la cursa de Bucureşti mai am, însă, de aşteptat peste şase ore!… Nu pot rămâne prăbuşit într-un fotoliu pe aeroport, aflu că, de la Terminal 2, e o cursă directă de autobuz până la Opera din Paris, costă numai 10 euro, într-o jumătate de ceas ajung în centrul Oraşului Luminilor… Parisul rămâne mereu Paris, mai ales că este o vreme de primăvară, mă plimb cam două ore fericit, ajung la Trocadero, mă răsfăţ cu o cafea din pumnul meu de euro, în centru, gata, înapoi la aeroport… La gate F 51, aud vorbindu-se româneşte, unul în limbaj de mahala, alţi doi înspăimântaţi de „ploaia îngheţată” şi „nămeţii lui Iglaş”, aterizăm, însă, normal, ajung acasă în vreo 40 de minute, la ora 20:45. La Universitate, sâmbătă 4 februarie, seara, deşi e frig, 20-25 de oameni cer căderea Guvernului şi a lui Băsesescu! Luni 6 februarie, Boc va cădea…

…Luni 6 februarie, posturile TV şi canalele de radio anunţă că vine Infernul alb. Cutez, totuşi, să plec la Giurgiu. Am promis că pe 6 februarie voi fi la teatru. Se iese cu greu din Bucureşti, cu un autocar, multe maşini mici sunt oprite la ieşirea din Capitală. Ajung la Dunăre, după o oră şi jumătate, cu 35 de minute mai mult decât se face pe drum de vară, toamnă, primăvară… Mi-era dor de Giurgiu, a doua mea casă, merg să văd Dunărea uitată aproape trei săptămâni, vama cu bulgarii s-a închis, sloiuri mari, sub viscol, împart fluviul într-un caleidoscop sinistru… La teatru, dau un vin fiert, să uităm de ger şi de lama viscolului care vrea să ne taie faţa, îmi revăd fericit colegii şi noii mei prieteni de un an şi jumătate, unii suflete din scripturi alese, dincolo de teatru simt, deodată, potrivnici (!?!) doi oameni pe care i-am preţuit mult, vor să mă convingă, în miez de zi, că afară e noapte, n-au nicio şansă, „Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi”…

…Luni seara nu pot pleca la Bucureşti. Drumul este închis. Dorm confortabil în teatru, în una din cele două camere ale frumosului mini-hotel cu care inimoşii mei colegi m-au aşteptat. Nu pot pleca nici marţi noapte… E miercuri noapte, 8 februarie, şi scriu aceste rânduri din camera de la teatru… De la Giurgiu la Bucureşti sunt numai 62 de kilometri!…

…Unde eşti Florida, ultima mea dragoste?!

Concursul „Dramaturgie în doi”, cu o singură medalie (de bronz)!

noiembrie 19, 2011 Comments off

…Dacă anul trecut, la debut, Concursul „Dramaturgie în doi”, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, a avut 37 de texte acceptate la start și cinci medaliați, dintre care trei cu bronz, miercuri 16 noiembrie 2011, când şi-a anunţat medaliaţii la ediția a II-a, în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, n-a urcat pe podium decât un concurent. Și numai pe ultima treaptă. Pentru că anul acesta s-a stabilit un barem (cel puţin 28 de puncte pentru locul I, 26-pentru poziţie a II-a, 24- locul III), ceea ce a făcut ca, în urma citirii celor 17 texte primite în limita regulamentului de către cei trei membrii ai juriului (actorul Vasile Toma, regizorul Vili Perveli Nikolov și dramaturgul Mircea M. Ionescu), să nu se acorde decât… medalia de bronz. Pentru piesa „Romeo şi Julieta reloaded”, scrisă de Gheorghe Truţă, din Lupeni. Unicul medaliat, profesor de matematică în viaţa de zi cu zi, este însă un dramaturg consacrat, cu piese jucate la Bacău, Bălţi (Basarabia), Craiova şi Deva și cu… trei texte trimise la Concursul de la Giurgiu. El a participat la Festivitatea anunţării rezultatelor finale ale Concursului „Dramaturgie în doi”, a primit un Trofeu al Festivalului şi 500 de lei pentru locul III. Regulamentul Concursului prevede că numai piesa de pe locul I va fi montată pe scena teatrului giurgiuvean, ceea ce înseamnă că „Romeo şi Julieta reloaded” a rămas doar cu bucuria medaliei de bronz. Poate că „reloaded” de autor, piesa va urca pe scenă într-un viitor nedefinit…

