Acasă > Happy History > Jurnal de California (13). HOLLYWOOD BOWL-ISTORIA MUZICII ÎNTR-UN AMFITEATRU MAGIC

Jurnal de California (13). HOLLYWOOD BOWL-ISTORIA MUZICII ÎNTR-UN AMFITEATRU MAGIC

aprilie 9, 2016

…Credeam că părăsim Hollywood-ul, fascinat de istoria Oscar-ului și Bulevardul Stelelor, de Teatrul Chinezesc și fastul de peste drum, pentru premiera mondială a filmului „Cartea Junglei”, fără a găsi pe afiș și numele lui Kippling, scriitorul englez, născut în India, la Bombay, autor al celebrei cărți (ce a dat titlul peliculei) scrisă în 1894, cu 13 ani înainte să primească Nobelul pentru literatură… Ducu mi-a mai oferit, însă, o nouă surpriză, după ce mi-a arătat un punct de atracție în California, „Hollywood Bowl”. La ieșirea din Hollywood, a luat-o pe o șosea îngustă ce urca în serpentine muntele din față, printr-un peisaj fermecător, ca din filme, cu vile, palate și castele din cărțile de povești, cu superbe, inegalabile grădini luxuriante și, din loc în loc, cu semne care anunțau să fim atenți la căprioare!… Pe un autobuz descoperit, plin cu turiști, am citit „În acest loc își au casele peste 50 de stele”, actori, regizori, muzicieni, producători… Nu mă interesa cine sunt fericiții sorții, eram mut de sublimul acestui Paradis peste munte…

…Ajunși în vârf, începea coborârea pe „Mulholland Drive”, celebrul drum în serpentine amețitoare din estul Munților Santa Monica, subiect de film, cântece și povestiri. Fiul meu cel mare, însă, a virat scurt dreapta, într-un refugiu pentru turiști. Un panou mă anunța că suntem în „Rezervația montană Santa Monica”, cu ineditul orar când nu se putea vizita: „între apusul soarelui și răsăritul lui”!… Eram deasupra Los Angeles-ului, aveam celebrul Bulevard Hollywood la picioare, se vedea Freeway-ul 405 dansând sub mii de mașini, zările încântau ochii cu siluetele din Down Town, priveam în extaz Frumosul californian, cu atâția alți turiști din lumea-ntreagă. Am ajuns, după vreo 50 de metri, pe drum cărămiziu de canyon, la un mic foișor fără acoperiș, de unde te îmbăta panorama. Ducu m-a rugat să privesc ușor în dreapta. Acolo, jos, era Hollywood Bowl, prin fața căruia trecusem. Celebrul Amfiteatru în formă de scoică, săpat în secole de canyoane la baza muntelui… O clipă nebună m-a făcut să cred că zbor peste Orașul Îngerilor, fără să-mi topească soarele aripile de vis, ca lui Icar…

…Hollywood Bowl nu este doar o nebunie arhitectonică, un Amfiteatru cu 17.500 de locuri, ci și o veritabilă Istorie a muzicii de toate genurile, de la Beethoven, Mozart și Ceaikovski la Louis Armstrong, Nat King Cole, Ella Fitzgerald și Elton John, de la dirijori de elită (Karajan, Ruibinstein, Muta) la vestiți cântăreți de operă, Placido Domingo și Luciano Pavarotti (a susținut aici și ultimul lui concert în America, înainte de a pleca între Îngeri!), de la trupe celebre, ca The Beatles și Rolling Stones la nobile distribuții de teatru și mari actori, precum Lionel Barrymore, prezent la Gala dedicată secolului de istorie al Californiei, în 1950!… Pe scena de Legendă de la Hollywood Bowl a urcat și președintele american Franklin D. Roosevelt, dar și celebrul dansator Fred Astaire…

…Acest Amfiteatru unic în lume a fost inaugurat în 11 iulie 1922, renovat în 2003-2004 și are stagiuni non-stop. Sunt loji de 10.000$ pe stagiune, unde ai asigurat și un dineu de lux, dar și locuri pentru toate buzunarele, de la…2 (doi) dolari la 80-100. Cu vreo două ore înaintea spectacolului se găsesc și bilete cu 8-10 dolari, cum este celebrul punct „TKTS” din New York. Numai că parcarea la „H.B.” costă de la 18 la 50 de dolari!… Mai poți servi -firește contracost- și un bufet sumar în pauza spectacolelor. În serile de vis din Scoica muzicii, banii nu mai contează. Ci bucuria Artei, în evantaiul ei de genuri, bogăția sufletească pentru toate generațiile și categoriile sociale. O seară la Hollywood Bowl înseamnă pentru oricine un Eveniment!

…Există în acest Paradis al Artei, nu doar al Muzicii, și un Muzeu, cu fotografii, înregistrări audio și video din marile evenimente petrecute în cei 96 de ani de nobilă Istorie. Poți vizita și Hall of Fame, cu celebrități, de la ilustrul compozitor și dirijor John Williams la Brian Wilson, veteranul de război din Vietnam, avocat și luptător pentru pace, sau nemuritorul Frank Sinatra! Și mai afli că recordul de asistență a fost stabilit în 7 august 1936, cu 26.410 spectatori atrași de prezența vestitei Opere din Paris!

