Acasă > Necategorizat > Jurnal de telespectator (1) “UVERTURA” SAU “COMEDIA ERORILOR”!

Jurnal de telespectator (1) “UVERTURA” SAU “COMEDIA ERORILOR”!

februarie 3, 2019

u

…N-am avut ce face și am pierdut, astăzi, 2 februarie, la prânz, cam două ceasuri în fața televizorului! Să văd reluarea Campionatului nostru de trei parale la fotbal, mai exact startul în returul Diviziei A, una cam desculță, chiar de-i zice în scris Liga I. FCSBecali nu părea să aibă emoții în meciul din briza Dunării, la Călărași. În ajun, câte-n lună și în stele, prin ziare și pe la unele microfoane TV, nu cu Mălăele, ci cu Teja, cel mai mare, cel mai tare antrenor din parcare… Echipa gazdă, Dunărea Călărași, cu numai 17 puncte, părea fără scăpare pe locul 12, cel de baraj. Numai că acest meci, “uvertura” returului, a fost o veritabilă Comedie a Erorilor! A figuranților lui Becali, fie și cu noile achiziții (Stoian, Fl.Matei), cu primele găselnițe ale noului antrenor (Rusescu-titular, ca și Morais) și trâmbițata teorie în care se descurcă bine. Ne omoară, însă, practica!…

…FCSB-iștii n-au reușit decât un egal (1-1), scor scris la pauză pe tabelă (goluri: Man-min.16, Mediop-30, care s-a simțit minunat pe „Bulevardul Nimănui”, cel al fundașilor centrali bucureșteni!), iar cu un arbitru mai puțin narcisist și mult mai atent, gazdele trebuiau să beneficieze de un penalty clar, pe final de meci (min.89!), la genunchiul plasat în rinichiul sau coloana lui Dobrosavlevici de către portarul bucureștenilor, Bălgrădean (vinovat la golul egalării, împreună cu sărmanul Planici!). Mai grav, arbitrul Hațegan a uitat că e medic de profesie, și la accidentarea gravă a călărășeanului (care avea să plece cu salvarea din stadion!), n-a oprit meciul din rațiuni numai de el știute (oricum, inumane!), dar l-a trimis imediat în tribună pe antrenorul Dan Alexa, îngrozit de accident și de nepăsarea arădeanului!…
…Faza respectivă avea să continuie “Comedia erorilor” (întâia comedie jucată din opera lui Shakespeare!), de data aceasta la microfonul celor doi comentatori care tot încercau să reinventeze Regulamentul clar al jocului de fotbal, repetând sus și tare că meciul nu trebuia oprit la accidentarea numărului 17 al „Dunării”, pentru că nu a fost lovit la…cap (!?!). Poate trebuia lovit doar în…sternocleidomastoidian, ca să nu mai existe vorbe, „Parole, parole”…Adică, nu conta genunchiul acela plasat de Bălgrădean în rinichiul sau coloana lui Dobrosavlevici, de îl putea lăsa paralizat, fără să fie lovit la…cap (Sic!)… Băieții de la microfon au văzut abia la reluare că portarul oaspeților a lovit cu genunchiul, dar ne-au liniștit că nu se știe dacă se putea acorda penalty, că era foarte greu! Categoric, la popice sau la billiard se vede mai ușor…

…Egalul acesta neașteptat se datorează, în primul rând, nu atât gafei lui Bălgrădan la golul egalizator al dunărenilor (felicitări pentru fair-play-ul asumării greșelii!), cât jocului jenant de haotic, moale, după primele 30 de minute (când Man a deschis scorul cu un șut de colecție, după care a cam dispărut și el în repriza secundă), al echipei ce schimbase antrenorul între sezoane, Teja cu Dică, patru litere fiecare! 
…Am zâmbit amar, la comentariile din studioul Digi, în timpul pauzei! Dacă Balint nu se declara, logic, prea mulțumit, Ilie Dumitrescu era încântat de FCSB care, ne-a lămurit, “Arată altfel!”… Adică, mai bine, față de cum a încheiat turul sub bagheta hulitului Dică!?! Aiurea, prețuite Iliuță!… Joc mediocru, fără idei, fără determinare… Pe final, a arătat chiar mai rău, cu toată ratarea lui Gnohere, în ultimele secunde din cele 5 minute de prelungiri!… Dar, nu-i așa, a fost doar “uvertura”, să nu ne grăbim!… Poate fi chiar mai rău… Numai să medităm cât de corecți au fost unii în teren și alții dincolo de el… 
…Dincolo de Comedii și Tragicomedii, pentru patronul FCSB-ului, “Morala” este foarte clară: astăzi i-a pus piedică antrenorul pe care nu l-a vrut în iarnă, preferându-l, la insistențele din anturajul său, pe Mihăiță Teja! Semn cert (a câta oară?!) că Dumnezeu nu doarme!
P.S.Sâmbăta viitoare, nu mă mai ține niciun meci de trei parale două ore în fața…tembelizorului!

71
Categories: Necategorizat Tags:
Comentariile sunt închise.