Arhivă

Arhivă pentru aprilie, 2016

Jurnal Italian (3). PLÂNG ÎN LATINA, LA UNIVERSITATEA ȘI BĂLĂRIILE DE PE LOCUL FOSTULUI LAGĂR DE REFUGIAȚI!

aprilie 30, 2016 Comments off

…Miercuri 27 aprilie 2016. Plec la prânz, spre Latina. Acum 30 de ani, făceam acest drum, în premieră, mergând cu Dacia mea să cer azil politic în orașul de la vreo 80 de kilometri la sud de Roma… N-am mai fost aici de 24 de ani, din 1992, când am mers cu fiul meu cel mare, Ducu, să-i arăt unde s-a născut America lui și a mea… Este soare plin, cum nu credeau meteorologii, care anunțau ploaie… Ca și acum 30 de ani, o emoție cumplită mă domină, îmi crește tensiunea cu fiecare kilometru ce mă aproprii de orașul fondat, practic, de Mussolini, în 1932, când a asanat și bălțile locului care decimau mii de oameni… Parcă și acum mă rog să nu ajung la Latina, parcă nu mai pot respira…

…Ajung și nu mai recunosc nimic, sunt derutat! Orășelul a devenit ditamai cetate cu Zgârie nori și cartiere întregi de blocuri și vile. Sunt năuc, nu-mi mai amintesc nimic, nu mai știu nici adresa Campului di Profughi, mă ajută Internetul Priscillei… Vialle 24 Maggio… Aici, recunosc zidurile Lagărului, sediul birourilor din centrul curții, mica încăpere a Informațiilor de pe dreapta, cum intri…Toate sunt ca și acum 30 de ani… Numai că la Intrarea în Lagărul de altădată, unde petreceam nopțile, între spaime și speranțe, scrie citeț: „Universita degli Studi di Roma La Sapienza. Sede di Latina”… Aici se află Facultatea de economie……Incredibil!… S-a schimbat numai culoarea clădirii, nu mai e albul murdar, totul e un cărămiziu închis, ca și blocurile apărute ca ciupercile și în jurul ex-Campului de pe Vialle 24 Maggio nr.7…

…În stânga, o placă din marmoră, pusă în 28 aprilie 1990, la câteva luni după ce s-a închis Lagărul, inaugurat în 1957, cu banii guvernelor Italiei și SUA. Placa este a unor emigranți unguri, amintind de trecerea lor prin acest Lagăr spre Libertate. Se spune că Campo dei Profughi s-a născut sub șenilele sovietice, care în în 1956, au invadat Ungaria și au strivit dur Libertatea Europei de Est… În 1993, când am văzut cu Ducu placa de pe zidul Lagărului din Latina, am scris în ziarul meu despre ideea salutară a emigranților unguri, scriind în ziarul meu de la New York, trei numere la rând, că ar fi nimerit să punem și noi, românii trecuți prin Purgatoriul Latina o placă în amintirea acelor vremuri. Aveam nevoie de cel puțin 300 de semnături… N-a venit UNA!?!

…Mă gândes că, aici, pe locul unde a existat 33 de ani Campo dei Profughi din toată Europa de Est, ar trebui să existe un Zid al refugiaților, cu numele, pe țări, al tuturor celor care au dobândit, pe malul Tinenienei, în umbra Muntelui Circeu,, cu sudoare și sânge, Viza pentru Libertate! Așa cum am văzut, la New York, de cum urci în Statuia Libertății, și pe Ellis Island, un fel de Latina timpurie a emigrației în America… Mă doare sufletul că Memoria Lagărului de refugiați din Latina se șterge pe zi ce trece. Istoria are nevoie de un monument, o placă din marmoră neagră cu litere albe în numele Învingătorilor Comunismului…

…Intru în curtea fostului Lagăr, scăldat de lacrimi, caut barăcile, veritabile grajduri din lemn, cu celofan în loc de geam la ferestre, cu tavanul din carton, care se unduia când ploua și nu putea opri stropii să ne ude somnul… Cu uși care nu s-au închis, cred, niciodată… Nu mai e nicio magazie, numai bălării, pe stânga și pe dreapta, apărate de un gard de sârmă… Alături, studenți pe băncile de altădată, ocupate de disperați cerșetori de Libertate…. Înaintez până la copacul falnic cu care vorbeam nopțile, de la frântura de fereastră, el este acum reperul meu, în dreptul acesta era așa-zisa cameră, aici m-a vizitat un om al Securității, unul Adorjan, din Lugoj, să mă convingă să mă întorc acasă… Aud, parcă și țipetele femeilor și soților lor sub amenințarea grupului de albanezi care semănase teroare în Lagăr… Văd la capătul bălăriilor fosta clădire unde stăteam la rând să primesc o brumă de mâncare, eu trăit prin hoteluri de lux și la mama acasă… Plâng fără să mă pot stăpâni, răstignit pe gardul de sârmă în fața bălăriilor… Îmi fac o cruce, îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a ținut în Viață, și strig ca o descătușare: „Sunt un Învingător!”… Gândul îmi zboară și spre Gigel Dumitrescu, și Romea Calescu, „cangurii” mei scumpi, și Cornel Lucescu, și Zimbru, și atâția colegi de suferință și iluzie, pe unde or fi ajuns… Și nu uit că a trecut prin Purgatoriul de la Latina și celebrul regizor rus Andreij Tarkovskij, care a cerut azil politic în 1985 și a plecat destul de repede în Suedia, grație intervenției actriței Ingrid Bergman… Oricând, peste tot, relațiile au avut un cuvânt de spus…

…Plec spre Latina Lido, trec pe lângă stadion, Latina are echipă în Serie B, sper să nu retrogradeze, țin cu ea, orașul e o facinație, vile de oameni bogați cu palmieri la poartă și peluze gen american… Marea Tireniană se pregătește să-și deschidă sezonul estival, o mână de surferi călărește valurile, e o zi superbă, cânt fericit, sunt Liber, Doamne, încă supraviețuiesc!… Muntele Circeo mă privește falnic din zare, ca și acum 30 de ani, când el era America unde visam să ajung…

…Aici, pe malul Mării Tireniene, urma să mi se facă de petrecanie, altfel nu mă trezeam, așa, din senin, peste noapte, că un cumnat de-al meu din…Roma ar fi cerut Direcției Campului să fiu mutat la un hotel de pe Lungomare di Latina. N-am avut în viața mea vreun cumnat la Roma, știam ceva de unul de prin Los Angeles, dar n-am luat legătura cu el… Povestea asta venea la trei zile după ce prietenii, fanii mei m-au apărat de „cârtița” Securității, acel Adorjan din Lugoj, dacă așa l-o fi chemat vreodată, ajuns în baraca mea să mă convingă că aș face lucrul cel mai bun dacă m-aș întoarce acasă, unde nu mi s-ar întâmpla nimic!… Eu le povesteam noilor mei prieteni de suferință și speranță, despre Dobrin, Rică Răducanu, Balaci și Oblemenco, Domide și Broșovschi, despre Hagi și Duckadam, despre cum a fost la Sevilla, de unde mă întorsesem la București, înainte să evadez, ca turist, ei mă apărau de tentativele Securității. „Au gândit perfect, ticăloșii, nea Mirceo! Pe malul mării, îți dădeau la cap, îți legau două pietre de picioare și de aruncau în adâncuri! Nu te mai descoperea nici Dracu’, niciodată, te haleau peștii!”, mi-a dat mutarea-n plic Zimbru, băiatul mereu vesel din Reșița… Am mai scăpat o dată…

…Nu pot să scriu reportajul cu Latina, trebuie să-mi revin, ajung la Roma, sunt bolnav de trecut, sunt sănătos de Prezent… Voi scrie într-o zi, două, poate cel mai greu reportaj, capitol de Jurnal Italian!
…Mâine, Feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, bate 40 de ani pe muchie! Am ciocnit o cupă pentru sănătatea lui, la Latina…

Jurnal Italian (2). PENTRU A DOUA OARĂ, ACASĂ, LA PAPĂ!

aprilie 27, 2016 Comments off

…Marți 26 aprilie 2016. Ploaie rea peste Roma și împrejurimi. Niciodată, zic localnicii, n-a fost atât de frig în această perioadă. La vreo sută treizeci de kilometri de Cetatea Eternă, în Abruzzo, ninge. Și nu numai acolo… Peste Castelele Romane plouă, când cu stropi mărunți, când cu picături de soare. Vremea rea nu ne oprește să luăm drumul Castelului Gandolfo, la 26 de kilometri de Roma. Acolo, pe malul lacului Albano, așezat pe craterul unui vulcan ce poate erupe oricând, se află reședința de vară a Papilor. O localitate la 426 de metri altitudine, cu vreo 9 mii de locuitori și cu sute de mii de turiști care vin anual aici. Castelul Papei și Balconul Prelatului sunt magneți pentru călători din lumea-ntreagă…

