Arhivă

Arhivă pentru octombrie, 2016

AM SCĂPAT DE NAVETA LA GIURGIU, AM TIMP SĂ FAC ZILNIC CĂLĂTORII ÎN JURUL LUMII ȘI AL SUFLETULUI MEU!

octombrie 27, 2016 Comments off

O FOTOGRAFIE din Atelierul meu de cuvinte, ca să nu zic Literatură, în care, zilnic, când privesc în fața mea, mă trezesc, brusc…

…La Vârșeț, în Serbia, la Premiera „Celui mai bun spectacol din Balcani” (Premiu obținut la Festivalul Teatrelor de studio, Pitești, noiembrie 2015) și este vorba despre „Animalul acest om ciudat” (carte ce a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Filiala Dramaturgie, București, în 2013), de privesc afișul excelentului spectacol realizat de regizorul Iulian Ursulescu din Novi Sad, student de marcă al legendarei Cătălina Buzoianu…

…Ajung și prin Los Angeles, privind o fotografie cu minunata nepoțică Genevieve… Și mă plimb, rapid, prin New York, my Love, unde, acum două ierni, faceam o fotografie, la Noul Obelisc (WOW) ridicat peste cenușa „Gemenilor”…
…Alături, un ceas de colecție, lăsat de minunatul meu tătic, care ne-a crescut, pe mine și pe surioara Mona, cu lupa de ceasornicar la ochi. Lângă ceas, tur sentimental, o fotografie cu Genevieve, Ducu și Karina (Happy Birthday, pentru mâine, 26 octombrie!Un buchet de gânduri în floare de Primăvară și de la București, scumpă noră!)…

…În fața prețioasei fotografii din La Grande Famiglia, una dintre cele mai rare disctincții pe care le-am primit! Scrie, textual, cu litere care înnobilează marmora și pe mine:
„Premiu de Excelență
Din partea Familiei
Domnului Mircea M.Ionescu,
Jurnalistul, Cronicarul sportiv, Dramaturgul, Omul”…
Mi l-a înmânat minunata nepoată Sorana Alina, fata lui Mona și Alin, doctor în științe juridice, la 31 de ani, (primul din La Grande Famiglia!), anul trecut, pe când băteam pe muchia Vieții 70 de stagiuni! Sigur că lăcrimez, când văd ce Familie sublimă am!

…Mă revăd și în Cetatea Banilor, nu alături de Fenomenul Craiova Maxima, ci, afișul o susține, la spectacolul-lectură de la Naționalul craiovean, din 10 decembrie 2014, când Mircea Cornișteanu a realizat o seară superbă cu textul meu ” America de-Acasă”, avându-l în distribuție, printre alții, pe uluitorul Ilie Gheorghe…

…Revăd World Cup ’94, prin volumul scris la cald, atunci, în fascinanta vară californiană, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, îmi salut și „Ambasadorii mei din Olimp” care și-au petrecut întâia noapte în casa mea, înconjurați de alte 28 de volume publicate (în 3 limbi) și afișe de la 32 de premiere, în 5 țări…

… Revăd Premiul pentru Cea mai bună Piesă scurtă („Bazuka lui Cehov”) de la minunatul Festival de Teatru Scurt Oradea-2016 și aștept să o văd pe scenă…
…Urc din nou in yellow cab, privind volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York” și mă bucur că, la Naționalul din Chișinău, se reiau repetițiile piesei cu același nume, după ce experimentatul regizor Petru Hadârcă a dat o fugă prin Babilon să simtă piesa la fata locului (dacă-mi spunea din timp, mergeam să-i fiu eu taxi-driver, și așa m-a prins un dor nebun de New York!)…

… Sub Statuia Libertății și cea a lui Don Quijote (de câte ori nu am fost asemănat cu ilustrul personaj al lui Cervantes!?), caietul-program de la ultima mea „Pușlama” (a 10-a!), cea de la Chișinău-Teatrul National „Satiricus-I.L.Caragiale”…

