Arhivă

Arhivă pentru aprilie, 2011

Marcel Răducanu și Boloni pe… „Naţional Arena”!

aprilie 20, 2011 Comments off

…De Florii, bucureştenii au avut un cadou rar de la Primărie, „duminica porților deschise”. Li s-a permis să viziteze, de la 10 dimineața la 6 spre seară, noul stadion, „Naţional Arena”, aflat în finisări. Curios, am ajuns şi eu la moderna Arenă, pe la amiază, la intrarea dinspre Bulevardul Muncii de ieri („Basarabiei” de astăzi), unde cerul sub soare, cu cârduri de nori, se sprijinea pe o arhitectură modernă, de înălţimea a şase etaje. „Stilul românesc”, inconfundabil, ne-a întâmpint sub miros de şantier: nu se intră pe aici, ci prin… „Vatra Luminoasă”! Nimeni nu a precizat asta şi sute, dacă nu mii de oameni, au făcut ocol pe jos, prin praf şi ceva noroaie, spre unica intrare din partea cealaltă. După 20 de minute, trecând prin amintiri, am ajuns pe partea opusă a Arenei circulare. Stoluri de oameni de toate vârstele s-au strâns într-un puhoi de microbişti, dar şi simpli curioşi ce-au aşteaptat, în trei reprize, să iasă cei care au ajuns mai devreme în interiorul Arenei. S-a înaintat, la patru-cinci minute, cu câte opt-zece metri, ca la rugby. O mână de tineri au oferit fluturaşi verzi cu „Stadionul tău Naţional”; trei imagini pe o parte, istoria noului stadion din iunie 2008-august 2010-martie 2011. Pe reversul foii, două machete ale modernei arene, aşa cum va arăta ea, în august, la inaugurarea cu amicalul în compania galonatei Argentina. S-au oferit şi câteva date: 55.000 de locuri; datorită acoperişului retractabil stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an; stadionul poate fi ocupat integral în numai 20 de minute, prin 94 de căi de acces; nu-i omisă nici finala UEFA Europa League, ce se va desfăşura pe această arenă în mai 2012. Şi multe altele, sub care era scris: „Ai motive să fii mândru de Stadionul tău Naţional!”. Nu s-a scris nimic despre cele 200 de locuri de parcare subterană, cele 40 de loje şi, mai ales, despre costurile aproape duble ale construcţiei, faţă de bugetul iniţial: 119 milioane de euro la demararea proiectului, 213 milioane (tot euro, of course!) cheltuite deocamdată… Optimist din fire, m-am simţit mândru, când am urcat urc scările noii arene. Avem şi noi un stadion modern…

…Toată lumea a intrat şi ieşit, cu rândul, pe un singur „gate”, semn că a fost duminica porții aglomerate, nu a porților. Cam prin dreptul unde era tabela de marcaj a defunctului stadion „23 august” („Lia Manoliu”, după ’90), ctitorit în 1953, arenă pe care s-au scris atâtea Legende. Primul contact cu noua arenă fascinează, chiar dacă încă se lucrează la ea. Traseul stabilit: cam 50 de metri în dreapta (apoi, înapoi), fără vreun ghid, la etajul din mijlocul construcţiei, pe unde era loja oficială a vechiului stadion. O clipă, parcă, am revăzut „masa presei” de altădată. Uite-i pe nea Vanea Chirilă, pe nea Aurică Neagu, tatăl moral al atâtor cronicari sportivi ajunşi vestiţi, sunt la sărbătoarea de duminică, nea Mache Ionescu, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Guţă Băieşu, Fănuş Neagu, Gheghe Nicolaescu, Marius Popescu, Stelică Trandafirescu, Gică Nertea, Vasile Căbulea, Cristi Mantu, Mircea Tudoran, Jack Berariu, cu nelipsitul lui binoclu, Ion Ghiţulescu, Nicu Soare, Dan Voicilă, Bebe Firănescu (Doamne, câţi or mai fi rămas să vadă „Naţional Arena”?!). Şi noi cei tineri, flămânzi de meserie: Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Vladi Moraru, Horia Alexandrescu, Geo Raețchi, Radu Timofte, Aurică Brebeanu, Dadi Graur, Emi Fântâneanu şi alţii… „Masa presei”- veritabilă academie de gazetărie sportivă, pe vremuri…