…Aflu că Papa apare în celebrul Balcon prin august. Am ajuns, aici, în fața Balconului, într-un final de vară, acum 30 de ani, dar n-am avut șansa să-l văd, atunci, pe întâiul Papă neitalian ajuns la Vatican, polonezul Wojtila, Papa Paul al II-lea. A domnit 26 de ani, așa mi se pare normal să îi spun domnie… Atunci, în august 1986, aș fi vrut să-i mărturisesc Papei Paul al II-lea că nu e corect să-i ajute numai pe profughii din țara sa natală aflați în Lagărul de refugiați politici din Latina. Ei primeau gratis, se zvonea, zece dolari pe zi, în timp ce toți ceilalți cerșetori de Libertate din Latina, niciun șfanț. Pentru acea sumă eu spălam două zile pizzerii sau căram mobilă, alții cărau pepeni sub soare nebun… Așa s-a scris una dintre poveștile drumului meu spre Libertate…

…Nici acum n-am șansa să-l întâlnesc pe Papă. Noul Suveran Pontif, Papa Lorenzo, născut în 17 decembrie 1936, dintr-o familie de italieni, în Argentina, la Buenos Aires, purtând numele Jorge Mario Bergolio, a refuzat, de cum a venit la Vatican, anul trecut, să locuiască privat într-un Castel de lux. Chestia asta a prins la mulțime. Plus alte viziuni moderne ale Papei în probleme în care biserica a plătit tribut imobilismului, ca să nu zic dogmatismului. . Din discuiții cu italieni de rând, îmi dau seama că Papa Lorenzo, al 266-lea Papă la Vatican, care a ales modelul unui sfânt, Francesco D’Assisi, este foarte iubit. L-aș putea întâlni, mâine, la Basilica San Pietro, unde mai-marele Vaticanului vorbește cu toată lumea… În fiecare miercuri, Papa Lorenzo primește enoriași din toate religiile, unul dintre obiectivele lui fiind unificarea Bisericilor. Mai zilele trecute a propus, chiar, ca Paștele să fie sărbătorit în aceeași zi și de catolici și de ortodocși…

…În Annuario pontifico figurează 266 de Papi, ba sunt discuții și despre o prezență pasageră, de trei zile, care nu a mai fost contabilizată. Primul Papă la Vatican ar fi fost Papa Petrus, pe numele său Simon Petru, ar fi ocupat tronul Vaticanului între anii 30-67 al erei noastre… Cinci înalți prelați au fost considerați anti-papi, iar Papa Ioana, unica femeie ajunsă Suveran Pontif, între 855-858, nu este decât o Legendă…
…Multe Legende s-au scris și se vor mai desfășura la Vatican! Cu siguranță, specialiștii în domeniu au și ei multe de povestit…

…La Castel Gandolfo, în absența Papei, am învățat din mers puțină istorie. E foarte interesantă… În 1871, Parlamentul Italian a decretat Suveranitatea Papei asupra a trei locuri: Vaticanul, Palatul Laterano și Castel Grandolfo…

…Despre Castel Gandolfo se spune că a fost ctitoria Împăratului Domițian (51-96 era noastră), întâiul imperator roman care a pornit mari campanii la nord de Dunăre pentru cucerirea unor noi teritorii, printre care și Dacia. “Nero cel chel”, cum era denumit împăratul cel crud, s-a și bătut cu dacii. În anul 87, al erei noastre, a pierdut lupta cu eroicele oști ale lui Decebal, în 88, a câștigat bătălia de la Tapae…

… Castel Gandolfo are trei vile, un Observator astronomic, din anul 1830, și un bazin acoperit, donat de catolicii americani. Are în jur străzi pietruite de secole, două-trei cafenele intime, toate cu terase, magazine de suveniruri pentru turiștii din toată lumea, restaurante de lux, grădini aranjate, candelabre și o fascinantă panoramă a Lacului Albano, pentru cei mai mulți Lacul Gandolfo. Iar când ieși de sub arcadele Castelului, pe dreapta, coborând vreo cincizeci de metri spre parcarea mașinii, vezi și… Pizzeria Castelului Gandolfo! Comerțul nu are limite…

…Lacul Albano, pentru cei mai mulți Gandolfo, a găzduit probele de caiac-canoe ale Jocurile Olimpice din 1960! Olimpiada la care delegația României a obținut 10 medalii, dintre care 3 de aur, prin fantastica Iolanda Balaș-Sotter, la înălțime (întâiul aur olimpic pentru atletismul românesc!), Dumitru Pârvulescu (lupte greco-romane) și Ion Dumitrescu (talere).// Zeița Atletismului Mondial, plecată nu demult între Îngeri, Iolanda Balaș-Sotter, a scris o fantastică poveste, la Roma, atunci, în 1960, în concursul de săritură în înălțime. Cu o săritură de 1,73 metri, avea medalia de aur în buzunar, niciuna dintre concurente nedepășind mai mult de 1,71 m. Și totuși, spre bucuria publicului, electrizant, atleta română a sărit de una singură! Și 1,75 m., și 1,77 m., și 1,81m., și 1,85 m.! A fost un Recital de Gală!…,
…Mă tem că nu vom avea, la Olimpiada de la Rio de Janeiro, vara aceasta, nici a zecea parte din tezaurul roman!

…Înainte să ajung la Castelul Papilor, pe dreapta sus, la 760 de metri altitudine, am văzut un spectacol de arhitectură uluitoare. Case moderne și clasice, suspendate, parcă, între Muntele Cavo și Lacul Albano. Localitatea, de 40 kilometri pătrați (a treia, ca mărime din evantaiul încântător al Castelelor Romane), e pe rocă vulcanică, Vulcano Laziale erupând ultima dată cu vreo sută de mii de ani în urmă. Roca vulcanică plină de case și Muntele Cavo au fost pentru latini locuri sacre, veritabile centre de religie și latinitate. În simbioza natură-istorie, toată zona aceasta este un spectacol rar, fascinant…

…Burează. din când în când, și în curtea Castelului Gandolfo. Plec cu o bucurie rară, peste cea de acum 30 de ani, când sărutam, în premieră, cu privirea aceste locuri sfinte… Priscilla și Cătălina m-au făcut mai bogat, cu atâtea storii și date din mereu fascinanta Istorie a Romanilor și a Italiei zilelor noastre.
…Doamne, ce frumoasă este Viața pentru mine, în ultimele două luni, de când am abandonat Golgota de la Giurgiu!…

DUPĂ LOS ANGELES, CHIȘINĂU ȘI… MILEȘTII MICI, TOATE DRUMURILE MELE DUC LA ROMA!

aprilie 23, 2016 Comments off

…În Primăvara aceasta m-a fascinat Los Angeles, cum nu se întâmplase în cele două vizite anterioare, din ’88 și ’94.. Este uluitor!… Dincolo de scumpele mele nepoțele Celine și Genevieve… De flăcăul cel mare, Ducu… El m-a plimbat prin Paradis… Hollywood Bowl… Bulevardul Stelelor… Dolby Theatre-Casa Oscar-ului… Santa Monica… Venice… Fortăreața albă din munte, superbul Muzeu Getty… Villa Getty… Malibu… Palos Verdes… Am plutit prin Legendă, mi-am îmbogățit sufletul, am umplut vreo zece carnețele de reporter și am venit. Acasă, la București…

…N-am stat nici o săptămână și am plecat din nou… Am luat, pentru a patra oară în viață, drumul frumosului Chișinău, oraș cu istorie, cultură, suferință și oameni dragi, lipit de inima mea. Am mers cu sufletul plin pentru o premieră care avea să fie de vis, „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate”, montată de freneticul Sandu Grecu într-una din curțile Thaliei pe care o conduce cu mare succes, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”. Premieră cu un „copil minune” al scenei, adolescenta Alexandrina Grecu, fiică de actriță (Irina Rusu) și regizor (Sandu Grecu), care a făcut un rol absolut extraordinar…

…Nu m-a încântat doar spectacolul de teatru, la Chișinău. Ci și Minunea de la Mileștii Mici, Orașul subteran al vinului, la 12 kilometri de „Satiricus”, unde am mers cu mașina, la 50-80 de metri sub pământ, prin galerii săpate larg în stâncă, pe vreo 200 de kilometri, în fosta fabrică de piatră ce a produs cam 200 de ani. Un uluitor Muzeu și aici, unde circuli pe străzi sub arcade pietruite, având nume aparte: Fetească, Pinot, Cabarnet, A|igote, OIV, Cahor, Traminer, Sauvignon, Auriu. Aici este Cea mai mare colecție de vin din lume, peste 1 milion 500 de mii de sticle îmbuteliate, performanță atestată de Guinness World Records, în 2005!
.
…Abia venit, azi-noapte, rupt de oboseală, dar fericit, de la Chișinău, îmi fac bagajul pentru Cetatea Eternă, oraș pe care îl iubeam înainte să-l descopăr. Nu mai știu de câte ori am fost la Roma, de fiecare dată a fost o Sărbătoare, așa va fi și acum… Din Roma am plecat, în iulie 1986, în Lagărul de refugiați din Latina, la aproape două luni după ce mă întorsesem acasă de la Seviila, fericit cronicar la „Noaptea Generalilor”, când, la 7 mai, Steaua a devenit Regina Europei la fotbal, după acel 2-0 istoric cu Barcelona…
…Latina, locul unde mi-am luat, după cinci luni și jumătate de chin și speranță, Viza pentru Libertate!
…Roma, mon amour, my love, mi-e tare dor de tine! Și vin cu sufletul în lacrimă de fericire! Vin să cântăm, fascinați de Viață, „Notti magiche”, ascultând, ca la Coppa del Mondo ’90, glasul divin al Giannei Nannini și al sufletelor noastre!
…ROMA, il mio amore!

