Arhivă

Arhivă pentru aprilie, 2017

Jurnal de primăvară (12). LOVITURĂ DE TEATRU! N-AM CÂNTAT DECÂT O NOAPTE…

aprilie 13, 2017 Comments off

…Lovitură de teatru  dată de Viață, cum nici dramaturgii nu reușesc!… Eram în culmea fericirii, zburam peste lume, cântând cu tot sufletul înălțătorul „O Sole Mio”, în seara de marți 11 aprilie aflasem că RMN-ul la peretele toracic stâng a ieșit bine, dispăruse groaza evadării Cancerului în oase, o singură recomandare, Tomografia Computerizată (CT) de control, părea o nimica toată…

…Și nimicul acela m-a aruncat din Rai în Iad, brusc, „O Sole Mio” a devenit „Perche, perche?”, de ce trebuia să mi se întâmple una ca asta, când visam cu tot sufletul?!…
…Ieri, miercuri 12 aprilie 2017, la controlul de la medicul oncolog din București, care mă supraveghează de opt ani!… Urmărind rezultatului de la RMN-ul, scris cu mare profesionalism de doamna doctor de la „ProVita”, medicul oncolog a zis, la un moment dat: „Punctele acestea mici, mici, s-ar putea să fie rămășițe de la chimioterapie!”… Am crezut că nu aud bine, dar am replicat imediat: „Eu n-am făcut niciodată chimioterapie! Am fost operat de două ori la prostată prin… criogenie!”… Două noțiuni ce pot suna profanului asemănător, dar total diferite. „Dacă nu ați făcut chimioterapie e o șansă în plus, dacă nu reușim cu tratamentul actual!”, a încercat medicul oncolog să mă liniștească… Numai că eu, când aud cuvântul chimioterapie, după atâtea povești adevărate ascultate, prin clinici și spitale, văd ușa spre cimitir!…

…Înțeleg că atenția a fost îndreptată spre starea oaselor mele, curate, neatinse de blestemul negru (ceea ce este excelent!), după toate CT-urile, scintigramele și ultimul RMN. Acum (acum?!), urmează ca subiectul principal să devină…prostata. Cea unde s-a cuibărit nemernicul de cancer, cea la care am fost operat de două ori! Prin CRIOGENIE, care nu are nicio legătură cu înfricoșătoarea (pentru mine!) CHIMIOTERAPIE!
…Doamne, m-am bucurat prea mult, am pierdut măsura din toate, echilibrul, după ultimul RMN, am uitat să mai fiu cartezian („Dubito ergo sum”!), ca înainte să trec Oceanul, și acum m-ai pedepsit?!…
…Miercuri 12 aprilie, pe înserat, am primit o veritabilă lovitură de măciucă! De la Policlinică la stația de metrou am mers ca un om beat, clătinându-mă, un timp n-am mai gândit, parcă nu mai aveam aer, nu mai aveam sens, nici nu știu dacă respiram, cumplit este să te trezești după o singură noapte de la extaz la agonie… N-a fost întâia dată în viață, dar când este vorva despre lupta cu Moartea, toatul capătă alte sensuri, nu doar grave, cutremurătoare, S-a deschis ușa spre Cimitirul vesel?!

…N-am ajuns acasă, am mers la un pub de calitate, cu atmosferă tinerească,să uit de noțiunile încurcate și sensurile pierdute, să nu-mi mai pun întrebări tâmpite, să văd, cu un pahar de Cadarcă și creveți fini alături, meciurile Borussia Dormund-Monaco (2-3) și Bayern Munchen-Real Madrid (1-2)! Și am plecat respirând normal, gânditor, spre casă, spre miez de noapte rece, duspăruse Soarele meu din noaptea trecută, eu însă i, pe o punte a suspinelor sub lună… Doamne, ce urmează? Sigur, alte analize de sânge, pe 20 aprilie (căci, de trei luni PSA-ul crește păuțin câte puțin, dar constant!), injecția, un Diphereline, ce-a schimbat Zoladexul din ultimii opt ani, altă doză anti-hormoni, pe 27 aprilie, alt RMN, la bazin, pe 18 mai, șir de așteptări istivitoare, nu-s agitat, doar întreb, cum va arăta viitorul imediat (Deocamdată!), nu, Bunule Dumnezeu, nu sunt în genunchi, m-am ridicat, e drept, încă mă clatin puțin, dar îmi revin, mă și gândesc la apariția volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, să vedeți și acolo Lovitură de teatru!… În fond, un dramaturg pentru asta se zbate, pentru loviturile de teatru, nu?! Nu, însă, pentru una ca asta care m-a făcut câteva ore KO, de parcă m-a fulgerat Tyson cu un upercut când eu mă zbenguiam în Paradis…

…M-am trezit, în acest 13 aprilie, ca dintr-un timp pierdut, mă simt trist, dar nu dărâmat, simt că mijește un chef de scris, de plimbat, conștient că nu e timp de lacrimi de durere, că singura mea șansă este Lupta! Cu mine, în primul rând!…
…Noroc că vin Sfintele Sărbători de Paște, să-mi (re)înflorească Sufletul și pofta de Viață!
…HRISTOS A ÎNVIAT, OAMENI BUNI!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (11). DAAAAAAAAA: O SOLE MIO!… O SOLE MIO!… IL DIO MIO!..

aprilie 11, 2017 Comments off

…Plutesc pe valuri de Viață!

