Arhivă

Arhivă pentru octombrie, 2013

„DRAMATURGIE ÎN DOI”, concurs fără „podium”!

octombrie 14, 2013 6 comentarii

…A IV-a ediție a Concursului „Dramaturgie în doi”, texte cu două personaje, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, a fost o surpriză absolut neplăcută: cele mai modeste piese primite în cei patru ani de până acum!!! Dacă edițiile I și III au avut câte un învingător (Ion B. Martin, cu-„Tranka-Fleanka” și Carmen Domite, cu „Luna abțibild”, care s-au jucat mult și cu succes), ediția a II-a nu s-a bucurat decât de un loc III. Acum, însă, într-un evident regres, niciun candidat nu s-a apropiat de podium!?! Incredibil, dar adevărat și îngrijorător…

…Membrii Juriului (o actriță-Violeta Teașcă, un regizor-Mihai Lungeanu, un dramaturg-Mircea M. Ionescu) au avut de lecturat 20 (douăzeci) de texte primite la Concursul „Dramaturgie în doi”, notarea secretă a fiecăruia făcându-se de la 1-10.

…Au venit texte la Concurs din: *București-10. Doi concurenți au trimis câte două texte, unul a fost eliminat, pentru că a avut nu două, ci…cinci personaje(!), altul descalificat, pentru că a trimis aceeași piesă și la Concursul altui teatru, care a anunțat rezultatele mai devreme! Și anul trecut a existat un concurent care a jucat la…două capete! *Lupeni-3 texte. Toate ale aceluiași autor!*Câte o piesă cu două personaje din Anglia, Bacău, Galați, Hotarele-Județul Giurgiu, Iași, Tg.Mureș, Vatra Dornei, Vălenii de Munte…

…Regula concursului „Dramaturgie în doi” este foarte clară: nu orice punctaj general al unui concurent poate urca pe primele trei locuri (cu premii în bani), dacă nu sunt îndeplinite baremurile. *Pentru locul I (și, implicit, jucarea piesei câștigătoare de către Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, în cel mult două luni de la anunțarea rezultatelor finale), sunt necesare minimum 28 de puncte; *Pentru locul II, cel puțin 26 de puncte, iar pentru locul III, măcar 24 de puncte.

…Din păcate, la această a IV-a ediție, piese neinteresante, multe-veritabilă beție de cuvinte, filozofie de doi bani, pagini întregi fără tramă, fără construcție dramatică. De unde și notele extrem de mici (cu două-trei excepții!) acordate de cei trei membrii ai Juriului. Ca atare, niciun concurent nu a totalizat cel puțin un punctaj pentru treapta de bronz a Concursului, cum s-a întâmplat la ediția a II-a!…

…S-a considerat, pentru prima dată în cele patru ediții ale Concursului, să nu se mai publice numele concurenților. Pentru a-i menaja și, în special, în apărarea dramaturgiei române actuale, a cărei valoare nu poate fi dată de această ediție a textelor neglijente, mărunte, grăbite, câteva cu idei doar enunțate. S-a anunțat numai punctajul fiecărei piese din cele 20 admise în concurs (a 21-a, „Totu’ pentru Patrie” fiind eliminată din start, ea având…5 personaje și nu două, cum cere regulamentul!).

*19,5 puncte: „Totul pentru artă” (Note: 9; 5; 5,5).
*19 puncte: „Paganini nu mai locuiește aici” (6; 6; 7);*„Stepa”(7; 6; 6).
*18,5 puncte: „Banda lui Mobius” (8; 5; 5,5); *„Goi spre paradis”. (7; 5; 6,5). Piesă descalificată, fiind trimisă și la alt Concurs!
*18 puncte: „Căprioara mecanică” (6; 6; 6); *„Eu, tu și copacul” (7; 5; 6); *„De ce râzi, Daria?” (7; 5; 6).
*17 puncte: „Omul, simplu pion pe tabla de șah a Timpului”(5; 5; 7); *„Iubirea mea cu zurgălăi” (6; 5; 6); *„Paradigma” (6; 5; 6).
*16 puncte: „Statuia” (6; 5; 5);*„Drumul victimei către vânător”(5; 5; 6); *„Mita și partidu’ ” (5; 5; 6);*„Din grădina cu verdeață a privirii” (5; 5; 6):
*15,5 puncte: „Dans pe un perete de sticlă”(5;5; 5,5);*„Porumbelul”(5; 5; 5,5).
*15 puncte: „Cămeșa cu ițari” (5;5;5).
*14,5 puncte: „Erai tu înainte să știi că exiști”(4; 5; 5,5);*„Mai mult decât însăși viața” (4; 5; 5,5).

…Poate la anul, vor exista trei piese de…Locul I!