…Va dați seama ce trafic de amintiri, imagini, destinații și sentimente este Zilnic în viața mea, nu doar în căminul în care nu mă pot simți singur, chiar dacă Femeia (Femeia, femeia, cu ea să nu te pui, căci, chiar dacă-i bisericoasă, e data…Freud-ului!) a crezut că mă poate intrista prin trădarea cu un… Animal, acest om ciudat!…
… Sunt atât de fericit și bogat în micul meu Paradis!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

“Curat, murdar.” (17) COANE JIJI, PE DUMNEZEU NU-L POȚI CUMPĂRA!

octombrie 17, 2016 Comments off

…Grandomania lui Gigi Becali, oier ajuns latinfundiar, se reduce la două dintre ultimele lui fraze… savante: „Am bani să cumpăr pe cine vreau și cât vreau, care-i problema?!”…”Ce să fac cu pietroiul ăla de Cumințenia Pământului, cu care au vrut unii să mă păcălească?!”…

…Și Conul Jiji a cumpărat tot ce-a vrut. De la Viitorul Constanța (Fl.Tănase și, în fapt, Mitrea; îi mai vrea pe Benzar, Răzvan Marin și Țîru!), de la Iași (Golubovici), CFR Cluj (Jakolis), UTA (Man), Timișoara (Popescu), Pandurii (Momcilovici), ca să dea lovitura finală campioanei Astra Giurgiu, pe care, practic, a desființat-o, lăsând-o fără patru piese de rezistență: Enache, De Amorim, Boldrin și, mai nou, giuvaierul Alibec. Mutări prin care omul cu Palat, care a stat și după gratii, a căutat, în primul rând, să-și termine candidații la lupta pentru titlu. Care luptă nu mai există! Campionatul a fost dezechilibrat, ba, ca paza bună să treacă vremea rea, zice-se (nu bag mâna-n foc, dar nu sunt surd!) că Don Becali a aranjat și ceva fluierași, și una-două piese din tabăra adversă… Așa că, la ora actuală, Liga I e o cursă cu un singur concurent, cum și-a dorit Conul Jiji, cu Steaua campioana-campioanelor. Sigur, într-un piesă din teatrul absurdului, n-ar fi o surpriză ca Steaua să alerge de una singură și să termine cursa pe locul secund!?! Cum așa?!

…Așa, bine de tot! Cu mare inflație de jucători, antrenorul Reghecampf (destul de bulversat, ca să nu zic confuz!) nu prezintă de ceva vreme o formație tip, căci trebuie să joace toți cei racolați, pe bani, nu pe zâmbete, de patronul plin de pohte. Și, atunci, devine logic ca Steaua-Astra 2, cum plastic a numit-o Șumudică, să joace cenușiu, de fapt să nu joace mai nimic, și să o învingă, acasă, nesupusa trupă de anonimi ambițioși a lui Pustai, Gaz metan Mediaș.
…Cum campionatul a fost devalorizat de nababul din Pipera, Steaua-Astra 2-Viitorul nu se poate pregăti, pentru că în lipsă de adversari, cu titlul amanetat, joacă un fel de sârba în căruță, în dorul lelii și a unui patron caraghios care nu scapă un eșec fără să nu debiteaze tâmpenii…savante („Fotbalul nu se joacă din talent, ci din muncă”! La muncă, tovarăși…), firește, toate încheiate cu o cruce mare până la pământ!

…Neavând adversari în campionatul nostru de trei parale, „ghiveciul” lui Jiji a rămas și fără bruma de public care să-i susțină moralul, după această campanie de cumpărare a tot ce e mai bun priun țară (am ajuns să vedem Arena Națională goală pușcă la un meci al Stelei, cel de duminică seara, cu Mediașul, unde au venit- a scris Gazeta- 1.500 (una mie cinci sute!) de spectatori!? Și, atunci, cum să se pregătească Steaua pentru meciurile adevărate, din cupele europene, unde sunt și echipe, nu surugate, și un public activ ce va deveni, automat, un element nou pentru…viitoarea campioană a României?!

