Acasă > "Jurnal" pe sărite > Și „visul românesc” poate fi ucis, nu-i așa?

Și „visul românesc” poate fi ucis, nu-i așa?

octombrie 12, 2011

…De duminică seară, Dunărea nu mai este albastră, la Giurgiu. Este o Dunăre tragică ale cărei acorduri dureroase răsună-n întreaga Românie. A murit un tânăr baschetbalist american, bătut într-un night club din centrul Giurgiului!… Și, brusc, lumea-ntreagă a început să ne privească iarăși nedrept, să asimileze un accident cu un popor, cu o țară, căci, pentru mulți, Giurgiu, România au devenit locul cel mai dur de pe planetă, un Est Sălbatic. De n-ar fi existat, parcă, și Vesprem-ul cu moartea lui Marian Cozma, în Ungaria, acum doi ani… De n-ar ploua cu crime, în Bronx, Brooklyn și Napoli, în Soho-ul londonez, Tati-ul parizian și în California, în docurile Hamburgului, la Manila, București, Seul și Cape Town, fără ca asemenea drame să depășească, rareori, două rânduri de ziar. Drama este că Moartea apare tot mai des, peste tot, în vremuri tot mai violente. În cazul nostru, moartea care a monopolizat de două zile mass-media din România și a făcut rapid înconjorul lumii este a unui sportiv de performanță și, în special, a unui tânăr cetățean american.

…Moartea lui Chauncey Hardy s-a născut din violență și incompetență. Din barbaria giurgiuveanului care l-a lovit cu pumnul (oare numai el?, se întreabă, oripilată, opinia publică) și nepriceperea polițiștilor, a medicilor de la spitalul județean din Giurgiu, care nu aveau aparatura necesară. Ghinionul lui Hardy s-a conjugat fatal cu sistemul putred românesc, de la absența bodyguarzilor obligatori și a supravegherii impusă prin lege în orice discotecă, la sistemul sanitar precar. Moartea a răsărit în noapte, spre crăpatul zorilor, lângă ringul de dans din discoteca de pe malul Dunării tragice și și-a aruncat năvodul asfixiant peste viața nefericitului yankeu, la București, pe înserat, pe masa de operație de la spitalul Arseni Bagdasar, unde inima celui ce vrăjise inelele n-a mai suportat al doilea stop!

…S-a ridicat nedrept de repede la cer un june veșnic vesel, de 23 de ani, care părăsise sărăcia familiei din Connecticut, fericit că a descoperit”visul românesc”, la Giurgiu (unde voia să rămână pe viață!), acolo unde I s-a oferit casă, masă și… doar 1.500 de dolari pe lună! Dar s-a simțit imediat iubit în briza Dunării, din primul lui (și ultimul!!!) salariu a trimis o bună parte mamei și celor două surori de peste Ocean, și-a regăsit zâmbetul cald, poantele, și zborul lui măiastru sub panou i-a făcut, câteva clipe, atât de bogați sufletește pe fanii din cel mai sărac județ din România! Era unul dintre miile de tineri americani de talent care, neputând ajunge în elita NBA-ului, au luat drumul Europei de Est, în campionate modeste. Așa și cu Chauncey Hardy, care a pornit un nimeni talentat de peste Ocean și a ajuns star, după numai două etape, la mica, însă minunata echipă C.S.Ș. Giurgiu, promovată miraculos pe prima scenă. Team-ul Smarandei Iliescu, ctitorit în patru decenii de trudă și speranță, a căpătat alură neașteptată, aducând doi jucători americani și un sârb de soi (pentru noi!), plus un antrenor yankeu. Și echipa de la Dunăre a pornit ca din pușcă, cu victorie la Craiova, la debut, și, mai ales, cu succesul de ecou, 91-86, cu Dinamo București, sâmbătă, la Giurgiu. Succes nebun, care trebuia udat, cu bere și șampanie, cântat și dansat până-n zori. De la extaz la tragedie n-a fost, însă, decât un pumn de ore…

…Din păcate, și de data aceasta unii nu respectă durerea, tragedia și adevărul. La Giurgiu, Dunărea parcă s-a oprit, sub cerul revărsat cu lacrimi, peste candele și flori de adio. De două nopți, în tăcere, i-am făcut coroană de lacrimi nefericitului Chauncey, urcat la îngeri atât de devreme. O parte din mass-media, însă, cea care nu vrea să înțeleagă că libertatea presei implică o mare responsabilitate, a făcut din nedreapta Moarte a lui Chauncey Hardy o mizerabilă bătălie pentru rating. Îngrozitor! Nu de rating avem nevoie, ci de umanitate, solidaritate și dreptate. Din această Tragedie, nu doar americană, ci și românească, trebuie să învățăm. Pentru a nu se mai fura viețile altor tineri, nicăieri în țară. Poliția, Justiția, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății sunt chemate la un proces de conștiință și de schimbare profundă. Jumătățile de măsură, cumetriile, șmecheriile, prieteniile au curmat nedrept atâtea vieți, dar mulți vinovați n-au pățit nimic. De data aceasta, când Ambasada SUA la București a declarat că va urmări atentă anchetarea cazului, avem șansa să arătăm lumii că suntem, totuși, în… Europa!

…Moartea lui Chauncey Hardy i-a speriat pe cei doi americani din echipa giurgiuveană și familiile lor. S-ar putea ca ei să nu mai revină în România, după ce-și vor însoți concetățeanul la funerariile din America, pentru care Primăria din Giurgiu a alocat peste 11.000 de euro. Se vorbește, chiar, despre desființarea acestei mici echipe cu suflet mare, C.S.Ș. Giurgiu. Personal, cred că trebuie cu orice preț ca echipa giurgiuveană și careul ei de străini, cu antrenorul și jucătorul american, să meargă mai departe. Numai așa vor demonstra că totul a fost un accident, că team-ul de la Dunăre va găsi forța să joace mereu și pentru Chauncey Hardy, în sala care-i va purta numele. Că Giurgiu nu-i Vestul Sălbatic din cauza unui ticălos și a doi-trei mardeiași care pot fi izolați de o lege-lege, ci un oraș și cu oameni minunați, acolo unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, versurile „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor”!…

…Ne este atât de dor de tine, Românie, altfel decât îți sluțesc unii chipul!…

Comentariile sunt închise.