Acasă > România uitată > Jurnal de iarnă (19). DUMNEZEU MĂ ȚINE-N VIAȚĂ! NU POT SĂ TE PĂRĂSESC, MINUNATA MEA ROMÂNIE!

Jurnal de iarnă (19). DUMNEZEU MĂ ȚINE-N VIAȚĂ! NU POT SĂ TE PĂRĂSESC, MINUNATA MEA ROMÂNIE!

februarie 3, 2017

…Azi-noapte, șocat, reîntors în grota istoriei, de câteva minți bolnave, handicapate, de maniera gangstrerească prin care Dragnea și ai săi au vrut să pună mâna pe Țară și să o facă feuda hoților, Paradisul borfașilor, eram gata-gata să-mi iau două cămăși, un sacou și-un costum, cardurile, actele, câteva cărți și computerul și să fug la Otopeni, ca să Evadez pentru a doua oară dintr-un Sistem Roșu, de comunism reînviat!…

…Astăzi, însă, pe înserat, trebuia să merg, aici, Acasa din România,. sub ghilotina-cancer, să văd ce e cu adevărat cu ultima pulsație a parșivei boli, ultima tentativă de a mă invita la dans a Doamnei în negru care-mi face curte de zece ani, iar eu o țin la ușă și-mi bat joc de ea, trăind, scriind, mergând la teatru, la fotbal, la lansări de cărți, visând la scumpele mele Nepoțele, să ajung vineri seară, poimâine 3 februarie, la Premiera de la Teatrul Ariel Rm.Vâlcea, cu spectacolul după piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…Bunul Dumnezeu m-a luat și de data aceasta sub aripa lui! Analizele sunt OK, m-a asigurat minunata doamnă doctor oncolog, dânsa m-a scos din ceața în care mă aruncaseră doi așa-numiți specialiști în imagistică atomică, departe de miezul problemei. După ce am făcut spaima de Zoladex (mă temeam că nu voi mai avea șansa să-l fac!), am chiuit de bucurie și am luat-o spre gura de metrou de la Intercontinental, Stația Piața Universității Am izbucnit în Lacrimi de suflet, am început să plâng fericit, contopindu-mă câteva minute cu un Fluviu de oameni, Români de-ai mei chinuiți și, totuși, optimiști, curajoși și tenaci, pașnici, majoritatea tineri, citiți, civilizați, care-și strigau Dreptatea, Libertatea, Dragostea de o Românie europeană!…

…Cum să mai evadez, din cauza unor prea bolnavi de putere neica-nimeni, umbre ale comunismului încă nemort, când Bunul Dumnezeu mi-a redat, din nou, în seara asta, Bucuria de a Trăi, printre ai mei din Casa natală-România?!…
…Cum să nu plâng Fericit, vâzând la TV Oceanul de vreo jumătate de milion de Români din întreaga Țară pe Drumul spre Adevăr și Demnitate din mari și mici orașe.

…În noaptea aceasta, prima din Februarie, decid să dau Visul American pe Visul Românesc, tulburat până la lacrimă de sutele de mii de Voci ale României adevărate, nu ale Străzii (și cu doi-trei mizerabili infiltrați belicoși, trimiși de un boss dinamovist, Negoiță, care ar fi fost spălat de dosare de ordonanța roșie!), de refuzul lor de a accepta eticheta de Țară a corupților,și umilința sub care au vrut să ascundă Țara o gașcă de paraziți fără suflet și minte, samsari ai prezentului, dar nu ai Istoriei României Adevărate!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Comentariile sunt închise.