…În noaptea asta, în apartamentul meu va răsuna până-n zori Vocea celor TREI DIVINI, Pavarotti, Domingo și Carreras, cu sublimul „O SOLE MIO”! Da, am din nou Soarele meu…

…De aproape două ore, de când am ieșit din Clinica Pro Vita, fredonez într-o sfântă nebunie, într-o evadare din bocet interior și zbucium înăbușit, numai „O Sole Mio”!… Pe stradă, în taxi, în magazine cântam „O sole mio!”, plâgând de fericire, de când nu m-am mai simțit Om, ca astăzi, încolțindu-mi în lacrimi Pofta de Viață, după ce timpul părea, în ultimele două luni, lespede grea .. Lumea din jur poate credea că-s nebun, unii mă și cunoșteau, Da, Da, Da, sunt nebun de Viață!… Analiza-ghilotină, „RMN perete toracic stânga”, recomandată din senin, acum nici două luni, a ieșit BINE, BINE, adio gânduri nesenine, perspective sumbre în ajun de Paște!… De două luni am trăit numai sub nori, mi-am pierdut Soarele, Speranța, cât am fost eu de călit de pistolul la tâmplă și cuțitul în ceafă, scene trăite în taxiul din New York, cât de optimist am devenit după cei zece ani de luptă victorioasă cu parșivul Cancer… De când a apărut, însă, la o coastă, o scamă de umbră blestemată, nu fiica luminii, cum zicea Blaga, ci a Morții, n-am prea mai fost eu. Nu mai puteam scrie, vorbi, gândi senin, logic, degeaba priveam spectacole la teatru,unele meciuri, prostii pe la TV, eram plecat în altă lume, subconștientul desena perspective neorealiste,nu mai eram eu, și nu puteam face analiza asta imediat, să scap de ielele nopții dănțuind în blestem, n-am găsit locuri la vreo cinci clinici și spitale, nici cu bani (1.100 lei), cu plata CAS-ului, nici vorbă, mereu „nu-s fonduri!” (Să vă fie rușine!), pe 12 aprilie, adică mâine, eram programat la Oncolog, în sfârșit, am avut noroc, am așteptat doar două săptămâni să dau banii ca să scap de atâtia lilieci negri alergând prin mine…

…De când am aflat că m-a lovit blestemul negru, în final de ianuarie 2007, n-am avut sufletul atât de greu, ca în acest început de martie… Atunci, zbuciumul a durat doar trei zile, am renăscut rapid, acum, aproape o lună, am mai obosit și eu în lupta cu așteptările, cu analizele și Zoladexul în pântece, din trei în trei luni, de zece ani încoace… Acum, azi 11 aprilie, m-am liniștit, am redevenit Eu, stoic și optimist bine temperat, voi repeta un CT de rutină peste aproape două luni, dar sigur n-am ajuns în curtea Doamnei în negru, mama ei, se îndrăgostise de-o coastă de-a mea, cam așa am tradus eu mesajul cu umbra… A mai obosit și organismul, știu,de atîta tratament, sunt conștient că și singurătatea mea a făcut cuib de spaime-n mine, să mai crezi în oameni, oricât de bisericoși pozează ei (!?!), de ieri la amiază (ora 13;05), când am urcat 60 de minute pe eșafodul pentru RMN, cu branula la brațul stâng pompând la un moment dat substanța de contrast, de mă lua cu trecătoare călduri și parcă ardeam, de stăteam cu căști la urechi într-un concert de picamere și toată gama de zgomote ciudate, și până azi, la 17:55, când o doamnă doctor ca un înger mi-a întins răspunsul la analiză, zâmbind sugestiv „E bine!”, am fost o Fantomă care mergea fără mine, nu mai gândeam, nu mai înfloreau vise-n mine, important este că, în seara asta, m-am regăsit și încă pot să refuz capitularea!
… MULȚUMESC BUNULE DUMNEZEU că mă ții în Luptă!

…O SOLE MIO!… Viața e frumoasă, sunt încă logodit cu Viața, am redescoperit Soarele meu, pot să-mi mai țes speranțe, iluzii, să-mi văd scumpele nepoțele Celine și Genevieve, și copiii (Ducu și Karina) din California, să public noul volum de teatru (6 piese noi), la care Zeno Fodor șlefuiește Prefața, să aștept, la București, în 13 mai (de ziua dragei mele surioare Mona,13 mai- Ziua debutului meu în dramaturgie, la Arad, în 1979, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, auzi titlu!), să revăd minunea de „Pușlama” de la Chișinău, să mă pregătesc pentru o nouă premieră, poate „Taximetrist de noapte la New York”, să sărbătoresc majoratul lui Mircea-Robert, în 9 septembrie, să recitesc manuscrisul volumului de versuri „Nescrise”, să mă bucur de fiecare zi ca de un dar de la Bunul Dumnezeu…
…O SOLE MIO, ce sublim este să mă mai bat pentru VIAȚĂ! Cinci ani, trei, doi, unul, o lună, o zi, Viața e un dar pentru care trebuie să Lupt! Sub nemuritorule acorduri de suflet „O Sole Mio!”…
…IL DIO MIO!

