Arhivă

Arhivă pentru iulie, 2010

Litoral 2010. Zorba Grecul la Venus…

iulie 28, 2010 Comments off

…Cu greu ajung, duminică dimineață, la mare, pentru cinci zile, deși planificasem o vacanță plină pe final de Mondial. Tot la Neptun, la Casa Scriitorilor. Aici, mi-e bine. Grădina umbroasă suspendată deasupra mării, cu plaja la picioare. Și colegii de breaslă, parcă tot mai puțini… Vara trecută, aici, la Neptun, am zămislit două dintre ultimele mele piese de teatru: „Colecționarul de elefanți” și „Dresorul lui Casanova”. Anul acesta, nu mai e timp de scris. De cum vin de pe plajă, de la 9 dimineața (când începe codul roșu al iradiațiilor, ce ține până la ora 18!), îmi toc timpul de așa-zis concediu cu telefoane și faxuri: la Ministerul Culturii, la Arhivele Statului, la Primăria Capitalei, la Arhivele Județene Giurgiu, la colegi din Teatrul Valah. Caut o ultimă portiță, acul în carul cu fân: un rând într-un act oficial din care să rezulte că Teatrul Ion Vasilescu, mutat (prin dispoziție de la Consiliul Culturii!), în noiembrie 1981, la Giurgiu, și devenit ulterior Valah, nu a fost înființat de Consiliul Județean de la Dunăre, actualul ordonator principal de credite. Rândul acesta ascuns (sau inexistent în Arhive răvășite, dacă nu pierdute!) ar salva patru oameni de la tehnic-administrativ și 11 actori de disponibilizarea cruntă impusă de lamentabila Ordonanță 63…

…Litoralul nostru pare dezolant. Chiar dacă apa e curată și foarte caldă. Pare un muzeu sentimental părăsit. Numai în week-end e agitație, forfotă. Departe, însă, de ce a fost cândva… Pe vremuri, venirea la mare îți dădea o bucurie rară, o stare de vis. Câteva zile la mare efectiv îți încărcau bateriile sufletești. Acum, fețele puținilor oameni sunt inexpresive, turiști aflați sub vremuri grele, grele. Mulți, parcă, au fost obligați să vină la mare. Olimpul, cândva loc de elită, pare o epavă…

…Stațiunea Neptun, ca și părăsită. Marți, după ora 20, dacă număr 150 de oameni de la un capăt la altul al localității. Pe vremuri, n-aveai loc să te plimbi, era o minunată beție de culori și sunet… Acum, rar mai auzi câte o muzică. Restaurantele-s goale. Două-trei mese ocupate, ici, colo. Unele, efectiv pustii… Prețurile ridicate, ce nu țin cont de criză, reprezintă, firește, cauza-cauzelor. Nu întâmplător, mulții dintre puținii turiști preferă masa la pachet…

…În timpul săptămânii, plaja e golașă. În schimb, multe mașini de fițoși, Jeep-uri, Merțane, alte volane de lux parcate pe nisipul plajei, la (sau și la!) Neptun, sub Casa Scriitorilor! Nici țipenie de polițist, să-i amendeze pe cei care se cred buricul lumii, încălcând normele elementare de civilizație. Ca mâine ne vom pomeni cu mașinile de lux parcate cu roțile din față în apa mării… Somnul rațiunii bântuie România anului 2010…

…Marți seara, merg la Venus, la invitația amicului Marius Carniciu. M-am împrietenit cu Marius, acum aproape un sfert de veac, la New York. Marius are și el o viață de roman. La început, punea benzină, la o stație din Sunnyside. Apoi, a urcat pe taxi, ca și mine. Cu o ambiție rară, a fugit în California să-și perfecționeze studiile universitate din țară. A ajuns un expert în medicina veterinară. Doctorul curtat de americani s-a întors, însă, în România, visând (ca și mine, ca atâția alți sufletiști naivi!) să facem America în țara noastră natală…