…Noua arenă nu-i gata. S-au montat scaune de diferite culori. Acoperişul retractabil mai aşteaptă. Câmpul de joc e încă pământ șI praf, gazonul e încă departe. Unii şi-au amintit de terenul de joc prăfuit din meciul cu Danemarca, acel 2-5 „pe plaja de la Bariera Vergului”… Mulţi se întrebau dacă spaţiul de joc nu-i prea mic? Nu, nimeni nu poate ignora dimensiunile clasice ale suprafeței de joc! De sus, terenul din pământ cu macara pe el pare pierdut în grandoarea arenei… Pentru unii, stadionul este totuşi mic: „Puteau să-l facă de 60-75.000 de locuri, dacă tot s-a cheltuit o grămadă de bani. La vestitele cuplaje inter-bucureştene se adunau şi 80.000 de oameni”, opinează câţiva. Alţii regretă că noul stadion nu are şi pistă de atletism. „Avem istorie în atletism, doamna Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viscopoleanu, Doina Melinte, Gabi Szabo… Merita şi atletismul nostru un stadion de secolul XXI. Am fi avut multe competiţii atletice de anvergură la Bucureşti”, a monologat supărată o doamnă… Reflecţia zilei am auzit-o de la un bătrânel care cred că a văzut multe la viaţa lui: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”!…

…Emoţionat, am privit „Naţional Arena”, plutind prin arhiva mea sentimentală. Am revăzut, prin memoria afectivă, poarta unde, la 10 octombrie 1980, Marcel Răducanu a deschis drumul spre întâia victorie (2-1) în faţa falnicului team al Angliei. În cartea mea „Întâlniri care se uită greu”, apărută în ’82, golul acela n-a avut autor (!?!), „de la 16 m se trage prin surprindere, spre colţul din dreapta lui Clemence, lângă bară! Am înscris în poarta Angliei!”, aşa a apărut textul în volum, editura şi partidul nu puteau accepta numele lui Marcelino rămas la Dormund!… Am retrăit o clipă, ca o floare de suflet, noaptea magică de 16 aprilie ‘83, când eram în spatele porţii lui Dino Zoff, să fac reportajul de culise. Pe atunci, ziariştii sportivi luau pulsul careului, al vestiarelor, alte vremuri, altă viteză socială. Atunci, în 16 aprilie, exact acum 28 de ani, învingeam, cu 1-0, campioana lumii de la Espania ‘82, Italia, în preliminariile europene… Am retrăit faza, ca „În căutarea dorului pierdut”, cum sună sublim cântecul lui Tudor Gheorghe (care a fascinat, luni 18 aprilie, publicul din Giurgiu, cu un regal de cultură „Al 5-lea anotimp”.)… Lovitură liberă, la vreo 25 de metri de poarta italiană, Ilie Balaci a mişcat scurt mingea la Loţi Boloni, a urmat un fulger nebun, care l-a orbit pe bătrânul Zoff, de n-a mai văzut mingea (cum avea să-mi mărturisească, în vestiarul sau, cătrănit, după meci!), balonul magic a muşcat pământul şi a făcut din plasa porţii azzure năvod de aur pentru visele noastre… Doamne, câte momente de istorie n-am trăit aici, unde se află arhiva mea şi a atâtor fotbalişti şi ziarişti de legendă, îngropată sub ultramodernul edificiu „Naţional Arena”!…

…Se vor scrie, sunt sigur, alte poveşti pe acest tărâm modern clădit pe Legende. Şi, totuşi, nu-mi ies din minte vorbele acelui bătrânel: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”! Când vom mai avea, oare, și o echipă de fotbal pe măsură?…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