…Mai nou, Conul Jiji a început să se plângă și de ghinion. Este un ghinion planificat, Coane, căci Bunul Dumnezeu nu poate fi cumpărat!
…În loc de concluzie, cred că bogătașul, dar săracul patron al celei mai titrate, iubite echipe românești de club și-ar păstra ceva bănuți, și ar fi mai liniștit, dacă ar reduce campionatul intern la un lung duel, de vreo 24 de manșe, între Steaua I și Steaua II, care ar putea avea loc pe peluza de la Palat sau în curtea Vilei din Pipera. Că la Arena Națională nu mai vine nimeni! A reușit gălăgiosul, atot-știutorul, grandomanul, cinicul conducător să distrugă campionatul și să-i lase pe fanii mâhniți în casele lor, butonând televizorul pe meciuri adevărate, din campionate echilibrate!

Jurnal în singurătate (5). MI-A TRECUT PNEUMONIA PE LA URECHE!

octombrie 6, 2016 Comments off

…Miercuri 5 octombrie 2016. Mă scol cu noaptea pe umeri, zdruncinat de reprizele de tuse dinspre dimineață, de parcă m-ar fi lovit Tyson, că tot vorbește mass-media română de vizita lui de afaceri în România. La prima oră eram la doctorul de familie, la doi pași de casă. Auzindu-mă cum bat toba la două voci, primul verdict a venit cumplit: “Suspect de pneumonie!”… Asta-mi mai lipsea!… Imediat bilet de trimitere la fostul spital Filaret, azi Insititutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta’, undeva pe Str.Viilor. Drumul, scurt, cu un taximetrist microb de fotbal, care m-a recunoscut după voce și m-a însoțit la despărțire cu un tonic: “Sunteți încă tânăr, nu vă faceți griji”!… Mulțumesc de încurajare, tinere, în ultima zi de octombrie fac 71 de ani, dar nu-i simt încă povară… Cu siguranță taximetristul meu a adus mulți ofticoși, aici, visând la salvare. Sper și eu, orbecăind să aflu la ce ușă să bat mai întâi…

…În cazurile astea limită, memoria devine povară. Îmi amintesc că era să pierd ultima clasă de liceu din cauza unui infiltrat pulmonar subclavicular stâng… Îmi revine în minte bruma de cunoștiințe din domeniu medicinii și-mi reamintesc că aparent banala pneumonie reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. Ba, mai citisem că, în Statele Unite, aproximativ două milioane de persoane fac pneumonie în fiecare an, iar între 45.000 şi 70.000 dintre acestea decedează. Dacă în State, cu aparatura lor de ultimă generație, darămite la noi, unde sărăcia sugrumă spitalele… Fugi, diavole, gând negru!

…Încă sper, moral nu mă simt doborât, chiar dacă sunt gata să mă întind în fața clădirii unde am fost trimis să mă consulte cineva, ca după aceea să mi se facă radiografia-ghilotină sau rază de lumină… Numai că nu mă poate vedea un medic specialist decât…vineri 7 octombrie, la ora 10, doar atunci mai e un loc la programări, aflu de la o fătucă rătăcită la ghișeul programări… Rămâne să vin vineri, ce să fac?!… Dau să ies din clădirea ponosită, o rafală de tuse mă îndoaie și mai-mai să cad, noroc cu o bancă antică din jur… Un domn mă ajută să mă întind și tot el îmi dă soluția: “Mergeți la camera de gardă, să nu leșinați pe aici!”…

…La Camera de Gardă, oameni minunați! M-au luat imediat, m-au dus direct la radiografie, un domn doctor a recunoscut și dânsul comentatorul sportiv în persoana mea (nu dramaturgul abia venit cu un Mare Premiu de la Oradea, ăsta e paradoxul vieții mele și nu-l regret!) și, psiholog rasat, mi-a alungat imediat coșmarul: “Plămânii sunt OK! Nu e pneumonie!”… Am dat un chiot scurt, Dumnezeu nu mă părăsise… Am mers la o domnișoară doctor, specialistul în materie, primise radiografia pe computer, m-a liniștit și dânsa: “Nu-i pneumonie!… O viroză rebelă v-a prins și v-a chinuit”… Într-un gest admirabil, domnișoara doctor a terminat de discutat în detalii cu o bătrânică mai catolică decât papa, a sunat și o altă colegă să o consulte pe sărmana femeie și, abia apoi, mi-a completat in detalii fișa medicală, după ce am făcut inventarul bolilor mele și scurta istorie a ultimelor zece zile de când mă lupt cu tusea, durerile de cap și de gât, crampele musculare, deranjamentul stomacal…
…Important este că nu am fost lovit de banala-cumplita pneumonie!…