Cronică din fotoliu. ASTRA+ALIBEC-BECALI+REGHE+STOICA= 2-0 (1-0)!

aprilie 16, 2016 Comments off

…În seara asta, la Giurgiu, Dumnezeu a mai arătat o dată ateilor că nu doarme. Astra a învins meritat, spectaculos, matur, cu față de echipă conștientă de valoarea sa (negată gălăgios de trupa de zgomote a steliștilor!). Beneficiind de un antrenor (hulitul, sancționatul Șumudică) inteligent și un încântător, uluitor Alibec, pe care Generalul (prezent la meci!) nu are voie să nu-l urce printre primii în avionul de Paris. Astra Giurgiu, cu patronul dincolo de libertate, s-a distrat pe final cu o umbră a unei echipe care declara sus și tare că visează vârfurile din… Champions League!?!… Șansa echipei care se antrenează la Ploiești și joacă la Giurgiu (România anului 2016!) s-a numit trioul care a decimat Steaua (și) în această seară! Este clar că VINA acestui eșec se află dincolo de teren. Acolo unde Streaua s-a dovedit campioană la gargară și aroganță de maidan (Stoica+Reghe), dirijată… “cum laudae” de Gigi Becali, cel care se lăuda inconștient că „toate echipele joacă pentru Steaua”, sintagmă otrăvită care ar putea invita la o autosesizare, acolo., unde… Doamne ferește, nu-i așa?!. Don Becali, patronul care a făcut ca echipa în care a investit milioane de euro să evolueze în această seară în inferioritate numerică!… Să-ți faci praf jucătorul nr. 1 din această primăvară (Stanciu), înaintea unui meci vital, echivalează cu gafa anului de psihologie infantilă pentru patronul cu Palat!… Stanciu n-a existat în seara asta!… Cât despre mult-lăudatul Varela (cumpărat cu suma record de 1.250.000 euro!) ne-a reamintit de jocul lui penibil de la Belgrad prin cele două gafe impardonabile ce au dus la ambele penalty-uri din care au marcat Găman și Alibec. Nu-i decât un plop frumos, totuși din Capul Verde, stâlp fără pic de minte, care și-a „îngropat” echipa și în această seară… Să nu-l uităm nici pe lăudărosul Reghe, mereu dispus să vadă paiul din ochii altora și nu bârna din fața lui. A greșit și echipa, și tactica, și, în special, a omis că, fără milioanele lui Becali, n-a făcut nimic nici între dunele arabe, nici la Loveci, la vreo sută de kilometri de Giurgiu, peste Dunăre, ,… Cât despre Stoica, băiat inteligent, credeam că a învățat puțină smerenie, în exilul de dincolo de gratii…

…În rest, Astra a controlat meciul inteligent, pe final s-a și distrat (ratând un 3-0 de neprezentare!), Șumi a știut să dirijeze jocul de la pupitru, cu inteligența pe care i-a negat-o, letal, MM-ul!?! Și a mai avut un Alibec de senzație care a făcut Artă din jocul de fotbal, jonglând elegant, strălucitor, cu balonul și adversarii, imitându-l, pe alocuri, Boldrin sau Teixeira, într-un motivat joc de Echipă…
…Dacă în această seară vreun impresar cu greutate l-a văzut pe Alibec, garantez că el nu va mai juca în viitoarea ediție a mediocrului campionat românesc! Inter Milano îl poate relua înapoi, efectiv maturizat!

…Meciul acesta care nu a încheiat, totuși, campionatul (mai sunt 3 etape, iar Astra nu are decât…6 puncte avans față de Steaua!) a mai ridicat un aspect. Toată săptămâna dinaintea derby-ului de la Dunăre, Don Jiji l-a tot ofertat pe Găman, cel care în sezonul regular a învins Steaua, la Pitești, cu un gol marcat cu capul și cu cap în ultimele secvențe! A crezut că pe lumea asta nu există decât foșnetul milioanelor baronilor de astăzi, monedă-forte ce poate cumpăra conștiințe, destine. Ei bine, Valerică Găman a dovedit că mai există și Oameni cu demnitate, corecți, el, caracter puternic, transformând penalty-ul din finalul actului I, când unii se temeau că-l va rata pentru țechinii lui Becali. Cinste ție, Valerică Găman! Felicitări, Astra!

…Campionatul nu s-a încheiat încă! Steaua a demonstrat că nu merită titlul pentru că, mai ales, nu are un staff de campioană!… Ca să demonstreze că merită să fie campioană, Astra trebuie să ia patru puncte din nouă. Spectacolul din această seară, din briza Dunării, a îmbrăcat-o în haine de gală. Mi-ar pare rău să fie costume de second hand…

Jurnal de California (17). LUNGUL DRUM AL CALIFORNIEI CĂTRE ȚARĂ (CARE ȚARĂ?!)…

aprilie 15, 2016 Comments off

…13 Aprilie 2016. Gata, s-a terminat Spectacolul!… Astăzi voi părăsi California, al treilea stat al Americii, ca suprafață, după Alaska și Texas. În 2 ianuarie, părăseam Miami… Florida s-a transformat în California. Tărâmul unde trăiesc cele două nepoțele ale mele, minunatele Celine și Genevieve, și scumpii lor părinți Ducu & Karina…

…Astăzi, 13 aprilie, Genevieve împlinește doi ani și jumătate. 30 de luni!… O duc cu Ducu, ca în fiecare dimineață de când am venit, la grădinița-model Montessori, din Santa Monica, unde este și Centrul de pregătire al profesorilor!… În mașină, Genevieve mă întreabă, în engleză, așa, deodată, de mă lasă mut o clipă: „Ești fericit?”… Îi spun că nu sunt fericit… „Whay?” insistă ea… Pentru că eu voi pleca, la mine acasă, în România… „Cu avionul?” întreabă ea, de mă uimește… Vrei să vii și tu cu mine, cu avionul?… „Nnnnnnnnnnnnnnnnnn…Da!”… Și începem să cântăm, ambii, în românește „Noi plecăm cu avionul în România!”… Așa m-am despărțit, în lacrimi, de minunata Genevieve…

…Plecând de la Montessori, Ducu m-a întrebat dacă am ceva deosebit de făcut. Logic, nemaiavând, văd cum schimbă traseul, o ia spre Long Beach. În vreo 25 de minute ieșim de pe autostradă, trafic nebun pe sensul de întoarcere, e 9:30 dimineața, la 12 trebuie să o luăm spre aeroport… Flăcăul meu cel mare îmi mai face o surpriză. Mă duce în alt ținut de vis din Garden State California, în Palos Verdes, de-i vedeam colinele în zare, de pe superba plajă din Venice… King Harbor, Manhattan Beach, Catalina Avenue, Redondo Beach, South Bay… Și încep serpentine ca dintr-un film, cu alte expoziții de flori și copaci fascinanți, cu vile și palate, în trepte… Cu Oceanul zbătându-se-n valuri jos, la vreo patruzeci de metri, lângă pereți de Canyon roșiatic, pe care nu se coboară cu mașina, doar pe jos, pe o potecă, și ea în serpentine, cu surful sub braț… E paradisul surferilor, aici, văd peste zece cum dresează valurile… De sus, Ducu trage pe mobil un filmuleț, eu încerc să descifrez departe, departe, Santa Monica, Venice, splendori pe care le-am bătut cu pasul…

…La 11:40, suntem acasă, în Mar Vista. Despărțire grea, tare grea, de sublima Celine. O țin ultima oară în brațe, îmi plânge sufletul, ea tace liniștită, nu-i voi mai auzi scâncetul cerând mâncare, nu o voi mai legăna vorbindu-i românește, și ea privindu-mă cu ochișorii ei minunați și zâmbindu-mi… E cea mai grea despărțire din viața mea!…

…Ajungem la Aeroport în 23 de minute. Mai mult pierdem cu găsirea unui loc în Parking… Ducu rezolvase pe e-mail locul meu în avion până la Paris, îl obține rapid și pe cel de la Paris la București. Puhoi de lume… Ne despărțim repede, trebuie să urc la etaj pentru control. Îmbrățișare grea. Cu lacrimi… Cinci rânduri șerpuind spre locul verificării electronice a bagajului de mână, a hainelor, pantofilor, curelei etc… După 20 de minute ajung la cinci pași de drumul spre aparate… Îl zăresc, jos, pe Ducu!… Mă așteptase, nu plecase acasă, deși are atâtea probmele… Îmi dau lacrimile, niciodată n-am simțit din partea feciorului meu cel mare o asemenea dragoste. Îl sun, vorbim de la 30 de metri unul de altul… O iau spre aparat, ultimul salut, trec prin microunde, lacrimile nu țiuie în filtrele electronice… Scumpul meu Ducu, să fi fost ultima noastră despărțire?! Bunule Dumnezeu, mai vreau să-mi văd copilul, nepoțelele din California!