La bordelul fotbalului românesc se schimbă paturile…

aprilie 9, 2011 1 comentariu

…Totul se discută, nu se schimbă nimic! Răzvănel-băiatul tatii a rămas selecționerul Naționalei, după o ședință de rutină a Comitetului Executiv federal, la care împricinatul a absentat deloc cavaleresc. Chiar dacă Nașul-nașilor, firește Mircea Sandu, părea că s-a săturat de el, din moment ce a declarat presei, în limbaj de ASE, că „ar fi trebuit să încetăm relațiile de muncă”. Orcum, mai-marele FRF a jucat la derută, ca de obicei, susținând că a învins democrația, adică decizia pseudo-Comitetului Executiv care, votând cu 10-3 pentru susținerea juniorului, ar fi adus o înfrîngere zdrobitoare lui Mircea Sandu. Aiurea!… Dacă M.S. voia schimbarea lui R.L., scorul ar fi fost 0-13! Cu siguranță că și la ultima strigare federală au existat câțiva „arbitrii” veniți cu soluția scrisă pe buletin, așa, pentru triumful democrației (altă aiureală federală!). Deocamdată, mai precis până pe 3 iunie, Răzvănel a rămas pe scăunel. O menținere temporară în funcție (sau, poate, o amânare strategică!), din moment ce același Mircea Sandu a grăit în ton de ultimatum: „Meciul cu Bosnia va fi fie o continuare, fie un capăt de drum pentru Răzvan Lucescu!”.

…Sincer să fiu, de la mai-marele fotbalului nostru mic, ajuns mahăr pe la UEFA, așteptam o intervenție serioasă în această problemă ce frământă lumea balonului-pitic, ca o minge din cârpă de pe maidanele Ligii miticiste de la noi. Nu viitorul lui Lucescu-junior reprezintă problema noastră fundamentală (în sportul-rege, firește, nu în privința hulitului guvern!), ci perspectiva fotbalului românesc. La o analiză lucidă, continuarea lui Lucescu cel mic poate însemna capătul de drum pentru cel mai îndrăgit sport (și) de la noi. Mai ales că însuși Nașul a amintit că Naționala nu joacă nimic sub mandatul juniorului. Normal, putem bate Bosnia, care-i echipă de pluton în Europa, cum am învins chinuit, jucând jenant de slab și Luxemburgul, ceea ce înseamnă că vom continua… Dar cu ce continuăm, ținându-l pe R.L. la timona viitorului?! Cu o echipă care a uitat să mai joace, cu o generație care pierde tot în ultimii ani?!

…Sigur, am putea continua cu acești mânji de la Under 17, care, prin calificarea la un turneu final, au adus unica speranță în ultimul deceniu. Dar în aceste speranțe putem visa nu acum, ci peste un an-doi. Până atunci, însă, tare mă tem că haita de impresari flămânzi le va distruge viitorul, vânzându-i pe un pumn de țechini la echipe anonime. Despre așa ceva așteptam să-l ascult pe Naș vorbind…

…Răzvănel, băiatul lui Il Luce, altfel tip inteligent, însă parcă depășit de altitudine, a rămas pe scăunelul selecționarului, care poate fi din ceară, ca în povestea copilăriei noastre „Capra cu trei iezi”. Scăunelul din ceară se va topi imediat ce se va alege un învingător în culise, unde se duc lupte grele (de interese personale sau de gașcă) anti și pro Pițurcă, Olăroiu, Dan Petrescu, Sabău sau chiar Dorinel Munteanu, cu o cotă scăzută de startul de primăvară al Oțelului. E bine, e rău că nu se schimbă antrenorul Naționalei până pe 3 iunie, când jucăm (dacă jucăm!) cu bosniacii, învingătorii noștri de la Zenica?! Sincer, dar foarte sincer, schimbarea lui Lucescu-junior e ca și cum la un bordel ai schimba paturile, nu cocotele. La noi bordelul, adică sistemul, trebuie schimbat! Numai că despre așa ceva, Silence. La FRF, LPF, FF (fără frecvență pe vremuri)…

***

…Dacă Lucescu cel mic își numără zilele, ăl mare, Il Luce, și-a numărat golurile încasate (cinci la număr!) la Barcelona, unde a însoțit Șahtiorul plin de utopii. Mare minune că Lucescu ăl bătrân nu s-a mai luat de arbitraj. Se spune că, după meci, când la 1-5 îi sunau mingile în cap, l-ar fi făcut praf pe bietul Raț. Adevărul este că plini de praf negru au fost pe Cam Nou „minerii” din Dombas. 5-1 este un scor care cere Silence de la învinși pentru câteva săptămâni bune…