…În stațiunea Venus, Marius și-a creat un colț de rai. Un restaurant pe malul mării, cu o grădină de vis, aranjată după sufletul lui de machedon generos și tenace. „Caru’ cu scoici” nu-i doar un restaurant elegant în aer liber, ci și un minunat muzeu, ctitorit cu idei și armonie. Lemnul și luminile modelate ca o poezie, florile, statuile și pietrele aduse din albul Eladei, dinamica muzică grecească te fac câteva clipe să te simți în paradis. Din păcate, și la „Caru’ cu scoici”, criza se simte. Doar șase-șapte mese ocupate. Marius zice, optimist incurabil, că e bine. „După un week-end așa și așa, ieri, luni, a fost jale. La prânz, văzând că nu intră nimeni, am dat muzica tare, să atrag lume. Muzică grecească, să te ridice pe mese să dansezi. Nimeni!… Atunci, purtat de muzica de suflet, am început să dansez eu, dezlănțuit. Aveam cele două fetițe în fața mea, Ioana și Maria, cu mama lor, și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat comorile astea”, l-am ascultat pe Marius Carniciu povestind, la un platou de stavrizi și un pelin fin. Și, imediat, mi-a venit în minte scena din „Zorba Grecul”, cu Anthony Quinn dansând demențial de uman, în timp ce funicularul cu bușteni se prăbușea, iar călugării fugeau ca la război. Era fantastica bucurie de a trăi. O bogăție rară, pe care bunul meu prieten, doctorul Marius Carniciu, mi-a redat-o. Fie și pentru o noapte…

…Am părăsit „Caru’ cu scoici” cu sufletul plin. Marius mai făcea un Rond de noapte prin Edenul lui, ca un artist îndrăgostit de propria operă. Stațiunea Venus era goală, dar eu nu vedeam asta. Eu pluteam fericit prin trecut, când am venit întâia oară la mare, pe la 22 de ani, ca reporter frenetic, iar Venus se afla la „roșu”, în faza finisărilor. Venus, locul unde, acum 35 de ani, Dumnezeu a hărăzit să-mi procreez întâiul fecior, pe Ducu. Eram la Hotel Sanda, unde, pe atunci, nu găseai loc să arunci un ac, numai Măria Sa Fotbalul făcându-mi rost de o cameră în extra-sezon. Ce vremuri…

…Litoralul românesc 2010 este trist. Noaptea trece tăcută pe lîngă mine, trădată, parcă, de aceste vremuri cumplite. Îl revăd, însă, pe Zorba dansând divin, când buștenii se prăbușeau, și sufletu-mi renaște o clipă, îi am pe Mircea-Robert, Maria și Ducu, și pe Carmen, scriu, mă lupt cu viața, fac naveta la Giurgiu de trei săptămîni, în robia sfântă a teatrului, analizele sunt bune, trăiesc, „Pământule, dă-mi aripi, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, să nu se simtă Dumnezeu în mine, un rob în temniță încătușat”, parcă-l recitesc pe Lucian Blaga, aici, la Casa Scriitorilor, la Neptun, deasupra mării, în final de iulie 2010…

Ce „Triunghi luminos” pe Dunăre…

iulie 28, 2010 Comments off

…În aceste vremuri grele, cu noi biruri și scumpiri, cu Ordonanțe care ne secătuiesc de ultimele speranțe, găsesc, la Giurgiu, două raze de lumină.

…Giurgiu va deveni oraș universitar!… Patru facultăți, ținând de Universitatea Ecologică din București, vor ființa din toamna aceasta în briza Dunării. „Drept și Științe Administrative”, „Educație Fizică și Sport”, „Științe Economice”, „Ingenerie managerială și a Mediului”. O inteligentă investiție în viitorul tinerilor din orașul de la Dunăre, care, prin școlile lui serioase, a dat României nume redutabile. O alegere care va face un Giurgiu mai puternic și mai bogat. Orașul se va metamorfoza, material și spiritual, și va avea o altă viață. Strada va arăta altfel, mai dinamică, mai tinerească, mai optimistă. Acolo unde pătrunde lumina Științei, dispare întunericul și sărăcia de toate felurile. Bine ai venit Universitate, la Giurgiu!…

…Giurgiu va juca, la anul, pe prima scenă fotbalistică a României, pe un stadion modern, de 14-16.000 locuri!… „Dunărea” se va uni cu „Astra”, iar din această fuziune înțeleaptă, pusă la cale de primarul Lucian Iliescu și patronul Ioan Niculae, se va naște F.C. Inter Giurgiu. Echipă care, sunt sigur, va fi iubită, adorată, aici, pe Dunăre, unde s-au lansat atâtea nume de preț din fotbalul nostru. Unele, adevărate Legende. Cine poate să-i uite pe regretatul antrenor Titi Teașcă, pe marele portar Ion Voinescu, născut în județ, ca și Victor Stănculescu, secund la Rapid, Steaua și la Națională, absolvent al Școlii de antrenori de la Londra, astăzi, șeful Academiei de Fotbal din Chicago?!… Cum să nu te mândrești cu Narcis Coman și Gino Iorgulescu, nume scrise în filigran de aur in Istoria fotbalului românesc, cu Buduru, Mareș, Grozea, Leșeanu, cu Bebiță Năsturescu (născut la București, însă venit la câteva luni lângă Cetate), aripa fără plămâni a Rapidului, din anii întâiului titlu din Giulești, și cu atâția alți giurgiuveni care au îmbogățit fotbalul nostru?… La atâția fotbaliști de preț, nu putea lipsi un mare comentator, cum este Ovidiu Ioanițoaia, giurgiuvean și el. Numai și pentru această galerie de viță nobilă, Giurgiu merită să aibă echipă în Liga I. Iar dacă Urziceniul, târg de 17.000 de suflete, a reușit în trei ani să ajungă în Europa, de ce n-ar reuși și Giurgiu, cetate cu peste 70.000 de locuitori, care are la timonă doi strategi încercați și pasionați, Lucian Iliescu și Ioan Niculae…