CLASAMENT FINAL

  1. Romeo şi Julieta reloaded- 24 de puncte
  2. Fiecare zi e la fel- 23 de puncte
  3. X şi zero; Taci şi mori; – 21,5 puncte
  4. Corp ansamblu-21 p.; 7. Nişte Adami şi Eva; Cineva ca tine-19,5 p.; 8. Certitudine-19 p.; 9. Aşteptând-o pe Leila-17,5p.;10. Inainte de magnolii; Aprinde lumina, mamă!;Dumnezeu înlănţuit-17 p.; 11. Nimic despre Satana-15,5 p.; 12. Trei părinţi-15,5 p.; 13. Fără titlu-14 p.; 15. Lulu şi Meme-12 p.; 16. Răfuieli-O (zero) p. Un text a fost descalificat, venind cu adresa autorului pe plic.

***

Primele piese din acest Concurs şi autorii lor: 1. „Romeo şi Julieta reloaded”, de Gheorghe Truţă, Lupeni . 2. „Fiecare zi e la fel”, de. Cristina Cozma, Moldova Nouă, Caraş-Severin. 3. „X şi Zero”, de Gelu Brebenel, Giurgiu, și „Taci şi mori”, de Gheorghe Truţă-Lupeni.

Poate, la anul, producția va fi mai bogată și, în special, mai bună de… scenă!

Categories: "Jurnal" pe sărite Tags:

Teatrul „Tudor Vianu”, coșmarul de pe „semicerc” și sprintul Timișoarei

martie 14, 2011 1 comentariu

…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul „Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință „Dualismul artei”, „Arta și Frumosul”, „Filosofia culturii”, monumentala „Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…

…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul „Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…

…Numindu-se „Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.

…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul „Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.

…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru „Tudor Vianu”!…

***

…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! „Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…

…Tsunami devastator pe „semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: „Să sperăm măcar într-un egal”?!?

***

…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de „tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… „Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe „semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…

Radu Beligan și Florin Piersic, „Oaspeți de Legendă”!

martie 4, 2011 1 comentariu

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul „Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa „Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, „Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu „Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o „uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de „repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui „Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: „Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în „Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat „Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: „O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…

Fericit, Giurgiu nu sare cu pianul în Dunăre

septembrie 26, 2010 3 comentarii

…N-am mai scris de ceva vreme pe acest blog. Și probleme erau din belșug. Greve, alte inepții guvernamentale, fotbal de trei parale, câte și mai câte…N-am avut, însă, timp nici să respir. 3 (trei) premiere în 8 (opt) zile în deschiderea Stagiunii la Giurgiu m-au istovit mai mult decât o lună pe taxi la New York!… Nu exagerez și nu mă vait…

…Este tare greu, însă, în același timp să fac (nu doar naveta zilnică), dar și pe secretarul literar (Teatrul Valah nu are așa ceva!), și pe impresarul, secretarul cu zeci de telefoane pe zi, și pe șoferul (nu există în schemă, mă rog organigramă, nici asemenea „lux”!), să fiu omul de protocol (fără un leu de la teatru!), să redactez și două caiete-program, să citesc fiecare cuvânt de pe afișe, acte, la avizierul teatrului, ca să nu scape „șopârle” bolnave (adică, gafe de proporții, prinse în ultima secundă!), să duc și să lansez invitații, să procur și abonamente de la București (câtă birocrație și la Imprimerie!), să chem și presa la conferințele dinaintea fiecărei premiere și să aranjez o mașină-două pentru ziariștii de la București (tur-retur; mașina Valahului stă bușită, de vreo trei săptămâni, într-un service oarecare!), să tratez și reciprocități cu alte teatre, cu autori, regizori și actori pentru viitoarele premiere…

…Premierele care au deschis balul m-au făcut, însă, să uit de Golgota mea de la Giurgiu. În primul rând a fost un mare succes de public! Acesta este cel mai important lucru. Trei premiere („D’ale Carnavalului”, „Domnul Goe”, „Feeling”), cu săli pline, cu teatru adevărat, cum n-a mai fost demult la Giurgiu, după cum au zis și scris mulți. Bucuria sutelor de oameni și cascadele de aplauze, ba chiar mulțumirile unora, merită tot zbuciumul meu…

