Arhivă

Arhivă pentru martie, 2011

Să fim realiști: nu jucăm nimic, am învins pe nimeni!

martie 30, 2011 Comments off

…Senzație sub Pietricica!… Istorie!… Se rescrie noua ordine mondială!… Uraaaaaaaaaaaa, România a câștigat!

…După seceta de nouă luni și câteva zile, trupeții „patriotului” Răzvan n-au mai căzut pe tobogan și au învins la două goluri diferență, după ce am fost conduși de inegalabila selecționată de ospătari, bucătari, funcționari și toate breslele mici-burgheze ale fotbalului amator. Degeaba au cerut nepatrioții plăieși pietreni demisia civilizatului junior Lucescu, exact când necunoscuții din Benelux ne-au prins în reflux și au deschis scorul, el, „băiatul tatii”-vorba lui Rednic, este un băftos, altfel Mutu n-ar fi reușit o „dublă”, FIFA n-ar pregăti eliminarea bosniacilor, mai rămâne să fie găsit dopat „cocoșul galic”. Răzvănel are dreptate, putem bate pe oricine (pe umăr, la cap etc.), poate câștigăm chiar titlul continental, mai știți, că, doar, la fotbalul vorbit suntem campioni mondiali!… Ce dacă naivii de la Cântarea Luxemburgului au marcat primul lor gol din aceste preliminarii în poarta română și nu se știe dacă se vor mai întâlni cu o asemenea performanță istorică?! Ce dacă Joachim și anonimii de lux(em)burghezi au mai ratat câteva ocazii rare, bătându-și joc de câțiva comici vestiți ai gazonului chemați sub tricolor?! Naționala sofisticată a lui R.L. (n-am zis SRL!) a bătut cu 3-1 (1-0) pe cineva, nu contează pe cine, victorie mare, nene, este prima victorie în preliminariile acestea! Ai noștrii ca brazii, dacă nu cumva ca merele pădurețe, au marcat trei goluri (două Mutu, unul Zicu), au făcut cinci puncte, mai sunt trei până la Belarus și Albania, Bosnia nu mai contează, avem moral de telenovele, câștigăm grupa, jucăm finala, de ce să nu delirăm până la capăt?!…

…Am învins chinuit unul dintre „piticii” Europei și imediat au și început câțiva să delireze iarăși: „România s-a salvat!”, „Avem șanse!”, mai ales că „Acum toate meciurile se joacă acasă”, cum grăi juniorul, zâmbindu-și în barbă, după „perioada foarte bună din final”, când (chiar n-a văzut mini-lucescul?!) amatorii luxemburghezi terminaseră „benzina”! Selecționerul a uitat, se vede, că acasă, pe terenul din Piatra Neamț, n-am scos decât un 1-1 cu Albania!… Și, atunci, de la ce ne-am salvat, de la rușinea, umilința primei reprize?! De la imaginea unei jucării stricate, fără baterii, fără idei și determinare, cum a arătat, (și) marți noapte, pseudo-naționala, salvată de Mutu, și ajutată de o defensivă luxemburgheză de novici, nu de… artiști ai apărării cum i-a prezentat pompos și gratuit selecționerul?!

…Să fim realiști, nu pleziriști! Nu jucăm nimic! N-avem valoare! Cu această echipă nu putem învinge decât Luxemburgul -și, așa, cu mult chin și emoții! Restul, parole, parole, răutăți de… ziariști, de oameni cărora le lipsește patriotismul (nu patrihoțismul?!), de arbitrii potrivnici, cum a turuit antrenorul în ajunul acestui derby al codașelor grupei! Numai că, dincolo de ironia amară care mă încearcă după acest fals 3-1 cu nimeni, îmi dau seama că Răzvan și ai lui au plecat la luptă doar cu o biată praștie, nu cu rachete… Patriot.