…Cultura și Sportul, cei mai buni ambasadori ai României, vor însemna același lucru și pentru Giurgiu!…

…În titlu vorbesc despre un „Triunghi luminos” pe Dunăre, semn că, pe lângă Universitate și Liga I, visez, chiar și în acest timp bolnav (când disponibilizarea este ultimul coșmar!), ca și Teatrul din Giurgiu să ajungă un nume respectat în România. Rămâne ca toți fiii Cetății de la Dunăre să susțină cu toată ființa lor acest „triptic” nobil, în stare să lumineze sufletele și viața Giurgiului…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express, de astăzi, 27 iulie 2010.

P.S. Dincolo de Giurgiu, constat că haosul și ilogicul domnesc în lumea fotbalului românesc. După ce televiziunile ne-au asaltat, patru zile la rând, de vineri până luni, cu toate meciurile etapei de debut a Ligii I (locul 44 în lume!), după ce ne-au obosit cu câteva șușanele de nivelul diviziei secunde (Sportul Studențesc-Oțelul 0-1, FCM Tg. Mureș-FC Brașov 0-1, Victoria Brănești-Gaz Metan Mediaș 2-3), astăzi, când, în sfârșit avem un meci din preliminariile Ligii Campionilor (Unirea Urziceni-Zenit St. Petersburg), nimeni nu transmite întâlnirea, pentru că posturile și organizatorii nu s-au înțeles la parale!?! Doar, dacă nu se va întâmpla vreo minune în ceasul al 12-lea… Asta este România anului 2010!

Liga I, circul la start!

iulie 24, 2010 Comments off

…Nu mai avem timp să gândim la Mondialul African, la drama anglo-argentiano-braziliană, dar și la triumful „toreadorilor” lui Del Bosque, că, vineri 23 iulie, a început Marele Circ. Nu Formula 1, ci Liga I românească de fotbal… A început cacialmaua, scandalul, că despre fotbal n-a prea fost vorba în primele trei meciuri ale rundei de debut, chiar dacă liderul Ligii, inconfundabilul Corleone, s-a declarat încântat (Ha, ha!) de toate disputele zilei!?! Noroc cu startul spectaculos, de Orient Expres, al Rapidului, avându-l ca mecanic de locomotivă (care a dansat samba pe tușă) pe Șumudică, un 2-0 (1-0) de aplauze și alte faze bune, în Giulești, în duelul cu un FC Vaslui de nerecunoscut, surprinzător, dacă ne gândim la vagonul de bani dat de Adrian Porumboiu pe întăriri de sezon. Altfel, fotbal de periferie, într-o etapă ce debutează, inexplicabil, pe durata a… patru zile, de vineri până luni!?!

…Campionatul a început, practic, în pustiu, nu prea băgat în seamă. A demarat pe cumplită caniculă bucureșteană, la o oră infernală (4:30 PM!), în „Regia” cu tribune goale (ca de obicei!) și un joc de trei parale, între nou-promovata Sportul Studențesc și Oțelul Galați. Trupa de la Dunăre a câștigat cu 1-0, printr-un gol marcat rapid, în min. 4, însă siderurgiștii lui Dorinel Munteanu n-au arătat nici ei ceva deosebit. Despre studenții debutantului Tibor Selymeș, chiar că nu prea ai ce zice, ei dând impresia că n-au început, practic, sesiunea, mai având mult de studiu…

…A urmat meciul de lângă Masa Tăcerii, unde, orice s-ar întâmpla și pe orice loc ar termina Pandurii, ei vor dansa mereu pe prima scenă. De data aceasta, retrogradații gorjeni au luat locul (antrenorul și câțiva jucători!) lui Internațional Curtea de Argeș (în prag de faliment!) și au făcut o remiză albă cu Unirea Urziceni, trupă de preliminarii în Champions League. Rezultat nedrept, căci, în ultimele secunde, Pandurii au marcat un gol valabil, însă arbitrii au și oferit întâiul rezultat viciat al noului campionat, semn că ne așteaptă multe năzbâtii chiar și cu baremul fluierașilor pus în plicuri!… Nici lângă Poarta Sărutului spectatorii nu s-au înghesuit să vină la arena, altădată plină ochi, nu doar cu adversarii de top. Alt semn rău. Și, la drept vorbind, de ce să mai vină spectatorii la stadioane, de ce să se mai intereseze de fotbalul nostrum de doi bani?! Ce să mai vadă?! Același fotbal mediocru, alimentat cu cohorte de străini de duzină?! Să asiste la aceleași scandaluri interminabile?! La aceleași discuții puerile în cascadă pe mai toate posturile TV?!

