Arhivă

Arhivă pentru mai, 2011

Teatru și fotbal românesc la Chișinău

mai 28, 2011 Comments off

…Finala Cupei României la fotbal, din acest an, acel 2-1 pentru Steaua, contra lui Dinamo, de miercuri 25 mai, la Brașov, m-a prins în… Chișinău. Abia sosit, după un drum de 9 ore cu un microbuz, exact ca acela de navetist sentimental (de teatru) la Giurgiu. Plecat, într-o miercuri la 8 dimineața, de la autogara Filaret din București, am intrat, la 6 seara, în Festivalul internațional de teatru de la „Satiricus Ion Luca Caragiale”. Onorat nu numai să fac parte din Juriul Galei teatrale basarabene, ba chiar să fiu președintele celor cinci chemați să aleagă cea mai bună piesă a dramaturgilor de peste Prut…. „Uvertura” Festivalului Internațional de teatru de la Chișinău a însemnat un tulburător spectacol-manifest, protest („Țara asta a uitat de noi”, titlu care se potrivește de minune și României, nu-i așa?!), piesă montată cu un curaj nebun și măiestrie artistică de regizorul Alexandru Grecu, directorul gazdelor de la „Satiricus” și președintele UNITEM (UNITER-ul moldav). Până în ultima zi a lui Florar, când Gala va fi încheiată de Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, cu „Tangoul de Adio”, piesa basarabeanului Val Butnaru, să mă tot bucur de grațiile Thaliei… Nu pot uita, însă, de fotbal, cealaltă patimă fără sfârșit a vieții mele aflată, pare-se, pe „Sfârșit de partidă”, cum zice Beckett…

…Așa că, în prima mea seară la Chișinău, cea a finalului de sezon fotbalistic românesc de la Brașov, am ieșit din Teatrul Satiricus și am cotit doar doi metri la „Bier Platz”, să văd finala Cupei României la fotbal. Într-o berărie cu o excelentă „brună germană nefiltrată”, unde ospătari și ospătărițe (nu tocmai blonde și frumoase!) vorbesc mai mult rusa și înțeleg mai greu româna!… La ora meciului de la Brașov, la „Bruderschaft”-ul moldovean, în fața unei plasme nu prea mari, s-au adunat 15 basarabeni tineri, prietenoși și civilizați, 9 fani-Steaua, numai 5-Dinamo și un neutru. Toți, la curent cu tot ce mișcă prin fotbalul românesc… Până să înceapă finala, din mers s-a făcut un schimb de impresii, ca să nu zic „schimb de experiență”. Ei, toți mândri că Dacia Chișinău, prin victoria, cu 2-0, de duminică, în deplasare, cu Kombat Găgăuzia, își menține avansul de 9 puncte față de Sheriff Tiraspol, din Transnistria, și e clar noua campioana a Moldovei. Am reținut amănuntul acesta, însă pe mine mă interesa să aflu cum se vede fotbalul românesc de la Chișinău…

…11 dintre companionii mei basarabeni de la „Bier Platz” erau convinși că Naționala României se va califica la Euro 2012, cu sau fără Răzvan Lucescu. Doar doi l-ar menține pe Junior pe banca tricolorilor noștri. 5 dintre ei l-ar numi pe Hagi selecționer, 6 pe Mircea Lucescu, unul pe Olăroiu, altul pe… Gabi Balint! Niciunul nu s-a arătat interesat de scandalurile de peste Prut. „Nu fac bine!”, a concluzionat unul dintre fanii basarabeni… „Poate scandalurile astea au frânat fotbalul românesc, care are valori pentru primele opt țări din Europa”, a aruncat altul, care nu părea că o spune tocmai protocolar cu mime…