***

…Dincolo de fotbal, societatea românească este ca și… fotbalul. Un dezastru. Miniștrii incompetenți numiți pe algoritm politic, fanfaronadă, batjocoră, sărăcie lucie… Au început să moară oameni pentru că se închid aberant spitale la comenzi politice ticăloase… Canceroșii nu mai primesc medicamente gratuite… Profesorii sunt în dizgrația mai-marilor mici de tot ai zilei… Benzina a sărit, astăzi 8 aprilie, de 6 lei (doi dolari!?!) litrul… Prețul curentului a luat-o iarăși razna (și el!)… Cum să fie fotbalul românesc altfel decât mediul bolnav în care există?! Mediu de bordel…

„Bâtele” lui Iancu și lecția de fotbal de la Milano!

aprilie 3, 2011 Comments off

…Derby-ul de pe Bega, de sâmbătă seară, s-a încheiat alb. Oricum, un 0-0 nedrept. Steaua a jucat mai bine, a avut cel puțin trei ocazii de victorie, însă Nicoliță, Maicon (un fâs!) și Surdu au ratat incredibil, iar goalkeeperul gazdelor, Pantelimon, a apărat ca un portar de Națională serioasă… Timișoara a avut un penalty nedat, când Iliev a intrat la Curtean, în centrul careului, ca în campionatul bulgar, însă arbitrul Balaj a ațipit o clipă. Cârțu a demonstrat că nu-i șofer de „autobază”, ci fostul atacant-artist al Craiovei-Maxima, jucând cu patru oameni în linie de asalt. Norocul, însă, l-a ocolit în această seară…

…Cu remiza de la Timișoara, Steaua s-a depărtat, practic, de titlul la care încă gândește utopic Gigi Becali, pentru că 11 puncte distanță de lider înseamnă, oricum am socoti, unsprezece puncte, adică o realitate total potrivnică. „Poli” a visat toată noaptea dinaintea meciului că va îmbrăca „tricoul galben” de la gălățenii învinși (și) la Brașov (0-1), dar a jucat ca un lider de second hand. Încoronarea se amână, visul continuă, totuși, căci timișorenii s-au apropiat la un punct de Oțelul cam îndoit de scăderea cotelor apelor Dunării…

…Derby-ul a oferit un fotbal crâncen, cu o stea mult mai determinată, cu gazdele cam copleșite (în teren) de miza jocului și titularii absenți, un meci cu câteva intrări de „țapinari”, netaxate cu se cuvenea de fluieraș („cotul” aplicat de Ricardo lui Alexa însemna în orice campionat din lume eliminare, dacă centralul și tușierii nu dormeau plătiți în post!). Firesc ca patronul echipei de pe Bega, bucureșteanul Marian Iancu, să fie nemulțumit după acest egal, doar visase și el să vorbească presei din tronul liderului. Numai că, la prima intervenție la GSP, a redus toată discuția (sau gălăgia!) la arbitraj, iar una dintre afirmații avea nevoie de bulina pusă în colțul micului ecran: „Nu ne rămâne decât să luăm bâtele și să le dăm în cap, să le scoatem ochii.”!?! Bâtele, care ar fi fost în mintea domnului Iancu pentru Balaj și arbitrii, vin ca un bomerang la prima interogație gravă a bass-ului bănățenilor: „Ce fotbal jucăm noi în România?!”. Chiar așa, domnule Iancu, am ajuns la un fotbal de junglă, de trib, cu bâte și ochi scoși la un joc, nu la un război?! Afirmația dv. mi-a amintit brusc de abominabila Mineriadă din iunie 1990, când, în Piața Universității din București, studenții erau bătuți bestial cu bâtele din epoca de piatră! De la un conducător de club, mai ales de echipă care se bate pentru titlu, de la un om al anului 2011 aveam alte pretenții…