…Cândva, când viața era îngrădită și grea, fotbalul era un medicament al tribunelor. Acum, în plină și neînțeleasă libertate, când sărăcia sugrumă România, minusculul nostru fotbal nu mai este „drogul” permis…

…Deloc întâmplător, cred, „Nașul” propune deja reducerea echipelor de la 18 la 16! Intuiesc că ne așteaptă vremuri grele și în fotbal…

Giurgiu, mon amour

iulie 21, 2010 Comments off

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

Supercupa României. De un angolez pseudo-speranță!

iulie 19, 2010 Comments off

…Acum o săptămână, ne luam rămas bun de la Mondialul African. Din păcate, nu cred că am învățat nimic din el. Mă rog, bun sau mai puțin aplaudat, eu îi duc lipsa. Cu vuvuzelele lui asurzitoare, cu unele umbre, dar cu Spectacol. Nu circ…

…La o săptămână de la Gala Mondială, noi, românii, am revenit la fotbalul de acasă. La circul săptămânal. Duminica aceasta toridă ne-a oferit, pe înserat, sub Dealul Feleacului, uvertura noului sezon: Supercupa României. Derby-ul Provinciei, CFR Cluj-Unirea Urziceni, altfel spus echipele care au dominat fotbalul românesc în ultimii trei ani…

…Campionii României (cu numai trei jucători autohtoni în formația de start!) au deschis scorul rapid, în min. 13, printr-un necunoscut numit Kivuvu, un angolez de 23 de ani născut la Amsterdam și adus pe bani buni de la un team de pluton (Nijmegeen) din Olanda. Gol printr-o „torpilă” de la 30 de metri, la gafa prea lăudatului portar al ialomițenilor (lituanianul Arlauskis, penibil și la egalarea gazdelor, din prelungiri!), gol ce a declanșat laude în cascade, la microfonul televiziunii și în tribunele stadionului clujean. Forlan, Iniesta, Thomas Muller, Villa, Snejder, Casillas nici că au scris istorie mondială până duminica trecută!… Duminica aceasta șchioapă, n-a mai existat în prima repriză, una de zbucium și intrări dure, decât acest Dominique Kivuvu!?! Dacă fotbalul românesc (telespectator a treia oară consecutiv la un Mondial!) visează renașterea cu un… angolez de duzină este trist, dezamăgitor!…

…Speranța n-a durat, însă, decât o repriză. Căci, ca încă o palmă pentru cei care se mulțumesc cu prea puțin și nu-și propun competitivitate autentică (dacă mai știu ce înseamnă!), la șapte minute după ce a demarat actul II, favoritul doamnelor, domnișoarelor și domnilor, al ageamiilor din fotbalul nostru, angolezul Kivuvu, a reușit un autogol de „cascadorii râsului”, aducând celor din Urziceni o egalare nesperată! Speranța nevinovaților a murit rapid, mai ales că, lucid, antrenorul gazdelor, italianul Mandorlini (la jumătate de secol, ieri!), l-a trimis pe angolez la cabine, să vorbească, poate, la telefon cu ai săi de-acasă…

…Culmea este că pentru zbuciumul modest din teren, cu o repriză secundă lăsată mai mult la jocul întâmplării, concluzia formatorilor de opinie a sunat caraghios: „Se anunță un nou sezon foarte echilibrat în fotbalul românesc!”. Categoric, un echilibru al mediocrității care nu va salva fotbalul românesc! Chiar dacă el a început drumurile europene triumfând, joia ce-a trecut, prin Bălți, în Basarabia, unde Dinamo a câștigat cu 2-0 meciul tur cu Olimpia de-acolo…

…Vineri, start într-un nou campionat autohton. Echipele de zgomote, de la Ligă, cluburi și din prin unele mijloace de presă, anunță un sezon dâmbovițean cum n-a mai fost, cum nu s-a mai văzut! Aiurea!… Va fi un campionat trecut tras la Xerox. Adică, o copie la cel trecut. S-au cheltuit din nou sume mari pe neicanimeni din toată lumea. Cantonamente de lux, cei mai mulți duși prin Austria. Se ar și că vom avea di uncă iarăși cu vorbe grele înainte de a începe joaca. Jocul la nivelul lumii bune rămâne, însă, o Fata Morgana…