 

 

 

„TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”, UN MINI-DOCUMENTAR, PIESĂ DE MUZEU…

aprilie 10, 2017 Comments off

…Azi, 10 aprilie, 2017, în timp ce mă pregăteam să merg la o analiză-ghilotină, RMN-perete toracic stâng, la București, pe Facebook a apărut un mini-documentar din 2000, realizat la New York. Cu ocazia unui Eveniment, pe atunci! Parcă să reaprindă flacăra Speranței în mine! Mai ales că am citit și cuvintele în engleză puse de minunatul meu flăcău Ducu, pe Facebook, ba m-ar reântâlnit prin timp, cu 17 ani în urmă, prin imaginile documentarului în 5 părți, cu Laurențiu Ulici, M.N. Rusu, Gabi Pleșea, Grigore Culian, Eugemn Șerbănescu, Cornel Dumitrescu, Vasile Bădăluță, Dan Costescu, unii colegi de yellow cab, alți colegi de breaslă, câțiva, plecați, din nefericire, între Îngeri…

…A fost un mini-documentar pornit de la lansarea unui volum inedit la New York!…În 14 februarie 1987, urcam pe taxi, la New York, pe…14 februarie 2000, lansam, la New York, cartea „Taximetrist de noapte la New York”! Cu invitați de marcă, printre care și reputatul critic literar, regretatul Laurențiu Ulici, pe atunci Președintele Uniunii Scriitorilor din România!… Au fost, practic, două lansări. una la Centrul cultural dintre Zgârie Nori, alta într-un reataurant românesc din Queens, cu în jur de 400 de taximetriștri, colegii mei de office galben, cei cărora le-am dedicat volumul!… Mulțumesc mult, Ovidiu Opresco, pentru acest mini-documentar în 5 episoade, veritabilă piesă de muzeu, cu loc de cinste în Arhiva mea sentimentală!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

 Duke Legstrong

18 Aprilie 2012 · Miami Beach, Florida, Statele Unite ale Americii ·
My dad, a journalist and playwright, became a taxi driver in NYC to sustain our family when we came to the US. In 2000 he wrote a book about his experience, the various people he met, life and „the most important school” he’s been to (including that of hard knocks, he was robbed and beaten more than once). Someone just posted video of the book launch – it’s in Romanian (as is the book unfortunately – I want to get it translated), in the beginning you can see him in the cab. The volume is entitled „Nightshift Cabbie in NY”.

 

O CARTE RARĂ SCRISĂ, LA NEW YORK, PE VOLAN!

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).

FEBRUARIE 2000!… LAURENȚIU ULICI PREZENTÂND, LA NEW YORK, O CARTE RARĂ, SCRISĂ PE VOLAN!

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).
…Azi, 10 aprilie 2017, în cele vreo 70 de minute grele ale RMN-ului, retrăiam acele momente rare, Lansările de la New York, readuse în suflet de mini-documentarul de excepție. Și visam că,anul acesta, ar putea, în sfârșit, începe, la București, repetițiile la piesa cu numele volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”! Da, cartea pe care am scris eu, practic, pe volan, și nu cred nici acum că am putut trăi o asemenea uluitoare Experiență de viață! Și mai sunt în Viață…

Jurnal de primăvară (10). FĂNUȘ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEȚII MELE…

aprilie 7, 2017 Comments off

 

…Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustață pana corbului, plete-n vânt și eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretații Constantin Firănescu și Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroși colegi de generație, Victor Niță și Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!…Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiții Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu și alții

…Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Știință și Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare prețuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuș Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alții, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude și prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu și alții. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră:

…Fănuș Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieții mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuș Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretuluui”, la început, fascinantele „Cronici pestrițe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-șase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă .La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosașu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei și alții. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber!

…Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultății de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colț, în toiul petrecerii, și mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înțelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în fața altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeți dumneavoastră, domnule academician, într-un meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viață. În 90 de minute ești la pământ și deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Știți ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce știe despre viață datorează Fotbalul! La fel susțin și eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i așa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunțat la filozofie pentru fotbal!”…

…Acum, în primăvara lui 2017, câns scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viață, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiați politici de la Latina, în vara lui ’86, și nu mă apărau microbiștii, noii prieteni din Lagăr, „cârtițele Securității” mă schilodeau sau mă lichidau!

…Mulțumesc Zeule Fotbal, Mulțumesc Rege al Metaforei, Fănuș Neagu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.