Acasă > România uitată > „Curat, murdar” (3). MINȘTRII LUI MOȘ TEACĂ…

„Curat, murdar” (3). MINȘTRII LUI MOȘ TEACĂ…

iulie 12, 2016

…Cei din generația mea își amintesc, sunt sigur, de celebrul Moș Teacă, din schița care ne-a fericit ora de română în „elementară”. Scrisă de Anton Bacalbașa, brăileanul numit „unul dintre cei mai mari poeți ai prozei gazetărești”! Un scriitor care avea pana muiată în călimara lui Caragiale, ambii scoțând, în 1893, prima ediție a revistei satirice „Moftul Român” (ce bună ar fi publicația asta și azi!). Subiectul era, însă, Moș Teracă, „meletarul” incult și despotic, din cauza căruia nu se puteau odihni cinci mahalale. Moș Teacă, subofițerul mărginit, slugarnic cu ăi mari, bestie cu inferiorii, dușmanul „țivililor”, cu a lui celebră replică-tic verbal „când treci pă lângă vun țivil, trage-i cu cotul, că d-aia ți-a dat statul cot”!…

…La Moș Teacă m-am gândit în ultimele săptămâni, găsindu-l întruchipat în tot felul de miniștrii și ministrese cu alergie la noi, muritorii de rând, persoane cărora, de vede și cu ochii legați, le-au sărit câteva rotițe de la cutiuță. Ei n-au nicio vină, vinovat e cel (sau sunt cei!) de-i țin în funcții bine plătite, doar să adâncească răul în care se zbate o societate cuprinsă de sărăcie și haos…
…Un Bostan necopt, adică crud, crud la minte, venea cu tâmpita idee ca învățământul să nu fie gratuit, dar deloc, căci așa ceva amintește de „vremurile comuniste”!?! Bostan, bostănel, se vede că n-ai fost capabil să intri pe competență, nu pe bani, la liceu sau facultate, și acum vrei să-ți dai și doctoratul, contra cost, firește, ca mai toți cei născuți plagiați gata!… Uite că eu, băiat de ceasornicar, am făcut și facultatea gratis, ]n vremurile alea, ba am avut și o bursă de la stat, că, pe vremuri, era totalitarism, însă școala și sănătatea erau asigurate tuturor. Gratis!…

…Un alt Moș Teacă al vremurilor noastre, un minstru efemer de la „Transporturi”, un Costescu Dan care a cerut ca transportul cu trenul să fie mai scump, pentru că el e „un lux”!?! Măi, băiatule, după „cotul” acesta dat în figură milioanelor de țivili, nevoiași câtă frunză, câtă iarbă, Guță Băieșu te-ar fi întrebat: „Să mori tu că trenul e un lux?!”… Măi ,Tecuță 2016, păi, dacă nu te-ai dat jos din limuzină și n-ai urcat într-un tren de navetiști, să vezi, să simți cum arată „lumea a treia”, și dacă ai fi fost o țâră documentat în serviciu și ai fi aflat că în ultimii patru ani trenurile au acumulat în România întârzieri de…doi ani și jumătate, mai ai nesimțirea să vorbești despre lux pe căile ferate române?!

„…Noroc că și Bostan de la „Comunicații”, și Costescu de la trenuri de lux-flux de prostie, și Curaj (găină că te tai!) de la „Educație”, și un Stoenescu de la „Românii de pretutindeni” au fost puși la colț, adică dați afară din Guvern. Ideal era să fie imediat trimiși să-l citească pe Bacalbașa, nu de alta, dar mă tem că îi vom revedea curând, pe alte căi, surse, pile, prin Executiv, dornici de alte ticăloșii. Cum nu-i excluă nici invazia altor Moși Teacă… E plină țara de ei…

…Vrând, probabil să devină și el „meletar” cu forță de decizie, ministru, frate, ce s-o mai dăm după copac, un anume mitic, mă rog, Mitică și Ionu, șef de Consiliu fiscal, a aruncat și el un „cot” nevoiașilor țării și se dă de ceasul morții că pensiile sunt prea mari!?! Moș Tecuță ăsta nu s-o fi gândit la pensiile sus-pușilor, că asta însemna demiterea lui imediată și trimis la-mpins vagoane!… El atacă nimicul milioanelor de pensionari care abia se târâie prin viață cu bruma de pensie ce o primesc! Culmea e Moș Mitică, slugarnic jalnic, că în fiecare lună acelor oameni cu iluzie de o pensișoară li s-au reținut din salariul de doi bani un procent suficient pentru fondul de pensii! Unde-s banii?!… I-au păpat alde bostanii, costeștii, irimeștii, tobele, prunele etc. ajunși să taie frunză la câini pe banii poporului?!… Dumitre, Dumitre, ticăloșia ta cu miros de avansare te descalifică uman! De profesional nu mai vorbim!… Vedea-te-aș, miticule, dansând din buric, cu 1.100 de lei pensie, după 35 de ani de muncă, nu controlor de bilete-n tramvai sau moțăitor de serviciu prin Parlament, ci ziarist, mereu sub tensiune, incomod, cum am destui confrați în această ipostază mizerabilă!

… E prea plină România de astăzi de Moș Teacă. În partide, în ministere, în Guvern, în Senat, Parlament, la Preșidenție… Cine-i cheamă la raport?! Alții ca ei?!… În naivitatea mea încă visez să ne schimbăm în bine. Pas cu pas, nu peste noapte… Dacă vom ieși din lunga noastră noapte ce nu ne poate duce spre lumină, la umbra lui Moș Teacă!

Comentariile sunt închise.