…Zborul va fi cu întârziere… La Gate 150 suntem puși pe patru rânduri, în funcție de locurile din avion. Așteptând să urcăm, cu întârziere ni se spune, în „Balena uriașă”, cum îi zice Colosului A 380, cel mai mare avion din lume, o doamnă vorbind la telefon în italiană. Toc timpul privind prin jur… Lângă Gate 156, o mică surpriză. Un magazin Hollywood, fără uși. Tot felul de suveniruri legate de industria filmului de la Hollywood. Văd și celebra statuetă Oscar, Ducu mi-a procurat câteva prin comandă peste noapte, altă surpriză a băiatului meu!

… Văd o statuetă mare, nu costă prea mult, dar toate au inscripții personalizate. Cea mai bună mamă, soră, soție, cel mai bun tată, frate, soț… Parcă-i și aud pe mulți premianți mulțumind familiei, în momentul primirii râvnitului Oscar. Întreb dacă n-au și statuete, la dimensiunea respectivă, fără inscripții personalizate. N-au!… Oscarul, o afacere în familie?!… Mi se spune că pot comanda inscripția mea azi și mâine o am. Râd bine dispus, ca la o glumă de-a banalului Gâgă…

…Cu o jumătate de oră întârziere, urc în „Balena” spre Paris. Rândul 19, pe aripă, cu cele două motoare uriașe la geam… Am locul de la margine, Ducu m-a lămurit să-l iau, e mai comod, la aproape 12 ore de zbor, ieși mai ușor să te dezmorțești, să o iei spre toaletă… Eu călătoresc, de ani și ani, pe locul de la fereastră, să văd ținuturi, munți, lacuri, case… Acum, la geam, un malac asiatic, obraznic din plecare, aruncând de pe culoar o mapă pe locul lui… Se vrea, cred, intelectual… Mobilul nu mai are acoperire, nu pot să-i trimit lui Ducu măcar un SMS… Cu 55 de minute întârziere decolăm spre Paris, afară e un soare puternic… Văd decolarea prin două din cele trei camere fixate pe navă și conectate la micile ecrane din fața fiecărui pasager. E un spectacol rar să vezi, de sub burta păsării metalice, cum se desprinde avionul de sol… După „uvertura” cu alune, covrigei crocanți și șampanie sau orice altă băutură la alegere, la vreun ceas, urmează un dinner excelent. Aleg o mâncare de scoici, în suc de lobster și verzituri japoneze… Ud festinul acesta cu două sticluțe de vin roșu… La vreo două ore, se trag toate storurile la hublouri, se sting luminile în interior, se simulează noaptea. La ora Californiei, se apropie ora 18, la Paris e noapte sau, dacă vreți, zorile bat la geam, spre trei dimineața…

…Văd trei filme franceze, eu le aleg. „Sensul minunilor”, cu o fermecătoare Virginie Efira, belgiancă, o nouă divă sexy, cred, e fermecătoare blonda… Tot ea, nu în rol principal, și în „Caprice”, numele unei fete, două actrițe îndrăgostite de același bărbat, mie  un necunoscut actor care aduce cu Mircea Cărturescu, romancierul nostru… Și „Omul din Rio”, bucurie a adolescenței mele, din tinerețea lui Jean Paul Belmondo… Mă refrișez cu două înghețate, mai toți dorm în avion, eu n-am somn, caut să-mi odihnesc gândurile, trag ușorul pled peste picioare, închid ochii. Numai că malacul de lângă geam este singurul din avion care aprinde becul de deasupra lui. Și începe să citească, vezi, Doamne, intelectual nevoie mare… O doamnă din spatele lui îl roagă să stingă lumina, el face pe prostul… Mă plimb pe culoar, să-mi treacă nervii, să nu-l înjur pe nesimțit… Pe la 7, ora Parisului, văd pe harta de pe un miniecran că survolăm Eirik Ridge, la o palmă de sudul Groenlandei. Am mai avea vreo cinci ore de zbor, cu întârziere cu tot…

…Ajungem pe Aeroportul „Charles de Gaule” cu 30 de minute întârziere. Dar „Balena” e departe, la vreo doi kilometri de burduful porții de ieșire. Așteptăm câteva minute pe pistă, mamutul cu aripi se mișcă greu, privesc ceasul, încep emoțiile, mai e de făcut, doar, un control la aparate și pe aeroportul franccez… Cu 55 de minute întârziere, ies din A 380… Mai am 70 de minute până la decolarea spre București… Din fericire, controlul francez trece în zece minute… Cu treisferturi de oră înaintea decolării ajung la Gate L 25, unde ne vom îmbarca. Răsfoiesc ziarele franceze luate, trimit un SMS lui Ducu, scriu o poezioară, fascinantul Paris nu-i, acum, decât o haltă venind aproape 12 ore de la Los Angeles… Intrăm în navă cu zece minute întârziere, care vor deveni 50 când vom decola. Important e să ajungem cu bine, nu mai contează când, la București…

…La București, după două ore și jumătate de zbor lin, aștept 55 de minute să pot obține o comandă de taxi, apelând la unul din cele cinci (patru merg!) aparate montate la ieșirea din vamă. Este absolut ridicol!… Taxiurile nu mai au voie în zona Sosirilor, după ce ani buni aici era raiul șmecherilor. Acum, însă, nu pot veni decât cei cu comandă prin aparatele aeroportului. Ei plătesc 100 de euro (suma oficială, nu se cunosc „atențiile” la companie, Primărie, Minister!) să li se ofere liber la aeroport, pasagerii plătesc cu timp și nervi. Iar România plătește cu imaginea sa urâțită în fața străinilor șocați de cât timp trebuie să piardă ca să poată beneficia, contra cost, de un taxi! Cum s-a întâmplat, joi seara, pe Otopeni, cu un parizian, pe care l-am ajutat să-și încerce 20 de minute norocul de a ieși un tichet pentru așteptarea taxiului!?!.. Culmea cinismului este să auzi într-un difuzor o voce care îți dă un număr de telefon la care poți semnala nemulțumirile față de deservirea taximetriștilor!?! ”Dați-vă foc la șandrama, băăă!”, a replicat cu nervii la pământ, un bătrân…

…Am ajuns acasă la 27 de ore, după ce mă sculasem în Los Angeles!… La 22, ora Bucureștiului, dușuit, cu Ducu vorbit, plâns, am căzut buștean în pat. Numai că, după nici trei ore de somn, parcă am auzit-o pe Genevieve! M-am trezit, am vorbit iarăși cu Ducu, am mai tras un plâns, am răsfoit o revistă, la 4, în zorile Buicureștiului, am stins lumina. Somn lung, până la 10:30… M-am trezit odihnit, dar trist… Îmi lipsesc nepoțelele, Ducu, Karina, cățelul Ciulete, locurile, tabieturile, cafeaua („Intelligensia”) de maestru făcută de flăcăul meu la un aparat special… Un mic dejun înlăcrimat, apa schimbată la broasca țestoasă, va urma și cea din acvariul „rechinului”… Îmi trec pe carnețel lucrurile de rezolvat pe ziua de azi…

…Rezolv repede cu banca, achit trei facturi, merg la Circa 14 să văd în cât timp pot să-mi reînoiesc pașaportul românesc, miercuri trebuie să plec la Chișinău… La Secție, după câteva minute de singurătate în fața Informațiilor, a apărut un tip, îmi spune civilizat că, la Circa 14 demult nu se mai primesc acte pentru pașapoarte. La „Iorga” știe că-i în renovare, spune ceva de Pipera, de o stradă pe lângă Big Berceni, îi cer un număr de telefon, dar n-are!?!… Să lucrezi la o Circă de Poliție, să fii la Informații, și să nu ai un telefon unde se pot depune actele pentru un biet pașaport, nu să joci la Pariuri sportive, pare aberant! În ce țară de aflăm, domnilor?!