…Hollywood Bowl, Simfonie rară în Concertul de atâtea stele ale Californiei!

…Credeam că părăsim Hollywood-ul, fascinat de istoria Oscar-ului și Bulevardul Stelelor, de Teatrul Chinezesc și fastul de peste drum, pentru premiera mondială a filmului „Cartea Junglei”, fără a găsi pe afiș și numele lui Kippling, scriitorul englez, născut în India, la Bombay, autor al celebrei cărți (ce a dat titlul peliculei) scrisă în 1894, cu 13 ani înainte să primească Nobelul pentru literatură… Ducu mi-a mai oferit, însă, o nouă surpriză, după ce mi-a arătat un punct de atracție în California, „Hollywood Bowl”. La ieșirea din Hollywood, a luat-o pe o șosea îngustă ce urca în serpentine muntele din față, printr-un peisaj fermecător, ca din filme, cu vile, palate și castele din cărțile de povești, cu superbe, inegalabile grădini luxuriante și, din loc în loc, cu semne care anunțau să fim atenți la căprioare!… Pe un autobuz descoperit, plin cu turiști, am citit „În acest loc își au casele peste 50 de stele”, actori, regizori, muzicieni, producători… Nu mă interesa cine sunt fericiții sorții, eram mut de sublimul acestui Paradis peste munte…

…Ajunși în vârf, începea coborârea pe „Mulholland Drive”, celebrul drum în serpentine amețitoare din estul Munților Santa Monica, subiect de film, cântece și povestiri. Fiul meu cel mare, însă, a virat scurt dreapta, într-un refugiu pentru turiști. Un panou mă anunța că suntem în „Rezervația montană Santa Monica”, cu ineditul orar când nu se putea vizita: „între apusul soarelui și răsăritul lui”!… Eram deasupra Los Angeles-ului, aveam celebrul Bulevard Hollywood la picioare, se vedea Freeway-ul 405 dansând sub mii de mașini, zările încântau ochii cu siluetele din Down Town, priveam în extaz Frumosul californian, cu atâția alți turiști din lumea-ntreagă. Am ajuns, după vreo 50 de metri, pe drum cărămiziu de canyon, la un mic foișor fără acoperiș, de unde te îmbăta panorama. Ducu m-a rugat să privesc ușor în dreapta. Acolo, jos, era Hollywood Bowl, prin fața căruia trecusem. Celebrul Amfiteatru în formă de scoică, săpat în secole de canyoane la baza muntelui…

…Hollywood Bowl nu este doar o nebunie arhitectonică, un Amfiteatru cu 17.500 de locuri, ci și o veritabilă Istorie a muzicii de toate genurile, de la Beethoven, Mozart și Ceaikovski la Louis Armstrong, Nat King Cole, Ella Fizgerald și Elton John, de la dirijori de elită (Karajan, Ruibinstein, Muta) la vestiți cântăreți de operă, Placido Domingo și Luciano Pavarotti (a susținut aici și ultimul lui concert în America, înainte de a pleca între Îngeri!), de la trupe celebre, ca The Beatles și Rolling Stones la nobile distribuții de teatru și mari actori, precum Lionel Barrymore, prezent la Gala dedicată secolului de istorie al Californiei, în 1950!… Pe scena de Legendă de la Hollywood Bowl a urcat și președintele american Franklin D. Roosevelt, dar și celebrul dansator Fred Astaire…

…Acest Amfiteatru unic în lume a fost inaugurat în 11 iulie 1922, renovat în 2003-2004 și are stagiuni non-stop. Sunt loji de 10.000$ pe stagiune, unde ai asigurat și un dineu de lux, dar și locuri pentru toate buzunarele, de la…2 (doi) dolari la 80-100. Cu vreo două ore înaintea spectacolului se găsesc și bilete cu 8-10 dolari, cum este celebrul punct „Tikets” din New York. Numai că parcarea la „H.B.” costă de la 18 la 50 de dolari!… Mai poți servi -firește contracost- și un bufet sumar în pauza spectacolelor. În serile de vis din Scoica muzicii, banii nu mai contează. Ci bucuria Artei, în evantaiul ei de genuri, bogăția sufletească pentru toate generațiile și categoriile sociale. O seară la Hollywood Bowl înseamnă pentru oricine un Eveniment!

…Există în acest Paradis al Artei, nu doar al Muzicii, și un Muzeu, cu fotografii, înregistrări audio și video din marile evenimente petrecute în cei 96 de ani de nobilă Istorie. Poți vizita și Hall of Fame, cu celebrități, de la ilustrul compozitor și dirijor John Williams la Brian Wilson, veteranul de război din Vietnam, avocat și luptător pentru pace, sau nemuritorul Frank Sinatra! Și mai afli că recordul de asistență a fost stabilit în 7 august 1936, cu 26.410 spectatori atrași de prezența vestitei Opere din Paris!

…Hollywood Bowl, Simfonie rară în Concertul de atâtea stele ale Californiei!

Comentariile sunt închise.