…Alt tratament, mult mai sumar, un antibiotic, din șase în șase ore, o pastilă, la 12 ore, pentru expectorat, hidratare în exces, ceaiuri și lichide, odihnă multă, multă, hrănire diversă, intensă, ferirea de curent, de schimbăriule bruște de temeratură… Cinci zile în casă!… Dacă nu-mi revin, să revin la dânșii!… Nu-mi venea să cred că mă aflu într-un spital din România! Mai există și oameni de omenie, admirabili medici-oameni și în țara mea natală, sărmana de ea!

…Cinci zile, până lunea viitoare, sechestrat în apartamentul meu cu vedere spre Parc. Adio, spectacolul lui Marius Bodochi, “Ursul”, la care am fost invitat, duminică, la Constanța, adio, întâlnirea din Bulgaria, pentru un viitor spectacol. Vin altă dată, prieteni, am timp, sunt doar sănătos, nu am pneumonie, am scăpat de obsesii, de gânduri negre, care și-au găsit loc în optimismul meu tonic după zece zile de chin, de o tuse ce m-a ostoit, m-a zdruncinat până la prăbușire! Un virus, care o fi fost el, m-a mai pus o data în cumpănă! Gata, am abandonat memoria, istoria… Carpe diem!

…Sunt bine, Doamne, și îți mulțumesc!… Miercuri 13 octombrie 2016, minunata mea nepoțică Genevieve împlinește 3 ani! Bunicul este sănătos, sublimă Prințesă!Vom vorbi la telefon, ne vom vedea pe Skype…
…SUNT FERICIT!

Am primit Premiul, la Oradea, și am chemat Salvarea, la București!

octombrie 4, 2016 Comments off

…Story de piesă scurtă, acest ultim Premiu al meu, câștigat, la Oradea, în cadrul valorosului Festivalul de Teatru Scurt (ediția XXII), pentru Cea mai bună Piesă Scurtă („Bazuka lui Cehov”). Am ajuns pe Crișul Repede, vineri dimineață, în ultima zi de septembrie, după o noapte coșmar în vagonul de dormit, unde am tușit cât pentru un an. O rebelă răceală m-a întors pe drum, tusea-mitralieră, gâtul-rană deschisă, vocea ce nu mai era a mea, amețeli, crampe musculare de-mi lau nervii foc, timp cumplit… Bucuria Premiului m-a ținut, totuși, pe picioare, încât sâmbătă seară, în prima zi din luna ce se încheie cu ziua mea de naștere, am putut urca pe scena superbului Teatru „Regina Maria” din Oradea, pentru a mi se decerna Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă de către distinsa doamnă Victoria Balint (directorul artistic al Teatrului orădean, membru în Juriul Concursului de Creație Dramatică, frumoasă, onorantă denumire!). Am putut rosti și un scurt speech, dar, lângă mine, parcă vorbea altcineva…

…Și, totuși, am udat Premiul, cu un vin ecologic de Adamclisi, găsit întâmplător într-un mic magazin, ca un canton părăsit, din oraș. Veritabil colocviu în foaierul Teatrului, cu vestiți oameni de teatru (eminentul regizor de teatru și de film Alexa Visarion), cronicari dramatici (Ion Parhon, Zeno Fodor, Ion Cocora, Doru Mareș, Mircea Morariu etc.) actori orădeni și cei din trupa petroșăneană ce abia terminase spectacolul „Nastasia-Poveste de cartier”, în regia lui Victor Ioan Frunză).N-am stat mult, totul se-nvâtrea în jurul meu. Noroc că am dormit bine…