…Când Steaua a deschis scorul, toți cei 15 fani basarabeni au explodat! I-am întrebat, uimit, dacă toți țin cu trupa care a rulat șase antrenori în ultimul sezon, iar răspunsul unuia dintre cei cinci dinamoviști m-a crucit: „Golul lui Dică a fost prea frumos, încât să nu-l aplauzi. Da’, lasă, că va egala Dinamo”!?! Până să egaleze Dinamo, am ajuns și la „capitolul Chivu”. Absolut toți regretau retragerea căpitanului nostru. „Voi trebuie să-i mulțumiți pentru ce-a făcut dânsul pentru națională și pentru fala voastră, nu să-l suduiți”, a cugetat cu voce tare unul dintre steliști. „Știe el mai bine decât noi de ce se retrage! E om serios!”, a afirmat cel neutru. Mutu nu se bucură, în schimb, de aceleași aprecieri la Chișinău. „Brânză bună în burduf de câine”, a concluzionat unul dintre cei 15 fani basarabeni…

…A egalat Dinamo și bucuria celor 15 la golul lui Torje nu m-a mai surprins. „Frumos și golul ăsta! E corect 1-1 și la frumusețe”, a zis un dinamovist… Când Bărboianu a marcat în propria poartă, s-au bucurat numai steliștii. .„Ăsta-i blestemul lui Mititel!”, a murmurat unul dintre cei cinci dinamoviști abătuți… Pe final de partidă, când „câinii roșii” s-au aruncat peste reduta stelistă, să-l muște pe Tătărușanu, toată sala voia egalarea!?! „Să se intre în prelungiri! Să mai vedem fotbal! Să trăim tensiunea penalty-urilor”, mi-au demontat uimirea doi steliști. Iar când centralul Avram n-a dat penalty pentru dinamoviști, pe final de meci, l-am auzit pe unul dintre companioni: „Într-o țară în care se fură, fotbalul nu poate fi străin de asemenea lucruri”… Altceva, nu mai era de discutat, parcă, într-o seară în care am privit un meci de fotbal altfel decât la București!…

…Puteam să mă întorc liniștit la Teatru!

*O primă formă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Oțelul, TAS, atlas european

mai 19, 2011 Comments off

…Oțelul este noua campioană a României! O neașteptată premieră absolută pentru Galați, ca și pentru Moldova. Cine ar fi crezut?! După Lucian Bute, lumea sportului află acum și de Oțelul Galați. Pe atlasul Ligii Campionilor a a apărut un punct nou. Un necunoscut port la Dunăre. Acolo unde, duminică noapte, s-a scris un capitol de istorie în fotbalul românesc. Pe 15 mai, Dunărea și-a trăit întâia ei noapte albă de fericire. Miercuri 18 mai, Galațiul a primit parafa europeană a titlului de campioană națională, căci Tribunalul Sportiv, pe scurt TAS, a anunțat că totul rămâne așa cum au stabilit forurile care conduc fotbalul românesc: meciul Pandurii Tg. Jiu-Oțelul nu se mai joacă, rămâne acel 3-0, la „masa verde”, pentru dunăreni! Este un triumf al logicii, căci neamestecul în treburile interne rămâne literă de lege (chiar dacă nu-i mereu respectată!) la FIFA și UEFA. Prin anunțul corect făcut, TAS i-a lăsat fără contrabas pe toți cârcotașii din iarmarocul Ligii I, pe toți intriganții și zvonacii (a nu se confunda cu aurolacii!) care s-au dat de ceasul morții să stigmatizeze paiul din curtea Galațiului, nevăzând bârna neputinței lor care le-a întunecat mintea și le-a barat drumul spre glorie (și 7,1 miliarde euro!). Nu știu ce sofisme vor mai arunca, acum, pe toate canalele TV, Marian Iancu și toți în ton cu dânsul, dar sigur i-a apucat plânsul, când au văzut că TAS le-a dat peste nas, recunoscând Galațiul în al Ligii Campionilor atlas! Nu ziceau, doar, dânșii, atotinformații, duminică în plină petrecere dunăreană, că sigur Oțelul se bucură degeaba, din moment ce mai are de jucat două partide?!

…Acum, bună, rea, asta ne e câștigătoarea unui campionat sărac, și valoric (fotbalul românesc a ajuns pe locul 42 în clasamentul FIFA!!!) și, în special, moral, iar la triumful echipei care-i are la timonă Marius Stan și Dorinel Munteanu au contribuit și cei toți care și-au văzut nu de ei, de antrenamente și argumente, ci de zvonuri, de balast pus în tasul adevărul. TAS, însă, i-a lăsat fără glas și le-a râs în nas, neadmițând gâlceava dâmbovițeană, îmbrăcată și în haină pseudo-bănățeană.