…După duelul alb de pe Bega, am comutat pe un derby adevărat: Milan-Inter Milano (3-0), cu un „diavol” dezlănțuit, „dubla” lui Pato și Chivu al nostru eliminat, în min. 54, la 0-1. O clipă mi-am închipuit că în fața Milanului sau Interului se află Oțelul Galați, Poli Timișoara sau F.C. Vaslui, una dintre cele trei echipe care, cred, va câștiga titlul românesc. Și m-am convins imediat că oricare ar cuceri titlul, vom avea o campioană departe de fotbalul adevărat. Cel jucat serios, nu vorbit zilnic la mișto. Un fotbal fără injurii, bâte, scandaluri infinite, cu gentlemeni în fotoliul de conducători, unde dialogul și rațiunea tronează. Nu bâtele!…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Să forțeze Mutu demiterea lui Răzvan?

aprilie 1, 2011 Comments off

…Apele sunt foarte tulburi în fotbalul românesc, în pofida „nemaipomenitei” victorii a Naționalei împotriva liliputanilor amatori din Luxemburg. La ora aceasta, se fac și se desfac cărți grele. Miza era de multă vreme anticipată: demiterea lui Răzvan Lucescu. Federalii și lepefiștii sunt sub de mult timp presiune și nu par să-l mai poată apăra pe fiul lui Il Luce. Și încearcă toate căile. În jocul acesta din culise, un pion otrăvit pare a fi chiar Mutu…

…După rușinoasa înfrângere din Bosnia, la care a fost și el coautor, Mutu a facut pe surdomutul, neauzind nimic și nescoțând un diftong critic. Imediat după ce a marcat două goluri în poarta iocburghezilor (vorbim despre fotbal, firește, nu despre nivelul de trai al luxemburghezilor!), mutul de ieri a tunat și fulgerat: „Suporterii au tot dreptul să ne conteste sau să ceară demisia”. Suporterii se comportaseră la fel și după rușinea de la Zenica, despre care nemulțumitul de azi s-a făcut că plouă! A încercat să se pună bine cu suporterii (pe care juniorul Lucescu îi acuzase în ajunul jocului de la Piatra Neamț de lipsă de patriotism!), cam sătui și de năzbâtiile unuia dintre fiii risipitori ai fotbalului nostru, după care tăcutul de la Zenica a dat un șah fățiș la selecționer: „La Zenica, n-am avut niciun sistem, n-am făcut decât să ne apărăm!Normal că îmi convine jocul ofensiv. E important să am și eu mingi bune, în Bosnia n-am avut niciuna”. Sigur că Mutu avea dreptate. Presa, ultimul dușman al lui Lucescu-junior, a scris imediat după eșecul istoric cu bosniacii că nu jucăm nimic. Problema care se naște, acum, este de ce n-a ridicat Mutu vocea la Zenica? Chiar dacă la pauză conduceam, jocul fusese mizerabil, fără sistem și fără dirijor. Dar, măcar după ce bosniacii au egalat, de ce nu s-a dus „Number 1” din naționala noastră la junele de pe bancă depășit de evenimente să-l trezească, încercând să se opună unui eșec dureros?

…Dat afară de la Națională, de Răzvan Lucescu, după un catastrofal 0-5, la Belgrad, nu pentru figurația din teren, ci pentru părăsirea echipei fără să anunțe pe cineva, Mutu s-a întors printre „tricolori”, primăvara aceasta, destul de spășit. N-a făcut nimic deosebit la Zenica, dar de cum i-au ieșit pasiențele, cele două goluri „salvatoare” (Sic!) cu selecționata breslașilor din Luxemburg, „decarul” nostru l-a atacat la baionetă pe junele selecționer, care-i întinsese mâna, firește interesat. Aici poate fi vorba de două variante: fie Mutu n-a uitat pedeapsa lui Răzvan, fie i-a șoptit o voce (sau mai multe?!) din culise: „Acum e momentul să-l facem KO!”. Pare-se că, marți trei ceasuri negre, la petrecerea dată de Papa Jean (Pădureanu) de ziua lui, s-au aruncat zarurile. Adică, la 7 aprilie, în Comitetul Executiv al FRF, juniorul va fi demis. Știa el Mutu de ce-a prins glas, devenind din surdomutul de la Zenica, un tenor de temut, mai ales că un ziar lipsit de măsură l-a numit, negru pe alb (sau invers!), „Eroul de la Piatra Neamț”. Pseudo-eroii ne omoară, azi, pe noi, românii!…