…”Debut de stagiune „en fanfare” la Teatrul Valah”, a titrat Jurnalul giurgiuvean; „Deschidere de excepție a stagiunii 2010-2011 la Teatrul Valah”, și-a intitulat cronica „Giurgiu Express”… Cel mai mare cronicar dramatic român al momentului, Mircea Ghițulescu, remarcă, printr-o cronică de maestru, debutul nostru de stagiune în „Luceafărul de dimineață”, valoroasa revistă literară. Adina Ștefan ne gratulează cu rânduri alese în „Adevărul de seară-Giurgiu”. La Radio România Actualități, tot cuvinte de laudă…

…Actori bucureșteni de preț au jucat pe scena giurgiuveană, fiind aplaudați minute bune: Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Marius Bodochi, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, Eduard Adam, Nicolae Botezatu (furat de Capitală de la Valah), plus regizorul Dan Tudor. Lor li s-a alăturat talentata trupă giurgiuveană și regizorul Florin Antoniu.

…Prezențe de marcă la cele trei premiere. Împreună cu oficialitățile giurgiuvene, Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean-finanțatorul Valahului (se tot amână răspunsul la demersurile mele pentru titulatura „Teatrul Tudor Vianu”!) și Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, toată crema culturală a orașului, toată presa locală…

…Oaspeți rari din București și din alte orașe. Actrițele Iarina Demian și Aura Călărașu, actorul și interpretul Tudor Chirilă, Gheorghe Dănilă, regizorii Silviu Jicman (TVR), Mihai Lungeanu și Vili Perveli (Teatrul din Silistra, Bulgaria), scriitorii George Arion, George Stanca, Dan Mucenic, Ioan Drăgoi și Doru Moțoc (autorul piesei „Feeling”), cronicarii dramatici Mircea Ghițulescu, Constantin Paraschivescu, Ion Parhon, Cristiana Gavrilă, noul director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, Mircea Bodolan și mulți alții. Mai toți ne-am întâlnit în fugare colocvii teatrale, imediat după cele trei premiere, în frumoasa atmosferă de la „Casa cu flori” creată de doi patroni sufletiști, doi dintre prietenii Teatrului Valah…

…Premierele au trecut. Nu fără ecou. Dincolo de ce a apărut (și va mai apare!) în presă. Bunăoară, „D’ale Carnavalului” a fost invitat la Festivalul de la Brăila, de la finele lui noiembrie, după Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene, oarganizat de „Valah”, la Giurgiu, între 15-19 noiembrie… „Feeling” a și primit o invitație pentru Festivalul „Universul Teatrului” din Elbasan, Albania, între 20-27 octombrie! (Trebuie să facem rost de-un microbuz, Teatrul Valah nu mai are autobuz!)… Același spectacol are mari șanse (am înțeles acest lucru din discuții purtate cu persoane în cauză!) pentru a participa la Festivalul internațional al teatrelor de studio de la Pitești, tot în această toamnă. Cum, la primăvară, „Feeling”-ul ar putea onora Gala Star din Bacău, la recitaluri.

…Cristina Moise a scris în „Jurnalul giurgiuvean” că se simte un suflu nou în Teatrul giurgiuvean. Alții doar au afirmat așa ceva. Fără falsă modestie, cred că le dau dreptate cele trei premiere din opt zile și tot ce s-a petrecut în jurul lor…

…Giurgiul teatral (aș spune chiar cultural!) este fericit, însă nu va sări cu pianul în Dunăre. Așa cum s-a întâmplat, săptămâna trecută, la București, când nemaiștiind cum să-și facă reclamă bolnavă, o iresponsabilă firmă a organizat un concurs de sărituri cu… pianul în Dâmbovița, iar o concurentă a ajuns în comă, având coloana fracturată!?! Singura șansă de succes pentru un asemenea concurs de cretini, ar fi fost să pună guvernul să se arunce cu pianul în Dâmbovița tare învolburată în ultimele zile!

…Noroc că m-am (ne-am) refugiat in teatru, uitând de toamna asta atât de ticăloasă din România…

Happy Birthday, America!

iulie 4, 2010 2 comentarii

La Mulţi Ani America la acești 234 de ani de la declaraţia de independenţă din iulie 4, 1776! Mulţi înainte și un viitor luminos, prosper si demn!

Happy 4th of July, have a happy and safe Independence Day!

-Stafful editorial mirceamionescu.com

Categories: Lumea Sporturilor Tags:

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (7)

aprilie 23, 2010 1 comentariu

Continuăm plubicarea online a unei piese inedite, a cărei fiecare scenă este așteptată cu mare interes de cititorii noștri. Astăzi, Scena 7, în care subiectul este unul despre care s-a vorbit enorm, existând un adevărat folclor pe această temă: de ce nu s-au transferat Dobrin la Real Madrid și Dumitrache la Juventus Torino?