…Acum, campioana Oțelul își așteaptă adversarii adevărați din Liga Campionilor. Campioana României pleacă, evident, cu ultima șansă în oricare ar fi turnirul, ceea ce Marius Stan admite nu pesimist, ci realist. Dorinel Munteanu, ca antrenor, nu putea fi oficial decât un visător, trimițându-ne cu gândul la isprăvile anonimelor CFR Cluj și Unirea Urziceni, care au surprins nu doar România, ci o Europă întreagă. Marea șansă a Oțelului este că efectiv nu are ce pierde. De aceea, voi respinge judecata bravului căpitan de trupă campioană, Gabriel Paraschiv, care mărturisea că ar prefera să joace partidele din Liga Campionilor pe terenul denivelat de la Piatra Neamț (stadionul din Galați nu-i omologat pentru Liga Campionilor!), și aceasta pentru a îngreuna sarcina adversarului. E o filozofie de trei parale, paguboasă la un asemenea nivel!… Oțelul trebuie să-și repete până la obsesie că, împotriva tuturor calculelor, CFR Cluj a câștigat la Roma, iar necunoscuta din Bărăgan a făcut spectacol la Glasgow. Sincer, aș prefera un spectacol gălățean pe „Național Arena” din București, unde susținătorii trupei de la Dunăre vor fi categoric mai mulți decât cei de sub Pietricica. Mai ales că mulți vor prinde glas, acum, după anunțul corect de la TAS…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Sevilla, Steaua, acum un sfert de veac…

mai 6, 2011 Comments off

…De un sfert de veac, aștept ziua de 7 mai ca pe un ritual din scripturi rare. Cu câteva zile înainte pun o șampanie bună la rece. Îi sun pe Imi Ienei, Puiu Iordănescu, pe Helmuth Duckadam… Și deschid, emoționat, în lacrimă de neuitare, arhiva mea sentimentală. Retrăiesc, pas cu pas, fază cu fază, ceas cu ceas, acel miracol de la Sevilla, Steaua-regina Europei, una dintre Legendele pe care am trăit să o văd cum se întrupează…

…5 mai 1986. Mă consider un favorizat al sorții, când urc în avionul –un TU 118, parcă- Stelei. Marele Ioan Chirilă și eu, singurii ziariști care avem norocul să plecăm și să ne întoarcem în aceeași aeronavă cu Steaua!… Am plecat victime sigure pentru cei mai mulți (poate de aceea m-am și aflat eu lângă Nea Vanea!), ne-am întors cu Trofeul Cupei Campionilor Europeni, fapt incredibil, ireal pentru lumea-ntreagă, realitate de vis, de aproape trei decenii, pentru noi, românii…

…Zbor spre Sevilla, luni 5 mai ’86, cu o escală la Timișoara. În sala de protocol a aeroportului, mai toate gradele militare, oameni de fotbal, pișcoturi și șampanie. Surprinzător pentru mine, jucătorii Stelei, numai zâmbete. Parcă merg la un meci oarecare de campionat, nu să dea piept cu falnica Barcelona, în prima Finală europeană din istoria fotbalului nostru. În avion, la un moment dat, Ion Alexandrescu –poate cel mai mare conducător de club de la noi- îmi șoptește: „Domn MMI, hai să-ți zic una doar pentru dumneata. Va juca și Puiu!”. Puiu Iordănescu, antrenorul secund… Merg la Nea Vanea Chirilă și îi plasez discret „bomba”. Imi Ienei ne surprinde uimirea. Nea Vanea îl întreabă dacă nu-i o glumă. „Așa e, va juca Puiu. Dar spre final… E surpriza noastră pentru spanioli… Vă rog, însă, să nu dați la ziar”, se confesează Imi Ienei, vecinul meu de la „Polivalentă”… Apare și Valentin, fiul cel mare al Ceaușeștilor. Imi Ienei continuă discuția și „tovarășul Valentin” se poartă ca un gentleman: „Nu cred că ar fi bine să scrieți despre acest lucru!”… Câți trepăduși nu ne-ar pus pumnul în gură, ordonându-ne să nu scriem așa ceva!… Nu am scris un rând, n-am dat nimic de înțeles în corespondențele noastre de marți și de miercuri. Ar fi scăpat cineva, oare, o asemenea „bombă”, astăzi, când apar atâtea lucruri care nu s-au petrecut nici măcar în gând?!…