…După 3-1 cu anonimii de luxemburghezi (egali cu feroezi, andorrezi!), la Naționala română, ca și în alte zone ale societății noastre, agonia se prelungește. Semn că operația decisivă nu va avea loc curând, iar bolnavul poate intra în comă…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Zenica, zero echipă, umbra lui Mutu, demisia lui Răzvan?

martie 27, 2011 Comments off

…Nu am crezut o clipă că vom pierde meciul de la Zenica. Tribunele violente nu puteau câștiga ele, îmi ziceam, mai aveau nevoie și de o echipă, ori Bosnia părea o trupă de luptă, însă e în deranj mare când avea minge în propriul careu și fără prea multe idei în atac. Nu mi-am făcut, însă, iluzii că vom face o partidă care să ne mai scoată din groapa iluziilor arse, mai ales că nu a intrat în teren Chivu, accidentat. Cum să crezi în renașterea Naționalei și, implicit, a fotbalului românesc, când selecționerul folosește criterii bizare de titularizare, preferând șomeri ca Florescu (refuzat până și de o divizionară secundă din Rusia!?!), Tamaș (rezervă la WBA, vinovat la golul lui Ibisevici) și Deac, dar ținând pe bancă un Stancu, Zicu, Cociș sau Gardoș?

…După prima jumătate de oră, în care ne-am chinuit cu furia oarbă a bosniacilor, a venit o centrare a lui Raț, fericit deviată de un apărător al gazdelor până la Marica, în mijlocul careului, și vârful refuzat de Stuttgart, setos de răzbunare, abia aștepta momentul: stop elegant și șut plasat, imparabil. 1-0 pentru tricolorii noștri, la primul șut pe poartă! Din păcate, golul acesta frumos, dar nu de antologie, a declanșat un veritabil delir verbal al comentatorilor partidei: „execuție magnifică”, „Zidane al României”, „rezultat minunat” (Sic!!!) care spre finalul primei reprize a devenit „un rezultat foarte, foarte bun”!?! Vă imaginați că metaforele n-ar mai exista în momentul când vom învinge Franța, numai că așa ceva nu se va produce în viitorul imediat cu o asemenea reprezentativă… Delirul microfonului avea să continue și după pauză, jenant, din moment ce, în umbra lui Mutu la Zenica, debila Naționala a neinspiratului Lucescu-junior era pur și simplu măturată de iureșul bosniac. A venit egalarea, din min. 62 (Ibisevici), după un penalty neacordat gazdelor, la hențul în careu al lui Goian (min.50), după ratările în cascadă ale băieților lui Susici și intervențiile salutare ale lui Pantelimon, ghinionul lui Torje, la unica noastră fază de atac (min. 54)… Căzută și fizic și moral, naționala noastră de duzină a făcut figurație spre final și, logic, a venit și golul unei rușini, cel marcat de Dzeko (min. 83), care a primit mingea cadou, la doi pași de istorie, de la mediocrul Ropotan, la încă un corner (12-1 raportul pentru gazde)! Deși pseudo-naționala noastră era o rușine, o umbră, o trupă de băieți talentați care s-au jucat cu speranțele unui întreg popor, auzeam incredibil că „Goian este eroul României în această seară”! Halal eroi… Fotbalul nostru vorbit ne-a distrus și de această dată! O dovadă este și declarația la cald a lui Răzvan Lucescu după această rușinoasă, umilitoare înfrângere: „O primă repriză în care am stat foarte bine. La pauză a fost un 1-0 meritat! După pauză, am pierdut pe două faze fixe”. Incredibil! Să nu reți că în prima repriză statistica a fost net de partea gazdelor: 9-2 la șuturi (4-1 pe spațiul porții); cornere: 6-0?! Iar că, după pauză, meciul a curs pe sens unic, spre poarta lui Pantelimon?!… Dacă nu ai văzut aceste lucruri, nu-ți rămâne ca antrenor decât să-ți arzi carnetul de antrenor, cum a zis, tot la cald, Arpad Paszkany, patronul lui CFR Cluj!

…La Zenica, acum 9 ani, naționala de tineret a României, antrenată de Ilie Dumitrescu, a pierdut cu 1-2! În acest 26 martie 2011, a pierdut și Naționala mare a României, tot cu 1-2 (1-0), întâia dată în istorie! Răzvan Lucescu n-a mai avut noroc! Poate că este norocul de pe urmă al fotbalului românesc. Logic ar trebui să urmeze demisia lui Răzvan, băiatul lui Lucescu, căci, s-a dus și calificarea asta după numai patru meciuri (0 victorii, 2 egaluri-cu Albania și Belarus, 2 înfrângeri, 0-2 cu Franța, 1-2, la Zenica), iar noi n-am mai câștigat de 9 (nouă) luni un meci. Doar că numai cu demisia selecționerului nu se rezolvă fondul problemei. Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare fundamentală de sistem. Altfel, aceleași măști…