…Plec la Agenția TAROM, de pe Spai, am citit la Los Angeles, pe site-ul companiei, că au bilete promoționale București-Chișinău și retur cu 131 de euro… Solicit un bilet, cu plecare în 19 aprilie, întoarcere pe 21, numai că treaba asta mă costă… 370 de euro!?!… Păi, am citit și în dimineața asta doar 131 de euro!, a sunat uimirea mea. “Da, dar se pleacă de la 131!”… Aha, așa stau lucrurile!… Intrat în horă, ziaristul din mine duce jocul până la capăt. Bun, plătesc suma asta. Dar, vin luni!… OK, numai că, dacă la dus nu-i niucio problemă, la întoarcere, nu mai sunt locuri decât la business, accept și asta, cer prețul final: 408 de euro!… Bine, doamnă, plătesc 800 de euro în cap București-Los Angeles și retur, și mă costă peste jumătate un bilet la Chișinău?!… Doamne, în ce țară trăim?!… Ce caut eu aici?!..

…Pe înserat, după ce m-am văzut cu MIrcea-Robert, vin acasă. Bomboana de pe colivă! Nu merge liftul!… O iau gâfâind pe scări, cu pauze la fiecare etaj, până la VIII! Țara mea de dor, frumos m-ai mai primit!…
…Doamne, în ce țară am revenit?!… Și ce caut eu aici?!.

…Mâine, mă văd cu excelentul regizor Radu Dinulescu să discutăm un proiect de amploare… Luni, sunt invitat la “Țăndărică”, la o premiară a lui…Matei Vișniec!… Miercuri, plec la Chișinău, la premiera piesei mele “Pușlamaua de la etajul 13”… OK, MMI-ului, dar nu e prea mare prețul ăsta pentru dragostea ce i-o porți Amantei tale Thalia?!

                                                                                                                                            15 aprilie 2016, București

Jurnal de California (17). ULTIMA NEBUNIE LA LOS ANGELES: CARNE DE ȘARPE ȘI IEPURE, O BERE SCUMPĂ ȘI O…POEZIE!

aprilie 13, 2016 Comments off

…Cu un picior deja pe scara avionului de Paris, escala spre București, am avut o ultimă zi absolut încântătoare în California. În primul rând, controlul lui Celine a ieșit excelent, nepoțica mea cea mică merge superb înainte, după impasul din primele cinci zile de viață cu două operații vitale! Viață lungă, minunea bunicului!

…Apoi, surprizele lui Ducu s-au ținut lanț! Încă o vizită în superba Venice, ce se spăla de zori, cu Oceanul mai plin de valuri ca niciodată în cele trei săptămâni ale mele în zonă… Un popas inedit și la superba Marina del Rey, cu zone special amenajate între diguri trase prin Pacific, ca ambarcațiunile -bărci și iahturi- să intre liniștite în rada porturilor, 19 la număr, capacitatea zonei fiind de 6.500… Și atâtea biciclete pe unul dintre diguri, culoar ideal pentru stolurile de cicliștii ce duce până în Down Town-ul Orașului Îngerilor, vreo 15 mile! Drum pe care Ducu, microb de ciclism, l-a făcut de mai multe ori…

…Cum nu ajungeau atâtea povești văzute și trăite, lunch-ul a însemnat ultima nebunie. În Venice, pe Lincoln Boulevard, nr.623, într-un restaurant special, și cu o mică terasă între flori alese și umbră de palmieri, Ducu și Karina m-au invitat să aleg o specialitate dintr-o ofertă rară. Mi-a făcut cu ochiul o porție de…șarpe și iepure! Parcă anticipam că va urma o zi fulger pentru stomacul meu, că am luat dimineață, acasă, un Omeprazol, să n-am probleme.

…Șarpe, mai mâncasem, la Cochin, în India, prin ’83, când fusesem ca ziarist cu Naționala de fotbal tineret. Nu știu ce gust a avut, atunci, șarpele, scalpat sub ochii mei, gata să leșin, pentru că bucătarii indieni au presărat atâta carry pe el, încât nici două mașini de pompieri nu păreau să stingă focul din gura și pântecele mele… Noroc cu o bere de-a locului, poșircă, dar rece!

…Astăzi, în California, șarpele a avut frăgezime, iepurele a contribuit, sunt sigur, la gustul mai uman al mâncării pe care o puteai stropi cu vreo cinci feluri de sosuri picante. La o asemenea nebunie gastronomică, nu putea lipsi și o bere adevărată, alegerea fiind a lui Ducu, expert în materie, poate și sub încântarea mea după seara cu câte o sticlă de Chimay, de sâmbăta trecută…

…Ce-i mai trebuia unui individ care aleargă prin California cu buzunarele pline de blocnotess-uri și hârtii scrise în grabă?! O poezie, la botul…șarpelui și iepurelui. La prima „mână”, poezioara („Boala mea secretă”) sună așa…

Alerg pe glob
Atât de mult
Încât pe doctori
Nu-i mai ascult!
Ei susțin de-un amar de veac
Că duc un ulcer neoperat
Și un cancer blestemat!
Habar n-au
Că m-a lovit o maladie banală
Pe când eram în școală
Unde copiam și chiuleam.
Din boala mea n-am făcut un secret
Sunt doar poet
Bolnav incurabil de Viață!

                                                                                12 aprilie 2016, California

Jurnal de California (16). BYE, BYE, CALIFORNIA, NOUA MEA IUBIRE!

aprilie 12, 2016 Comments off

…Mai sunt câteva ore și se împlinesc trei săptămâni de când am ajuns în California. Parcă am venit ieri… Inutil să spun că plecarea aceasta –ezit să zic despărțire!- este cea mai grea din câte am cunoscut peste Ocean. De ieri, sufletul se zbate-n ploi de lacrimi. Am mai fost de două ori în California… O zi și o noapte, în ’88, venind din Australia, spre Terminus New York… Acum 22 de ani, pentru vreo trei săptămâni, pe vremea Mondialului de fotbal, cea mai frumoasă pagină din istoria Naționalei noastre…

Acum, însă, a fost altceva!… Știu, cele două sublime nepoțele, Celine și Genevieve, au dat timpului și spațiului dimensiuni inedite în sufletul meu. De aceea mi se pare imposibil să plec… Și totuși, voi decola…

…Copiii mei din California, feciorul Ducu și nora Karina, n-au știut pe unde să mă mai ducă, ce să-mi mai arate, deși au un program absolut titanic, încât ziua lor ar trebui să numere vreo 72 de ore… Și ei au făcut să mi se pară California mai frumoasă ca niciodată. Mai umană, mai apropiată decât Florida…

…Nu, nu trădez, Florida! Mi-a fost superbă iubită în ultimele șase ierni, trăite sub soare de poveste, într-un Ocean care m-a renăscut. În acel Paradis numit South Beach, sub magia din uluitorul Muzeu Salvador Dali, din St.Petersburg, în croaziera până-n splendoarea botezată Bahamas, și decolarea spre frumoasele Ținuturi Aztece, cu Revelionul în piscina din fața vilei… Și, totuși, Florida m-a obligat să nu accept viața fără aerul-condiționat. Ceea ce noaptea nu-mi prea surâdea, ba chiar petreceam ore albe și, uneori, mai și tușeam… Nu, minunată Florida, nu te trădez! Doar trăiesc viața la alți parametrii…

…Astăzi, în ultimele zeci de ore dinaintea plecării, Ducu mi-a spus că vrea să-mi mai ofere o surpriză. Și, după ce am lăsat-o pe Genevieve la grădinița-model Montessori, a luat drumul Pacific Coast Freeway… Am poposit încă o clipă-două, la frumosul Santa Monica Pier, exact în locul unde s-a filmat „Cacealmaua”, în ’73, cu Paul Newman și Red Redford, revenindu-mi din zestrea memoriei scene din acel eveniment al tinereții mele, cu trei ani înainte ca Ducu să apară pe lume… De pe lungul ponton, sub soare generaos, peisajul semăna a Paradis, cu Malibu, în dreapta, cu Venice și Palos Verdes (altă zonă opulentă!) în stânga… Câteva suveniruri pentru amici, dar și pentru arhiva mea sentimentală și…la drum, spre nord, pe autostrada ce duce până la San Francisco și în Canada.