Cum autorul a dezbătut aceast subiect, cu trei ani în urmă, atât cu „Prințul din Trivale”, cât și cu „Corsarul Roib”, în emisiunea „Idoli și Legende”, de la Telesport, scena reprezintă un fapt istoric, un adevăr târziu.

Vă invităm în scena (evident dezvoltată în convenția dramaturgică a autorului!) unde veți ajunge în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, cel care s-a opus, ticălos, transferului celor doi fotbaliști de legendă la două dintre marile cluburi din lume. Un refuz neghiob care a dăunat enorm nu doar celor doi, dar și fotbalului românesc.

De ce s-a opus Ceaușescu transferării lui Dobrin și Dumitrache, la Real Madrid și Juventus Torino? Veți afla din această Scenă 7

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, sau index.

Doctorul Boloni

martie 11, 2010 2 comentarii

…Acum 57 de primăveri, în a 69-a zi a anului, în briza Mureșului, venea pe lume un viitor doctor. Un pici care, peste ani, avea să fie absolvent de stomatologie, dar și doctor în… fotbal. Ceea ce în fotbalul românesc nu ar fi fost o premieră: la Cluj, Mircea Luca și Constantin Rădulescu jucau și fotbal de performanță, practicau și medicina…

…Acum este vorba despre Ladislau Boloni, fotbalistul-medic căsătorit cu o actriță, de la „Naționalul” din Tg. Mureș. Loți pentru cei mai mulți, etalon de seriozitate și sacrificiu, de luciditate în teren și forță morală, dar și mijlocașul cu un „stâng” de dinamită. A fost primul jucător român care a sărit de 100 de prezențe în Națională. Unicul fotbalist care și-a condiționat transferul de la ASA Tg.Mureș la Steaua, în ’84, de amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului, unde să-și exercite și profesia de medic! În acel cabinet de la stadionul „Ghencea”, stomatologul Boloni și-a tratat destui colegi din echipa de aur a Stelei, care avea să triumfe strălucitor, la Sevilla ’86 și Monte Carlo ’87…

…Loți Boloni s-a născut la 11 martie ’53, la Tg.Mureș, dar copilăria și-a petrecut-o la Târnăveni. În orașul-reședință al județului avea să se întoarcă pentru fotbalul de prima divizie și Facultatea de stomatologie.

  • A debutat în fotbal la Chimica Târnăveni, în 1967, în „B”.
  • Pe prima scenă a susținut 484 de întâlniri, marcând 86 de goluri.
  • Timp de 14 ani, fotbalist la A.S.Armata Tg.Mureș (1970-1984), echipă cu care a terminat pe locul 2 în campionat și a jucat în Cupa UEFA!
  • A evoluat, cu succes răsunător, 3 sezoane la Steaua (’84-’87).
  • În prețiosul CV de jucător, 16 meciuri și în Belgia, la Racing Bruxelles.
  • Câte un an la Creteil și Orleans, în liga secundă franceză.
  • Frumoasa carieră de jucător este înnobilată cu 4 titluri și două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în mai ’86, și Supercupa Europei, la Monte Carlo, în februarie ’87, toate cu Steaua.
  • De 2 ori, a fost desemnat „Cel mai bun fotbalist român”: în 1977 și în 1983. Pe când era „motorul” echipei din Tg. Mureș, frumosul lui oraș natal!
  • Primul jucător român care a depășit suta de selecții s-a oprit la cota 108 prezențe în Naționala României, marcând 25 de goluri. De legendă a rămas golul victoriei din poarta lui Zoff, în 16 aprilie ’83, când Italia purta coroana lumii. Era într-un meci din preliminariile pentru Euro ’84, unde Naționala noastră a ajuns, sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar Loți Boloni a fost titular de preț  în „11”-le tricolor.

…Acesta este pe scurt jucătorul Ladislau Boloni, de 23 de ori căpitanul Naționalei!

…Cariera de antrenor l-a prezentat repede ca un tehnician de rasă, inteligent și serios. Drumul Golgotei de coach l-a început în Franța, la Nancy, echipă pe care a promovat-o de două ori, retrogradând, însă, de fiecare dată.