…Un ziar de azi titra pe prima pagină: „Meciul unei generații”. Încă o generație risipită… A unui fotbal bolnav, de iarmaroc, fără Valoare! Gemând, în schimb, de șmecheri și șmecherii…

*O variantă a acestui material a apărut și pe blogul Sportvox.ro

Generația pierde tot!

martie 23, 2011 Comments off

…A trecut atât de repede, de superficial Victoria lui Bute, falnicul nostrum campion mondial la profesioniști, căci, vorba cuiva, nici nu merităm asemenea bucurii. Țara-ntreagă arde acum de…meciul de fotbal cu Bosnia, în preliminariile lui Euro 2012, din Polonia și Ucraina (despre care Platini regretă că i-a acordat organizarea turneului final!). Acum, la drept vorbind, dacă ne-au bătut, mai zilele trecute, pe semicerc, lituanienii, care se jucau cu cercul pe vremea când handbaliștii noștri adunau 4 (patru) titluri mondiale, e firesc să ne temem de micuța reprezentativă bosniacă. Dar, dacă am ajuns să ne tremure nădragii în (sau și în?) fotbal pentru un meci cu Bosnia, nu mai este comic, e tragic, tragic până la umilință. Ne temem de o echipă ambițioasă foc însă, vai, oarecare ca valoare! Cu gândul la meciul oarecare (altădată!) de sâmbătă seara, de la Sarajevo, diriguitorii fotbalului nostru chipurile nu mai au liniște, prezentând adversarul la superlativ, asta, calculate, pentru că, dacă, Doamne ferește, iese rău, să nu fie vina noastră fără scuze, ci meritul băieților lui Susici. Ceea ce uită „echipa de zgomote” false de la FRF, LPF etc., este că extrema nebună de ne-a dat trei goluri în acel 4-6 de infarct de pe Ghencea, cu falnicii plavi pe care i-am supus în meciul tur, din mai ‘77, cu 2-0, la Zagreb, Safet Susici cel iute de picior, ziceam, nu mai joacă! E doar antrenor, ceea ce înseamnă cu totul altceva, avem exemple câte vrem, Hagi fiind chiar ultimul dintre ele… Alții, preocupați nevoie mare de destinul fotbalului românesc, uită că tot în preliminarii europene, acum nouă ani, trupa generalului Iordănescu (trupă, nu bieți pifani!) făcea instrucție cu harnicii, însă naivii bosniaci, oprindu-se, după numai douăzeci de minute de joc, la 3-0 (3-0), Chivu, Dorinel Munteanu și Ionel Ganea dansând dezinvolt sub ploaia de septembrie, chiar pe terenul de sub cuibul de cruci albe (vreo 20.000!) din Sarajevo… Ca, în retur, la Craiova, în vară olteană, să fie ceva mai greu, doar 2-0 (0-0), cu golurile lui Mutu și Ganea… Acum, însă, meciul a devenit crucial, cardinal, epocal etc. Și nu pentru că adversarul ar rupe nori, ci pentru că naționala noastră e vai și amar de ea. A iernat în coada grupei de șase echipe, cu numai două puncte din trei dueluri, singura fără victorie, ca și „lanterna” Luxemburg! Jalnic present pentru fotbalul nostru (ca șI pentru handbal, rugby etc.), efect logic al haosului din întreaga noastră societate în care se zbate și „sportul-rege”. Cu doar două remize în contul actualelor preliminarii (1-1, cu Albania, la Piatra Neamț; 0-0 cu Belarus, în deplasare, și un 0-2, la Paris, acestea pentru reîmprospătarea memoriei!), discutabila trupă a mult discutatului Lucescu-junior a ajuns să se sperie de umbre, de zborul pufului de păpădie devenit balaur în imaginația unora. Culmea este că anonimul Ropotan, adus și el de prin mediocritatea campionatulelor estice, a dat măsura actualei stări de spirit, a tuturor inepțiilor auzite în ultimele zile, decretând la una dintre conferințele de presă: „Dubla cu Bosnia și Luxemburg reprezintă meciurile unei generații”!?! Dacă generația aceasta are ca reper să învingă și ea pe cineva, pe bosniaci și luxemburghezi (rimă și pentru feroezi, andorrezi!) e tragicomic! E încă o generație ratată! Culmea e că, de mai bine de un deceniu, tot ni se spune dinspree FRF, LPF etc., că a apărut o generație nemaipomenită, nemaivăzută, care dispare, însă, imediat pe tabela de marcaj. Dovadă clară că de la „generația de aur” -sintagmă care i-a nevrozat pe Mutu, Chivu și alte nume așa-zise grele- fotbalul românesc este un castel de nisip, cu gâze care se cred vulturi pe piscuri cu zăpezile de altădată…

