Acasă > "Jurnal" pe sărite > Jurnal de suflet (I) DOBRIN ȘI RĂDUCANU, Idoli, Legende și Prieteni…

Jurnal de suflet (I) DOBRIN ȘI RĂDUCANU, Idoli, Legende și Prieteni…

iunie 19, 2015

…Am găsit, azi-dimineață, pe Facebook, o imagine, de veritabilă Arhivă sentimentală, una surprinsă, în final de martie ’78, în cantonamentul Naționalei de fotbal. Înaintea plecării spre Turcia, pentru un meci (1-1), din Cupa Balcanică, la Istanbul, unde Dudu Georgescu a egalat în min.80, într-un fel de fotbal pe apă. În fotografie, eram alături de Nicolae Dobrin și Rică Răducanu…

…O imagine cu Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu, care mi-au devenit idoli de când i-am zărit în Arena miracolelor, cum era Fotbalul…  Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu care au devenit Legende, prin cariera lor de excepție, atât de nedreaptă cu regretatul Prinț din Trivale… Două Legende care mi-au devenit Prieteni de neuitat!

…Băteam la porțile gazetăriei sportive, în primăvara lui ’70, când am mers încântat în cantonamentul Naționalei, la Poiana Brașov, înainte de zborul tricolorilor spre Guadalajara, Guadalajara… Eram tot o emoție, între atâția titani, noroc cu ruda mea Paul Romoșan (de decenii bune în California!), pe atunci, fotoreporter-artist la „Sportul”, care avea să și scoată un inegalabil album cu Mundialul mexican ’70. Atunci, la Poiana Brașov, Paul Romoșan m-a împins în față, m-a încurajat să vorbesc cât mai multe, într-un timp amețitor de scurt, cu Idolii mei pentru „reportajul vieții”, cum visam. După plimbarea în alaiul lui Rică Răducanu, la Șura Dacilor, înainte să ne luăm rămas bun, Tamango, zeu de Giulești, a cumpărat două suveniruri și ni le-a înmânat. Lui Paul și necunoscutului cu mustață, eu! Un gest care efectiv m-a tulburat, definind sufletul de copil minunat al Uriașului din poarta Naționalei!… Să-ți dea Dumnezeu ani mulți și senini, Ricuță dragă!

…Peste aproape patru decenii, Rică Răducanu și Gicu Dobrin mi-au fost invitați de onoare în Atelierul de „Idoli și Legende” de la Telesport. Două emisiuni de senzație, de neuitat! Rică s-a aflat în platou cu regretatul mare actor de comedie Nae Lăzărescu. Incredibil, însă șarmul, naturalețea cu care și-a povestit Rică scene, vesele și triste, din cariera lui, l-au făcut pe regele poantelor, Nae Lăzărescu, să plângă de atâta râs, iar pe cameramanii emisiunii să se prăpădească de rafalele de umor savuros ale lui Rică, încât, camerele de luat vederi aproape că tremurau și ele! Efectiv, în acel cuplu de zile mari, Nae Lăzărescu a fost un telespectator fericit de cât a râs…

…Pe regretatul Gicu Dobrin, marele Dobrin pentru care s-a bătut Real Madrid, dar n-a cedat Ceaușescu, am reușit să-l aduc în platoul cu Legende la a doua încercare, prima dată umflându-i-se o măsea în ziua emisiunii. Dar, când am fost în direct, ratingul Telesportului a sărit în aer, în acea zi de 27 februarie 2007! Cum altfel, când cuplul din platou era Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache!… Două Genii în materie, care au fascinat generații, în arena stadionului și pe scena teatrului. Dialogul lor, o încântare, parcă se cunoșteau de când lumea. „Nu pot să cred că Dumnezeu mi-a oferit acest dar să fiu într-o emisiune alături de uriașul Dobrin!”, a spus în direct, marele, uluitorul Actor… „Hai, măi, Ștefane, nici eu nu cred că stau lângă tine, tu ești un titan, de câte ori nu ne-ai scos din plictiseală și ne-ai dat viață cu talentul tău! Știi, am văzut de trei ori „Străinul” și de fiecare dată eram fericit, viața mi se părea mai frumoasă!”, a zis, incredibil pentru unii, uriașul Fotbalist…

…Emisiunea a continuat, practic, încă o oră în micul salon din fața platoului,  pe fotolii, cu o cafea alături. Gicu a fumat mult, însă n-a băut decât o cafea. În timpul emisiunii live, când Angelo Niculescu, la fel de rigid și peste vreo patru decenii, l-a criticat, la telefon, pe Dobrin, că nu s-a pregătit ca lumea (în timp ce Ștefan Iordache s-a abținut cu greu să nu intervină scandalizat!), Prințul din Trivale, care până atunci l-a ascultat, cu capul plecat, pe fostul selecționer, a izbucnit: „Hai, bre, nea Angelo, că n-am fost numai eu de vină! Știi și mata asta!”… Nea Angelo n-a mai zis nimic… Discuția a continuat după emisiune, la cafeaua noastră. Ștefan Iordache ardea să afle care au fost toți cei vinovați că marele Dobrin n-a jucat un minut la Mundialul aztec, dincolo de cabala dinamovistă, știută de toată lumea. Dobrin a rezistat provocărilor, dar, la un moment dar, m-a pus să-mi fac o cruce și să jur că, fără voia lui, nu voi spune și nu voi scrie nimic din ce ne va mărturisi, altfel să mă bată Dumnezeu ! M-am închinat!… Și Gicu Dobrin și-a mai răcorit sufletul o dată, rostind două nume absolut uluitoare. Ștefan Iordache și-a făcut cruce, monologând repetat „Incredibil!… Incredibil!”…
.
..Incredibil, ne-au părăsit ambii! Două Legende. Efigii! Suflete din letopisețe în filigran de aur. Mă voi duce și eu lângă ei, nu peste prea mult timp. Și voi lua cu mine „Secretul lui Dobrin”, punct de plecare pentru o piesă ce-o gândisem de vreo doi ani „Crima de la Guadalajara”… „Hai, măi, Mirceo, n-a fost nicio crimă! Ăsta mi-a fost destinul”, mi-a replicat liniștit Gicu Dobrin, concluzionând: „I-am iertat pe toți!”… I-am jurat lui Dobrin, în fața Bunului Dumnezeu, că nu voi scoate un cuvânt despre Spovedania unui mare nedreptățit pe acest pământ…

…Privesc această fotografie de Arhivă sentimentală și sufletul îmi râde, sufletul îmi plânge!

Comentariile sunt închise.