…Pacificul se răsfață sub soare, surferi temerari au și răsărit lângă valurile mai mari ca niciodată în cele trei săptămâni trăite de mine, în acest univers rar. Văd și un tip cu un băț care împinge prin Ocean acel papuc de i se spune surf. Ducu m-a lămurit imediat, este un fel de surfer nu prea curajos, care se ajută de…paddleboard, la modă prin Florida, unde Atlanticul nu prea are valuri…

…Ne apropiam, trecând pe lângă pereți din canyoane, de evantaiul de spendori al vestitului Malibu, unde, în ’94, am fost cu remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu și ne-a căzut capul la ambii în mașină, după… o bere fără alcool!… Numai că, astăzi, n-am ajuns decât la margine de Malibu, unde, pe dreapta  a apărut o inscripție: „Villa Getty”. Primul muzeu al miliardarului Jean Paul Getty (1892-1976), magnat al petrolului, înnebunit de artă și, în special, de comorile antichității grecești, etrusce și romane. „Villa Getty”, suspendată între grădini fermecate în fața Pacificului, a copiat „Villa Papiri” din Italia și multe alte elemente ale culturii vechi romane, de la Amfiteatru la aleile cu statui în jurul unei piscine lungi… 44.000 de piese de muzeu, veritabile comori, din cele trei culturi l-au fermecat pe Jean Paul Getty, personaj cu viață de erou de roman sau de film. Întâiul miliardar al Americii a alocat nu mai puțin de 2,7 miliarde de dolari (ați citit bine!) pentru ctitorirea uneul Muzeu rar, firește Muzeul Getty, mai spre sud, o veritabilă Fortăreață a Artei, în munte, de unde albul marmorei sale se vede din centrul Los Angeles-ului. Am rămas mut de ce am văzut, acum o săptămână în Muzeul Getty și, astăzi, în Villa miliardarului generos cu Frumosul. și, sigur, voi scrie un capitol, două, în viitorul volum de memorialistică „Jurnal American”. Doar mi-a zis Ducu, la plecare, bucuros că m-a făcut fericit: „Trebuia să am grijă de un scriitor!”… Mai umplusem pagini bune din blocnotess-ul meu…

…Am cunoscut în aceste trei săptămâni atâtea și atâtea. Am trăit o nouă viață, pe care, dacă  nu o prind în rânduri de carte, se supără Bunul Dumnezeu. Am tolba plină de istorii rare, de la alergarea pe Walk of Fame după Zorba, pasagerul meu de aur din taxiul de New York, la Oscarul din… 2071 și viața omului de rând… De la splendoarea munților din zare, aerul rece de dimineață și pe înserat, venind dinspre Ocean și Deșert la rafinamentul plajelor și grădinilor din fața fiecărei case… De la Venice, Santa Monica, Hollywood, Pacific Palisades, Malibu, Mar Vista, Culver City, Pasadena Visului meu de cronicar-microbist, Lakeview Terrace, Down-Town-ul din Los Angeles-ului cu superbul complex Walt Disney Concert Hall, din Mileniul IV, parcă, la fascinatul Muzeu Getty, restaurantele șu cafenelele, din lumea-ntreagă, frecventate. De la spitale, cu Silva, asistenta bulgară din Ruse, care a avut grijă de Celine, timp de trei săptămâni, la parcări, parcuri și plajele unde s-au produs filme de istorie, la terenurile pentru soccer, rugby, baseball, volei pe plajă, surferi, roleri și pistele de ciclism care împânzesc uriașa Grădină numită California!… Am atâta de scris, Bunule Dumnezeu!

…Inutil să spun că în suflet simt și ecouri de-Acasă. Teatrul-obsesia mea, prietenii, Mircea-Robert, Maria, Mona, Sorana, Alin și Florin, fotbalul bun… Limba română, în primul rând…

…Astăzi, la o cafea de preț, în Santa Monica, Ducu m-a întrebat, firesc, înaintea plecării: „Ce ai să faci de acum, acolo, în România?!”… Întrebarea m-a șocat, dar am replicat imediat, cu sinceră convingere…

…Merg, săptămâna viitoare, la o premieră la Chișinău, a zecea montare a piesei ‚Pușlamaua de la etajul 13’… Aștept altă premieră la București…  Posibil ca, în toamnă, să înceapă, la Teatrul Dramatic și de Păpuși Silistra, repetițiile la comedia „Leopardul mistreț”, tradusă de regretatul Vili Perveli Nikolov, remarcabilul regizor!

…Pregătesc două volume, încă unul de poezii („Apără, Duckadam!”) și ‚Jurnalul american”!

…Voi pleca câteva zile la Roma, mă așteaptă Cătălina și Priscilla, dar și cu datoria de a trece pe la Latina, unde am luat viza ca tu să fii azi în America!

…S-ar putea să devin PR la un teatru sau două!

…Voi avea grijă mai mult de sănătatea mea, cam abandonată pe timpul „experimentului Giurgiu”, etapă aparte în cariera mea. Sincer să fiu, dacă mi s-ar pune la picioare 10.000 de dolari pe lună, n-aș mai repeta experiența giurgiuveană, de 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cu scularea la 6 în zori, cu numai 25-30 de minute să fac dușul, să mă bărbieresc, să mănânc un castron cu cereale și lapte de migdale, să-mi iau medicamentele, să dau de mâncare peștelui și broaștei țestoase, să ud florile și să prind la 6:35 tramvaiul sau autobuzul până la „Eroii Revoluției” de unde să iau microbuzul spre Dunăre! Nu, așa ceva n-aș mai putea duce, cum nici taximetrist de noapte la New York n-aș mai putea fi!

…În privința revenirii mele la viața normală, după  Golgota de la Dunăre, ar trebui să le mulțumesc lui Caramitru și Mustățea (preș,C.J.Giurgiu) pentru că s-au zbătut cu disperare să nu mai pot da Concursul pentru continuarea proiectului de director-manager la teatrul din briza celebrului fluviu!… Numai că ei s-au zbătut, lamentabil în viziunea mea, pentru meschine interese personale!… Iartă-i, Doamne!

…Da, dragul tatii Ducu, plec Acasă, cu sufletul plângând, dar plin de Nou, să scriu o carte despre descoperirea adevărată a Californiei, casa nepoțelelor Celine și Genevieve, ultima mea dragoste mistuitoare…

Jurnal de California (15). ZIUA LUI CÉLINE, ULTIMA DUMINICĂ LA OCEAN, ÎNTÂIUL CONTACT CU PACIFICUL ȘI EU MĂ GÂNDESC LA…CHIȘINĂU!  

aprilie 11, 2016 Comments off

 

…Astăzi a fost primăvară plină la Los Angeles. Ca de Ziua minunatei luptătoare Céline, nepoțica mea de vis, care a împlinit două luni, cunună de ani fără număr, într-o Odă a bucuriei, după chinul din primele cinci zile de Viață, scumpa bunicului!…

…După atâta vânt și ploaie, trei zile la rând, California s-a luminat fascinant sub un soare plin, oferindu-mi cea mai frumoasă zi de când am venit la mal de Pacific. Nu puteam să nu plecăm, astăzi, toți cinci, cu Ducu driver ultra-experimentat, la Ocean…

…Am luat drumul pe Pacific Park, spre Santa Monica Bay, Paradis uman, unde s-au filmat multe pelicule, inclusiv „The Sting”, celebra „Cacealma”, din 1973, cu Paul Newman și Robert Redford, cu 7 (șapte!) Oscaruri câșigate, plus alte trei nominalizări!… Până să ajungem la țintă, am șerpuit pe câteva Avenue-uri și străzi, oamenii veseli peste tot, parcă și homeless-ul care trăiește de patru ani în autoturismul lui, de-un roșu decolorat de soare, vânt și ploi… La Santa Monica, într-o parte a celebrei localități, un țarc special amenajat pentru fermierii din zonă, cu tarabe pline de legume, fructe și produse ecologice, fără gluten. Vreo doăzeci de oameni stau pe scaune albe din metal, ca într-un amfiteatru improvizat, și ascultă o tânără cântând cu foc, în acompaniamentul ei de chitară și al unui băiat la tobă. Se servește la botul calului, fie felii de carne ecologică, fie doi cârnăciori, ecologici și ei, e o frumoasă zi de duminică, mi se face dor, deodată, de doi mici și-o bere, să pocnești de plăcere…

…Am ajuns pe plaja imensă de la Santa Monica, unde stoluri de bicicliști, pe tot felul de biciclete și cu atât de diferite căști în culori active au inundat aleile de pe faleză. Au apărut chiar și cete pe SegWay-uri, mijloacele de locomoție pe două roți și un ghidon drept până la mijlocul omului matur, destui roleri, atleți de circumstanță… Și țarcurile moderne pentru copii, pline ochi, Genevieve aleargă fericită în briza Oceanului… Văd, bucuros, mulți oameni pe plajă, în peisajul mirific cu crestele munților în zare și splendorile din Malibu atârnate între cer și apă, în dreapta, cu celebra Venice și canalele ei intuite, în stânga…. Patru cutezători s-au și aruncat în Pacific, le e dor de înot, câteva valuri au atras și trei surferi, unul mă uimește, când își desumflă surful, făcându-l un mic pachet… Frumoasa lor nebunie mă împinge spre Ocean, lăsând-o câteva minute pe Genevieve să se joace doar cu Ducu, după superba noastră dimineață în buza plajei, sub umbre de palmieri inegalabili… Testez în premieră apa Oceanului din Westul Americii, doar la mal, mai mult în spuma de valuri, posibil să fi fost rece, important a fost pentru mine că nu am ajuns aici fără să  mă spăl cu apă de Pacific!