…Personal, cred că, în pofida tuturor inepțiilor în cascadă din ultima vreme, Naționala aceasta discutabilă (cârpită cu Mutu!) va învinge din nou la Sarajevo. Culmea ironiei ar fi ca, la 1 aprilie, să aflăm (ca un adevăr, nu o păcăleală!) că am învins degeaba, din cauza excluderii „nemaipomenitei” echipe a Braziliei, pardon Bosniei, din toate competițiile. Eii, da, dar ne rămâne Luxemburgul de client. E vorba, doar, de meciul încă unei generații-pierde-tot…

*O formă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Teatrul „Tudor Vianu”, coșmarul de pe „semicerc” și sprintul Timișoarei

martie 14, 2011 1 comentariu

…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul „Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință „Dualismul artei”, „Arta și Frumosul”, „Filosofia culturii”, monumentala „Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…

…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul „Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…

…Numindu-se „Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.

…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul „Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.

…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru „Tudor Vianu”!…

***

…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! „Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…

…Tsunami devastator pe „semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: „Să sperăm măcar într-un egal”?!?

***

…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de „tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… „Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe „semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…

Oțelul și fiarele vechi

martie 7, 2011 Comments off

…Am urmărit (la televizor, of course!), cu atenție, cele două meciuri care au ținut capul de afiș al rundei 20 din prima ligă românească (la fotbal, doar nu la popice!). Așa, ca pentru primele impresii la început de primăvară, mi-am pierdut timpul cu disputa din briza Dunării și cu derby-ul Westului, de sub Feleac…

…Oțelul a învins, cu 1-0 (0-0), un mărfar care sâmbătă a avut nume de Rapid, însă n-a prea strălucit. Trupa lui Dorinel e harnică, disciplinată, iar fără vedete s-a articulat pe principiul nespectaculos, dar sănătos „Toți pentru unul, unul pentru toți”. Echipa de la Dunăre a rămas lider cu 5 (cinci) puncte avans, dar trei dintre ele reintră în discuții aprinse prin culise, unde se țese rejucarea partidei cu Pandurii, câștigată de moldoveni, cu 3-0, la „masa verde”, pentru neachitarea de către gorjeni a unei vechi restanțe față de „câinii roșii” de la Dinamo, pe care băieții lui Grigoraș i-au pus cu botul pe labe, după surprinzătorul 2-2 (1-1), de vineri seară, dar nu la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu, ci chiar în „Groapa” din Șos. Ștefan cel Mare!… Sincer să fiu, m-ar bucura întâiul titlu la Galați, ceea ce în mediocritatea campionatului nostru ar aduce o neșteptată pată de culoare (ar fi și primul titlu în Moldova!), însă trupa de la Dunăre nu prea arată forța de joc și cea morală care să mă facă să pariez că va câștiga campionatul. M-aș bucura ca viitorul să mă contrazică…