…Supercupa României ne-a mai zis n nou probleme cu arbitrii noștri. Dacă așa-zisul „cel mai bun arbitru al sezonului trecut”, Marius Avram (băiatul șefului arbitrilor!), poate lăsa (jenant!) nesancționate intrări criminale și gesturi de maidan, ce ar fi meritat eliminări, la ce să ne așteptăm?! Poate la un arbitru pseudo-salvator din Angola…

P.S. Până la urmă, Supercupa României a fost câștigată de CFR Cluj, la penalty-uri, cu 4-2! După ce a fost 2-2, la capătul a 120 de minute de joc, marcatorii numindu-se: Kivuvu-min.13, Deac-min. 114, respectiv Kivuvu, autogol-min.52, Marinescu-min. 98. La departajare, Unirea Urziceni a ratat primele patru lovituri de la punctul cu var, prin Marinescu (peste poartă), Maftei, Brandan și P.Marin-mingi parate de portarul portughez Nuno Claro. Gazdele au deschis seria penalty-urilor cu ratarea lui Gabi Mureșan, dar Piccolo a transformat; a ratat și Deac, însă Emil Dică n-a greșit execuția. Și CFR Cluj a câștigat pentru a doua oară consecutiv (tot la penalty-uri!) Supercupa autohtonă. În timp ce Unirea Urziceni rămâne fără victorie după 11 dueluri cu mercenarii din Gruia, cartier al Clujului.

…Asta, dacă mai interesează pe cineva…

Mondialul African. Europa, Regina continentelor

iulie 12, 2010 1 comentariu

…Spectacolul de la capătul lumii, a 19-a ediție a Mondialului de fotbal, a intrat în istorie. Cu foarte multe premiere. Noua Regină a fotbalului mondial este Spania, campioana Europei. Armada spaniolă s-a încoronat meritat, după o ce a așteptat de 76 de ani acest moment. Pentru că urmașii lui Don Quijote n-au fost invitați la întâia ediție a Cupei Mondiale, din Uruguay, în 1930. Au urmat și cinci necalificări, iar cea mai bună perfomanță a lor avea să fie doar un loc 4, în Brazilia, în 1950. De data aceasta, însă, în vacarm de vuvuzele, acolo, la capătul Africii, frumoșii toreadori nu s-au împiedicat în fulminantul lor sprint final de lalelele olandeze, cum se întâmplase cu brazilienii și uruguayenii, devenind cea mai tânără campioană mondială (media de vârstă: 26 de ani și 155 de zile!), de la Brazilia Mundialului mexican ‘70!…

…Finala mondială de duminică seara, dintre Spania și Olanda, 1-0 (gol Iniesta-min 116!), este a doua consecutivă când se întâlnesc echipele europene. La Munchen, acum 4 ani, au duelat în ultima noapte de dragoste Italia și Franța, 1-1 și după, prelungiri, 5-3 la penalty-uri pentru Lippi și ai săi. Încă un semn că Polul fotbalului mondial s-a mutat în Europa, unde au dat năvală, este drept, pe milioane bune, mai toți sud-americanii de top și de duzină. Poate fi și aceasta una dintre explicațiile ieșirii premature din cursă a marilor favorite Brazilia și Argentina, cu alaiul lor de artiști obosiți…

…Spania este întâia trupă europeană care a câștigat laurii supremi în afara Bătrânului Continent. Și raportul titlurilor se înclină în fața continentului care a dăruit lumii jocul de fotbal: Europa-America de Sud 10-9!

…Încântătoarea trupă a toreadorilor spanioli reprezintă prima echipă care pierde meciul de debut (0-1, cu Elveția, în cazul de față!), dar câștigă titlul suprem! A doua reprezentativă care, după ce a cucerit titlul European (1-0, cu Germania, acum 2 ani, la Viena (gol Torres-min.33), l-a adjudecat și pe cel Mondial, ispravă pe care nu o reușise decât RFG, în ‘74.

…La al 13-lea său turneu final, Spania a devenit a 8-a țară care cucerește titlul mondial, intrând în Legendele Fotbalului. În timp ce Olanda pierde a 3-a finală, după cele din Germania (1-2, în 1974) și Argentina (1-3, după prelungiri, în 1978!), ambele în dauna echipelor gazdă. Acum, primul pas greșit după 25 de meciuri fără înfrângere. Cum au jucat, însă, finala, batavii (sau tulipanii) nu puteau câștiga…

…În „finala mică”, am asistat la triumful tehnicii forței în dauna forței tehnicii, recte un 3-2 al Germaniei în duelul cu Uruguay-ul (nedreptățit de Fortuna în ultimele secunde, când transversala a respins șutul de prelungiri și vise al lui Forlan!). Marea finală avea să revină greu, nu prea spectaculos, artiștilor Fotbalului în dauna pragmaticilor olandezi. Marea armă a ibericilor a fost acel năvod de pase de la mijlocul terenului care a asfixiat literalmente adversarul, chiar și când acesta s-au numit panzerele germane.

