Acasă > Jurnal brazilian > Fabulos! Istoric! „Uraganul Germania” a devastat Brazilia: 7-1 (5-0)!?!?

Fabulos! Istoric! „Uraganul Germania” a devastat Brazilia: 7-1 (5-0)!?!?

iulie 9, 2014

…Incredibil! Halucinant! Ireal! S.F.!… Germania a surclasat, a umilit, a măturat gazonul cu campioana-campioanelor, brazilia (nu-i greșelă, a fost, cândva, Brazilia, în fotbal!), chiar la ea acasă, la Belo Horizonte: 7-1 (5-0)!!!??? Pare o greșeală de tipar, o glumă de 1 Aprilie, dar este realitate! Nemții au predat o lecție de fotbal-total, fotbal-computer, anulând toate manevrele necurate ale maestrului de șmecherii Blatter-bla-bla-bla (inclusiv ultimul arbitru, de la acest meci, mexicanul pătat care a trimis Italia acasă, neeliminându-l pe canibalul Suarez!), ale unui guvern corupt, care a tras sfori ordinare pentru Selecao, să câștige al 6-lea titlu, ca să-l salveze de cele 40 de miliarde de dolari furați din afacerea Mondialului XX!

…Germania a repus Fotbalul în cadrul lui corect, demn, anulând hoțiile arbitrilor (vezi meciurile gazdelor în fața Croației, mai ales, și Columbiei), aiurelile preoților Woodoo și ale bișnițarilor de iluzii, mitocăniile antrenorului Scolari, care, supărat pe presă, care semnala slăbiciunile celei mai modeste selecționate “aurieverde”, o trimitea la dracu’! Cine zice, meștere, ăla e!

…11, 23, 24, 26, 29, 69, 79, 90! Par numere de la o extragere Loto de milioane de euro! Sunt minutele în care nemții și-au înșirat adversarii pe tabelă, ca mărgelele sau ca popicele, “Panzerele” iscusitului antrenor Joachim Low (coach-ul cu cel mai bun procentaj din istoria Cupei Mondiale, 75% înaintea acestui meci istoric). Marcatorii, în ordinea…numerelor de Loto de mai sus: Thomas Muller, cel care a deschis balul, coșmarul Braziliei; Klose-devenit,la 36 de ani, recodmanul Mondialelor, cu 16 goluri marcate, devansându-l pe adevăratul Ronaldo, „dințosul” (Cristiano, lusitanul, a plecat după grupă acasă!); “dubla” lui Toni Kroos, noul star al nemților, Khedira, care a ânchis uluiala primei reprize; “dubla” lui Schuerlle, introdus după pauză! Nemții au ratat un 8-0, îm min. 89, din poziție ideală, prin Ozil, singurul departe de forma orchestrei care a interpretat magnific “Oda Bucuriei”; ca echipa gazdă să nimerească un gol (nu-i pot spune de onoare, de consolare!) în ultimul minut, prin Oscar! Este cea mai devastatoare înfrângere din istoria fotbalului brazilian, cel mai strălucit triumf din vitrina Germaniei!…

…Unii vor încerca să explice acest cataclism, devastator dezastru din istoria fotbalului brazilian prin absența lui Neymar (accidentat) și Thiago Silva (suspendat). Aiureli!… Regret că n-au fost în teren! N-ar fi putut opri Cutremurul de gradul 7,1 din istoria Braziliei! Peste acel 1-2 din 1950, când Selecao a pierdut, acasă, pe „Maracana”, finala cu Uruguay. Atunci, a fost o înfrângere grea. Acum a fost o Umilință, un Dezastru, un Carnagiu! Cum n-a mai fost de la acel 0-6, în fața Uruguayului, în urmă acu aproape un secol (1920!) Acest 1-7 al marilor favoriți de carton, un rezultat care a demonstrat că Dumnezeu n-a dormit, dimpotrivă, s-a revoltat și el față de toate fărădelegile care au însoțit această pseudo-reprezentativă a Braziliei, cea mai slabă din toate timpurile! În contrast cu miliardele cu care sunt plătiți jucătorii unei echipe de maidan în noaptea asta…

…Am deschis ochii pe fotbal, fascinat de Fortbalul-Artă al magicienilor brazilieni. Pele, Garrincha, Tostao, Rivelinho, Zico, Romario, Ronaldo, Bebeto, Ronaldinho etc. Artiști ai balonului, ai sportului-rege. Astăzi, îmi plânge sufetul după acea fascinație a Fotbalului. De la primul meci al noii Selecao, am simțit că amintirile de aur îmi sunt trădate, rănite. Fotbaliștii actualei naționale “aurieverde” nu au nimic din bucuria de a juca a generațiilor trecute. Este o echipă de rupători, de ciomăgari, de cerșători de penalty-uri, o echipă încrâncenată, disperată, dezumanizată, cu jucători venind, parcă, din Amazonia, să sperie, nu să înnobileze fotbalul! Nu mai puteam iubi o asemenea echipă, doar de dragul unui trecut încântător…