…În această Zi de poveste trăită în California, gândul meu aleargă și spre… Chișinău! Azi dimineață, înainte să o luăm spre Santa Monica, am primit un mesaj, pe Facebook, de la remarcabilul regizor Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău. Mă întreabă dacă pot fi prezent la Chișinău, în data de 21 aprilie, la premiera cu piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”?… Cum să nu fiu?!… Tot într-un aprilie, pe data de 26, în 1995, descopeream frumosul Chișinău și mulți dintre oamenii lui minunați, cu ocazia premierei mele cu textul „Beethoven cântă din pistol”, regizat, cu farmec și curaj nebun, de Sandu Grecu. Spectacolul a făcut valuri și la New Yor și Bridgeport, unde am invitat eu Teatrul „Satiricus”, și sunt convins că acum este mai actual ca niciodată!…

…Joi 21 aprilie 2016, la „Satiricus” din Chișinău, „Pușlamaua de la etajul 13” va cunoaște a zecea montare!… De la Viena și Giurgiu, în remarcabile one-woman show-uri (cu Julia Proch-Schauer și, respectiv, Anca Sigartău), la musicalul de la Ruse, regizat de valorosul Orlin Diakov, și uluitorul spectacol de păpuși pentru oameni mari de la Silistra, în regia lui Săby Săbev, cu o fantastică Monika Ugrenova (realizare prezentă la șapte festivaluri din patru țări, cucerind nu mai puțin de șase Premii!), la tulburătoarea montare a regretatului regizor de elită Vili Perveli Nikolov, la Galați, cu nouă personaje și o remarcabilă Petronela Buda în rolul principal. Și a mai fost și o interesantă variantă de teatru radiofonic, realizată de regizorul Iulian Ursulescu, cu Otilia Pescariu, în Serbia, la Radio Novi Sad, și spectacolul pentru copii de la Piatra Neamț (regia Maria Hlibovski), și cele de la două teatre particulare din București și Chișinău. Ce-ar fi ca, într-o zi, cineva să adune la un teatru cel puțin cinci-șase din cele zece „Pușlamale”!?!

…Acum, regizorul Sandu Grecu face un Spectacol-protest, subintitulat, aluziv, și „Dragă societate”! Cu o încântătoare Alexandrina Grecu, pe care am apreciat-o, acum trei ani, în emoționantul spectacol „Cu bunelul, ce facem?”, de Constantin Cheianu, în regia lui Sandu Grecu, la Teatrul „Satiricus”, și cu 13 actori care vor cânta live, în stilul muzicii hip-hop, melodii special create pentru această Premieră! Mulțumesc, prețuite om te teatru Sandu Grecu!

…10 Aprilie 2016, o Zi fascinantă pentru mine, în California…

Jurnal de California (14). ULTIMA SÂMBĂTĂ LA LOS ANGELES

aprilie 10, 2016 Comments off

…Când m-am sculat, în această dimineață, lanțul de munți din zare se ascunsese sub nori grei. Cerul plângea mohorât peste Los Angeles, parcă era sufletul meu, acum, când am intrat în numărătoarea inversă a plecării. Niciodată nu mi-a fost atât de greu să iau înapoi drumul peste Ocean. Nepoțelele mele scumpe Celine și Genevieve mi-au cucerit sufletul, mi se pare nedrept să nu le mai văd de săptămâna viitoare… Încă mă bucur de ele și de minunații mei copii de aici, feciorul Ducu și nora Karina, atât de încercați primăvara asta, dar și atât de fericiți, acum…

…În fiecare week-end, Ducu și Karina își iau fetele și ies fie la Ocean, fie într-un Parc pentru copii, la plimbare în briza Pacificului, sub aerul curat al Munților din jur și aroma expozițiilor de flori, Los Angeles-ul fiind o uriașă grădină fermecată… Astăzi, când ploaia măruntă nu s-a depărtat de pe cerul Orașului Îngerilor, Ducu a ales o destinație aparte. Undeva, la vreo 55 de kilometri pe Interstate 405, spre Sacramento, la ieșirea din cochetul Lakeview Terrace, acolo unde eu am mai fost, joi, la prietenul meu de suflet Paul Romoșan. După ce autostrada a urcat destul, trecând și prin fața Fortăreței de Artă care este Muzeul Getty (unde Ducu m-a fericit cu o vizită la începutul acestei săptămâni!), a coborât spectaculos în San Fernando Valley și am ajuns la Hansen Dam.

…Loc cunoscut în zonă, pentru Barajul de 30 de metri înălțime, pe o distanță de 3,2 kilometri, ridicat în 1940 de Corpul de ingineri ai Armatei Americane spre a nu se mai repeta pierderile uriașe, ca la Potopul din ’38. Azi, la Hansen Dam există un frumos Centru de recreație, cu lacul mare pentru plimbări cu barca și pescuit, un altul mai mic, pentru natație, sub sfârâit de grătare, lângă terenuri de footbal american, baseball și soccer și un cunoscut centru de echitație. Noi nu aveam, însă, treabă cu Hansen Dam, un basm contemporan pentru cei mari, ci cu o oază a celor mici, Discovery Cube Science Center. Cum, am aflat, mai există două pe o rază de 80 de mile!

…Paradisul copiilor până-n 14 ani, dar și al părinților, deschis în toamna lui 2014, are un imperativ scris mare la intrare „Inspiră și Educă”. Mai ales mințile tinere… Ceea ce se și face în interior, cu jocuri pentru descifrarea poveștilor și dezvoltarea vitezei de reacție și a inteligenței în mișcare ale celor mici, dar și cu zone de știință pură pentru toți, de la producerea vânturilor puternice (Ducu și Genevieve au suportat, într-un spațiu închis, un mic tornedo de 70 mile pe oră!), la principiul scripeților și producerea apei. De la scanări de obiecte la simularea patinării urmând un hocheist celebru din echipa Los Angeles Kings, câștigătoarea de acum doi ani a mult râvnitei Stanley Cup, a conducerii mașinii care curăță și nivelează gheața patinoarelor etc… Un helicopter, în care copiii au senzația că se desprind de pământ, acvarii, pante de alergare și atâtea alte combinații între informații noi și dezvoltarea abilităților fizice și intelectuale. O lăudabilă grijă pentru generațiile de mâine. Cu un preț cam mare la intrare (12,95$ pentru copiii între 4-14 ani; 16,95$ pentru adulți!), având în vedere că acest fascinant Univers a beneficiat (și o mai face!) de donații. Astăzi, însă, am prins o zi de „promovare” a Centrului, încât maturii au plătit numai 10 dolari!

…Genevieve s-a simțit excelent, a „patinat” cu o viteză destul de bună (după înregistrările aparatului special!) și a făcut câteva ture ca o veritabilă atletă de sprint!… Celine a dormit liniștită, urmând să mai aștepte vreo doi ani până să se bucure de Discovery Cube Science Center!…

…La întoarcere, lunch-ul în Van Nays, la cam 20 km de casă. La un restaurant care mi-a dat, o clipă, fiori: „Outlaws”! La o primă traducere, în română, ar însemna ceva „în afata legii”, numai că limba engleză are și ea frumusețea jocurilor cu sensurile și semnificațiile cuvintelor. Și, cu ajutorul lui Ducu, care mi-a retezat-o clar că nu-i vorba de nicio „fărădelege” și mi-a pus creierașul la lucru, am ajuns să înțeleg că suntem în restaurantul „Haiducilor”… Unde am ales cel mai nou produs, un somon sălbatic prins pe Red River, existând și Râul Roșu în munții din Nord. Când mi-a venit comanda, pe un platou lung din lenn, am crezut că mi-a fost adusă o minge de handbal, acoperită cu glazură cum e la noi eclerul de nes. Atât de mare era chifla la mijlocul căreia, între sosuri picante, salată, roșii, rondele de ceapă, morcovi cruzi, usturoi și castraveți, se afla o felie sănătoasă de somon scos de pe grătar!… A costat comanda mea 13,50 $, însă a făcut toți banii! Mai ales că, la final, fetele de… haiduci americani ne-au adus, din partea casei, și o prijitură iute, de-am râs să mă prăpădesc cu fermecătoarea Genevieve…

…Când am ieșit de la „Haiduci”, afară soarele săruta din nou cerul. Ploaie deasă de lacrimi, în schimb, în sufletul meu…

Jurnal de California (13). HOLLYWOOD BOWL-ISTORIA MUZICII ÎNTR-UN AMFITEATRU MAGIC

aprilie 9, 2016 Comments off

…Credeam că părăsim Hollywood-ul, fascinat de istoria Oscar-ului și Bulevardul Stelelor, de Teatrul Chinezesc și fastul de peste drum, pentru premiera mondială a filmului „Cartea Junglei”, fără a găsi pe afiș și numele lui Kippling, scriitorul englez, născut în India, la Bombay, autor al celebrei cărți (ce a dat titlul peliculei) scrisă în 1894, cu 13 ani înainte să primească Nobelul pentru literatură… Ducu mi-a mai oferit, însă, o nouă surpriză, după ce mi-a arătat un punct de atracție în California, „Hollywood Bowl”. La ieșirea din Hollywood, a luat-o pe o șosea îngustă ce urca în serpentine muntele din față, printr-un peisaj fermecător, ca din filme, cu vile, palate și castele din cărțile de povești, cu superbe, inegalabile grădini luxuriante și, din loc în loc, cu semne care anunțau să fim atenți la căprioare!… Pe un autobuz descoperit, plin cu turiști, am citit „În acest loc își au casele peste 50 de stele”, actori, regizori, muzicieni, producători… Nu mă interesa cine sunt fericiții sorții, eram mut de sublimul acestui Paradis peste munte…

