Acasă > "Jurnal" pe sărite > Regina Rapid, surpriza Vaslui, chinul Stelei și blestemul lui Dinamo

Regina Rapid, surpriza Vaslui, chinul Stelei și blestemul lui Dinamo

august 19, 2011

Cum finala actualei ediții a Europei League, din primăvara viitoare, de pe desfășura pe superba Național Arena, din București, era firesc ca toate cele cinci trupe românești care au plecat, joi, pe frontul continental, să viseze că are bastonul de mareșal în raniță. Au fost 5 dueluri europene, trei în deplasare, două acasă. Trei victorii, două sub Pietricica (FC Vaslui) și Dealul Feleacului (Steaua), una între leșii de la Wraclaw (Rapid). Și două înfrângeri, una așteptată, la Viena (Gaz Metan), alta la Poltava (Dinamo). La o primă vedere, nu-i rău. Ba, aș zice, de mult n-a mai avut fotbalul nostru o asemenea noapte frumosaă. Sigur, mai este și returul de peste o săptămână, și minuni pe lumea asta a fotbalului se văd mereu.

…Din această quintă română, Regina este, după opinia mea, Rapid. Căci, după ce au încasat rapid un gol, elevii Lucescului-junior s-au detașat prin joc complet, câștigând cu un 3-1 (scor mic!), egal cu o sigură calificare în grupele Europei League. Poate, așa, să-i facă noaptea agitată lui Gigi Becali, care declara că nu vrea să se mai califice vreo altă trupă românească!?! Filozofie dâmbovițeană…

…Absolut meritorie, obținută fie și cu puțină șansă, victoria lui FC Vaslui care, fără artiștii Wesley și Adailton, a găsit drumul de aur pe „ulița cehă”, un 2-0 de senzație cu titrata Sparta Praga. Ceea ce înseamnă un pas sigur făcut spre grupe. Mai rămâne, firește, și al doilea pas…

…Cea mai chinuită victorie dintre cele trei mi s-a părut, paradoxal, cea a Stelei superdimensionate de don Jiji, chiar dacă a învins cu 2-0 (scor nemeritat!) rivala ȚSKA, steluța bulgarilor. Imaginara Barcelonă a lui Gigi Becali a terminat partida în corzi, cu marile așa-zise valori galactice leșinate, ca un uriaș cu picioare de lut. A salvat-o șansa lui Galamaz la întâiul șut pe poartă și unica sclipire a unui mic circar de pe plajele braziliene, numit Tatu, dar, mai ales, ratările lui Delev, Bandalovschi, Nelson și Zicu (s-a văzut doar câteva secunde, pe final, când l-a blocat, realmente miraculos, bulgarul Iliev, ăl mai bun de la români!!). Trebuie să fim lucizi și să admitem că Steaua a avut noroc cu duiumul, fapt pentru care latifundiarul europarlamentar ar trebui să ridice o mănăstire lângă Cluj, unde noaptea a fost înnobilată de un public absolut formidabil. Nu era publicul lui Becali, cum s-a lăudat bancherul, este publicul care știe să respecte de decenii Legenda Steaua, Legendele fotbalului românesc. Așa, ca o palmă pe obrazul celui care și-a bătut joc de Legendă(e) ani buni, iar în finalul meciului de pe Someș (victorie echivalentă 75% cu o calificare!) dansa și gesticula arogant.

…Înfrângerea acestei joi, nu a fost acel 1-3 de la Viena al debutanților (în Europa) medieșeni, cei care au făcut istorie eliminând pe Mainz. Ci eșecul lui Dinamo, în Ucraina, un 1-2, în blestematul minut 90, când „câinii roșii” erau de vreo jumătate de oră în inferioritate. Deși s-a jucat cu ocaziile, Dinamo n-a putut obține măcar un egal, nici vorbă de un succes care să-i amintească lui Cornel Dinu de „victoria de la Poltava”, cu răsunet în istorie, cea a lui Petru cel Mare, din 1709, când a învins surprinzător armata vikingilor…

…9 (nouă) puncte este un procentaj bun pentru primul tur de scrutin al celor cinci candidați români la un loc european de elită, în grupe, și la câteva milioane de euro de la UEFA. După ce-am urmărit, butonând de pe un canal pe altul în maratonul televizat, tripticul victorilor ar avea următoarea ordine: 1. Rapid; 2. FC Vaslui; 3. Steaua.

…Peste o săptămână, pe 25 august, returul. Practic, suntem calificați cu 3 echipe. Dinamo rămâne să învingă cu 1-0, acasă, Gaz Metan să forțeze încă o minune, repetând, la Cluj, cu vienezii, jocul și rezultatul (2-0) din ultima etapă, în fața lui… C.F.R Cluj! E posibil?!

…Teoretic se pot întâmpla multe, nu-i așa?!… Să uităm istoria, când, ca și calificați, am capotat în cupele europene în fața unor anonimi islandezi, albanezi, letoni! Sper să nu se repete istoria neagră, ci numai cea frumoasă. Căci a fost joia speranței noastre, nu a vrajbei, cum zicea un scriitor celebru și își dorea latifundiarul din Pipera…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Comentariile sunt închise.