…A fost una dintre cele mai nespectaculoase finale de Mondial. Poate și pentru cascada de durități, pentru recordul de cartonașe (14 galbene și unul roșu, deși, regulamentar, mai trebuiau „înroșiți” încă doi jucători! Până și sub acel ultimo duel nul, de 0-0, dintre Brazilia și Italia, de la Pasadena, în California, la World Cup 94, când numai penalty-urile au desemnat, cu 3-2, un învingător fără prea multă strălucire. Atunci, au zis mulți specialiști, singurii care puteau învinge marea Brazilie erau…fotbaliștii români! O tempora!…

Fotbaliștii români, tot telespectatori, după Coupe du Monde ‘98! Noroc că ne pregătim să plecăm în căutarea „lânei de aur”, pe drumuri europene, joi, la…Bălți, în Basarabia!

…Îmi voi permite, ca un acord final la Mondialul African, o scurtă retrospectivă a Luminilor și Umbrelor acestei Gale fotbalistice…

…LUMINILE. Spania, Olanda, Uruguay, tânăra echipă a Germaniei, debutanta Slovacia (care a trimis Italia acasă, din grupe!), Ghana, Mexic, Paraguay și Japonia, în privința echipelor… Thomas Muller, golgeterul turneului, cu 5 goluri și 3 asist-uri; tot atâtea goluri, dar cu numai o pasă, olandezul Snejder, spaniolul Villa și celestul Forlan, desemnat jucătorul competiției! La revelații, negreșit și Iniesta (cel care a declanșat Fiesta în Spania, unde înfloresc toți trandafirii), Casillas, ghanezul Gyan, mexicanul Chicharito Hernandez (luat de Manchester United!), americanul Donovan, olandezul Van Bronckhorst, autorul celui mai frumos gol… La antrenori, Vicente del Bosque, care a reușit să preia fără sincope munca lui Aragones, făuritorul de campioni europeni; olandezul Marwjik, debutant la un turneu de asemenea calibru; germanul Low, uruguayanul Tabarez, slovacul Weiss, sârbul Rajevac, de la timona ghanezilor…

…UMBRELE. La echipe: finalistele ediției trecute, Italia și Franța, care n-au trecut de grupe (!?!); Brazilia, Argentina (0-4 cu Germania!!!), Anglia, Danemarca, Serbia, Camerun, Coasta de Fildeș, Nigeria… La jucători: englezul Rooney, protughezul Cristiano Ronaldo, Messi (34 de goluri pentru Barcelona, zero pentru naționala Argentinei!), brazilianul Kaka, francezul Anelka, italianul Cannavaro, olandezul nezburător Van Persie… Cât despre tehnicienii „lingurii de lemn”, este logic ca ei să se numească Domenech, Lippi, Capello, Antici, Dunga, Eriksson și staff-ul de 17 oameni care l-au reprezentat pe Maradona!… Pete pe obrazul acestui întâi Mondial de pe continentul african au fost și arbitrii, începând cu golul lui Lampard neacordat englezilor în partida cu nemții, cu ofsaidul mare din care argentinienii au deschis scorul în disputa cu aztecii și terminînd cu penibila prestație din finală a englezului Webb, desemnat, incredibil, neadevărat, de către FIFA drept „arbitrul acestui Mondial”!!! Un motiv în plus să zicem Blatter-bla-bla-bla…

…Cu toate umbrele lui, deja îi duc lipsa Mondialului African. Pentru că de la starea de spectacol ne-am întors la circul nostru dâmbovițean, cu înjurături neaoșe, lovituri sub centură, jugniri și parodii. Noroc că am și început să visăm la Samba ce va veni peste patru ani, la ediția din Brazilia. „Vom fi și noi, românii, acolo?”, m-a întrebat confratele Viorel Grigoroiu, astăzi, în emisiunea de sinteză a Mondialului African, de la Telespsort. Nu prea cred, pentru că noi începem renașterea europeană, joi, la Bălți!…

Am și „Adevărul” de partea mea!