…Fericit că particip la un asemenea Eveniment (cel mai mare din cariera mea de ziarist sportiv!), nu mă interesează că, la fel ca și corifeul presei noastre sportive, Ioan Chirilă, nu am decât o diurnă de doi dolari pe zi și 15 dolari pentru cazarea pe-o noapte, bani cu care nu putem dormi nici în gara Sevilliei. Pentru un asemenea Eveniment, merită să nu dorm trei nopți și să fac greva foamei… Norocul nostru este omenia conducătorilor Stelei, care ne dau, la luxosul Hotel Macarena, camera maseurului, mutat într-o încăpere cu doctorul. Plus că suntem acceptați la masa echipei… Mergem cu Steaua la antrenament, la o plimbare prin parc, în dimineața meciului. Orașul parcă s-a îmbrăcat într-un tricou uriaș al Barcelonei, sub asediul fanilor catalani. În iadul acesta, care irupe în fața Catedralei Giralda, simt teama cum urcă-n mine, ca seva-n trunchiuri. Lăcătuș, Balint, Ilie Bărbulescu, Iovan și Pistol se țin de glume. O clipă mă întreb dacă nu-s inconștienți… Marți, când Steaua fără nume se odihnește la „Macarena”, plec cu Nea Vanea și Costică Mijaica, venit de la New York, în… tricoul Stelei (!?!), la vreo 20 de kilometri în afara Sevillei, la conferința de presă a marilor favoriți. Trupa cea vestită a Barcelonei nu trădează nicio emoție. Ba, antrenorul Terry Venables devine arogant, când îl întreb dacă refuză acea butadă care spune că balonul este rotund: „Barcelona poate juca mâine cu orice balon, rotund, pătrat sau cub, cu orice echipă, cu nume, nu cu una necunoscută ca Steaua, care, și așa a ajuns prea departe”. Ioan Chirilă se ridică brusc de pe scaun, o ia spre ieșire și-mi aruncă a lehamite: „Hai, măi, Mirceo, n-avem de ce să mai pierdem timpul pe aici!… Se dau prea mari și asta îi poate costa!”…

…Miercuri 7 mai 1986. Ora 12:30. La Macarena, vine grupul ziariștilor români, care au aterizat de câteva minute cu vreo două sute de norocoși suporteri din țară. Mai toți sunt, paradoxal, optimiști. Gheghe Nicolaescu, Dan Voicilă, Ioan Bocioacă, Horia Alexandrescu, Octavian Vintilă. Cam tăcuți, nea Mache, alias Eftimie Ionescu, și Teoharie Coca Cosma (care va transmite partida la TVR, în locul marelui Cristian Țopescu, pedepsit de conducerea de partid pentru curajul de a fi spus multe adevăruri incomode!)…

…Cu aproape două ore înainte de meci, urc cu nea Vanea în autocarul Stelei, ne așezăm pe locurile din spate. E o liniște de catedrală. Se aud, parcă, inimile gata să spargă piepturile steliștilor. Par statui lipite de geam. Când să pornească autobuzul cu escortă spre stadion, în fața ușii deschise, Valentin Ceaușescu, foarte calm. „Îi batem cu 2-0!”, zice tovarășul Valentin. Ușa mașinii se închide și pornim parcă fără să respirăm spre stadion. „2-0?! E nebun!”, îmi șoptește-n urechea dreaptă Nea Vanea. Îi dau dreptate în gând și-mi fac o cruce… Aceeași cruce pe care o fac și la începutul meciului, în infernul catalan, la vreo șase-șapte metri sub loja Regelui Juan Carlos al Spaniei, sigur de victorie ca și Terry Venables…