***

…Am vizionat și bătălia de la Cluj, între campioana să en-titre, CFR-ul internațional (slăbit vizibil prin vânzarea lui Culio și Traore!), și „Poli” Timișoara, singura echipă neînvinsă la noi după 20 de etape (doar FC Porto-după 22 de meciuri, FC Copenhaga-19 partide și bulgarii de la Litex Loveci-17 jocuri n-au cunoscut eșecul în Europa!). Bănățenii au câștigat cu 2-1 (1-1), dar cu marele ajutor al circarului cu fluier, Marcel Avram, băiatul lu’ tata-tușierul de duzină ajuns ciudat șeful arbitrilor. Dictând anapoda două penalty-uri, câte unul de fiecare parte, în prima repriză, zurbagiul cu fluier nu l-a acordat (în favoarea gazdelor!), în actul II, pe singurul care se vedea și dintr-un avion rablagit Antonov, ba, mai mult, l-a și eliminat pe Bastos cel faultat în careu, căutând într-o imaginară simulare alibi-ul pentru incompetența lui de fluieraș propulsat de „pile”. Dincolo de rezultat, victoria contestată a timișorenilor, Poli mi s-a părut echipa cea mai puternică din campionatul nostru la ora actuală, în stare, cred, să continue, peste decenii, isprăvile „Chinezului” (6 la număr) și „Ripensiei” (4) care au dus de 10 (zece) ori titlul național pe Bega, ultima dată în 1938!

***

…Am scris, ba am declarat și într-o emisiune TV de la finele anului trecut, că titlul de toamnă (neoficial, firește) poposit la Galați reprezintă un triumf al seriozității și muncii în echipă. Dar, în același timp, el se datorează și mediocrității granzilor din Liga lui Mitică, măcinați de interminabile miticisme. Speriați de evadarea gălățenilor, la jumătatea cursei, la 5 (cinci) puncte avans, și având în minte și miracolul din Bărăgan (campioana Unirea Urziceni, de acum doi ani!), favoriții fără argumente la titlu au început să dea cu pietre în „tricoul galben”, evidențiind (deși nu mai era cazul) tradiționala răutate românească. Gigi Becali avea să se declare satisfăcut de o eventuală criză financiară la Galați, Porumboiu să considere „blat ordinar” victoria Oțelului, la „masa verde”, cu Pandurii (de parcă echipa din Tg. Jiu, cu ștreangul de gât, avea vreun interes să-și tragă singură scaunul de sub picioare!?!), iar, mai nou, sâmbătă seara, Marian Iancu, boss-ul bănățenilor, să-l atace la baionetă pe președintele liderului, Marius Stan, acuzându-l, cu ton fariseic, că a făcut parte din „cooperativa” de ieri și că a vrut să ajungă primarul Galațiului! Sunt sigur că toate aceste atacuri concentrate, venite din partea celor de sub liderul de toamnă-iarnă, nu urmăresc decât atragerea gălățenilor în baia de lături, în mocirla în care se bălăcăresc de ani buni cei care bagă bani cu vagoanele în echipele lor, însă tot pierd campionatul. Ba în dauna CFR-ului (care, lăudabil, nu a intrat în „bâlciul deșertăciunilor”, nici după furtul de sâmbătă seara!), ba a „refuzaților” din Urziceni. Dacă Marius Stan, Dorinel Munteanu și vreuna dintre harnicile furnici de la Dunăre vor intra într-un asemenea joc pervers și păgubos, atunci, mă tem că, în numai câteva etape, Oțelul cu luciu azi va trece rapid în rândul fiarelor vechi…

***

…Dacă Oțelul a câștigat la „masa verde”, cu 3-0, meciul cu Pandurii, Steaua a pierdut, cu 0-3, meciul din Ghencea, în fața Brașovului, duminică seara. La… „masa albă”, căci a nins ca-n filme. Ceea ce ar putea fi un argument ca Gigi Becali să ceară rejucarea partidei! Că, doar, de atâta zăpadă, Burdujan, Brandan și ceilalți figuranți din Ghencea n-au văzut tactica celor de sub Tâmpa, iar Tătărușanu n-a putut zări primele două goluri de antologie ale brașovenilor!… Cât despre patronul Gigi Becali, umilit de nu-și mai amintește de când n-a mai pățit așa rușine, de-a plecat de la meci după super-golul lui Cristescu, la 0-1, ce să mai spui?! Doar că e primul europarlamentar care declară presei: „Sunt un dobitoc”! Eu nu cred asta. Mă gândesc doar că Dumnezeu nu doarme. Am scris acest lucru imediat după ce latifundiarul se bucura, hăhăind, că, din cauza crizei financiare, Oțelul va deveni fier vechi. Uite c-a devenit steluța lui de jucărie…

Radu Beligan și Florin Piersic, „Oaspeți de Legendă”!

martie 4, 2011 1 comentariu

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul „Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa „Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, „Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu „Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o „uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de „repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui „Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: „Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în „Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat „Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: „O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…