  • Selecționer, în numai 13 partide, la timona Naționalei (12 august 2000-6 iunie 2001). Bilanțul: 8 victorii, 2 egaluri, 3 eșecuri.
  • Cel mai prețios succes, ca selecționer, 2-0 (1-0), cu Ungaria, pe 2 iunie 2001, la București, ambele goluri fiind marcate de Marius Niculae. Era o partidă în preliminarile Mondialului asiatic.
  • După meciul câștigat în fața Lituaniei, 2-1 (1-0), la Kaunas, în 6 iunie 2001, tot în preliminariile CM, a lăsat Naționala României pentru Sporting Lisabona. N-a fost vorba doar de căruța de bani oferită de lusitani, cum au zis mulți, ci și de lehamitea produsă de „unele” persoane din anturajul intim al fotbalului de acasă, atât de putred.
  • Cu Sporting a câștigat, în primul sezon, campionatul, Cupa și Supercupa Portugaliei!… Se mai poate mândri și cu promovarea unor telente ajunse, astăzi, stele mondiale: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana și Ricardo Quaresma.
  • A antrenat, apoi, în Franța (pe Rennes și Monaco), în Emiratele Arabe Unite (pe Al-Jazeera) și Standard Liege.
  • Cu Standard a câștigat (surprinzător pentru mulți) campionatul Belgiei, și a ajuns cu echipa în actuala primăvară europeană, însă „lucrat” în culise, nu l-a prins „zăpada mieilor” pe malul Meusei. Luna trecută, frumoasa aventură belgiană a lui Loți s-a încheiat brusc, cu gust amar…

…Astăzi, însă, un buchet de gânduri însorite. La Mulți Ani, Loți Boloni!

Pe vremea noastră, ziariștii iubeau mai mult sportivii!

ianuarie 30, 2010 2 comentarii

Miercuri 27 ianuarie, în studioul GSP (gazdă Dan Udrea), împreuna cu Octavian Vintilă, de la Radio România Actualități. Tema: cum se făcea presa sportivă în România, înainte de ’90.

Mutu, urmașul lui Maradona!

ianuarie 29, 2010 2 comentarii

…Nu, nu-i vorba despre valoare! Nici nu se poate discuta despre așa ceva. Unul a fost geniu, altul campion de fițe și calificări ratate. Nici de palmares nu se poate vorbi! Maradona a jucat la 4 Mondiale, l-a câștigat pe cel din ’86, are și un „Balon de aur” în cont. Mutu-zero performanțe, dincolo de beții, cafturi, fițe…

…Și totuși, Mutu ține să-l egaleze pe marele Diego Maradona la prafuri, „iarbă”. Starul argentinian a tras tare pe nas și a plătit scump pentru nebunia asta. A fost suspendat chiar în plin Mondial, la World Cup ’94, înaintea partidei câștigată de Naționala noastră, acel fabulos 3-2 pentru „Generația de aur”, considerat cel mai frumos joc al turneului american. După care, în delirul cocainei, Maradona a început să tragă cu pușca după ziariști. Au urmat zile de spitalizări, depresii puternice… Acum, e antrenorul naționalei Argentinei!

…Mutu a făcut senzație, fiind depistat pozitiv la Chelsea. Suspendare de 7 luni, 17 milioane de euro ceruți și acum de clubul londonez. Părea că și-a revenit la Fiorentina, deși „escapada” de la Belgrad, după acel rușinos 0-5 al Naționalei, când a fugit la o agapă, fără să anunțe pe cineva, era un prim semn. Un semnal de alarmă! Acum, este cert: Mutu a fost găsit a doua oară pozitiv, la Fiorentina!

…Personal, n-am aMuțit! Nu mă mai miră nimic. Nu cred în așa-zisele conspirații, lansate de o parte a presei. Nici în dependența talentatului fotbalist român. E vorba, opinez, despre o vizibilă criză de caracter.

Nu mă interesează dacă și cât timp va fi suspendat Mutu. Mă gândesc la cu totul altceva. „Un talent risipit este un adevărat furt”, scria atât de înțelept, cândva, Nicolae Iorga. Mutu și-a furat un viitor mare!

…Acum, Răzvan Lucescu poate pregăti liniștit Naționala. A scăpat de un „caz”, deși era mai bine să fi avut sub comandă un Mutu responsabil de talentul lui și de investițiile de speranță ale milioanelor de români.

…Cum românul a știut, mai mereu, să facă haz de necaz, a și apărut un banc pe tema în chestiune: „Azi, când atâta lume ne arată cu degetul pe toate continentele, iată, a apărut și un român…pozitiv!”. Bancul acesta mă trimite la titlul filmului semnat de Corneliu Porumboiu „Polițist, adjectiv”. În cazul nostru, „Fotbalist, pozitiv”. Pozitiv, negativ…