…După minunile lui Duckadam și cele două penalty-uri transformate de Lăcătuș și Balint, după uluitorul 2-0 pentru Steaua, Regele privește în gol. Noi, mâna de ziariști români, ne îmbrățișăm, chiuim, țopăim pe gradenele unde am urmărit jocul…

…La Macarena, poze cu Trofeul și o gură de șampanie din Cupa Campionilor Europeni. Apoi, la banchetul Regilor Europei. Stau la masa cu Duckadam, Lucică Bălan, Weissednbacher și Pistol. Primul interviu cu Eroul de la Sevilla, Duckadam, pentru Revista „Fotbal” de a doua zi. La doi pași, spre intrarea păzită a hotelului, roiesc impresarii. Toți îl vor pe Duckadam! Se vehiculează sume astronomice… „Două zile o să mă duc acasă, la Semlac”, e tot ce-și dorește Eroul, parcă nerealizând minunea… Tudorel Stoica e tare trist, acel stupid cartonaș galben, luat la centrul terenului, într-un 3-0 sec cu Anderlecht, i-a barat drumul spre finală… Imi Ienei mă întreabă, din când în când: „Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”. Trăim un vis… Pe la trei noaptea, mai toți jucătorii urcă în camere, fericiți, cu soțiile și prietenele sosite în ziua meciului. Eu și Ioan Chirilă nu mai avem unde pune capul. Zorile se spală de întuneric când ne întindem pe fotoliile din hol, la Macarena. Moțăim câteva minute, când, deodată, tărăboi la Recepție. Zvonaci aruncă ideea că au cerut azil politic câțiva jucători ai Stelei! Unul arată și un ziar local, abia ieșit din tipografie. Pe prima pagină, cu titlu mare, o declarație a Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Cred că alteța regală nu se putea referi decât la cele patru penalty-uri apărate de Duckadam. Numai că, alături de uimirea Regelui, un alt titlu: „36 de români au cerut azil politic!”… În tensiunea de dimineață, din hol, la Macarena, apare cu cămașa pusă-n grabă pe el, furios la culme, Imi Ienei. „Cine-și permite să ne ponegrească?! N-a rămas niciun jucător, toți dorm în hotel! Vă rog lăsați-ne să dormim! Respectați-ne!…”, tună antrenorul Campioanei Europei și pleacă să mai prindă un ceas de somn…

…Deși a plecat cu câteva ore bune întârziere din Sevilla, tot așteptându-se să se răzgândească unul dintre „cei 36 de români”, Steaua a ajuns la București cu toți jucătorii, miraculoși în ceea ce rămâne „Noaptea Generalilor” din fotbalul nostru: Duckadam-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei.…

***

…Meciul acesta, Steaua-Barcelona, 2-0, la Sevilla, în inegalabilul, inimibalilul, neuitatul 7 mai 1986, îl știe, astăzi, toată lumea adevărată a fotbalului. „Apără Duckadam!”, răsună peste un sfert de veac vocea lui Teoharie Coca Cosma…

…S-a răcit șampania în frapiere, mă pregătesc să ridic pocalul… N-am fost niciodată stelist, însă 7 mai este pentru mine ca o zi de naștere… Îl voi suna încă o dată pe Imi Ienei, să-l întreb dacă „e adevărat că am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”, pe Puiu Iordănescu, căruia i-am dat un telefon și miercuri 4 mai, de ziua lui, și pe Duckadam, „One Man Show” (ce emisiune am făcut cu el și Dan Puric, pe Telesport, la „Idoli și Legende”, în 7 mai 2006, când a curs șampania în studio!)… Sus paharul, pentru voi, minunați o singură dată Regi ai Europei!

…Din păcate, unii, cei săraci sufletește, n-aud cum Sevilla cântă încă românește, în neuitata Noapte a miracolelor zămislită-n Andaluzia…

…7 MAI este o Zi care nu se poate (încă!) uita! Legendele nu mor, nu le poate cumpăra niciun nabab al prezentului cenușiu…

*O variantă a acestui material a apărut inițial pe blogul sportvox.ro