…Ajunși în vârf, începea coborârea pe „Mulholland Drive”, celebrul drum în serpentine amețitoare din estul Munților Santa Monica, subiect de film, cântece și povestiri. Fiul meu cel mare, însă, a virat scurt dreapta, într-un refugiu pentru turiști. Un panou mă anunța că suntem în „Rezervația montană Santa Monica”, cu ineditul orar când nu se putea vizita: „între apusul soarelui și răsăritul lui”!… Eram deasupra Los Angeles-ului, aveam celebrul Bulevard Hollywood la picioare, se vedea Freeway-ul 405 dansând sub mii de mașini, zările încântau ochii cu siluetele din Down Town, priveam în extaz Frumosul californian, cu atâția alți turiști din lumea-ntreagă. Am ajuns, după vreo 50 de metri, pe drum cărămiziu de canyon, la un mic foișor fără acoperiș, de unde te îmbăta panorama. Ducu m-a rugat să privesc ușor în dreapta. Acolo, jos, era Hollywood Bowl, prin fața căruia trecusem. Celebrul Amfiteatru în formă de scoică, săpat în secole de canyoane la baza muntelui… O clipă nebună m-a făcut să cred că zbor peste Orașul Îngerilor, fără să-mi topească soarele aripile de vis, ca lui Icar…

…Hollywood Bowl nu este doar o nebunie arhitectonică, un Amfiteatru cu 17.500 de locuri, ci și o veritabilă Istorie a muzicii de toate genurile, de la Beethoven, Mozart și Ceaikovski la Louis Armstrong, Nat King Cole, Ella Fitzgerald și Elton John, de la dirijori de elită (Karajan, Ruibinstein, Muta) la vestiți cântăreți de operă, Placido Domingo și Luciano Pavarotti (a susținut aici și ultimul lui concert în America, înainte de a pleca între Îngeri!), de la trupe celebre, ca The Beatles și Rolling Stones la nobile distribuții de teatru și mari actori, precum Lionel Barrymore, prezent la Gala dedicată secolului de istorie al Californiei, în 1950!… Pe scena de Legendă de la Hollywood Bowl a urcat și președintele american Franklin D. Roosevelt, dar și celebrul dansator Fred Astaire…

…Acest Amfiteatru unic în lume a fost inaugurat în 11 iulie 1922, renovat în 2003-2004 și are stagiuni non-stop. Sunt loji de 10.000$ pe stagiune, unde ai asigurat și un dineu de lux, dar și locuri pentru toate buzunarele, de la…2 (doi) dolari la 80-100. Cu vreo două ore înaintea spectacolului se găsesc și bilete cu 8-10 dolari, cum este celebrul punct „TKTS” din New York. Numai că parcarea la „H.B.” costă de la 18 la 50 de dolari!… Mai poți servi -firește contracost- și un bufet sumar în pauza spectacolelor. În serile de vis din Scoica muzicii, banii nu mai contează. Ci bucuria Artei, în evantaiul ei de genuri, bogăția sufletească pentru toate generațiile și categoriile sociale. O seară la Hollywood Bowl înseamnă pentru oricine un Eveniment!

…Există în acest Paradis al Artei, nu doar al Muzicii, și un Muzeu, cu fotografii, înregistrări audio și video din marile evenimente petrecute în cei 96 de ani de nobilă Istorie. Poți vizita și Hall of Fame, cu celebrități, de la ilustrul compozitor și dirijor John Williams la Brian Wilson, veteranul de război din Vietnam, avocat și luptător pentru pace, sau nemuritorul Frank Sinatra! Și mai afli că recordul de asistență a fost stabilit în 7 august 1936, cu 26.410 spectatori atrași de prezența vestitei Opere din Paris!

…Hollywood Bowl, Simfonie rară în Concertul de atâtea stele ale Californiei!

…Credeam că părăsim Hollywood-ul, fascinat de istoria Oscar-ului și Bulevardul Stelelor, de Teatrul Chinezesc și fastul de peste drum, pentru premiera mondială a filmului „Cartea Junglei”, fără a găsi pe afiș și numele lui Kippling, scriitorul englez, născut în India, la Bombay, autor al celebrei cărți (ce a dat titlul peliculei) scrisă în 1894, cu 13 ani înainte să primească Nobelul pentru literatură… Ducu mi-a mai oferit, însă, o nouă surpriză, după ce mi-a arătat un punct de atracție în California, „Hollywood Bowl”. La ieșirea din Hollywood, a luat-o pe o șosea îngustă ce urca în serpentine muntele din față, printr-un peisaj fermecător, ca din filme, cu vile, palate și castele din cărțile de povești, cu superbe, inegalabile grădini luxuriante și, din loc în loc, cu semne care anunțau să fim atenți la căprioare!… Pe un autobuz descoperit, plin cu turiști, am citit „În acest loc își au casele peste 50 de stele”, actori, regizori, muzicieni, producători… Nu mă interesa cine sunt fericiții sorții, eram mut de sublimul acestui Paradis peste munte…

…Ajunși în vârf, începea coborârea pe „Mulholland Drive”, celebrul drum în serpentine amețitoare din estul Munților Santa Monica, subiect de film, cântece și povestiri. Fiul meu cel mare, însă, a virat scurt dreapta, într-un refugiu pentru turiști. Un panou mă anunța că suntem în „Rezervația montană Santa Monica”, cu ineditul orar când nu se putea vizita: „între apusul soarelui și răsăritul lui”!… Eram deasupra Los Angeles-ului, aveam celebrul Bulevard Hollywood la picioare, se vedea Freeway-ul 405 dansând sub mii de mașini, zările încântau ochii cu siluetele din Down Town, priveam în extaz Frumosul californian, cu atâția alți turiști din lumea-ntreagă. Am ajuns, după vreo 50 de metri, pe drum cărămiziu de canyon, la un mic foișor fără acoperiș, de unde te îmbăta panorama. Ducu m-a rugat să privesc ușor în dreapta. Acolo, jos, era Hollywood Bowl, prin fața căruia trecusem. Celebrul Amfiteatru în formă de scoică, săpat în secole de canyoane la baza muntelui…

…Hollywood Bowl nu este doar o nebunie arhitectonică, un Amfiteatru cu 17.500 de locuri, ci și o veritabilă Istorie a muzicii de toate genurile, de la Beethoven, Mozart și Ceaikovski la Louis Armstrong, Nat King Cole, Ella Fizgerald și Elton John, de la dirijori de elită (Karajan, Ruibinstein, Muta) la vestiți cântăreți de operă, Placido Domingo și Luciano Pavarotti (a susținut aici și ultimul lui concert în America, înainte de a pleca între Îngeri!), de la trupe celebre, ca The Beatles și Rolling Stones la nobile distribuții de teatru și mari actori, precum Lionel Barrymore, prezent la Gala dedicată secolului de istorie al Californiei, în 1950!… Pe scena de Legendă de la Hollywood Bowl a urcat și președintele american Franklin D. Roosevelt, dar și celebrul dansator Fred Astaire…

…Acest Amfiteatru unic în lume a fost inaugurat în 11 iulie 1922, renovat în 2003-2004 și are stagiuni non-stop. Sunt loji de 10.000$ pe stagiune, unde ai asigurat și un dineu de lux, dar și locuri pentru toate buzunarele, de la…2 (doi) dolari la 80-100. Cu vreo două ore înaintea spectacolului se găsesc și bilete cu 8-10 dolari, cum este celebrul punct „Tikets” din New York. Numai că parcarea la „H.B.” costă de la 18 la 50 de dolari!… Mai poți servi -firește contracost- și un bufet sumar în pauza spectacolelor. În serile de vis din Scoica muzicii, banii nu mai contează. Ci bucuria Artei, în evantaiul ei de genuri, bogăția sufletească pentru toate generațiile și categoriile sociale. O seară la Hollywood Bowl înseamnă pentru oricine un Eveniment!

…Există în acest Paradis al Artei, nu doar al Muzicii, și un Muzeu, cu fotografii, înregistrări audio și video din marile evenimente petrecute în cei 96 de ani de nobilă Istorie. Poți vizita și Hall of Fame, cu celebrități, de la ilustrul compozitor și dirijor John Williams la Brian Wilson, veteranul de război din Vietnam, avocat și luptător pentru pace, sau nemuritorul Frank Sinatra! Și mai afli că recordul de asistență a fost stabilit în 7 august 1936, cu 26.410 spectatori atrași de prezența vestitei Opere din Paris!

…Hollywood Bowl, Simfonie rară în Concertul de atâtea stele ale Californiei!