iulie 9, 2010 4 comentarii

…Nu s-au stins ecourile declanșate de Jurnalul Național care, ieri, m-a onorat enorm decretându-mă „Omul Zilei”, pentru temeritatea de a visa la Performanță cu un teatru mic, cum este (deocamdată, cred!) cel din Giurgiu, că, astăzi, sunt din nou în centrul atenției presei centrale. „Performanță. Mircea M. Ionescu este primul gazetar de sport care a devenit director de teatru, după ce a câștigat postul pentru conducerea Teatrului Valah din Giurgiu”, subtitrează Adevărul, cel mai vândut cotidian din România. Un atât de frumos interviu luat de distinsul critic dramatic Simona Chițan, pendulând între cele două patimi fără de sfârșit ale mele, Fotbalul și Teatrul, fără a ocoli „capitolul New York”, atât de important în devenirea mea ca om și ca literat. Pentru că, vă spun sincer, dacă nu m-aș fi călit în inegalabilul, inconfundabilul New York, cu jungla sa, aș fi fugit (făcând record mondial pe suta de metri!) de la Teatrul Valah din primele ore ale prezentării mele, miercuri 7 iulie, ca director-manager! New York-ul m-a format, însă, pentru bătălii grele și lungi, e o luptă viața, vorba Poetului, deci mă lupt!… Este bine să știe și cei puțini care cred că mă pot întoarce din drum, prin lovituri sub centură!

…Important este că puținii oameni (puțini, dar buni!) întâlniți la sediul teatrului (uitat în nemișcare și degradare!), astăzi, vineri 9 iulie (ziua colegei mele de liceu Margareta Pâslaru, pe care am felicitat-o la telefon, dimineață, din…Giurgiu! La Mulți Ani, minunată Margo!), dar și necunoscuți de pe stradă s-au dovedit trup și suflet pentru Idealul meu declarat: Fenomenul Giurgiu în teatrul românesc!

…Gânduri tonice și din partea echipei de fotbal Dunărea Giurgiu, pe care am vizitat-o câteva minute, astăzi, printre drumuri la „atelierele de producție” și la un distins Branch Manager, Horia-Dan Nicoară, de la UniCredit Țiriac Bank, mare iubitor de sport și de teatru.

…La stadionul „Dunărea”, Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, Emil Ursu, antrenorul principal al echipei și mai tot staff-ul clubului mi-au urat bun venit, succes, așteptând să invit toată „Dunărea” la prima premieră! Sper să fie pe 15 septembrie, cu „D’ale Carnavalului”, a nemuritorului I.L. Caragiale, într-o distribuție de zile mari. Până atunci, însă…

…Probleme uriașe, materiale și umane, efectiv peste orice așteptare! Sper ca împreună cu mai-marii orașului să le depășim în aceste vremuri cumplite nu doar pentru cultură, nu numai pentru Giurgiu…

…Câtă vreme am Adevărul de partea mea, mass-media centrală și locală, pe giurgiuveni și cei bolnavi de teatru, voi lupta!

…Mâine, altă zi grea. Cronica dramatică pentru „Taifasuri”, iar seara la Telesport, invitat să prefațez, de la 6 PM, ultimele meciuri, cele două finale de la Mondialul African.

…Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit care mă țin tânăr sufletește…

Am fost declarat Omul zilei!

iulie 7, 2010 4 comentarii

…Nici n-am ajuns bine la Giurgiu, unde, în acest frumos 7 iulie 2010, zi cu soare, am fost „uns” drept noul director al Teatrului Valah („Tudor Vianu”, sper, intr-un viitor apropiat!), că Jurnalul Național m-a și declarat „Omul zilei„! O veritabilă onoare pentru întâiul ziarist sportiv din România ajuns directorul unui teatru! O alegere care mă stimulează să mă (z)bat pentru nașterea „Fenomenului Giurgiu” în teatrul românesc, ultima mea „nebunie”…

Link: Omul zilei: Mircea M. Ionescu [jurnalul.ro]

Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti!

iulie 6, 2010 3 comentarii

…Miercuri 7 iulie 2010, mă înham la un nou Vis. Acela de…Director de teatru! După ce am câştigat un Concurs serios (cu 4 candidaţi), în faţa unei comisii – lucru mai rar prin România- competente şi exigente (Marinela Ţepuş-dinamica directoare a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, teatru de proiecte; proaspătul doctor în teatrologie Marius Zarafescu-din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ionel Muscalu, apreciat poet şi ziarist, reprezentând Consiliul Judeţean Giurgiu). Merg pe malul Dunării, la 60 de kilometrii de Bucureştiul natal. Merg să fac un Teatru de performanţă în oraşul în care am scris întâia cronică de fotbal (Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, în 1968) pentru revista „Fotbal”. Acum, eu, cunoscut comentator de fotbal, merg să visez pentru Teatru, altă mare pasiune a mea. Culmea este că minunaţii mei părinţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace, m-au dus, într-o vară, pe când nu împlinisem 8 ani, la un meci de fotbal (Petrolul Ploieşti-CCA 1-0) şi la un spectacol de teatru („Nunta lui Krecinski”, la Naţionalul bucureştean). Credeau că voi alege unul dintre spectacole. Le-am pus pe ambele, însă, lângă suflet, pe viaţă, chiar dacă am decis să studiez Filosofia şi să mă fac ziarist…