…Duminica a trecut ușor, până la plecarea trenului de București (18:39). M-a dus în splendoarea de pe colina numită Ciupercă, de unde se vedea, sub soare, falnica Oradea, o veche și aleasă prietenă, Geta Pop, cu care, timp de două luni, am scos, în iarna lui ’94, și la Oradea, ziarul „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” ce-l editam la New York (Doamne, ce frumoasă aventură, pe care o voi povesti altădată!)…

…Am plecat ținându-mă pe picioarele mele spre casă. Tăind o nouă noapte de chin, la vagon-lits, tușind, cutremurându-mă, pe două voci, golind două sticle mici cu apă plată, o sticluță de Coughend sirop, inutil. Am legat vreo trei ore de somn, trenul a întârziat și el, și la 8:45… Când am zărit peronul Gării de Nord, am simțit cum mă topesc și m-am trezit întins pe jos, singur în cușetă. Norocul meu că ușa cușetei era deschisă și însoțitorul de tren m-a descoperit repede, am refuzat să cheme Primul Ajutor al Gării.. M-a ajutat să ajung până la coborârea din vagonul 11, mă clătinam pe peron de parcă aș fi coborât din ringul de box, după un meci cu Doroftei. Cu greu am ajuns la stația de taxi, numai că trăim în România și samsarii lăsați în voie la ieșirea din Gara De Nord să jecmănească oamenii, nu luau clienți care nu mergeau departe… M-am luptat cu mine și cu realitățile patriei plină de haimanale, m-a ajutat și o doamnă în vârstă, care a vrut să cheme Salvarea, m-a luat în cele de urmă un taximetrist, dar, văzându-mă mai mult groggy decât viu, m-a ocolit într-o tragică veselie până la Tineretului. Când am realizat că sunt prin altă parte a Bucureștiului, l-am întrebat, cu greu, de ce nu a ținut drumul drept. Atâta mi-a trebuit, „Așa mi-a trebuit, nu trebuia să te las, acolo, la gară, să aștepți până acum?!”. Bine că nu mi-a ars una… Ia să fii făcut așa ceva, samsare, ca taximetrist, la New York, ce mai amendă păpai și mai stăteai și șase luni fără licence, așa, să numeri avioanele, mizerabilule!

…Se făcea o oră și zece minute de când a ajuns trenul de Oradea, cu întârziere cu tot. Un vecin m-a ajutat să urc scările spre intrarea în bloc, am intrat în apartamentul meu și am simțit cum amețesc, m-am trezit, singur cuc, pe gresia din holul spre camere, ud leoarcă.
…Am sunat cu greu la Salvare. Explicații, întrebări repetate dacă sufăr cu inima… În nici o jumătate de oră a venit un doctor în vârstă, cumsecade, competent, m-a întins pe canapea, tensiune, consult la plămâni și inimă (totul O.K!), tusera mea a devenit furtună, s-a speriat și domnul doctor, gata-gata să mai leșin o dată, nu mai eram însă singur… E o bronșită cronică, alt tratament, odihnă multă, hrană ușoară, puțină și în mai multe reprize, un pomelnic de medicamente, compensate toate, numai dacă mă duc la medicul de familie, care trebuie să-mi dea și o recomandare pentru o radiografie pulmonară. Numai că medicul meu de familie își încheie ziua în câteva zeci de minute, revine marți după-amiază, acum e luni spre prânz… Am coborât ținând pereții, am plătit vreo sută de lei la Farmacie, am plecat cu o pungă de medicamente, gata, câteva zile la pat!…

…Am venit, însă, de la Oradea, cu Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă, primit, în superbissima sală a teatrului orădean, pe scena în care se mai afla decorul de la „Nastasia-Poveste de cartier”…
…Am avut și eu Poveste mea cu acest al 4-lea Premiu câștigat la un Concurs Național de Creație Dramatică!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mă ții în Viață! Că mă lași să caut refugiul în scris și îmi mai colorezi traiul și cu Premiere și Premii…
…Mă fac eu bine și mai scriu o piesă! Scurtă, trăită la Oradea și București..

