Acasă > "Jurnal" pe sărite > Jurnal în singurătate (5). MI-A TRECUT PNEUMONIA PE LA URECHE!

Jurnal în singurătate (5). MI-A TRECUT PNEUMONIA PE LA URECHE!

octombrie 6, 2016

…Miercuri 5 octombrie 2016. Mă scol cu noaptea pe umeri, zdruncinat de reprizele de tuse dinspre dimineață, de parcă m-ar fi lovit Tyson, că tot vorbește mass-media română de vizita lui de afaceri în România. La prima oră eram la doctorul de familie, la doi pași de casă. Auzindu-mă cum bat toba la două voci, primul verdict a venit cumplit: “Suspect de pneumonie!”… Asta-mi mai lipsea!… Imediat bilet de trimitere la fostul spital Filaret, azi Insititutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta’, undeva pe Str.Viilor. Drumul, scurt, cu un taximetrist microb de fotbal, care m-a recunoscut după voce și m-a însoțit la despărțire cu un tonic: “Sunteți încă tânăr, nu vă faceți griji”!… Mulțumesc de încurajare, tinere, în ultima zi de octombrie fac 71 de ani, dar nu-i simt încă povară… Cu siguranță taximetristul meu a adus mulți ofticoși, aici, visând la salvare. Sper și eu, orbecăind să aflu la ce ușă să bat mai întâi…

…În cazurile astea limită, memoria devine povară. Îmi amintesc că era să pierd ultima clasă de liceu din cauza unui infiltrat pulmonar subclavicular stâng… Îmi revine în minte bruma de cunoștiințe din domeniu medicinii și-mi reamintesc că aparent banala pneumonie reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. Ba, mai citisem că, în Statele Unite, aproximativ două milioane de persoane fac pneumonie în fiecare an, iar între 45.000 şi 70.000 dintre acestea decedează. Dacă în State, cu aparatura lor de ultimă generație, darămite la noi, unde sărăcia sugrumă spitalele… Fugi, diavole, gând negru!

…Încă sper, moral nu mă simt doborât, chiar dacă sunt gata să mă întind în fața clădirii unde am fost trimis să mă consulte cineva, ca după aceea să mi se facă radiografia-ghilotină sau rază de lumină… Numai că nu mă poate vedea un medic specialist decât…vineri 7 octombrie, la ora 10, doar atunci mai e un loc la programări, aflu de la o fătucă rătăcită la ghișeul programări… Rămâne să vin vineri, ce să fac?!… Dau să ies din clădirea ponosită, o rafală de tuse mă îndoaie și mai-mai să cad, noroc cu o bancă antică din jur… Un domn mă ajută să mă întind și tot el îmi dă soluția: “Mergeți la camera de gardă, să nu leșinați pe aici!”…

…La Camera de Gardă, oameni minunați! M-au luat imediat, m-au dus direct la radiografie, un domn doctor a recunoscut și dânsul comentatorul sportiv în persoana mea (nu dramaturgul abia venit cu un Mare Premiu de la Oradea, ăsta e paradoxul vieții mele și nu-l regret!) și, psiholog rasat, mi-a alungat imediat coșmarul: “Plămânii sunt OK! Nu e pneumonie!”… Am dat un chiot scurt, Dumnezeu nu mă părăsise… Am mers la o domnișoară doctor, specialistul în materie, primise radiografia pe computer, m-a liniștit și dânsa: “Nu-i pneumonie!… O viroză rebelă v-a prins și v-a chinuit”… Într-un gest admirabil, domnișoara doctor a terminat de discutat în detalii cu o bătrânică mai catolică decât papa, a sunat și o altă colegă să o consulte pe sărmana femeie și, abia apoi, mi-a completat in detalii fișa medicală, după ce am făcut inventarul bolilor mele și scurta istorie a ultimelor zece zile de când mă lupt cu tusea, durerile de cap și de gât, crampele musculare, deranjamentul stomacal…
…Important este că nu am fost lovit de banala-cumplita pneumonie!…

…Alt tratament, mult mai sumar, un antibiotic, din șase în șase ore, o pastilă, la 12 ore, pentru expectorat, hidratare în exces, ceaiuri și lichide, odihnă multă, multă, hrănire diversă, intensă, ferirea de curent, de schimbăriule bruște de temeratură… Cinci zile în casă!… Dacă nu-mi revin, să revin la dânșii!… Nu-mi venea să cred că mă aflu într-un spital din România! Mai există și oameni de omenie, admirabili medici-oameni și în țara mea natală, sărmana de ea!

…Cinci zile, până lunea viitoare, sechestrat în apartamentul meu cu vedere spre Parc. Adio, spectacolul lui Marius Bodochi, “Ursul”, la care am fost invitat, duminică, la Constanța, adio, întâlnirea din Bulgaria, pentru un viitor spectacol. Vin altă dată, prieteni, am timp, sunt doar sănătos, nu am pneumonie, am scăpat de obsesii, de gânduri negre, care și-au găsit loc în optimismul meu tonic după zece zile de chin, de o tuse ce m-a ostoit, m-a zdruncinat până la prăbușire! Un virus, care o fi fost el, m-a mai pus o data în cumpănă! Gata, am abandonat memoria, istoria… Carpe diem!

…Sunt bine, Doamne, și îți mulțumesc!… Miercuri 13 octombrie 2016, minunata mea nepoțică Genevieve împlinește 3 ani! Bunicul este sănătos, sublimă Prințesă!Vom vorbi la telefon, ne vom vedea pe Skype…
…SUNT FERICIT!

Comentariile sunt închise.