…Şi fotbalul şi teatrul mi-au fascinat viaţa. Le datorez enorm. Pentru fotbal, cred că am făcut ceva, fie şi întâiul ziar de sport în limba română, din afara ţării, la New York, în 1987. Acum, simt că a venit rândul teatrului, unde am debutat pe scenă, acum 31 de ani. Teatrul, care mi-a adus şi bucuria unor onoruri (ultimul, Premiul cel mare, în mai, la Concursul de Comedie Românesacă, la festCo 2010!), a 13 de piese jucate şi 25 publicate în cele 8 volume de dramaturgie. Acum, merg la Giurgiu să mă bat pentru Dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată în România, de la directorii de teatru, la regizori şi Uniunea Scriitorilor!

…Pilonul Proiectului care a obţinut cea mai mare notă în Concursul de pe malul vechiului Danubiu sună provocator: „Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti”. 75-80% dintre spectacole vor fi texte româneşti, pentru toate categoriile de public: I.L. Caragiale, Eugen Ionescu, Ion Minulescu (da, cunoscutul poet, cu „Alegro ma non troppo”!), mereu actualii Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, remarcabilii autori în viaţă D.R. Popescu, Viorel Cacoveanu, Radu Dumitru, Dinu Grigorescu, Doru Moţoc, Horia Gârbea, Ştefan Caraman, Radu Macrinici etc. O altă provocare va fi „Studioul experimental” în cadrul căruia dramaturgi români îşi vor monta propriile texte. Reputata actriţă Olga Delia Mateescu, profesoară la facultatea de teatru şi scriitoare de top, va inaugura acest Studio, cu piesa „Canapeaua”, care a primit Premiul II la festCo 2009, însă nu a fost montată!… Va exista şi un Concurs de „Dramaturgie în doi”, piese cu două personaje, care, sunt convins, va naşte multe texte interesante. Piesa premiantă va fi montată la Teatrul care sper să se numească, nu peste mult timp, „Tudor Vianu”, giurgiuveanul ajuns un ilustrul literat (nu doar în ţară!), o stagiune director al Naţionalului bucureştean (în 1945) şi autor al unor distinse volume („Scrieri despre teatru”, „Arta actorului”)…

…Am scris în Proiectul prezentat, am întărit în timpul examenului oral şi la validarea directoratului meu: dacă în doi ani nu fac „Fenomenul Giurgiu” în teatrul românesc, voi pleca singur, cu doi ani mai devreme de a se încheia contractul de management! Ştiu că va fi foarte, foarte greu, pe lângă această feroce criză materială intervenind şi criza morală, lipsa de fair-play la predarea conducerii teatrului. Nu m-am temut, însă, niciodată de luptă! Ştiu că am de partea mea ca aliaţi dramaturgii români şi, foarte important, autorităţile locale, în frunte cu Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, decişi să susţină naşterea „Fenomenului Giurgiu” în teatrul românesc. Vreau să am de partea mea şi Măria Sa Actorul, toţi cei din Giurgiu decişi să se sacrifice în vremuri grele pentru marea performanţă. La Giurgiu, vreau să fi apus timpul răutăţilor şi bârfelor, al jumătăţilor de măsură, care au măcinat talente şi speranţe, în favoarea preocupării fiecăruia pentru autodepăşire, pentru înnobilarea scenei giurgiuvene, într-un oraş cu o aleasă stare de cultură.

…La Giurgiu, unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, tulburătoarea poezie „Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie”, nu merg să fac „jocul” vreunui grup, ci Jocul Teatrului! Cine crede în Teatru, ştiu că mă va susţine!

…Unii mi-au dat de înţeles că sunt nebun să cred că pot face performanţă la Giurgiu, mai ales în aceste vremuri infernale pe care le traversează ţara. Ştiu, însă, că, dacă nu ai o doză de nebunie, te înghite banalul, mediocritatea. Ca să nu mai amintesc cugetarea lui Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!”. Eu sunt nebun după Teatru!

Happy Birthday, America!

iulie 4, 2010 2 comentarii

La Mulţi Ani America la acești 234 de ani de la declaraţia de independenţă din iulie 4, 1776! Mulţi înainte și un viitor luminos, prosper si demn!

Happy 4th of July, have a happy and safe Independence Day!

-Stafful editorial mirceamionescu.com

Categories: Lumea Sporturilor Tags: