Acasă > Trubadur sub balconul Thaliei > Am împlinit 33 de ani!

Am împlinit 33 de ani!

mai 13, 2012

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979…  Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…

  1. mai 14, 2012 la 02:36 | #1

    33 de ani e o varsta care se poate citi si de la capat. tinerete insa nu inseamna, sau nu mai inseamna, nici macar medical. tristetea insa e de partea cealalta. de cand a fost inventata tineretea ca valoare de imprumut. asa rasuna de ambiguu, sunt tanar. impotriva cui?

  2. daniel.d
    mai 14, 2012 la 16:10 | #2

    Cu adevarat aventură debutul dv., Maestre! O autentica piesa cu peripetii, pe care generatiile de azi, din fericire pentru ele, nu o pot trai. Bine ca nu mai avem acei secretari cu (in)cultura care au chinuit generatii intregi.
    V-ati gandit sa reluaţi pe vreo scena piesa dv. de debut, Centrul inaintas s-a nascut la miezul noptii?
    Felicitari pentru material si…La multi ani!
    Cu respect, Daniel

  3. mircea m ionescu
    mai 14, 2012 la 16:13 | #3

    Tinereţea nu se caută în fişele medicale, în silogisme elementare sau pe Internet. Pentru mine, Tineretea înseamnă o stare de spirit. Restul e tăcere!, vorba lui Hamlet…

  4. ganouj nera
    mai 14, 2012 la 23:59 | #4

    Congratulation and jubilation. Bucura-te de viata lunga si sanatate si la mai multe succese si multmri in viata.
    G.N.

  5. aradeanul
    mai 15, 2012 la 06:48 | #5

    zavoianu este si acum un GUNOI

  6. mai 15, 2012 la 07:49 | #6

    Mulţumesc foarte mult pentru atât de onorantul materialul publicat, luni 14 mai, în publicaţia Sport Arad, ca şi pentru fotografia de colecţie rară. M-aţi făcut să lăcrimez iarăşi, amintindu-mi de meciul putred cu Gloria Buzău, înaintea căruia Ghizdeanu şi ai săi au fost la teatrul din Arad şi au vizionat…Centrul înaintaş s-a născut la miezul nopţii!

  7. Radu Romanescu
    mai 15, 2012 la 10:30 | #7

    E o bucurie oricand sa aflam de la dumneavoastra despre UTA!

  8. clau
    mai 15, 2012 la 17:20 | #8

    e o onoare pt noi utistii sa avem un astfel de sustinator

  9. mai 15, 2012 la 21:35 | #9

    Mulțumesc din suflet, minunați trubaduri ai veșnic tinerei noastre Bătrâne Doamne! UTA rămâne o Legendă, o inegalabilă stare de spirit pe care ignoranții de astăzi (oare, ciocoii noi?!) nu o pot nici cumpăra, nici distruge. Se vede că Bunul Dumnezeu a vrut ca eu să debutez în teatru la Arad, acolo unde din Lacrima Varșoviei și a Buzăului s-a născut o iubire fără de sfârșit, prețuirea Istoriei nealterate de pigmeii prezentului…

  10. mai 16, 2012 la 12:48 | #10

    Din punctul meu de vedere zic ca se poate cel putin inca pe atat, fiindca o minte care este permanent pusa la treaba indiscutabil duce la o „tinerete fara batranete” ! Asa ca de asta sunt increzator ca inca mai aveti ce spune in toate domeniile !

  11. Radu Romanescu
    mai 16, 2012 la 17:04 | #11

    @mmi
    Noi trebuie sa va multumim pentru ce ne-ati oferit si pentru cuvintele intotdeauna frumoase la adresa UTA-ei!

  12. mai 17, 2012 la 20:06 | #12

    Dragă Mircea,
    am citit amintirea ta legată de debutul în teatru, cu inima la gură! Mi se pare un subiect demn de o carte/film! În ce tensiune m-ai ținut, deși eram și eu…în distribuție…
    Uitasem de Copacea. Cel mai tare, să fiu cinstit, îmi amintesc de prietena mea Gabi Daicu – care și juca excelent! Cu Antoci, am rămas amic, ne mai vedem, uneori, la festivaluri…
    Povestea premierei tale însă, e demnă de Roman teatral alui Bulgakov: n-o uita! dezvolt-o! e emblematică pentru o perioadă pe care unii o uită…
    Cu veche prietenie, eu

  13. ion bogdan martin
    iunie 21, 2012 la 19:18 | #13

    Am citit despre cei 33 de ani… Doamne, ce aventura! Ce tevatura! Lumea a auitat, poate, vremurile acelea! L-am citit de trei ori. SExemplar scris, dar si cu tineretea celor 33 de anisori. Varsta lui IIsus, Maestre! Varsta lui Iisus…
    Felicitari!

Comentariile sunt închise.