AM DEDICAT PREMIUL MEU PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ SCURTĂ MEMORIEI LUI DUMITRU CHIRILĂ!

octombrie 4, 2016 Comments off

…Bucurie nespusă, sâmbătă seară, pe scena superbului Teatru “Regina Maria” din Oradea, într-o sală plină ochi. La Gala Laureaților celei de a XXII-a ediții a valorosului Festival de Teatru Scurt am participat și eu, ca premiant pentru Cea mai bună Piesă Scurtă. Din 21 de texte admise în Concurs, un competent Juriu a selecționat pentru faza finală șase piese scurte scrise de… trei autori: Laurențiu Budău (3), Ion Martin (2) și Mircea M.Ionescu (“Bazuka lui Cehov”). Ultima piesă a primit Marele Premiu, pentru mine însemnând al patrulea Concurs Național de Dramaturgie câștigat!…

…Ceva mai înainte de Oradea, Concursul de la festCo, în 2010, cu “Leopardul mistreț”, urmat de triumful în Festivalul Național de Comedie-Galați 2011 (cu “Pușlamaua de la etajul 13”) și “Monolog în doi cu moartea la ușă”, câștigătoarea Marelui Premiu de Monodramă, la Gala Star-Bacău 2014. Acum, acest al 4-lea triumf, cel mai important pentru mine. Nu că este ultimul, ci pentru că, așa cum spuneam și în scurtul meu speech, la înmânarea Premiului, de la Pitagora citire “cel mai greu este să scrii puțin și să spui mult”!…

…Dintre cele trei piese laureate anterior, una singură s-a bucurat de adevăratul Premiu-montarea pe scena Teatrului organizator al Concursului. A fost “Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns la recordul de a fi pusă în scenă în 10 teatre din cinci țări!… Ce va fi, acum?!… Organizatorii Concursului de Creație Dramatică destinat Piesei Scurte vor publica piesa câștigătoare în remarcabila revistă orădeană “Familia” și vor trimite electronic textul laureat tuturor teatrelor din țară cu recomandări speciale din partea Teatrului “Regina Maria”! O sări peștișorul de aur-Premiera-din cele vreo 40 de teatre! Cu toate că niciunul dintre regizorii prezenți în Festivalul de la Oradea nu a avut curiozitatea să ceară textul premiat, ba, un cunoscut critic de teatru orădean nici n-a mai stat la scurta festivitate de premiere a Celei mai bune Piese Scurte! Nu mi-a făcut placere, dimpotrivă, dar nici nu m-a mirat o asemenea atitudine, dramaturgia autohtonă rămânând în continuare o Cenușăreasă pentru mulți dintre cei prinși în lumea Teatrului Românesc!

…Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru că încă mă tine în viață, neluându-mi bucuria scrisului, a maratonului meu sentimental prin teatrele țării și din Basarabia, Bulgaria, Serbia și Austria, fericirea de a-mi vedea crescând copiii și nepoatele, de a întâlni oameni frumoși și nobili sufletește (mai există, încă, și în România!), Juriului, alcătuit din cele două distinse două doamne, atât de competente în materie de teatru (Elisabeta Pop și Victoria Balint), și apreciatului literat Ioan Moldovan (poet, directorul revistei „Familia”), felicitând Teatrulul „Regina Maria” și pe valorosul său director, Daniel Vulcu, pentru interesul acordat textului românesc contemporan, în finalul scurtului meu cuvânt de laureat am spus că dedic acest Mare Premiu memoriei minunatului Om de omenie, eminent teatrolog, cronicar dramatic și sportiv, unul dintre profesorii mai în scrisul dramatic, alături de fermecătorul regizor clujean Victor Tudor Popa (care a montat peste 80 de piese românești!), totodată un inconfundabil crainic sportiv radio, și Mircea Ghițulescu. Am dedicat acest Mare Premiu, la Oradea, minunatului prieten și dincolo de moarte, Dumitru Chirilă!