…Să primești trei goluri în trei minute, sau patru în șase minute, la Mondial, nu în campionatul uzinei, spune totul despre non-valoarea unei echipe. Nu-I vorba despre Metalurgistul Cugir (formula pentru neputință a regretatului Eftimie Ionescu, unul dintre profesorii mei!), Damila Măciuca, Inter Clinceni, Petrolul Roata de Jos, ci de recordmana titlurilor mondiale 5 (cinci)! Astăzi, în a 26-a zi a Mondialului XX, Brazilia și-a depășit recordul de umilință (0-6 cu Uruguay) și drama din 1950! Cu șansă, pentru că la non-valoarea acestei generații, Selecao nu avea ce căuta în semifinale!

…Mannschaft a făcut un meci de Istorie! Poate irepetabil! Incredibil! Nu doar că s-a revanșat, “cum laudae”, pentru eșecul (0-2) din finala de la Mondialul Asiatic (2002), dar a pățit “en fanfare” în cea de a 8-a ei finală de Cupă Mondială. După cum a jucat Germania în această noapte, perfect, cu minte, angajament și tehnică braziliană, normal ar fi ca ei să i se acorde al 20-lea titlu! În noaptea ce urmează vom avea și cealaltă semifinală (Olanda-Argentina), dar, după ce s-a întâmplat la Belo Horizonte, de la această incredibilă demonstrație de forță, într-un gest de fair-play, “portocala mecanica” a lui Van Gaal și “pumele” lui Messi ar trebui să joace doar “inala mică”…

…După acest dezastru, execuție în direct în fața unei Brazilii înnebunite de un nou titlu și devastate de dezastrul de la Belo Horizonte, Selecao n-ar mai trebui să iasă luni bune din casă. Rușinea e prea mare, dezastrul inimaginabil. Luptele de stradă care au prefațat acest Mondo-Samba continuă violent după acest Cutremur de 7-1, transmit agențiile de presă. Reapariția paiațelor lui Scolari într-un nou meci, fie și pntru locul 3, ar spori riscul unor drame sociale incomensurabile!

… Germania a scris cea mai spectaculoasă pagină din istoria Cupei Mondiale! Ca încă un semn că Fotbalul s-a născur în Europa, acolo unde s-au pregătit, la mari echipe de club, și 18 jucători din actualul lot brazilian, care au mimat sportul-rege, la acest Mondo XX, nu doar în noaptea albă a Braziliei desfigurate!

…Am vrut de la bun început și cred că vom avea întâia Finală-europeană la un Mondil disputat în America (de Sud și de Nord). Germania lui Low ar urma să-și treacă al 4-lea titlu în cont! Dacă Olanda nu va câștiga lupta cu destinul, potrivnic de atâtea ori în ultimul duel,. Cât despere Argentina, doar o minune o poate salva de umilința Braziliei din această noapte a Fotbalului European! Noapte, nopți de priiveghi pentru aroganții brazilieni, înecați într-o mediocritate, mai corect umilință istorică!
…Viva Europa!

  1. tudorica
    iulie 9, 2014 la 13:13 | #1

    Felicitari Nea Mircea!
    Nu-mi ramane decat regretul ca nu mai apareti in emisiunile de sport. Si ca nu aveti editoriale in presa scrisa….. Pacat!
    In alta ordine de idei, nu gasesc cartea Taximetrist de noapte la New York….. N-ar fi o idee rea sa o reeditati cumva…..
    Toata stima!

  2. Doru state
    iulie 9, 2014 la 17:11 | #2

    Fantastice materiale! Va admir si va astept in fiecare noapte cu texte care ma incanta! Sa fiti sanatos ani multi, multi!

  3. iulie 9, 2014 la 18:06 | #3

    Mulțumesc pentru frumoasele cuvionte! Cartea Taximetrist de noapre la New York și-a epuizat cele două ediții imediat de cum a apărut, în 2000! Mi s-a tot promis că se va reedita, din păcate…parole, parole! Sănătate să avem!

  4. iulie 9, 2014 la 18:07 | #4

    Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte!
    Cartea „Taximetrist de noapte la New York’ și-a epuizat cele două ediții imediat de cum a apărut, în 2000! Mi s-a tot promis că se va reedita, din păcate…parole, parole! Sănătate să avem!

Comentariile sunt închise.